Mircea Terheci. Dezarmarea României

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Dezarmarea României
Published By Cezar Machidon On Thursday, August 26th 2010. Under Articole/Editoriale Tags: arme, dezarmare, mircea terheci, revista permanente

Dezarmarea României O privire de ansamblu asupra istoriei omenirii arata ca au supravietuit erodarii timpului numai acele natiuni si popoare care au îndeplinit doua conditii de baza. Una, este aceea ca au avut tehnici de lupta si tehnologii de a produce echipamente de lupta mai avansate. Alta, este aceea ca au posedat cunostinte, capacitate, meserii ce le-au putut permite producerea mai lesnicioasa si în cantitati mai mari de bunuri materiale mai avansate decât ale altora. Amândoua aceste conditii înseamna, în esenta, lupte sau confruntari, diferenta constând numai în modul în care ele au loc sau se desfasoara, precum si în mijloacele care sunt folosite în una sau în cealalta.

Istoria omenirii este de fapt istoria celor care au avut tot timpul arme, tehnici de lupta si tehnologii de a produce bunuri, mai bune decât ale altora cu care au fost la concurenta si care au disparut fie partial, fie complet în negura vremurilor, ca rezultat al acestei concurente. Asirieni, Fenicieni, Cartaginezi, Hititi, Ostrogoti, Cumani, Olmeci, Mayasi, Tolteci, Azteci etc., iar mai aproape de zilele noastre Imperiile Otoman sau Habsburgic, nu au avut decât o existenta ce nu a încetat de la sine, ci una ce a fost scurtata de alte popoare – mai bine înarmate si purtatoare ale unor tehnologii mai bune în ceea ce priveste producerea de arme sau alte bunuri de uz civil. Si acum, ca si atunci, imperativul posedarii unor tehnici de lupta, de echipamente si armamente, unor tehnici si tehnologii avansate pentru a produce bunuri de uz militar si civil este prezent si are un rol determinant în modelarea strategiilor de dezvoltare ale unei tari, indiferent de marimea si importanta pe arena lumii sau de pozitia ei geografica.

În mod paradoxal, dezarmarea la mai multe niveluri este un proces ce se desfasoara neabatut din 1989 încoace în România. Acest proces este periculos si în detrimentul sigurantei si securitatii tarii, dar si al economiei românesti în ansamblu, si, deci, în ultima instanta, relevantei si chiar existentei României în mileniul III. Se poate afirma ca în România ultimului deceniu s-a observat si înca se observa, fara a exista vreun semn de ameliorare, un fenomen opus celui ilustrat mai sus de lectia istoriei universale.

Daca se va întelege ca lupta cu diferite metode, tehnici sau mijloace, ca lupta directa sau cea indirecta – cum ar fi concurenta aspra -, toate acestea fac parte din istoria omenirii si, deci, sunt parte esentiala a fiintei umane, atunci se va întelege mai bine si nevoia de a fi pregatit pentru tot felul de lupte sau încercari, directe sau indirecte pe care natiunile sau popoarele si le pun unele altora. Daca viata individului este o lupta cu greutatile, cu societatea, cu sine însusi, tot asa, si viata unei natiuni este o lupta cu alte natiuni, dar si cu sine însasi.

Partea I: Dezarmarea militara sau dezarmarea în cazul luptei directe

Introducere

Ultimele statistici ale ONU arata ca numarul razboaielor regionale si locale a crescut în ultimii 50 de ani cu peste 20%. În ciuda apelurilor pentru pace din partea diferitelor tari, guverne, organizatii sau religii, precum si în ciuda nivelului “ridicat” al civilizatiei si moralitatii dupa care tarile si natiunile se conduc în raporturile internationale actuale. Numarul razboaielor si al confruntarilor militare a crescut, unele dintre ele având loc chiar la granitele tarii noastre. A considera ca nu vor mai fi razboaie pe aceasta planeta este naiv, iar cei ce afirma aceasta nu fac decât sa inoculeze populatiei o utopie periculoasa. Razboaie propriu-zise, de diferite forme si magnitudini, vor mai fi si în viitor, caci, fie ca ne place noua sau nu sa admitem, aceasta este o caracteristica de definitorie a rasei umane. Conflictul ce îsi gaseste rezolvarea numai prin prisma armelor este considerat de catre elitele politice si intelectuale pe undeva ca o “rezolvare necesara” în anumite perioade istorice. Conflictul militar este generat în general de rivalitate, competitie, lacomie, animozitate, ura etc., manifestate de unele natiuni sau popoare împotriva altora. Acest tip de conflict nu tine cont de gradul de civilizatie sau de educatie al unui popor. Sa nu se uite ca ultimele doua Razboaie Mondiale au fost declansate de cele mai civilizate tari de pe planeta – tarile vestice. Tot ele au fost si cele ce au declansat marea majoritate a razboaielor în Europa ultimilor 200 de ani. Spre cinstea noastra, noi (România) nu am purtat niciodata razboaie de agresiune, însa, din nefericire, ca noi sunt prea putine natiuni pe aceasta planeta.

Una din institutiile de baza ale unui stat modern este armata. Armata este bratul tarii prin care pamântul stramosesc si poporul sunt aparate. Armata este o scoala a barbatiei si o scoala de format caractere. Armata este în mare masura depozitara glorioaselor traditii militare ale neamului, dar si a istoriei tarii. Prin prezervarea traditiilor militare si de lupta ale neamului, armata este pastratoarea identitatii nationale. Orice lezare a armatei este nu numai o lezare a tarii si a neamului, dar, în acelasi timp, si o lezare a identitatii nationale. Armata este alaturi de Biserica Ortodoxa si Limba Româna, cel de-al treilea mare pilon al românismului. De la o armata de 280.000 de oameni, cât avea tara înainte de 1989, se preconizeaza de catre actualii guvernanti ca în 2004 sa se reduca efectivele armatei la mai putin de jumatate, si anume numai la 112.000 de oameni.

Tinând seama de factori ca: marimea numarului populatiei României, pozitia geografica a României vizavi de vecini care ne-au creat si continua sa ne mai creeze probleme, configuratia reliefului tarii – si aici am da exemplu râurile ce brazdeaza tara în toate directiile si arcul Carpatic în interiorul ei (care fac ca transportul militar sa aiba loc numai pe anumite rute ce sunt obiective usor de distrus de catre un potential adversar) -, experienta istorica a tarii acumulata în ultimul secol al mileniului doi, se poate spune ca o armata de numai 112.000 oameni este total necorespunzatoare pentru nevoile de aparare, si nu numai, ale tarii. România trebuie sa aiba o armata corespunzatoare atât ca numar, dar si ca dotare pentru a reduce cel putin pericolul ca evenimente de felul celor în urma carora tara a pierdut Basarabia, Bucovina, Tinutul Hertei, Maramuresul istoric, Insula Serpilor, Cadrilaterul, sa nu se mai repete.

Mai jos se va prezenta o serie de argumente în favoarea mentinerii unei armate capabile, atât numeric, dar si ca dotare, situatie ce va permite armatei de a-si îndeplini corespunzator multitudinea functiilor ce îi revin în societatea moderna.

1. Numar si dotare

Raportul de 112.000/23.000.000 (cât numara populatia tarii) adica de 1/205, este total nesatisfacator. Asa dupa cum indica acest raport, un militar român va trebui sa apere 205 civili în prima faza (de la doua la patru luni) a unui conflict armat. Asemenea raport, chiar mai mic decât acesta, este realizat numai de catre natiunile a caror armata are o dotare exceptional de buna în comparatie cu cea a tarii noastre. State ca SUA, Marea Britanie, Franta (care poseda si arma nucleara), ca si altele din Europa de Vest, îsi pot permite sa aiba acest tip de raporturi mici deoarece dotarea lor este de vârf în ceea ce priveste tehnica de lupta sau armamentul. O tara saraca, cum este România, nu-si poate permite asa ceva deoarece are si va avea tot timpul o dotare mai slaba decât a unor vecini mai apropiati sau mai departati, lasând de-o parte tarile vestice.

Un lucru curios este acela ca se preconizeaza întâi reducerea efectivelor armatei, dezarmând astfel tara si lasând-o fara o aparare corespunzatoare, si abia apoi se spera ca NATO sa ajute la modernizarea armatei tarii. Oricât de mult ar fi integrata România în NATO, ceea ce va primi de acolo va fi în cel mai bun caz armament si dotare de mâna a doua, si nici acestea pe gratis, cum îsi închipuie unii. Este însa foarte probabil ca se va da tarii armament perimat din punct de vedere al tehnicii militare la momentul respectiv, armament de care unii vor dori pur si simplu sa se scape.

Sa analizam putin raportul sau relatiile vecinilor nostri cu restul lumii si sa comparam aceste raporturi cu raporturile pe care România le are cu restul lumii. Vom începe prin a sublinia faptul ca o tara ca Ungaria va fi, în orice problema litigioasa cu România, preferata de catre Occident. În Occident, lumea vorbitoare de limba germana, datorita legaturilor istorice ale Ungariei, prin Austria, cu aceasta lume, precum si lumea vorbitoare de limba engleza, datorita atât faptului ca Ungaria este o tara protestanta, ca si cele vorbitoare de limba engleza, dar si pentru motivul ca lobby-ul unguresc este foarte puternic în aceste tari, vor favoriza întotdeauna Ungaria. Acesta este un adevar incontestabil cu care noi ar trebui sa ne obisnuim si pe care noi ar trebui sa-l acceptam. Acest lucru este pe undeva firesc, deoarece si noi am fi întotdeauna favorizati de Grecia, tara ortodoxa ca si noi, într-un potential conflict al nostru cu o tara protestanta, de exemplu. Ungaria va fi tot timpul înaintea noastra în ceea ce priveste dotarea militara pentru motivele mai sus amintite.

Bulgaria, care si ea a avut pretentii teritoriale asupra unor teritorii românesti, este o tara slava si are multi prieteni si vecini printre tarile slave care, în mod natural, din punct de vedere al afinitatilor sunt mult mai aproape de Bulgaria decât noi.

La Nord si Est, România are ca vecin pe Ucraina, o tara care deja detine teritorii românesti si care este mult mai mare decât România în ceea ce priveste populatia pe de o parte. Pe de alta parte, strânsele legaturi istorice pe care le are cu Rusia, o face un vecin de temut si un adversar formidabil. Pe lânga faptul ca are o armata mai mare ca a noastra din punct de vedere numeric, Ucraina, prin comparatie cu România, va avea acces tot timpul la armament modern rusesc. Deci, dintr-un motiv sau altul, România va fi tot timpul într-o pozitie de inferioritate si relativa slabiciune în raport cu vecinii mai apropiati sau mai departati în ceea ce priveste dotarea sau numarul de oameni sub arme la un anumit moment în timp.

Orice strategie militara a tarii la ora actuala trebuie întâi sa ia în considerare experientele noastre cu vecinii de-a lungul timpului, si în al doilea rând ca vecinii nostri au legaturi sau relatii mai mari, mai importante si mai puternice decât cele pe care România le are cu alte tari. Singura solutie viabila ce ne ramâne la îndemâna este sa suplinim ceea ce nu avem prin dotare si legaturi sau relatii cu numarul de oameni aflati sub arme la un anumit moment, pentru a permite Marelui Stat Major de a avea mai multe optiuni, cu alte cuvinte mai multe unitati si mari unitati la îndemâna în caz de forta majora.

2. Traditie si importanta sociala

Armata – cu unitatile militare românesti – asa cum am afirmat mai sus, este pastratoarea traditiilor militare ale tarii. Prin reducerea drastica a efectivelor armatei, nevoia de cadre militare se va reduce în mod proportional, de aceea multe scoli si licee militare vor fi închise, ca urmare a unei “restructurari”, ce se pare ca este mai mult impusa decât negociata din afara. De asemenea, unitati si mari unitati cu traditii militare glorioase, pentru al caror drapel au cazut zeci de mii de români, vor fi decimate sau distruse. Fiecare unitate militara are traditia ei de lupta. Aceasta traditie trebuie pastrata si trecuta mai departe noilor generatii, deoarece noi, neam si tara, ne definim si prin aceste traditii.

Prin disparitia a mai mult de jumatate din unitatile militare, se va reduce mult si capacitatea armatei de a forma tineretul tarii. Traditia la români este ca serviciul militar al tineretului, dar si profesiunea de militar în sine sunt în primul rând datorii de onoare. La noi în tara nu exista cultura armelor de foc asa cum este ea în tarile vestice vorbitoare de limba engleza, de exemplu. În aceste tari, cam în fiecare familie exista doua-trei pusti militare si câteva pistoale, cu care posesorii lor se antreneaza din când în când. La noi, situatia este diferita si de aceea este necesar ca tot românul sa treaca prin aceasta minunata scoala a vietii, ce se cheama stagiul militar, pentru a se familiariza cu uzul armamentului si cu rigorile vietii militare. Sa nu uitam ca în armata româna nu se învata numai cum se foloseste armamentul din dotare, ci mult mai mult: curaj, dragoste de tara, onestitate, camaraderie, lupta cu privatiunile etc.

Multi ofiteri de înalt profesionalism, în care tara a investit enorm pentru a-i forma si pregati, vor fi disponibilizati. Numai pentru pilotii de avioane si elicoptere militare România a cheltuit zeci de mii de dolari. În treacat fie spus, prin aceste disponibilizari se va crea o problema sociala grava cu multe ramificatii, deoarece o armata substantial micsorata, va avea nevoie de mult mai putin echipament militar sau de produse de folosinta în cadrul armatei. În acest fel, se vor micsora simtitor si industriile indigene ce produc pentru diferitele nevoi ale armatei, cu alte cuvinte, oamenii ce lucreaza în acele industrii vor fi disponibilizati în mare parte. Un argument al actualilor guvernanti este acela ca economia tarii nu poate sustine armata ce o avem acum. Nu armata se reduce pentru ca economia tarii nu o poate sustine, asa cum declara clasa noastra politica, ci economia tarii se însanatoseste si se dezvolta pentru a sustine armata si ceea ce ea reprezinta pentru acest neam. A distruge armata pe motive economice imediate denota, pe de o parte, lipsa de viziune si de întelegere a istoriei nationale si universale, iar pe de alta, o mare iresponsabilitate fata de destinele tarii si neamului.

3. Relief intern

O strategie militara de baza impune ca unitatile militare sa se afle raspândite în mod aproape uniform pe tot cuprinsul tarii pentru a avea aparate toate regiunile tarii din toate directiile. În caz de atac armat dintr-o directie sau dinspre o frontiera, cea mai mare parte a armatei se va deplasa în zona atacului pentru a sprijini unitatile deja angajate în conflict si a respinge pâna la urma pe agresor.

Asa dupa cum am mentionat, relieful tarii are câteva caracteristici ce forteaza transportul militar numai pe câteva rute prestabilite dintr-o parte în alta a tarii. Aceste caracteristici sunt: râurile mari ale tarii, a caror trecere se face numai pe câteva poduri pe fiecare râu, arcul Carpatic care se poate trece numai prin câteva trecatori naturale. “Dificultatea” reliefului nostru face ca la margini tara sa fie deschisa la atacuri deoarece avem mai mult câmpii, si desi în interior avem arcul carpatic, acesta usureaza apararea, dar face vulnerabil transportul, atât al oamenilor cu dotare usoara, dar mai ales a tehnicii grele de lupta (tancuri, artilerie tractata, artilerie motorizata, rachete, echipament de geniu etc.) dintr-o parte în alta a tarii.

O distrugere a cailor de acces (poduri si tuneluri) printr-un atac cu rachete sau al aviatiei inamice va face foarte greu nu numai transportul altor trupe în zona conflictului, dar va îngreuna si aprovizionarea trupelor cu munitie, hrana, carburant, medicamente si alte materiale militare de scurta folosire. Din nou argumentul general este simplu. Cu cât avem mai multe unitati militare în toate regiunile tarii, cu atât mai mult un potential agresor se va simti mai descurajat de a ne ataca.

4. Pozitie geografica si istorie recenta

România este situata în Sud-Estul Europei, o zona în care noi suntem un popor ce vorbeste o limba diferita de cele ale vecinilor sai. Ne aflam între Rusia si Ucraina la Est si Nord, Ungaria la Vest si Bulgaria la Sud, tari de la care în decursul istoriei noastre am avut de suferit. Sa nu uitam ca o alta mare putere militara a regiunii, de la care noi am avut de asemenea multe de suferit, Turcia, ce este foarte aproape de noi, are una dintre cele mai mari, mai bine antrenate si mai echipate armate ale Europei.

De-a lungul timpului, se stie bine, acesti vecini au avut probleme teritoriale cu România, fiecare ciuntind, mai mult sau mai putin, provincii din trupul tarii. Noi nu avem garantia ca odata, aflându-ne într-o pozitie de slabiciune, acesti vecini nu vor încerca din nou sa mai ciunteasca înca o data.

Pe de alta parte, noi suntem izolati geografic de tarile din Vest care, sa presupunem, pentru un moment ar putea sa ne ajute si ar mai si dori sa faca asta, lucru foarte improbabil daca este sa judecam istoria tarii din ultimul secol al mileniului II.

Sa nu ne îmbatam cu apa rece. Pâna ca tarile vestice sa vina în ajutorul nostru în cazul unui atac, noi vom fi deja învinsi. Problema nu este atât de mult ca una din aceste tari vecine mai sus mentionate ne va ataca, cu toate ca unui atac din partea Rusiei sau a Ucrainei nu am avea nici o sansa sa rezistam, problema României este cel mai bine ilustrata de experienta tarii în Primul Razboi Mondial, care indica faptul ca exista sansa ca, atunci când vom fi atacati dintr-o parte un alt vecin sa profite de ocazie si sa ne atace pe un al doilea front.

Deci imperativul armatei române este de a putea duce o aparare sustinuta de câteva luni pe doua fronturi, pâna ce rezervistii vor putea fi echipati, pregatiti sumar si transportati pe teatrul de lupta. Or, cu o armata de 112.000 de oameni sa duci o lupta pe doua fronturi, adica în cel mai bun caz 56.000 de oameni sa pazeasca, de exemplu, granita de vest sau cea de est, este greu de imaginat în fata unor agresori superiori din punct de vedere al dotarii si al numarului. Se poate asa ceva cu 56.000 de oameni, pe o granita lunga de câteva sute de kilometri? Cu siguranta: NU! Sa luam exemplul Turciei, care a învatat mult din dezastrul Imperiului Otoman, mentinând la ora actuala o armata moderna cu mult superioara numeric standardelor pe care NATO ar dori sa ni le impuna acum noua. A fi de dorit ca intrarea în NATO sa se faca prin negocieri, nu prin cedari ce ar diminua în mod dramatic armata tarii.

5. Încredere în puterile occidentale

Se stie ca noi am fost abandonati de Occident la Yalta, ca nu ne-a ajutat nimeni în Primul Razboi Mondial, ca ne-am cucerit Independenta singuri si ca Unirea am facut-o aproape în pofida tarilor occidentale, a Rusiei si a Imperiului Otoman, pe care le-am pus în fata unui fapt împlinit prin proclamarea lui Alexandru Ioan Cuza ca Domn în cele doua Tari Române. De asemenea, Transilvania s-a unit cu Tara fara ajutorul nimanui. Oameni ca Maniu sau Episcopul Hossu, printre altii, au luptat pentru aceasta. Dar, cel mai important, comunismul l-am doborât prin noi însine, cu toate ca ni s-a impus cu forta din afara.

Este un fapt – acum la cunostinta copiilor – ca tarile vestice au declansat si Primul si al Doilea Razboi Mondial, dar si marea majoritate a razboaielor din ultimele secole în Europa. Ce garantie avem noi acum ca acest lucru nu se va mai repeta? Numai cuvântul lor sau niste rânduri scrise pe o bucata de hârtie ce se cheama “tratat”? România a avut tratate de aparare mutuala si înainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, tratate ce nu au valorat nici cât hârtia pe care au fost scrise.

Noi tot ce am realizat în cursul vremurilor a fost fara ajutorul Vestului, Rusiei sau al altor imperii vremelnice si uneori, asa cum am mai afirmat, chiar în pofida lor. Este de dorit ca noi sa colaboram cu Vestul, dar aceasta sa nu se faca în detrimentul securitatii nationale. Afirmam raspicat ca suntem de opinie ca tara sa fie în NATO, dar asta nu ar trebui sa aiba nici o legatura cu marimea armatei tarii. Aceasta apreciere apartine numai Românei, iar motivele pentru care tara decide sa aiba un anumit efectiv militar si nu un altul sunt probleme ce nu privesc pe nimeni în afara de poporul român.

În alta ordine de idei, un lucru nu se explica cetatenilor Românei la ora actuala. Ca prin intrarea în NATO, datorita integrarii, se va înlocui armamentul si dotarea actuala a armatei cu cele dupa standardele NATO. Adica, nu se va mai da de lucru oamenilor din importanta industrie de echipamente si tehnici de lupta a tarii, cele mai multe din întreprinderi se vor închide, ci se va da si mai mult de lucru celor ce lucreaza deja în aceste industrii în tarile vestice. Integrarea în NATO sa se faca numai daca o parte a dotarii armatei noastre se asimileaza pentru a fi produsa în tara. În acest fel se va da de lucru si actualilor salariati ai industriei mai sus amintite, dar, mult mai important, se va reduce dependenta tarii de producatori straini si deci de alte tari. În acest fel, independenta si suveranitatea tarii nu vor fi afectate în mod semnificativ.

NATO nu este o garantie absoluta a securitatii, cum le place unora sa afirme. Când Turcia, tara NATO, a invadat Ciprul, ce înseamna foarte mult pentru Grecia, de asemenea tara NATO, organizatia a fost absolut neputincioasa în a face ceva. Ce se întâmpla daca o tara NATO este atacata de alta tara NATO? Daca ne ataca Ungaria, tara NATO, de partea cui credeti ca va fi lumea vestica vorbitoare de limba engleza sau germana? În nici un caz de partea noastra.

6. Armata – ca sursa de progres tehnologic

Complexul militar american este sursa dezvoltarii tehnologice si a dominatiei americane în stiinta si tehnologie în lume la ora actuala. Prin micsorarea armatei se va restrânge si activitatea fabricilor implicate în industria apararii, pierzându-se nu numai tehnologie sau efort de cercetare si dezvoltare, ci si locuri de munca. Reducerea armatei are ca efect imediat reducerea de cerere de echipament militar si, implicit, efortul tehnologic si stiintific din industria militara se reduce simtitor. Industria militara este o componenta importanta a economiei unei tari. Ea genereaza cercetare si dezvoltare de tehnologii si echipamente care, de multe ori, au si aplicatii în viata civila. Cele mai mari descoperiri în stiinta materialelor din ultimele decenii s-au facut în laboratoare si institutii ce lucreaza în domeniul militar cu preponderenta. Astfel ca materiale ceramice, superaliaje, materiale bazate pe polimeri, materiale compozite etc., îsi au originea în marile laboratoare ale industriilor militare din diferite tari.

SUA, Franta sau Marea Britanie nu investesc prea mult în armatele lor în sine, ci cea mai mare parte a bugetelor militare se duce pe cercetare, dezvoltare de tehnologii si procurare de echipamente si tehnici mult mai avansate. Acestea sunt faptele. Daca un gigant ca SUA, care nu mai are adversar pe masura la ora actuala în lume, investeste cam 16% din buget în armata, atunci si România, care are potentiali adversari mult mai puternici decât ea, ar trebui sa investeasca un procentaj corespunzator nevoilor tarii pentru o aparare adecvata. Tarile vestice si Rusia ne dau lectii despre dezarmare si ne propovaduiesc pacea eterna, pe când ele se înarmeaza în mod tacit cu tot ce este mai modern si mai eficace la ora actuala. Pe de alta parte, tari civilizate ca SUA si Marea Britanie sunt numarul 1 si, respectiv, numarul 3 în exportul de armament în lume. Atunci si România poate, fara probleme de ordin moral sau etic, sa participe la competitia internationala pe piata de armament si echipamente militare, dezvoltându-si în mod corespunzator industria de armament. Caci a avea o industrie de armament puternica este benefic din mai multe puncte de vedere: militar, economic, social etc.

Mircea Terheci, Ph. D., Australia,

Revista Permanente, august 2001

Banu Maracine says:
August 27, 2010 at 9:44 pm

De la data articolului Armata Romana a fost din nou micsorata – la ora actuala are 90.000 de angajati din care 15.000 sunt civili. Asta inseamna doar 75.000 de militari din care forte terestre sunt in jur de 50.000. Cam putin pentru cat teritoriu trebuie sa apere si cati dusmani are Romania…