vineri, 29 ianuarie 2010

Dan Pavel, strategul secret al liberalilor

Dan Pavel, strategul secret al liberalilor

Florin Ciornei
Marţi, 22 Aprilie 2008
Fostul consultant al lui Gigi Becali lucrează de câteva luni pentru PNL.

Călin Popescu-Tăriceanu şi ceilalţi lideri PNL primesc sfaturi politice nu doar de la israelienii Finkelstein şi Silberstein, ci şi de la politologul Dan Pavel. Liderii liberali au angajat firma condusă de Dan Pavel pentru servicii de consultanţă politică, iar, de curând, au fost discutate contracte pentru campaniile locale din Timiş şi Bacău, susţin surse din conducerea PNL. Cu toate că angajamentul este vechi de câteva luni, atât Dan Pavel, cât şi liderii liberali au menţinut o discreţie maximă.

Clienţii locali: Romeo Stavarache şi Viorel Coifan

Prima apariţie la un eveniment electoral al liberalilor a avut loc sâmbă tă, la lansarea candidaţilor pentru judeţul Timiş, unde PNL şi PNŢCD au format o alianţă. El se ocupă de candidatul comun al liberalilor şi ţărăniştilor pentru Consiliul Judeţean Timiş, Viorel Coifan, dar se poartă discuţii şi pentru coordonarea campaniei lui Gheorghe Ciuhandu pentru Primăria Timişoarei. Liderul liberal Cristian Buşoi a confirmat cooptarea lui Dan Pavel ca strateg electoral.

„Am avut o discuţie cu el în urmă cu o săptămână pentru a se ocupa de campania de la Timişoara. Deocamdată nu avem un contract, dar în câteva zile o să vă pot spune“, a declarat Buşoi. În afară de campaniile din Timiş, Dan Pavel mai oferă consultanţă şi candidatului PNL la Primăria Bacăului, actualul edil, Romeo Stavarache.

Sfaturi contra alianţei cu PSD

Dan Pavel a recunoscut că oferă servicii de consultanţă politică liberalilor. „Da, este adevărat că lucrez pentru PNL la alegerile locale“, a declarat Pavel. Răspunsul său a fost afirmativ şi la întrebarea dacă elaborează strategii şi pentru conducerea centrală. El a refuzat să dezvăluie sumele plătite de PNL, precizând doar că firma sa „merge pe contracte rezonabile“.

Potrivit unor lideri liberali, una dintre cele mai importante analize elaborate de firma condusă de Dan Pavel a fost cea privind proiectul alianţei PNL-PSD. În urma cântăririi avantajelor şi dezavantajelor acestei potenţiale alianţe, analiza recomanda şefului PNL, Călin Popescu-Tăriceanu, să nu se asocieze cu PSD. „Da, este adevărat“, a răspuns Dan Pavel, întrebat dacă a sfătuit PNL să nu facă alianţa cu PSD.

CONSULTANŢII PNL

La concurenţă cu Finkelstein şi Silberstein

Serviciile de consultanţă politică angajate de liberali sunt împărţite între două firme. Cea condusă de Dan Pavel se numeş te DDHM Strategic Consulting Group. El este asociat cu trei dintre foştii săi studenţ i de la Facultatea de Ştiinţe Politice: Bogdan Dima, Cosmin Dima şi Iulia Huiu, consilier personal al premierului Tăriceanu şi fost candidat PNL la alegerile europarlamentare. Pentru liberali mai lucrează o echipă de consilieri formată din israelienii Arthur Finkelstein şi Tal Silberstein. Aceştia sunt asociaţi cu Dan Andronic - fost consultant şi în continuare sfătuitor neoficial al lui Adrian Năstase - în firma First One Communication.

Supliment de informatie

Revista 22, 2004 MAI 05
"O chestie socratica"
Andrei Cornea

O boala noua, sau mai exact forma "democratica" a unei boli vechi a devenit teribil de virulenta in ultimul timp: impostura intelectuala. Sa pretinzi, cu acte calpe, ori cu sustinere "grea" in presa si pe "sticla", ca esti ceea ce de fapt nu esti: intelectual, savant, profesor, ca stii multa carte, ca ai strans gramezi de titluri academice, lucrari, doctorate, recunoasteri internationale, ca nu esti doar bogat, baron local, poet de curte etc., ci si altceva, mai geistig - iata o pasiune maladiva, care domina tot mai mult si pe care Elena Ceausescu, una, ar fi inteles-o bine. Nu le ajunge anumitor personaje ca au influenta si putere; ii roade ca nu le sunt recunoscute puterile spiritului. Averea le prisoseste, dar la fel si invidia pe averea invizibila a altora. Pot cumpara aproape orice, dar orice nu pot cumpara le strica visele. Abrevieri precum "prof.", "dr.", "conf." ii fascineaza precum o mantra, iar la "acad." intra in delir, de parca ar intra in atingere de-a dreptul cu "das ganz Andere"!

Unii stiu sa vorbeasca abia ca un elev mediocru de gimnaziu; primesc in schimb titluri universitare de doctor, sunt adulati si proclamati mari oratori, precum baronul Mischie de Gorj. Altii nu stiu sa redacteze o teza de doctorat, sunt respinsi de un for autorizat, dar isi atarna imediat tablita de "prof. dr.", precum Adrian Paunescu, care preda literatura la Universitatea Particulara Spiru Haret. Altii castiga titluri universitare acumuland lucrari inexistente sau plagiate, precum Mircea Beuran, fostul ministru al Sanatatii. Si asa mai departe.

Fie: impostorii sunt impostori. Dar la confectionarea aurei lor de falsa intelectualitate, iata ca se ostenesc, in ultimul timp, si intelectuali adevarati, profesori adevarati, specialisti adevarati; iar asta e de neiertat. Ca proba, transcriu urmatoarele confesiuni publice ale lui Gigi Becali (Evenimentul Zilei, 15.04.2004):
"- Dane, ce inseamna filozofie? Mi-a spus ca inseamna iubirea de intelepciune. Atunci mi-am dat seama ca eu sunt filozoful, nu acesti filozofi, care ei sunt cititori de filozofie. Sigur ca ei s-au nascut destepti, dar citesc filozofie si sunt teoreticieni de filozofie. Eu sunt un practician, pentru ca m-am nascut filozof... Asa m-a nascut mama mea sa iubesc intelepciunea. Nu poti fi un filozof autentic decat daca te-ai nascut. Altfel te numesti filozof cititor sau filozof teoretician". Cat despre proaspatul consilier politic al lui Becali, Dan Pavel, cel solicitat mai sus sa spuna ce e filozofia, el e intr-adevar profesor la Facultatea de Stiinte Politice, analist politic, autor al mai multor carti de filozofie politica si etica, colaborator mai vechi sau mai nou la reviste "grele", precum 22, ori Sfera Politicii. Cu multa claritate, deci, ne explica cum s-a becalizat filozofia: "Stiti, e o chestie socratica... e ca in dialogurile lui Platon... e vorba de maieutica. Eu scot ceva ce era deja".

Sa fim bine intelesi: nu contest dreptul nimanui, fie si al ignarului, sa faca politica. Analfabetul in Parlament? De ce nu, daca alti analfabeti, in numar suficient, il voteaza! De asemenea, nu contest dreptul nici unui politolog, specialist in imagine etc. sa-si vanda serviciile analfabetului. Dar sa-l prepare sa fie ales drept ceea ce este: analfabet, sef, patron de club sportiv, nabab, ori ce mai e! Sa nu incerce sa-l ambaleze cu funde intelectuale si sa nu-i stea alaturi cand el isi proclama revelatia cu ingamfarea ignarului - "eu sunt filozoful!". Sa nu incurajeze, in fine, analfabetul sa-i dispretuiasca pe cei care citesc, care scriu, pe cei pentru care mai conteaza inca o carte de filozofie, de eseistica sau de literatura, cu nerozia ca pe el "l-a facut mama filozof".

Cum oare, cand ai scris candva o carte numita Etica lui Adam, in care denuntai raul radical al tradarii intelectualilor, ai tupeul sa asezi dialogurile lui Platon in context Becali? Ori sa-i stai alaturi lui Gigi fara sa rosesti, explicandu-i ce este filozofia? Daca umanitatea care se recunoaste in Corleone, Nasul, Becali & Co. vrea sa-i voteze pe baietii acestia cu "scoala vietii", s-o faca linistita. Dar macar s-o faca pentru ceea ce ei sunt intr-adevar, si nu pentru ca "scoala vietii" i-ar institui drept "filozofi practicieni"! Macar Eyal Arad n-a sustinut ca a descoperit noua pasiune filosemita a lui Vadim Tudor citind Kabbala sau Misna!

Faceti-l asadar, daca puteti, pe Gigi deputat, ministru, poate chiar presedinte de republica! Dar lasati, Dumnezeule, maieutica celor putini care mai stiu ce este! Contribuiti, daca aveti chef, la marea farsa politica, vindeti-va serviciile cat mai scump, curtati-l pe patronul Stelei, cerandu-i tricouri pentru copilul microbist, cum a facut bunul amic si tutore al lui Dan Pavel, profesorul de la Universitatea din Maryland, Vladimir Tismaneanu! Daca v-a secat inspiratia politologica, puteti chiar declara, precum iarasi acesta din urma (naivitate, interes?) a declarat despre pitorescul personaj, la care interjectiile sunt, statistic, reprezentate cu mult peste medie: "Discursul lui il vad la frontiera dintre conectarea unui discurs moderat populist cu ideologie crestin-democrata, si aici va fi rolul celor care il sfatuiesc". Curat rol!
Dar de ce numiti ignominia voastra "o chestie socratica"?

Niciun comentariu: