luni, 12 septembrie 2011

Problemele demografice se acutizeaza în România

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer


© Cristian Orgonas for businessday.ro, 2011
Social Publicat la 12.9.2011 Lasa comentariu

Problemele demografice se acutizeaza: in 2011, numarul nou-nascutilor a scazut cu 10% fata de 2010, iar numarul casatoriilor s-a redus cu 11%!

Potrivit datelor Institutului National de Statistica, in primele sapte luni din acest an, numarul casatoriilor a fost de circa 51.000, in scadere cu 11% fata de cele 57.500 inregistrate in aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce numarul nou-nascutilor a fost de aproape 110.000, in scadere cu 10% fata de 2011, cel mai mare procent anual de scadere din 1991 incoace.
Daca trendul din primele sapte luni va continua, in 2011 vor avea loc mai putin de 100.000  de casatorii, acesta fiind cel mai mic numar de casatorii din ultimii 63 de ani (nu am gasit date mai vechi de 1948), detalii in graficul alaturat, click pe imagine pentru marire. In ce priveste numarul nou-nascutilor, acesta va scadea sub 200.000 pentru prima data dupa 1955.
De asemenea, sporul natural a fost negativ in fiecare luna din 2011, populatia scazand cu aproape 40.000 de persoane in primele sapte luni, fata de o scadere de 31.400 in aceeasi perioada a anului trecut.

Ce efecte va genera acest trend

1. Se reduce populatia scolara: mai putini nou-nascuti inseamna mai putini elevi, populatia scolara cuprinsa in toate nivelurile de invatamant preuniversitar inregistrand oricum o scadere semnificativa in ultimii 20 de ani: de la 4,5 milioane in 1990, la 3,2 milioane in 2010, iar peste 2-3 ani se va ajunge la mai putin de 3 milioane. Guvernul poate lua masuri in sensul cresterii gradului de cuprindere in invatamant, dar trendul de scadere nu poate fi schimbat.
2. Piata muncii va suferi transformari semnificative – mai putini nou-nascuti inseamna automat mai putine persoane care la maturitate vor intra pe piata muncii, si este de asteptat ca tot mai multi straini sa vina in Romania pentru a isi gasi de lucru. Acest trend va fi accentuat si de faptul numarul romanilor care pleaca din tara pentru a lucra in strainatate este din ce in ce mai mare.
3. Sustenabilitatea sistemului de asigurari sociale este pusa sub semnul intrebarii: peste 15-20 de ani, sistemul de asigurari sociale va avea de trecut un hop urias – vor iesi la pensie copiii nascuti in primii ani de dupa intrarea in vigoare a decretului 770 din 1966 (cel prin care s-a interzis avortul), si cum doar intre 1967 si 1970 s-au nascut aproape 2 milioane de copii, impactul asupra sistemului va fi semnificativ. Tot atunci vor intra in campul muncii copiii nascuti in ultimii ani, dar numarul lor este de doua ori mai mic decat cel al viitorilor pensionari, iar un salariat nu are cum sa sustina doi pensionari.

La final

Una peste alta, daca in urmatorii 5-10 ani nu vor reusi sa crestem semnificativ atat numarul persoanelor active, cat si numarul contribuabililor, progresul economic al Romaniei va fi din ce in ce mai lent, iar intregul sistem de protectie sociala se va prabusi.
Avem nevoie de mai multi oameni care sa munceasca, de mai multe locuri de munca declarate oficial, de mai putina munca la negru, de mai putina evaziune fiscala, si de mai putine persoane care sa beneficieze de ajutoare sociale.
Citeste si:
1. Cat de bine o vor duce pensionarii peste 10-15 ani? Cateva cifre care ar trebui sa ne dea de gandit
2. In 1989, pensia medie reprezenta 46% din salariul mediu net. Acum reprezinta 56%!

Niciun comentariu: