POLITICĂ, VACANŢE ŞI STELE GALBENE de Angela Furtună
Înscenările aduse de vânt…
De la bun început, titlul articolului semnat de Ovidiu Şimonca în Observator Cultural, (mergând pe urmele celui apărut în Asymetria, despre antisemitismul așa-zis imaginar semnat de Dan Culcer), fixează nivelul discuţiei de faţă: o mică diversiune politică de vară, în cheie antonpanniană şi o ediţie de buzunar a ghidului revoluţionarului român de profesie. La tandemul O.C. – Asymetria deja pomenit trebuie asociată şi recenta scrisoare deschisă a lui Ioan Roşca adresată lui Sorin Ilieşiu (alt fenomen tipic de dublare a unei iniţiative cu scopul de a o submina).
De ce nu Cine sapă groapa altuia cade el în loc?
De ce Cine seamănă vânt culege furtună? (Era bună o furtună adevărată, totuşi, pe canicula asta)…Nimeni nu ştie.
De ce nu Cine sapă groapa altuia cade el în loc? Ar fi mers la fel de bine…
Sau de ce nu Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti?
Deşi ar fi mers, în această lună de vacanţă toridă (cam lipsită de evenimente de presă, când trebuia, vezi bine, să se recurgă la o găselniţă, pentru a întreţine spiritul ipocrit polemic ce maschează eterna ratare românească a marilor teme), ar fi mers, aşadar, şi un titlu ca Unde nu faci foc nu iese fum…
La criza de subiecte – tipică lunii august – observăm (cultural) că merge orice proverb. (Apropo, aş recomanda tuturor celor ce mai vor să între în politichia românească proverbele şi atitudinile zen, unde înţelepciunea şi morala au altă decodificare, şi poate că pe o astfel de cale am avea ceva şanse să descoperim şi nişte actori politici care să readucă speranţe reale în sufletul românilor).
Aşadar, nu era nevoie să bată neapărat vântul prin aceste articole, aşa încât publicul să constate inflaţia de furtuni într-un pahar cu apă.
Retorică de tribună, politicianism zoomorfic, gastronomic şi pontos, în loc de adevăr…
Dar, în plus, anecdotica de serviciu a editorialelor recente din Asymetria (15 august) şi din Observatorul Cultural (12 august) conţine şi ingredientele compulsiv-maladive ale teoriilor conspiraţioniste, naţionalist-ceauşiste, neostaliniste, reunite într-un melanj aproape comic dacă nu ar fi stupid şi livrate în vrac, caricatural-metaforic (dar dacă s-ar fi putut să fie şi vagi urme de ştiinţă şi nu au fost, ce mai contează?). Această anecdotică de serviciu rămâne la stadiul de atlas zoologic, stilistic literar şi geografic-culinar dar se vrea, totuşi, simultan, manifest și think-tank, folosind pentru demonstraţie (şi chemare la luptă) idei şi concepte politicianiste ce ţin deja de retorica de tribună, cum ar fi: câini de pază dresaţi versus porci mistreţi, dalmaţieni albaştri versus papagali de Piaţa Universităţii, Băsescum Diabolicum versus Împăratul Jormaniei cu Crini, antisemitism soft cu baterii versus antisemitism hard cu telecomandă, justiţiarism provincial nevertebrat versus terorism de famiglie prin clonare, legitimitate cu maidanezi de cartier versus impostură cu maidanezi de partid şi stat, Tismăneanu versus Omul Nou cu cheiţă şi Gaz(prom), românism lacrimogen cu bonus eutanasie versus românofascism cu lentile de contact, ţărişoara din cuşcă versus Ţara Nimănui din buzunar, Mihăieş versus Sfântul Petru şi Orwell, Patapievici versus Armaghedoanele culturnice şi… atâtea altele de pe aceeaşi listă ce conţine strategiile Opoziţiei prin care aceasta a dat un gust inconfundabil, psihotic şi prolix noilor sale campanii electorale. La grămadă, delirant, adică aşa cum au scris domnii Şimonca, Roşca şi Culcer!
Apropo, Programul Opoziţiei e grozav…
Obiectivele şi Programele politice pentru salvarea României puse la bătaie de Opoziţie prin astfel de sesiuni de persuadare ca acelea jucate editorial de domnul Ovidiu Şimonca et Co. sunt foarte puternice: 1. Jos Băsescu. 2. Şi mai Jos Tismăneanu. 3. Dacă se poate mai Jos Raportul. 4. Lumea e rea. 5. Românii sunt mai egali decât evreii, dar şi mai egali decât toţi. 6. Au condamnat comunismul dar n-au condamnat pe nimeni (în timp ce noi, Opoziţia, făceam un lung tango cu Ilici Iliescu ajutându-l pe acela să ardă dosare). 7. Avem noi ac de cojocul criminalilor, doar aţa e scurtă. 8. Ce păcat că Crin mai trebuie să aştepte și a doua ofilire. 9. IICCMER să vină la noi, nu la voi. 10. A privi violent într-o parte (cf. Şimonca) este adevărata problemă a Opoziţiei, şi nu că ea pare că e într-o dungă…
Cu aceste proiecte eficiente, România va fi salvată. Crede Opoziţia. Chiar şi domnul Şimonca.
Ce e de făcut
Ce e de făcut? Cum ce e de făcut? Mai întâi să vedem, totuşi, cum stăm. Şi unde. Pentru că suntem, din fericire, ţară membră a NATO şi ţară membră a Uniunii Europene…Aşadar, încă stăm bine. Deși specialiștii au constatat gravitatea unui imobilism al dezvoltării, adică statul degeaba și pe bani, morbid, care e diferit de situarea favorabilă a țării în alianțele geopolitice bune ale momentului. Iar Opoziţia nu trebuie să-şi facă griji în privinţa multiculturalismului pe care îl sfidează sistematic. Nu că n-ar fi xenofobă și antisemită…
Lăsând gluma la o parte…antisemitismul ca bombă cu ceas a Opoziţiei…
Dominanta discursurilor politice de atac din ultima vreme utilizate de Opoziţie pe post de cocktail Molotov public şi de drog pentru spălare a creierului este, oricât de regretabil, antisemitismul ideologic, identic la noi cu cel aflat în creștere în Europa de Vest și în zona arabă. Şi la Scrisoarea deschisă a domnului Roşca, şi la Asymetria despre antisemitismul imaginar*, şi la Vânarea de vânt a domnului Şimonca, şi la recentele atacuri la care au fost expuşi mai mulţi militanţi şi oameni politici sau gânditori publici importanţi (Monica Lovinescu este, începând cu ziua comemorării decesului ei, asiduu acuzată de antisemitism în revista Tribuna, tot printr-o astfel de logică de delegitimare), recursul la antisemitismul ideologic s-a făcut ca procedeu de provocare și de război, cu intenţie așadar; metodologia utilizată a fost aceea de identificare frontală a reprezentanţilor actuali ai Puterii cu iudeul ostil şi antiromânesc, iar miza strategilor din umbră a fost clar una neoprotocronistă de tip ceauşist (cu aceleaşi resurse de xenofobie, protocronism și antisemitism din vremea împuşcatului şi probabil cu aceleaşi cadre care au orchestrat planul aflat acum în derulare), atacurile fiind puse la cale ca tentative asidue de delegitimare a Puterii prin mesajul că ar fi antiromânească, evreiească (în sensul mistificatoarelor Protocoale**…), nelegitimă …Și livrarea mesajului antisemit din actuala campanie se face tot cu logistică şi clişeistică antisemită clasică, arhaică, deci arhicunoscută ca fiind foarte eficientă şi cu priză la bobor. Numai că boborul de azi nu mai e boborul ceauşist, deci sufocat de propaganda din ghetoul sovietic, ci încă se mişcă liber şi, chiar dacă nu e cult, vede totuși în Occident cum se fac şi se desfac toate aceste manipulări politice rasiste. Boborul de azi se mai şi apără, prin urmare…
Ceea ce e de mirare, şi e şi ruşinos, e faptul că Opoziţia de azi, care se declară democrată, foloseşte tactica României Mari. Aceasta se regăseşte şi în Scrisoarea domnului Roşca, şi în Asymetria (care susţin aberaţii precum „escrocheria istorică a Comisiei Wiesel” și, prin extrapolare, a Comisiei Tismăneanu”), şi la domnul Şimonca (filosofie adâncă, aici, în stil vadimist; cităm ca memorabile pentru logică: “Există o vorbă populară: nu poţi să fii şi cu slănina în pod şi cu sufletul în Rai. Sau, altfel spus: cine seamănă vînt culege furtună“. Nu-i așa că e o similitudine evidentă?).…Cum extremismul şi negaţionismul totalitarismelor – căci despre ele vorbim – nu reprezintă o soluţie democrată şi nici legală, înseamnă că logica Opoziţiei este numai aceea de a răsturna Puterea actuală prin orice mijloace, nu şi stabilitatea României supusă unui atare seism. Cât despre pilonii de rezistenţă ai acestor manevre: faptul că ei sunt de fabricaţie sovietică, rusă şi continuând alianţa Ribbentrop-Molotov, ar trebui să fie în primul rând cunoscut de poporul român. Înainte ca acesta să se dea din nou, orbește, pe mâna duşmanilor democraţiei.
Capul domnului Vladimir Tismăneanu, pentru că este evreu
Este „decorat” cu o asiduă discriminare rasială (pentru a fi stigmatizat şi alungat, prin discursul agresiv al domnului Şimonca et Co., care urmează atâtora, şi mai înrăiţi), este aşadar decorat cu o simbolică Stea a lui David – o stea galbenă întru demonizare, posibilă în mod halucinant în anul 2010; (prin acest procedeu de asasinat iconic, mediatic şi simbolic se urmăreşte şi urgentarea căderii domnului Traian Băsescu, sau a simbolurilor atașate: Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Teodor Mărieş, Sorin Ilieşiu, Monica Lovinescu etc…Întârind: acestea sunt atacuri la simbolurile unui curent de gândire și de putere, care sunt supuse însă imploziei prin injecții media masive de ură, diabolizare și asasinat iconic, iar nu prin critică, procedee democratice și polemici civilizate, efectuate cu măsură și bunăcredință)…
Vorbim de un antisemitism explicit.
Mă întreb dacă nu e cazul să amintesc actualilor hăitaşi anti- VladimirTismăneanu că dumnealor au, la rândul lor, un prieten (prietenia este un lucru minunat), pe domnul Varujan Vosganian, care este armean și care face parte din Parlamentul României și a făcut parte și din Guvern, deci domnia sa deține, perfect legitim, funcții publice înalte, deși are o origine etnică alta decât cea românească; un altul e rrom şi tot parlamentar, mi se pare domnul Voicu; cei doi sunt, de ani buni, și lideri de opinie în media, fiind invitați frecvent la televiziunile românești (nu și Vladimir Tismăneanu, care este un om foarte modest și echilibrat, fiind obișnuit cu stilul occidental și american, unde prezența politicienilor sau a demnitarilor publici pe ecrane trebuie să fie decentă, pentru că acești oameni sunt plătiți de guvernele occidentale sau american ca să muncească pe domeniul unde au fost aleși, nu să devină vedete de televiziune); și alţii sunt, conform legilor, de ani de zile în Parlamentul României sau dețin funcții în Guvern și instituții înalte, fiind maghiari (cu efigie politică etnică), sau poloni, ruşi, ucraineni, albanezi, tătari etc. şi fac politică de ani de zile în România cu succes și, până la proba contrarie, onest. Opoziţia nebună vrea, însă, numai capul domnului Vladimir Tismăneanu. Pentru că e evreu. Iar atacurile împotriva lui au atins cote inacceptabile. Vorbim deja, așadar, despre o încălcare grosolană a legilor.
Atacurile antisemite la adresa domnului Vladimir Tismăneanu n-au început în 2006 ori 2007. Ele îşi au antecedente în anii 90. Ideologia naţional-ceauşistă, deconstruită în opera lui, era ea însăşi una esenţial antisemită. Anti-intelectualismul, anti-liberalismul şi antisemitismul sunt nucleul acestei ideologii național-ceaușiste-securiste. Nu ştie domnul Şimonca aceste lucruri? Iar nomenklatura comunistă criticată de Vladimir Tismăneanu, adăpostită în prezent de toate partidele, nu se simte confortabil când e criticată pentru trecutul ei (atunci când nu se reformează și nu-și asumă deci o evoluție morală prin delimitarea de trecutul totalitar) și reacționeză, în consecință, printr-o solidarizare transpartinică nefirească – adesea chiar și împotriva noilor doctrine arborate conjunctural, de unde și impresia că unii politicieni zic una, dar fac alta -, solidaritate și complicitate ce blochează toate reformele autentice care ar fi modernizat România. Numai astfel se explică eșecul actual al clasei politice românești, eșec al cărui miez se concentrează în formularea pusă în circulație de ani buni de către Vladimir Tismăneanu, anume “stalinism pentru eternitate“. Imposibilitatea aplicării Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și deci, în timp util, a lustrației anticomuniste, a condus la acest punct mort al anului 2010, însă pe de altă parte devine acum și mai evident faptul că momentul 2006 de Condamnare a Comunismului de către Președintele Traian Băsescu pe baza Raportului Final emis de Comisia Tismăneanu este, de fapt, singura victorie politică importantă post-decembristă a centru-dreptei românești, or ea a fost posibilă grație unei voințe politice ieșite din comun, și asumată de un grup de oameni care au găsit forța de a opri pentru moment marșul triumfal al mareei neocomuniste instalată peste România prin furtul revoluției și deturnarea capitalului post-decembrist de către gruparea kaghebistă condusă de Ion Iliescu.
Cine are legitimitate și de ce nu e nevoie de legitimație de legitimitate
Problema care se discută pe față sau voalat în textele la care facem referire aici ține și de contestarea de către Opoziție a legitimității tuturor celor de la Putere de a face reforme anticomuniste și de a emite judecăți anticomuniste. Este evidentă eroarea. Câtă vreme acești critici de operetă sunt înregimentați de fapt de ani de zile numai în partidul tradițional comunist cosmetizat condus de Ion Iliescu ori aliații liberali mogulici (legați fie de ideologia comunistă fie de oligarhia economică rusă, deci făcând masive concesii ideologice roșii), și câtă vreme nu s-au delimitat public niciodată de trecutul totalitar ci l-au apărat, solidari, credibilitatea lor este nulă de fapt, ca și propria lor legitimitate de critici.
Legitimitatea de a construi libertate și democrație – căci despre asta vorbim de fapt în anul 2010, după ce Ion Iliescu et Co, prin deturnarea revoluției și prin mineriade, au instalat totuși o Românie cu neostalinism și nu una fără comunism așa cum ceruseră revoluționarii – se câștigă prin evoluție civică, etică și politică antitotalitară, prin asumare publică, discurs, demers și atitudine constantă de partea valorilor democrației. Or, la acest capitol (singurul care definește de fapt personalitățile publice și legitimitatea lor), nu văd critici legitimi pentru critică în tagma celor ce neagă azi legitimitatea celor ce au făcut ceva pentru anticomunismul românesc la momentul actual (când mai trebuie să fii și în viață pentru a face ceva) și care continuă să lucreze, transparent și cu rezultate.
Voi purta la rândul meu această stea galbenă a persecuţiilor publice, ca protest dar şi ca semn de solidaritate
Dacă în România s-a ajuns din nou la stigmatizarea evreilor, pentru delegitimarea activităţii lor oneste, a valorii şi a contribuţiilor lor alături de români şi de toate celelalte etnii, atunci este grav.
Voi purta la rândul meu această stea galbenă a persecuţiilor publice, în semn de protest faţă de revenirea discursului politic fascist şi antisemit în viaţa publică din România.
Dar voi purta la rândul meu această stea galbenă a persecuţiilor publice şi în semn de solidaritate cu toţi cei discriminaţi prin ura omului faţă de om (antisemitismul general cf. Levinas). De altfel, în ultima vreme am scris şi protestat de câteva ori împotriva acestui trend şi mai ales împotriva asumării lui de către Opoziţia actuală.
Domnul Şimonca deplânge ba politizarea, ba „scientizarea” IICCMER, după cum bate …vântul
Lucrul cel mai grav în editorialul domnului Ovidiu Şimonca este prezentarea deliberat falsă a activităţilor IICCMER.
Daca domnul Ovidiu Şimonca s-ar fi uitat (măcar în treacăt) pe site-ul IICCMER, ori ar fi catadicsit să participe la vreuna din activităţile din ultimele luni, ar fi ştiut că noua echipă nu numai că nu a stopat investigarea crimelor Securităţii, ci dimpotrivă, a intensificat acest demers. Ar fi aflat despre workshop-ul Enoiu (“Tortura e profesiunea mea“), despre recenta publicare a unui nou “pachet” din fişele matricole ale deţinuţilor politici. Dispreţul pentru conferinţele ştiinţifice este siderant când e vorba de activităţile unui institut ştiinţific. Domnul Şimonca deplângea acum câteva luni “politizarea” IICCMER. Acum pare să deplângă “scientizarea” sa. Un astfel de institut, însă, care nu are oportunităţile pe care i le-ar fi oferit un Nürnberg european antisovietic-antitotalitar ci doar pe acelea ale unui institut ştiinţific constituit din realitățile anului 2010, trebuie să aibă pe agendă şi o pedagogie a memoriei efectuată credibil, în consens cu standardele ştiinţifice internaţionale. Lamentările locale, în cercuri închise ori pe forumuri abjecte şi fără efecte etice sau educative reale, nu pot decât perpetua sentimentul că nu se poate face nimic.
Dar, de fapt, voinţa domnului Şimonca pare a fi numai alungarea domnului Vladimir Tismăneanu, nu eficacitatea reală a IICCMER.
Mai e ceva de spus ? Opoziţia va scoate România din criză cu producţii record de stele galbene, domnule Şimonca ?
A, să nu uit. Să nu ne dorim ca România să iasă din criză prin producţia record de stele galbene, şi nici ca Puterea actuală să cadă datorită marcării teritoriului public românesc cu ură antisemită, domnule Şimonca.
Poate că titlul cel mai bun pentru articolul Cine seamănă vânt culege furtună ar fi fost Numai cu o stea galbenă nu se face primăvară, domnule Şimonca şi Co, dar cine ar putea să vă mai creadă pe dumneavoastră că doriţi o primăvară plină de speranţe pentru această ţară, şi nu o iarnă siberiană luminată a giorno de steaua roşie ?
……………………………………………………………………………………………
* Pseudoconceptul de antisemitism imaginar este construit și utilizat în editorialul din 15 august de domnul Dan Culcer într-o manieră care îmi amintește de maniera în care, acum doi ani, o echipă de tineri formați în tranșeele Institutului “Ovidiu Șincai” atacau anticomunismul și Raportul Final emis de Comisia Prezidențială prin tentativa de punere în circulație a unui așazis concept intitulat Iluzia anticomunismului.
** Protocoalele înțelepților Sionului sunt adesea invocate de agenții de propagandă antisemită. Ce sunt Protocoalele, de fapt? Încă din 1921, spune Enciclopedia Iudaismului (Redactor coordonator Geoffrey Wigoder, Traducere de Radu Lupan și George Weiner, Ed. Hasefer, București, 2006), un jurnalist britanic neevreu a demonstrat că lucrearea aparținea antisemiților din Rusia țaristă și era un plagiat după o satiră franțuzească, redactată pe la mijlocul secolului al XIX-lea, împotriva lui Napoleon al III-lea, satiră care nu avea nimic de a face cu evreii. Deși s-a dovedit a fi un fals grosolan, cartea continuă să fie utilizată de extremiști și de propaganda antisemită. Este fructificată astfel structura ei, care simulează un așa-zis conspiraționism și se potrivește astfel cu intenția antisemiților de a convinge lumea incultă că evreii gestionează un plan secret de stăpânire a lumii.
Angela FURTUNĂ
17 august 2010
Înscenările aduse de vânt…
De la bun început, titlul articolului semnat de Ovidiu Şimonca în Observator Cultural, (mergând pe urmele celui apărut în Asymetria, despre antisemitismul așa-zis imaginar semnat de Dan Culcer), fixează nivelul discuţiei de faţă: o mică diversiune politică de vară, în cheie antonpanniană şi o ediţie de buzunar a ghidului revoluţionarului român de profesie. La tandemul O.C. – Asymetria deja pomenit trebuie asociată şi recenta scrisoare deschisă a lui Ioan Roşca adresată lui Sorin Ilieşiu (alt fenomen tipic de dublare a unei iniţiative cu scopul de a o submina).
Angela Furtună nu a citit decît poate în diagonală textele despre care scrie mai sus. S-au i-or fi fost trimise de diverși amici în ordinea întâmplării. Are obrăznicia să susțină că acțiunile lui Ioan Roșca dublează pe cele ale lui Sorin Ilieșiu. Ignoră orice cronologie în favoarea demonstrației unei teze. Liniile de deformare, dezinformare, apărare și reconstruire perpetuă a rețelei se desemnează din ce în ce mai clar. Tot ce urmează se potrivește ca o mînușă înscenării de vară electoraliste, în care se înscrie și Duduia Angela Furtună. În rest articolul este sistematic și programatic confuz, amestecînd toate obiectele din arsenalul manipulatorilor de toată mîna.Aşadar, ştim cine sunt actorii acestei înscenări, vedem că acţiunile sunt concertate, aliem cum se cuvine faptele de faţă cu calendarul electoral şi propaganda partidelor ce se zbat azi în lesă în aşteptarea încleştării sângeroase ce va veni, ştim deci ce se vrea şi dincotro bate vântul care ar fi trebuit să aducă furtună, dar care nu aduce decât o aversă, şi aceea fără mulţi beneficiari, pentru că lumea face baie în mare la ora asta. Vacanţa e în toi.
Dan Culcer
De ce nu Cine sapă groapa altuia cade el în loc?
De ce Cine seamănă vânt culege furtună? (Era bună o furtună adevărată, totuşi, pe canicula asta)…Nimeni nu ştie.
De ce nu Cine sapă groapa altuia cade el în loc? Ar fi mers la fel de bine…
Sau de ce nu Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti?
Deşi ar fi mers, în această lună de vacanţă toridă (cam lipsită de evenimente de presă, când trebuia, vezi bine, să se recurgă la o găselniţă, pentru a întreţine spiritul ipocrit polemic ce maschează eterna ratare românească a marilor teme), ar fi mers, aşadar, şi un titlu ca Unde nu faci foc nu iese fum…
La criza de subiecte – tipică lunii august – observăm (cultural) că merge orice proverb. (Apropo, aş recomanda tuturor celor ce mai vor să între în politichia românească proverbele şi atitudinile zen, unde înţelepciunea şi morala au altă decodificare, şi poate că pe o astfel de cale am avea ceva şanse să descoperim şi nişte actori politici care să readucă speranţe reale în sufletul românilor).
Aşadar, nu era nevoie să bată neapărat vântul prin aceste articole, aşa încât publicul să constate inflaţia de furtuni într-un pahar cu apă.
Retorică de tribună, politicianism zoomorfic, gastronomic şi pontos, în loc de adevăr…
Dar, în plus, anecdotica de serviciu a editorialelor recente din Asymetria (15 august) şi din Observatorul Cultural (12 august) conţine şi ingredientele compulsiv-maladive ale teoriilor conspiraţioniste, naţionalist-ceauşiste, neostaliniste, reunite într-un melanj aproape comic dacă nu ar fi stupid şi livrate în vrac, caricatural-metaforic (dar dacă s-ar fi putut să fie şi vagi urme de ştiinţă şi nu au fost, ce mai contează?). Această anecdotică de serviciu rămâne la stadiul de atlas zoologic, stilistic literar şi geografic-culinar dar se vrea, totuşi, simultan, manifest și think-tank, folosind pentru demonstraţie (şi chemare la luptă) idei şi concepte politicianiste ce ţin deja de retorica de tribună, cum ar fi: câini de pază dresaţi versus porci mistreţi, dalmaţieni albaştri versus papagali de Piaţa Universităţii, Băsescum Diabolicum versus Împăratul Jormaniei cu Crini, antisemitism soft cu baterii versus antisemitism hard cu telecomandă, justiţiarism provincial nevertebrat versus terorism de famiglie prin clonare, legitimitate cu maidanezi de cartier versus impostură cu maidanezi de partid şi stat, Tismăneanu versus Omul Nou cu cheiţă şi Gaz(prom), românism lacrimogen cu bonus eutanasie versus românofascism cu lentile de contact, ţărişoara din cuşcă versus Ţara Nimănui din buzunar, Mihăieş versus Sfântul Petru şi Orwell, Patapievici versus Armaghedoanele culturnice şi… atâtea altele de pe aceeaşi listă ce conţine strategiile Opoziţiei prin care aceasta a dat un gust inconfundabil, psihotic şi prolix noilor sale campanii electorale. La grămadă, delirant, adică aşa cum au scris domnii Şimonca, Roşca şi Culcer!
Apropo, Programul Opoziţiei e grozav…
Obiectivele şi Programele politice pentru salvarea României puse la bătaie de Opoziţie prin astfel de sesiuni de persuadare ca acelea jucate editorial de domnul Ovidiu Şimonca et Co. sunt foarte puternice: 1. Jos Băsescu. 2. Şi mai Jos Tismăneanu. 3. Dacă se poate mai Jos Raportul. 4. Lumea e rea. 5. Românii sunt mai egali decât evreii, dar şi mai egali decât toţi. 6. Au condamnat comunismul dar n-au condamnat pe nimeni (în timp ce noi, Opoziţia, făceam un lung tango cu Ilici Iliescu ajutându-l pe acela să ardă dosare). 7. Avem noi ac de cojocul criminalilor, doar aţa e scurtă. 8. Ce păcat că Crin mai trebuie să aştepte și a doua ofilire. 9. IICCMER să vină la noi, nu la voi. 10. A privi violent într-o parte (cf. Şimonca) este adevărata problemă a Opoziţiei, şi nu că ea pare că e într-o dungă…
Cu aceste proiecte eficiente, România va fi salvată. Crede Opoziţia. Chiar şi domnul Şimonca.
Ce e de făcut
Ce e de făcut? Cum ce e de făcut? Mai întâi să vedem, totuşi, cum stăm. Şi unde. Pentru că suntem, din fericire, ţară membră a NATO şi ţară membră a Uniunii Europene…Aşadar, încă stăm bine. Deși specialiștii au constatat gravitatea unui imobilism al dezvoltării, adică statul degeaba și pe bani, morbid, care e diferit de situarea favorabilă a țării în alianțele geopolitice bune ale momentului. Iar Opoziţia nu trebuie să-şi facă griji în privinţa multiculturalismului pe care îl sfidează sistematic. Nu că n-ar fi xenofobă și antisemită…
Lăsând gluma la o parte…antisemitismul ca bombă cu ceas a Opoziţiei…
Dominanta discursurilor politice de atac din ultima vreme utilizate de Opoziţie pe post de cocktail Molotov public şi de drog pentru spălare a creierului este, oricât de regretabil, antisemitismul ideologic, identic la noi cu cel aflat în creștere în Europa de Vest și în zona arabă. Şi la Scrisoarea deschisă a domnului Roşca, şi la Asymetria despre antisemitismul imaginar*, şi la Vânarea de vânt a domnului Şimonca, şi la recentele atacuri la care au fost expuşi mai mulţi militanţi şi oameni politici sau gânditori publici importanţi (Monica Lovinescu este, începând cu ziua comemorării decesului ei, asiduu acuzată de antisemitism în revista Tribuna, tot printr-o astfel de logică de delegitimare), recursul la antisemitismul ideologic s-a făcut ca procedeu de provocare și de război, cu intenţie așadar; metodologia utilizată a fost aceea de identificare frontală a reprezentanţilor actuali ai Puterii cu iudeul ostil şi antiromânesc, iar miza strategilor din umbră a fost clar una neoprotocronistă de tip ceauşist (cu aceleaşi resurse de xenofobie, protocronism și antisemitism din vremea împuşcatului şi probabil cu aceleaşi cadre care au orchestrat planul aflat acum în derulare), atacurile fiind puse la cale ca tentative asidue de delegitimare a Puterii prin mesajul că ar fi antiromânească, evreiească (în sensul mistificatoarelor Protocoale**…), nelegitimă …Și livrarea mesajului antisemit din actuala campanie se face tot cu logistică şi clişeistică antisemită clasică, arhaică, deci arhicunoscută ca fiind foarte eficientă şi cu priză la bobor. Numai că boborul de azi nu mai e boborul ceauşist, deci sufocat de propaganda din ghetoul sovietic, ci încă se mişcă liber şi, chiar dacă nu e cult, vede totuși în Occident cum se fac şi se desfac toate aceste manipulări politice rasiste. Boborul de azi se mai şi apără, prin urmare…
Ceea ce e de mirare, şi e şi ruşinos, e faptul că Opoziţia de azi, care se declară democrată, foloseşte tactica României Mari. Aceasta se regăseşte şi în Scrisoarea domnului Roşca, şi în Asymetria (care susţin aberaţii precum „escrocheria istorică a Comisiei Wiesel” și, prin extrapolare, a Comisiei Tismăneanu”), şi la domnul Şimonca (filosofie adâncă, aici, în stil vadimist; cităm ca memorabile pentru logică: “Există o vorbă populară: nu poţi să fii şi cu slănina în pod şi cu sufletul în Rai. Sau, altfel spus: cine seamănă vînt culege furtună“. Nu-i așa că e o similitudine evidentă?).…Cum extremismul şi negaţionismul totalitarismelor – căci despre ele vorbim – nu reprezintă o soluţie democrată şi nici legală, înseamnă că logica Opoziţiei este numai aceea de a răsturna Puterea actuală prin orice mijloace, nu şi stabilitatea României supusă unui atare seism. Cât despre pilonii de rezistenţă ai acestor manevre: faptul că ei sunt de fabricaţie sovietică, rusă şi continuând alianţa Ribbentrop-Molotov, ar trebui să fie în primul rând cunoscut de poporul român. Înainte ca acesta să se dea din nou, orbește, pe mâna duşmanilor democraţiei.
Capul domnului Vladimir Tismăneanu, pentru că este evreu
Mai repet încă o dată, special, din simpatie pentru Duduia Angela. Nimeni nu vrea capul lui Tismăneanu. Iar dacă cineva îl vrea, nu sunt eu acela. De altfel e prea tîrziu. Raportul e publicat. Chestiunea evreității lui V.T. nu are nici o relevanță decît pentru inșii care caută cu lumînarea antisemiți, și cănd nu găsesc îi inventează. Apartenența lui V.T. la burghezia roșie, în schimb, nu mai trebuie demonstrată. Lecturile sale sunt largi și la zi. Au avut la bază și biblioteca lui Leonte Răutu, după cum zic gurile rele, pe care eu nu le cred. Dan CulcerUnul dintre oamenii cei mai atacaţi ai zilei şi ai acestor articole şi campanii, după Traian Băsescu, este Vladimir Tismăneanu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al IICCMER. Nu e luat în calcul faptul că acest savant este o oportunitate pentru România, şi că ar merita mulţumiri, iar nu prigoană, pentru faptul că a acceptat să-şi consume energia intrând pe terenul lipsit de coerenţă şi coeziune al epopeii naţionale (etern tranzitive şi tranzacţionale), tocmai ca argument pentru românitatea sa de bună-credinţă (manifestată de atâţia evrei români, oriunde ar fi ei). Vladimir Tismăneanu este supus de ani de zile unor presiuni nemeritate care vin din ura şi voinţa politică radicalist-antisemită a unor adversari care au demonstrat în timp că nu au nimic de pus în locul acestei atitudini, dar nici pentru România nu au vreun plan onest: ieri, Vladimir Tismăneanu era hulit pentru Raport, iar astăzi este dorită de către Opoziţie schimbarea lui de la conducerea ştiinţifică a IICCMER, pe motivul că Vladimir Tismăneanu este evreu.
Este „decorat” cu o asiduă discriminare rasială (pentru a fi stigmatizat şi alungat, prin discursul agresiv al domnului Şimonca et Co., care urmează atâtora, şi mai înrăiţi), este aşadar decorat cu o simbolică Stea a lui David – o stea galbenă întru demonizare, posibilă în mod halucinant în anul 2010; (prin acest procedeu de asasinat iconic, mediatic şi simbolic se urmăreşte şi urgentarea căderii domnului Traian Băsescu, sau a simbolurilor atașate: Horia-Roman Patapievici, Mircea Mihăieş, Teodor Mărieş, Sorin Ilieşiu, Monica Lovinescu etc…Întârind: acestea sunt atacuri la simbolurile unui curent de gândire și de putere, care sunt supuse însă imploziei prin injecții media masive de ură, diabolizare și asasinat iconic, iar nu prin critică, procedee democratice și polemici civilizate, efectuate cu măsură și bunăcredință)…
Vorbim de un antisemitism explicit.
Mă întreb dacă nu e cazul să amintesc actualilor hăitaşi anti- VladimirTismăneanu că dumnealor au, la rândul lor, un prieten (prietenia este un lucru minunat), pe domnul Varujan Vosganian, care este armean și care face parte din Parlamentul României și a făcut parte și din Guvern, deci domnia sa deține, perfect legitim, funcții publice înalte, deși are o origine etnică alta decât cea românească; un altul e rrom şi tot parlamentar, mi se pare domnul Voicu; cei doi sunt, de ani buni, și lideri de opinie în media, fiind invitați frecvent la televiziunile românești (nu și Vladimir Tismăneanu, care este un om foarte modest și echilibrat, fiind obișnuit cu stilul occidental și american, unde prezența politicienilor sau a demnitarilor publici pe ecrane trebuie să fie decentă, pentru că acești oameni sunt plătiți de guvernele occidentale sau american ca să muncească pe domeniul unde au fost aleși, nu să devină vedete de televiziune); și alţii sunt, conform legilor, de ani de zile în Parlamentul României sau dețin funcții în Guvern și instituții înalte, fiind maghiari (cu efigie politică etnică), sau poloni, ruşi, ucraineni, albanezi, tătari etc. şi fac politică de ani de zile în România cu succes și, până la proba contrarie, onest. Opoziţia nebună vrea, însă, numai capul domnului Vladimir Tismăneanu. Pentru că e evreu. Iar atacurile împotriva lui au atins cote inacceptabile. Vorbim deja, așadar, despre o încălcare grosolană a legilor.
Atacurile antisemite la adresa domnului Vladimir Tismăneanu n-au început în 2006 ori 2007. Ele îşi au antecedente în anii 90. Ideologia naţional-ceauşistă, deconstruită în opera lui, era ea însăşi una esenţial antisemită. Anti-intelectualismul, anti-liberalismul şi antisemitismul sunt nucleul acestei ideologii național-ceaușiste-securiste. Nu ştie domnul Şimonca aceste lucruri? Iar nomenklatura comunistă criticată de Vladimir Tismăneanu, adăpostită în prezent de toate partidele, nu se simte confortabil când e criticată pentru trecutul ei (atunci când nu se reformează și nu-și asumă deci o evoluție morală prin delimitarea de trecutul totalitar) și reacționeză, în consecință, printr-o solidarizare transpartinică nefirească – adesea chiar și împotriva noilor doctrine arborate conjunctural, de unde și impresia că unii politicieni zic una, dar fac alta -, solidaritate și complicitate ce blochează toate reformele autentice care ar fi modernizat România. Numai astfel se explică eșecul actual al clasei politice românești, eșec al cărui miez se concentrează în formularea pusă în circulație de ani buni de către Vladimir Tismăneanu, anume “stalinism pentru eternitate“. Imposibilitatea aplicării Punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și deci, în timp util, a lustrației anticomuniste, a condus la acest punct mort al anului 2010, însă pe de altă parte devine acum și mai evident faptul că momentul 2006 de Condamnare a Comunismului de către Președintele Traian Băsescu pe baza Raportului Final emis de Comisia Tismăneanu este, de fapt, singura victorie politică importantă post-decembristă a centru-dreptei românești, or ea a fost posibilă grație unei voințe politice ieșite din comun, și asumată de un grup de oameni care au găsit forța de a opri pentru moment marșul triumfal al mareei neocomuniste instalată peste România prin furtul revoluției și deturnarea capitalului post-decembrist de către gruparea kaghebistă condusă de Ion Iliescu.
Cine are legitimitate și de ce nu e nevoie de legitimație de legitimitate
Problema care se discută pe față sau voalat în textele la care facem referire aici ține și de contestarea de către Opoziție a legitimității tuturor celor de la Putere de a face reforme anticomuniste și de a emite judecăți anticomuniste. Este evidentă eroarea. Câtă vreme acești critici de operetă sunt înregimentați de fapt de ani de zile numai în partidul tradițional comunist cosmetizat condus de Ion Iliescu ori aliații liberali mogulici (legați fie de ideologia comunistă fie de oligarhia economică rusă, deci făcând masive concesii ideologice roșii), și câtă vreme nu s-au delimitat public niciodată de trecutul totalitar ci l-au apărat, solidari, credibilitatea lor este nulă de fapt, ca și propria lor legitimitate de critici.
Legitimitatea de a construi libertate și democrație – căci despre asta vorbim de fapt în anul 2010, după ce Ion Iliescu et Co, prin deturnarea revoluției și prin mineriade, au instalat totuși o Românie cu neostalinism și nu una fără comunism așa cum ceruseră revoluționarii – se câștigă prin evoluție civică, etică și politică antitotalitară, prin asumare publică, discurs, demers și atitudine constantă de partea valorilor democrației. Or, la acest capitol (singurul care definește de fapt personalitățile publice și legitimitatea lor), nu văd critici legitimi pentru critică în tagma celor ce neagă azi legitimitatea celor ce au făcut ceva pentru anticomunismul românesc la momentul actual (când mai trebuie să fii și în viață pentru a face ceva) și care continuă să lucreze, transparent și cu rezultate.
Voi purta la rândul meu această stea galbenă a persecuţiilor publice, ca protest dar şi ca semn de solidaritate
Dacă în România s-a ajuns din nou la stigmatizarea evreilor, pentru delegitimarea activităţii lor oneste, a valorii şi a contribuţiilor lor alături de români şi de toate celelalte etnii, atunci este grav.
Voi purta la rândul meu această stea galbenă a persecuţiilor publice, în semn de protest faţă de revenirea discursului politic fascist şi antisemit în viaţa publică din România.
Dar voi purta la rândul meu această stea galbenă a persecuţiilor publice şi în semn de solidaritate cu toţi cei discriminaţi prin ura omului faţă de om (antisemitismul general cf. Levinas). De altfel, în ultima vreme am scris şi protestat de câteva ori împotriva acestui trend şi mai ales împotriva asumării lui de către Opoziţia actuală.
Domnul Şimonca deplânge ba politizarea, ba „scientizarea” IICCMER, după cum bate …vântul
Lucrul cel mai grav în editorialul domnului Ovidiu Şimonca este prezentarea deliberat falsă a activităţilor IICCMER.
Daca domnul Ovidiu Şimonca s-ar fi uitat (măcar în treacăt) pe site-ul IICCMER, ori ar fi catadicsit să participe la vreuna din activităţile din ultimele luni, ar fi ştiut că noua echipă nu numai că nu a stopat investigarea crimelor Securităţii, ci dimpotrivă, a intensificat acest demers. Ar fi aflat despre workshop-ul Enoiu (“Tortura e profesiunea mea“), despre recenta publicare a unui nou “pachet” din fişele matricole ale deţinuţilor politici. Dispreţul pentru conferinţele ştiinţifice este siderant când e vorba de activităţile unui institut ştiinţific. Domnul Şimonca deplângea acum câteva luni “politizarea” IICCMER. Acum pare să deplângă “scientizarea” sa. Un astfel de institut, însă, care nu are oportunităţile pe care i le-ar fi oferit un Nürnberg european antisovietic-antitotalitar ci doar pe acelea ale unui institut ştiinţific constituit din realitățile anului 2010, trebuie să aibă pe agendă şi o pedagogie a memoriei efectuată credibil, în consens cu standardele ştiinţifice internaţionale. Lamentările locale, în cercuri închise ori pe forumuri abjecte şi fără efecte etice sau educative reale, nu pot decât perpetua sentimentul că nu se poate face nimic.
Dar, de fapt, voinţa domnului Şimonca pare a fi numai alungarea domnului Vladimir Tismăneanu, nu eficacitatea reală a IICCMER.
Mai e ceva de spus ? Opoziţia va scoate România din criză cu producţii record de stele galbene, domnule Şimonca ?
A, să nu uit. Să nu ne dorim ca România să iasă din criză prin producţia record de stele galbene, şi nici ca Puterea actuală să cadă datorită marcării teritoriului public românesc cu ură antisemită, domnule Şimonca.
Poate că titlul cel mai bun pentru articolul Cine seamănă vânt culege furtună ar fi fost Numai cu o stea galbenă nu se face primăvară, domnule Şimonca şi Co, dar cine ar putea să vă mai creadă pe dumneavoastră că doriţi o primăvară plină de speranţe pentru această ţară, şi nu o iarnă siberiană luminată a giorno de steaua roşie ?
……………………………………………………………………………………………
* Pseudoconceptul de antisemitism imaginar este construit și utilizat în editorialul din 15 august de domnul Dan Culcer într-o manieră care îmi amintește de maniera în care, acum doi ani, o echipă de tineri formați în tranșeele Institutului “Ovidiu Șincai” atacau anticomunismul și Raportul Final emis de Comisia Prezidențială prin tentativa de punere în circulație a unui așazis concept intitulat Iluzia anticomunismului.
** Protocoalele înțelepților Sionului sunt adesea invocate de agenții de propagandă antisemită. Ce sunt Protocoalele, de fapt? Încă din 1921, spune Enciclopedia Iudaismului (Redactor coordonator Geoffrey Wigoder, Traducere de Radu Lupan și George Weiner, Ed. Hasefer, București, 2006), un jurnalist britanic neevreu a demonstrat că lucrearea aparținea antisemiților din Rusia țaristă și era un plagiat după o satiră franțuzească, redactată pe la mijlocul secolului al XIX-lea, împotriva lui Napoleon al III-lea, satiră care nu avea nimic de a face cu evreii. Deși s-a dovedit a fi un fals grosolan, cartea continuă să fie utilizată de extremiști și de propaganda antisemită. Este fructificată astfel structura ei, care simulează un așa-zis conspiraționism și se potrivește astfel cu intenția antisemiților de a convinge lumea incultă că evreii gestionează un plan secret de stăpânire a lumii.
Angela FURTUNĂ
17 august 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu