Tismaneanu, interviu pentru blogul Istodor: “Omul se simte debusolat, spatiul spiritual s-a rarefiat, domnesc cinismul, narcisismul si frivolitatea ignara”Da Tismaneanu, Vladimir Tismaneanu, intr-un interviu despre individ, cultura, miturile omului modern, pacatele lumii, credinta, moarte, sinucidere si viata.
ISTODOR: Ce e în capul lui Tismăneanu?
TISMANEANU: Acum, cand raspund la aceste intrebari, sunt imagini cu Tony Judt, marele istoric, intelectual public prin excelenta, un prieten drag trecut in lumea celor drepti in urma cu cateva zile. Imi revin in amintire discutiile purtate de-a lungul anilor despre totalitarism, despre straniul peisaj al memoriei post-comuniste. Sunt multe idei, framantari, dileme, pentru ca nu cred ca mintea si sufletul pot fi despartite. Nu sunt certitudini, pentru ca multi ani m-am dezvatat sa socot ca exista lucruri absolut sigure. Nu este neaparat confortabil sa traiesti sub semnul inceritutidinii, dar este mult mai onest decat sa te minti singur si sa-ti spui ca ai raspunsuri la toate intrebarile lumii.
ISTODOR: V-ați conturat o identitate ca om, ca individ în societate?
TISMANEANU: Parte din identitate ti-o construiesti pe cont propriu, parte ti-o atribuie altii si tu incerci sa te ajustezi, sa te calibrezi la aceste semnale din afara. In ce ma priveste, mai ales in utimii ani, am trait ceea ce Sorin Lavric numeste sfartecarea continua a identitatii. M-am intalnit cu afirmatii absolut aberante, unele venind chiar de la oameni cu care credeam ca sunt apropiat. Am avut si am cultul prieteniei, nu-mi reneg prietenii chiar daca pot avea uneori divergenţe cu unii dintre ei. Despartirile, distantarile mele nu sunt nevrotice. Cand ma dezamageste profund un prieten, cand simt ca nu mai nimic comun cu el sau ea, in afara unor amintiri comune, reiau cuvintele lui Camus si ii doresc: Bonne chance.
Nu cred ca am vreun rol special, poate doar acela de a sintetiza (uneori, sper, si cu o doza de originalitate) idei care mie mi se par esentiale pentru bunul mers al lumii in care ne este dat sa traim. Ca profesor, aceasta imi este menirea, sa asez informatiile istorice, politice, economice intr-o grila corerenta, sa racordez traditia la sfidarile unui univers in perpetua schimbare, sa incurajez gandirea critica a studentilor, sa-i invat sa trateze ideile cu maxima seriozitate. Asa imi scriu eseurile-recenzii care apar in Times Literary Supplement, asa imi scriu articlele care apar in tara (in EvZ, in 22, in Orizont, in Verso, in Apostrof), ori in Polonia, Italia etc A contat mult perioada cand am fost editorul revistei trimestriale East European Politics and Societies (1998-2004). Am invatat atunci cat de complex este statutul unui redactor sef intr-o publicatie academica occidentala, cum trebuie sa lupti pentru a mentine neutralitatea axiologica a demersului stiintific, care sunt marile avantaje (dar si unele dezavantaje) ale sistemului de peer-review.
ISTODOR: Ați făcut alegerile fundamentale ca individ?
TISMANEANU: Aceste alegeri le-am facut cu decenii in urma, cand m-am despartit, constient si nu fara sfasieri interioare, de valorile in care au crezut parintii mei. Valori care aveau, desigur, doza lor de altruism, de idealism, dar care fusesera oribil desfigurate inca de la debutul experimentului bolsevic. Altfel spus, valorile unei stangi revolutionare care dorea distrugerea din temelii a „lumii vechi”. Cand l-am citit pe Raymond Aron—era prin 1971-1972—am inteles ca nu exista o stiinta marxista a revolutiei, ca „lupta claselor” era de fapt parte a acelui miraj pe care el l-a numit opiul intelectualilor. Evident ca exista tensiuni sociale, dar este o himera faptul ca dinamica sociala conduce inevitabil la revolutii, ca „proletariatul” are misiunea de a izbavi o umanitate cazuta in pacatul proprietatii private etc Am facut apoi alegeri legate de profesiune (sa aleg University of Maryland in raport cu alte oferte), de locul unde aveam sa traiesc, de intemeierea unei familii, de calauzirea in viata a fiului meu Adam care implineste 15 ani la sfarsitul lunii august. Am facut o alegere care mi-a marcat destinul in clipa cand am acceptat propunerea presedintelui Traian Basescu de a conduce Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. A fost si ramane un pariu existential aceasta lupta pentru asumarea trecutului, pentru cunoasterea a ceea ce s-a petrecut vreme de decenii in Romania comunizata. Nu pot concepe ca vinovatii pentru crime impotriva umanitatii sunt beneficiarii unei impunitati obscene. se bucura de scandaloase privilegii. Am scris acum cativa aniin EvZ un articol cu titlul „Moartea se numeste Enoiu”. Anul acesta, in iunie, s-a relansat la IICCMER actiunea inceputa maai demult de sesizare a justitiei privind cazul tortionarului Gh. Enoiu, am avut acolo un simpozion „”Professiunea mea, tortura”). Nu pot concepe, ca istoric politic, ca politolog, ca intelectual cum nu se pot gasi vinovatii pentru criumele din decembrie 1989 ori pentru mineriada din iunie 1990. Dupa atatia ani, in Argentina ori Chile, crimele comise sub dictaturile militare raman imprescriptibele. Nu inteleg de ce nu putem ajunge mai rapid si in Romania la aceeasi situatie.
ISTODOR: Munca e în America, patima în România? De ce?
TISMANEANU: N-as crede ca este vorba de o prapastie intre ce scriu, ce predau, ce spun aici in Statele Unite si ce fac in Romania. Viata mea este un tot, nu este sectionata in emisfere ce se ignora reciproc. Nu scriu cu patima, nu ma angajez decat extrem de rar si cu mari reticente in polemici. Am fost insultat in termeni abominabili si am decis sa nu raspund. S-a spus ca sunt „sforar”, „parvenit”, „oportunist pentru eternitate”, „suflet de sclav”, „un nou Jdanov”, „un mic Goebbels”, ca „fantoma mea bantuie Romania”, ca am distrus oameni, ca am fost secretarul personal ori speechwriter-ul lui Nicu Ceausescu, ca de mic copil ma ocup cu ticalosiile si cate altele. Pozitia mea, ori mai bine spus filosofia mea este „sa raman la toate rece”, sa-mi vad de treaba impreuna cu cei care impartasesc valorile societatii deschise, sa publicam operre durabile din punct de vedere stiintific si moral, sa nu confundam pamfletul cu istoriografia ori politologia. Nu ma intelegeti gresit, evident ca ma afecteaza mizeriile proferate despre mine si familia mea. Dar incerc sa separ registrul emotiilor de acela al analizei. Cartea mea Stalinism pentru eternitate are sanse sa dainuie, mi se spune, tocmai pentru ca nu am sucombat inspitelor acuzatoare. Istoricul nu este procuror, dar el are dreptul sa pronunte judecati morale. Am mai spus-o, a ierta nu inseamna a uita, dar a uita este neiertat. „Tacerea are efecte districtive”, scrie Gesinne Schwann, o distinsa ganditoare germana. Citesc acum cartea scriitorului german Bernhard Schlink (autorul romanului care a stat la baza filmului The Reader) intitulata Guilt about the Past, aparuta in 2009, unde sunt explorate subiecte care ma preocupa de ani de zile: Cum poate fi asumat trecutul prin lege? Care este raportul dintre iertare si reconciliere, dintre prudenta si corputie?
ISTODOR: Povestiți-vă, în 3 rînduri, viața.
TISMANEANU: M-am nascut intr-o familie cu un trecut revolutionar, cu amintiri chinuitoare si cu nelinisti majore. M-am eliberat de iluziile mediului meu de familie, impartasite si de multi prieteni, prin cunoastere, prin refuzul de a inchide ochii si de a consimti la injustitie. Am pornit pe un drum, intr-o cautare in care nimic nu este mai important decat libertatea umana. Sunt fericit ca sunt departe de a fi singur. Valorile in care cred, pe care le sustin, pentru care lupt se numesc incredere, adevar, toleranta. Nu suport sistemele inchise, spatiile cu frontiere rigide, enclavele autarhice. Sectele iluminate (religioase ori laice) ma infricoseaza.
ISTODOR: Spuneți un rînd despre politică.
TISMANEANU: Cand este practicata onest, intareste demnitatea, cand este falsificata, umileste si tradeaza onoarea umana.
ISTODOR: Cum e lumea din jur? Cum e Romania? Ce anume vă dă siguranță?
TISMANEANU: Lumea este in mare masura exteriorizarea trairilor mele, a actelor mele cognitive si de vointa. Nu trebuie sa fii neaparat adeptul lui Schopenhauer pentru a admite ca vointa umana are un rol esential in configurarea unui univers in care ratiunea nu este condamnata sa se auto-distruga. Romania a iesit dintr-un cosmar numit totalitarismul comunist. Se reface, a trecut prin cateva terapii esuate. In pofida stirilor de un devastator pesimism, multe dintre ele hiperbole fara legatura cu situatiile reale, eu cred ca in Romania exista un proiect reformator in directia cladirii statului de drept. Nu pot accepta proclamatiile (pentru ca proclamatii sunt, nu analize) privind „cezarismul”, „bonapartismul”, „dictatura”. Am studiat destul dictaturile (inclusiv pe cele din America Latina) pentru a nu ma lasa inselat de asemenea grabite imprecatii. Imi da siguranta faptul ca ma regasesc, moral si valoric, in familia mea, in afinitatile atat de profunde cu sotia mea, cu prietenii apropiati.
ISTODOR: De ce trăiți?
TISMANEANU: In clipele de disperare imi amintesc mereu de cuvintele lui Malraux, „o viata de om nu valoreaza nimic, dar nimic nu valoreaza cat o viata de om”. Traiesc pentru ca stiu ca exista legaturi invizibile, comunicari secrete menite sa ne asigure accesul la adevaratele sensuri, la autenticele adevaruri. Traiesc pentru ca nazuiesc asmenei unui mare poet rus, Boris Pasternak, sa ajung cumva „la ultimu-nteles/Esenta drumului ascuns/Si-a sufletului, mai ales” (citez din memorie, traducerea ii aprtine lui Marin Sorescu).
ISTODOR: De ce nu vă sinucideți?
TISMANEANU: Pentru ca n-as putea sa-i fac asa ceva lui Mary, sotia mea, ori fiului nostru Adam. Pentru ca ar fi o forma de recuzare a unui pact al iubirii pe care l-am facut cu ei (nevorbit, nescris). Pentru ca, fie ca o veti crede sau nu, nu am motive sa ma sinucid. Pentru ca, fiind un personaj angoasat, sunt totusi un om fericit. Pentru ca in fiecare dimineata insorita imim amintesc ce-mi spunea candva dl Gavril Gabor, profesorul meu de engleza, un om trecut prin experientele teribile ale veacului trecut: „Sunt mult mai multi oameni pe lume dispusi sa faca bine decat ai crede traind in Romania lui Ceausescu”.
ISTODOR: Ce cărți, dintre cărțile mari vorbesc, nu veți citi vreodată?
TISMANEANU: Marile poeme epice medievale, Cantecul despre oastea lui Igor, literaturile orientale pe care le respect enorm dar de care ma simt extrem de indepartat.
ISTODOR: Care-i cartea de suflet, cu care nu prea vă vine să vă lăudați?
TISMANEANU: Contele de Monte Cristo, dar de fapt ma laud cu ea.
ISTODOR: Care vi se par miturile omului de azi? De ce simte nevoia să fie vrăjit?
TISMANEANU: De cand a inceput aventura sa in planul modernitatii, omul se simte instrainat de radacini, de traditii. Este un univers din care, spre a-l relua pe Heidegger, dar si pe Eliade, sacrul a fost expulzat. Omul se simte debusolat, spatiul spiritual s-a rarefiat, domnesc cinismul, naricisismul si frivolitatea ignara. Marile probleme, pe langa cele sociale si economice, sunt debusolarea, descumpanirea, dezradacinarea. De aici si atractia spre ceea ce eu numesc fantasmele salvarii. Mai ales in lumea post-comunista se tanjeste tupa formule magice de mantuire imedita, hic et nunc.
ISTODOR: Credeți în extratereștri?
TISMANEANU: Nu cred, dar ET este unul din filmele mele favorite.
ISTODOR: Dar în magie, vrăji?
TISMANEANU: Nu mai mult, dar nici mai putin decat credea Thomas Mann cand a scris Muntele vrajit. Cred ca exista forte diabolice, ca ratiunea este vulnerabila, ca hipnoza nu este un fenomen strict individual ci poate capata forme de masa, cu consecinte catastrofice. Elias Canetti este unul dintre scriitorii mei favoriti.
ISTODOR: Vedeți viitorul într-o Putere a Rusiei și a Chinei? Nu vă înspăimîntă?
TISMANEANU: Nu cred ca va exista un condominium ruso-chinez. Geopolitic si istoric aceste doua imperii au prea multe motive de conflict pentru a ajunge la un mariaj fericit.
ISTODOR: Cum arată viitorul personal? Dar al lumii? Dacă îți vezi lungul nasului, poți presimți mișcările celorlalți?
TISMANEANU: Voi mai scrie cateva carti, voi calatori impreuna cu familia mea, voi mai conduce doctorate, voi continua sa colaborez cu prietenii din Romania pentru a duce la bun sfarsit demersul decomunizarii. Voi fi fericit sa merg cu Adam sa vizitam diverse colegii pentru a-si alege locul unde va studia. Ma ocup de de ai mei si de mine, nu de altii. Cuvintele lui Lucian Blaga mi se par cat se poate de potrivite atunci cand ne bate gandul de a da lectii si de a ne pretinde profeti: „Sa fim noi insine sub stelele noastre si sa-i lasam si pe altii sa fie tot ei insisi sub stelele lor”.
ISTODOR: Trăim un univers predictibil?
TISMANEANU: Exista o parabola de Kafka intitulata Intre trecut si viitor. Titlul a fost reluat de Hannah Arendt pentru o colectie din eseurile ei filosofico-politice. Viitorul este doar pana la un punct previzibil pentru ca prezentul insusi nu este niciodata incheiat, epuizat, consumat. Viitorul incepe chiar acum, dupa cum trecutul este si el aici. In 1919 nimeni nu putea prevedea ca peste doua decenii omenirea va cunoaste o noua conflagratie mondiala. Nu cred in determinism istoric, sunt convins ca exista intotdeauna o marja a libertatii subiective.
ISTODOR: Care-s greșelile lumii de azi? Dar păcatele?
TISMANEANU: Nu ma pretind un guru, un intelept care sa arate cu degetul spre pacatele lumii. Prefer sa-l citesc pe Nietzsche, nu sa pozez in Zarathustra eu insumi. Ma gandesc mai mult la virtutile lumii decat la pacatele ei. La Hannah Arendt pretuiesc tocmai ceea ce se cheama amor mundi. As merge oricand la Roma sa revad Capela Sixtina. Mari erori, daca este sa ma pronunt, mi se par indepartarea de valorile vesnice (cum le numea D. D. Roşca), hedonismul, mercantilismul, fetisismul tehnologiilor de ultima ora, absenta compasiunii.
ISTODOR: Incălzirea globală a existat pentru Tismăneanu? Cum?
TISMANEANU: Bucurestiul copilariei mele, cu adierile de vant la ceasul inserarii, a cam disparut. Caldurile verilor actuale sunt ca la Washington, ca in Sudul Statelor Unite, apasatoare, nesfarsite si umede
ISTODOR: Vă e frica de Criză? Vă adaptați ei? Care-i atitudinea potrivită în astfel de momente?
TISMANEANU: Nu sunt panicat, urmaresc atent ce se scrie, cred in vocile rationale, conversez cu oameni care chiar stiu despre ce vorbesc. Nu ma las coplesit de cascadele de afirmatii care vestesc colapsul economiei de piata, esecul liberalismului si alte asemenea scenarii apocaliptice. Stiu destul despre ineficienta absoluta a planificarii de tip leninist pentru a nu cadea in asemenea capcane ideologice.
ISTODOR: Ce înseamna credința în Dumnezeu pentru Tismăneanu? Ce-nseamnă religia pentru societatea de azi?
TISMANEANU: Inseamna ca exista un principiu spiritual care da sens lumii, ca nu suntem pur si simplu un accident in marea serie a unui Cosmos fara noima, ca exista o forta care desparte Binele de Rau, ca sacrificiile pentru libertate sunt justificate dincolo de o imanenţă pieritoare si inselatoare. Comunistii si fascistii au vrut sa aneantizeze religia, l-au abolit propagandistic pe Dumnezeu, au creat propriile lor contra-religii (pagane, seculare). Nu actionau astfel in chip absurd ori gratuit: stiau ce voiau sa nimiceasca. Disparitia lui Dumnezeu inseamna deschiderea portilor pentru jocurile ideologice de-a perfectiunea umana. Jocuri morbide care, o stim, au dus la Auschwitz si la Gulag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu