Mass-media (ne)moldovenească prigoneşte tot ce e creştinesc

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Constatăm o bizară, criminală coerență între ce se întâmplă, în acest domeniu, în România, Republica Moldova, Ungaria, probabil și în alte țări din Europa de Est. Cu prietenie, Dan Culcer

redactor@mdn.md


Mass-media (ne)moldovenească prigoneşte tot ce e creştinesc
iunie 25 2010 - 22:46 (www.toaca.md)

Constatăm că în ultima vreme sîntem supuşi unei campanii agresive de „informare". Atât organele de presă vechi cît şi cele nou înfiinţate se întrec în a ne „înştiinţa" care mai de care mai imparţial şi echidistant. Totodată, informaţie adevărată e din ce în ce mai puţină. De ce? Pentru ce?
Începem cu un exemplu grăitor: Drumul Crucii prin Moldova. Un eveniment de o importanţă duhovnicească, dar şi naţională (cu adevărat, naţională), majoră. Acţiunea s-a desfăşurat pe întreg teritoriul ţării noastre, a trecut prin zeci de localităţi. Presa şi televiziunea au tăcut chitic. Ele ştiu de ce.

Nu cumva să se întâmple ca, printr-un oarecare concurs de circumstanţe sau printr-o minune, poporul, neamul nostru să se trezească, să ridice la cer ochii aţintiţi zi şi noapte spre televizoare. Aceasta ar fi catastrofa cea mai de pe urmă pentru presa (ne)moldovenească (de toate culorile şi orientările politice) de după 91, urmaşa „în duh şi în cuget" a presei (anti)populare sovietice. Cu ea s-ar încheia era minciunilor „ocrotite de stat".
Revenim dar la exemplul nostru. Cîteva zeci de oameni, din 3 iunie pînă pe 23 iunie 2010, au traversat ţara, la propriu, în lung şi-n lat, rugîndu-se, chemînd ajutorul lui Dumnezeu pentru poporul ce stă „în calea tuturor răutăţilor". Tineri şi bătrîni au mers, cu picioarele în bătături, cu feţele arse de soare, ducînd, cu ultimele puteri, icoana Maicii Domnului prin (încă?-) „de Dumnezeu păzita ţara noastră Moldova".

Pe de altă parte, jurnalişti cu cefele groase mîngîiate de răcoarea climatizoarelor, pregăteau (şi pregătesc) celor pe care îi consideră public inert, gloată ignorantă, „consumatori media", ingredientele dietei zilnice de ştiri „importante" şi reportaje „şocante".

Și-au însuşit perfect partea teoretică a metodei sovietice de „informare": „Dacă nu ai ce cleveti asupra unui eveniment/personalitate ce merge în contradicţie cu ideologia Partidului (sau, mai nou, a Alianţei), fă aşa încât să nu bănuiască nimeni că el există sau a existat vreodată". În fiecare an, de Paşti, ogrăzile celor trei biserici neînchise din Chişinău erau neîncăpătoare pentru sutele de mii de creştini veniţi la slujba de Înviere. Postul TV de stat, ziarele, radio povesteau însă despre întreceri sportive de peste mări şi ţări, războaie îndepărtate cu „capitaliştii agresivi" şi, desigur, despre iminenta victorie a comunismului. Esenţial era şi este ca ştirea să nu se răsfrîngă direct asupra vieţii interioare a omului, să nu-l facă să-şi pună întrebări, să gîndească. Denumirile însă s-au schimbat, rolul postului TV de stat l-au luat mai multe postuleţe private şi nu chiar, înfiinţate pe bani din exterior, gen „Publika tv", „Pro TV", „NIT", locul ziarului „Pravda" l-au ocupat tot felul de „Comunişti", „Timpuri", „Jurnale" dornice să ne spele cît mai „rapid şi eficient" pe creieri.

„Pîine şi circ!", iar de vreme ce pîine nu prea este, să fie circ, cît mai mult circ! Să nu simtă omul că are şi suflet, suflet nemuritor, sau că ţara i se duce de rîpă. Să stea liniştit şi să aştepte, iar apoi să accepte „legea euro-mântuitorului", a antihristului.

De altfel, la capitolul practică, „ai noştri" stau mult mai rău decît comuniştii: reportaje fără sens, reportaje ce se contrazic între ele, articole copiate/republicate de zeci de ori. Totuşi, mesajul rămîne acelaşi, tot-timpul: omoruri, sex, bani şi... integrare europeană. Iar cînd ne vorbesc de (dez)integrare, tot în stil sovietic o fac. Nu spun de protestele miilor de „integraţi" din Germania şi Italia, de dezastrul ce practic a desfiinţat Grecia ca ţară sau de faptul că aceeaşi soartă o va avea şi România degrabă. Iar dacă ne amintim de puţinele reportaje ale presei „naţionale" despre viaţa poporului ca comunitate formată din oameni, nu din dobitoace cu nevoi şi instincte, observăm că ele sînt exemple clasice de minciună neacoperită, spusă cu toată seriozitatea credulului creştin. În acelaşi context, precizăm că aceeaşi presă (im)parţială, nu a ezitat să acopere pe deplin orice mişcare a ex-ministrului Pasat în ce priveşte iniţiativa îndoielnică (nota MDN.MD: a se vedea şi această analiză) privind introducerea obiectului „Bazele Ortodoxiei", dar au făcut-o cu un scop anume: să defăimeze cît mai tare posibil Biserica şi ierarhia ei.

Constatăm un adevărat triumf al făţărniciei. Nu vom mai folosi parantezele pentru a vorbi de presa lor, de presa ne- sau chiar anti-moldovenească. Iar dacă mai există, prins în mărăcinele minciunii, vreun creştin, în redacţiile mijloacelor de amăgire în masă îi amintim că „de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, cînd va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri" (Luca 9, 26).

Iosif Robu