De un deceniu şi jumătate, o numeroasă tagmă de aşa-zişi ziarişti, comentatori, analişti etc., beneficiind de ample spaţii oferite de multe ziare, posturi de radio şi televiziune, depun eforturi susţinute pentru a minţi poporul român, pentru a-l împiedica să cunoască adevăratul conţinut al aşa-zisei “reforme” la care a fost supusă economia românească după 1989.Pentru aceşti ziarişti, nenorocirile care s-au abătut asupra cetăţenilor României nu se datoresc faptului că s-a aplicat o anti-reformă, o reformă antinaţională, anticetăţenească, ci faptului că reforma a fost întârziată, că nu s-a aplicat mai repede. Românii au fost sărăciţi, ei au fost deposedaţi de averea pe care au acumulat-o până în 1989, salariile lor au fost reduse la jumătate faţă de 1989, pensiile la un sfert, dar toate acestea, spun aceşti domni ziarişti, deoarece s-a întârziat reforma. Guvernanţii sunt vinovaţi pentru că au întârziat reforma, nu pentru că au conceput şi aplicat o reformă care a avut ca obiectiv fundamental, este adevărat, ascuns, tocmai îmbogăţirea guvernanţilor, prin sărăcirea marii majorităţi a cetăţenilor, prin deposedarea acestora atât de capitalurile acumulate până în 1989(vezi aşa – zisa privatizare), cât şi de o bună parte a veniturilor realizate după 1989, prin reducerea brutală a salariilor şi pensiilor, ca şi prin manipularea pieţelor financiare( SAFI, FNI, falimentarea băncilor).
Pentru aceşti domni ziarişti, este absolut normal ca, astăzi, după 15 ani de la ieşirea din comunism, milioane de români să fie sclavii Europei, să efectueze muncile cele mai grele şi înjositoare, contra celor mai scăzute salarii. Citeam recent că “în nici una dintre ipotezele dezvoltării româneşti de după 1989 acest moment al migraţiei spre Vest nu ar fi putut fi evitat” şi, mai departe, că “prezenţa masivă a unor români în Spania, de pildă, face parte din însuşi cursul firesc al istoriei noastre(s.n.)” .
După ce ne asigură că chiar “dacă ar fi fost aplicate politici geniale pe parcursul ultimilor cincisprezece ani”, “Spania tot s-ar fi umplut pe mai departe de români”, domnul ziarist ticăloşit ne invită să mulţumim guvernanţilor postdecembrişti ai României că n-au făcut “o reformă adevărată”, fiindcă dacă aceşti guvernanţi făceau “reforma adevărată”, “am fi trecut printr-o perioadă de şomaj şi mai mare”, “am fi devenit ţinte încă mai expuse bombelor puse în trenuri, metrouri sau magazine”. 10
Citeşti şi te cruceşti. În 1990, România a avut la dispoziţie o “ipoteză de dezvoltare” economică, adică o „variantă” de reformă economică, care ar fi făcut ca, astăzi, în anul 2005, salariul unui căpşunar din România să nu fie egal cu un sfert din cel pe care acelaşi căpşunar îl poate câştiga în Spania şi de două ori mai mic decât cel câştigat de spaniol în propria lui ţară.
Această „ipoteză de dezvoltare” a existat cu adevărat, ea avea ca obiectiv crearea în România a unei economii democratice, performante, opusă economiei oligarhice, ineficiente şi parazitare, pentru care au optat guvernanţii postdecembrişti. Impunerea „ipotezei” economiei oligarhice este cauza reală şi profundă a dezastrului economic, social şi moral al României postcomuniste, nu „cursul firesc al istoriei noastre”. În 1989, salariul mediu al românilor, ca putere de cumpărare, era egal cu 230 de euro de astăzi. Cam tot atât cât era şi al cehilor.
Astăzi, salariul mediu al românilor a scăzut la 100 de euro, în timp ce al cehilor, ca şi al spaniolilor, depăşeşte cu mult 700 de euro. Este firesc ca cehii să nu pribegească prin Europa, ci să lucreze la ei acasă, unde câştigă la fel de bine ca şi spaniolii la ei acasă. Acest firesc îşi găseşte explicaţia în faptul că, după 1989, cehii au aplicat „ipoteza de dezvoltare”economică pe care guvernanţii români au respins-o.
Dacă în perioada 1989-2003, salariul românilor ar fi crescut într-un ritm, normal, de 7-8% pe an, astăzi salariile românilor ar fi fost aproape egale cu ale spaniolilor. Creşterea de 7-8% pe an nu este extraterestră: au fost ţări, în care, în perioada de după 1990, salariile au cunoscut această creştere şi au fost perioade din istorie în care această creştere a fost cunoscută şi de români.
Dezastrul economiei româneşti, care a început în 1990 şi continuă şi astăzi, din acest dezastru făcând parte şi lipsa de locuri de muncă, şi salariile de mizerie ale românilor, ca şi milioanele de români dezrădăcinaţi, care şi-au părăsit casele, familiile şi comunităţile, în căutarea hranei cea de toate zilele, nu face parte din “cursul firesc” al istoriei noastre. Firesc ar fi fost ca, începând cu 1990, economia şi societatea românească să apuce pe un curs ascendent, nu să coboare la nivelul anului 1905.
Guvernanţii postdecembrişti ai României au instaurat nefirescul, adică degradarea vieţii economice şi sociale, în care se înscrie şi “oportunitatea” oferită românilor de a nu găsi de lucru în propria ţară, de a căuta hrană în Spania, în Israel, în Italia, etc., de a fi umiliţi şi batjocoriţi, “oportunitatea” de a fi prezenţi acolo unde explodează bombele, de a fi mutilaţi şi măcelăriţi în confruntări care le sunt complet străine.
Ultima Oră, 28.06.2005
Extras din Dr. Constantin COJOCARU
CRIMA NUMITĂ PRIVATIZARE, Bucuresti
2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu