A P E L
FRAŢI ROMÂNI din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş!
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, vă cheamă să lăsaţi pentru o zi grijile voastre acasă şi să veniţi la Topliţa, sâmbătă, 20 martie 2010!
Veniţi să ne alăturăm glasurile spre a le spune diriguitorilor ţării că în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, trăim peste 400.000 de români! Suntem urmaşii celor care secole de-a rândul au înfruntat ,,cele mai crâncene mijloace cu scopul de a ne desfiinţa şi maghiariza", cum a afirmat cel ce a fost întâiul patriarh al României, Miron Cristea, fiu al Topliţei Române.
Asemenea mijloace, sub o altă formă, sunt folosite şi astăzi împotriva identităţii şi dăinuirii noastre. Iar acestea se petrec după mai bine de nouă decenii de la Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918, când Transilvana noastră străbună s-a unit cu România!
Aşa cum a hotărât Adunarea reprezentanţilor românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, din 28 octombrie 2006 de la Izvorul Mureşului, şi de această dată, dorim să ne exprimăm îngrijorarea pentru continuarea acţiunilor anticonstituţionale ale unor lideri politici şi civici maghiari, ce urmăresc enclavizarea acestei zone, prin înfăptuirea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „ţinut secuiesc", şi să solicităm autorităţilor statului: Parlamentului României, Preşedinţiei, Guvernului, precum şi întregii societăţi româneşti, Patriarhiei, Academiei, mass-media, societăţii civile - să ia atitudine şi să-şi exprime, public şi neechivoc, o poziţie tranşantă referitor la acţiunile iredentiste, revizioniste şi separatiste, care atentează făţiş la unitatea şi suveranitatea statului şi naţiunii române.
Prin glasul autorizat al reprezentanţilor românilor din cele trei judeţe, dorim să tragem un nou semnal izvorât din îngrijorarea românilor aici trăitori şi direct afectaţi, faţă de recenta adoptare tacită, în Senatul României, a legii promovate de UDMR cu privire la regionalizarea României, lege prin care se doreşte refacerea formulei staliniste, de tristă amintire, a Regiunii Autonome Maghiare, şi a regiunii de nord-est a Transilvaniei ruptă din trupul ţării, prin Dictatul de la Viena, de repunerea pe tapet a adoptării în Camera Deputaţilor a proiectului de Lege privind statutul minorităţilor naţionale, prin care se urmăreşte legiferarea bazei autonomiei teritoriale pe criterii etnice şi sforţarea proclamării limbii maghiare ca limbă oficială în aşa - zisul „ţinut secuiesc" şi apoi în toată Transilvania, şi nu în ultimul rând, de continuarea acţiunilor de discriminare şi deznaţionalizare a românilor din Arcul Intracarpatic.
Vom cere ca în perspectiva reorganizării regiunilor de dezvoltare social-economică a ţării, în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene, în configurarea acestora să nu prevaleze criteriul etnic, care s-a dovedit generator de disfuncţionalităţi, discriminări şi subdezvoltare şi nicidecum dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a României.
Vom cere răspicat să fie respectat statutului limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale.
Vom reînnoi propunerile noastre de stabilire prin lege a unor garanţii în procesul de descentralizare, care să evite abuzurile şi discriminările românilor numeric minoritari de către autorităţile locale, precum şi cele privind asigurarea cadrului legal de reprezentare a populaţiei româneşti din zonă, în structurile decizionale legislative şi administrative locale şi centrale.
Îi vom chema din nou pe concetăţenii de etnie maghiară la conlucrare, considerând că singura soluţie de convieţuire este buna înţelegere, bazată pe respectul reciproc, în spiritul valorilor creştine şi europene, şi nu separatismul şi enclavizarea. România a dovedit că este şi rămâne patria comună a tuturor fiilor ei, pe care îi ocroteşte deopotrivă, indiferent de etnia, naţionalitatea ori confesiunea lor, modelul interetnic românesc fiind apreciat pe plan internaţional.
Le vom reaminti tuturor românilor că toate aceste probleme cu care ne confruntăm aici, nu sunt doar ale românilor din aceste judeţe, ci ele vizează fiinţa naţională şi reprezintă o problemă vitală a întregii ţări, a cărei rezolvare presupune exprimarea solidarităţii tuturor românilor, din ţară şi din străinătate.
De aceea vă chemăm, fraţi români din Covasna, Harghita şi Mureş, să veniţi sâmbătă, 20 martie 2010 la Topliţa Română, să vă exercitaţi drepturile constituţionale şi să ne unim glasurile pentru apărarea drepturilor noastre, dar şi pentru apărarea unităţii şi integrităţii României, pentru ca pruncii noştri să aibă un viitor, aici, în vatra strămoşească.
Sf. Gheorghe — Miercurea-Ciuc — Tg. Mureş, 6 martie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu