Vasile Dâncu. Izgonirea ţiganilor din Paradis

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Izgonirea ţiganilor din Paradis

de Vasile Dâncu

31 august 2010

« Cu o acoperire mediatică europeană, ţiganii români sunt luaţi în grupuri şi deportaţi în România. Luaţi pe sus de poliţie, li se bagă 300 de euro în buzunar şi presa este anunţată că sunt repatrieri voluntare. Ce lipseşte însă, din tot acest spectacol mediatic, este atitudinea corectă faţă de romi, şi mai ales exprimarea ei publică. În faţa deportării masive a comunităţilor de romi nu mă aştept să reacţioneze ţările occidentale, m-am aşteptat ca recţia să vină de la noi. Nu credeam să văd atâta laşitate şi atâta dezinteres în faţa dramei unora dintre semenii noştri.

Romii nu sunt pe placul nostru. Sunt refractari la educaţie şi la civilizaţie, ne fac un deserviciu de imagine. Sunt o problemă pentru România, acum şi pentru Europa, dar ei trăiesc o tragedie. Marea dramă a romilor este faptul că sunt absolut singuri pe lume. Sunt un pretext pentru organizaţiile care fac programe ipocrite de integrare, o masă de manevră pentru politicienii care le iau doar votul, o sub-clasă pentru europeni.

Ar trebui să ne educăm copiii în spiritul libertăţii, dar ce să înveţe ei din atitudinea noastră de acum? Frica este un sentiment normal pentru oameni, dar pentru comunităţi, este dezintegrator. Se transformă în strategii de supravieţuire prin abdicarea de la valorile umanităţii. Închidem ochii la nedreptatea care li se face ţiganilor, pentru că nici nouă nu ne sunt simpatici. Apoi, nu ne pasă de pensionari, pentru că suntem încă tineri, nu ne pasă de ţăranii uitaţi prin satele depopulate, pentru că suntem trăitori la oraş. Nedreptăţile încep să ni se pară normale, atâta timp cât nu ne ating pe noi, le putem boteza savant ca meritocraţie sau competiţie socială. Nu observăm că, pe zi ce trece, rămânem tot mai singuri – copaci fără pădure, cum spunea un poet. Când va veni rândul nostru să fim anulaţi, cei care ar fi putut să ne sprijine, vor fi deja legume sociale, tremurând de spaimă în propria lor cochilie.
Insensibili, fără a mai putea simţi compasiune sau solidaritate, devenim păpuşi fără viaţă, iar celor care ne vor mâna, în viitor, ca pe turme, păpuşarilor politicii, le va fi tot mai uşor. Nu mai este mult, România este deja ţara care nu mai ştie să spună NU.»

Comentarii de Dan Culcer
Frumos zis, dar patetismul vorbirii despre Țara care nu mai știe să spună NU acoperă cu un văl realitatea : țara e formată din oameni care spun DA unor practici ilegale. Fără organizare, deci fără bani, nu există expresie comună de opinie publică, pozitivă sau negativă.
Mai observ- pornind și de la o experiență proprie- că există membri ai comunității țiganilor din România — fără să știu dacă persoana la care mă gîndesc se simte rrom, rom, țigan sau român— , care au venituri neimpozabile ce le permit să plătească un ghid pentru VIP la Paris cu 500 de euro pe zi, bașca hotelul lîngă Place Vandome, încă cel puțin 700 pe zi, un ceas cu diamante de 32.000 de euro, o nuntă cu 800 de invitați și o lună de miere pentru tinerii nuntiți la un hotel din Dubai. Bani obținuți pe bază de speculații cu terenuri construibile în București pînă acum doi ani. Bani munciți?
Așa că, în aceste condiții, înainte de a răspunde cu grăbire îndemnului de manifestare a solidarității tuturor cu compatrioții noștri expulzați din Franța, aș încerca să sugerez Gărzii Financiare să facă un recenzămînt al țiganilor foarte bogați și vizibili. Apoi să verifice dacă și-au plătit impozitele. După care i-aș întreba pe liderii țiganilor dacă știu ce-i aia program de integrare socială și educațională, dacă știu atunci i-aș ruga să participe la finanțarea unor astfel de programe și, mai ales, le-aș solicita concursul pentru a convinge membrii mai răsăriți ai comunității să sprijine acest program cu autoritatea lor, în loc să se ocupe, cheltuind bani mulți care nu ies din buzunarul lor, ci intră în buzunarul lor, de inventarierea cazurilor de rasism, adesea reacția de respingere, motivată sau nemotivată, a comportamentului infracțional a unor țigani. Aceștia, infractorii, au ajuns să dea tonul, să dea apa la moara rasismului anti-țigan, care a ajuns să ceară acum, sub masca anonimatului, pe diverse forumuri internistice, gazarea țiganilor.
Notez, nu în treacăt, că vorbirea despre gazare este un îndemn la genocid,  pedepsit de lege, că metoda gazării nu are presă bună și practicarea ei a fost puțin atestată istoric.

Fiindcă există și țigani cinstiți, muncitori, harnici, cultivați. Deci se poate, deci nu e un blestem și nici o discriminare oficială, tradiție anistorică nu-i va putea opri pe aceia care vor să se cultive, să iasă din moara «destinului» de paria. E o chestiune de sistem de valori. Dacă se poate trăi mai ușor furînd, importînd droguri, făcînd comerț la negru, exportînd prostituția în Anglia sau Franța, Germania sau Olanda, asta se va face. S-a gândit sau s-a pus cineva să analizeze complicitățile și șperțurile, fără de care așa ceva nu ar fi posibil, date funcționarilor, paznicilor, polițiștilor, ceferiștilor din România sau de aiurea, pentru a transporta mărfuri de toată mâna, inclusiv viitoare curve și viitori cerșători minori profesioniști?

Chestiunea integrării sociale în România este o chestiune complicată, pînă și guvernele comuniste au încercat să o rezolve. Fără să reușească. Nu monitorizarea rasismului este soluția ci modificarea comportamentului unei părți vizibile a comunității, aceea care pune stigmatul negativ pe frunțile celorlalți. Și asta nu se poate face fără ajutorul moral și financiar al acelor țigani care au obținut bani, legal sau ilegal. Dacă nu vor să contribuie, să fie puși de autoritatea Statului să contribuie, prin măsuri legale. Nu sărăntocii sunt de vină de ceea ce se vede, ci bogătanii țigani care nu simt nici o responsabilitate morală față de comunitatea lor. Dacă nu simt o solidaritate morală atunci să simtă măcar una materială. Pînă, atunci, mucles, și mai puțină demagogie!

Dan Culcer