Libertatea în societatea capitalistă de Nicolai Berdeaev

Libertatea în societatea capitalistă

de Nicolai Berdeaev

În lumea capitalistă, libertatea este privelegiul unei minorităţi şi chiar pentru aceasta era vorba despre un privelegiu îndoielnic.
Opresorii erau, într-adevăr, condamnaţi să suporte la rândul lor opresiunea şi să sufere apasarea unei vieţi de coşmar. Criza capitalismului apare ca o criză a libertăţii. Dar, în adevăr, libertatea mincinoasă şi factică trebuie răsturnată, şi căderea ei poate servi drept cale purificatoare ducând la o emancipare autentică şi reală.

AnticapitalismLumea este comprimată între o libertate degenerată şi falsă şi negarea completă a libertăţii de către dictatura ideologică triumfând asupra spiritului. Şi aceasta nouă dictatură se distinge de aceea din Evul Mediu prin faptul că în acea epocă exista cu adevarat o gândire integrală vastă, organică, pe când în zilele noastre, doctrinele ideologice sunt de o factură grosieră şi superficială şi n-au fost meditate în mod suficient. Nu mai este vorba decât de simboluri şi de mituri convenţionale, ce servesc la guvernarea maselor prin metode demagogice.

Libertatea muncii, proclamată în societăţile din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, a fost la începuturile ei o exploatare a muncitorilor şi se transformă actualmente într-o libertate a şomerilor. Aceasta stare de lucruri este însăşi expresia caracterului contradictoriu, paradoxal al epocii noastre. Marx n-a prevăzut aceste rezultate ale dezvoltării capitaliste. El îşi închipuia că numărul muncitorilor se va mări mereu în societatea capitalistă. Proletariatul era chemat să devină din ce în ce mai numeros, transformându-se într-o forta unificată şi disciplinată, ce ar fi avut ca misiune să creeze o societate nouă. El a văzut răul pe care îl comportă exploatarea muncitorilor, dar nu l-a văzut pe acela care urma să-i transforme pe acei muncitori în şomeri. In realitate, în urma tehnicizarii şi rationalizării industriei, numărul muncitorilor se micşorează, munca umana fiind inlocuita de masina, si nu masa muncitoare, ci multimea functionarilor din birocratia industriala e pe cale sa se mareasca. Si chiar din aceasta cauza, perspectiva existentei se schimba cu totul sub ochii nostrii. Munca n-a fost niciodata libera, societatea si cultura de umana s-au bazat dintotdeauna pe sclavaj. Munca, strivitoarea munca materiala, este un blestem biblic; mai intai a fost munca sclavilor, apoi a serbilor, care a imbracat dupa aceea un caracter de libertate aparenta in societatea capitalista, in masura in care a fost transformata in marfa ce se vinde “liber”, sub amenintarea foamei si a mortii.

In sfarsit, in societatea comunista, asa cum se prezinta in Rusia, munca devine din nou inrobitoare si infeudata, in sensul ca ea este supusa Statului, care – in persoana birocratiei comuniste – o exploateaza in mod crunt. Noile forme ale trudei aservite se ivesc in Statele autoritare moderne, bazate pe o dictatura ideologica. Este aici un proces de nivelare generala. Mediul social devine tot mai omogen. Dar aceasta lume unificata, indivizii sunt mult mai striviti decat intr-o lume diferentiata. Valoarea suprema nu este considerata persoana vie a muncitorului, binele sau ori drepturile sale, ci Statul, puterea colectivitatii sociale.

Mijloacele de productie sunt remise nu producatorului, asa cum predica Marx, ci statul fascist sau marxist. Acest Stat este luat drept subiect, in timp ce omul este considerat ca obiect. Aceasta este forma extrema a obiectivarii existentei umane, in urma careia omul este proiectat in afara de un regim care nu tine deloc cont de viata lui interioara. Procesul socializarii vietii vietii economice – care este un proces inevitabil si legitim in sine – devine socializarea omului integral, adica aservirea sa fata de societate, care isi exercita stapanirea ei asupra cotloanelor celor intime ale fiintei.

Nu este oare acesta un proces diametral opus veritabilei comuniuni fratesti intre oameni – comuniunea a persoanelor, a lui “eu” si a lui “tu”? Toti oamenii s-au transformat in obiecte ale unei organizari. Criza libertatii devine criza omului, negarea libertatii devine negarea valorilor umane. Caci realizarea egalitatii, legitime in sine, poate sa se desfasoare in doua directii diferite: sau sunt proclamate demnitatea, valoarea si libertatea oricarei persoane, in masura in care ea este facuta dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, sau aceste atribute sunt refuzate tuturor, chipul si asemanarea lui Dumnezeu fiind tagaduite tuturor. In alti termeni, este posibil sa se extinda la toti “titlurile si privilegiile nobilimii”(sa ne reamintim ca nobilimii i-a fost conferita prima data demnitatea de om) – sau sa li se retraga tuturor oamenilor, transformati de acum inainte in proletari aserviti; ar fi vorba, deci, fie de o aristocratizare, fie de o democratizare generala a valorilor. La cel de-al doilea dintre cele doua fenomene asistam in acest moment. Iata de ce problema societatii este inainte de toate problema omului – si se poate spune ca aspectul antropologic al chestiunii este mai profund decat aspectul sociologic.

Libertatea gandirii a fost proclamata incepand din Renastere. Dar dialectica acestui proces de emancipare a adus transformarea libertatii gandirii in “libera cugetare”. Cea din urma imbraca o dogmatica noua si se indeparteaza putin cate putin de libertatea gandirii; ea reprezinta chiar o constrangere exercitata asupra libertatii spirituale si devine negarea ei. Adevarata libertate poate sa afirme nu “libera cugetare”, ci Adevarul crestin. Emanciparea umanista n-a fost eliberarea omului integral, adica a persoanei, ea n-a fost decat eliberarea gandirii, ca sfera detasata de viata umana – proclamarea unei autonomii intelectuale si umane. Aceasta autonomie a fost proclamata in toate domeniile vietii sociale si ale culturii; pretutindeni, ea semnifica o abstractie in raport cu omul integral, in raport cu plenitudinea si multiplicarea vietii culturale si sociale. Astfel, de exemplu, libertatea economica a creat imaginea fatala a lui homo economicus, care n-are absolut niic uman.

Criza si decadenta intelectuala decurg din faptul ca nu gandirea este emancipata, ci ca gandirea s-a emancipat in raport cu omul. Nu e deloc vorba de libertatea omeneasca. Autonomia legii morale nu mai implica nici ea aceasta libertate. Noi vedem aici, in stare embrionara, procesul ce se desfasoara actualmente. Autonomia gandirii, care s-a transformat in dogmatica “libere cugetari”, autonomia economica, transformata in capitalism, cea a moralei care devenit o lege fara suflet, nu se preocupa de omul integral. Aceste negari a libertatii omului si a omului nu i s-ar putea opune libertatea gandirii, a moralei, a economiei etc. – caci toate aceste libertati, acordate odinioara, au condus chiar la aceasta negatie.
Nu i se poate opune decat omul integral, inradacinat in ordinea spirituala a existentei. Omul trebuie sa proclame nu libertatea formala, ci libertatea care imbratiseaza insasi continutul existentei. E o lupta in numele valorii umane, a demnitatii umane, a aristocratizarii, este diferenta profunda dintre crestinism si liberalism. Cel din urma aspira la o libertate formala, indiferanta fata de adevar si fata de continutul real al existentei. Si aceste aspiratii se intind la fel de bine si asupra gandirii, cat si asupra creatiei culturale si asupra vietii economice si sociale. Autonomia economicului in capitalism era dezumanizare la fel cum era autonomia gandirii in scepticism.

Liberalismul formal al gandirii a condus la libera cugetare si la scepticism si scepticismul a adus la descompunere. Acesta, la randul ei, conduce la exigentele unei dictaturi, nu numai ale unei dictaturi politice si economice, ci si ale unei dictaturi ideologice, exercitandu-si tirania sa asupra spiritului pe care ea il reneaga. Luata in ea insasi, cautarea unui sef, a unui dictator, prezinta anumite semne de sanatate, ea se ataseaza rolului important pe care il joaca in viata politica principiul unipersonal, adica omul puternic, care-si asuma responsabilitatile, fara de care nici o reforma nu-i posibila. Principiul democratic a abandonat lui insusi este lovit de inertie si devine conservator – el trebuie combinat in mod ineluctabil cu un element monarhic, acest cuvant nu trebuie luat in sine literal, ci semnificand principiul unipersonal, incarnat intr-un presedinte, inarmat, in nici un caz cu puteri depline, sau intr-un sef; ceea ce presupune, in nici un caz, o dictatura ideologica.
Este frapant ca tirania moderna a gandirii nu e deloc legata in mod necesar de o unitate spirituala reala, de o ideologie existand cu adevarat si care ar fi putut penetra masele la fel de adanc, precum religiile crestine le penetrau in trecut. Unitatea ideologica este acum decretata de Stat, autoritatea acestuia din urma este cea care trebuie sa creeze un spirit omogen, sa unifice contingentul sau uman in intregime.

Ar fi naiv sa se creada ca masele populare ruse suntpenetrate de doctrina lui Marx sau ca poporul german este imbibat de teoriile rasiale ale lui Chamberlain si Gobineau. Din acest punct de vedere, comunismul este intr-o postura mai buna, intrucat conceptia marxista exista si prezinta un veritabil sistem ideologic.
Dictatura ideologica moderna este fundamentata pe presupunerea ca se poate trata spiritul si viata spirituala asa cum se trateaza materia si viata materiala, ca spiritul, gandirea, creatia culturala pot fi supuse unei organizari de Stat, cu acelasi titlu ca viata politica si economica. Dar asta vrea sa spuna ca spiritul este considerat ca un epifenomen, ca intaietatea sa asupra materiei este tagaduita. Organizarea unei unitati spirituale si ideologice de catre de catre Stat nu serveste in practica decat la intarirea organelor de politie si ale serviciilor secrete. In ea insasi, vointa de a depasi anarhia intelectuala si spirituala, in numele unei unitati supreme, este o vointa dreapta, care nu merita decat respect.
Am vazut ca secolul liberalismului formal, al liberei cugetari si al scepticismului este aproape de sfarsit. Dar, tocmai in acest moment,

Universul este amenintat de ispita “Marelui Inchizitor”, astfel cum Dostoievski i-a conceput imaginea. Caci tocmai asa este caracterul unei
dictaturi ideologice. Aceasta ispita a avut consecinte la fel de fatale in sanul comunismului rus si al national-socialismului german. Caci o dictatura de acest gen nu este o victorie reala, repurtata asupra haosului, nu e vorba decat de o organizare formala a acestui haos, de crearea unei ordini despotice, in spatele careia haosul continua “sa se miste”.

Rolul simptomatic al curentelor actuale este imens; el marcheaza inceputul unei noi epoci, dar el nu este inca reprezentativ pentru ea.

Această înregistrare a fost postată pe decembrie 27, 2008 la 9:26 am şi este pusă în categoria Filosofie politica cu etichete capitalism, libertate. poţi urmări orice răspunsuri la acest material prin feed-ul lui RSS 2.0 You can leave a response, or trackback from your own site.
15 Răspunsuri sa “Libertatea în societatea capitalistă”

1.
Zob Gheorghe Spune:
ianuarie 22, 2009 la 12:08 am

Probleme grele. Oameni puţini.
Răspunde
2.
atol Spune:
februarie 7, 2009 la 12:18 am

Si care este a treia cale? Cea in care ca si in Iran vom fi condusi de preoti? In care daca esti ateu esti dusmanul poporului? Se vor desfinta bancile si propietatea privata? S-au in loc de fostele birouri de partid vor fi cuiburi?
Răspunde
3.
catalin Spune:
februarie 9, 2009 la 12:30 am

Si eu imi pun aceiasi intrebare,Si care e a treia cale?Ori sa cred ca vorbim de capitalism,care,de unde,la noi in Romania?Sunt confuz,dar in afara de imitatia unei asa zise burghezii,imitatia unei aristrocratii obosite,scene dintr-o piesa de teatru,cu masca sau fara masca,nu vad nimic ce as putea numi capitalism.Libertate,un cuvant din 9 litere,in ziua de azi fara prea multa insemnatate,cat despre valoarea lui,vreau sa las pe cei ce-mi pun pumnul in gura sa-mi vorbeasca despre ea.Ceilalti v-au tinut flamanzi,astia va infometeaza si va si amagesc.
Răspunde
4.
220kw Spune:
februarie 9, 2009 la 11:02 am

Nu cred ca trebuie sa privim o “a treia cale” ca un nou sistem. Dimpotriva, este o iesire din Sistem. Liberalismul si comunismul incearca sa mentina omul in zona determinismului economic. Fiecare popor isi cauta propria “a treia cale”, care corespunde unor necesitati vitale.

Catalin, “burghezie” este un mod de a fi, este insusi un mod de a trai fals. Din pacate, toata populatia globului este o “burghezie”, din punct de vedere mental.

“nu vad nimic ce as putea numi capitalism” – da, e buna observatia. Este mare diferenta intre “capitalismul stiintific”, predat la scoala si facultate si “capitalismul real”.
Răspunde
5.
orator Spune:
februarie 11, 2009 la 10:04 am

schimbarea este necesara, o revolutie
Răspunde
6.
Zob Gheorghe Spune:
februarie 15, 2009 la 10:56 am

Dacă îşi închipuie cineva că orânduirea capitalistă a fost o soluţie la necesitatea realizării de sine a omului atunci să îmi răspundă de ce s-a încercat a se realiza comunismul?

Eu cred că tentativa de comunism este semnul că orânduirea socială umană nu a ajuns la stadiul care îl face pe om fericit. De aceea este necesară o nouă tentativă de depăşirea a orânduirii actuale.

Până la orânduirea ideală (cea a realizării de sine individuale) în fiecare moment istoric vom avea o singură organizare reală: ce care trebuie depăşită.

Faţă de această situaţie singura atitudine reală pe care o avem este negarea. Previziunea nu are decât valoare de exerciţiu cognitiv.
Răspunde
7.
andrei Spune:
februarie 21, 2009 la 11:24 pm

http://gandeste.org/politica/a-treia-cale-sau-drumul-spre-rai-al-stangii-europene/728/
Răspunde
8.
andrei Spune:
februarie 21, 2009 la 11:26 pm

ELIMINAREA NOTIUNII DE MOSTENIRE-MOSTENITORI : http://gandeste.org/politica/proiectul-lui-barack-obama-o-solutie-la-actuala-criza-economica/752/
Răspunde
9.
Constant Spune:
februarie 26, 2009 la 5:13 pm

Atunci cand vorbesti de o “cale” te gandesti la scop.
Scopul de astazi , dupa cum se vede, este salvarea speciei umane, ceea ce implica un fel de altruism in beneficiul generatiilor viitoare, ceea ce implica gospodarirea responsabila a resurselor planetei, cu sau fara vreun dumnezeu.
Ceea ce a fost, nu a fost comunism, ci un fel de surogat de comunism.
Adevaratul comunism ofera sansa de a trai decent celui care participa , dupa cum ii sunt puterile. Traiul decent exclude risipa resurselor planetei.
Acestea sunt scopurile si pentru ele cautam calea. In orice caz, liberalismul economic nu este calea cautata. Cred ca trebuie sa luam ceea ce este bun din comunism , iar ideea de libertate sa o redefinim . astfel incat principiul ” fiecare dupa capacitate, fiecarui dupa necesitate sa poata fi tradus in politica.
Răspunde
10.
Atol Spune:
februarie 27, 2009 la 1:02 am

Si care este a treia cale? Statul legionar?
Răspunde
11.
norton Spune:
martie 2, 2009 la 12:58 pm

Atol, esti bolnav mintal? Ce are aici “statul legionar”?
Răspunde
12.
bogdan Spune:
martie 13, 2009 la 10:15 pm

Eu imi mentin ideea: Calea perfecta este calea Crestina. Comunismul, capitalismul si toate cate au mai fost sau vor mai fi nu vor lua decat franturi din Crestinism. Crestinismul promite si libertate individuala si intr-ajutorare si evolutie spirituala si intelectuala ( si le si ofera celor care inteleg, cred si vor cu adevarat ).
Cand aud ” orânduirea ideală = realizărea de sine individuala ” ma intristez. Stiu ca fiecare om are tendinte de individualism in anumite momente, dar el trebuie sa reziste nu neaparat din motive rationale ( ii cresc sansele de castig daca coopereaza si cu altii ) ci pur si simplu pentru ca asa este normal.
Ne-am lasat prea mult influentati de ideea luptei pentru supravietuire si pentru putere. Daca se recunoaste ca acesta este idealul, de ce nu ne atacam pe strada sau la magazin ?! Mi se par idei bolnave reiesite dintr-o viata trista si anormala.
Ma uit la unii colegi de facultate care dupa 2-3 experiente proaste in ceea ce priveste relatiile si cooperarea cu ceilalti cedeaza si adopta aceasta filosofie ( ” fiecare pentru el, cel mai puternic castiga ” ). Aceasta vine pur si simplu din neintelegerea vietii ca pe o suita de bucurii si greutati.
Parerea mea este ca multe idei de genul asta se trag din probleme de intelegere corecta a vietii, a relatiilor intre oameni.
Cat despre atei ( ca tot vb cineva mai sus ) nu mai vreau sa comentez nimic, dar nu cred ca va veni vreodata un crestin si te va nedreptati pentru ca esti ateu. Poate va incerca sa te aduca pe calea cea buna, dar nu iti va fi ostil. ( asta cel putin pentru cei care inteleg si simt cu adevarat crestinismul )
Sa traiti !
Răspunde
13.
phiurie Spune:
octombrie 1, 2009 la 7:02 pm

Nu vreau să comentez până ce nimic referitor la “The Third Way”, care este scopul şi esenţa ei, am înţeles doar ceva superficial referitor la ea. Se propune o cale moderată, ocale între extrema liberală şi cea de dictatura absolută probabil. Dar voiam să spun că sunt lucruri bine vestite şi bine acceptate, spre exemplu, în capitalism, dar care evident intră în contradicţie cu bunul simţ şi sunt puţin cam dezamăgit să realizez aceasta. Demonstrează asta că capitalismul nu funcţionează sau că e vorba doar de nişţe greşeli care trebuie corectate, eu nu ştiu Sunt preocupat acum de ideea Software-ului Liber şi văd că această noţiune este greu să o explici lumii din motiv că oamenii s-au învăţat să gândească în stil capitalist, care uneori îi face incapabili să vadă că unele idei cum este software-ul proprietar intră în contradicţie cu etica, nu pot vedea că le sunt violate liebrtăţile esenţiale. Citind despre “a treia cale” m-a pus puţin pe gânduri şi mă întreb – oare nu cumva software liber intră în acest context?…o consecinţă firească pariculară care se încadrează în acest context?…
Răspunde
14.
admin Spune:
februarie 24, 2009 la 7:24 pm

A nu se incurca “A Treia Cale” a lui Anthony Giddens, un soi de “social-liberalism” cu “A Treia Cale” traditionalista.
S-ar putea discutat mult despre “alternative economice”, dar in acest caz am putea cadea in capcana in care a cazut si Marx. Sarcina omului este de a iesi din determinismul economic, nu sa se blocheze intre liberalism si socialism, la extreme sau la mijloc.
Răspunde
15.
admin Spune:
februarie 26, 2009 la 9:02 pm

Eu nu as risca sa caut un “nou comunism”. Am mai repetat anterior ca socialismul si liberalismul sunt parte a unei singure paradigme, care incearca sa mentina omul in sfera economicului. Orice schimbare nu am aduce sistemului economic nimic nu vom schimba, pentru ca problema omului consta in dependenta, chiar captivitatea economicului. Individul trebuie sa depaseasca propria conditie, dependenta de material (ceea ce nu inseamna anti-materialism) pentru a deveni Personalitate!
Răspunde