Adrian DOLGHI: COMPLICI ŞI VICTIME AI CAMPANIEI CONTRA COSMOPOLITISMULUI (1945-1953).

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

miercuri, 24 februarie 2010

Complici şi victime ale campaniei contra cosmopolitismului

Adrian DOLGHI: COMPLICI ŞI VICTIME AI CAMPANIEI CONTRA COSMOPOLITISMULUI (1945-1953).

În: „Edificarea statului de drept şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi istoric al Moldovei în contextul integrării europene", Conferinţa ştiinţifică internaţională anuală (2008; Chişinău). Edificarea statului de drept şi punerea în valoare a patrimoniului cultural şi istoric al Moldovei în contextul integrării europene, 28 martie 2008, Chişinău / col. red.: Lilia Zabolotnaia, Natalia Chirtoacă, Alina Felea [et. al.]. – Ch.; S.n., 2009 (Tipogr. „Bisiness-Elita" PP SRL). 128-133.

Abstract

In the present investigation we aim at analyzing the premises, the unfolding and the impact of the campaign against cosmopolitism on historians and the historical science.

The premises of this campaign can be traced back even during the II World War, which in USSR gave birth to some hopes of liberalization of the social life, weakening the durability of the control regime in the field of science, literature and arts and widening the freedom of creation. The personal impressions of 12 million soviet citizens that have traveled about some European and Asian countries weakened the propagandistic stereotypes about " the capitalist horrors". The relationships with the Western states during the war allowed to hope for an enlargement of the cultural relations after the war , but "the Cold War" cancelled all the hopes, because with the first premises of worsening the relations with West , the soviet authorities toughened the control over intellectuals.

The campaign prescribed to establish the way for the soviet science, to isolate the world one, confirming the priority of the soviet culture in all the fields. Thus, history which was meant to reflect the deeds of the past, was being transformed more and more into some kind of persecuted science. The ideological struggle between East and West gets bitter , there also toughens the control over mass-media, over publishing activities, over the scientific-didactic activity of intellectuals ( especially historians), over the citizens' relationships with foreigners, the access to foreign scientific literature and science fiction becomes extremely limited.

The pressures and the conducted controls transformed historians into serving executors of party instructors, " the cosmopolite slavery" was transformed in this case into party slavery, an evidence of this statement can be the fact that historians were looking by themselves for the instructions in the documents and materials of Party Congresses, official publications, etc. and when they did not manage to find them, they were applying to the main ideologists and propagandists of the system, even to the main state officials. In this respect it is relevant the case of the scientist E. S. Varg, who addresses himself to the President of the Council of Ministers of USSR V. Molotov on the 24th of January with the request to be given the instructions regarding a whole range of problems related to the historical science.

Globalizarea, integrarea economică şi supranaţională, migraţia, informatizarea societăţii, procese ce evoluează cu ritmuri accelerate în ultimele decenii, au la origini şi generează, la rândul lor, idei cosmopolite. Astfel că studierea fenomenului cosmopolitismului în URSS, a campaniei staliniste de luptă contra cosmopolitismului, ce a cuprins toate domeniile vieţii social-economice şi spirituale ale societăţii sovietice, este deosebit de actuală. Un rol important în cadrul campaniilor propagandistice l-a jucat ştiinţa istorică marxistă şi istoricii sovietici aserviţi regimului încât au devenit involuntar complici şi, totodată, jertfe ale regimului totalitar.

În prezenta investigaţie, ne-am propus drept scop să analizăm în baza documentelor, publicate în culegerile Stalin şi cosmopolitismul (1945-1953)[1], Antisemitismul de Stat în URSS [[2]]; Biroul Politic al PC(b) al URSS şi Consiliul de Minisştri al URSS. 1945-1953 [[3]], şi a literaturii de specialitate, premisele, desfăşurarea şi impactul campaniei contra cosmopolitismului asupra istoricilor şi ştiinţei istorice. De studierea fenomenului cosmopolitismului în URSS s-au ocupat numeroşi cercetători: A.Pankratova[4]; E.Modrjinskaia[5]; D.Babicenko[6]; A.Litvin[7]; A.Vaksberg[8]; O.Platonov[9], însă o lucrare dedicată problemei puse în discuţie până în prezent lipseşte.

Premisele acestei campanii pot fi identificate încă în timpul celui de-al doilea război mondial, care au dat naştere în URSS unor speranţe de liberalizare a vieţii sociale, slăbire a durităţii regimului de control în domeniul ştiinţei, literaturii şi artelor, de extindere a libertăţii de creaţie. Impresiile personale a 12 milioane de cetăţeni sovietici, care s-au aflat prin ţările europene şi asiatice[10], au slăbit stereotipurile propagandistice despre „ororile capitalismului". Relaţiile cu ţările occidentale în anii războiului permiteau de a spera la lărgirea relaţiilor culturale după război, însă „războiul rece" a anulat toate speranţele, deoarece cu primele premise ale înrăutăţirii relaţiilor cu Occidentul, conducerea sovietică a înăsprit controlul asupra intelectualităţii.

Baza teoretică a luptei contra cosmpolitismului s-a conturat pe parcurs. Începând cu toastul lui Stalin din 1945, după care au urmat un şir de cuvântări şi publicaţii în vederea fundamentării ideologice a campaniei, la prima conferinţă a Kominformului (25 septembrie 1947) A. Jdanov a lansat concepţia concurenţei „a două" sisteme ce s-a transformat în timpul războiului rece în concepţia luptei dintre „două tabere" conduse de URSS şi SUA. Acuzând SUA de promovarea politicii de instaurare a dominaţiei mondiale, a pus accent pe acutizarea luptei ideologice. Esenţa acestei campanii promovate de SUA, în opinia lui Jdanov, era de a masca politica de expansiune a imperialismului american, ideea „guvernului mondial" fiind utilizată pentru a dezarma ideologic poporul, ce-şi apără independenţa. Astfel, Jdanov declară SUA, Anglia şi alte state occidentale – periculoase pentru URSS[11]. Această cuvântare a însemnat pentru ideologi, propagandişti şi istorici, intensificarea luptei contra cosmopolitismului şi acutizarea relaţiilor dintre statele occidentale şi URSS. Numeroşi ideologi au scris sute de pagini în argumentarea tezelor menţionate, mai silitori dovedindu-se a fi „filosoful" G.Alexandrov şi propagandistul A. Zvorâkin[12]. Explicaţia ce înseamnă „cosmopolitism" şi de ce trebuie de luptat contra lui, a oferit-o G.Franţev în ziarul „Pravda" la 7 aprilie 1949, în articolul Cosmopoilitismul – arma ideologică a reacţiei americane. Conform enciclopediei sovietice – ce îl citează pe Franţev, această ideologie, este umbrela sub care se ascunde tendinţa spre cuceriri şi jaf, înjugarea altor popoare, înăbuşirea mişcării revoluţionare, spre declanşarea unui nou război mondial, instaurarea dominaţiei mondiale a ţărilor imperialiste[13]. Prin urmare, cosmopolitismul a fost egalat cu politica de expansiune a ţărilor capitaliste şi un pericol real pentru sistemul socialist. Pentru a „salva" poporul sovietic de acest „rău", a fost iniţiată campania contra cosmopolitismului.

După câteva luni de la cuvântarea lui Churchill la Foulton (5 martie 1946), serviciile ideologice ale URSS şi-au intensificat activitatea propagandistică. Aceasta era desfăşurată de Direcţia (din 1948 secţie) Agitaţie şi Propagandă a CC PC(b) al Uniunii Sovietice (AGHITPROP). Documentele emise de această structură demonstrează faptul că imediat după război însuşi Stalin a fost iniţiatorul intensificării „lucrului ideologic".

Primul pas, ce a marcat noul curs – de intensificare a „lucrului ideologic", a fost toastul lui Stalin la recepţia de la Kremlin din 24 mai 1945. În această scurtă cuvântare a evidenţiat rolul poporului rus ca forţă conducătoare, l-a numit cea mai remarcabilă naţiune dintre toate naţiunile, care intră în Uniunea Sovietică, ceea ce a determinat un impuls al unei campanii similare în presă. Se menţiona că poporul rus fratele mai mare în familia popoarelor sovietice a luat asupra sa povara în lupta împotriva fasciştilor, îndeplinindu-şi cu demnitate rolul istoric; „fără ajutorul ruşilor, nici un popor n-ar fi putut să-şi apere libertatea şi independenţa"[14]. Stalin, de asemenea a dat şi unele instrucţiuni: „Organizaţiile de partid sunt obligate să propage tradiţiile marelui popor rus ca cel mai remarcabil popor ce face parte din URSS, să explice că aprecierea stalinistă este sinteza clasică a căii istorice, pe care l-a parcurs poporul rus"[15].

Intensificarea propagandei patriotismului sovietic devine o trăsătură specifică a acestei perioade. În această activitate, istoricii s-au antrenat plenar ţinând discursuri propagandistice, publicând articole şi monografii la temă. Titlurile acestora repetau practic întotdeauna clişeele istoriografice fixate de Stalin.

La 13 aprilie 1946, Biroul Politic în frunte cu Stalin a emis Hotărârea prin care ordona tovarăşilor Jdanov şi Alexandrov să elaboreze un plan de intensificare a „lucrului ideologic". Iar instrucţiunile tovarăşului Stalin rezultă din aprecierea negativă a lucrului în domeniul ideologiei" [16]. În planul de acţiuni cu privire la propaganda în rândul populaţiei a ideii patriotismului sovietic se aduc instrucţiuni referitor la metodele şi principiile ce trebuie utilizate: Principiul superiorităţii orânduirii socialiste asupra celei burgheze, mândria pentru Patria Sovietică, credinţa oarbă cauzei Partidului. De asemenea, şi instrucţiuni, şi „sfaturi preţioase" pe care istoricii le-au exploatat cu zel, ca de exemplu: a demasca esenţa exploatatoare şi parazitismul societăţii capitaliste, a prezenta jugul naţional în capitalism, a explica superioritatea orânduirii socialiste; a demasca caracterul antinaţional al democraţiei capitaliste; a demasca sărăcia spirituală a oamenilor lumii burgheze etc. Aceste instrucţiuni se refereau la activitatea propagandistică, în general, în toate domeniile. Ştiinţa istorică şi istoricii aserviţi regimuluiб se demonstrează prin scoaterea la lumină a acestui document, că n-au făcut altceva decât să preia obiectivele trasate de CC şi să construiască dovezi în jurul acestora. Mai mult decât atât, AGHITPROP a fixat un şir de teme pe care urma să se publice articole (în ziare şi reviste) şi cărţi: Statul Sovietic – cel mai democratic stat din lume; Democraţia sovietică şi democraţia burgheză; rolul conducător al poporului sovietic în evoluţia umanităţii; importanţa istorică mondială a victoriei poporului sovietic în Marele Război pentru Apărarea Patriei etc. Pe aceste teme urmau, de asemenea, să se organizeze discuţii, lecţii, diverse întruniri. Planul prevedea: „de a ordona Ministerelor de învăţământ din republicile unionale ca la reeditarea manualelor să se ilustreze mai deplin realizările ştiinţei sovietice, eroismul oamenilor sovietici în apărarea patriei, de a arăta superioritatea orânduirii socialiste şi a culturii sovietice asupra capitalismului"[17]. A.Jdanov a trasat obiectivele ce urmau a fi realizate. Acestea se reduceau la obiectivul: a mări rolul conducător al partidului în toate ramurile ideologiei. Secretarul CC cerea celor prezenţi să se expună asupra metodelor şi etapelor de realizare a obiectivelor şi nu să discute instrucţiunea însăşi. Cuvântarea lui Jdanov şi propunerile membrilor, care conţineau acţiuni, s-au răsfrânt negativ asupra ştiinţei istorice şi ştiinţelor umanitare în general. După cele menţionate de Jdanov, „tovarăşul Stalin a pus problema că orice critică trebuie organizată în secţia «Propagandă» – iar orice altfel de critică trebuie exclusă"[18]. Astfel, istoricii au fost lipsiţi de dreptul de a se expune chiar şi asupra unor fapte istorice, urmând ca ei să accepte în unanimitate ideile prescrise în „propunerile şi sfaturile preţioase" ale CC şi în ediţiile oficiale ca Istoria PC(b) al Uniunii Sovietice. Curs scurt; Istoria filosofiei vest-europene, autor G.F.Alexandrov.

Ofensiva împotriva istoriei a început cu critica lucrărilor academicianului E.V. Tarle – pentru „poziţia greşită cu privire la caracterul de apărare şi corect al Războiului Crimeii". S-a criticat „încercarea de a reevalua problema cu privire la rolul Rusiei de jandarm al Europei în prima jumătate a secolului XIX şi despre Rusia ţaristă ca închisoare a popoarelor". În calitate de obiectivism inadmisibil în ştiinţă a fost dezaprobată propunerea de a schimba „analiza de pe principii de clasă a faptelor cu aprecierea lor din punctul de vedere al progresului în general şi al intereselor naţionale". Istoricilor li se amintea că „ideile revizioniste" sunt dezaprobate de CC al partidului [19].

Deşi în lucrările lui Lenin se menţionează că „lumea fără naţiuni – este un lucru extraordinar şi aceasta va fi, doar că la altă etapă a comunismului" [20], dobândirea acestui „lucru extraordinar" – a fost amânată pe un timp de ideologii stalinişti. La acel moment, considerau liderii de partid, era necesar a se consolida patriotismul, adică a cultiva naţionalismul în variantă socialistă. În acest scop au fost adoptate hotărârile de partid cu privire la problemele de ideologie şi cultură. Printre primele a fost Hotărârea Biroului Politic al CC al PC(b) al URSS din 13 aprilie 1946 cu privire la instituirea ziarului Secţiei Agitaţie şi Propagandă „Kultura i jizn"[21]. Au urmat hotărârile cu privire la revistele „Zvezda" şi „Leningrad" (14 august 1946). Aceste reviste au fost învinuite că au publicat „opere ce cultivă spiritul slugarnic faţă de cultura burgheză", „faţă de tot ce e străin"[22]. Prin altă hotărâre a Biroului Politic se micşora suma destinată cumpărării literaturii din străinătate, se interzicea persoanelor fizice şi instituţiilor de stat să cumpere liber literatură din străinătate. S-a fixat o listă a instituţiilor (inclusiv de învăţământ superior), biblioteci care puteau să comande literatură de acest gen doar în conformitate cu o listă întocmită de CC[23]. Pentru a face lupta mai „efectivă", în martie 1947, din iniţiativa lui Stalin a fost luată decizia Consiliului de Miniştri al URSS de creare a aşa-numitelor „judecătorii ale demnităţii" în instituţii mai importante, destinate să contribuie la „educarea lucrătorilor organelor de stat în spiritul patriotismului şi credinţei intereselor statului sovietic, pentru lupta cu infractori ce ştirbesc demnitatea muncitorului sovietic" [24].

La 20 noiembrie 1948 a fost desfiinţat Comitetul Antifascist Evreiesc, fiind acuzat că ar fi fost centru de propagandă antisovietică [25] şi că ar fi oferit informaţii spionajului din străinătate. Decizia a fost luată în urma adresării de către G.Alexandrov şi M.Suslov către V.Molotov şi A.Kuzneţov cu rugămintea de a desfiinţa Comitetul Antifascist al Savanţilor şi Comitetul Antifascist al Evreilor (fondat în luna aprilie 1942). În scrisoare se menţiona că membrii comitetului corespondează cu evreii din toată lumea, primesc informaţii de peste hotare fiind cea mai cosmopolită [26]. Problema în opinia noastră a fost că cele mai multe contacte cu străinătatea le aveau reprezentanţii comunităţilor evreieşti, iar pătrunderea informaţiilor despre realizările lumii externe în URSS, şi invers, prezenta un pericol pentru regimul sovietic. G.Alexandrov recomanda, la 3 februarie 1947 printr-o scrisoare, lui A.Jdanov să interzică publicarea „Cărţii Negre" în care erau prezentate nenorocirile suferite de evrei în regiunile ocupate de fascişti în perioada războiului. Deoarece „citind cartea, conform opiniei lui G.Alexandrov se creează impresia că germanii luptau împotriva URSS doar pentru a-i nimici pe evrei, şi că faţă de restul popoarelor URSS germanii aveau o atitudine tolerantă" [27]. Concluziile lui Alexandrov referitor la „Cartea Neagră" sunt, fără îndoială, nişte exagerări. Liderii de partid şi de stat trebuiau să arate întregii lumi că poporul rus (şi sovietic) salvase omenirea de cel mai mare pericol care a existat vreodată – fascismul, şi că acesta era orientat împotriva întregii lumi. În caz contrar, ar fi fost combătute tezele lui Stalin expuse încă la 24 mai 1945. Începând cu anul 1947, astfel de cazuri erau mai des întâlnite, iar în anul 1949 campania contra cosmopolitismului capătă un caracter antisemit pronunţat, drept argument ne servesc deciziile Biroului Politic de închidere a teatrelor evreieşti în mai multe oraşe din URSS[28], lichidare a uniunilor culturale, a revistelor şi ziarelor în limba iudaică [29] etc.

O altă tactică a campaniei, pe lângă activitatea propagandistică, erau presiunile asupra persoanelor particulare, prin controale efectuate în instituţii, mustrări, concedieri etc. Cu intensificarea „lucrului ideologic" se măreau şi cerinţele partidului faţă de istorici, astfel că „AGHITPROP" cerea lui Malenkov, secretarul CC al PC(b) al URSS de a elibera din funcţie un şir de funcţionari din cadrul Academiei de Ştiinţe, deoarece vicepreşedintele V.Volghin şi redactorul revistei „Vestnic Academii Nauk SSSR" V.Deborin,au fost acuzaţi de „nerealizarea obligaţiilor de serviciu, evitarea publicării articolelor referitoare la problemele stringente ale ştiinţei istorice, ale teoriei societăţii sovietice, împiedică dezvoltarea ştiinţei istorice marxsist-leniniste" şi, în cele din urmă destituiţi din funcţiile deţinute[30]. Astfel doi savanţi ce au deţinut funcţii administrative în cadrul Academiei de Ştiinţe a URSS au fost concediaţi de la locurile de muncă, deoarece nu îndreptăţeau aşteptările AGHITPROP-ului în „intensificarea lucrului ideologic".

În acest, context au fost efectuate numeroase controale ale revistelor de specialitate în diverse domenii. Astfel, în urma controlului efectuat de AGHITPROP la redacţia revistei Voprosî istorii (în continuare – V.I.), editată de Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a URSS, s-au depistat un şir de „neajunsuri": „Revista «V.I.» şi-a înrăutăţit lucrul; redacţia revistei nu a dedus concluziile necesare din Hotărârile CC cu privire la problemele lucrului ideologic; revista nu este o ediţie conducătoare a ştiinţei istorice în ţară; nu luptă contra perversiunilor antimarxiste în domeniul istoriei; n-a declarat lupta contra istoriografiei reacţionare de peste hotare; a publicat un şir de articole pătrunse de spiritul cosmopolitismului burghez şi de închinare în faţa istoriografiei anglo-americane." De greşeli grave au fost învinuiţi şi membrii colegiului de redacţie: academicienii Е.А. Kosminski, I.I. Minţ, profesorii M.N. Tihomirov, A.V. Pankratova, M.M. Hvostov ş.a. Printr-o hotărâre a Biroului Politic şi Secretariatului CC a fost numit un nou Colegiu de redacţie în frunte cu A.D. Udalţov. În punctul doi al hotărârii redacţia era obligată să „corecteze" greşelile[31]. Prin urmare, istoricii erau practic impuşi să scrie istoria după placul liderilor de partid.

Controalele deveniseră deja ceva obişnuit în Instituţiile de învăţământ superior şi în cele academice din toată Uniunea Sovietică. În cadrul Facultăţolor de istorie şi al Instutelor de istorie erau întotdeauna depistate „neajunsuri serioase": „persistă tendinţa de a renaşte tradiţiile istoriografiei ruse burgheze, de a şterge hotarul dintre ştiinţa istorică sovietică şi cea burgheză, întrucât unii autori abordează istoriografia sovietică în calitate de continuatoare a ştiinţei prerevoluţionare; au fost depistate perversiuni obiectiviste burgheze. Aceste perversiuni antimarxiste şi-au găsit reflectarea într-un şir de studii"[32]; „minimalizarea rolului poporului rus în istoria «patriei noastre», au tratat Istoria URSS doar factologic, ignorarea problemelor construcţiei sovietice, nu se prezenta misiunea eliberatoare a Armatei Roşii în Marele Război pentru Apărarea Patriei; Lauda imperialismului american, mascarea politicii antisovietice a Partidului Laburist din Anglia". Corpul didactico-ştiinţific era revăzut de nenumărate ori, se concediau din funcţie persoanele ce nu corespundeau cerinţelor politice şi ideologice, fiind deseori calificaţi că sunt „duşmani ai poporului" [33]. Un exemplu relevant este cazul Facultăţii de Istorie a Universităţii de Stat din Odesa, unde corpul didactic, în anul 1949, era constituit preponderent din evrei – aceştia au fost acuzaţi că răspândeau idei cosmopolite în rândul tineretului studios[34]. Din documentele relatate concluzionăm că oricine se împotrivea, sau cel puţin nu îndeplinea cu stricteţe dispoziţiile partidului, putea fi clasat drept „duşman al poporului" ceea ce echivala în epoca stalinistă cu ani grei de detenţie sau condamnare la moarte. Controalele nu reprezentau o raritate în instituţiile de învăţământ superior din URSS. „Greşeli", erau depistate în toate instituţiile unde existau catedre, sectoare de ştiinţe sociale. Propaganda oricăror elemente cosmopolite trebuia depistată şi înlăturată, conform ideologiei staliniste, deoarece ele reprezentau un pericol şi înşişi ideologii nu erau întotdeauna siguri de „corectitudinea" celor propagate de ei.

Instituţiile de învăţământ superior şi de cercetări ştiinţifice din RSSM nu au fost o excepţie. Anual, în cadrul instituţiilor de învăţământ superior aveau loc controale efectuate de secţia "Propagandă" . Acuzaţiile aduse nu se deosebesc prin originalitate, ele deveniseră deja nişte şabloane răspândite în toată Uniunea Sovietică. În urma unui control la catedra Marxism-Leninism de la Institutul Pedagogic, s-au adus critici dure referitoare la calitatea proastă a propagandei marxist-leniniste: Catedra nu organizează lecţii şi activităţi cu celelalte catedre; În anul 1948 nici o lecţie nu s-a organizat cu colaboratorii Institutului Pedagogic la tema: „Patriotismul Sovietic" etc.[35] Toate cadrele treceau prin controale minuţioase la angajare. În RSSM o importanţă enormă avea faptul dacă specialistul vizat, în perioada interbelică şi a războiului, a fost sau nu pe teritoriul „ocupat", dacă a avut contacte cu „fasciştii români şi germani". Orice apreciere pozitivă adusă la adresa României, în timpul orelor, era aspru pedepsită. Mulţi profesori au fost acuzaţi de răspândire a românismului şi naţionalismului [36].

Începând cu anul 1945, predarea cursului de Istorie a Moldovei în RSSM se desfăşura conform Planului-Prospect elaborat de N.Narţov, în baza căruia, tot el pregătea un curs general de Istorie a Moldovei, menit să servească drept manual universitar.[37] După ce Narţov a pregătit macheta manualului, în organele superioare de partid şi de stat au început să parvină semnale că el denaturează istoria Moldovei.

Autorul, obţinând aprobarea de a publica, a depus manuscrisul la editură [38]. În scurt timp, „Sovetskaia Moldavia" a publicat articolul Cum şi ce ne învaţă profesorul N.Narţov, în care macheta manualului şi cursul de lecţii au fost supuse unei critici violente pentru propagarea ideologiei burgheze în rândurile tineretului studios[39]. Acuzaţiile aduse au făcut ca manualul să fie discutat în cadrul organelor de partid [40]. La 25 noiembrie 1947 s-a suspendat predarea cursului de Istorie a Moldovei la Institutul Pedagogic, Narţov a fost concediat din funcţia de şef catedră Istoria URSS, manuscrisul a fost retras de la editură, iar CC PC(b) a ordonat pregătirea unui alt manual sub controlul Biroului CC PC(b)M [41]. Sfârşitul carierei de istoric a lui Narţov se datorează, în mare parte, şi faptului că acesta era evreu, din care cauză în 1948 a fost învinuit de rusofobie, devenind astfel „ţap ispăşitor" al antisemitismului existent în cercurile conducătoare sovietice şi al campaniei contra cosmopolitismului [42].

În 1950, un caz similar a avut loc la AŞ URSS. Referitor la manualul de Istorie a URSS la AGHITPROP au parvenit un şir de scrisori critice, în care se menţiona că manualul de Istorie a URSS a fost elaborat de foşti cadeţi, naţionalişti şi reprezintă un "buchet de teorii duşmănoase, fasciste şi cosmopolite". Chiar şi academicianul Grecov a fost calomniat aducându-i-se acuzaţiile „tradiţionale"[[43], ]. Totuşi, manualul a fost recomandat spre publicare cu condiţia corectării "greşelilor" depistate.

Presiunile şi controalele efectuate au transformat istoricii în executori servili ai instrucţiunilor de partid, „slugărnicia cosmopolită" în acest caz a fost transformată în slugărnicia de partid, o dovadă a acestei afirmaţii fiind şi faptul că istoricii căutau de sine stătător instrucţiunile în documentele şi materialele Congreselor Partidului, publicaţiile oficiale etc., iar când nu le găseau apelau, la ideologii şi propagandiştii de frunte ai sistemuli, chiar şi la primele persoane din stat: academicianul E.S.Varg se adresează la 24 ianuarie 1952 preşedintelui Consiliului de Miniştri al URSS cu rugămintea să i se dea instrucţiuni cu privire la un şir de probleme legate de ştiinţa istorică. În încheierea scrisorii, Varg menţionează "aş fi nespus de recunoscător pentru orice alte instrucţiuni pe care aţi binevoi să mi le daţi"[ [44].]

Referinţe bibliografice:

________________________________

[1] Сталин и космополитизм. 1945-1953. Документы Агитпрома ЦК/ Под общ. ред. акад. А.Н. Яковлева; сост. Д.Г.Наджафов, З.С.Белоусова. – Москва, МФД: Материк, 2005.
[2] Государственный антисемитизм в СССР. От начала до кульминации, 1938-1953. Россия. ХХ век. Документы. М., МФД, Материк, 2005, 592 c.
[3] Политбюро ЦК ВКП(б) и Совет Министров СССР. 1945-1953. –Москва: РОССПЭН, 2002. 656 с.
[4] Панкратова А.М. Великий русский народ. – Москва: Наука, 1948.
[5] Модржинская Е.Д. Космополитизм – империалистическая идеология порабощения наций. – М., 1958.
[6] Бабиченко Д.Л. Сталин: «Доберемся до всех»: (Как готовили послевоенную идеологическую кампанию. 1943-1946) // Исключить всякие упоминания. Очерки советской цензуры. – Москва, 1995.
[7] Литвин А.Л. Без права на мысль. (Историки в эпоху Большого террора. Очерки судеб). – Казань: Татарское кн. изд-во, 1994. – 191 с.
[8] Ваксберг А.И. Нераскрытые тайны. – Москва, 1993, с. 261-265.
[9] Платонов О. А. Россия под властью криминально-космополитического режима. – Москва, 1996.
[10] Россия и СССР в войнах ХХ века: Стат. исследование. – Москва, 2001. с. 447, 448
[11] Документ №52. Из доклада А.А. Жданова „O международном положении" на первом совещании коминформа . 25.09.1947 // Сталин и космополитизм, c.142-144.
[12] Зворыкин А. О советском патриотизме в науке // Большевик. – 1948. – №22. – C.24.
[13] Большая Советская Энциклопедия. 2-е изд. Т. 23. . – Москва, 1953, c. 113-114.
[14] Документ №23. Текст выступления И.В. Сталина на приеме в Кремле в честь Командующих родами войск. 24 мая 1945 г. // Сталин и космополитизм, c.23.

[15] Генкина Э. Ленин и Сталин – основатели Советского Союза // Пропагандист. – 1945. – №24. – C. 9.

[16] Документ №16. Постановление Политбюро ЦК ВКП(б) по вопросам работы Оргбюро и Секретариата ЦК ВКП(б) от 13 апреля 1946 г. // Политбюро ЦК ВКП(б… с.33.

[17] Документ №38. План мероприятий по пропаганде среди населения идей советского патриотизма. Документ агитпропа ЦК. 18 апреля 1947 г. Секретно // Сталин и космополитизм, с.110-125.
[18] Документ №13. Из стенограммы выступления Секретаря ЦК ВКП(б) А.А.Жданов на совещании в Агитпропе ЦК по вопросам пропаганды. 18 апреля 1946 г. // Сталин и космополитизм. С. 46-47.
[19] Против объективизма в исторической науке // Вопросы истории. 1948. №2. С. 11.
[20] Ленин В. И. Полн. собр. соч. Т. 38. 1963. 602 с. p. 181.
[21]. Документ №12. Из постановления политбюро ЦК ВКП(б) „вопросы оргбюро и секретариата ЦК ВКП(б)": об учреждении газеты агитпропа ЦК // Сталин и космополитизм. p.44-46.

[22] Документ №19. Проект постановления оргбюро ЦК ВКП(б) "о журналах "Звезда" и "Ленингра"" с правкой И.В. Сталина // Сталин и космополитизм. с.66-72.
[23] Документ №25. Постановление политбюро ЦК ВКП(б) „о выписке и использовании иностранной литературы" . 14.09.1946 // Сталин и космополитизм. c.81-84.
[24] Документ №37. Постановление политбюро ЦК ВКП(б) об организации „судов чести". 28.03.1947. // Сталин и космополитизм. c.108-109.
[25]. Документ №83. Постановление политбюро ЦК ВКП(б) о роспуске еврейского антифашистского комитета в СССР. 20.11.1948 . // Сталин и космополитизм. 1945-1953. c.193-195.
[26] . Документ №31. Докладная записка Г.Ф. Александрова В.М. Молотову и секретарю ЦК ВКП(б) А.А. Кузнецову с предложением прекратить деятельность антифашистского комитета советских ученых и еврейского антифашистского комитета в СССР . 07.01.1947 // Сталин и космополитизм. с.98-101.
[27] Документ №33. Докладная записка агитпропа ЦК А.А. Жданову по вопросу издания "Черной книги" . 03.02.1947 // Сталин и космополитизм. c.103-104.
[28] Документ №137. Проект постановления секретариата ЦК ВКП(б) о закрытии московского государственного еврейского театра. 30.03.1949 . // Сталин и космополитизм. c.380-383.
[29] Документ №33. Решение политбюро о ликвидации объединений еврейских писателей и альманахов на еврейском языке. 08.02.1949 // Государственный антисемитизм в СССР. c.380-383.
[30] Документ №87. Докладная записка агитпропа ЦК Г.М. Маленкову о руководстве общественными науками в АН СССР . 11.12.1948. // Сталин и космополитизм.c.203-204.
[31] Документ №140. Постановление политбюро ЦК ВКП(б) о новом составе редколлегии журнала "Вопросы истории" . 04.04.1949 . // Сталин и космополитизм. c.350-353.
[32] Документ №235. Докладная записка агитпропа ЦК Г.А. Маленкову о результатах проверки работы института истории АН СССР. // Сталин и космополитизм.c.586-589.
[33] Документ №144. Служебная записка сектора вузов агитпропа ЦК об итогах закрытых партийных собраний в МГУ, посввященных борьбе с космополитизмом. // Сталин и космополитизм. c.368-370.
[34] Документ №211. Докладная записка агитпропа ЦК М.А. Суслову о "засоренности" профессорско-преподавательского состава вузов г. Одессы. // Сталин и космополитизм. c.527-530.
[35] Arhiva Organizaţiilor Social-Politice (AOSP), F. 51. Inv. 7. D. 314. f. 89-90.
[36] Cozma V., Istoria Universităţii de Stat din Moldova. 1946-1996. Chişinău: USM. 2006. p. 490.
[37] AOSP, F.51. inv.4. d.331. f.4-5.
[38] Лазарев А. Кум а фост скрисэ история Молдовей // Нистру, №2, 1989, п.127
[39] Воронов К., Kak и чему учит профессор Н.Нарцов // Советская Молдавия, 8 августа 1947, №155.
[40] AOSP, F. 2865, inv. I. d. 7. f. 17
[41] Лазарев А., Кум а фост скрисэ история Молдовей // Нистру, №2, 1989, п. 130.
[42] Cozma V., Dolghi A. Primul M
[43] Документ №242. Докладная записка агитпропа ЦК М.А. Суслову об учебнике для вузов „история СССР" (Т.1) . 14.12.1950 // Сталин и космополитизм. 1945-1953. c.611-613.
[44] Документ №253. Письмо академика Е.С. Варги В.М. Молотову с просьбой дать ему „указания" по ряду научно-исторических вопросов. 24.01.1952. // Сталин и космополитизм. 1945-1953. c.635.

Bibliografie:

1. Arhiva Organizaţiilor Social-Politice (AOSP), F.2865, inv. I. d.7; F.51. Inv.4. d.331; Inv.7. d.314.
2. Cozma V., Istoria Universităţii de Stat din Moldova. 1946-1996. Chişinău: USM. 2006. p. 490.
3. Wilhelmus Petrus Van Meurs. Chestiunea Basarabiei în Istoriografia Comunistă. Chişinău, 1996.
4. Большая Советская Энциклопедия. 2-е изд. Т. 23. М., 1953. С. 113—114
5. Ваксберг А. И. Нераскрытые тайны. М., 1993.
6. Генкина Э. Ленин и Сталин - основатели Советского Союза // Пропагандист. 1945. №24. c.9.
7. Зворыкин А. О советском патриотизме в науке // Большевик. 1948. №22.
8. Лазарев А. Кум а фост скрисэ история Молдовей // Нистру, №2, 1989.
9. Литвин А. Л. Без права на мысль. (Историки в эпоху Большого террор. Очерки судеб). -Казань: Татарское кн. изд-во, 1994.- 191 с.
10. Модржинская Е. Д. Космополитизм – империалистическая идеология порабощения наций. М., 1958.
11. Панкратова А.М. Великий русский народ. М.1948.
12. Платонов О. А. Россия под властью криминально-космополитического режима. М., 1996
13. Политбюро ЦК ВКП(б) и Совет Министров СССР. 1945-1953. М., С.33.
14. Против объективизма в исторической науке // Вопросы истории. 1948. №2. С. 11.
15. Россия и СССР в войнах ХХ века: Стат. исследование. М., 2001. С. 447, 448
16. Сталин и космополитизм. 1945-1953. Документы Агитпрома ЦК/ под общ. Ред. Акад. А.Н. Яковлева; Сост. Д.Г.Наджафов, З.С.Белоусова. – М.: МФД: Материк, 2005.

Publicat de Adrian la 12:54 0 comentarii