July 29th, 2008 · Comentati (19 Comentarii)
Ion Coja
În raportul Comisiei Wiesel – pe care am făcut greşeala să nu stric până mai ieri nici o privire, măcar în treacăt aruncată, sunt pomenit, citat şi comentat pe îndelete în capitolul Distorsionarea, negarea şi minimalizarea Holocaustului în România postbelică în subcapitolul Negaţionismul deflectiv. (Ce-o fi aia „deflectiv”?!) Mai întâi se consemnează, corect, teza unui „politician post-comunist, Adrian Păunescu”, ca fiind reprezentativă pentru poziţia celor inventariaţi în acest capitol: „Nimeni dintre românii care au luptat pentru Reîntregirea Neamului (de la Mareşalul Antonescu la ultimul soldat) n-a acţionat în felul sângeros în care războiul îi pune pe oameni să acţioneze, împotriva vreunui inamic, pentru că era evreu. Singura – şi îngrozitoarea – raţiune a crimelor din Basarabia a fost pedepsirea bolşevicilor.(…) România nu a ucis evrei pentru că erau evrei.” (s.n.) Iar apoi sunt înregistrat şi eu, subsemnatul, cu o parte din argumentele pe care le-am invocat de-a lungul anilor pentru a „distorsiona, nega şi minimaliza holocaustul”.
Ce am eu de obiectat la textul acesui capitol? Mai înainte de orice pretind ca în titlu să se facă precizarea că toţi cei citaţi neagă nu Holocaustul, ci holocaustul „din România”, din Transnistria! Nici Păunescu, nici Buzatu şi nici subsemnatu’, nu am distorsionat, negat ori minimalizat Holocaustul şi punct! Fără nici un determinant! Adică Holocaustul de pretutindeni! Inclusiv cel de la Auschwitz şi alte sumbre locaţii, aşa cum s-ar înţelege din titlul bietului capitol! Ci l-am negatără numai pe cel pus în cârca românilor! E drept, eu, unul, am făcut în mai multe rânduri apel la inteligenţa evreilor holocaustizanţi, nu puţini şi nici puţină, şi le-am atras atenţia cât sunt de imprudenţi atunci când ne acuză pe noi de holocaust în ciuda tuturor evidenţelor, căci nouă, românilor, ne este atât de uşor să ne disculpăm, iar dovezile noastre de nevinovăţie, imbatabile, cu sau fără voia noastră, vor fi imediat invocate de alţii pentru a nega, distorsiona etc. însuşi în întregimea sa Holocaustul şi punct! Deci şi cel de la Auschwitz etc. Că, deci, obligându-ne pe noi, ca români, să ne apărăm, argumentele noastre vor servi, în final, cauza „infamă” a celor care neagă Holocaustul şi punct! Ceea ce ne sincer displace! …Dar, deh! Tu l’as voulu, George Dandin!
Deci, cât de cât corect, titlul capitolului ar fi fost Distorsionarea, negarea şi minimalizarea holocaustului din România. Iar propriu zis corect ar fi să fie scos din titlu măcar cuvîntul distorsionare. Sub un tilu ca Negarea Holocaustului din România eu, unul, recunosc, mă înscriu oricând! Cu amândouă mâinile!…
În rest, e mult mai mult de corectat. Căci, după regula „cine zice ăla este”, capitolul respectiv chiar cu asta se ocupă: cu distorsionarea, negarea şi minimalizarea argumentelor celor care contestă holocaustul din Transnistria, din România. Dacă încerc acum, prin rândurile de faţă, să îndrept ceva, nu am în vedere persoana mea, ci a celor doi evrei citaţi în titlul acestor rânduri: Wilhelm Filderman şi Alexandru Şafran, pe care eu i-am pus în centrul de greutate al argumentaţiei mele.
Au fost cei doi, la vremea aceea, liderii evreilor din România. Despre primul, se spune că evreii din Statele Unite îl considerau a fi „cel mai important evreu din Europa”. Amândoi au cunoscut în modul cel mai nemijlocit cu putinţă situaţia evreilor din România acelor ani şi nu au stat indiferenţi la tragedia coreligionarilor. Să-i luăm pe rând:
Mai întâi, Wilhelm Filderman. Sunt bine cunoscute scrisorile sale trimise şefului statului, Mareşalul Ion Antonescu, pentru a protesta faţă de vexaţiile, împinse până la ucideri, de care – se plângea Filderman, aveau parte evreii evacuaţi în Transnistria. Este binecunoscut şi răspunsul Mareşalului. Este însă puţin cunoscută împrejurarea că la un moment dat, adunându-se mai multe motive, Mareşalul Ion Antonescu l-a deportat în Transnistria chiar şi pe Wilhelm Filderman, nu pentru că acesta ar fi întrunit condiţiile care determinau acest gest administrativ extrem, ci pentru că în felul acesta Mareşalul a vrut „să-i închidă gura”! Adică ştiindu-l pe Filderman om de onoare, Mareşalul a socotit că de îndată ce liderul evreu va vedea la faţa locului cum sunt trataţi evreii în Transnistria, va înceta să mai umble cu memorii disperate că piere evreimea din România! Că sunt ucişi şi batjocoriţi evrei nevinovaţi! Etc., etc… De fapt, nu se ştie exact-exact din ce pricină a fost Filderman dus să locuiască câteva luni printre evreii „strămutaţi” în Transnistria, dar cunoaştem foarte exact efectul acestui exil: Filderman nu i-a mai scris Mareşalului nici un rând de protest faţă de soarta evreilor din Transnistria şi n-a mai produs nici un text despre „holocaustul” din Transnistria. Nici măcar după 23 august 1944. Ba chiar a fost de acord, în primăvara lui 1944, ca alături de alţi evrei, inclusiv lideri sionişti, să facă loby în Occident pentru ca Aliaţii să menajeze interesele României şi să evite ocuparea României de către Armata Roşie, eventual printr-o debarcare anglo-americană în Balcani, răsplătind astfel poporul român pentru „oaza de linişte” oferită evreilor în anii 1938-1944. (Expresia „oază de linişte” aparţine altui mare evreu martor al evenimentelor: Moshe Camilly Weinberger…)
Scurt timp după instalarea evreilor comunişti la putere în România, Wilhelm Filderman a emigrat în America. Anti-comunist fervent, Filderman a emis principiul potrivit căruia un evreu, în măsura în care este comunist şi se ataşează de marxism, încetează a mai fi evreu!… A fost atât de sincer în această atitudine încât nu a pregetat ca în 1955 să depună mărturie în favoarea tinerilor români care atacaseră ambasada română de la Berna, de unde au sustras documente extrem de compromiţătoare pentru comunişti. Din păcate, fără să le fi fost în intenţie, atacul lor s-a soldat cu uciderea nepremeditată a lui Aurel Şeţu. La procesul care a urmat, Wilhelm Filderman a trimis o declaraţie în sprijinul tinerilor luptători anticomunişti, declaraţie înregistrată la un notariat din New York – unde locuia, iar declaraţia, avântat anticomunistă, face un succint portret al României ultimilor 15 ani, prilej de a vorbi şi despre Mareşalul Ion Antonescu. Iar Filderman o face în termeni clari şi extrem de pozitivi. De atunci acest text circulă cu un fel de supratitlu, „Testamentul lui Filderman”, cam nepotrivit. Eu am citat deseori din acest text, pe care l-am şi publicat integral într-una dintre revistele lui Adrian Păunescu. Citez fraza cheie: „Mareşalul Antonescu a făcut tot ce a putut pentru a îmblânzi soarta evreilor expuşi la persecuţiile germanilor nazişti”. Raportul Wiesel exprimă îndoieli asupra autenticităţii acestui text, afirmând că sursa sa ar fi un articol din revista „Baricada”. Repet, declaraţia lui Filderman apare citată, uneori integral, în lucrările dedicate „atacului de la Berna” şi procesului care a urmat, la al cărui dosar a fost depusă declaraţia lui Filderman. Iată şi fraza de început a declaraţiei: „Subsemnatul Wilhelm Filderman, Doctor în Drept la Facultatea din Paris, fost Preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din România şi Preşedinte al Uniunii Evreilor Români, domiciliat actualmente în New York, USA, Hotel Alameda, Boradway at 71 St, declar următoarele…” Aşadar, documentul există! Pot face trimitere chiar şi la biroul de avocatură unde s-a înregistrat declaraţia lui Wilhelm Filderman. Mă pun la dispoziţia comisiei Wiesel cu această informaţie.
Autorii raportului Wiesel, în măsura în care au monitorizat corect prestaţia mea pe ogorul distorsionării şi al negării, ar fi trebuit să înregistreze şi cea mai importantă referire pe care am făcut-o la persoana lui Wilhelm Filderman, precum că este autorul unor Memorii despre anii petrecuţi în România. Preţiosul manuscris a fost lăsat în grija secretarului său, cu indicaţia de a fi predat Academiei Române de îndată ce va cădea comunismul, spre a fi publicat. Din păcate, Memoriile lui Filderman nu au ajuns la destinatar, iar în momentul de faţă manuscrisul se află în arhiva de la Yad Vashem „sub cheie”. Expresia „sub cheie” am preluat-o de la Teşu Solomovici, dintr-un text al acestuia care confirmă existenţa şi soarta „Memoriilor” lui Filderman. Răposatul Jean Ancel, cât era el de dedicat Holocaustului, nu a avut voie să consulte acest document. A avut onestitatea să i se plângă colegului său Gheorghe Buzatu pentru acest afront. Eu am aflat prima oară de aceste Memorii pe la începutul anilor 90, direct de la Eugen Simion, care le-a şi văzut la Paris, acasă la executorul testamentar al lui Filderman. Întreb: de ce Comisia Wiesel nu a încercat să consulte acest document? Şi afirm: Memoriile lui Filderman au toate şansele să fie documentul cel mai important cu privire la aşa zisul Holocaust din România. Iar faptul că accesul la acest document este blocat chiar de cei care ne acuză de holocust nu poate fi interpretat decât într-un singur fel: Memoriile lui Filderman contrazic acuzaţia de genocid adusă Mareşalului Ion Antonescu şi României. Recomand comisiei Wiesel să ia urma Memoriilor lui Filderman printr-o discuţie cu fostul preşedinte al Academiei Române. Eugen Simion mai ştie şi altele… De la Nicolae Cajal îndeosebi.
Despre Alexandru Şafran, care a fost Marele Rabin al evreilor din România aceloraşi ani, am povestit de mai multe ori cum, cu ocazia vizitei în România, în 1995, s-a întâlnit cu dl Şerban Alexianu, fiul lui George Alexianu, cel pe care Ion Antonescu l-a numit guvernator al Transnistriei şi pe care toată istoriografia holocaustizantă îl acuză că este principalul vinovat de „holocaustul din Transnistria”. George Alexianu a fost condamnat la moarte pentru aceste crime şi executat odată cu Mareşalul, în 1946. În 1995, după o jumătate de secol, Alexandru Şafran, lider spiritual al evreilor din România, s-a întâlnit cu feciorul celui ce a ucis vreo două sute de mii de evrei şi i-a înmânat următorul înscris: „Lui Şerban Alexianu, amic din tinereţea noastră, în amintirea ilustrului său părinte, care în întreaga-i viaţă şi activitate profesională şi mai ales în perioada neagră a războiului a făcut din inimă şi total dezinteresat atât de mult pentru comunitate. A plătit la comanda comunistă cumplit şi total nedrept. Întreaga-i suferinţă să-i fie izbăvită.”
Am publicat de mai multe ori acest text care mi s-a părut atât de clar şi de …definitiv, capabil să pună punct discuţiilor despre crimele din Transnistria! L-am publicat cu mare grabă, temându-mă ca nu cumva bietul rabi Şafran să se prăpădească şi să nu apuce să autentifice, măcar şi prin tăcere, preţiosul înscris. Alexandru Şafran a mai trăit după 1995 ani buni şi nu a dat nici un fel de dezminţire. I-am făcut şi o scrisoare deschisă, publicată în „România Mare”, despre care nu avea cum să nu afle. Aflu din raportul Wiesel că eu, subsemnatul, nu am prezentat prea mare încredere, drept care „unul dintre autorii acestui raport, politologul Michael Shafir, l-a contactat pe nepotul bătrânului (91 de ani la acea dată) rabin, Dan Şafran, pentru a ajuta la clarificarea autenticităţii dedicaţiei. Rabinul Şafran a răspuns că roagă să fie recitite rândurile pe care le scrisese despre Alexianu în memoriile sale. Guvernatorul este menţionat o singură dată, fiind descris ca „renumit pentru cruzimea sa”…
Aşadar, marele rabin nu dezminte că s-a întâlnit cu dl Şerban Alexianu şi nu dezminte nici cele declarate în scris în faţa şi pentru uzul acestuia. Sunt convins că Dan Şafran, ca nepot şi persoană interesată de subiect, s-o fi mirat de întâlnirea prietenească dintre bunicul său şi fiul celui care a ucis sute de mii de evrei nevinovaţi şi l-o fi întrebat pe Alexandru Şafran mai înainte de orice dacă este adevărat că s-a întâlnit cu Şerban Alexianu şi de ce s-a întâlnit? A adus Dan Şafran la cunoştinţa dlui Michael Shapir răspunsul primit?
Per total, este însă de neînţeles comportamentul Comisiei, căreia îi reproşez următoarele:
(a)Comisia nu a verificat ea însăşi existenţa şi autenticitatea textului. Era foarte simplu şi uşor să mă convoace la comisie şi să-mi ceară toate lămuririle. Eu, altminteri, m-am oferit în mod public să colaborez cu Comisia deoarece la Vatra Românească există un grup de cercetare a Holocaustului, care a ajuns la anumite rezultate, deţine unele documente interesante etc. Nimeni nu ne-a căutat. Nici măcar „politologul” Michael Shafir… Le-a fost mai uşor să-l contacteze, în Suedia, pe Dan Şafran. Nu m-aş mira să aflu că acesta s-a deplasat în Elveţia ca să stea de vorbă cu bietul rabin. De ce „bietul”? Pentru că ulterior marele rabin a fost atacat pentru declaraţia dată lui Şerban Alexianu, câţiva experţi în Holocaust declarându-l senil, oportunist etc. Nepotul său nu i-a sărit în apărare… Precizez eu: declaraţia rabinului a fost dată în 1995, când a venit în România, a ţinut un frumos discurs în Senatul Ţării, a dat numeroase interviuri etc. şi nimeni n-a zis că n-ar mai fi întreg la minte!
(b)Comisia nu a binevoit să ia legătura cu însuşi dl Şerban Alexianu şi să-i ceară să vadă înscrisul. În plus, dl Şerban Alexianu, ca fiu al guvernatorului Transnistriei şi ca persoană care de ani de zile se luptă cu justiţia română, pretinzând că tatăl său, George Alexianu, în 1946 nu a avut parte de o judecată dreaptă şi de un proces corect, e de presupus că deţine nişte informaţii şi documente care ar putea interesa o comisie ea însăşi interesată de aflarea adevărului. Parte dintre aceste documente Şerban Alexianu le-a depus la Tribunal, măcar acestea să fi fost cercetate de Comisia Wiesel. Această omisiune – după mine foarte gravă, dovedeşte, cel mai probabil, lipsa de interes pentru aflarea adevărului, dovedeşte că Comisia Wiesel a ştiut dinainte la ce concluzii va trebui să ajungă şi n-a mai pierdut vremea nici măcar ca să se facă că caută adevărul…
Mă simt obligat să suplinesc acest dezinteres şi să enumăr eu câteva lucruri pe care Comisia Wiesel le-ar fi aflat de la dl Şerban Alexianu. Primul lucru de mirare este că Alexandru Şafran, marele rabin de Geneva şi fost rabin şef al evreilor din România, venit în România numai pentru câteva zile şi suprasolicitat de toată lumea, de la Vlădică până la opincă, şi-a făcut timp să se întâlnească cu dl Şerban Alexianu, fiul, repet, al celui condamnat la moarte şi executat în 1946, pentru genocid, pentru uciderea în tragica Transnistrie a două sute de mii de evrei. De-a ne mirare şi mai tare este locul unde s-a produs întâlnirea: acasă la Nicolae Cajal, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România!… Ce să caute fiul asasinului de evrei în casa lui Nicolae Cajal?
Explicaţia ne-o dă chiar înscrisul lui Alexandru Şafran: „amici din tinereţea noastră”. Toţi trei se cunoşteau din anii războiului. Se întâlneau de obicei la Alexianu acasă, acasă la asasinul de evrei, aşadar! Nicolae Cajal venea cu taică-su, medic care îngrijea de copiii guvernatorului Transnistriei… Venea Nicuşor Cajal şi se juca cu copiii asasinului, cu care a legat astfel o prietenie care a durat toată viaţa, până la moartea sa, regretată de toată lumea bună… Cum se împacă această prietenie dintre liderul evreilor din România şi fiul lui George Alaxianu cu ideea că George Alexianu poartă răspunderea a sute de mii de vieţi evreieşti?!… Alexandru Şafran, mare rabin, era ceva mai în vârstă, nu venea la Alexianu acasă ca să se joace cu copiii acestuia, ci ca să le dea lecţii de limbă germană! În fapt, aceste lecţii erau un bun pretext pentru rabin ca să păstreze, fără ştiinţa nemţilor, un contact permanent cu guvernatorul Transnistriei, prin care a făcut o sumedenie de aranjamente şi intervenţii pentru a ameliora situaţia evreilor evacuaţi în Transnistria. La toate astea se va fi gândit bonomul rabin când a zis despre George Alexianu că „a făcut din inimă şi total dezinteresat atât de mult pentru comunitate”. Nimeni nu putea şti asta în 1995 mai bine decât rabi Şafran!
Aşadar, la iniţiativa marelui rabin cei trei s-au întâlnit la Cajal acasă, revederea lui Şafran cu dl Şerban Alexianu petrecându-se după 50 de ani. Cât va fi fost de emoţionantă!…
La un moment dat, Nicolae Cajal, gazdă perfectă, i-a lăsat singuri pe musafirii săi, poate au ceva mai deosebit să-şi spună. Atunci s-a produs momentul de graţie, clipa astrală când rabinul şef al Genevei a decis să-şi răscumpere deceniile de tăcere deloc nevinovată! Va fi înţeles cum i-a fost copilului să (supra)vieţuiască purtând povara de a fi fiul unui criminal de război executat împreună cu marele criminal Ion Antonescu. Din adâncul sufletului său s-a iscat curajul ce i-a lipsit până atunci, a apucat, la întâmplare, o bucată de hârtie de pe biroul lui Nicolae Cajal, şi pe coperta interioară a unei cărţi a consemnat pentru eternitate mărturia sa despre George Alexianu în postură de mare binefăcător al evreimii din România, postură pe care nimeni nu o putea cunoaşte la fel de bine ca Eminenţa Sa. I-a înmânat fostului său elev înscrisul, l-a lăsat să-l citească, bucurându-se de ce putea citi pe chipul copilului septuagenar din faţa sa, şi atât i-a mai spus: „Îţi dau acest înscris ca să-l publici, dar am o singură rugăminte: să-l publici după moartea mea. Nu mai am mult de trăit…”
După care s-a îmbrăţişat cu fostul elev, cu gazda, şi a plecat pe unde era aşteptat de atâta lume. În urma sa, dl Şerban Alexianu s-a simţit dator să-i arate şi lui Nicolae Cajal ce a primit, iar acesta citind înscrisul a înmărmurit, căci şi-a dat seama bine de importanţa mărturiei. Dar a avut onestitatea să nu distrugă petecul de hârtie, poate că nici nu i-a trecut prin minte. Cert este că dl Şerban Alexianu a ajuns acasă cu comoara întreagă, neatinsă. Asta până când a avut ghinionul să se cunoască cu subsemnatul şi să-mi relateze cele petrecute la Cajal acasă. L-am întrebat: „Şi aveţi de gând să nu publicaţi acest text decât după moartea Eminenţei sale? Negreşit, aşa i-am promis! Dar dacă nu moare mâine sau poimâine, ci moare după dumneavoastră?! Asta e!”, a ridicat din umeri domnul Alexianu. „Măcar aţi facut nişte copii xerox ale textului?”, am întrebat. Da, făcuse, aşa că la plecare am luat şi eu una, am băgat-o în buzunar şi i-am spus: „Domnule Alexianu, eu nu i-am promis nimic rabinului Şafran!” Şi m-am grăbit să public de mai multe ori acel înscris, am avut grijă să afle şi Eminenţa sa de publicarea textului, m-am bucurat să văd că a mai trăit ani buni după aceea şi că nu a avut de formulat nici o dezminţire, nici un protest etc.
Trebuie însă să mărturisesc gândul cel mai ciudat pe care mi l-a stârnit comportamentul rabinic: cerându-i dlui Alexianu să publice textul numai după moartea sa, bietul rabi mi s-a părut că dovedea o tare firavă şi precară credinţă în Dumnezeu. Nu cumva o fi ateu?!, m-am întrebat, căci acest comportament este tipic pentru cine nu crede în viaţa şi judecata de apoi. Mă rog, dacă rabinul Şafran chiar se închină la acelaşi Dumnezeu ca şi mine, mi-am zis, înseamnă că mai mult se teme de oamenii de aici decât de Dumnezeu de dincolo, ceea ce pentru un rabin mi se pare grav de tot! Fireşte, normal, adică creştineşte şi onorabil, era ca acea declaraţie Alexandru Şafran s-o fi dat în 1946, la proces! Probabil că o asemnea declaraţie l-ar fi salvat pe George Alexianu de la condamnarea la moarte, l-ar fi salvat şi pe „amicul din tinereţe” de la viaţa pe care a dus-o sub comunişti!
Cu toate acestea, mai bine mai târziu decât niciodată: declaraţia rămâne extrem de utilă, căci mai salvează ceva, ceva foarte important: Onoarea familiei Alexianu şi a Neamului românesc. Dar nu mă împac nici azi cu cererea rabinului: mărturia sa să-şi producă efectele numai după moartea sa, când nimeni nu-i mai poate reproşa că a pus principiile morale mai presus de orice… De orice interese naţionale sau cum le-or fi numind cei care, după publicarea declaraţiei, într-adevăr au şi sărit la bietul rabi, încă de pe când mai trăia, cu jigniri şi acuze netrebnice. Zău că-mi pare rău că m-am băgat, dar de unde era să ştiu eu că bunul Dumnezeu îi va da destule zile dlui Alexianu?! Şi mai ales de unde să ştiu că declaraţia rabinului şef, a marelui rabin, nu va avea nici o urmare printre mercenarii Holocaustului?! Crezusem, naivul sau imbecilul de mine, că în felul acesta, cu un document atât de clar şi de autorizat, se va pune capăt balivernelor inventate de toţi specialiştii în istoria PCUS, reciclaţi în istorici ai holocaustului. Dar de unde?!… Nimic nu-l tulbură pe alde Mihai Ionescu & comp. Lya Benjamin şi toţi ceilalţi, toţi o apă şi-un pământ, nimic nu-i abate din a susţine mai departe minciuna transnistreană!…
…Trebuie spus că publicarea textului „rabinic” nu a afectat relaţiile dlui Şerban Alexianu cu Nicolae Cajal. (De altfel, cineva din familia unui prim ministru cu ascendenţi evrei binecunoscuţi şi ştiuţi, mi-a povestit că în particular Nicolae Cajal nici nu vroia să audă de vreun holocaust în România. Făcea în public vorbire de aşa ceva foarte rar şi numai cât să nu se expună la criticile exaltaţilor din Comunitate. „Avem şi noi Vadimii noştri”, obişnuia Cajal să spună…)
Cei doi, Alexianu şi Cajal, au mai avut o discuţie ceva mai deosebită, despre care Comisia Wiesel ar fi trebuit să fie interesată. A fost cu ocazia vizitei istorice a Papei Ioan Paul al II-lea. La recepţia dată de Papă, a fost invitat şi Nicolae Cajal. Până aici nimic de a se mirare cineva! Dar ce a căutat la recepţie dl Şerban Alexianu? Căci da, onorată comisie Wiesel, din dispoziţia Papei la recepţie, printre invitaţii români cei mai reprezentativi şi mai vrednici de o asemenea cinste, s-a numărat şi dl Şerban Alexianu!… Repet: dl Şerban Alexianu a fost invitat la recepţia pe care Papa Ioan Paul al II-lea a dat-o la Bucureşti în onoarea celor mai vrednici români!
Se pun în mod logic două întrebări:
(1) Care merite deosebite ale dlui Şerban Alexianu îl recomandau pentru această onoare?
(2) Papa şi Vaticanul nu ştiau al cui urmaş, al cui fiu este dl Şerban Alexianu? Nu ştiau adică cine a fost George Alexianu? Cele două întrebări au un singur răspuns: Ba ştiau foarte bine! În 1943, celebrul Papa Pius al XII-lea a dispus ca nunţiul papal Andrea Cassulo să efectueze o inspecţie umanitară în Transnistria, ca să verifice acele zvonuri potrivit cărora evreii erau ţinta fără apărare a unui regim de genocid etc. Inspecţia s-a efectuat aproape concomitent cu o anchetă similară a Crucii Roşii Internaţionale. Cele două atât de onorabile instituţii au ajuns la aceeaşi concluzie, pe care noi o putem deduce din faptul că prin dispoziţia aceluiaşi papă profesorul George Alexianu, guvernatorul Transnistriei, a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie acordată de Vatican în acel an: ordinul „Orbis et Urbis”. Este şi cea mai mare distincţie papală primită vreodată de un român!
Un român pe care mai apoi „noi” l-am condamnat la moarte pentru exact aceleaşi fapte: felul cum s-a purtat faţă de evrei în calitatea sa de guvernator al Transnistriei. („Noi”, adică justiţia din anul 1946.) Aşadar, la acea recepţie atât de selectivă, prin dl Şerban Alexianu a fost invitat, de fapt, George Alexianu, guvernatorul criminal de război din Transnistria… Iar dacă iei seama la faptul că la recepţie dl Şerban Alexianu a fost mereu în preajma prietenului său Nicolae Cajal şi vice-versa, poţi spune că la recepţia dată de Papă au participat braţ la braţ guvernatorul Transnistriei şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor evreieşti din România. Cum de a acceptat Nicolae Cajal această postură şi însăşi prietenia de-o viaţă cu Şerban Alexianu? Simplu de răspuns: Nicolae Cajal cunoştea foarte bine adevărul despre ce a fost în Transnistria! De aceea nu s-a simţit un trădător al neamului său evreiesc atunci când, din copilărie şi până la moarte, a rămas un fidel prieten al familiei Alexianu! Altă explicaţie nu există! Este o explicaţie logică, cu prisosinţă acoperită de realitatea faptelor.
…Structura vădit literară a celor povestite aparţine strict faptelor relatate. Coincidenţele produse şi semnalate dacă poartă un sens, un mesaj, acela nu aparţine subsemnatului, ci Marelui Scenarist care, pentru a lega mai strâns cele două nume din titlul acestor pagini a făcut ca în acea clipă de uitare de sine, când rabi Şafran s-a uitat în jur după o foaie de hârtie, mâna, inspirată din Înaltul Cerului, să apuce o cărticică, pe a cărei copertă interioară, cum spuneam, să lase preţioasa inscripţie. Merita, aş zice, s-o sape în piatră sau aramă, pentru a-i da şi eternitatea materială. Dar şi mai bine S-a gândit ca mâna rabinului să apuce taman cărticica, cunoscuta, semnată de Wilhelm Filderman (în colaborare cu Sabin Mănuilă), unde, în concluzia celor prezentate, se afirmă că – şi citez din memorie, „România este ţara în care au supravieţuit cei mai mulţi evrei!” Coincidenţă mai semnificativa e greu de imaginat!
O ultimă punte între cei doi: amândoi proveneau din vechi familii de „evrei pământeni”, categorie azi uitată, lichidată nu de holocaust, ci de ravagiile şi nebunia sionismului… Dar despre aceşti admirabili evrei, evreii pământeni, cu altă ocazie.
Ion Coja este conferentiar universitar la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti. Este presedintele filialei Bucureşti a Uniunii Vatra Romaneasca si al Ligii pentru Combaterea Antiromanismului. Autor al mai multor lucrari pe teme de istorie recenta. A fost senator din partea PDAR in legislatura 1992-1996.Tags: Istorie alternativa
19 responses so far ↓
*
1 Mihai Beltechi // Jul 29, 2008 at 1:02 pm
Am avut si eu ocazia sa fiu etichetat de catre ziaristul Petru Clej de la revista Acum drept negationist.Motivul ?
1. Am afirmat ca fara a se nega implicare romaneasca in persecutarea evreilor si existenta unor victime provenind dintre evrei imputabile romanilor,Romania nu a organizat un holocaust, acesta fiind opera liderilor nazisti ai germaniei.
2.Am afirmat ca numarul victimelor provenind dintre evrei in Romania este mult exagerat.
3.Am imputat ignorarea de catre comisia Wiesel a informatiilor furnizate de catre W.Fideman si nu numai.
4.Mi-am pus problema daca E.Weisel este sau nu un personaj credibil sau , dimpotriva un reprezentant al asa numitei “Industrii a Holocaustului”.
Dat fiind ca la intrebari legitime in loc de raspunsuri am primit etichetari si jigniri , am intrerupt dialogul cu ziaristul Clej , adept al monologului.
Consider ca istoriografia autentica urmeaza sa dea in anii urmatori raspunsuri la niste intrebari legitime.
*
2 Vasile Zarnescu // Jul 29, 2008 at 10:46 pm
Stimate domnule profesor Ion Coja,
La sediul din Bucureşti Vatrei Româneşti, precum şi anterior, la sesiunea comună a Vatrei şi Ligii pentru Combaterea Antiromânismului, de la Sala Dalles, ati prezentat Protestul Vatrei Româneşti faţă de sustragerea de către Mosad a Memoriilor lui Wilhelm Filderman, de la secretarul acestuia din Paris. Acest Protest devenise un argument imbatabil pentru un articol pe care-l concepusem mai demult, dar îi lipsea „asul“ din suita quintei royale. Acest articol, intitulat „Propaganda holocaustică: un gheşeft super- abject“ a fost republicat aici; în ediţia întîi în pagina 2, iar Protestul dvs. în pagina 7, în revista SANTINELA, nr. 19 (august) 2007. În articolul meu, am subliniat că Protestul Vatrei Româneşti dobîndeşte o valoare absolut peremptorie şi imbatabilă în susţinerea ideii că, de vreme ce nu a fost holocau$t în România, pe cale de consecinţă logică nu a fost nici în alte părţi. Ba mai mult, arătam acolo, chiar jidanii (sioniştii) au început să afirme, implicit, că nu a fost holocau$t, de vreme ce ei pretind, acum, că ar fi fost shoah! Astfel că impostori ca Elie Wiesel, Radu Ioanid et comp. au început să se încurce în propriile minciuni!
Stimaţi forumişti, citiţi materialele indicate şi, apoi, mai discutăm. Cu privire la acest excelent articol, voi face un comentariu extins într-un articol separat.
*
3 Vasile Zarnescu // Jul 29, 2008 at 10:58 pm
Corecturi:
Propoziţia “a fost republicat aici” trebuia să aibă, la cuvîntul “aici”, ca hyperlink, link-ul: http://ro.altermedia.info/opinii/propaganda-holocaustic-un-gheeft-super-abject_7658.html
La fel, numele revistei, SANTINELA, trebuia să aibă, ca hyperlink, linkul http://www.strajerii.ro/santinela019.pdf
*
4 thalex // Jul 30, 2008 at 7:29 pm
ECUATIA (dupä Coja) SI SOLUTIA EI (dupä mine)
• Privite de aproape, demersurile d-lui Coja demonstreazä perversitatea comportamentalä a taberei Wiesel & Co., tabärä angajatä într-un slalom urias printre obstacole (recte printre documentele care i-ar pune în discutie, pericol ori chiar paranteze concluziile).
•Privite mai de departe, aceste demersuri ne relevä disjunctia de pe tärâmul metodei: pe de o parte Dl Coja & al. se restrâng la argumentarea pur stiintificä, colectând la nivelul observatiei fapte (documente), asamblându-le apoi pe acestea în modele teoretice pe care le readapteazä apoi cuminte, pe mäsura aparitiei altor ev. observatii = documente, procedând apoi, în experimente imaginare bazate pe teoriile elaborate, la reproducerea istoricä a evenimentelor întru obtinerea de concluzii (rezultate). Pe cu totul altä pozitie se plaseazä tabära Wiesel & Co., care dä de înteles, prin refuzul constant de a adapta modelul ei de explicare a trecutului la faptele apärute pe parcurs, cä de fapt nici nu si-a propus sä obtinä rezultate (stiintific) corecte.
Dar ce fel de rezultate (concluzii) doreste atunci Comisia Wiesel sä obtinä? Nu gäsesc alt räspuns decât cä, dacä nu „adevärate“, atunci „utile“. În afara acestui binom eforturile Comisiei nu ar avea rost. Utile pentru cine? Evident, pentru cauza comunä a membrilor si clientilor ei. Dar pentru restul lumii? Inutile (întrucât irelevante sub raportul continutului de adevär) sau, dupä caz, däunätoare (întrucât servesc drept motivatie unor calomnii nerusinate urmate de cereri de redistribuire masivä a resurselor societätii prin invocarea actului compensator). Acest tip de demers poartä în câmpul stiintific numele de fraudä. În cel juridic, pe cel de excrocherie. În ambele domenii delictul e pasibil de pedepsä, desi în moduri si mäsuri diferite.
În ceea ce mä priveste sustin aici / acum ideea contopirii pedepselor. Propun astfel initierea actiunii legislative de amendare a codului civil prin introducerea unei prevederi menitä sä apropie procesul de editare a rapoartelor comisiilor de investigare de procedura juridicä, prin stipularea obligativitätii de dotare a fiecarui raport cu un index de trimitere la o anexä specialä. Aceastä anexa ar urma sä continä faptele stiintifice prime (documente ori probe materiale) pe care autorii studiului / raportului declarä (incl. prin sustinerea liberä de motive) cä NU sunt dispusi sä le ia în considerare la elaborarea concluziilor, în pofida încercärilor de amandare fäcute de tertzi în intervalul care desparte publicarea schitei de raport de publicarea variantei lui finale. Sustin totodatä, în ceea ce-i priveste pe autorii încercärilor de amendare a rapoartelor, asumarea räspunderii penale petru ev. tentative de a alimenta anexa cu probe / documente false. Într-o etapä urmätoare, procedura ar putea treptat atinge, în beneficiul public, pe mäsura desvoltärii jurisprudentei în materie, întregul domeniu al publicatei stiintifice.
Astept cu fricä (stând drept si luând aminte la) ev. demolare a solutiei propuse de mine prin reducere la absurd. Promit sä mä screm sä produc, la nevoie, altele, mai bune.
• Scäzând si mai mult rezolutia si märind câmpul la limita aparatului (ochii subsemnatului) vedem cä, în lumea care ne înconjoarä, starea de fapt anteenuntatä nu e nici pe departe singularä, tinzând, de fapt, sä constituie norma. Faptul e revoltätor pentru cäutätor, nu? Da, sigur cä este. Cum ar putea sä nu fie?
Ce mai rämâne atunci în conditiile astea de fäcut?
*
5 thalex // Jul 30, 2008 at 8:56 pm
Päräsec acum vremelnic cauza D-lui Coja (trebuie, domnii mei, trebuie, timpul mä preseazä!) si mä întorc, pe un picior de plai si pe unul de räzboi, la oile mele (dintre toate mioarele, á mai belalie / si mai dragä mie / desi mai zurlie / decât vaci o mie – Vasilica ® Zärnescu – mä adulmecä prima si behäie scurt si gros, avertizându-si suratele)
ACTUL I ÎNCEPUTUL REVOLTEI
Aflat (cf. comentariului anterior) în primul stadiu al revoltei mä întreb: sä fie, oare, lumea chiar atât de strâmbä? Sä nu mai fie, oare, nimica de fäcut? Ajung iubirii speranta si credinta? O ghiulea loveste cu putere în stâlpul din drepta al catapetesmei Bisericii Mântuirii mele. Catapeteasma se zguduie. Mä uit la stâlp si-l väd cum stä sä cadä. Sar lângä el si sprijin cu o mânä catapeteasma. Stau pregätit s-o sprijin si pe-a doua, dar tunul tace. Mä uit în jur prin ziduri si podele si dau cu ochii de Ana lui Manole. Ce bine, îmi zic, cä suntem doi. Inspir adânc. Cine-o fi tras? Mä uit în spate: tunarul se’ndreaptä acuma cätre mine si cu un lant îmi leagä ghiuleaua trasä în coloanä de picior. Îl recunosc. Caut în sus si îl întreb pe Domnul: din gura cui tot trage robul Täu Luther, Doamne, în fapte, din a Ta? Ori dintr-a mortii? Räspunsul vine imediat: „ti-am dat în zori la ora Alfa tot ce la desearä la Omega îti voi cere îndärät în schimbul Zorilor.“
Cobor privirea: sä nu mai fie, oare, nimica de fäcut, Sfinte Marcu al Efessului, carele dintre noi ducându-te, cu curu’n baltä iar chaosului Reformatziunii pradä ne-ai läsat? „Sä nu fi fost vreodatä si nici în veci sä fie în cuget vreo virtute si-n faptä mântuire?“ Täcere. Cäci Sfântul e si-n Ceruri prins de tristetea ce printre noi Dreptatea sa-n Nebunätate a semänat.
Cobor mai mult privirea: cheia ar trebui sä fie în mâna lui Caccini. Cu ea el a-ncuiat usa arestului la domiciliu. Pe viatä. De dincolo de usa ferecatä mä vorbeste Galilei:
„Sä läsäm, în a doua fazä a experimentului, revolta sä difuzeze: vom obtine cf. principuiului al I al thermodinamicii o reducere a concentratiei ei în parasimpatic însotitä de o dispersie care, cf. principuiului al II-lea, tinde entropic spre atingerea distributiei isotrope a nivelului (valorii, modulului vectorului) revoltei în toate componentele / punctele sistemului, însotitä desigur de scäderea tot mai accentuatä a gradientului vectorial al dispersiei ca urmare fireascä a reducerii diferentelor de potential pe toate cele trei directii de propagare.“
Si pleacä apoi cätre fereasträ murmurând:
„Desi nu în aceeasi mäsurä pe toate coordonatele, anume datoritä anisomorfiei sistemului în care are loc disiparea.“
Are dreptate, îmi zic. Si zic cu voce tare: poate cä ai dreptate, Caccini, dar atunci tu trebuie sä îti asumi si fapta, dacä pe noi din neîncredere ne pui, decum deschidem gura, sub obroc. Tu esti acuma cel chemat sä dai în locul nostru märturie. Tu si episcopul Bisericii tale, mai zic si mä întorc în piruetä bruscä înapoi, la cauza D-lui Coja.
„Ba nu al meu, al täu si-ai lui sä dea, cä-al meu a dat-o îndoit!“ a mai zis, parcä, inquisitorul.
ACTUL AL II-lea REVOLTA SURDÄ SI VICTORIOASÄ
Sunt iaräsi singur (asa si-o fi zicând si Dl. Coja la despärtirea de Victor Surdu’) cäci episcopul meu preferä sä mä lase pe mine sä vorbesc urbiei & orbiei valahe. Episcopul meu. El nu-mparte medalii si nu invitä pe de-alde Alexianu pe la receptii. El tace si ne îndeamnä la Credintä (Luther îi face, zâmbind, prietenos cu mâna).
ACTUL AL III-lea DINCOLO DE REVOLTÄ
Las aici loc liber pentru viitoarea consemnare a faptelor care vor pune, sper, capät revoltei.
*
6 Zob Gheorghe // Jul 30, 2008 at 11:33 pm
Atrag atenţia asupra faptului că românilor nu le pasă de ceea ce s-a întâmplat în al doilea război mondial şi cu atât mai puţin de genocidul de atunci fie că a fost antirusesc (27 milioane de oameni) sau împotriva altora.
Este posibil ca preocuparea pentru probleme depăşite să fie dezvoltată de către cei ce vor să vă consume timpul, energia şi banii pentru a vă îndepărta de la problemele actuale ale României ca distrugerea Statului Naţional Român degenerarea poporului român şi destructurarea conştiinţei naţionale române.
Toată problema genocidului evreiesc acum se reduce la două elemente: banii şi forţa de a-i scoate. Degeaba vor banii dacă nu au forţa să îi ia. Deci ultima problemă este forţa.
*
7 barbu // Jul 31, 2008 at 1:13 pm
Problemele actuale ale Romaniei nu apar din neant…
Cine nu e interesat de trecut, fals se va raporta la prezent. Ca sa nu mai vorbim de viitor.
*
8 Gheorghe Gavrilă Copil // Jul 31, 2008 at 1:18 pm
Holocaustul evreiesc împotriva românilor
http://www.noidacii.ro
Nr. 19, 2008
*
9 Vasile Zarnescu // Jul 31, 2008 at 11:29 pm
Despre adevarata fata a lui Elie Wiesel,
Vedeti, printre altele,
http://www.vho.org/aaargh/fran/tiroirs/tiroirEW/WieselMauriac.html
*
10 Vasile Zarnescu // Jul 31, 2008 at 11:43 pm
Pentru d-l Zob Gheorghe si forumiştii de bună-credinţă
Ati pus aproape bine problema cînd aţi vorbit de bani – căci în aceiaşi termeni relevă şi Norman Finkelstein ecuaţia – banii şi modalitatea de a-i sustrage -, dar aţi greşit în partea a doua, fiindcă aţi subînţeles prin forţă doar forţa fizică, ceea ce este absolut eronat. Aici nu este vorba de forţa fizică (militară, la nevoie), ci de viclenia tipic jidănească, cu care au reuşit să traverseze veacurile: în urma vicleniei din raportul comisiei escrocului internaţional Elie Wiesel, guvernul român deja a început să plătească prima tranşă din miliardele (vreo 50) cu care ne scot datori aceşti bandiţi internaţionali pentru cei aşa-zişi „400.000 de evrei ucişi de România” – dintre care s-au întors în România vreo 500.000!. Dar guvernul face aceste plăţi în secret, îndatorîndu-ne la bănci străine – evreieşti sau jidăneşti! De aceea nu sunt bani de medicamente, pensii şi de salarii.
*
11 Vasile Zarnescu // Jul 31, 2008 at 11:45 pm
Continuarea 1
Problema holocau$tului trebuie pusă şi atacată global, concertat cu alte popoare escrocate – germanii, elveţienii ş.a. -, nu numai privind România. Dacă nu suntem solidari cu ceilalţi escrocaţi de sionişti, vom pierde. Oricum, trebuie plecat de la premisa că nu a existat nici un holocau$t – ci doar hecatombe de morţi provocate de război, cu care au plătit toate popoarele, din vina celor care au iniţiat războiul. Ei sunt criminalii şi ei trebuie găsiţi şi condamnaţi. Dacă admitem ideea că ar fi existat, totuşi, holocaust fie şi în alte părţi, deja am căzut în şmecheria jidănească prin care vor să-i învinovăţească pe toţi: pe cei implicaţi în război, precum şi pe cei care au stat deoparte, dar nu au luat „atitudine“ ca să îi protejeze pe evrei. Dar de ce să fie protejaţi evreii în mod deosebit, cînd toţi erau implicaţi în hecatomba mondială? Iar „soluţia finală“ nu consta în lichidarea jidanilor (jüdens), ci în mutarea lor într-o anumită zonă geografică – dar numai a celor mai puţin dotaţi fizic şi intelectual, pentru că cei valizi erau expediaţi în Palestina, ca să creeze statul sionist Israel. O dovadă, în acest sens este chiar escrocul Elie Wiesel, după cum am relevat în mai multe articole, mergînd pe urmele lui Robert Faurisson, Roger Garaudy, Norman Finkelstein ş.a.: Elie Wiesel şi alţii ca el au traversat lagărele şi au scăpat, iar acum, în urma escrocheriei aranjate cu F. Mauriac – care are vina imprescriptibilă că l-a lansat ca mare scriitor, deşi era un imbecil şi un mitoman (vezi, pentru detalii, dintre foarte multe altele, linkul http://www.vho.org/aaargh/fran/tiroirs/tiroirEW/WieselMauriac.html ) -, o face pe marele erou scăpat din holocau$t. Pentru argumente minimale vedeţi serialul meu „Paul Goma are dreptate”, pe linkurile: http://www.strajerii.ro/SANTINELA006.pdf, http://www.strajerii.ro/SANTINELA007.pdf, http://www.strajerii.ro/SANTINELA008.pdf, în care, în acest ultim episod, am subcapitolul cu titlul „Comisia de escroci”, referindu-mă, evident, la „comisia Wiesel”.
*
12 Vasile Guian // Aug 1, 2008 at 8:17 pm
Pentru declaraţiile mele pe Altermedia, anul trecut am fost suspendat pentru o săptămână şi, pentrucă am continuat cu aceleaşi declaraţii care au fost ca ale domnului Zărnescu, am fost eliminat pentru totdeauna!!! De acelaşi Bogdan care pretindea că eu produc ură de rasă, că sunt antisemit şi că periclitez libertatea altermediei care se lăuda cu spusa lui Orvel, că: În vremuri ale minciunii, a spune adevărul este un fapt revoluţionar… Ai toată admiraţia mea Domnule Zărnescu.
Tamburus
*
13 Vasile Zarnescu // Aug 1, 2008 at 8:46 pm
Finalul comentariului de la nr. 11
Oricum dacă, totuşi, ne încadrăm în „trendul” analizei holocau$tului, trebuie să subliniem, permanent, ceea ce dezvăluie şi Paul Goma în „Săptămîna roşie”: că, în Al Doilea Război Mondial, primul holocaust a fost al românilor şi a fost provocat de jidanii îndoctrinaţi de ideologia sovietică elaborată de liderii lor: Lenin, Troţki, Zinoviev, Buharin şi toată şleahta care a constituit conducerea „Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie” – şleahtă formată în proporţie de 90 la sută din jidani! Dar etapa desemnată de „Săptămîna roşie” a fost doar uvertura: a urmat etapa 1945-1964, dominată de grupul de criminali condus de prostituata Ana Pauker, grup care a rămas la putere şi după debarcarea ei. Iar acum, urmaşii cominterniştilor de atunci, ca alde Tismăneanu-Ticălosu’, Radu Ioanid-Mincinosu’ ş.a., năpîrliţi în „democraţi”, vor să ne subjuge din nou, folosindu-se de parveniţii Retrovoluţiei din decembrie 1989, dintre care, „în oraşul acesta de gugumani, preşedintele Băsescu este primul… dintre fruntaşii politici“. Cît despre cel ce se ascunde sub nick-ul „talex” şi despre care, cum am mai scris pe acest forum, am presupus că este ori un jidan împuţit, ori un ex-greco-catolic împuţit, inclusiv în postarea lui de aici atestă ceea ce am scris despre el, zilele trecute, într-o replică pe care i-am dat-o cînd şi-a execrat dejecţiile la unul dintre serialele mele de aici: anume, aproape că i se potriveşte fraza lui Napoleon despre Talleyrand: că «este un „rahat” într-un ciorap de mătase», cu diferenţa că acest individ „talex” este un kkt într-o pungă de plastic. De aceea exală şi aici aceleaşi pseudoconsideraţii cu care poluează forumul.
@Vasile Guian
Diferenţa este că eu nu sunt antisemit, antijidan, antiamerican, antirus etc. în măsura în care membrii marcanţi ai popoarelor respective sunt antiromâni. Apoi, eu nu produc ură de rasă, ci doar am rezumat în cercetările mele, opiniile unor alţi cercetători avizaţi ai problemei, care sunt americani, germani, elveţieni, francezi şi – mai ales – evrei oneşti, ca Israel Shahak, Norman Finkelstein, Isaac Asimov, percum şi evreii fundamentalişti din S.U.A., solidarizaţi în organizaţia Neturei Karta (vezi http://www.ukusa.org), care duc o luptă formidabilă contra sioniştilor. Cu menţiunea că eu sunt prosionist, fiind de acord cu teza lui Teodor Hertzl, „Toţi evreii să meargă în Israel”!
*
14 Vasile Zarnescu // Aug 2, 2008 at 10:51 pm
Corectură la nr. 13
În comentariul de mai sus, după subtitlul “@Vasile Guian”, în rîndul imediat următor se va introduce cuvîntul “doar” după “etc.”, aşa că propoziţia va avea forma “… antirus etc. DECÎT în măsura în care…”
*
15 Zob Gheorghe // Aug 2, 2008 at 11:00 pm
Ar fi nevoie de nişte probe că guvernanţii români plătesc sume necuvenite şi fără ştirea poporului român.
Cine sunt persoanele care cunosc şi răspund de această activitate?
*
16 Vasile Guian // Aug 2, 2008 at 11:10 pm
V’a m trimes mai devreme anumite păreri care văd că n’au apărut!!! Oare, n’or fi trecut peste vreo cenzură!!!
Tamburus
*
17 Vasile Guian // Aug 3, 2008 at 6:38 pm
Dacă moderatorii au găsit că ce-am scris eu a fost ofensiv la adresa duşmanilor ţării mele, păcat! că n’au înţeles nimic!. A întrebuinţa politeţe în faţa duşmanilor şi a mincinoşilor ordinari, ASTA DĂ DOVADĂ DE SLĂBICIUNE ŞI VEI FI ÎNVINS…
Tamburus
*
18 Vasile Guian // Aug 15, 2008 at 2:27 am
Jidanii, sau evreii, cum le spune majoritatea bietului român, ei nu se vor aduna cu toţii în Izrael, pentrucă lumea nu este condusă din aceea ţară sfântă, cum le place s’o numim! Izraelul nu este altceva decât un refugiu pentru răufăcătorii din întreaga lume. Odată ajuns în Izrael, jidan fiind, nu contează ce crime ai comis de unde ai fugit! că înapoi nu vei fi dat ca să răspunzi de răutăţile tale în faţa unui tribunal al goylor… Lumea este condusă de talmudiştii din New York şi, pentru apărarea drepturilor lor şi existenţa izraelului, ei vor lupta până la ultimul american!!! Oare ce se va întâmpla cu această rasă aleasă când, într’un viitor apropiat, America nu va mai fi ţara albilor, pe care jidanii îi conduc cum vor ei! ci, minorităţile de azi, vor fi majoritatea de mâine!!! Or avea ei deja un plan pentru stăpânirea viitoarei americi!!!.
Tamburus
*
19 Nae // Mar 27, 2009 at 3:09 pm
Alexandru Şafran, Marele Rabin al evreilor din România a declarat clar in Elvetia intr-un interviu ca poporul roman nu a participat la Holocaustul evreilor. Acest interviu trebuie sa existe chiar si in Romania in arhiva TVR. Trebuie cautat cu multa insistenta! Este probabil inregistrat sub o alta titulatura! Sau pur si simplu ascuns!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu