Mihai Bara. Revelaţia ţigăniei

Blogul Deformator de opinie
http://mihaibara.blogspot.com/

joi, 7 ianuarie 2010
Revelaţia ţigăniei

Acest post nu este unul xenofob, însă nici nu se vrea politically correct, pentru că acest blog nu este corect, şi, atâta vreme cât nu mă apucă vreo dorinţă stranie de a câştiga Nobelul pentru pace, nici nu va musti vreodată de corectitudine. Aici ţiganii sunt ţigani, nu rromi, negrii sunt negrii, nu persoane de culoare, jidanii pot fi evrei sau jidani, în funcţie de context, nu ne ascundem ipocrit în spatele unor cuvinte.
N-am să mă refer la ţigani, ci la fenomenul global de ţigănie, fenomen căruia, cel puţin în România, şi nu numai, ţiganii i-au căzut victime.
Primul contact cu personajul apare relativ devreme, ţiganul fiind demonizat din cruda tinereţe a fiecăruia dintre noi: majoritatea am fost ameninţaţi că, dacă nu mâncăm tot, vom fi daţi la ţigani, ţiganul devenind astfel, un nemesis dovedit al copilului român.
Apoi urmează o perioadă îngrozitoare, aia în care adolescentul coşuros şi, cum altfel, foarte idiot, mai bou ca boul bălţii, începe să meargă prin drumeţii, de obicei şi mânat de ceva căcaturi ecologiste, preluate de pe la Bucurenci sau Chirilă, uzual în "Poiana Narciselor", unde cântă băşini gen "treceau ţiganii şi în mine plânge inima cu foc". Ţiganu' rămâne acelaşi nemesis, dar este apreciat pentru focul inimii sale şi patima pe care o pune în dragoste, unicul subiect care-l interesează pe adolescent, dornic să fută, pe scurt.
Ulterior, românul descoperă că ţiganul are ciocardei grupa mare, în cele mai multe cazuri, făcuţi din cântat sau din şmenozeli, nicidecum din muncă cinstită din care, credeţi-mă pe cuvânt, niciodată nu te îmbogăţeşti. În acelaşi timp, se schimbă şi priorităţile, de la dragostea adolescentină, se trece într-un spectru mult mai pragmatic, respectiv, iubirea de arginţi. Adică, pula mea, dacă ai bani, eşti cineva, nimic altceva nu mai contează. Urmarea: ţiganul deserveşte o dublă postură în mentalul fracturat al românului: e acelaşi nemesis, pen' că e ţigan şi punct, dar este, deopotrivă, admirat pentru banii lui, dar şi pentru talentul său de a miorlăi crâmpeie de şatră: duşmanii, gologanii, gagicile, sexualitatea, etc.

Ajungem la televiziuni, care sunt nişte afaceri, iar de la o afacere nu poţi pretinde să fie morală; au speculat fascinaţia constructivo-distructivă a românului pentru modul de viaţă ţigănesc, bombardându-l cu ţigănie din plin. Revelionul, pe care eu îl detest într-atât de tare încât nu s-au inventat cuvinte care să-mi poată descrie trăirile, a însemnat pe la toate televiziunile legiferarea ţigăniei ca unic mod de a face audienţă. Din toată mizeria asta suferă ţiganu' adevărat, care a ajuns să fie bastardizat ca noţiune şi cultură, existând acum doar ca produs de marketing, dar pe care uman, nimeni nu-l respectă, toţi identificând în el o vacă numai bună de muls.
Revelaţia pe care am avut-o e, însă, că şi americanii îşi au ţiganii lor, recte negrii. Nu există absolut nicio diferenţă între manele şi hip-hop, mai ales West Coast. Aceleaşi subiecte: banii, duşmanii, femeile, maşinile scumpe, performanţele sexuale, aceeaşi fascinaţie pentru aur, purtat pe degete, la gât sau în gură. Modus operandi este, şi el, identic: negrotei pe toate canalele, la orele de maximă audienţă, publicitate pompată la greu în curul lor, nu există gală fără Jay Z, Kanye West sau Lil' John. Ca la noi cu Salam, Jean de la Craiova sau Adi de la Vâlcea. Albii din lanţurile TV americane, ca şi albii din trusturile media româneşti, exploatează ţiganii, denumiţi şi negrii în State, pentru a face un purcoi de bani.
Madonna, care tot timpul vrea să fie mai şmecheră decât noi, ăştia, pulimea, a descoperit o altă chestie, preluată cu inima deschisă de una ca Loredana: ţigăneala wanna-be. Adică îmi trag ţigan pe featuring, împrumut trei rochii şi două acordeoane din muzica ăstora, să mă dau elitistă, intelectuală şi preocupată de descoperirea vestigiilor culturale nomade. Că iese varză cu mici, călită în buda fumegândă, e partea a doua...

Şi uite aşa nici ţiganul nu mai e ţigan, însă, dacă m-ar răpi extratereştrii şi m-ar obliga, sub ameninţarea sondării anale, să le spun ce muzică se ascultă pe Pământ, exemplul ar fi cel de mai jos, cu amendamentul că ţiganii ăştia cântă mai bine decât orice formaţie de rock din România. Cântă mai bine şi decât Madonna...Sfinte Gizas, de fapt, şi eu cânt mai bine ca Madonna.