Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
În urmă cu o săptămână, semnalam aici o scrisoare deschisă, adresată de Asociația ”Alburnus Maior” Comisiei Naționale de Arheologie (CNA). Prin această scrisoare, membrilor CNA li se solicita responsabilitate și respectarea Codului Deontologic al Arheologilor în decizia pe care o vor lua în privința emiterii certificatului de descărcare de sarcină pentru Masivul Cârnic, cerut de RMGC (compania canadiană care intenționează să exploateze aurul de la Roșia).
Mai scriam atunci că solicitarea RMGC ar trebui să fie inadmisibilă într-un stat de drept, în condițiile în care CNA a mai eliberat un astfel de certificat de sarcină, pentru același obiectiv, certificat care a fost anulat însă prin sentință definitivă și irevocabilă de către Curtea de Apel Brașov în 2004. Eliberarea unui alt certificat având același obiect încalcă grav principiul autorității de lucru judecat, care se aplică în dreptul românesc (detalii aici).
Ei bine, într-un ”articol” (vorba vine ”articol”) publicat într-un ziar local din Cluj, citesc că RMGC sare în apărarea arheologilor care nu s-au pronunțat încă!
”Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a remarcat în ultimele zile o intensificare a acţiunilor de intimidare a membrilor Comisiei Naţionale de Arheologie, care urmează să analizeze cererea de descărcare arheologică a masivului Cârnic. (…)
Asemenea presiuni publice fără precedent – afişe cu un limbaj dur, de factură extremistă, prin care cercetătorii sunt trataţi ca nişte infractori – sunt cu atât mai şocante cu cât implică în mod direct – şi cu siguranţă, abuziv – numele Ministerului Culturii, instituţie publică prestigioasă, în subordinea căreia funcţionează instituţiile respective. RMGC îşi exprimă încrederea că Ministerul Culturii se va disocia de asemenea iniţiative şi va asigura un climat adecvat pentru lucrările Comisiei de Arheologie”, se arată în ”articol”.
Celor de la RMGC le place să se joace cu cuvintele. În opinia lor, o scrisoare deschisă prin care se solicită unei comisii publice, de arheologie, să-și respecte propriul Cod Deontologic, precum și deciziile justiției se cheamă ”intimidare”!
Și tot celor de la RMGC li se pare ”șocant” faptul că în România există o societate civilă care refuză să fie călcată în picioare de interesele unei corporații și care reacționează când legile și codurile profesionale sunt ignorate.
Ce nu au aflat încă cei de la RMGC e faptul că Ministerul Culturii îi reprezintă (sau ar trebui să-i reprezinte) pe cetățenii români, și nu o corporație internțională și grupul de interese din jurul acesteia. Și că acești cetățeni au dreptul să le solicite reprezentanților Ministerului Culturii să respecte legea. Fără ca acest lucru să fie intimidare. La fel cum au dreptul să cunoască numele celor care decid în numele ministerului.
Mai jos, puteți să-i vedeți pe 15 dintre membrii CNA care au eliberat primul certificat de descărcare de sarcină arheologică, anulat de instanță, și care fac parte și din actualul CNA. E drept, într-o ”altfel” de prezentare.
***
P.S. De ce am folosit ghilimele când am scris ”articol”. Ei bine, pentru că materialul în cauză nu este semnat și prezintă doar poziția RMGC. Fără a specifica în vreun fel că ar fi vorba de publicitate. Desigur, acest lucru nu are vreo legătură cu faptul că unul dintre patronii ziarului în cauză s-a plimbat până în Noua Zeelandă pe banii RMGC.
P.S. 2 Comisia de Analiză Tehnică (CAT) a Ministerului Mediului, chemată să se pronunțe asupra eliberării avizului de mediu pentru RMGC, a refuzat accesul reprezentanților societății civile la dezbateri. Dar asta nu-i împiedică pe cei de la RMGC să susțină că demersurile lor sunt ”transparente”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu