SERBAN PAPACOSTEA despre intitulate «Marele soc din finalul unui secol scurt ». Vladimir T. și Mistificările

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Reluări pro-memoria. Cu prietenie, Dan Culcer

IUL 14 2004, Revista 22.

SERBAN PAPACOSTEA

''Marele Soc'' al Mistificarii 

Comentarii Economice Si Politice

Nu stim cat de atras a fost publicul romanesc de recent editatul volum de evocari si destainuiri ale d-lui Ion Iliescu. Un text de mari proportii, rod al catorva zile de conversatii cu un cunoscut politolog, d-l Vladimir Tismaneanu, desfasurate in tihna, la malul marii, la adapost de tumultul vietii cotidiene si mai ales de presiunea acaparatoare a obligatiilor politice. Dar indiferent de reactia de opinie, de numarul de exemplare achizitionate de cititori, volumul are neindoielnic meritul de a aduce informatii intregitoare pentru cunoasterea omului caruia destinul i-a incredintat conducerea tarii in decembrie 1989. Cei care s-au asteptat sa afle in paginile voluminoasei carti intitulate Marele soc din finalul unui secol scurt (Bucuresti, Editura Enciclopedica, 2004, 500 p.) cainta cea mare pentru optiunea fundamentala a unei vieti identificate cu oprimarea propriei natiuni in slujba puterii ocupante si a instrumentului servil impus de aceasta la conducerea Romaniei sau macar o retrospectiva curajoasa a propriei sale cariere politice, acum la capatul ei, vor fi, desigur, dezamagiti. Cartea nu e marea confesiune a unui ratacit prin monstruozitatea totalitarismului secolului al XX-lea, cainta tarzie pentru faptul de a fi participat activ, impotriva propriului popor, la cel mai vast sistem de asuprire si anihilare morala si fizica a milioane de oameni, conceput si aplicat in ''secolul scurt'', cum l-au numit interlocutorii de pe tarmul marii. Pentru o asemenea cainta tarzie, ocazia actuala a fost pierduta. Va fi ea oare regasita cu alt prilej?
Neindoielnic, specialistii istoriei noastre contemporane vor culege cu timpul datele utilizabile din acest abundent material de fapte si interpretari. Cu certitudine se poate insa afirma, inca de acum, ca ceea ce a fost esential in marea cariera politica a d-lui Ion Iliescu, adica in actiunea sa post-decembrista - optiunea sa fundamentala si manifestarile ei principale -, e fie ocolit cu desavarsire in expunere, fie mistificat in interpretare. Elementele constitutive ale ''regimului Iliescu'', cum i s-a spus, au fost instalate in primul an de guvernare, dupa Revolutia din decembrie. Toate au fost manifestarea hotararii de a asigura continuitatea puterii comuniste, desigur in formele noi, impuse de evolutia situatiei internationale. O succesiune de acte de forta, de actiuni antidemocratice, a asigurat treptat implinirea acestui program. Lasand deoparte evenimentele sangeroase din decembrie 1989, pe care puterea instalata dupa inlaturarea lui Ceausescu s-a ferit sistematic sa le lamureasca - se propune acum infiintarea unui institut de cercetare in acest scop, fireste cu concluziile prestabilite -, au urmat in ordine cronologica: transformarea Frontului Salvarii Nationale in partid politic; reconstituirea unui organ de represiune cu utilizarea tacita a organelor Securitatii; reactivarea concomitenta a unor figuri reprezentative ale regimului Ceausescu si, in general, a ceausistilor din toate domeniile vietii social-politice; refuzul opus cererii regelui Mihai I de a veni in tara; utilizarea impotriva protestatarilor din Piata Universitatii a minerilor, instrument auxiliar de represiune mostenit de Ion Iliescu de la Nicolae Ceausescu, care l-a organizat dupa inabusirea grevei din Valea Jiului; si, mai presus de toate, pentru ca a constituit sinteza tendintelor fundamentale si impletirea organica a politicii interne cu optiunea externa esentiala, tratatul de vasalitate incheiat cu URSS. Masuri si initiative care constituie un ansamblu inchegat, un bloc, instituit sub conducerea si din indrumarea conducatorului noului regim din Romania. ''Sa salvam ceea ce se poate salva'' ar fi spus, potrivit unui martor ocular, d-l Ion Iliescu in cercul intim al celor prezenti la Televiziunea Romana in momentele fierbinti de la sfarsitul lunii decembrie 1989. Oricum, in toate etapele activitatii sale politice, de atunci si pana astazi, preocuparea sa principala a ramas aceea de a salva cat s-a putut mai mult din mostenirea comunismului introdus de sovietici si, fireste, de a sustine cat mai devotat cu putinta interesele puterii tutelare. Remarcabila sa reusita in aceasta privinta, obtinuta cand a fost posibil cu mijloace aparent democratice, dar la nevoie si fara ezitare cu cele ale terorii, se intrevede clar la lumina rezultatului obtinut. Populatia a fost silita sa inteleaga ca structurile puterii au ramas in fond aceleasi. Frica patrunsa pana in maduva oaselor in vremea regimului terorist-stalinist care a guvernat Romania timp de aproape o jumatate de secol a fost reactivata de ''comunismul cu zambet uman'' al d-lui Ion Iliescu.
D-l Vladimir Tismaneanu pare a ignora cu desavarsire tratatul incheiat de interlocutorul sau cu Moscova, ''act definitoriu'' pentru directia de politica externa urmata de acesta, cu valoare de indicator de ansamblu al optiunilor sale interne si externe. Ignoranta sau coniventa? Raspunsul la intrebare e oferit de urmatoarea observatie a politologului romano-american: ''...in momentul acela, al evenimentelor anului 1991 de la Moscova, Romania era destul de clar orientata, ca pozitie, spre Occident...'' (p. 279). Or, tocmai atunci, presedintele tarii sustinea mai ''incrancenat'' ca niciodata nevoia ratificarii tratatului cu URSS. Devotament incontestabil al d-lui Iliescu fata de URSS, chiar atunci cand patria sa spirituala se afla in articulo mortis, dar si devotament filial al d-lui Tismaneanu fata de eroul sau, a carui imagine trebuie sa intre ''neintinata'' in istorie. In realitate, tratatul cu Moscova, ocultat cu grija in conversatiile de pe tarmul marii, e cat se poate de elocvent cu privire la dependenta liderului roman de patria ''comunismului atotbiruitor''. Documente din arhivele sovietice de curand invocate vor aduce eventual lamuriri complementare in aceasta privinta, dar tratatul Romania-URSS, unic in evolutia statelor emancipate din conditia de satelit al marelui vecin din Rasarit, e suficient pentru a lamuri rostul principal al puterii instalate la Bucuresti in decembrie 1989.
Solicitudine remarcabila manifesta d-l Tismaneanu pentru interlocutorul sau si in problema refuzului acestuia de a-i permite regelui Mihai I de a veni in tara in aprilie 1990. D-l Iliescu isi justifica atitudinea prin constatarea ca la acea data ''lucrurile nu erau bine asezate...'' (p. 371). Trebuie sa recunoastem ca abia dupa aceea a reusit Domnia Sa sa ''aseze bine'' lucrurile in tara, bine cum numai comunistii stiu sa o faca. Evident, nu i se putea permite regelui sa tulbure opera de ''asezare'' a tarii intreprinsa de regimul neocomunist! Cu zel remarcabil, d-l Tismaneanu a gasit un argument suplimentar pentru a justifica atitudinea regimului Iliescu in aceasta privinta. El crede a sti ca ''la ora'' aceea ''popularitatea monarhiei nu ar fi fost una coplesitoare''. (sic!, p. 113). Oare si in Statele Unite, de la catedra de la care isi formeaza studentii, d-l Tismaneanu propovaduieste asemenea principii, anume dreptul de a inlatura cu mijloacele puterii pe cineva din competitia politica, pe temeiul simplei prezumtii ca nu se bucura de popularitate? Sa devina oare ''democratia originala'' instaurata in Romania in decembrie 1989 si ''asezata'' temeinic in anul urmator de d-l Ion Iliescu cu metodele stiute, un model si pentru Statele Unite? Oricum, nu ne putem impiedica sa constatam ca formulele experimentate pe malul Dambovitei si-au gasit adepti, sau macar unul, dincolo de Ocean!
Nu admite oare d-l Tismaneanu ca poporul roman avea dreptul in 1989-1990 la o alternativa democratica fata de neocomunismul impus de FSN? In joc se afla atunci optiunea nu intre doua regimuri constitutionale, ci intre libertatea pierduta o data cu instaurarea regimului comunist si continuarea servitutii politice impuse de URSS. D-l Ion Iliescu a optat atunci, nu insa in favoarea dreptului national, ci a intereselor ''puterii suzerane''. O intelepciune editoriala laudabila a determinat Editura Enciclopedica sa incredinteze unui istoric profesionist judecata asupra volumului. D-l Dinu C. Giurescu a semnalat in consideratiile sale introductive, cu discretie, dar suficient de limpede pentru cititorii avizati, unele dintre viciile fundamentale ale cartii: falsul prin omisiune, explicat prin obligatia omului politic in functie de a mentine tacerea asupra unor aspecte poate inca actuale ale activitatii sale, si deformarea deliberata a adevarului, anume cazul mineriadelor din 1990 si 1991. E suficient pentru a intelege spiritul in care s-a desfasurat dialogul dintre omul politic care inca se mai afla la conducerea tarii si politologul venit de peste Ocean pentru a-i culege amintirile si reflectiile. Observatiile de mai sus nu tind sa nege interesul volumului prezentat. Cei doritori sa inteleaga evenimentele care au ilustrat cariera politica a personajului cheie al cartii si mai ales sa-i patrunda gandirea si tehnica autoprezentarii, vor gasi in volumul de fata material abundent si neindoielnic util. Dar interesul principal al acestui Curs scurt consacrat epocii si biografiei d-lui Ion Iliescu realizat de d-l Vladimir Tismaneanu consta in faptul ca ofera o baza remarcabila de studiu celor care se preocupa de critica izvoarelor si care vor sa patrunda in tehnica laboratoarelor unde se produc contra-adevarurile istorice.