PÉter DemÉny. Salata stricata a ideologiei

2006. AUG 25 in Revista 22
Salata stricata a ideologiei
PÉter DemÉny Comentarii Economice Si Politice

I

n numerele 853, 854 si 856 ale revistei 22, Radu Pavel Gheo publica un eseu inspirat si inventiv cu titlul Ultimul partid unic - Uniunea Democrata a Mítiko din Romania, analiza cat se poate de lucida a situatiei UDMR si a maghiarimii din Ardeal. Spun "cat se poate" pentru ca, iata, in partea intitulata A patra buba - monopolismul, autorul tradeaza o necunostinta de cauza, lucru de inteles in conditiile unei tari grabite sa ajunga cat mai repede tot mai departe si ale unor comunitati pe a caror convietuire de-a lungul istoriei si-au pus amprenta ignoranta si superficialitatea, si de multe ori, bineinteles, demagogia. Repet, nu-i reprosez nimic eseistului - nu-i pot reprosa nimic nici pentru ca in economia textului nu se simte acest gol. Observatiile curg mai departe, ele sunt cat se poate de pertinente, demonstratia exceleaza, concluzia se impune de la sine. De fapt, nu e vorba de un "gol direct", ci de unul indirect.

"Monopolul pe care il detine UDMR in plan politic nu e nici un secret, nici un subiect nou. Nu mai conteaza daca etnicii maghiari au votat sau nu cu UDMR" - scrie Radu Pavel Gheo, pentru ca dupa aceea sa observe ca "pentru a-si mentine monopolul, UDMR trebuie sa sprijine indeplinirea" a doua conditii, din care una este "mentinerea unicitatii UDMR ca formatiune politica a etnicilor maghiari".

Aici as dori sa completez. Pentru UDMR, atingerea acestui obiectiv poate fi usurata (si a fost de-a lungul atator ani) de o opinie dupa parerea mea subreda si nefolositoare, dar nu mai putin imbratisata de multi maghiari. Aceasta opinie se poate rezuma intr-o propozitie: "Noi trebuie sa fim la putere".

Un enunt care spune ca "noi" suntem uniti si trebuie sa ramanem asa pentru totdeauna. Un enunt care spune ca nu conteaza cine e acest "noi", important e sa fie "de-al nostru". (Stiu ca suna paradoxal, dar nu sunt capabil de o traducere mai putin paradoxala.) Un enunt care arunca maghiarimea intr-o vesnica puerilitate, intr-o vesnica neputinta de a creste, de a se maturiza. Un enunt care e mai degraba formularea unui tabu.

Pentru cei care adopta acest enunt, aceasta porunca, as zice, nu este important decat un singur lucru: suntem fideli acestei porunci sau nu. Suntem la putere sau nu? Daca da, nu-i intereseaza nimic, dar absolut nimic. Poti vorbi mult si bine despre aroganta alesilor, despre apucaturile lor de baroni, despre balcanismul lor fatis, despre imoralitatea ce-i caracterizeaza - vorbe aruncate in vant. Sunt acolo pentru "noi", sunt aroganti, corupti, balcanici si imorali pentru noi, e mai bine asa decat sa fie altfel, totusi sunt maghiari… (Paradoxal este ca intr-o alta situatie, vorbind despre diferenta dintre cele doua popoare, maghiarii sunt mandri ca ei nu au apucaturi balcanice, ei de la Monarhie se trag…) Unii evoca chiar nuvela lui Maupassant, Bulgare de seu, in care, dupa cum bine se stie, unul dintre calatori, o curtezana, este constransa "sa-si faca meseria" cu un ofiter german, pentru ca postalionul sa fie lasat sa treaca de prusaci - dupa ce ea cu chiu cu vai accepta "sa-si indeplineasca misiunea", ceilalti calatori, scapati din cleste, o dispretuiesc pentru fapta ei. In ochii evocatorilor, politicienii UDMR (ca si, de altfel, toti colaboratorii Securitatii, turnatorii, securistii si secretarii de partid de dinainte de 1989) sunt "iertati" pentru ca au jucat rolul curtezanei demne de mila. Ei nu pricep ca judecandu-i pe toti la fel se pierd nuante importante, si mai ales nu pricep ca "maghiarimea" invocata de unii si de altii ori de cate ori ar fi putut fi trasi la raspundere poate functiona (si functioneaza!) nu numai ca motiv adevarat, dar si ca scuza sau, mai rau, ca pretext.



Chemarea calitatii



N-a fost dintotdeauna asa. Cei din "generatia Trianonului", dupa ce s-au dezmeticit dupa arbitrajul din castelul francez, au inceput sa scrie articole de program pentru maghiarimea din Transilvania. Károly Kós, Sándor Makkai, Dezsö László si ceilalti (pe textele lor se bazeaza transilvanismul, ideologia maghiarilor din Transilvania) au sustinut ca maghiarii au datoria sa fie foarte buni in tot ceea ce fac, pentru ca numai asa isi pot pastra identitatea. Iata un pasaj din Sándor Makkai, probabil cel mai mare ideolog al nationalitatii maghiare: "…revizuirea constiintei noastre nationale maghiare minoritare ne cere indeosebi doua mari transformari sufletesti: una inseamna ca maghiaritatea legata de imperiul pamantesc sa devina in noi maghiaritatea sufleteasca; cealalta ne cere insa sa nu consideram maghiaritatea eterna astfel eliberata mai slaba decat maghiaritatea legata si de imperiul extern, sprijinita si de acesta si sa nu o scoatem la mezat, fiindca asa trebuie sa fim maghiari prin puterile proprii"(1).

Asemanarile, ca si deosebirile intre ideea lui Makkai si cea a UDMR se vad cu ochiul liber. Unitate minoritara si aici, si acolo; putere si acolo, si aici. Dar acolo, o unitate sufleteasca si autorevizuita si o putere datorata autoanalizei lucide - aici, o unitate dorita de adoratia puterii. Acolo, a fi maghiar este o calitate; aici, acest fapt devine o scuza pentru orice. (In treacat fie zis, Sándor Makkai nu a fost un ideolog visator: episcop al Bisericii Reformate din 1926, el devine senator in parlamentul Romaniei.) Un alt exemplu este Károly Kós, om pragmatic, maximalist de tip renascentist: arhitect, grafician, ziarist, scriitor, personalitate debordanta a Ardealului pana la 1977, anul mortii sale.

Sigur ca cei amintiti si colegii lor de generatie, determinati si de perioada istorica in care au trait, au avut idei cu care ne e greu sa fim de acord - de exemplu, unitatea minoritatii pare astazi mai desueta decat oricand. Totusi, sa retinem "chemarea calitatii", o voce auzita azi de putini.



Inceputul sfarsitului



Cred ca inceputul sfarsitului se poate localiza in 1936, cand Makkai emigreaza in Ungaria si anul urmator publica articolul Nu se poate, in care, dupa ce subliniaza ca "nu ma gandesc din punct de vedere politic la problema cu care doresc sa ma ocup, ci la cea mai profunda radacina a ei: destinul elementului uman", scrie negru pe alb: "problema minoritara este de nerezolvat"(2).

Desigur, sunt cateva intrebari pe care am putea sa le punem episcopului. Bunaoara, cum reuseste sa vorbeasca din punctul de vedere al "destinului elementului uman", cand omenirea traieste pana azi in state si federatii construite de politicieni pe baza unor legi politice? Insasi notiunea de "minoritate" are oare sens in afara politicului? Ca doar din punct de vedere uman, toti suntem oameni - despre ce vorbim, atunci?

In ce priveste insa maghiarimea din Transilvania, altceva e important aici. Astazi, la 70 de ani dupa publicarea articolului, el este unul dintre textele-capatai al minoritatii, asa cum a fost si in anii dictaturii. Nu e catusi de putin intamplator ca nu Autorevizuirea noastra, ci Nu se poate a dobandit acest statut. Comunitatea a avut nevoie de aceste fraze amare pentru a se vaicari linistit (!) in continuare.

Cu al sau farmec discret, ceausismul nu a facut decat sa intensifice dorinta de vaicareala. Orasele din Transilvania, orase cu majoritate maghiara au fost romanizate prin infiintarea cartierelor (cu exceptia secuimii)(3); repartizarea incrucisata (numirea celor din Transilvania in Regat si invers) a avut si ea victimele ei; nici anii grei de inchisoare primiti de unii pentru solidarizarea sau mai curand simpatizarea cu revolutia din 1956, romanizarea liceelor maghiare etc. nu au ramas fara consecinte. Incetul cu incetul, faptul ca cineva s-a nascut maghiar a devenit din simplu accident biologic o scuza pentru incapacitatea, incultura, ineptia, imoralitatea, carierismul, chiar badarania lui: suntem atat de putini si, mai ales, atat de asupriti, de ce ne-am supara noi intre noi? A aduce obiectii, a avea observatii au devenit sinonime cu a trada cauza maghiarimii si totul era ingaduit pe motiv ca suntem maghiari cu totii.

O comunitate ce traieste intr-o astfel de mentalitate sigur ca nu se maturizeaza niciodata, ramane mereu in perioada adolescentei. Or, exact aceasta varsta spirituala se oglindeste acum in activitatea UDMR, ca si in sprijinul acordat ei de alegatori. "Nu se cade sa ne cereti socoteala, noi facem asta pentru maghiarime" - a declarat unul dintre politicienii UDMR la un moment dat unui cotidian maghiar cand ziaristul l-a intrebat de ce se taraganeaza un proiect. Acest simulacru de argument este unul tipic in gandirea maghiarimii din Transilvania. Trebuie sa avem multe locuri in universitate pentru ca sunt putini maghiari cu diploma - a fost lozinca in 1990. Acum, aceasta lozinca este folosita in lupta pentru universitatea maghiara de stat; calitatea a devenit o notiune nesemnificativa.



Apocalipsa noastra cea de toate zilele



Bine, imi poate replica cineva, dar universitatea maghiara de stat este o cerinta a opozitiei UDMR, de ce confund lucrurile? I-as raspunde ca opozitia este tot atat de imatura ca si Uniunea. UDMR nu a putut sa "traiasca" cu cei care au avut idei diferite de cele ale "celor de sus" (Béla Markó, György Frunda, Csaba Takács, Attila Verestóy, László Borbély si alti cativa), insusire puerila la randul ei; opozitia nu sufera nici ea opiniile divergente. Un exemplu simptomatic in acest sens este conflictul dintre liderii opozitiei din Odorheiu Secuiesc si cei din Oradea, un altul, incapacitatea Comitetului de Initiativa Bolyai de a asculta argumentele altora. Putem observa aici comportamentul unui adolescent care se supara daca nu primeste ceea ce vrea.

Sa vorbim, deci, despre imaturitatea comunitatii maghiare, pe care o putem rezuma la urmatoarele:

1. Neputinta de a fi deschisi ideilor din afara cercului interior - caracteristica pe care am semnalat-o deja.

2. Incapacitatea de a se comporta in conflict. Pentru UDMR, conflictul inseamna neaparat si iminent razboi civil. Ori de cate ori s-a propus o masura mai radicala (de exemplu, atunci cand prim-ministrul Adrian Nastase nu a fost de acord cu propria-i semnatura privind reamplasarea Statuii Libertatii din Arad) pericolul razboiului civil a fost fluturat in fata maghiarimii, in cazul statuii semnandu-se chiar o declaratie care solicita neruperea protocolului UMDR-PSD. Conducerea UDMR, bineinteles, nu a rupt protocolul - nu si-a dat si nu-si da nici acum seama cat balcanism voalat radiaza o decizie similara, vorbind fara cuvinte despre setea de putere a alesilor nestemati. Pentru Uniunea Civica Maghiara, conflictul este identic cu faptul ca "ei" nu ne inteleg pe "noi". Desigur, romanii sunt cei care nu inteleg situatia dezolanta, mai mult, apocaliptica a maghiarilor - in acest sens este de neuitat declaratia primarului din Odorhei Jenö Szász referitoare la editia Marius Tuca Show dupa difuzarea filmului Trianon: "Koltay a facut mai mult intr-o seara decat UDMR in cincisprezece ani"(4). Dar ce a facut regizorul acelui film, cum bine zis-a Mona Musca, "desuet si mai mult decat patetic"? A spus o singura fraza pe care nici macar n-a prea variat-o de-a lungul emisiunii: "Trebuie sa vorbim despre trecut", dar el a fost cel mai mare obstacol in calea discutiei argumentate, aducand mai mult cu un magnetofon stricat decat cu un partener de dialog in toata puterea cuvantului. Asadar, Jenö Szász crede intr-o incrancenare capoasa si intr-o repetare neobosita si obositoare a propriilor ganduri, si nu intr-o analiza lucida si empatica a situatiei - caracteristica unui copil, nicidecum a unui om matur.

Aceasta imaturitate a UDMR conduce la enunturi de genul "daca nu votezi cu noi, nu esti maghiar", "daca votezi cu un partid roman, esti tradator" (ne amintim de asemenea afirmatii din vremea cand UCM a vrut sa intre in parlament pe listele AP). Acestei imaturitati, acestei orbiri unitare sau unitati orbite se datoreaza faptul ca, general si analitic vorbind, atent fiind, ca in tot articolul de mai sus, la fenomen, nu la individ, maghiarul din Transilvania nu stie sa fie civil, nu stie sa se comporte ca un civil, pentru ca ideologia (pentru cei mai multi, desigur, o salata de idei stricate) il leaga de o comunitate bazata pe etnie, o comunitate prezentata de ideologi ca una suferinda si imputinata de romani, niciodata inteleasa de acestia. Pentru acest individ-model, natiunea romana este una de care ne-a legat forta destinului, iar noi trebuie "sa fim la putere" sau "sa luptam" ca sa ne fie cat de cat bine. Acest individ-model are idei putine, dar fixe, pe care nu le confrunta cu ideile altora, spunand ca acestia oricum n-ar intelege "situatia", "soarta" noastra. Situatia si soarta ne impune fie o uniune din ce in ce mai imorala, dar resimtita de multi ca "inteleapta" pentru singurul motiv ca, iata!, n-a izbucnit nici un razboi civil, fie una care da cu pumnii-n masa si nu intelege de ce acest lucru nu este de-ajuns. Nu spun ca Romania nu a facut cu varf si indesat tot ceea ce a putut pentru ca maghiarii sa se simta rau in tara in care s-au nascut, dar de la o vreme incoace (cam de multisor!) si "noi" avem partea noastra de vina. Dar o comunitate care nu vrea sa-si cunoasca alternativele nu-si va asuma niciodata raspunderea.

Iata de ce, din pacate, Radu Pavel Gheo are dreptate.



Note:

1. Sándor Makkai, Autorevizuirea noastra; Lucian Nastasa, Levente Salat (coord.): Maghiarii din Romania si etica minoritara (1920-1940), Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturala, Cluj 2003, 150-151.

2. Sándor Makkai, Nu se poate; Lucian Nastasa, Levente Salat, op. cit., 194, 195. Sublinierile apartin autorului.

3. Un singur exemplu: in 1977, Tg. Muresul are 130.076 de locuitori, din care 45.639 romani si 82.200 maghiari. In 1992, sunt 164.445 de locuitori, din care 75.851 romani si 84.493 maghiari. Cf. Varga E. Árpád, Erdély etnikai és felekezeti statisztikája (Statistica etnica si confesionala a Transilvaniei). http://varga.adatbank.transindex.ro/?pg=3&action=etnik&id=567. La fel s-a intamplat la Oradea, Satu Mare, Cluj etc.

4. Cf. http://belpol.transindex.ro/?hir=7439