Am înfruntat SIS-ul în patru procese
Un interviu cu Mihai Taşcă, doctor în drept, cercetător
ştiinţific superior în cadrul Institutului de Istorie, Stat şi Drept al
AŞM, secretar al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului
comunist totalitar din R. Moldova
- Dle Mihai Taşcă, de ce vă pasionează dosarele secrete?
- Sunt pasionat de arhive în general, de informaţia încă nedescoperită, de fapte noi. Relativ la ceea ce numiţi "dosare secrete", trebuie să precizez că dosarele, odată ajunse pe masa cercetătorului, nu mai sunt secrete. Ele deja au fost desecretizate. Or, există Legea cu privire la secretul de stat şi nici un cercetător nu îşi doreşte să intre în conflict cu legea. Cercetătorii, de obicei, nu au acces la secretul de stat. Poate în alte domenii, fizică bunăoară, li se acordă accesul la secretul de stat, în domeniul istoriei nu am auzit asemenea cazuri. Totodată, trebuie disociat secretul de stat de crimele comunismului comise împotriva oamenilor paşnici. Legea prevedea că asemenea fapte nu cad sub incidenţa secretului de stat. Alta e că funcţionarul nostru, de toate nivelurile, îndeosebi în cei opt ani de guvernare comunistă, pentru a nu-mi furniza informaţia solicitată deseori îmi spuneau că este o informaţie secretă.
- De cât timp le studiaţi?
- Sunt un "tânăr" printre cei care studiază arhivele din R. Moldova - doar de 15 ani. Însă am colegi care vin zilnic la arhive de 20, 30 şi chiar de 40 de ani. Am făcut doctoratul în drept la Universitatea Bucureşti într-un domeniu total diferit de arhive, dar odată ce am păşit pragul Arhivei Naţionale, aici am rămas. Tainele trecutului sunt un domeniu care captivează pe oricine.
- Din ce an datează cel mai vechi dosar din arhivele noastre în care aţi constatat crime ale regimului comunist?
- În arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) cel mai vechi dosar privind urmele crimelor comuniste datează din anul 1920, iar în cea de la Ministerul de Interne - din 1919. Apariţia acestor dosare în arhivele noastre arată că NKVD-ul sovietic a venit peste noi mai întâi în RASS Moldovenească la 1924, apoi în Basarabia la 28 iunie 1940 şi după 23 august 1944 a venit cu tot cu munca şi experienţa acumulată.
- Când apar renumitele "troici speciale" şi care este rezultatul "activităţii" lor în RASS Moldovenească?
- Regimul comunist a instituit diferite organe extrajudiciare chiar după lovitura de stat din 25 octombrie (7 noiembrie) 1917. Apogeul renumitelor "troici speciale" ajunge la 1937—1938. Completul "de judecată" al acestei troici era compus din trei persoane, de unde şi denumirea. Fiecare regiune a URSS îşi avea troica sa. Debutul activităţii "troicii speciale" din RASSM s-a produs la 10 august 1937. Preşedinte al primei şedinţe a "troiciiť" după cum se stipulează în procesul-verbal nr.1, a fost 'tov. Rogoli", comisar interimar al afacerilor interne din RASSM, locotenent superior al Direcţiei Securităţii Statului, membri - "tov. Todresť' secretar al comitetului regional de partid din RASSM al PC (b) din Ucraina, "tov. Kolodi", procuror interimar al RASSM, secretar - Pervuhin. La acest moment Comisia noastră a descoperit 110 procese-verbale ale şedinţelor troicii. "Munca" lor s-a concretizat în următoarele: timp de doi ani de activitate au examinat 4762 de dosare - 13 dosare au fost returnate la cercetare, 1252 de persoane au fost trimise în gulag şi 3497 împuşcate.
Numărul cel mai mare de dosare examinate la o şedinţă a troicii a fost la 22 aprilie 1938. Toţi cei 230 de acuzaţi au fost împuşcaţi. 22 aprilie e ziua de naştere a lui Vladimir Lenin.
- Care sunt trei, cele mai şocante, informaţii pe care le-aţi descoperit în arhivele secrete?
- Istoricul, de obicei, foloseşte sintagma "interesante" sau "deosebite". Pentru cel pasionat de istorie orice informaţie necunoscută este interesantă. Uneori o cifră, de exemplu câte persoane au decedat în Primul Război Mondial din satul natal, alteori o ştampilă a Basarabiei sau a judeţului pot fi considerate lucruri inedite, de unicat.
Dintre cazurile mai recente care mi-au produs satisfacţie aş numi: dosarul de condamnare de către "troica NKVD" a bunicului liderului comunist Vladimir Voronin, Isidor Sârbu de la Corjova, Dubăsari; dosarul lui Alexandru Mâţă, avocatul Anei Pauker, care a fost trimis în gulag în pofida ideilor şi acţiunilor sale de stânga din Basarabia interbelică; soarta lui Ştefan Balamez, deputatul din Sfatul Ţării care a votat împotriva unirii Basarabiei cu România şi care, la fel, a fost trimis în gulag de către sovietici, dar şi dosarele de rezistenţă antisovietică şi anticomunistă din Basarabia postbelică - Nicolae Dragoş, Lilia Neagu şi Asea Andruh, Gheorghe Muruziuc, Mihai Moroşanu, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur, Alexandru Şoltoianu etc.
Rămâne să fac publice şi numele şi faptele altor disidenţi politici, precum Iacob Odobescu, Nicolae Prisăcaru, Zaharia Doncev, Arsenii Platon, Alexei Sevastianov, Evghenii Paşnin ş.a. Cu totul deosebit a fost să descopăr numele mai multor români născuţi dincolo de Prut şi executaţi în RSS Moldovenească. Nu cred că rudele cunosc ceva despre soarta lor.
- După deschiderea acestor dosare au devenit cunoscute nume noi, detalii noi despre cei care au luptat împotriva regimului în perioada sovietică. Cine dintre necunoscuţii de până acum v-a impresionat?
- Toate cazurile sunt manifestări de curaj. Astfel, Florea Munteanu, o ţărancă simplă din Călimăneşti, Hânceşti, în 1957 şi-a manifestat nemulţumirea faţă de regim prin incendierea urnei de votare, iar Ion Suvac, un alt ţăran de la Floreşti, a fost mai radical – în 1968 a doborât cu o bucată de fier capul lui Lenin de pe postament. Algirdas Petrosius, lituanianul care a venit în Basarabia în anul 1969, a difuzat două luni proclamaţii antisovietice în RSS Moldovenească, rămânând în acest timp în ilegalitate. În dosarul Liliei Neagu şi Asei Andruh, deopotrivă cu inscripţiile bine cunoscute în mediul istoric precum "Trăim la ruşi în piele şi-n mănuşi", am întâlnit şi inscripţia "Mondial, suntem cu tine", aluzie la concertul trupei "Mondial" de la Chişinău. Iar temerarul Gheorghe Muruziuc şi-a manifestat anticomunismul timp de cinci ore, de la 4.00 la 9.00 dimineaţa, arborând un tricolor pe coşul fabricii din Alexăndreni în ziua de 28 iunie 1966.
- Care ar fi semnificaţia transmiterii dosarelor de la SIS şi MAI la Arhiva Naţională? Cine ar avea acces la ele?
- Mai întâi, precizez că transmiterea dosarelor de la instituţiile cu regim special la arhivele civile este o practică bine cunoscută Europei (Germania, de exemplu), inclusiv fostelor ţări din lagărul socialist (Cehia, Bulgaria, România etc.).
În ceea ce priveşte accesul la aceste dosare, în sfârşit îşi vor putea vedea propriile dosare cei care au avut de suferit şi urmaşii acestora. Atâta timp cât dosarele rămâneau într-o arhivă închisă, fără sală de lectură şi program de lucru, ei nu au avut acces la ele. Aceste dosare, evident, prezintă un interes deosebit pentru istorici, care au posibilitate să scrie o istorie veridică a comunismului în R. Moldova. În fine, dosarele prezintă interes pentru sociologi, demografi, statisticieni, care ar putea redacta studii aprofundate în domeniul lor de cercetare.
- Aţi cerut intentarea mai multor procese Serviciului de Informaţii şi Securitate pentru îngrădirea accesului la informaţii. Cum s-au desfăşurat acele procese? Eram în plină guvernare comunistă…
- Vă spuneam despre Legea cu privire la secretul de stat şi nedorinţa funcţionarului de a pune la dispoziţie informaţia solicitată. Cam acestea au fost motivele pentru care SIS mi-a refuzat în 2007 accesul la arhivă. Am fost primul care nu i-a crezut. Fiind jurist, am mers în judecată. Judecata a durat aproape un an. Curtea de Apel Chişinău, care la acea vreme executa ordinele comuniştilor, a decis că nu mi se încalcă dreptul la informaţie, ignorând art. 34 din Constituţie, şi a dat câştig de cauză SIS-ului. M-am înarmat cu răbdare şi am atacat decizia la Curtea Supremă de Justiţie. După câteva şedinţe, completul de judecată al CSJ a decis în favoarea mea. S-a nimerit un complet foarte competent şi curajos, preşedintele căruia este actualul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Dumitru Visterniceanu. Sistemul s-a răzbunat imediat pe el. În scurt timp, judecătorul respectiv a fost supus intimidării. SIS-ul a cerut Procuraturii Generale intentarea unui dosar penal în privinţa lui. Am aceste probe, pe care în curând le voi face publice. Aceasta se întâmpla într-o ţară care aspira la Uniunea Europeană şi în care, potrivit comuniştilor, justiţia era independentă. Dacă se făceau asemenea presiuni asupra unui magistrat de la Curtea Supremă de Justiţie, vă imaginaţi ce se întâmpla cu magistraţii de un rang mai jos. Cu toate acestea, nu toată justiţia din acea vreme a fost la cheremul conducerii de atunci.
- Cine reprezenta SIS-ul la procese?
- La anumite faze ale procesului şi la procese aparte erau diferite persoane. Tineri inteligenţi... Uneori, până la începerea procesului aveam discuţii pe diferite teme cu ei. Însă în sala de judecată eram adversari. Etica profesională nu-mi permite să le dau numele, întrucât ei nu se reprezentau pe sine, ci instituţia respectivă. Dacă actualmente ne întâlnim în oraş, ne salutăm.
- Cum s-au încheiat ele?
- Am avut de înfruntat SIS-ul în patru procese. Două intentate de mine şi două de SIS împotriva mea. În toate patru am avut câştig de cauză. Cu toate acestea, SIS-ul a încercat să nu execute hotărârea Curţii Supreme de Justiţie. Am apelat la Serviciul executare a deciziilor, la portărel. În fond, până la schimbarea puterii de la Chişinău, SIS a rămas ostatic vremurilor de altădată. În ultimul timp SIS-ul a devenit mai transparent.
- Mai nou, aţi avut acces la cele 11 volume ale dosarului Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu şi Valeriu Graur. Ce aţi aflat de acolo?
- Frontul Naţional Patriotic fondat de cei trei martiri ai neamului, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu şi Valeriu Graur, este un exemplu clasic de rezistenţă antisovietică şi anticomunistă în RSS Moldovenească. Am fost impresionat de calităţile personale ale protagoniştilor, de metodele de lucru, scopul bine determinat, capacitatea de sacrificiu. Odată cu trecerea lor la Arhiva Naţională, aceste volume poate vor inspira oamenii de creaţie să realizeze un film pe acest subiect, o piesă de teatru etc.
- Două volume, separate, ale acestui dosar conţin "probe". Ce fel de probe adunau anchetatorii acestor dosare?
- Cu mâinile tremurânde am deschis plicul în care se afla un exemplar al Raportului prezentat la Congresul I al FNP. Are tocmai 52 de pagini. Tot printre probe se află Rezoluţia acestui Congres, dar şi o Instrucţiune de conspiraţie foarte detaliată. Scrisoarea în original trimisă lui Ceauşescu se află deja la dl preşedinte interimar Mihai Ghimpu, dar plicul în care a fost scrisoarea cu menţiunea "Strict secret. Personal, Tovarăşului Nicolae Ceauşescu" se află printre aceste probe. În aceste două mape sunt peste 70 de plicuri şi în fiecare e câte un document. Cele 11 volume rămân proprietatea statului, iar cele două mape au trecut recent în proprietatea familiei Ghimpu. Ei sunt în drept să decidă asupra sorţii fiecărui document. O parte le-aş recomanda să le transmită viitorului muzeu al regimului totalitar comunist.
- După desecretizarea dosarelor, victimele represiunilor politice, reabilitate deja, sau descendenţii acestora ar putea cere condamnarea călăilor lor?
- Obligaţia aceasta revine organelor de stat. Astfel, art. 23 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice stabileşte următoarele: «Lucrătorii organelor VCK, GPU - OGPU, NKVD, MGB, KGB, lucrătorii procuraturii, judecătorii, membrii aşa-ziselor "dvoici", "troici", ai "consfătuirilor speciale", lucrătorii altor organe cu funcţii analoage, care au participat la anchetarea şi examinarea dosarelor cu privire la represiunile politice şi care au comis încălcarea legilor în vigoare la momentul represiunii, precum şi lucrătorii organelor administrative sovietice şi de partid care au participat intenţionat la represiunile politice prin falsificarea materialelor din dosare poartă răspundere penală, la decizia instanţei judecătoreşti, în conformitate cu legislaţia în vigoare.». Legea a fost adoptată în anul 1992. Aţi auzit de vreun dosar intentat măcar unuia dintre foştii călăi?
- În cei opt ani de guvernare comunistă, puterea de atunci a avut posibilitatea să camufleze multe probe ce le-ar fi dezvăluit esenţa. Au existat asemenea tentative?
- Probele au fost ascunse şi în anii precedenţi. De exemplu, în anul 1990, în mai puţin de trei luni, SIS-ul, KGB-ul de atunci, a distrus 10.004 dosare. Culmea e că distrugerile de dosare au continuat şi în anul 1991. Astfel, începând cu 6 ianuarie 1991 şi până la 18 iunie acelaşi an, au fost arse 3111 dosare ale persoanelor care au fost urmărite, supravegheate, şantajate de KGB etc. pentru agitaţie şi propagandă antisovietică, dar şi 13.538 de fişiere ale acestora. Ultimele 241 de cartoteci sunt arse în decembrie 1991. În total, în 1991 au fost arse 3111 dosare şi 14.377 de cartoteci.
În 1992, prin nouă procese-verbale, au fost arse alte 1956 de dosare ce conţineau informaţii foarte preţioase despre rezistenţa anticomunistă în RSSM. N-au fost cruţate de distrugere nici 16 filme documentare. Lichidările continuă şi în anii următori, aşa încât, fără niciun temei, în 1993 au fost arse alte 436 de dosare. Aceasta s-a întâmplat în pofida faptului că, la 27 august 1991, a fost adoptată Declaraţia de Independenţă, care stabilea: "Pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituţia, legile şi celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova".
Cu totul grav este că distrugerile s-au extins asupra unor dosare care în niciun caz nu trebuiau atinse. Este vorba de dosarele persoanelor supuse represiunilor politice. Astfel, prin procesul-verbal nr. A/326 din 5 iulie 1995 şi A/305 din 17 iunie 1996, Ministerul Securităţii Naţionale a distrus 478 şi, respectiv, 35 de dosare. Deşi fuseseră anterior reabilitate, astăzi, dacă cineva dintre cele 513 persoane ori rudele lor vor solicita informaţii, SIS va răspunde că acestea nu mai există. Astfel, nu a fost de ajuns că au fost duşi în Siberia, iată că nici dosarul nu li s-a păstrat.…
- În perioada comunistă, vorbesc de anii 2001—2009, din arhivele SIS au dispărut cinci dosare. Ce fel de dosare erau acestea?
- Cele cinci dosare au fost distruse în anul 2007. Un dosar de 241 de file se referă la executarea unor decizii ale KGB-ului de la Moscova, altul de 61 de pagini viza persoanele date în urmărire generală pe teritoriul URSS, iar al treilea - de 108 pagini - se referea la cadrele SIS. Ultimele două conţineau, de asemenea, informaţii preţioase nu doar pentru istorici.
- Cine se face responsabil de dispariţia lor?
- Fosta conducere de atunci a SIS. Am sesizat acest caz preşedintelui Mihai Ghimpu. Dânsul a solicitat Procuraturii Generale să clarifice lucrurile. Iată că au trecut aproape trei luni şi nu am fost invitat pentru a prezenta dovezile pe care le am.
- Unde s-ar putea afla acestea acum?
- Dacă vă referiţi la persoane, cred că doar SIS-ul cunoaşte unde se află. Colaboratorii serviciilor speciale au un statut aparte. Cei care au distrus în anii 1990 sunt, probabil, la pensie.
- De ce deputaţii AIE au refuzat să audieze şi să aprobe Raportul Comisiei pentru Studierea şi Aprecierea Regimului Comunist Totalitar din R. Moldova?
- Din lipsă de curaj sau de voinţă politică. Transmiterea dosarelor de la SIS şi MAI la Arhiva Naţională reprezintă voinţa politică a actualului preşedinte Mihai Ghimpu, ceea ce le-a lipsit la 28 iunie celorlalţi lider politici, ziua în care trebuia să se audieze raportul.
- Cum a fost să faceţi parte din această comisie? Au existat cazuri de intimidări, şantaj sau ameninţări, pentru a vă determina să încetaţi activitatea?
- Era logic ca din această Comisie să facă parte şi jurişti. Am avut jurişti specializaţi în istoria dreptului şi jurişti specializaţi în dreptul penal. Autorii proiectului Decretului de instituire a Comisiei, printre care am fost şi eu, au ţinut cont de toate aspectele unei asemenea Comisii. Marea majoritate sunt istorici, dar au fost incluşi şi filozofi, sociologi, lingvişti. Aceasta pentru a cerceta epoca comunistă din Basarabia sub toate aspectele. Referitor la cel de-al doilea aspect al întrebării Dvs., în calitate de secretar al Comisiei declar cu toată responsabilitatea: fiind o Comisie prezidenţială, nu am avut niciun caz de intimidare, şantaj, ameninţări etc. Au fost la început mici neînţelegeri din partea unor instituţii obligate să ne faciliteze accesul la dosare. Am explicat acestora mai pe îndelete forţa decretului prezidenţial şi caracterul documentelor oficiale şi lucrurile s-au urnit uşor din loc.
- Care va fi soarta de mai departe a Raportului Comisiei?
- Clasa politică aleasă pe 28 noiembrie sper să dea dovadă de voinţă politică şi să audieze în sfârşit în Parlament raportul nostru.
- În ce circumstanţe, până la urmă, ar fi posibilă adoptarea Legii lustraţiei?
- Toate ţările din Centrul şi Estul Europei care aspiră la Uniunea Europeană au trecut prin aceste reforme, schimb de generaţii. Problema aici se complică puţin, întrucât KGB-ul URSS cred că şi-a păstrat o serie de dosare şi informatori. Totuşi, dacă a fost posibilă constituirea Comisiei, cred că într-un viitor apropiat vom ajunge la Legea lustraţiei.
- Ce argumente aţi mai aduce electoratului ca să nu mai creadă în promisiunile comuniştilor?
- Articolele publicate în ultimul timp în presa de la Chişinău şi în cea locală au scos în evidenţă alte crime ale regimului comunist. Vor contribui esenţial la demascarea comunismului Raportul şi Studiul Comisiei pentru studierea regimului comunist.
Fiecare dintre noi, înainte de a intra în cabina de vot, să-şi aducă aminte de rudele care au fost supuse represiunilor politice, de apropiaţii care au avut de suferit de pe urma foametei organizate, de deportările puse la cale de acest regim inuman.
- Vă mulţumim.
Pentru conformitate, Aneta GROSU
Ziarul de Garda, Chisinau www.zdg.md
- Dle Mihai Taşcă, de ce vă pasionează dosarele secrete?
- Sunt pasionat de arhive în general, de informaţia încă nedescoperită, de fapte noi. Relativ la ceea ce numiţi "dosare secrete", trebuie să precizez că dosarele, odată ajunse pe masa cercetătorului, nu mai sunt secrete. Ele deja au fost desecretizate. Or, există Legea cu privire la secretul de stat şi nici un cercetător nu îşi doreşte să intre în conflict cu legea. Cercetătorii, de obicei, nu au acces la secretul de stat. Poate în alte domenii, fizică bunăoară, li se acordă accesul la secretul de stat, în domeniul istoriei nu am auzit asemenea cazuri. Totodată, trebuie disociat secretul de stat de crimele comunismului comise împotriva oamenilor paşnici. Legea prevedea că asemenea fapte nu cad sub incidenţa secretului de stat. Alta e că funcţionarul nostru, de toate nivelurile, îndeosebi în cei opt ani de guvernare comunistă, pentru a nu-mi furniza informaţia solicitată deseori îmi spuneau că este o informaţie secretă.
- De cât timp le studiaţi?
- Sunt un "tânăr" printre cei care studiază arhivele din R. Moldova - doar de 15 ani. Însă am colegi care vin zilnic la arhive de 20, 30 şi chiar de 40 de ani. Am făcut doctoratul în drept la Universitatea Bucureşti într-un domeniu total diferit de arhive, dar odată ce am păşit pragul Arhivei Naţionale, aici am rămas. Tainele trecutului sunt un domeniu care captivează pe oricine.
- Din ce an datează cel mai vechi dosar din arhivele noastre în care aţi constatat crime ale regimului comunist?
- În arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) cel mai vechi dosar privind urmele crimelor comuniste datează din anul 1920, iar în cea de la Ministerul de Interne - din 1919. Apariţia acestor dosare în arhivele noastre arată că NKVD-ul sovietic a venit peste noi mai întâi în RASS Moldovenească la 1924, apoi în Basarabia la 28 iunie 1940 şi după 23 august 1944 a venit cu tot cu munca şi experienţa acumulată.
- Când apar renumitele "troici speciale" şi care este rezultatul "activităţii" lor în RASS Moldovenească?
- Regimul comunist a instituit diferite organe extrajudiciare chiar după lovitura de stat din 25 octombrie (7 noiembrie) 1917. Apogeul renumitelor "troici speciale" ajunge la 1937—1938. Completul "de judecată" al acestei troici era compus din trei persoane, de unde şi denumirea. Fiecare regiune a URSS îşi avea troica sa. Debutul activităţii "troicii speciale" din RASSM s-a produs la 10 august 1937. Preşedinte al primei şedinţe a "troiciiť" după cum se stipulează în procesul-verbal nr.1, a fost 'tov. Rogoli", comisar interimar al afacerilor interne din RASSM, locotenent superior al Direcţiei Securităţii Statului, membri - "tov. Todresť' secretar al comitetului regional de partid din RASSM al PC (b) din Ucraina, "tov. Kolodi", procuror interimar al RASSM, secretar - Pervuhin. La acest moment Comisia noastră a descoperit 110 procese-verbale ale şedinţelor troicii. "Munca" lor s-a concretizat în următoarele: timp de doi ani de activitate au examinat 4762 de dosare - 13 dosare au fost returnate la cercetare, 1252 de persoane au fost trimise în gulag şi 3497 împuşcate.
Numărul cel mai mare de dosare examinate la o şedinţă a troicii a fost la 22 aprilie 1938. Toţi cei 230 de acuzaţi au fost împuşcaţi. 22 aprilie e ziua de naştere a lui Vladimir Lenin.
- Care sunt trei, cele mai şocante, informaţii pe care le-aţi descoperit în arhivele secrete?
- Istoricul, de obicei, foloseşte sintagma "interesante" sau "deosebite". Pentru cel pasionat de istorie orice informaţie necunoscută este interesantă. Uneori o cifră, de exemplu câte persoane au decedat în Primul Război Mondial din satul natal, alteori o ştampilă a Basarabiei sau a judeţului pot fi considerate lucruri inedite, de unicat.
Dintre cazurile mai recente care mi-au produs satisfacţie aş numi: dosarul de condamnare de către "troica NKVD" a bunicului liderului comunist Vladimir Voronin, Isidor Sârbu de la Corjova, Dubăsari; dosarul lui Alexandru Mâţă, avocatul Anei Pauker, care a fost trimis în gulag în pofida ideilor şi acţiunilor sale de stânga din Basarabia interbelică; soarta lui Ştefan Balamez, deputatul din Sfatul Ţării care a votat împotriva unirii Basarabiei cu România şi care, la fel, a fost trimis în gulag de către sovietici, dar şi dosarele de rezistenţă antisovietică şi anticomunistă din Basarabia postbelică - Nicolae Dragoş, Lilia Neagu şi Asea Andruh, Gheorghe Muruziuc, Mihai Moroşanu, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu, Valeriu Graur, Alexandru Şoltoianu etc.
Rămâne să fac publice şi numele şi faptele altor disidenţi politici, precum Iacob Odobescu, Nicolae Prisăcaru, Zaharia Doncev, Arsenii Platon, Alexei Sevastianov, Evghenii Paşnin ş.a. Cu totul deosebit a fost să descopăr numele mai multor români născuţi dincolo de Prut şi executaţi în RSS Moldovenească. Nu cred că rudele cunosc ceva despre soarta lor.
- După deschiderea acestor dosare au devenit cunoscute nume noi, detalii noi despre cei care au luptat împotriva regimului în perioada sovietică. Cine dintre necunoscuţii de până acum v-a impresionat?
- Toate cazurile sunt manifestări de curaj. Astfel, Florea Munteanu, o ţărancă simplă din Călimăneşti, Hânceşti, în 1957 şi-a manifestat nemulţumirea faţă de regim prin incendierea urnei de votare, iar Ion Suvac, un alt ţăran de la Floreşti, a fost mai radical – în 1968 a doborât cu o bucată de fier capul lui Lenin de pe postament. Algirdas Petrosius, lituanianul care a venit în Basarabia în anul 1969, a difuzat două luni proclamaţii antisovietice în RSS Moldovenească, rămânând în acest timp în ilegalitate. În dosarul Liliei Neagu şi Asei Andruh, deopotrivă cu inscripţiile bine cunoscute în mediul istoric precum "Trăim la ruşi în piele şi-n mănuşi", am întâlnit şi inscripţia "Mondial, suntem cu tine", aluzie la concertul trupei "Mondial" de la Chişinău. Iar temerarul Gheorghe Muruziuc şi-a manifestat anticomunismul timp de cinci ore, de la 4.00 la 9.00 dimineaţa, arborând un tricolor pe coşul fabricii din Alexăndreni în ziua de 28 iunie 1966.
- Care ar fi semnificaţia transmiterii dosarelor de la SIS şi MAI la Arhiva Naţională? Cine ar avea acces la ele?
- Mai întâi, precizez că transmiterea dosarelor de la instituţiile cu regim special la arhivele civile este o practică bine cunoscută Europei (Germania, de exemplu), inclusiv fostelor ţări din lagărul socialist (Cehia, Bulgaria, România etc.).
În ceea ce priveşte accesul la aceste dosare, în sfârşit îşi vor putea vedea propriile dosare cei care au avut de suferit şi urmaşii acestora. Atâta timp cât dosarele rămâneau într-o arhivă închisă, fără sală de lectură şi program de lucru, ei nu au avut acces la ele. Aceste dosare, evident, prezintă un interes deosebit pentru istorici, care au posibilitate să scrie o istorie veridică a comunismului în R. Moldova. În fine, dosarele prezintă interes pentru sociologi, demografi, statisticieni, care ar putea redacta studii aprofundate în domeniul lor de cercetare.
- Aţi cerut intentarea mai multor procese Serviciului de Informaţii şi Securitate pentru îngrădirea accesului la informaţii. Cum s-au desfăşurat acele procese? Eram în plină guvernare comunistă…
- Vă spuneam despre Legea cu privire la secretul de stat şi nedorinţa funcţionarului de a pune la dispoziţie informaţia solicitată. Cam acestea au fost motivele pentru care SIS mi-a refuzat în 2007 accesul la arhivă. Am fost primul care nu i-a crezut. Fiind jurist, am mers în judecată. Judecata a durat aproape un an. Curtea de Apel Chişinău, care la acea vreme executa ordinele comuniştilor, a decis că nu mi se încalcă dreptul la informaţie, ignorând art. 34 din Constituţie, şi a dat câştig de cauză SIS-ului. M-am înarmat cu răbdare şi am atacat decizia la Curtea Supremă de Justiţie. După câteva şedinţe, completul de judecată al CSJ a decis în favoarea mea. S-a nimerit un complet foarte competent şi curajos, preşedintele căruia este actualul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Dumitru Visterniceanu. Sistemul s-a răzbunat imediat pe el. În scurt timp, judecătorul respectiv a fost supus intimidării. SIS-ul a cerut Procuraturii Generale intentarea unui dosar penal în privinţa lui. Am aceste probe, pe care în curând le voi face publice. Aceasta se întâmpla într-o ţară care aspira la Uniunea Europeană şi în care, potrivit comuniştilor, justiţia era independentă. Dacă se făceau asemenea presiuni asupra unui magistrat de la Curtea Supremă de Justiţie, vă imaginaţi ce se întâmpla cu magistraţii de un rang mai jos. Cu toate acestea, nu toată justiţia din acea vreme a fost la cheremul conducerii de atunci.
- Cine reprezenta SIS-ul la procese?
- La anumite faze ale procesului şi la procese aparte erau diferite persoane. Tineri inteligenţi... Uneori, până la începerea procesului aveam discuţii pe diferite teme cu ei. Însă în sala de judecată eram adversari. Etica profesională nu-mi permite să le dau numele, întrucât ei nu se reprezentau pe sine, ci instituţia respectivă. Dacă actualmente ne întâlnim în oraş, ne salutăm.
- Cum s-au încheiat ele?
- Am avut de înfruntat SIS-ul în patru procese. Două intentate de mine şi două de SIS împotriva mea. În toate patru am avut câştig de cauză. Cu toate acestea, SIS-ul a încercat să nu execute hotărârea Curţii Supreme de Justiţie. Am apelat la Serviciul executare a deciziilor, la portărel. În fond, până la schimbarea puterii de la Chişinău, SIS a rămas ostatic vremurilor de altădată. În ultimul timp SIS-ul a devenit mai transparent.
- Mai nou, aţi avut acces la cele 11 volume ale dosarului Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu şi Valeriu Graur. Ce aţi aflat de acolo?
- Frontul Naţional Patriotic fondat de cei trei martiri ai neamului, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu şi Valeriu Graur, este un exemplu clasic de rezistenţă antisovietică şi anticomunistă în RSS Moldovenească. Am fost impresionat de calităţile personale ale protagoniştilor, de metodele de lucru, scopul bine determinat, capacitatea de sacrificiu. Odată cu trecerea lor la Arhiva Naţională, aceste volume poate vor inspira oamenii de creaţie să realizeze un film pe acest subiect, o piesă de teatru etc.
- Două volume, separate, ale acestui dosar conţin "probe". Ce fel de probe adunau anchetatorii acestor dosare?
- Cu mâinile tremurânde am deschis plicul în care se afla un exemplar al Raportului prezentat la Congresul I al FNP. Are tocmai 52 de pagini. Tot printre probe se află Rezoluţia acestui Congres, dar şi o Instrucţiune de conspiraţie foarte detaliată. Scrisoarea în original trimisă lui Ceauşescu se află deja la dl preşedinte interimar Mihai Ghimpu, dar plicul în care a fost scrisoarea cu menţiunea "Strict secret. Personal, Tovarăşului Nicolae Ceauşescu" se află printre aceste probe. În aceste două mape sunt peste 70 de plicuri şi în fiecare e câte un document. Cele 11 volume rămân proprietatea statului, iar cele două mape au trecut recent în proprietatea familiei Ghimpu. Ei sunt în drept să decidă asupra sorţii fiecărui document. O parte le-aş recomanda să le transmită viitorului muzeu al regimului totalitar comunist.
- După desecretizarea dosarelor, victimele represiunilor politice, reabilitate deja, sau descendenţii acestora ar putea cere condamnarea călăilor lor?
- Obligaţia aceasta revine organelor de stat. Astfel, art. 23 din Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice stabileşte următoarele: «Lucrătorii organelor VCK, GPU - OGPU, NKVD, MGB, KGB, lucrătorii procuraturii, judecătorii, membrii aşa-ziselor "dvoici", "troici", ai "consfătuirilor speciale", lucrătorii altor organe cu funcţii analoage, care au participat la anchetarea şi examinarea dosarelor cu privire la represiunile politice şi care au comis încălcarea legilor în vigoare la momentul represiunii, precum şi lucrătorii organelor administrative sovietice şi de partid care au participat intenţionat la represiunile politice prin falsificarea materialelor din dosare poartă răspundere penală, la decizia instanţei judecătoreşti, în conformitate cu legislaţia în vigoare.». Legea a fost adoptată în anul 1992. Aţi auzit de vreun dosar intentat măcar unuia dintre foştii călăi?
- În cei opt ani de guvernare comunistă, puterea de atunci a avut posibilitatea să camufleze multe probe ce le-ar fi dezvăluit esenţa. Au existat asemenea tentative?
- Probele au fost ascunse şi în anii precedenţi. De exemplu, în anul 1990, în mai puţin de trei luni, SIS-ul, KGB-ul de atunci, a distrus 10.004 dosare. Culmea e că distrugerile de dosare au continuat şi în anul 1991. Astfel, începând cu 6 ianuarie 1991 şi până la 18 iunie acelaşi an, au fost arse 3111 dosare ale persoanelor care au fost urmărite, supravegheate, şantajate de KGB etc. pentru agitaţie şi propagandă antisovietică, dar şi 13.538 de fişiere ale acestora. Ultimele 241 de cartoteci sunt arse în decembrie 1991. În total, în 1991 au fost arse 3111 dosare şi 14.377 de cartoteci.
În 1992, prin nouă procese-verbale, au fost arse alte 1956 de dosare ce conţineau informaţii foarte preţioase despre rezistenţa anticomunistă în RSSM. N-au fost cruţate de distrugere nici 16 filme documentare. Lichidările continuă şi în anii următori, aşa încât, fără niciun temei, în 1993 au fost arse alte 436 de dosare. Aceasta s-a întâmplat în pofida faptului că, la 27 august 1991, a fost adoptată Declaraţia de Independenţă, care stabilea: "Pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituţia, legile şi celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova".
Cu totul grav este că distrugerile s-au extins asupra unor dosare care în niciun caz nu trebuiau atinse. Este vorba de dosarele persoanelor supuse represiunilor politice. Astfel, prin procesul-verbal nr. A/326 din 5 iulie 1995 şi A/305 din 17 iunie 1996, Ministerul Securităţii Naţionale a distrus 478 şi, respectiv, 35 de dosare. Deşi fuseseră anterior reabilitate, astăzi, dacă cineva dintre cele 513 persoane ori rudele lor vor solicita informaţii, SIS va răspunde că acestea nu mai există. Astfel, nu a fost de ajuns că au fost duşi în Siberia, iată că nici dosarul nu li s-a păstrat.…
- În perioada comunistă, vorbesc de anii 2001—2009, din arhivele SIS au dispărut cinci dosare. Ce fel de dosare erau acestea?
- Cele cinci dosare au fost distruse în anul 2007. Un dosar de 241 de file se referă la executarea unor decizii ale KGB-ului de la Moscova, altul de 61 de pagini viza persoanele date în urmărire generală pe teritoriul URSS, iar al treilea - de 108 pagini - se referea la cadrele SIS. Ultimele două conţineau, de asemenea, informaţii preţioase nu doar pentru istorici.
- Cine se face responsabil de dispariţia lor?
- Fosta conducere de atunci a SIS. Am sesizat acest caz preşedintelui Mihai Ghimpu. Dânsul a solicitat Procuraturii Generale să clarifice lucrurile. Iată că au trecut aproape trei luni şi nu am fost invitat pentru a prezenta dovezile pe care le am.
- Unde s-ar putea afla acestea acum?
- Dacă vă referiţi la persoane, cred că doar SIS-ul cunoaşte unde se află. Colaboratorii serviciilor speciale au un statut aparte. Cei care au distrus în anii 1990 sunt, probabil, la pensie.
- De ce deputaţii AIE au refuzat să audieze şi să aprobe Raportul Comisiei pentru Studierea şi Aprecierea Regimului Comunist Totalitar din R. Moldova?
- Din lipsă de curaj sau de voinţă politică. Transmiterea dosarelor de la SIS şi MAI la Arhiva Naţională reprezintă voinţa politică a actualului preşedinte Mihai Ghimpu, ceea ce le-a lipsit la 28 iunie celorlalţi lider politici, ziua în care trebuia să se audieze raportul.
- Cum a fost să faceţi parte din această comisie? Au existat cazuri de intimidări, şantaj sau ameninţări, pentru a vă determina să încetaţi activitatea?
- Era logic ca din această Comisie să facă parte şi jurişti. Am avut jurişti specializaţi în istoria dreptului şi jurişti specializaţi în dreptul penal. Autorii proiectului Decretului de instituire a Comisiei, printre care am fost şi eu, au ţinut cont de toate aspectele unei asemenea Comisii. Marea majoritate sunt istorici, dar au fost incluşi şi filozofi, sociologi, lingvişti. Aceasta pentru a cerceta epoca comunistă din Basarabia sub toate aspectele. Referitor la cel de-al doilea aspect al întrebării Dvs., în calitate de secretar al Comisiei declar cu toată responsabilitatea: fiind o Comisie prezidenţială, nu am avut niciun caz de intimidare, şantaj, ameninţări etc. Au fost la început mici neînţelegeri din partea unor instituţii obligate să ne faciliteze accesul la dosare. Am explicat acestora mai pe îndelete forţa decretului prezidenţial şi caracterul documentelor oficiale şi lucrurile s-au urnit uşor din loc.
- Care va fi soarta de mai departe a Raportului Comisiei?
- Clasa politică aleasă pe 28 noiembrie sper să dea dovadă de voinţă politică şi să audieze în sfârşit în Parlament raportul nostru.
- În ce circumstanţe, până la urmă, ar fi posibilă adoptarea Legii lustraţiei?
- Toate ţările din Centrul şi Estul Europei care aspiră la Uniunea Europeană au trecut prin aceste reforme, schimb de generaţii. Problema aici se complică puţin, întrucât KGB-ul URSS cred că şi-a păstrat o serie de dosare şi informatori. Totuşi, dacă a fost posibilă constituirea Comisiei, cred că într-un viitor apropiat vom ajunge la Legea lustraţiei.
- Ce argumente aţi mai aduce electoratului ca să nu mai creadă în promisiunile comuniştilor?
- Articolele publicate în ultimul timp în presa de la Chişinău şi în cea locală au scos în evidenţă alte crime ale regimului comunist. Vor contribui esenţial la demascarea comunismului Raportul şi Studiul Comisiei pentru studierea regimului comunist.
Fiecare dintre noi, înainte de a intra în cabina de vot, să-şi aducă aminte de rudele care au fost supuse represiunilor politice, de apropiaţii care au avut de suferit de pe urma foametei organizate, de deportările puse la cale de acest regim inuman.
- Vă mulţumim.
Pentru conformitate, Aneta GROSU
Ziarul de Garda, Chisinau www.zdg.md
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu