Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Discurs rostit pe data de 3 iunie 2011 la Cimitirul Eroilor de
Ion UNGUREANU, ex-ministrul Culturii şi Cultelor, Republica Moldova
Ne-a adunat azi aici, de Zilele Īnălţării, un act de vandalism feroce, care īn fond s-a īntāmplat chiar sub ochii unora dintre noi. Este o dovadă elocventă că oraşul Chişinău de la 1944 īncoace nu ne-a aparţinut nouă, băştinaşilor. Pentru a ajunge aici, īn locul unde are loc slujba de pomenire, a trebuit să trecem azi prin bălării şi hăţişuri, ca īn vremurile vechi, cānd primii creştini se adunau īn peşteri pentru a se ruga īmpreună lui Dumnezeu. Iată-ne aruncaţi īnapoi īn epoca păgānismului. Cei care s-au īntrunit azi aici sunt, după expresia biblică, sarea pămāntului, ei sunt purtătorii făcliei memoriei noastre istorice. E bine ştiut că atitudinea faţă de cimitire relevă gradul de civilizaţie al unui stat. Ne-a adunat aici investigaţia jurnalistei Angelina Olaru despre această monstruozitate care s-a săvārşit chiar īn inima Chişinăului – demolarea Cimitirului Eroilor – un complex memorial şi arhitectural unic. Dar dacă le punem pe toate cap la cap, era inevitabil ca toate astea să se īntāmple. Pe timpuri, năvăleau tătarii, turcii, prădau cu nemiluita tot ce le ieşea īn cale – şi dacă de la păgāni nici nu te puteai aştepta la milă şi īndurare, atunci cānd lor li se alăturau cazacii, năvălind şi ei peste noi, e un lucru absolut de neīnţeles. Creştini ca noi, ne ardeau bisericile, ne furau cărţile sfinte, icoanele… (despre aceasta ne-a amintit recent Nicolae Dabija īn unul din editorialele sale). Dar chiar şi ei, după o vreme, se īntorceau cu prada la ei acasă – pe unde le-o fi fiind casele.
Astăzi avem de-a face cu un alt soi de năvălitori. Ei īşi spun „eliberatori”, dar nu pleacă īnapoi, de unde au venit (deci sunt ocupanţi!). Nu-u-u!, nu-u-u! ripostează ei indignaţi, suntem eliberatorii voştri. Aceşti neaveniţi distrug ce-i al nostru şi-şi instalează kibitcile roşii īn casa noastră strămoşească. Īntre timp īşi educă demolatori şi prădători din seminţia noastră. Religia, care ne-o impun, e ura faţă de frate şi dragostea faţă de prădători. Ni s-a implantat īn creier că nu mai suntem ceea ce am fost, că nu mai avem nevoie de memorie, de legi morale, ni se rescrie, ni se falsifică trecutul istoric.
Noi, băştinaşii, n-am fost aşa, dar ne-au īnvăţat să fim aşa cei care au venit cu “mī starāi mir razruşim do osnovania” (“vom distruge vechea lume pānă īn temelii”). După ce şi-au aruncat īn aer bisericile, catedralele (e de ajuns să pomenim doar “hram Hrista Spasitelea” la Moscova, avānd apoi intenţia să distrugă pānă şi celebra biserică a lui Vasile Blajennāi din Piaţa Roşie, şi numai printr-un miracol īn ultima clipă s-au răzgāndit), ei bine, aceşti neobarbari au venit şi la noi să ne īnveţe a demola, a arunca īn aer, a şterge cu buldozerele orice urmă de civilizaţie, de creştinătate. I-aţi văzut chiar zilele astea mărşăluind obraznic cu drapele roşii, sāngerii prin Chişinău, scandānd “naşa Moldova!” (“Moldova noastră”), deşi nu ne cunosc limba, cu atāt mai mult istoria. Ce anume au ei īn vedere cānd zic Moldova, se vede la Tiraspol, īn acest vechi pămānt moldav devenit azi o enclavă rusească, unde numele de “Republică Moldovenească” e pus doar de formă. Ei zic “Moldova”, dar subīnţeleg Rusia, subīnţeleg o gubernie rusească. Dacă nu mă credeţi, īntrebaţi-l pe Patriarhul Rusiei, Kirill, care īn toamnă īşi va vizita la Chişinău spaţiul canonic al “Vseia Rusi” (al īntregii Rusii), īn timp ce Patriarhul Romāniei n-are voie să vină pe moşia lui Ştefan cel Mare şi Sfānt. Trăim timpuri apocaliptice, unde minciuna e īntronată īmpărăteasă. Eu nu le-aş dori ruşilor ca īntr-o bună zi nişte venetici să mărşăluiască semeţ pe străzile Moscovei scandānd, cu accent specific, “nasa Moscava, nasa Moscfa!”. Şi să ceară obraznic ca limba lor să fie decretată limbă de stat īn Rusia. Poate că atunci ruşii din Rusia s-ar trezi şi ar īnţelege mai bine situaţia dramatică īn care ne aflăm noi, băştinaşii, şi i-ar sfătui pe consāngenii lor, odată ce ei n-au de gānd să se īntoarcă īn Rusia, cel puţin să se poarte cu respect faţă de noi, pe pămāntul nostru, pentru că oricāt de mulţi ar fi, oricāt de mult s-ar īntinde – pānă la urmă, tot la matca lor vor trebui să se īntoarcă, aşa cum se īntorc apele revărsate dintr-un rāu īn albia de unde s-au pornit.
Sunt ei oare vinovaţi, aceşti mărşăluitori pe meleagurile noastre? Doar parţial, cred eu. Principalii inşi care poartă vina sunt cei din spate, care-i asmuţă contra noastră, care īn fond nu-şi cruţă propria seminţie. Celebra zicere stalinistă “Mī za ţenoi ne postoim!” (“Nici un preţ nu e prea mare pentru noi!”) e aplicată şi azi.Despre aceasta vorbea Aleksandr Soljeniţān – marea conştiinţă civică a Rusiei, atunci cānd afirma cu amărăciune că Rusia timp de sute de ani a fost condusă de conducători care au urāt şi urăsc poporul rus, şi de aceea nu-l cruţă, īl trimit peste tot īn războaie şi misiuni inutile. Acelaşi Soljeniţīn a formulat un deziderat nemaiīntālnit la nici un alt popor din lume “O sberejenii naroda” (despre cruţarea, ocrotirea, păstrarea poporului). Care “sberejenie”, care grijă de consāngeni? Amintiţi-vă cum pe timpul conflagraţiei militare de la Nistru, impusă de forţele proimperiale ruso-sovietice, ni s-a tăiat gazul īn Moldova (dacă ar fi putut, ne-ar fi oprit şi aerul!). Gazul a fost tăiat pentru toată populaţia – altfel tehnic nu se putea. Şi cine a suferit īn primul rānd? Ruşii! Ei, spre deosebire de populaţia autohtonă, n-aveau cum să se descurce. Băştinaşii au apelat la neamurile lor de la ţară, pe cānd ruşii au fost cel mai grav afectaţi de această pedeapsă a Rusiei. Ca şi atacul cu gaze nocive īmpotriva cecenilor din Teatrul Sud-Vest de la Moscova, care a făcut un număr infinit mai mare de victime īn rāndul ruşilor decāt puteau s-o facă cecenii. E aceeaşi mentalitate: “Mī za ţenoi ne postoim!” O mentalitate de sălbatici. Ea e aplicată īn permanenţă.
Dar să-i lăsăm īn plata Domnului. Īntrebarea e ce ne facem cu neobarbarii noştri autohtoni, din stirpea noastră, care s-au īnhăitat cu ei? Amintiţi-vă de romanul Clopotniţa al lui Ion Druţă, de vechea clopotniţă a lui Ştefan cel Mare, arsă pānă īn temelii nu de cei care ne pāngăresc plaiurile, ci de unul de-ai noştri. Acest act de vandalism e descris īntr-o operă de ficţiune. Dar uitaţi-vă ce ne spune realitatea: după cum s-a aflat, demolarea definitivă a acestui cimitir sacru a fost aprobată de unul din mai-marii republicii noastre. Astăzi el se justifică, precum că n-a ştiut. Dar, vorba strămoşilor noştri latini, domnule Tarlev: Ignorantia non est argumentum! (Ignoranţa nu este un argument). E īnspăimāntător ceea ce se īntāmplă la noi sub ochii noştri.
Tot īn zilele astea a fost difuzată ştirea că acum cāteva zeci de ani a fost rasă cu buldozerele porţiunea din Cimitirul Central unde se afla mormāntul unui primar excepţional, Karl Schmidt, care a condus primăria timp de 28 de ani. Tot atunci a fost şters de pe faţa pămāntului mormāntul marelui arhitect Alexandru Bernardazzi, care a eruoepenizat Chişinăul. Pe locul mormintelor lor s-a īnălţat “kinoteatr 40 let VLKSM” – trăiască comsomolul! Această clădire are īn faţă acea oribilă statuie căreia nici Ministerul Culturii de atunci nu i-a dat aviz de instaurare: “Iz-za hudojestvennoi nepolnoţennosti” (“Din lipsă de valoare artistică”). Dar ia īncearcă azi să te atingi de ea, imediat eşti etichetat barbar şi… rusofob (deşi e un monument sovietic, cum vedem, ruşii şi sovieticii au devenit sinonime). Iată de la cine a preluat ştafeta domnul Tarlev atunci cānd a aprobat demolarea definitivă a tot ce e legat de cimitirul gloriei militare, de osemintele ostaşilor căzuţi īn două războaie, călcate şi măcinate de buldozere…
Desigur, īn ochii unora noi, cei adunaţi aici, arătăm ca nişte naivi, ca nişte romantici. Ia auzi, domnule, noutate! Cānd tot la Chişinău şi īn īmprejurimi au fost torturaţi şi īmpuşcaţi fără judecată mii de oameni – şi pānă azi găsim noi şi noi gropi cu cei executaţi, iar unii dintre autorii acestor atrocităţi mai sunt īncă īn viaţă, trăiesc printre noi şi primesc pensii grase. Pe aceşti criminali, pe aceşti călăi nu-i caută judecătoria de la Haga, crimele lor n-au fost catalogate drept “crime īmpotriva umanităţii”. Ce le putem răspunde? Una n-o exclude pe alta. Dar nimic nu e mai urāt, decāt un om fără memorie, nimic mai periculos decāt o societate care degenerează īntr-o masă de consumatori biologici sau, cum se spune la noi de la o vreme: n-are importanţă limba, ci ceea ce pui pe limbă… Deci suntem invitaţi să coborām la regnul animalic. Īi īnţelegem şi pe cei din Occident, care depind şi ei, sărmanii, de gazele ruseşti, vor şi ei să aibă “ce pune pe limbă”, dar e prea sinistră această alianţă dintre “materialiştii” noştri şi “idealiştii” din Occident, care-şi limitează căutările criminalilor doar pānă la graniţele fostului imperiu sovietic. Noi, băştinaşii, am făcut şi facem parte dintr-un străvechi popor care n-a rāvnit niciodată de la nimeni un petic de pămānt străin, n-am īncălcat legea lui Dumnezeu: ce ţie nu-ţi place, altuia nu face. Ne-am cinstit totdeauna strămoşii, uitaţi-vă cātă lume e īn cimitirele noastre de Paştele Blajinilor! Iată de ce īndrăznim să cerem să ne fie ascultat glasul.
Iar celor care convieţuiesc alături de noi, le-aş pune o singură īntrebare: cum v-aţi simţi, tovărăşeilor, dacă din porunca cuiva (n-are importanţă a cui) ar fi aruncat īn aer complexul gloriei militare “Eternitatea” de pe strada Pan Halippa? E de neimaginat aşa ceva! Dar voi cum aţi procedat cu Cimitirul Eroilor? Istoria pe aceste meleaguri n-a īnceput cu voi. Pānă la venirea voastră aici au trăit oameni, care au avut un trecut, au avut strămoşi, au avut ca şi voi, eroii lor, pe care i-au īngropat cu cinste. Şi voi, venind, ce-aţi făcut cu osemintele lor? Spune o vorbă veche din bătrāni: cine trage īn trecut din pistol, viitorul va trage īn el cu tunul. Nu vă purtaţi cu noi ca nişte cuceritori – altfel va trebui să suportaţi consecinţele. Nu e o ameninţare, e o avertizare. Nu suntem nişte “piei-roşii”, noi nu trebuie să fim creştinaţi. Am fost creştinaţi īnainte de venirea voastră (cam cu vreo jumătate de mileniu), aşa că voi ar trebui să fiţi subordonaţi spaţiului nostru canonic şi nu invers. E de-ajuns că aţi īncercat să ne descreştinaţi. Nu tropăiţi cu cizmele voastre īn casa care v-a găzduit. Cine nu īncalcă legea noastră strămoşească şi se poartă cu respect, va fi tratat adecvat. Cine īncalcă această lege i se va arăta uşa. (Nu vă supăraţi, vorba romānului!, dar aşa se procedează peste tot īn lume.)
Mult īncercată matuşkă Rusie! Opreşte-te! Ai grijă de seminţia ta, n-o semăna pe toate coclaurile, pe toate meridianele. Mai citeşte o dată parabola lui Tolstoi “De cāt pămānt are nevoie omul?”. Riscaţi să lăsaţi Rusia fără ruşi. Şi ar fi păcat. Te ia groaza, cānd te gāndeşti cine le-ar putea lua locul. Din nou īnapoi la pecenegi, “prietenii” noştri comuni? Nu-i o figură de stil. Ne-am convins nu o dată că, īn lumea īn care trăim, totul e posibil. Fără să vrei te īntrebi: oare Rusia pānă acuma nu s-a dumerit că a fost supusă unei experienţe nefaste? Scria cancelarul Germaniei Bismarck īntr-o scrisoare de răspuns socialistului Bebel, care īl tot presa cu ideile lui socialiste: “Curioase idei! Ar trebui să găsim o ţară, de care nu ne este prea milă, de exemplu, Rusia, şi să le probăm”.
Le-au “probat”, īncepānd cu anul 1917. (Preţul a fost de zeci şi zeci de milioane de vieţi omeneşti.) Am nimerit şi noi, alături de ruşi, īn malaxorul acestei experienţe tragice.
Eu, care mi-am făcut studiile la Moscova īn timpul dezgheţului hruşciovist, iar mai apoi am şi lucrat acolo, comunicānd cu celebra intelighenţie rusă, vă spun sincer că mă simt īngrozit cānd văd aceşti rinoceri cu drapele roşii, mărşăluind pe străzile Chişinăului. Mi-e ruşine şi mă doare inima văzānd că ruşii au ajuns să fie confundaţi cu comunismul, cu fioroasele fiare bolşevice! Nu forţaţi nota, nu īntindeţi coarda, ea poate plesni. Īn casa spānzuratului nu se vorbeşte de funie. Nu mai mărşăluiţi, nu mai fluturaţi aceste drapele sāngerii. Veniţi alături de noi să refacem ceea ce au distrus părinţii voştri buimăciţi de-o propagandă care i-a făcut neoameni, haideţi s-o īncepem chiar de la restaurarea acestui cimitir īn cinstea eroilor căzuţi, mai ales că alături de osemintele ostaşilor noştri romāni sunt şi osemintele soldaţilor ruşi, ale altor etnii, asta, desigur, dacă vreţi o viaţă civilizată. Treziţi-vă, afară e un alt veac, sunt alte vremuri, imperiile şi-au dat duhul, īmpăcaţi-vă cu gāndul acesta, nimeni, nici un popor nu poate fi mai presus decāt alt popor, fie el mare sau mic. Īn faţa lui Dumnezeu suntem toţi egali. Nu vă irosiţi puterile să păziţi ceea ce nu vă aparţine. După cum s-a văzut, nici o ideologie, nici o doctrină nu poate asigura nimănui dominaţia mondială – această deşertăciune a deşertăciunilor! Stimaţi alogeni, astāmpăraţi-vă şi purtaţi-vă civilizat cu naţiunea titulară, dacă vreţi să trăim īn pace şi bună īnţelegere. Iar rătăciţilor noştri le-aş aduce aminte că nici un popor nu-şi glorifică vānzătorii de neam. Ei sunt puşi pe vecie la stālpul infamiei. Aceasta vă aşteaptă dacă nu vă dezmeticiţi din buimăceala care v-a cuprins.
Şi ca să n-o īnchei pe-o notă pesimistă, să ne aducem aminte de luminata noapte a Īnvierii cu acele miraculoase cuvinte: “Hristos a īnviat din morţi cu moartea pre moarte călcānd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
Astăzi au nevoie şi cei vii, nu numai cei din morminte, să īnvie din morţi. Doar aşa putem spera că ni se va dărui viaţă veşnică. Trebuie să refacem īn īntregime Cimitirul Eroilor, aşa cum a fost edificat de īnaintaşii noştri. Şi atunci poate că Dumnezeu īşi va īntoarce faţa spre noi. Vom fi trataţi cu respect de popoarele lumii – va fi examenul nostru de ţară civilizată. Prin aceasta ne vom pocăi cu toţii, numai aşa īşi vor găsi odihna de veci cei care şi-au dat viaţa pe aceste meleaguri, şi-au dat tot ce au avut mai scump. Să le fim recunoscători şi să fim demni de ei!
Ion UNGUREANU,
ex-ministrul Culturii şi Cultelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu