Constanta Corbea. Boierii şi specificul naţional
"Toti traim sub acelasi cer, dar nu toti avem același orizont".
Konrad Adenauer
In articolul "Sentimentul romanesc al isteriei", publicat in "Jurnalul National" din 07 iunie, dl. Cartarescu declara ca, desi nu a crezut niciodata in specificul national, noi, romanii avem totusi "ceva specific", "ceva atat de adanc in firea noastra, a celor care traim azi pe acest plai de dor", ceva ce "este insasi esenta romanismului in acest moment istoric" si anume, "cercul vicios al isteriei provocate de stres si al stresului provocat de isterie".
Intru sustinerea acestei observatii, autorul spune, pe scurt, ca "e ceva in neregula cu lumea din jur"; "una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva"; "sadismul nostru izbucneste… in insulta si obscenitate"; "ne dezbracam voluptuos de caracter"; "incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru"; "devenim cinici", iar "cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert"…
Daca aceste afirmatii le-ar fi facut un oarecare necunoscut, n-ar fi contat, dar vin din partea unei personalitati a culturii noastre, din partea unuia dintre cei mai premiati scriitori romani ai momentului, laudat chiar si cand stranuta. Ma gandesc cu teama ca articolul poate fi citit si de comisarii europeni care vin pe-aici sa ne dea note la purtare.
Daca aceste afirmatii le-ar fi facut un oarecare necunoscut, n-ar fi contat, dar vin din partea unei personalitati a culturii noastre, din partea unuia dintre cei mai premiati scriitori romani ai momentului, laudat chiar si cand stranuta. Ma gandesc cu teama ca articolul poate fi citit si de comisarii europeni care vin pe-aici sa ne dea note la purtare.
Oare faptul ca domnul Liiceanu l-a cooptat de curand in grupul ales al boierilor mintii ii da aripi domnului Cartarescu si elanul de a formula astfel de judecati despre poporul român? Ca profesor de limba romana, domnia sa stie ce exprima pluralul persoanei intai (noi, noua, ne, ni, al nostru etc.) si ce se intelege prin pronumele nehotărate: unii, altii, multi, câtiva etc. Alta era ideea, dacă le-ar fi folosit pe acestea din urmă. Unii români sunt nepoliticoăi. Altii sunt mitocani. Nimeni nu contestă că avem nevrozati si bădărani, cum au și alte popoare; poate ca, procentual, avem chiar mai multi, dar nicidecum nu putem generaliza.
Daca un individ are dreptul constitutional la apararea imaginii sale despre sine, un intreg popor cum isi apara acest drept? Poporul, care cumpara zeci de mii de exemplare din cartile cam subtirele ale domnului scriitor, fiindca sunt la moda si li se face o reclama dibace, e un popor sadic, un popor de exhibitionisti ai moralei? Dl. Cartarescu are, fireste, un orizont personal. Domnia sa priveste lumea noastra de la o inaltime ametitoare, mai exact, dl. Cărtărescu bate campii!
Nici nu e pentru prima data. Tot asa spunea ca acei care vor sa clatinesoclul lui Eminescu, fiindca prea s-a inaltat, sunt prietenii poetului. Dupa aceasta judecata, cei mai multi romani nu ar fi "prietenii" poetului, fiindca nu vor sa-i clatine soclul. Eminescu nu a spus si nu ar fi spus niciodata ca poporul roman e grobian, isteric si mitocan.(Cand a citit ce scriu unii astazi despre Eminescu, marea doamna, Zoe Dumitrescu-Busulenga, la cei 85 de ani ai sai, retrasa la manastirea Varatec, a ramas uimita.)
Dar, dupa cum afirma in alt articol, domnul Cartarescu il admira pe presedintele Basescu. Domnul presedinte, fireste, e o exceptie: nu e badaran, nu are manifestari isterice: nu rade si nici nu plange necontrolat. Functia impune. Isteria nu e un "sentiment", isteria e o boala nervoasa, o dereglare mentala. Nu avem "sentimentul" pojarului, ci manifestarile acestuia. Vorbim despre isterie colectiva atunci cand ne referim la manifestari galagioase, anarhice si uneori agresive ale diverselor stari psihice, cum ar fi teama (calamitati naturale, terorism), entuziasmul sau dispretul (meciuri, spectacole), ura irationala (antisemitismul nazist), speranta (procesiuni religioase), etc. Astfel de manifestari apar in unele momente la toate popoarele, nu doar la romani.
"Toata istoria, mereu peste noi a urinat cine-a vrut", observa domnul Patapievici, satul de poporul roman. "Un popor cu substanta tarata", "masa degenerata, ingamfata, proasta si rea" etc. Domnul Patapievici are si dumnealui un orizont personal, un orizont intunecat. Domnul Patapievici bate campii. Multi au scornit "basne" despre poporul nostru, dar este mai trist cand calomniatorii sunt romani. Personalitati de seama ale culturii noastre – Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Constantin Noica, Mircea Vulcanescu - au scris despre specificul national. Psihologic si comportamental, popoarele au multe asemanari, au insusiri pozitive dar si negative, ca fiecare om. Din aceste puncte de vedere e greu de stabilit un anumit specific. Se spune despre romani ca sunt adaptabili, dar lenesi, despre greci ca sunt vicleni, despre francezi ca sunt superficiali. Aceste insusiri sunt deduse mai ales din literatura, din folclor, nu se bazeaza pe studii aprofundate.
In specificul nostru national as include, in primul rand, limba romaneasca, "o comoara", care permite exprimarea celor mai nuantate idei si stari sufletesti. Avem scriitori de talie mondiala, avem artisti si savanti cu care ne putem mandri. George Palade, laureatul Premiului Nobel, un geniu al biomedicinei, nu s-a dezis niciodata de apartenenta la graiul si la neamul romanesc. Pentru boierul Patapievici, limba romana este "o limba in care trebuie sa incetam sa mai vorbim sau trebuie sa o folosim numai pentru injuraturi". E drept ca domnului Patapievici ii reusesc de minune exprimarile injurioase.
Specificul national tine de latura culturala si consta, mai ales, intr-o suma de traditii, obiceiuri si credinte statornicite prin vremi. Specificul national se exprima prin vestimentatie, muzica, arhitectura, tesaturi, dansuri etc. Dupa amprenta stilistica, deosebim usor o fraza scrisa de Caragiale de alta fraza apartinand, de pilda, lui Creanga. Tot asa, dupa aspecte uneori infinitezimale, recunoastem o casa romaneasca, o linie melodica, o imagine. Lucian Blaga spunea ca ne caracterizeaza starile de dor si jale, exprimate in doine, fiindca am trait printre dealuri si printre vai. Suntem un popor trist…
Mi-e dor de boierii Vacaresti… Era vorba despre un testament…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu