O dedicație olografă a lui Alexandru Shafran ? Pentru experți grafologi independenți

Vă rog să consultați această imagine realizată și comentată de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Într-un text, foarte dârz și hotărât, de care am dat întâmplător ieri, scris de Michael Shafir și reluat de gazeta internetistică ACUM (14-6-2009), sub titlul «Negaționistul Ion Coja și respectul imposturii», reprodus mai peste tot unde se poate, de diverși admiratori, citesc :
« Titlul articolului [lui Ion Coja] publicat în „Flacăra lui Păunescu” este identic cu cel al versiunii apărute peste ocean: „Wilhelm Filderman şi Alexandru Şafran – doi evrei pământeni vrednici de veşnica noastră pomenire”. După cât se pare, domnul Coja inversează una dintre lozincile mişcării cu care se identifică. Pentru legionari, un evreu bun era un evreu mort. Tactica pe care o adoptă este însă ghidată de lozinca „un evreu mort este un evreu bun”. Pentru că acesta nu poate răspunde, iată de ce. Pentru că îi poate pune în gură şi atribui orice bazaconie dintre multiplele halucinații publice în care s-a specializat în ultimele două decenii.
Aşa se face că şi regretatul preşedinte al Comunității Evreilor din România, Nicolae Cajal, pe care îl atacase în trecutul nu prea îndepărtat imputându-i intenția de a acoperi „adevărul” în legătură cu participarea legionarilor la pogromul din ianuarie 1941 (Ion Coja, Legionarii noştri, Bucureşti, Editura Kogaion, 1997, pp. 156-157, 163-170), îi devine dintr-odată aliat şi este transformat în martor al acuzării în imputarea imposturii şi relelor intenții altora. Potrivit afirmațiilor sale, profesorul Cajal ar fi găzduit chiar o întâlnire între fostul Şef-Rabin Alexandru Şafran şi fiul guvernatorului Transnistriei, Gheorghe Alexianu, în locuința sa de la Bucureşti; ocazie în care Şafran i-ar fi înmânat lui Şerban Alexianu o carte cu o dedicație care îl exonera pe guvernatorul Transnistriei executat împreună cu Ion Antonescu de orice vină sau participare la crime împotriva evreilor în provincia pe care o condusese.

Minciunile lui Coja
Sunt împuternicit să declar în numele doamnei Irina Cajal, fiica dispărutului, că domnul Şerban Alexianu nu a trecut vreodată pragul casei Cajal. Cu atât mai puțin ar fi copilărit Nicolae Cajal împreună cu Şerban Alexianu, aşa cum afirmă Coja, alături de alte invenții. Spre exemplu, cea că într-o țară saturată de prezență germană, guvernatorul Alexianu nu ar fi găsit pentru copiii săi un alt profesor de limba lui Goethe decât pe Şef-Rabinul României (Es ist doch unglaublich, nicht wahr?). Când Domnul Şerban Alexianu reproduce incredibila dedicație scrisă pasămite de Şafran pe volumul (nu mai puțin pasămite) oferit acestuia la reşedința Cajal (Şerban Alexianu, Gheorghe Alexianu: Transnistria, un capitol în istoria omeniei româneşti, Bucureşti, Editura Vremea, 2007, p. 179), are cel puțin prudența de a nu da detalii în măsură să infirme gogomănia. Pe domnul Coja, prudența îl caracterizează în aceeaşi măsură în care o face onestitatea. Mai pe şleau spuse lucrurile: este un impostor. Şi va fi simplu de demonstrat acest lucru în fața oricărui complex de judecată: în loc să reproducă facsimile ale presupusei dedicații, un examen grafologic poate stabili acuratețea celor pretinse. Există (slavă Domnului!) destule manuscrise rămase de la Alexandru Şafran. Documentele pe masă! Dar în original!» (http://www.acum.tv/articol/9856/ ) Până aici textul lui M:S:

Întrucât am avut ocazia să văd (să fotografiez) respectiva dedicație în original, și nu văd de ce aș avea îndoieli atât de subliniate privitoare la autencitatea documentului, îl reproduc sub forma unei imagini fotografice realizate de mine în salonul apartamentului dlui Șerban Alexianu din București, acum câțiva ani. Nu am avut ocazia să văd alte documente olografe ale ilustrului rabin, dar sper că există undeva pagini autografe, în domeniul public, de pildă în arhivele naționale ale României, care ar putea servi unei expertize grafologice, imperios cerute de Michael Shafir în 2009.

Dedicația este scrisă cu cerneală pe foaia de titlu a unei cărți contestate de unii, privitoare la demografia populației evreiești din România în perioada celui de al doilea război mondial, ai cărui coautori au fost Sabin Manuilă și Wilhelm Filderman, aceasta fiind prima ediție în România după 1944. Sabin Manuilă a părăsit țara și a murit în Statele Unite. Lucrările sale de demografie figurau în listele de cărți interzise pe baza Convenției de armistițiu.
Pentru mine, împrejurările în care a fost scrisă dedicația sau natura relațiilor dintre Șerban Alexianu și Alexandru Șafran, doi onorabili oameni în vârstă la acea dată sunt, pentru moment, secundare. Întâi ar fi de stabilit autenticitatea dedicației printr-o expertiză grafologică NEUTRĂ.
E probabil foarte simplu să se afle, deja, dacă Alexandru Shafran a fost în România în anul 1995 și, mai exact, dacă la 29 martie se afla la București. (Rabinul Alexandru Şafran a vizitat România, prima oară după expulzarea sa de către comuniști, în 1995, se precizează într-o biografie oficială.) E foarte probabil că astfel de informații nu ar fi ajuns la Șerban Alexianu, dacă nu ar fi fost în contact cu Alexandru Shafran. În ipoteza că dedicația este autentică. De ce nu ar fi? Fiindcă așa vreau cei cărora o astfel de dedicație nu le convine? Între cele două războaie s-au constituit contacte și prietenii greu de imaginat pentru cei care au trăit și activat în atmosfera de ură belică și postbelică. Relațiile dintre Mircea Eliade, M. Sebastian, Nae Ionescu sunt un exemplu.
Acest document nu poate exonera definitiv de responsabilitățile sale eventuale un om ca Gheorghe Alexianu, rolul acesta îl pot avea doar documentele și mărturiile celor care au fost direct implicați în guvernarea Transnistriei. Printre ei se aflau și evrei, toți aceia care au fost delegații comunităților evreiești aici constituite, în relația cu administrația teritoriului. Crucea Roșie Internațională deține liste cu astfel de interlocutori, din vremea anchetelor realizate atunci. E puțin probabil că ar mai există supraviețuitori dar e probabil că unii au povestit ce se întâmpla cu adevărat acolo.
Iată, în fine transcrierea dedicației:
« Lui Şerban Alexianu, amic din tinereţea noastră, în amintirea ilustrului său părinte, care în întreaga-i viaţă şi activitate profesională şi mai ales în perioada neagră a războiului a făcut din inimă şi total desinteresat atât de mult pentru Comunitate. A plătit la comanda comunistă cumplit şi total nedrept. Întreaga-i suferinţă să-i fie isbăvită. În București la 29 martie 1995. [indescifrabil ? ?]  Shafran. »
Lecțiune incertă : «dezinteresat» și «izbăvită» ca și semnele din fața numelui.

Dan Culcer


Sabin Manuilă (n. 19 februarie 1894, Sâmbăteni, Arad - d. 20 noiembrie 1964, New York) a fost un medic, demograf și statistician român, membru corespondent (1938) al Academiei Române. (Wikipedia)

A se vedea articolul lui Ion Coja, «Wilhelm Filderman şi Alexandru Şafran – doi evrei pământeni vrednici de veşnica noastră pomenire», în Altermedia.info