Ioan Roșca. Scrisoare deschisă către Doru Mărieş

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. In ce mă privește, consider că analizele și delimitările lui Ioan Roșca sunt nu doar concluziile unei experiențe de militant pentru cauza continuării unei revoluții deturnate, ci și bazele unor acțiuni politice viitoare, pentru aceia care le vor studia și înțelege. România a fost devalizată datorită complicităților cu puterea fesenistă uzurpatoare, prostiei și inconsecvenței manifestate în rândurile celor care ar fi trebuit să reprezinte și care pretindeau că reprezintă forța intelectuală a României.
Am filmat în februarie 1990 la sediul GDS o dezbatere pe care nu o voi uita. Invitatul era Chițac. Minciuna susținută zâmbăreț de executantul de la Timișoara, cu privire la desființarea Securității, nu a fost contrazisă de nimeni, fiindcă orgolioșii și manipulații intelectuali prezenți nu au verificat compania ilustră în care se afla Chițac în fața lor, însoțit de un securist, consilierul său din stînga, identificat de Matei Vișniec în martie 1990, la Paris, ca fost coleg de la filosofie, recrutat la absolvire de Securitate. Acești intelectuali din GDS, incapabili să facă altceva decât politică de salon, înghițeau pe nemestecate găluștele criminalului Chițac.
Cu prietenie, Dan Culcer 


Scrisoare deschisă către Doru Mărieş

   Nu întîmplător închei conturile cu justiţia contrarevoluţionară, cu un mesaj către tine, singurul scris la persoana întîi. Am amînat cît am putut această lămurire publică, pentru a nu pune beţe în roate unui coleg, unul dintre puţinii justiţiari care au rezistat 20 de ani pe această baricadă, dedicîndu-i luptei pentru veşnic amînata dreptate. În perioada în care făceai greva foamei pentru a salva de la distrugere dosarele pentru care te-ai străduit atît, a fost greu să enunţ delimitări şi observaţii critice. Am tăcut cît am putut, pentru a te menaja şi a-ţi proteja acţiunea, pe care am încercat să o sprijin. Dar acum, cînd a venit vremea bilanţului, sînt silit să spun tot ce ştiu, tot ce gîndesc, tot ce mă doare. Căci şi eu sînt un justiţiar consecvent, care a plătit scump dreptul de a-şi spune părerea despre cauzele înfrîngerii taberei noastre.
   Am descris în alte texte interferenţa mea cu contestaţia anticomunistă a anului 1990, sau mi-am spus părerea despre ea ( http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/default.asp.htm). Rezum aici concluziile:
a. Contrarevoluţia la care s-a dedat "emanaţia" FSN trebuia înfruntată frontal, ca în decembrie, dacă vroiam să eliberăm România de paraziţii securicomunişti;
b. Mitingurile contestatare din 1990 au constituit singura încercare -confuză- de rezistenţă, subminata opoziţie politică şi intelectuală căzînd la pace cu uzurpatorii;
c. Manifestaţiile noastre au fost nu numai atacate de agenţii puterii şi de susţinătorii ei manipulaţi, dar şi deturnate de pretinsa elită civică, focarul neoemanaţiei fiind GDS;
d. Alegerile din mai 1990 nu trebuiau şi nu trebuie legitimate, pentru că nu au respectat lustraţia cerută la punctul 8 şi s-au bazat pe intimidare şi înşelăciune;
e. Comunifeseniştii au instigat oamenii simpli contra noastră pentru a-i izola politic, în momentul în care i-au aruncat pe drumuri, jefuind avuţia naţională;
   Poziţia mea în mitingul din Piata Universitatii a fost ingrată. Ca lider al unei asociaţii din zona ocupată (Dialog Piatra Neamţ) mi-a fost foarte greu să vă fac să înţelegeţi situaţia reală din ţară, creată de televiziune, presă şi informatori. La rîndul meu, nu înţelegeam conflictele dintre asociaţiile din Bucureşti şi nici interesul lor pentru lămurirea meritelor/evenimentelor din decembrie, care obnubila discuţia despre ce e de făcut pentru a finaliza revoluţia. Vedeam doar că v-aţi rupt în cel puţin două tabere antagonice, una simplist-combativă, care dorea război cu puterea (Alianţa Poporului, "16-21", etc.) şi cealaltă pacifist-civică ("Liga studenţilor, "GID", "21 decembrie", etc.) - care vedea în miting doar un prilej de propagandă anticomunistă.
   Nu ştiam pe atunci că, pînă la venirea mea la Bucureşti (la 26 aprilie, cînd am convins GDS-ul să se ofere măcar ca intermediar de dialog, dacă nu vroiau să se implice în protest), asociaţiile "combative", care începuseră revolta pe 22 aprilie, avuseseră în program amînarea alegerilor (pînă cînd se creau condiţiile lustrării nomenclaturii - deci aplicării punctului 8). Am aflat între timp, din analiza presei timpului, că pe 27 aprilie, delegaţii GDS, în frunte cu Stelian Tănase, au convins asociaţiile din Piaţă să elimine din platforma mitingului cerinţa amînării alegerilor (şi contestarea lui Ion Iliescu ca exponent al celor de lustrat!). Aceeaşi castrare de singurul obiectiv adecvat al protestului anticomunist focalizat în ANPT, a fost operată pe 28-29 aprilie de liderii societăţii Timişoara, care se înţeleseseră cu Iliescu în acest sens. Încît, după 3 mai, cînd m-am adăugat discuţiilor dintre liderii balconului, pe marginea platformei mitingului şi a dialogului cu puterea, m-am pomenit singurul care mai lupta pentru amînarea alegerilor (deci nerecunoaşterea celor proiectate pe 20 Mai)- considerînd-o singurul scop coerent.
   Din păcate, nu am reuşit să combat dezbinarea dintre "revoluţionari" şi "civici" (a se vedea relatarea mea despre cearta dintre Dincă şi Munteanu). În confuzia care era acolo, nu am înţeles nici măcar că rămînînd cu cei din balcon şi căutînd sprijinul intelectualilor masaţi la GDS, nu eram în tabăra care gîndea mai aproape de mine. Mi-am pierdut timpul încercînd să obţin solidarizări cu comunicatul prin care "Dialog Piatra Neamt" respingea/contesta "alegerile" restauratoare programate pentru 20 mai ( http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/default.asp.htm ), nereuşind să conving să denunţe alegerile nici pe liderii partidelor (Coposu, Cunescu, Cîmpeanu), nici pe ai asociaţiilor "civice" (GID, Liga, 21 decembrie). Aşa că ne-am retras din miting la 19 mai, plecînd la Piatra Neamţ, proclamîndu-ne apatrizi faţă de statul român uzurpat care urma a rezulta din alegerile ilicite, cu o senzaţie de singurătate tragică. M-a şocat superficialitatea celor care sperau că rezultatele vor fi minunate şi pregăteau guverne prin balcon. I-am văzut apoi dezumflîndu-şi exaltările pe 23 mai şi recunoscînd cu inconştienţă o farsă pe care nu ştiuseră să o perceapă şi conteste la timp. Iar de atunci, colaboraţioniştii se străduie să mistifice realitatea/justifice dezertarea, pretinzînd că noi, contestatarii, eram cu capul în nori.
   Asociaţiile "combative" (16-21, Alianta Poporului, Studenţii de la Politehnică) au rămas în stradă mai departe. Gestul părea absurd sau disperat, dacă nu ştiai că ele ceruseră iniţial amînarea alegerilor şi că oricum, tabăra voastră nu voia reformă de compromis, ci finalizarea revoluţiei. Dar v-a costat uriaş confuzia în care v-au plasat "civicii" retraşi din Piaţă şi în care v-aţi complăcut (comunicatele voastre pînă la 13 iunie nu mai vorbesc decît de obiective ca "postul independent de televiziune" - şi nu de contestarea alegerilor). E drept că pericolul de a fi zdrobiţi, ca grup minor de "anarhişti", devenea tot mai mare. Dar blocînd circulaţia şi drumul spre putere al FSN, nu mai aveaţi cale de mijloc. Ar fi trebuit să faceţi public că nu recunoaşteţi făcătura fesenicomunistă, explicind de ce contestaţi restauraţia, adică să vorbiţi în continuare despre obligativitatea punctului 8. Poziţie care explica cel mai consistent de ce nu aţi plecat voi de acolo, dar pe care, spre stupefacţia mea, nu ţi-o asumi clar nici azi, permiţînd ilieştilor să vă trateze ca pe nişte turbulenţi oarecare.
   Nu ne-am întîlnit atunci (decît poate cu ocazia unor reuniuni) încît mi-am bazat simpatia pentru tine pe relatările mamei mele, care a urmărit ca istoric, pînă la sfîrşit, disperata voastră încercare de a extinde văpaia revoltei. Ea mi-a spus că plănuisei închiderea mitingului, rugînd-o, în noaptea de 12/13 iunie să cizeleze un comunicat al tău în acest sens. Lîngă ea am urmărit modul părtinitor şi incorect în care aţi fost trataţi după arestare, cei din ramura revoluţionară, de adepţii revoluţiei de catifea. Participînd la "marşul cămăşilor albe", pe 13 iulie 1990, am fost şocat de orientarea laşă dată protestului, de faptul că organizatorii se supărau cînd publicul cerea eliberarea ta sau a lui Dincă, sau striga lozinci antiguvernamentale. Am înţeles atunci de ce nu erau primite în presa "opozantă" comunicatele mele tăioase de solidarizare cu voi, texte care reaminteau fără echivoc că asociaţia mea nu recunoaşte alegerile şi legitimitatea puterii care v-a reprimat şi întemniţat. Chiar publicate cu întîrziere, îmi arată poziţia de atunci:
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/interv29iuliedreptatea.asp.htm
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/apeldinmoldova8august.asp.htm
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/comunicatsolidarizaredrept7sept.asp.htm
   Nu vei nega că am contestat consecvent Contrarevoluţia şi că am rămas alături de voi revoluţionarii (umiliţi, hăituiţi, bătuţi, alungaţi, ucişi, siliţi să se exilieze, lehămitească, rătăceasă (prin revista Europa...) sau sinucidă (ca Geroşanu) după ce au fost închişi abuziv (ca tine, Dincă, Borcoman, Dumitru, etc). Cum, de două decenii, nu mi-am schimbat atitudinea - îmi dau dreptul să îţi spune nişte lucruri pe şleau.

   Am fost încîntat să te întîlnesc în aprilie 2005, cînd am venit pentru a depune plîngerile penale pe care le ştii şi despre care am scris în alte texte, expuse la http://www.piatauniversitatii.com/news/default_editoriale.asp.htm . Îţi mulţumesc pentru sprijinul pe care mi l-ai dat, pentru a mă apropia de echipa Voinea de la procuratura militară. Îţi apreciez rezistenţa şi curajul în acest demers. Nu am văzut în aceşti ani un om mai dedicat luptei pentru adevărul uzurpării feseniste - ca tine. Am încercat la rîndul meu să atrag către acţiunea ta un sprijin civic cît mai consistent, încît azi îmi reproşez că am contribuit şi la confiscarea ta de către neoemanaţii din Piaţa Universităţii, de gen Băsescu sau Tismăneanu- deşi cred că ea s-a operat mai ales prin intermediul lui Sorin Ilieşiu.
   Mi-ai acordat prietenie şi sprijin, dar cam puţină atenţie. Nu ai considerat interesant ce-ţi spun, fezabil ce propun, util ce explic. Mi-ai urmărit expunerile despre sensuri şi strategii la fel de distrat ca şi pe alţii, concentrat asupra propriilor obsesii, rămas în plasa detaliilor divergente, microbismelor şi bîrfelor bucureştene, jocurilor de culise, ambiţiilor mărunte, obiectivelor imediate. Nu cred că ai citit vreunul din textele mele, de altfel te documentezi puţin, ca om de acţiune aflat în continuă agitaţie. Numitorul nostru comun a rămas doar ura pentru cei care ne-au distrus viaţa , o dată cu deturnarea revoluţiei, uzurparea statului, jefuirea populaţiei şi distrugerea economiei.
    Nu ne-am putut sincroniza activităţile justiţiare, deşi ne-am întîlnit de atîtea ori, pentru că nu am reuşit să comunicăm. Nici măcar în cursul discuţiilor despre avansul anchetei, cu generalul Voinea sau Antonie Popescu. Nici atunci cînd m-ai invitat la acel avocat găunos, care întreţinea o mică curte. Nici cu ocazia meselor rotunde de la 21 decembrie, prilej de retorică vană pentru banaliştii civici pe care-i invitai... ca să nu pari singur. Nici în cursul emisiunii lui Lazarus, în care ne-am ciocnit de Ene şi de avocatul lui Iliescu. De-abia masa rotundă de la TVR din 18 decembrie 2006, mediată de Turturică, a fost mai elocventă, permiţînd contrapunerea poziţiei noastre (care cerem judecarea unei crime continuate pînă azi) cu a lui Tismăneanu (care avea altă agendă). Dar spre surprinderea mea, de atunci, ai intrat tot mai mult sub aripa tismănenilor, drum care te-a condus chiar la a face campanie pentru Băsescu, doar-doar îţi aruncă nişte firmituri de justiţie. Nu cred că ai mai vrea să apari public cot la cot cu mine, după scrisorile deschise în care am explicat de ce consider că farsa Ilieşiu-Tismăneanu este o manevră de confiscare a anticomunismului, operată de forţe perfide, pentru interese antijustiţiare şi antinaţionale.
   Am vrut să-ţi arăt o atitudine constructivă, cînd mi-ai cerut un punct de vedere privind statutul unui nou partid, dedicat reabilitării justiţiei. Nu-mi venea să cred că îmi ceri să trimit materialul pe emailul lui "Sorin". Cu cei ca el vrei să eliberezi România? Era clar că nu iei în serios prevenirile şi delimitările mele. Am reluat totuşi o linie mai veche de cercetare şi ţi-am trimis un eseu despre cum s-ar putea susţine statutar o acţiune autentic dedicată dreptăţii ( http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2009&month=6.htm ). Am pariat că nu-mi vei răspunde nimic, ca dovadă că nu vă va conveni asemenea bolovan statutar, atîrnat de gîtul noului teledon electoral pentru dreptate. Şi aşa a fost. Ceea ce mi-a adîncit temerile că eşti atins de boala arivismului politic, lucru cumva firesc avînd în vedere caracterul, vitalitatea şi destinul tău- încărcat de frustrări. Numai aşa îmi explic disponibilitatea ta pentru bizare combinaţii de etapă, pentru colaborări jenante, pentru compromisuri justificate de atingerea unor obiective confuze.
   Aceste rezerve (bănuieli) privind capacitatea ta de a păstra nordul unor valori care să te ţină pe şina unei misiuni coerente, nu m-au determinat să-ţi întorc spatele. Am considerat mai importante calităţile tale de luptător încăpăţînat, într-o epocă în care mai nimeni nu se mai sacrifică pentru cauze dezarmate. Nu am o vedere simplistă despre condiţia umană, care se mlădiază (înainte de a se rupe) sub contradicţii, necesităţi, relativitate, ambiguitate. Momentul în care ai reuşit să mă superi a fost acela în care mi-ai pus semnătura pe nişte comunicate "civice" compromiţătoare (pentru mine), fară să-mi ceri acordul. Ţi-am reproşat apăsat, într-o întîlnire furtunoasă, lovitura nedreaptă de imagine pe care mi-au dat-o cererile "mele" ca Tismăneanu să fie numit director al Institutului de studii al suferinţelor Basarabiei (!!!) sau ca 23 august să fie declarată zi naţionala de luptă împotriva nazismului şi comunismului ... Din păcate, nu am respins ideea să semnez comunicatele voastre cu care mă declar de acord, dacă sînt consultat. Te-am prevenit însă că voi reacţiona juridic dacă se mai repetă semnarea mea în fals.
   Exact asta s-a întîmplat! M-am pomenit "cerînd", eu, care lupt pentru eliberarea anticomunismului de ocupaţia agenţilor lui Tismăneanu, ... numirea lui Ilieşiu la conducerea TVR. Acest lucru m-a silit să reacţionez public ( http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2010&month=8.htm ) provocînd ţipete de furie care au întrerupt tăcerea cu care sînt marginalizat. Ar fi cazul ca, dacă tu eşti vinovat de semnarea mea falsă pe comunicatele lui Ilieşiu, să lămureşti situaţia, pentru a nu-l nedreptăţi pe el, chiar dacă îl detest pentru rolul jucat în aservirea /deturnarea justiţiarismului anticomunist.
   Cum am ajuns noi în situaţia asta? Eu care m-am rugat, fără mare succes, tot anul 1990, de intelectualii vînători de capital civic, care roiau pe la GDS, să vă sprijine lupta, te rog acum să te scuturi de asocierea cu unul dintre ei, care a ieşit dintr-o lungă pasivitate, doar ca să livreze unor agenţi de aiurea ce a mai rămas capitalizabil din cauza revoluţionară...Ce nu înţelegi/crezi tu din mesajele mele? Că Băsescu e unul de-a lor, care simulează un anticomunism inofensiv, doar pentru a capta nişte voturi? Că el nu vrea şi nu poate să-şi lovească partenerii de Contrarevoluţie fesenistă? Că te duce de nas cu promisiuni, în timp ce oamenii lui au sufocat anchetele ? Că l-a plantat în fruntea luptei justiţiare pe agentul Tismăneanu, la cererea unor forţe ostile judecării penale a genocidului comunist? Că Ilieşiu a avut sarcina să antameze uzurparea, simulînd doar că îl crede pe Tismăneanu un mare activist/expert anticomunist? Că Tismăneanu nu are legitimitatea să conducă cercetarea crimelor comunismului şi post-comunismului, aşa cum o arată şi "Radiografia dialogului Iliescu-Tismăneanu" din 2003 ( http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=9&year=2010&month=8.htm )? Că Ilieşiu te manipulează şi te va compromite, pe tine care crezi că te serveşte? Că nu lîngă fariseii civici e locul tău? Că România a fost cangrenată profund prin compromisuri şi nu va fi reparată tot cu ele? Că după 20 de ani de înfrîngeri nu ne mai putem pierde decît onoarea şi sensul? Că două decenii de cînd te înşeli trebuiau să te trezească din elucubraţii?
   Vezi bine cît de mult nu te înţeleg, cît de puţin mai ştiu cine eşti, cît de tare ne-am depărtat, dacă am ajuns să-ţi scriu public ca să mă iei o dată în seamă. Ne vom vedea probabil fiecare de drumul său, lăsînd în urmă o camaraderie ciudată, cu momente frumoase. Ce-ar fi ca, tocmai acum, la despărţire, să ne punem în sfărşit de acord asupra unui punct cheie: REGIMUL FSN CONTESTAT ÎN 1990 NU ERA LEGITIM, în ciuda aparenţelor, create prin mijloace criminale. Ai plătit scump rezistenţa, e absurd să mai amîni asumarea ei explicită, permiţînd unora să spună că aţi rămas acolo doar ca să provocaţi represiunea initimidatoare. Sau permiţind altora să culeagă de pe tine capital neo-anticomunist. Nu aş vrea să rămîn singurul lider din Piaţă care contestă încă faptul monstruos implinit. Ştiu ca reprezint punctul de vedere al multor manifestanţi, care s-au răspîndit în toate zările, pentru că nu au putut accepta rămînerea în ghearele uzurpatorilor, coabitarea degradantă cu ei.
   Jos comunismul!
   Ioan Roşca, 21 septembrie 2010