Alter ego-ul lui Dej: Gheorghe Apostol si destinul comunismului românesc

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Vladimir Tismăneanu pare că nu poate pricepe că nu i se contestă fundamental o competență ci că i se impută o incompatabilitatea. Așa cum spune, bătălia finală se va da între comuniști și ex-comuniști. Ei bine, tocmai asta e. Deci nu există un spațiu moral, un loc pentru ceilalți.
Cu prietenie, Dan Culcer

Alter ego-ul lui Dej: Gheorghe Apostol si destinul comunismului românesc

A incetat din viata Gheorghe Apostol (nascut in 1913 in comuna Tudor Vladimirescu, jud. Galati), fost inalt demnitar al PCR, veteran ilegalist (a intrat in partid in 1934), detinut in ilegalitate la Doftana, Caracal si Targu-Jiu, fost presedinte al sindicatelor comuniste, membru al Biroului Politic (inclusiv in aprilie 1954, cand a fost condamnat la moarte Lucretiu Patrascanu in urma unei decizii a acestui grup), prim-vicepresedinte al Consiliului de Ministri, unul dintre cei mai apropiati acoliti ai lui Gheorghiu-Dej. Activist diciplinat, nu a primit, conform autobiografiei sale din 1945, decat o sanctiune, o suspendare de 3 luni pentru lipsa de vigilenta si neglijenta la capitolul conspirativitate. A fost anchetat in 1989 la Colegiul Central de Partid condus de Nicolae Constantin in urma publicarii in Vest a “Scrisorii celor Sase” (ulterior, Silviu Brucan l-a auzat ca ar fi cedat presiunilor). Un scurt timp, in perioada 1954-1955, Apostol a fost prim-secretar al CC al PMR (dar tot Dej era liderul suprem, un veritabil si temut autocrat). Ani de zile Apostol a fost presedintele CCS (Consiliul Central al Sindicatelor), unde a colaborat cu Liuba Chisinevschi si cu Anton Moisescu. Asa-zisul atentat din 1945 impotriva lui Apostol, cel mai probabil o provocare organizata de Bodnaras si Pantiusa-Bodnarenko, a fost un subiect manipulat pentru autovictimizarea propagandistica a PCR. Niciodata, sub nicio forma, Apostol nu a miscat in front in anii lui Dej. Forma sa mentala era simpla, manicheista: lumea se impartea in “mizeri si bogati”, in comunisti si ceilallti (burghezi, mici-burghezi, chiaburi, intelectuali sovaielnici, fascisti, social-fascisti). Privilegiile nomenklaturii din care facea el insusi parte nu l-au stingherit insa vreodata pe acest ex-proletar (era de profesie muncitor turnator). In 1958 i-a stigmatizat, alaturi de Dej si ceilalti membri ai echipei hegemonice, pe fostii ceferisti care protestau impotriva “imburghezirii ” elitei comuniste (Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, Vasile Bagu). A sustinut cu infocare colectivizarea fortata a agriculturii. Portretul sau era expus pe cladirile oficiale si era purtat la demonstratii, la fiecare 1 Mai si 23 August, in randul celor noua membri ai Biroului Politic, centrul absolut al puterii (Gh. Gheorghiu-Dej, Gh. Apostol, Emil Bodnaras, Petre Borila, N. Ceausescu, Chivu Stoica, Al. Draghici, Ion Gh. Maurer, Al. Moghioros). In acest sens, neindoios, Vlad Stoicescu are dreptate sa-l numeasca ultimul mohican al echipei baronilor lui Gheorghiu-Dej:

http://www.evz.ro/detalii/stiri/a-murit-gheorghe-apostol-ultimul-mohican-al-garzii-staliniste-903835.html

In cartea sa despre ascensiunea lui Ceausescu la putere (tradusa de Ioana Ilie la Humanitas), regretatul politolog elvetian Pierre du Bois examineaza cu subtilitate jocurile de culise din ultimele luni de viata ale primului secretar al CC al PMR, cel numit de propaganda oficiala “fiul credincios al clasei muncitoare din Romania, militant de frunte al miscarii comuniste internationale”. In 1965, Apostol se credea indrituit sa fie sucesorul lui Dej. A fost o eroare de calcul si o subestimare naiva a rolului lui Ceausescu ca sef al Directiei Organizatorice a CC al PMR. Nu s-a intamplat astfel, in primul rand datorita jocurilor urzite de Maurer, Bodnaras, Ceausescu si Chivu Stoica dar, nu mai putin important, ca urmare a faptului ca Nicolae Ceausescu avea o baza reala in ceea ce numesc grupul aparatului de partid. Apostol reprezenta subteranele clandestintatii comuniste, Ceausescu era simbolul autonomizarii aparatului. Iata mai jos o fotografie din 30 august 1944, cu Gh. Apostol si Chivu Stoica participand la intampinarea trupelor Armatei Rosii la Bucuresti (Foto #CO22, Fototeca online, Arhivele Nationale ale Romaniei si IICCMER). Ar fi interesant de stiut cine sunt membrele grupului compact feminin din fotografie (ma intreb daca in mijloc nu se afla Elena Ceausescu):

Întâmpinarea Armatei Roşii (Colentina). Chivu Stoica, Gh. Apostol

La Congresul al IX-lea, in iulie 1965, Apostol a fost ales in Comitetul Executitv si in Prezidiul Permanent, a prezentat Raportul cu privire la statutul partidului. Relatiile cu Ceausescu era execrabile, dar Apostol continua sa faca la bonne mine pour les mauvais jeux.

http://www.revista22.ro/microdezghetul-romanesc-40-de-ani-de-la-congresul-al-ix-lea-al-pcr-1905.html

In 1969, la Congresul al X-lea, a fost atacat de Constantin Dascalescu si de Gh. Pana pentru “abateri de la morala socialista” si alte asemenea “pacate”. A fost eliminat din varful piramidei. A refuzat sa-si faca autocritica si a trimis cateva texte extrem de dure catre conducerea de partid in care vorbea despre patologica grandomanie a lui N. Ceausescu. A lucrat un timp ca presedinte al Rezervelor de Stat, a fost apoi ambasador in Argentina, Uruguay si Brazilia. Cand a devenit convins ca intre PCR-ul lui Ceausescu si partidul in care el crezuse cu entuziasm nelimitat nu mai exista o reala continuitate, Apostol a facut un gest greu de imaginat pentru un bolsevic: a incalcat disciplina de partid, a devenit un fractionist. In martie 1989, a fost unul dintre autorii “Scrisorii celor sase”, un document programatic al unei fractiuni care sfida dictatura personala a lui Nicolae Ceausescu, dar se mentinea in interiorul dogmei comuniste si nu chestiona nici rolul conducator al PCR, nici natura ilegitima a regimului. Ca si un Constantin Parvulescu ori Silviu Brucan, alti semnatari ai Scrisorii, Apostol fusese direct implicat in marile abuzuri ale perioadei de luare a puterii si de distrugere a democratiei din Romania. Am scris adeseori despre Apostol in cartile mele, inclusiv in Stalinism pentru eternitate, in EvZ si pe acest blog. La un ceas istoric al unei abisale degradari a conditiilor de viata, cand dictatura neo-caligulara a lui Ceausescu atinsese paroxismul irationalitatii, Apostol a indraznit sa protesteze. Au semnat, imreuna cu el, Alexandru Barladeanu, Silviu Brucan, Corneliu Manescu, Constantin Parvulescu si Grigore Raceanu. A fost un protest din interior, un protest minimalist, dar totusi mai mult decat tacerile capitularde ale unor Ion Gheorghe Maurer, Ilie Verdet, Cornel Onescu, Cornel Burtica, Ion Stanescu, Ion Iliescu, Janos Fazekas, Alexandru Sencovici si atatia altii (unii dintre acestia au fost abordati sa semneze Scrisoarea celor sase si au refuzat, invocand tot felul de ratiuni). Nu mai vorbesc de cei care au stat alaturi de Ceausescu pana la capat, intre care Emil Bobu, Manea Manescu, Ion Dinca, Paul Niculescu-Mizil, Ioan Totu, Constantin Olteanu, Gogu Radulescu, Gheorghe Pana, Ion Coman, Cornel Pacoste, Ludovic Fazekas, Tudor Postelnicu, Lina Ciobanu, Stefan Andrei, Dumitru Popescu, Suzana Gadea, Iulian Vlad si ceilalti.

Cum spuneam, mi-am exprimat opiniile despre Apostol inca din timpul vietii sale, inclusiv in prefata cartii de convorbiri cu batranul ex-militant realizate de jurnalistul craiovean Ion Jianu, aparuta la editura Curtea Veche (Gheorghe Apostol si Scrisoarea celor Sase). Gh. Apostol a stiut ca voi scrie prefata, a citit ce-am scris. Nu a inteles niciodata ca servise un regim care, departe de a fi fost al muncitorilor, a fost de fapt o dictatura birocratica asupra adevaratei clase muncitoare (orice ar fi sustinut un Paul Niculescu-Mizil ori un Gheorghe Gaston Marin, impenitentiii stalinisti promovati acum postum la Antena 3). S-a complacut ca membru al inaltei nomenklaturi, a participat in chip decisiv la lichidarea sindicalismului liber din Romania. A avut treo copii: din prima casatorie, dinainte de razboi, o fiica, Geta. Cu Melita Apostol (o ilegalista de origine din Brasov, nascuta Scharf, aflata un timp, in anii 50, in fruntea Comitetului Radiodifuziunii), un baiat Gelu (nascut in 1946, traieste, din cate stiu, in Canada) si o fiica, Sanda (nascuta in 1953). A fost in chip neconditionat omul lui Gheorghiu-Dej, alter ego-ul micului Stalin de la Bucuresti, era membru al cercului intim (inca din inchisoare, de la Doftana, apoi la Targu-Jiu), a nutrit aceleasi pasiuni cu acesta, gandea si vorbea ca el, nu a inteles niciodata ca PCR a fost o formatiune anti-patriotica, o secta dogmatica ale carei obsesii au costat enorm in plan uman, social, economic, cultural si moral.

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/03/11/scrisoarea-celor-sase-disidenta-sau-fractionism/

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/03/11/pagini-regasite-ion-iliescu-si-scrisoarea-celor-sase/



Acest articol a fost scris pe duminică, august 22nd, 2010 la 17:47 şi este înscris în 1989, Bibliografii, Biografii, Istoria comunismului, Raport Final, Secolul XX, totalitarism. Poti urmari orice raspuns la aceste articole prin intretinere RSS 2.0. Responses are currently closed, but you can trackback from your own site.