Ion Coja. Scrisori deschise adresate lui Eugen Simion și Ionel Haiduc, membrii ai Academiei române

Scrisori deschise adresate lui Eugen Simion și Ionel Haiduc, membrii ai Academiei române

Ion Coja

Scrisoare deschisă adresată domnului academician EUGEN SIMION

Stimate domnule academician Eugen Simion,

De multă vreme aştept momentul potrivit ca să vă adresez rândurile de mai jos. Am sperat totuşi să nu fie nevoie s-o fac. Acum sper că mă veți înțelege că nu am încotro…
Sunt literalmente obligat să vă scriu și să vă solicit să interveniți cu autoritatea dumneavoastră morală și intelectuală, civică, pentru a repune adevărul în drepturile sale. Am sperat, timp de aproape 20 de ani, să nu fie nevoie să vă solicit intervenția. Din păcate, această intervenție se impune, în numele acelor valori pe care știu că le respectați și le practicați dintotdeauna, atât în viața particulară, cât și, mai ales, în viața publică.
Este vorba de eroicii ani de după Decembrie 1989, când cu toții eram mai deschiși unii față de alții și mai ales față de imperativele interesului comunitar, național. Cât a putut fiecare, ne-am implicat în evenimente și activități a căror menire a fost mai ales serviciul public, efortul de a ameliora „starea națiunii”. Domnia voastră ați avut norocul să vă înzesteze bunul Dumnezeu cu calități intelectuale excepționale, pe care ați avut abnegația și tenacitatea de a le pune integral în valoare, și ați făcut lucruri cu totul și cu totul deosebite pentru „creșterea limbii românești și a Patriei cinstire”, pentru propășirea noastră spirituală, ca Neam, ca Țară…
În acest cadru situez întâmplarea extraordinară prin care ați trecut la începutul anilor 1990, când l-ați cunoscut la Paris pe ultimul secretar particular al lui Wilhelm Filderman. Pentru cine nu știe, Wilhelm Filderman a fost președintele Federației Comunităților Evreiești din România în vremea guvernării mareșalului Ion Antonescu. Wilhelm Filderman s-a stins din viață în 1959. Dacă nu mă înșel, fostul secretar al lui Filderman a dorit el însuși să vă cunoască, v-a căutat ca să vă întâlnească în calitatea Dumneavoastră de membru al Academiei Române, la acea dată, dacă nu mă înșel, vicepreședinte al Academiei. Motivul pentru care v-a căutat era extrem de important, aș zice chiar fascinant: acel domn era legatarul testamentar al celebrului Filderman – apreciat de unii ca „evreul cel mai important din Europa”, și în această calitate păstra un document extrem de preţios: Jurnalul (sau Memoriile) lui Wilhelm Filderman, cu indicația expresă și categorică din partea autorului ca acel document să ajungă spre publicare în grija și proprietatea Academiei Române de îndată ce regimul comunist din România va fi abolit.
Știu de la Dumneavoastră de această poveste. Mi-aţi povestit cum v-ați întâlnit la Paris cu persoana în cauză, cum ați discutat condițiile în care să se facă prețiosul transfer, cum v-ați întors la București și ați informat colegii din conducerea Academiei Române despre acest caz excepțional, de maximă importanță pentru corecta re-scriere a istoriei României din perioada 1940-1944. Mai departe știu, tot din relatarea Dumneavoastră, că manuscrisul nu a mai ajuns la București, la destinatarul stabilit de autor: Academia Română, ci a fost ridicat „prin abuz” de persoane din structura statului Israel (agenți ai Mossadului?), de la locuința fostului secretar al lui Filderman. La scurt timp după acest rapt ilegal și nelegitim, bietul om a și murit…
Nu am știut niciodată numele fostului secretar. Mi l-ați spus, dar nu l-am reținut. Ar merita înscris în cartea de istorie, la capitolul Evrei binefăcători ai Neamului Românesc! Am reținut însă detaliul – semn al destinului!, că soția respectivei persoane vă este rudă și v-a fost și colegă de facultate. Așa se explică, în parte, de ce Dumneavoastră și nu altul ați fost „ales” să fiți invitat la discuții ca reprezentant al Academiei Române.
Cu ani în urmă, am cunoscut-o și eu în Țară pe amintita doamnă, o profesoară de mare ținută, la catedra de limba franceză.
În discuția pe care am avut-o atunci cu Dumneavoastră am căzut amândoi de acord asupra importanței excepționale a documentului respectiv și asupra ilegalității și imoralității gestului penibil comis de autoritățile statului israelian… Abuzul inadmisibil al acestor autorități crește în timp, pe măsură ce timpul trece și prețiosul document nu este dat publicității. Personal mă tem ca acest document să nu fie supus unei operațiuni de „cosmetizare”, adică de falsificare, așa cum s-a mai întâmplat cu documente asemănătoare semnate de un Mihail Sebastian, un S. Jagendorf sau o Leone Blum…
După știința mea, Dumneavoastră nu ați făcut nicio referință publică la această nefericită întâmplare. La prima vedere, unii ar putea să vă reproșeze că v-ați împăcat cu această situație și nu ați făcut nimic pentru recuperarea documentului. Nici Dumneavoastră și nici Academia Română! …Eu consider că ați procedat totuși corect, în măsura în care protestul dumneavoastră, în imediat, nu ar fi avut altă consecință practică decât punerea Dumneavoastră „la index”, compromiterea sau chiar anularea șanselor de a reuși în proiectele atât de importante despre care numai Dumneavoastră știați că vă așteaptau. V-a ajutat bunul Dumnezeu și ați reușit, în anii care au urmat, să demarați și să duceți până la capăt câteva inițiative și idei de mare consistență culturală și spirituală. Ar fi fost o mare pagubă pentru noi, românii, dacă aceste proiecte rămâneau la stadiul de intenții interesante… Ca atâtea alte proiecte românești.
Am considerat că numai Dumneavoastră aveați voie și puteați decide cel mai bine momentul în care să interveniți public în problema „Testamentului” lui Filderman, sustras propriu zis din averea și patrimoniul Academiei Române. Și sunt convins că, așa cum vă cunosc, nu ați lăsat la voia întâmplării soarta acelui document și că, mai devreme sau mai târziu, ați fi săvârșit gestul potrivit pentru recuperarea prețiosului document la momentul pe care l-ați fi considerat cel mai potrivit. Din păcate sunt nevoit să intervin, fără voia mea, în desfășurarea evenimentelor și să vă cer să declanșați mai devreme intervenția Dumneavoastră lămuritoare pentru toată lumea.
Între timp, de-a lungul anilor, din câte cunosc eu, despre existența acestui manuscris, ajuns în arhiva și sub paza strașnică a Mossadului, au vorbit domnul Teșu Solomovici (într-un articol din „Ziua”) și răposatul Jean Ancel, într-o discuție cu domnul Gheorghe Buzatu. Nici Teșu Solomovici și nici Jean Ancel nu au avut permisiunea să studieze manuscrisul respectiv. Eu am pomenit în mai multe rânduri de existența acestui document, de câteva ori amintindu-vă și pe Dumneavoastră ca martor al existenței documentului. Nu știu dacă vi s-a cerut vreodată confirmarea spuselor mele…
Sunt nevoit să vă cer eu, hic et nunc, această confirmare! Și iată de ce:
În ziua de 24 februarie a.c. am fost convocat la Judecătoria sectorului 1, dosar 18066/299/2009, pentru a răspunde unor acuzații ce mi-au fost aduse de Federația Comunităților Evreiești din România (F.C.E.R.) și de Asociația Evreilor Români Victime ale Holocaustului (A.E.R.V.H.). Iar în zilele următoare trebuie să mă prezint la poliţie şi la Parchet pentru a răspunde altor reclamaţii, ale aceloraşi ONG-uri. Acuzațiile aduse de cele două instituții privesc o serie de texte în care eu am afirmat (1) că se exagerează numărul evreilor victime ale politicii mareșalului Ion Antonescu, și (2) că se impune o reconstituire corectă a faptelor și evenimentelor din acei ani, deoarece versiunea prezentată în textele oficiale, în manuale etc., este falsă, contrazisă de fapte binecunoscute. Am invocat în textele mele mărturia unor evrei dintre cei mai reprezentativi din anii aceia, printre care și Wilhelm Filderman, omul care a cunoscut cel mai bine adevărul despre situația evreilor din România. Textele mele deseori s-au referit și la manuscrisul rămas de la Filderman, care, în loc să ajungă la destinatar, la Academia Română, a fost literalmente furat și ascuns de autoritățile israelite, împiedicat să intre în circuitul de documente istorice. Am considerat întotdeauna că manevra inadmisibilă a statului Israel de a ascunde mărturia lui Wilhelm Filderman poate fi considerată o dovadă că versiunea oficială asupra guvernării mareșalului Ion Antonescu nu corespunde adevărului. O dovadă clară, irefutabilă a faptului că în România nu a fost vreodată genocid sau holocaust!
Vă aduc astfel la cunoștință, domnule academician Eugen Simion, că în procesele care mi s-au intentat, eu, pentru a dovedi nevinovăția părinților noștri acuzați de cea mai josnică crimă, voi cere în mod oficial mărturia Dumneavoastră. Voi cere instanței să vă cheme la bară ca martor. Iar ceea ce eu am a vă cere va fi numai atât: să relatați împrejurările prin care manuscrisul adresat de Wilhelm Filderman spre publicare Academiei Române nu a mai ajuns la destinație, n-a mai intrat în patrimoniul Academiei Române.
Sunt convins că nu-mi veți lua în nume de rău această respectuoasă solicitare, deși cunosc bine și am eu însumi oroare de disconfortul oricărui contact cu justiția, fie și în postura „minimă” de martor. Efectiv nu am însă încotro!…
Dacă era după mine, probabil că aș fi amânat sine die să vă solicit intervenția aceasta.
Pentru bunele relații cu Celălalt, câteodată aflarea adevărului mai poate fi amânată. Am fost dispus la această amânare, convins că plata Domnului pentru faptele noastre este mai importantă decât justiția omenească. Nu port nicio vină pentru lipsa de măsură a celor care mă cheamă în judecată. A lor este vina pentru „deranjul” pe care mărturia Dumneavoastră s-ar putea să-l provoace unor persoane cu care aveți, sunt convins, relațiile cele mai firești, de prietenie și aleasă colegialitate. Vă urez din tot sufletul ca trăinicia acestor relații să nu aibă nimic de suferit. Căci nimeni nu vă poate reproșa relatarea corectă în Justiție, sub jurămînt, a unei situații, a unor împrejurări pentru care nu aveți nicio vină că s-au produs în viața noastră! Cine ar putea să vă reproșeze ceva pentru mărturia pe care o veți depune, atâta vreme cât vreme de douăzeci de ani ați evitat s-o faceți, așteptând momentul când dezvăluirea Dumneavoastră ar fi avut efecte neplăcute minime?! Momentul, dacă este nepotrivit, l-au ales alții!
Nu le va conveni adversarilor mei mărturia Dumneavoastră? Ar fi trebuit să aibă inteligența să priceapă că adevărul nu poate fi ascuns la nesfârșit. Și că în postura de susținător al neadevărului este recomandat „să nu faci valuri…” Dorința lor nesăbuită de a face caz public zgomotos mediatizat din ranchiunele și antipatiile lor personale este greu de înțeles. Dacă îi va costa acest exces, îi va costa în limitele adevărului şi ale justiţiei. Sper că această consolare este valabilă și pentru niște profesioniști ai minciunii!…
Regret că după atâția ani reiau în aceste condiții contactul cu Domnia Voastră. Dacă era după mine, alegeam alte auspicii.

Cu sinceră preţuire şi colegialitate, aceeași dintotdeauna,

Ion Coja

București, 15 martie 2010

Scrisoare deschisă adresată domnului academician Ionel Haiduc,
preşedintele Academiei Române

Stimate Domnule Academician Ionel Haiduc,

Subsemnatul Ion Coja sunt nevoit să vă aduc în mod public la cunoştinţă un fapt pe care în mod normal ar trebui să-l cunoaşteţi. Vă scriu deoarece se pare că Domnia Voastră nu ştiţi totuşi nimic despre ABUZUL grosolan şi inadmisibil comis asupra patrimoniului Academiei Române de agenţii statului Israel la începutul anilor 1990. În principiu este vorba de un document extrem de important pentru istoria Neamului românesc, un manuscris rămas de la Wilhelm Filderman, fostul lider al evreilor din România anilor 1930-1946. Manuscrisul respectiv conţine memorii şi însemnări zilnice ale celui care a fost, cu siguranţă, cel mai important martor al suferinţelor evreilor din România, calitate ce decurge din împrejurarea că în acei ani Wilhelm Filderman a fost vocea cea mai ascultată prin care evreii din România s-au pronunţat în apărarea drepturilor lor, în afirmarea lor ca entitate etnică expusă unor mari pericole. În mod deosebit, Wilhelm Filderman este singurul lider evreu care a cunoscut direct şi nemijlocit, ca deportat, realităţile din Transnistria transformată de Ion Antonescu în spaţiu concentraţionar pentru un mare număr de evrei.
Cunoaşteţi, desigur, faptul că teza producerii în Transnistria, sub administraţie românească, a unui holocaust anti-evreiesc, este cea mai grea acuză adusă poporului român de-a lungul existenţei sale. Cunoaşteţi, de asemenea, că un mare număr de istorici, publicişti, oameni politici sau simpli cetăţeni, din România şi de aiurea, inclusiv din Israel şi Statele Unite ale Americii, resping acuzaţia de holocaust, de genocid, adusă guvernului Ion Antonescu şi, implicit, românilor. Printre cei care au produs texte şi argumente împotriva acestei acuzaţii de Holocaust se numără şi Wilhelm Filderman. De aceea, putem fi siguri că prin conţinutul lor Memoriile lui Wilhelm Filderman au darul să întărească aceste argumente. Iar împrejurarea că Filderman a lăsat prin dispoziţie testamentară ca aceste Memorii să ajungă în proprietatea Academiei Române spre a fi publicate o putem considera ca semn că prin aceste Memorii autorul Wilhelm Filderman argumenta în plus şi definitiv lipsa de temei a acuzaţiilor privind genocidul din Transnistria.
Din păcate, manuscrisul acestor Memorii a fost furat – acesta este termenul potrivit, de reprezentanţi ai statului Israel, a fost furat de la legatarul testamentar al lui Wilhelm Filderman, cu câteva zile mai înainte ca acesta să încredinţeze preţiosul document proprietarului de drept: Academia Română. Mai multe detalii despre această urîtă poveste vă poate oferi domnul academician Eugen Simion, care a fost în legătură cu deţinătorul documentului. Vă ataşez în acest sens scrisoarea pe care o adresez domnului Eugen Simion.
Sunt convins, domnule Preşedinte al Academiei Române, că nu veţi lăsa lucrurile să se eternizeze în starea inadmisibilă în care se află acum, că veţi demara toate acţiunile care se află în putinţa Domniei Voastre de a le susţine şi promova pentru recuperarea documentului amintit. Mă pun la dispoziţia Domniei Voastre cu o serie de sugestii şi consilii în acest scop.

Cu deosebită stimă şi cu nădejdea că Dumnezeu vă va ajuta să vă faceţi datoria în aceste împrejurări atât de dificile, al Dumneavoastră,

Ion Coja

Bucureşti, 15 martie 2010