Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Andrei PLEŞU | nici aşa
Mihail Manoilescu despre etica politică
Prin 1998, am fost surprins să-l aud pe Jerônimo Moscardo, ambasadorul de atunci al Braziliei la Bucureşti, declarînd că economia modernă a Braziliei îşi datorează fundamentele lucrărilor de specialitate ale lui Mihail Manoilescu. Am crezut, mai întîi, că e o flaterie diplomatică oarecare. Între timp, mi-am dat seama că impactul cărţilor lui Manoilescu asupra gîndirii economice a veacului trecut a fost extrem de puternic. Publicat în Franţa, Germania şi Portugalia, teoreticianul român contase – caz tipic autohton – mai mult în străinătate, decît în propria lui ţară. În ţară, după o carieră politică nefericită şi, din păcate, nu întotdeauna inspirată, Manoilescu a cunoscut temniţa în 1927, ca pro-carlist, şi apoi, în anii patruzeci, ca pro-fascist. A sfîrşit în groapa comună de la Sighet, în 1950.
De curînd, o editură nouă din Bucureşti (Spandugino) a publicat traducerea românească a unei cărţi scrise de Mihail Manoilescu în franceză, în anii 1946-1947. Traducerea aparţine soţiei autorului, dna Elena Manoilescu, şi beneficiază de îngrijirea şi postfaţa nepotului său, dl prof. univ. Mihai Dinu. E vorba de o carte – Etica politică –, a cărei lectură ar trebui să facă parte din formaţia oricărui aspirant la titlul de politician. Dar pentru că timpul pentru citit al politicienilor şi, îndeobşte, al contemporanilor noştri, s-a micşorat drastic, propun, în cele ce urmează, cîteva citate caracteristice, cu titlu de captatio... Poate se vor găsi doi-trei excentrici, cărora textele de mai jos să le provoace curiozitatea şi adeziunea.
„Aproape niciodată nu se pune în mod curajos şi clar problema etică a mijloacelor. Zicătoarea curentă, mărturisită sau nemărturisită, este că scopul scuză mijloacele! Şi cum scopurile în politică sînt socotite întotdeauna legitime, dacă nu chiar sacre, de către aceia care le urmăresc, scrupulele nu vin să stăvilească elanul impetuos al oamenilor publici către idealul lor. De altfel – printr-o deformare psihologică curentă – în politică orice instrument devine scop; partidul politic, care ar trebui să fie un mijloc pentru a realiza binele public, devine, pentru membrii săi, scopul însuşi al activităţii lor.“ (p. 69)
„...nimic nu e mai imoral decît consacrarea prin popularitate. Căci popularitatea este adesea răsplata acţiunilor moralmente inferioare ce urmăresc captarea demagogică a maselor.“ (p. 77)
„Dintre toate păcatele pe care omul politic poate să le facă, cel mai josnic este acela de a sacrifica interesele statului pentru acelea ale partidului. (...). Se întîmplă adesea ca spiritul de partid să fie mai tare decît patriotismul.“ (p. 197)
„Intraţi în viaţa politică numai dacă consimţiţi să nu cereţi nimic şi să nu aşteptaţi niciodată, de nicăieri, o recompensă pentru eforturile voastre.“ (p. 203)
„Pentru omul politic amiciţia personală excesivă pentru şef constituie o inferioritate şi aproape un viciu.“ (p. 205)
„În viaţa politică, nimeni nu este vreodată calm şi nimeni nu are timp să reflecteze. Pe de altă parte, presa amplifică, după dorinţă, excesele politicienilor. Dacă oamenii politici au febră, presa delirează; dacă oamenii politici insultă, presa suduie birjăreşte...“ (p. 222)
„În democraţiile latine, adică de tip instabil, [politicianul] este obligat să se lupte mai întîi ca să-şi cucerească postul politic şi apoi ca să-l menţină. Pentru realizarea ideilor sale, chiar pur tehnice (...), el trebuie să se înregimenteze într-un partid, trebuie să facă campanii electorale, să-şi obţină gradele luptîndu-se. Şi tot luptînd fără încetare va uita, în cele din urmă, să mai creeze. Căci mulţi oameni politici, criticînd şi atacînd o viaţă întreagă, păstrează, ajungînd în fine la putere, un spirit mai mult negativ decît constructiv, mai mult polemic decît realizator... Aceasta este plata unei vieţi dedicate, într-o măsură exagerată, bătăliei politice.“ (p. 225)
Ne vom lua libertatea să propunem, săptămîna viitoare, încă o rapidă antologie de citate, de aceeaşi, tulburătoare, actualitate.
Un comentariu:
Sper ca veti modera "pozitiv" un punct de vedere pe care, marturisesc, il simt inca neagreat, presupunind ca a fost corect inteles. Este viziunea transdisciplinara asupra scioumanului, respectiv ipoteza ca Politicul, Economicul si Eticul sunt identice in esenta lor, ele fiind fatetele treimice ale existentei mundane (dupa modelul trinitar divin al Sfintei Treimi: Tres Unum Sunt). Politicul este domeniul elaborarii scopurilor in functie de mijloace, Economicul este domeniul colectarii, combinarii si consumarii mijloacelor in functie de scopuri anterior propuse sau acceptate, iar Eticul este domeniul adecvarii permanente a scopurilor la mijloace si a mijloacelor la scopuri. Esenta comuna a celor trei fatete ale realului uman o constituie continuumul scop-mijloc (ceva de genul sarpele care-si inghite coada). Daca acceptam aceste definitii de lucru (consonante cu marea majoritate a definitiilor existente in lume)rezulta cu necesitate imposibilitatea studierii separate a celor trei fatete ale piramidei existentei umane, dar si faptul ca politicul, in aceeasi masura ca si economicul, contin eticul in mod implicit. Orice act politic sau actiune economica este ab initio etic pentru simplul motiv ca propune un anumit nivel si forma de adecvare intre scopurile (politice) si mijloacele (economice) presupuse de act(iune). Evident, tendinta asimptotica spre echilibru/ adecvare perfect/a subzista in mod ideal(ist) in mintea fiecarui actor uman. Masura in care aceasta idealitate este cvasi-atinsa va ramane in mod inevitabil si indefinit variabila de la individ la individ, de la societate la societate, de la epoca la epoca. De aici si gama (larga si uneori contradictorie) a ceea ce este considerat bun, acceptabil, dezirabil etc. va fi practic infinita. Aceasta teorie a mea are peste trei decenii de existenta, drept pentru care cred ca este suficient de "matura" pentru a fi mai prezenta in dialogurile pe teme politico-economico-etice (si, subsecvent, psihologico-sociologico-juridice). Din punctul de vedere al acestei teorii (intitulata "Metodologia Scop-Mijloc" - MSM) sintagma Etica politica este pleonastica, la fel cum tot pleonastice sint si Etica afacerilor sau Etica manageriala. Mai mult, am demonstrat ca sintagmele Economie politica (corect: Economica politica) si Management sunt identic egale intre ele ca sfera de cuprindere si ca finalitati asumate. Evident, titlul lucrarii lui Mihail Manoilescu, "Etica politica", vrea sa sugereze diferenta de viziune intre nivelul de adecvare scop-mijloc acceptat de clasa politica (corect: clasa partidica) a vremii sale, pe de o parte, si nivelul de adecvare propus de autor. Dar, toate aceste niveluri de adecvare tin de domeniul etic. Spre exemplu, coruptia este etica (asa cum am incercat sa demonstrez intr-un capitol al unei carti publicata in Polonia - 2009 - si SUA - 2010), prostititutia este etica, hotia este etica etc. etc. exact in aceeasi masura in care virtutea militara sau generozitatea umana sunt etice. Este interesant pentru mine sa aflu ca Mihail Manoilescu, alaturi de alti ganditori romani, au intuit ca binomul scop-mijloc este inerent discursului politic/ etic/ economic. Faptul ca dl Andrei Plesu a gasit de cuviinta sa ofere citatul de la pagina 69 a lucrarii "Etica politica" vine sa atraga atentia asupra nevoii de reflectie asupra scopurilor si mijloacelor in discursul etic si in cel politic. Profit de prilejul oferit de aparitia cartii manoilesciene pentru a lansa o provocare publicatiilor si editurilor interesate de a expune mai larg MSM si sa o supuna astfel judecatii publice cit mai largi.
Cu prietenie,
Liviu Drugus
www.liviudrugus.ro
liviusdrugus@yahoo.com
Trimiteți un comentariu