sâmbătă, 4 februarie 2012

Nu toată lumea gustă și crede discursurile delegatului Pieții

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Nu toată lumea gustă și crede discursurile. In ce mă privește, nu cred în efectul reformator profund al discursurilor unde cuvântul democrație se repetă prea des. AM deci rezerve majore și suspiciuni profunde. Într-o Românie unde radicalismul analizelor lui Ioan Roșca rămâne fără ecou, unde proiectul lui Constantin Cojocaru este deturnat și sabotat la vedere de un Dan Diaconescu, adecvarea lui Claudiu Crăciun e prea linsă ca să nu fie ușor și oportunist recuperată de cei ce vor finanța viitoarea mișcare al cărui lider probabil va fi junele nostru.
Cu prietenie, Dan Culcer

Un discurs populist, emfatic, gol de conținut și cu tente revoluționare, care îmi aduce aminte de Crin Antonescu în 2009, de modul în care își cîștigă Dan Diaconescu simpatizanți acum, și de cum o făcea Ion iliescu în anii ’90. Diferența esențială – Claudiu Crăciun e adaptat cerințelor estetice și de stil ale generației iPad. Iar tinerii cad ca muștele.
La Antena3, Crin Antonescu e în extaz:
Cel mai aplaudat, minute în șir aplaudat, și aplaudat de toată sala în picioare, cu 5 sau 6 excepții, pe care aș putea să-i și numesc, care erau probabil de la PDL și care probabil nu aveau voie să se ridice în picioare, a fost un tînăr, un domn Crăciun, un om care a vorbit extraordinar, a vorbit impresionant, în numele protestatarilor din România. A vorbit echidistant politic…
Vechea și Noua Stîngă, cu jalba-n proțap la Bruxelles
Pe măsură ce stînga veche, cea cu rădăcini adînc înfipte în Partidul Comunist Român, se retrage încet, dureros de încet, din primul plan al vieții publice românești, pe măsură ce un iliescu trage tot mai lipsit de vlagă, intre două operații, de sforile USL, pe măsură ce Adrian Năstase este și el împins de “justiția aservită Tiranului” în colțul delicvenților; pe măsură ce natura își urmează cursul și face pentru noi ceea ce lustrația ar fi trebuit să facă, Noua Stîngă trendy se pregătește să îi ia locul. Iar asta se întîmplă cu o viteză mult mai mare decît m-aș fi așteptat acum 2-3 ani.
Grupurile de “activiști”, deocamdată pașnici, dar care se uită cu cu jind la mai hotărîții lor tovarăși din Grecia și Marea Britanie, adică Grupul Pentru Acțiune Socială (GAS) de la Cluj și Critic Atac de la București, și-au trimis marți reprezentanții la Bruxelles. Alături de Crin Antonescu, care nu cred că va avea o viață politică prea îndelungată, de Victor Ponta și “societatea ciuvică“, reprezentantă glorios de Alistar și Cristian Pîrvulescu – singurul “pro-democrat” care a acceptat să fie cumpărat de PSD, și de purtătorul de cuvînt al securistului Dan Voiculescu, au fost Claudiu Crăciun și economistul Liviu Voinea (ambii publicați de criticatac- Claudiu; Liviu publicat copios). Au vorbit marți, la Bruxelles, “pentru libertate” și “împotriva tiraniei lui Băsescu.”
Am urmărit așa-numita dezbatere iar la final am rămas cu impresia clară că o schimbare radicală e pe cale să aibă loc în Stînga românească. M-au lăsat rece discursurile inerte ale lui Ponta și Gladiol, repetate în fiecare seară la moguliziuni. Am ascultat intervenția lui Daniel Constantin (PC) copleșit de un deja-vu voiculescian, dar am tresărit de uimire la sofismele ocupiste ale lui Claudiu Crăciun, cele îmbrățișate cu atît entuziasm de Antena3. O înșiruire de prețiozități și platitudini atent meșteșugite, ce rezonează extrem de bine cu sensibilitățile tinerilor hip și rebeli fără cauză.
Un discurs inspirat pînă la identificare cu retorica mișcării Occupy Wall Street. De altfel a și provocat reacții similare. Claudiu Crăciun a trezit entuziasmul Antenei3, USL și PC, revoluționari și dubioși de meserie. Asemănător, lista suporterilor și simpatizanților Occupy Wall Street figurează: Partidul Comunist din SUA, Partidul Socialist din SUA, Partidul Comunist Revoluţionar din SUA, Internaţionala Socialistă, Uniunea Studenţilor Marxişti, Internaţionala Bolşevică, Hugo Chavez, Coreea de Nord, Partidul Comunist Chinez, Partidul Nazist American, Panterele Negre, Louis Farrakhan (lider al Naţiunii Islamului din SUA), CAIR (organizaţie islamistă americană), Gărzile Revoluţionare din Iran, ayatolahul Khamenei (liderul suprem al Iranului) şi Hezbollah.
Cîteva întrebări pentru Claudiu
  • Cum a ajuns la Bruxelles, să stea la braț cu USL și PC, salvatorii democrației românești? Cine a dat invitația? Ion iliescu, Dan Diaconescu, sau Cristian Pirvulescu cel dornic să fie cumpărat de PSD?
  • Ca Robin Hood prodemocratic Claudiu a ajuns coleg de scenă cu Antena3 și Realitățile. Putem să facem abuz de bunăvoința noastră și să acceptăm că s-a dus acolo pentru a beneficia de o platformă internațională de pe care să-și poată exprima dragostea pentru libertate și democrație în mod eficient. Dar bunăvoința are și ea limitele ei, și atunci mă întreb: cum se explică indiferența lui în fața cenzurării lui Traian Ungureanu de către ALDE și ULS?
  • Cum se explica toleranța fără margini pentru potopul de minciuni și deformări ale realității tîșnite pe gura antevorbitorilor lui?
  • Cum dorește Claudiu Crăciun să aducă un serviciu democrației din România prin facilitarea ascensiunii la putere a partidului lui Ion iliescu, cel cu mîinile pătate de sîngele morților la mineriade, și al lui Adrian Năstase, cel condamnat aceste zile la închisoare și care cît a fost prim-ministru ordona arestarea ziariștilor obraznici?
  • Cum se gîndește Claudiu că va servi libertății diseminînd la Bruxelles falsurile flagrante despre închipuitele abuzuri polițienești ale jandarmilor atacați cu pietre și sticle incendiare de ultrași, susținînd astfel agenda USL?
  • Ce anume l-a făcut pe Claudiu Crăciun să gîndească la un protest în care antenismele cele mai scabroase -”Ieși afară, javră ordinară!”/ “Moarte Dictachiorului!”- scandate de demonstranți abrutizați de moguliziuni și/sau plătiți de noii lui parteneri, ca la un “un mic miracol” care a “restaurat încrederea României în democrație”?
Realități paralele
Claudiu ignora în totalitate faptul că această mișcare “democratică” anemică a fost ținută vie prin hiperbolizarea ei pînă la dimensiuni apocaliptice de antenele lui Dan Voiculescu și Realități. Am fost de mai multe ori in piață. Nu am simțit acea atmosfera de emancipare frățească între pensionari, oamenii fără adăpost, hipsteri și ultrasi. Am auzit în schimb mai multe înjurături ca niciodată, am văzut polițiști atacați, oameni plătiți. Aș minți dacă n-aș spune că am văzut și oamenii decenți în Piață, dar vocea lor era acoperită de strigăte sugrumate de ură, de vulgarități și amenințări. Mie oamenii din Piață nu mi-au redat încrederea în democrație, mi-au amintit de ele:

O demonstrație fie are un scop precis formulat și clar delimitat, transformînd astfel pe cei care demonstrează în agentul “schimbării”, fie demonstrantii nu știu exact ce vor, sau știu doar ce nu vor, moment în care se vor găsi oameni interesați care știu să le canalizeze energiile spre propiul interes. Asta e ce se întîmplă cu mișcarea Occupy Wall Street, asta se întimplă și în România. Balamuc. Opoziția crede că se folosește de ultrași, ultrașii cred că se folosesc de opoziție, hipsterii/ocupiștii cred că se folosesc de toți ceilalți, iar oamenii decenți devin balast. De fapt, toți cei de mai sus trăiesc în lumi paralele. Paralele între ele, dar și paralele cu realitatea. Vechea gardă comunistă, “societatea ciuvică” și Noua Stîngă din care face parte Claudiu Crăciun, radicalii din Critic Atac și GAS, toate se folosesc de protestanți. Iar scopul lor nu e democrația, ci puterea. Politică sau de orice alt fel, prin orice mijloace.
“Activiștii” luptă pentru dreptul lor democratic de a trăi în tiranie
Hoardele de derbedei care răspândesc astăzi haosul pe străzile Londrei, aşa cum au făcut la Paris în 1968, la Oslo în 2009 şi în zeci de alte capitale occidentale la diverse date, sunt formate din acei indivizi care, invariabil, laudă şi ridică în slăvi guvernele cele mai tiranice din lume.
Unul dintre fragmentele cele mai detestate şi mai batjocorite din literatura filosofică este acel paragraf din Politica în care Aristotel afirmă, fără a clipi, că unii oameni sunt sclavi din fire: chiar dacă îi eliberezi şi îi copleşeşti cu drepturi civile, încetul cu încetul vor reveni la condiţia de sclavi, pentru că s-au născut cu spirit de slugă şi nimic nu-i va putea vindeca de asta. Ceea ce s-a scris împotriva acestei afirmaţii ar fi suficient pentru a umple biblioteci întregi. (Sclavi din fire, Olavo de Carvalho)
Spre deosebire de Claudiu, ce m-a întristat cel mai mult și mi-a zdruncinat cel mai tare încrederea în democrația românească nu au fost pensionarii bătuți de soartă, aceiași care în 1990 primeau cu flori și aplauze minerii aduși la București de Ion iliescu. Au fost tinerii frumoși, cu studii și pretenții, care au început să semene cu iliescu cerînd ceva numit “Democrație
originală
reală” (citiți ce spune Hayek despre asta), “eliberarea din sclavia salarială”, “biciclete, nu bombe și rachete”, “moarte capitalismului”. Totul a culminat cu, nici mai mult, nici mai puțin, cererea naționalizării resurselor naționale (resurse naturale, mijloace de producție, sănătate).
Pe viitor, nu se va propune doar problema înstrăinării aurului, ci și a sănătății, așa cum s-a pus deja acum, a petrolului și a altor resurse, care trebuie naționalizate din nou, însă cu un control atent din partea societății civile.
Autorul rîndurilor de mai sus, dragă Claudiu, este Adi Dohotaru, unul dintre activiștii din GAS de la Cluj, publicat și el, alături de tine, pe platforma stîngii radicale, Critic Atac. Același Criticatac felicitat de Adrian Năstase pe blogul personal, a publicat în primele zile ale protestelor din România Proclamația București – ianuarie 2012, în care, la punctul 5, se stipulează: “TRECEREA ELEMENTELOR ECONOMIEI NATIONALE IN GESTIUNEA STATULUI”. Dreptul democratic de a trăi în tiranie.
(Despre criticatac puteți citi: Claude Karnoouh şi noul fascism de stînga-dreapta)
Pepenii s-au copt. Vechea și Noua Stîngă strîng rîndurile
Recent Claudiu Crăciun s-a retras din Mișcarea Verzilor după ce colegul Remus Cernea a scandat alături de USL în Piața Universității. Un gest onorabil, dar fals și tîrziu. Claudiu Crăciun, pînă la gafa lui Cernea din Piața, și-a exprimat de mai multe ori dorința consolidării unei alianțe între USL și Mișcarea Verzilor. Diferența dintre Claudiu și Remus a constat în modul cum cei doi vedeau materializarea acestui parteneriat, primul fiind adeptul discreției. Încă nu dă bine în România, ca hipster cool, să te afișezi cu PSD. Discursul “imparțial politic” de marți de la Bruxelles este o iluzie.
ziare.com

tsd.ro | vedeți și Verde pe dinafară şi roşu pe dinăuntru, Remus Cernea face frumos la USL
P.S. știu că iliescu se scrie cu “i” mare, dar ăsta e un fix mai vechi la care nu pot și nu vreau să renunț.

16 comentarii la ““Democrația originală reală.” De la Ion iliescu la Claudiu Crăciun.”

Acum mi-am amintit. Aseara Claudiu a fost chemat sa isi spuna poezia la Antena3:
http://videonews.antena3.ro/ac.....teza-zilei.

Niciun comentariu: