luni, 5 septembrie 2011

Apocalipsa pădurilor românești

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Apocalipsa pădurilor românești


     România a devenit tăietorul de lemne și "producătorul de scobitori și găuri de ozon" al Europei, dovadă fiind datele care sunt mai mult decât grăitoare: 350 de mii de hectare de pădure au fost rase ilegal de pe fața pământului. Statisticile arată ca în Europa suntem pe ultimul loc la capitolul suprafață împădurită și asta datorită faptului că ne ocupăm doar cu despăduritul. 

     La începutul secolului XIX, suprafața României era acoperită în proporție de 80%, iar acum mai avem doar 26,7% suprafață împădurită. În aceste condiții, nu trebuie să ne mire apariția fenomenelor extreme, precum aluncările de teren tot mai dese și inundațiile în care mor în fiecare an mulți oameni. Vinovații sunt peste tot, începând de la noi, însă cei care au cea mai mare răspundere se află în Parlament, la conducerea ministerelor și în aturajul clasei politice. În acest moment nu există, la nivel național, un inventar privind defrișările sau un plan național de luptă împotriva acestui fenomen. Nu există pentru că nimeni nu are interesul ca aceste date să fie cunoscute.

     Harghita, Bacău, Neamț, Suceava, Alba, Argeș, Maramureș, Bistrița sunt județele în care mii de hectare au fost rase de pe fața pământului, în mod ilegal, pentru care nimeni nu a fost pedepsit. Oriunde te duci în codrii țării găsești, fără prea mult efort, hoți în acțiune. De xemplu, la Bilbor, în munții Harghitei, în fiecare zi ies tiruri cu “lemn negru” din pădure, despre care oamenii spun că nu se întâmplă nimic fără știrea autorităților: primărie, poliție, inspectori silvici. Binențeles că vorbim de o situație binecunoscută tuturor celor din zonă, depre care puțin aucurajul sau vor să vorbească. "Omerta" și-a găsit aplicarea în țara noastră, iar cel care are curajul să vorbească știe că va muri de foame. Toți se gândesc la câștigul imediat și facil, majoritatea celor care acționează "în prima linie" fiind prost plătiți și supuși unui risc enorm, dar acceptă aceste condiții pentru a-și duce traiul zilnic. Nu aceștia sunt cei care fac prețul pieței, nu aceștia sunt cei care beneficiază de pe urma muncii depuse, din contră ei și copii lor (ca și ai noștri) au cel mai mult de suferit. Sumele de bani negri obținuți umplu buzunarele altor personaje dubioase care, la rândul lor, "ung ușile" nu știu cărui ministru, politician și chiar fac "infuzii de capital" pentru campanii electorale pentru a-și asigura alți 4-5 ani de liniște.
     Nimeni nu are interes să adopte o lege clară, dură și care să fie aplicată, fiindcă fiecare are un colț de ros.
     Despre pădure poți vorbi mult, însă povestea ei nu o poți afla decât atunci când te plimbi la umbra copacilor săi, când asculți foșnetul frunzelor și când inspiri mireasma florilor și a lemnului. Pădurea ne-a fost frate, soră, mamă, tată, confident, iar noi o ciopârțim de parcă ne-a făcut cel mai mare rău. Ne-a protejat de fiecare dată când i-am cerut ajutorul, ne-a călăuzit și ne-a găzduit. Probabil nu am învățat să răsplătim cu bine pe cei care ne-au vrut binele.

Alte reportaje pe aceiași temă.





    




Niciun comentariu: