În anul 2006 avea să fie lansat unul dintre cele mai ample şi mai ambiţioase programe menite să salveze o parte importantă a pisciculturii româneşti. Aproximativ patru milioane de euro aveau să fie investite în Programul de repopulare a Dunării cu sturioni, demarat la acea vreme. Această acţiune, coroborată cu interzicerea pescuitului oricăror specii de sturion în apele Dunării, promitea o eficienţă care, în timp, să asigure un potenţial economic incomensurabil pentru acvacultura din România.
Din motive greu de înţeles, Programul Naţional de Repopulare a Dunării cu sturioni a fost oprit cu mult înainte de a-şi îndeplini în totalitate obiectivul. După doar patru ani de la lansarea lui, soarta sturionilor a rămas din nou în derivă. Avem patru specii, toate aflate pe lista roşie, iar existenţa lor pare să fie marcată de lipsa unei cunoaşteri profunde a problematicii şi de incapacitatea actualilor factori decidenţi de a se implica intens în frontul de salvare a sturionilor.
Un şvab care gândeşte cu inimă de român
Unul dintre partenerii angrenaţi în acest program a fost Beluga Farm Group, o unitate profilată pe reproducţia sturionilor aflată la doar câţiva kilometri de Bucureşti. Proprietarul acesteia, Robert Răduţă (foto), ne-a mărturisit că implicarea lui în domeniul piscicol din România durează de mulţi ani şi că drama acestei specii a devenit în timp şi o tragedie personală. În discuţia pe care am avut-o cu acesta aveam să aflu cât de important a fost rolul staţiei de reproducere a sturionilor din Tămădău pe care o gestionează de şase ani în programul de repopulare, dar şi care sunt perspectivele pentru această specie atât de valoroasă şi mai puţin specifică zonei în care se fac astfel de cercetări.
Deşi este obişnuit ca fermele de sturioni să fie amplasate în Delta Dunării sau în apropierea ei, graţie unei investiţii de aproximativ 3 milioane de euro, la Tămădău, în judeţul Călăraşi, a fost înfiinţată în urmă cu şase ani cea mai mare staţie de reproducţie pentru sturioni din Europa. Potrivit administratorului fermei, din punct de vedere energetic aici este cea mai potrivită locaţie.
Apa vine prin cădere, motiv pentru care nu sunt folosite pompe de apă nici pentru alimentare, nici pentru evacuare. În cele 6 bazine amplasate în apropierea halei de creştere a puietului sunt păstraţi reproducătorii. Nucleul este format din 110 femele şi dintr-un număr semnificativ de masculi. Hala unde sunt ţinuţi puii până la vârsta de un an dispune de 88 de bazine cu dimensiunea de 4 m², iar acestora li se adaugă alte 35 de bazine situate în proximitatea ei.
Toate sistemele prin care se face inducerea apei sunt automatizate, astfel încât munca celor patru angajaţi se reduce doar la întreţinerea curăţeniei şi hrănirea peştilor.
O tehnologie specifică
Procesul de reproducţie este unul foarte riguros şi se desfăşoară doar în anumite condiţii. Primăvara femelele sunt stimulate hormonal, iar masculii sunt aduşi în acelaşi bazin. Ulterior are loc mulgerea, icrele sunt luate şi amestecate cu sperma, apoi sunt puse în incubatoare. O cincime din greutatea reproducătorilor este reprezentată de icre. Spre exemplu, de la o femelă de o sută de kilograme se obţin maximum 15 kilograme de icre. După eclozare, puietul este transferat în bazine speciale, unde este păstrat până ce atinge jumătate de gram. Ulterior, puii sunt mutaţi în bazine unde rămân până la un an de zile.
Impactul unui program abandonat
Cea mai profitabilă perioadă din punct de vedere economic pentru ferma domnului Răduţă a fost cea în care s-a desfăşurat Programul Naţional de Repopulare a Dunării cu sturioni. Atunci a încheiat cu statul un contract pe zece ani, în care se stipula obligaţia fermei Beluga Farm Group de a elibera în Dunăre anual 130.000 de puieţi. Odată cu sistarea acestui proiect, managerii săi au fost nevoiţi să caute furnizori fie în ţară, fie în afara graniţelor. În opinia sa, această decizie a fost cea care a pus crucea creşterii sturionilor, iar potenţialul uriaş pe care îl avea ţara noastră de a deveni lider pe piaţa mondială a icrelor negre şi a cărnii de sturion a fost irosit fără nicio explicaţie plauzibilă.
În prezent, în staţia de reproducţie de la Tămădău numărul puieţilor produşi variază în funcţie de comenzile primite şi de vârsta la care sunt livraţi. Anul acesta, spre exemplu, în fermă sunt aproximativ 100.000 de puieţi, în vreme ce anul trecut au fost aproximativ 350.000.
Producţia pleacă, în general, spre unele ferme de sturioni din ţară. Deşi varianta exportului este destul de ademenitoare, pentru acest lucru este nevoie de o garanţie a continuităţii. Adevărul este că preţul kilogramului de sturioni este mult sub valoarea lui reală. Domnul Răduţă se vede astfel obligat să vândă sub costul de producţie. În urma negocierilor, a obţinut 5 euro pe kilogram, iar cantitatea de sturion livrată a fost de aproximativ 30 de tone.
Neamţul nu se dă biruit
Robert Răduţă are planuri mari pentru afacerea sa cu sturioni. Unul dintre obiectivele sale pe termen scurt este să înfiinţeze şi o fermă de creştere a acestei specii la Frăsinet.
Ambiţia sa este de a crea aici o unitate cu o capacitate de 300 de tone sturioni şi un flux tehnologic de procesare, astfel încât să creeze un circuit închis. Proiectul a fost întocmit deja şi urmează să fie depus la MADR. În termeni economici este vorba despre o investiţie de cinci milioane de euro, care, cel puţin teoretic, se va amortiza în al cincilea an. Aceasta va fi a doua fermă de creştere a sturionului pe care o deţine Robert Răduţă. La Ianca de Olt are deja o astfel de unitate cu o capacitate de 100 de tone, unde sunt crescute şase specii diferite de sturioni.
Laura DOBRE ZMARANDA
REVISTA LUMEA SATULUI NR.18, 16-30 SEPTEMBRIE 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu