duminică, 22 august 2010

Dinu Olăraşu. Imnul Mişcării de rezistenţă

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa.Cu prietenie, Dan Culcer

SPECIAL
Imnul Mişcării de rezistenţă

Sunt viceversa multe puţine au vreun sens
Morala se destramă tupeul e intens
Poţi să dispari aiurea înainte să apari
În ţara asta mică cu oameni foarte mari

Democraţia-i joacă minciuna e un scut
Şi geniul e pe gratis şi adevărul mut
Academia chiar pompează-n bişniţari
E ţara foarte mică cu oameni foarte mari

Nimic mai mult
Decenţă
Asta-i
Mişcarea de rezistenţă


O ţară-ntoarsă vesel cu faţa spre trecut
Din care şi onoarea chiar prima s-a vândut
În care nu sunt porţi dar te opresc portari
E ţara foarte mică cu oameni foarte mari


Aşa arată locul în care m-am născut
Aici iubirea-i kitsch de nerecunoscut
La câtă miere e toţi stupii sunt amari
E ţara foarte mică cu oameni foarte mari

Nimic mai mult
Decenţă
Asta-i
Mişcarea de rezistenţă


Prostia e prinţesă iar zgomotul e duce
Copiii-nvaţă şpaga valoarea are cruce
Abia o vezi pe hartă cumva prin ochelari
E ţara foarte mică cu oameni foarte mari

Un gogoman e idol gargara e licoare
Mitocănia zboară bun simţul e-n salvare
Rezistă dacă poţi sunt încercări mai tari
În ţara foarte mică cu oameni foarte mari

Nimic mai mult
Decenţă
Asta-i
Mişcarea de rezistenţă
Dinu Olăraşu

Niciun comentariu: