vineri, 30 martie 2012

Karl Kautsky despre sionism, antisemitism și «puritatea» raselor

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Karl Kautsky

Are the Jews a Race?

(1914/1926)


Written: 1914.
Published:
Jonathan Cape. Printed in the United States in 1926, never gives the identity of the translator.
Transcribed:
Ted Crawford for marxists.org, October, 2002.

Publishers Note

Are the Jews a Race? now appears for the first time in English. The first German edition appeared in 1914, under the title Rasse and Judentum; the second edition, in 1921, already included a number of important additions and improvements, particularly the new chapter entitled Zionism After the War; for the present English version, the author has revised and brought up to date the second German edition, in the light of recent developments in Palestine.


joi, 29 martie 2012

Alte adevăruri despre situația din Grecia. Din presa liberă

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

ON MENT SUR LES GRECS
AUJOURD'HUI,
ON MENTIRA SUR VOUS
DEMAIN ......
 
Par le journaliste indépendant - non lié ni aux pouvoirs ni aux puissances d'argent - Michel Collon - 8 mars 2012
Voir son site inverstig'action
 
 
Les médias nous mentent sur les Grecs. Comment ? En recopiant sans aucune analyse critique ce cliché de Merkel et Sarkozy :
« Les Grecs ont vécu au-dessus de leurs moyens ».
Double manipulation:
1. « Les » Grecs, ça n’existe pas.
2. Les donneurs de leçons sont en réalité les coupables.
 
Manipulation n° 1. Parler des Grecs en général comme si c’était une seule catégorie, une seule classe. En cachant les faits suivants :
1. Les armateurs grecs, multimilliardaires contrôlant 16% de la flotte mondiale, ne paient jamais aucun impôt et l’U.E. n’y touche pas.
2. L’Eglise orthodoxe, principale propriétaire de terres et de richesses touristiques du pays, a également échappé aux impôts. L’U.E. n’en dit rien.
3. Selon le commissaire UE Bolkestein, « une grande partie de la population grecque est paresseuse ». De même, selon Merkel, les Grecs prendraient trop de vacances et partiraient trop tôt à la pension (déclaré à Meschede, le 17 mai 2011). Ouh, la menteuse !
- Les Grecs ont sept jours de vacances de moins que les Allemands.
- ils arrêtent de travailler en moyenne à 61,9 ans, soit un mois plus tard qu’en Allemagne. Conclusion : « Les Grecs » se divisent en deux "catégories" très inégales.
Les Grecs comme vous et moi. L’UE veut leur imposer des salaires de 650 - 800 euros par mois, des pensions de 450 € et des hausses de taxes.
Tout profit pour l’autre sorte de Grecs, les 1%, qui gagneront encore plus de milliards, et les planqueront à Londres, à Berlin ou dans les paradis fiscaux (Suisse etc ).
 
Manipulation  n° 2. Merkel et Sarko se présentent en généreux humanitaires soucieux de sauver les Grecs. C’est le coup du pompier pyromane.
- Qui a, en été 2009, au plus fort de la crise, forcé le gouvernement grec à débourser 2,5 milliards € pour six frégates françaises ? Sarkozy.
- Qui leur a fourgué six sous-marins pour 5 milliards € ? Merkel.
- Ajoutez 400 millions pour quinze hélicoptères de combat du franco-allemand EADS, et vous arrivez à 7,9 milliards € gaspillés !
Alors que la Grèce occupe déjà la cinquième place au palmarès mondial des plus grands acheteurs d’armes conventionnelles. Merci l’Otan !
On parle de la « corruption grecque ». Fort bien. Que va faire l’UE contre Siemens qui a distribué des pots-de-vin à tour de bras pour acquérir une position de monopole aux Jeux olympiques d’Athènes de 2004 ?
Autre silence complice. Qui a truqué les comptes de la Grèce pendant dix ans afin qu’elle puisse entrer dans l’euro ? Les banquiers de Goldman Sachs. Qui vient-on de placer à la tête de la Banque Centrale Européenne ? Mario Draghi, vice-président de Goldman Sachs durant ces manipulations comptables !
 
Comme dans tout grand conflit, la question clé est : à qui profite le crime ?
Le « plan de sauvetage » de la Grèce vise en réalité des objectifs cachés
1. Les Grecs d’en bas se serreront la ceinture pour rembourser aux banques franco-allemandes une dette qui n’a profité qu’aux Grecs d’en haut.
2. On va privatiser au maximum pour obliger la Grèce à céder les morceaux intéressants de son économie : eau, gaz, télécoms, port, aéroports, Loterie nationale, armements…
3. Nous contribuables des différents pays européens, allons payer « un plan de sauvetage » afin que les banquiers ne perdent pas un sou sur leurs prêts frauduleux et malhonnêtes.
 
En quoi ça vous concerne ? C’est très simple. Si on réussit (mais il y a là-bas une fameuse résistance), si on réussit à faire travailler les Grecs pour des cacahuètes, on viendra vous dire : « Tu veux garder un boulot, ? Il va falloir être compétitif face aux Grecs ! » Pigé ?
 
Voilà ce que j’ai appris – et d’autres choses encore – en découvrant cette semaine l’excellent « Comment osent-ils ? », de Peter Mertens. Sous-titre : La crise, l’euro et le grand hold-up. Ce livre est depuis plusieurs semaines numéro un des ventes en Flandre, et voici que sort la traduction française. Investig’Action publie en exclusivité le chapitre Grèce d’où j’ai tiré ces infos surprenantes. Les autres chapitres analysent le pseudo « miracle allemand », le programme de Sarkozy, le retour du nationalisme, les problèmes de la Belgique et la nécessité de développer les débats de société. Un livre passionnant, que je trouve indispensable pour quiconque va subir la crise… L’économie, ça n’est pas compliqué en fait, et c’est trop important pour la laisser aux mains des soi-disant « spécialistes » qui ont fait faillite.
 
 
 
 
 
Par Jacques Lacaze - Publié dans : Idées Débats
Ecrire un commentaire
Vendredi 9 mars 2012
Le quotidien "Le monde", journal de référence parait-il, publie sur son blog daté du 9 mars l'article ci dessous et titré:
"HEUREUX DENOUEMENT
DE LA TRAGEDIE GRECQUE" 
 
Lisez plutot:
"La Grèce a remporté son pari pour la restructuration de sa dette avec un taux d'acceptation de ses créanciers privés suffisamment élevé pour l'opération d'échange d'obligations souveraines qui doit effacer 100 milliards (mds) d'€. Pour les titres de droit grec, soit 177 mds des 206 mds d'€ concernés, la participation atteint 85,8 %. Elle est de 83,5 % d'acceptation pour l'ensemble des créanciers privés, a annoncé ce matin Athènes, après l'expiration, hier à 21 heures, du délai donné aux créanciers pour se prononcer. En cas de refus d'une majorité de ceux-ci, le pays risquait une faillite incontrôlée le 20 mars, à l'échéance de remboursements de 14,4 mds d'€. Une restructuration réussie ouvre la voie au déblocage de prêts de 130 mds prévus par la zone euro fin octobre. Ces deux volets, désendettement et renflouement, composent le 2e plan de sauvetage du pays élaboré par ses partenaires internationaux, après une première aide de 110 mds accordée en 2010. Les marchés ont salué la perspective d'une sortie grecque du tunnel avec de fortes hausses à Paris, Londres, Francfort ainsi qu'à Wall Street. L'Asie est en hausse ce matin. A Bruxelles, une réunion sous forme de conférence téléphonique des ministres des finances de la zone euro doit se tenir, à partir de 14 heures, pour faire le point sur l'opération de restructuration de la dette grecque et décider, en fonction du résultat, s'ils donnent leur feu vert définitif au plan d'aide".
 
Il ne faut pas confondre le gouvernement grèc actuel, mis en place sous l'injonction de Merckel  de la Banque centrale européenne, du FMI et de l'Union Européenne. Ces bras armés  du grand capital ont fait de la Grèce un pays où ont meurt de faim, ou on ne se soigne plus, ou les suicides se multiplient..... La "troïka" impose la tiers mondisation de la Grèce. Les plans de rigueur se succèdent à un rythme accéléré et il ne sont jamais suffisant. Les fameux "créanciers sont en fait - qu'ils soient Grec ou autres une minorité d'hyper riches qui se sont engraissé sur le dos de ce peuple et qui en demandent toujours plus. En annulant une parti de la soit disante dette, ils ne font que rendre au gouvernement grèc une infime partie de ce qu'ils ont volé au peuple grec. Rappelons - important dans la situation qui est la notre en France, que ce pouvoir illégitime est composé de "socialistes" associés à la droite et à l'extrême droite.
N'oublions pas que tout a commencé en Grèce avec le blocage des pensions de retraite et des salaires, puis leur diminution actuellement de moitié, voire dun tiers.
 

vineri, 23 martie 2012

joi, 22 martie 2012

Constatările făcute de Dl.Kolb, delegatul Comitetului Internaţional de Cruce Roşie de la Geneva cu ocazia vizitei făcute la ghettourile din Transnistria.

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Document de valoare excepțională. Se poate corobora cu versiunea  oficială trimisă de Kolb la Geneva și aflată în Arhivele Crucii Roșii Internaționale, unde poate fi liber consultată.
Cu prietenie, Dan Culcer


Documentul 189
PREŞIDENŢIA CONSILIULUI DE MINIŞTRI
SECRETARIATUL GENERAL
„CABINETUL PENTRU BASARABIA
BUCOVINA ŞI TRANSNISTRIA”
NOTĂ
1944 luna Ianuarie, ziua 26
SUMAR:
Constatările făcute
De Dl.Kolb, delegatul
Comitetului Internaţional
de Cruce Roşie de la Geneva
cu ocazia vizitei făcute la ghettourile din Transnistria.
            Cu onoare se supune cunoştinţei Domnului VICE PREŞEDINTE al Consiliului de Miniştri copia raportului adresat Comitetului Internaţional al Crucii Roşii din Geneva de către Domnul Kolb, asupra vizitei făcute la ghettourile din Transnistria între 10-21 Decembrie 1943.
            Din cuprinsul acestui raport se desprind următoarele:

  I. Situaţia statistică a deportaţilor

1) Majoritatea evreilor deportaţi în Transnistria provin din cele două provincii „Basarabia" şi "Bucovina”, reocupate de Români în 1941, statul român pretinzând că măsura a fost luată în urma actelor violente şi crimelor săvârşite contra armatei române pe timpul cedării provinciilor precum şi datorită cauzelor de distrugere ale oraşului Chişinău şi altor oraşe din Basarabia de către populaţia evreiască în unire cu bolşevicii, înainte de retragerea acestora.
2) La această deportare s-a procedat în mod arbitrariu, fără a se trimite în faţa tribunalelor pe adevăraţii vinovaţi şi din această cauză actul de deportare s-a răsfrânt şi asupra nevinovaţilor.
3) Datorită condiţiilor insuficiente în care a avut loc deportarea, populaţia evreiască deportată a avut de suferit pierderi considerabile – pe care le evaluează la circa 241.000 persoane după datele statistice care au fost probabil culese pe cale particulară de la evreii cu care Dl.Kolb a luat contact chiar înaninte de vizita în Transnistria.
4) Deşi Dl. Kolb arată în cuprinsul raportului său la pagina 4, alin.1 şi 2, date statistice relative la deportarea evreilor care după Bukarester Tagesblatt se cifrează la 180.000 persoane, iar după Ministerul Afacerilor Interne (date oficiale) la 110.000 persoane (cifra de 180 000 e aberantă şi n-are suport documentar-Al.Moraru)
Domnia sa nu ţine seama de datele oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne şi complet eronat, după datele furnizate de către evreii interesaţi, afirmă în raportul său erori, pentru care nu s-a ostenit cel puţin de a le confrunta şi verifica cu datele oficiale.
Datorită acestui procedeu, Statul Român este pus într-o lumină defavorabilă, întrucât din constatările făcute la faţa locului rezultă că populaţia deportată a avut în toate ocaziunile cel mai larg concurs din partea Statului român şi al autorităţilor locale, aşa după cum declară însuşi evreii din Transnistria.
Dl. Kolb nu a ţinut cont nici cel puţin de rugămintea ce i-a fost adresată de către evreii din Transnistria care l-au rugat să intervină pe lângă statul român de a obţine permisiunea de a fi aduşi în ţara românească, preferând chiar viaţa de lagăr decât a rămâne în Transnistria care este ameninţată cu reocuparea de către bolşevici.
Această dorinţă nu este decât convingerea pe care au căpătat-o de la coreligionarii lor deportaţi că Statul român duce o politică tolerantă în ceea ce priveşte asigurarea vieţii chiar a evreilor deportaţi şi pe care evreii localnici din Transnistria o preferă.
II. Constatările făcute la faţa locului
1) Ghettoul Tiraspol
Evreii au confirmat că sunt foarte mulţumiţi că au de lucru suficient şi sunt bine plătiţi, că au hrană bună, lemne de încălzit şi adăpost bun.
Nu au formulat nici o reclamaţie şi nu au cerut nimic, declarând că sunt foarte mulţumiţi de viaţa lor actuală şi de tratamentul aplicat de către autorităţi.
2) Atelierele de la Odessa
Evreii au declarat că se câştigă suficient pentru a se întreţine.
Nu au adresat nici o plângere şi nu au formulat nici o cerere decât că Dorohoienii, când se vor repatria, să poată pleca şi cei aflaţi la aceste ateliere.
Atelierele care urmau a fi puse la dispoziţia lor au fost găsite în bună stare, bine aerisite şi luminate şi cu posibilităţi de încălzire.
3) Ghettoul din Balta
a) Spitalul are puţine medicamente şi insturmente. Bolnavii sosiţi de la lucrarea podului peste Bug (Varvarovca şi Tribaty) sunt lipsiţi de lengerie.
b) Orfelinatele de băieţi şi fete. Copiii îmbrăcaţi în parte în pulovere. Paturile cu cearşafurile noi. Starea sănătăţii părea destul de bună.
Se simte nevoia de încălţăminte şi îmbrăcăminte.
c) Farmacia duce lipsă de medicamente.
d) Cantina distribuie masă gratuită la 120 persoane, fiind în bună stare şi cu veselă nouă.
Alimentele se pot procura după piaţă la preţurile maximale.
e) Munca evreilor este plătită cu 75 % din tariful pentru lucrătorii ucraineni.
f) Comitetul de conducere a afirmat că trăiesc în foarte buni termeni cu autorităţile locale.
g) Vizita făcută la una din locuinţele ghettoului a lăsat impresia că evreii trăiesc o viaţă lipsită de cea mai elementară higienă. S-a atras atenţiunea asupra pericolului la care se expun din această cauză atât evreii deportaţi cât şi populaţia indigenă din cauza epidemiilor care nu vor întârzia să apară.
4) Ghettoul Râbniţa
Ghettoul a fost găsit bine întreţinut, cu libertate de a circula în oraş.
Membrii comitetului au afirmat că trăiesc în bune relaţiuni cu toate autorităţile româneşti şi că evreii sunt foarte mulţumiţi de viaţa lor actuală.
Evreii păreau bine hrăniţi. Se simte nevoia de îmbrăcăminte şi de lemne.
Evreii pot cumpăra alimente la preţ maximal. Pâinea este furnizaţă de către primărie.
Boli molipsitoare nu există.
Corespondenţa funcţionează regulat.
Prefectura furnizează pe lună evreilor:
-    5000 kgr. Făină
-    500 kgr ulei
-    10000 kg cartofi
-    500 kgr brânză
-    250 kg săpun
-    1000 kg varză
5) Ghettoul din Tulcin
La întrebarea D-lui Kolb, evreii au declarat că sunt foarte satisfăcuţi de autorităţi în ceea ce priveşte libertatea şi bunăvoinţa fiind deasemenea mulţumiţi de situaţia lor. Ghettoul nu este închis şi nici păzit de poliţie şi face o bună impresie.
Nu sunt bolnavi.
Corespondenţa este destul de regulată.
Se observă lipsa lemnelor de încălzit, a îmbrăcămintei, încălţămintei şi medicamentelor.
6) Ghettoul din Djurin
Evreii au declarat că autorităţile se arată foarte binevoitoare.
Cartierul nu este închis şi ghettoul are poliţie proprie.
Corespondenţa soseşte destul de regulat.
Ghettoul are o farmacie bine instalată.
Un spital cu 32 de paturi, un orfelinat cu 56 orfani dintre care 21 localnici.
O cantină unde se dă o dată pe zi mîncare pentru 1100 persoane.
7) Ghettoul Sargorod
Acest ghettou a făcut o bună impresie şi a demonstrat că acolo unde omul este animat de pricepere şi sârguinţă poate realiza multe lucruri frumoase. Toate instituţiile publice s-a constata că sunt bine întreţinute, autorităţile româneşti dând tot concursul posibil.
Şeful ghettoului a fost felicitat pentru munca desfăşurată.
Doctorul Teich, şeful ghettoului a afirmat în repetate rânduri că este fericit de a lucra cu autorităţile româneşti, graţie cărora s-au putut obţine aceste rezultate satisfăcătoare.
Orfelinatul, cantina şi spitalul au fost găsite în bune condiţiuni.
Orfanii sunt sănătoşi şi este interesant a se vedea că au câştigat 5-6 kgr în greutate.
8) Ghettoul Cernoveţ
Starea sanitară bună. Raporturile cu autorităţile româneşti, excelente. Corespondenţa destul de regulat. Evreii îşi cîştigă existenţa muncind în ateliere.
Ghettoul are o cantină unde se distribuie 360 porţii zilnic. Se constată lipsa îmbrăcămintei de iarnă.
9) Ghettoul Moghilev
Acest ghettou are:
-    un spital cu 130 paturi cu 8 medici plus 60 medici în ghettou;
-    două farmacii bine aprovizionate;
-    trei orfelinate cu 665 orfani;
-    o policlinică;
-    patru cantine;
-     unsprezece ateliere, salariile fiind înre 4-12 RKKS pe zi;
-    o asociaţie de caritate a femeilor evreice;
-    o şcoală primară cu 7 clase;
-    o şcoală industrială;
-    o şcoală de meserii;
-    o brutărie.
Spitalul şi orfelinatele bine întreţinute.
Ghettoul nu este închis. Circulaţia este liberă până la ora 20.00.
Evreii au afirmat că sunt mulţumiţi de viaţa lor. Prefectul însă a făcut impresia că nu îi simpatizează pe evrei.
Pe de altă parte s-a constatat că mortalitatea a scăzut odată cu venirea acestui prefect, care a luat măsuri practice pentru combaterea ei.
Corespondenţa soseşte destul de regulat.
Se simte lipsa de îmbrăcăminte, încălţăminte şi material de educaţie.
10) Ghettoul Smerinca
Ghettoul este deschis, fără restricţiuni pentru locuitori.
Starea sănătăţii locuitorilor şi copiilor ghettoului este bună.
Evreii au raporturi excelente cu autorităţile române.
Ghettoul are:
-    un spital
-    o farmacie
-    o grădină de copii
-    un cămin pentru copii
-    o cantină
-    o sinagogă şi
-    o baie cu instalaţii pentru deparazitare.
Nu s-a formulat nici o plângere.
Se constată lipsa de lemne, de care dealtfel duce lipsă şi populaţia indigenă, inclusiv autorităţile locale din toată Transnistria, din lipsa mijoacelor de transport şi a situaţiei speciale în care se găseşte acest teritoriu.
Lipseşte îmbrcămintea şi încălţămintea.
Cernăuţi
Relaţiile dintre reprezentanţii Guvernământului şi conducătorii evreilor sunt bune.
Evreii rămaşi trăiesc într-un cartier special, unde în ultimul timp au fost adunați la un loc. O parte din evrei sunt în serviciul Guvernământului şi al Primăriei, unde sunt retribuiţi cu salarii ca şi românii, minus 15% pentru Casa Muncii.
Domnul Guvernator şi-a înscris părerea şi măsuri aprobate de Dl. Profesor Mihai Antonescu ca evreii din Cernăuţi să nu fie obligaţi a mai purta steaua lui David.
Această măsură urmează a se traduce în fapt imediat după sosirea cuvenitului ordin.
Instituţiile de asistenţă socială ale evreilor au fost găsite satisfăcător.
  
Chişinău
            S-a observat că cea mai mare parte din Chişinău a fost distrusă de foc în timpul retragerii ruşilor în 1941 şi restaurarea executată de către autorităţile române, după aceia, este demnă de admirat.

Diverse

1) Evreii originari din Transnistria şi care au trăit sub bolşevici sunt în bune relaţiuni cu evreii deportaţi.
2) Evreii ruşi m-au rugat să intervin pe lângă Guvernul Român pentru a le permite de a părăsi Transnistria odată cu coreligionarii lor români pentru a se instala în România, ei acceptând chiar de a fi ţinuţi ca ostatici într-un cîmp de concentrare decât de a recădea din nou sub administraţia sovietică.
3) Paragraful de mai sus, care se găseşte înscris în penultimul aliniat la paginei 24 din memoriu, ilustrează complet situaţia evreilor din Transnistria, care preferă o administraţie românească în lcoul celei sovietice, Românii dovedindu-se un popor blând şi cu înalte sentimente umanitare, chiar atunci cînd sunt constrânşi de a aplica vinovaţilor pedepse care nu intră în uzanţele sale şi că chiar dacă le aplică, acestea sun administrate cu multă generozitate.
Acest paragraf, care este însuşi afirmaţiunile Domnului Kolb, trebuia să-l împiedice de a judeca printr-un raţionament superficial bazat pe date statistice necontrolate când D-sa trage concluzia că din cauza măsurii luate de Guvern, populaţia evreiască deportată a suportat o pierdere considerabilă de circa 241.000 de suflete, căci dacă adevărul ar fi fost acesta, Domnia sa putea fi sigur că populaţia evreiască din Transnistria, de cetăţenie sovietici, care a fost supusă la aceleaşi măsuri restrictive de deportare, nu i-ar fi cerut D-sale înalta ocorotire sub egida Crucii Roşii Internaţionale de a interveni pe lângă Guvernul Român ca să fie admisă în Ţară sub orice condiţie, numai ca să scape de sub noua stăpânire bolşevică.
Domnul Kolb greşeşte complet când peste tot locul a constata personal ce au realizat şi ce concurs larg au dat Guvernul şi autorităţile române evreilor deportaţi, care nu au avut decât cuvinte de laudă şi de mulţumire pentru noi, când fiind în posesia unor date statistice neverificate şi obţinute de o manieră nefrancă, le admite ca valabile printr-un raţionament fals, Domnia sa obţinând statistica evreilor fie din reviste, fie de la evreii primiţi la Bucureşti, fie culese la faţa locului nemanifest, nu găseşte altceva de făcut decât să scadă din datele statistice numărul celor aflaţi actualmente în Transnistria şi diferenţa să o arunce în spatele Guvernului Român, pe care îl găseşte responsabil de aceste pierderi, fără a ţine cont că masele evreieşti erau bolşevizate completamente, fapt care le-au determinat la acte vexatorii şi crime comise la adresa armatei, autorităţilor şi populaţiei româneşti pe timpul cedării şi care ulterior şi-au părăsit căminele îngroşind rândurile bolşevicilor cu care s-au retras.
Domnul Kolb, lipsit de această logică aruncă în sarcina Guvernului sute de mii de morţi şi dispăruţi, constatând în acelaşi timp că acelaş Guvern le dă evreilor pe timpul refugiului cel mai larg concurs pentru organizarea vieţii în condiţiuni optime omeneşti.
Cocluziunile Domnului Kolb
1) Deportarea evreilor în Transnistria constiuie „o pagină neagră în istoria ţării”.
2) Pentru elveţian, crescut în respectul drepturilor omului (nici o pedeapsă fără judeactă, nici o judeactă fără lege) măsuri arbitrare care lovesc în nevinovaţi sunt de neînchipuit.
3) Poporul elveţian, compus din 4 naţionalităţi a demonstrat că este posibil de a trăi în perfectă armonie, existând acelaşi spirit de justiţie pentru toate, fără ca partea cea mai numeroasă să exercite o predominare absolută pe care să nu o posede şi fracţiunea componentă cea mai mică.
4) Acest spirit de dreptate a permis poporului elveţian, de limbi diferite, să fie unit frăţeşte chiar în momentele cele mai turburi din istoria sa modernă.
5) Acelaş spirit de justiţie trebuie să domnească şi în România şi în consecinţă populaţia evreiască deportată trebuie să fie redusă şi repusă în drepturile sale, ştiut fiind că România va avea nevoie de braţe şi intelegenţe numeroase pentru a-şi vindeca rănile războiului.
6) Guvernul Român a aprobat:
a) repatrierea evreilor originari din judeţul Dorohoi;
b) repatrierea orfanilor deportaţi;
c) repatrierea unui oarecare număr de priveligiaţi foşti funcţionari, pensionari, văduce de război, decoraţi, etc.
7) Guvernul român este rugat de a permite reintrarea în ţară a tuturor evreilor deportaţi, fără nici o excepţie, această măsură fiind în interesul ţării şi scăpând astfel de la o nouă catastrofă un mare număr de nenorociţi.
Lumea întreagă va aprecia orice măsură menită să atingă acest scop umanitar şi va ţine cont de ea.
8) Legile speciale, ordonanţele şi dispoziţiunile care se opun reântoarcerii evreilor trebuiesc abrogate, pentru a li se da posibilitatea de a se întoarce la viaţă în condiţiuni normale dispunând astfel de menţinerea vechilor proprietăţi şi câştigarea existenţei prin muncă, aplicându-li-se aceleaşi legi civile şi economice ca şi celorlalte minorităţi din ţară.
9) Bunurile confiscate, valorând circa 60-70 miliarde, cum şi veniturile pierdute evaluate la 12-15 miliarde, impun Guvernului de a ajuta pe evreii care ar reveni pentru a deveni buni cetăţeni; această măsură i-ar împiedica de a face opoziţii, de a produce turburări şi acte de separaţiune.
Ajutorarea aceasta s-ar putea face prin acordarea de credite suficiente, eventuale prin mijlocirea unor cooperative formate de comun acord. Semnele necesare s-ar putea scoate din averile confiscate evreilor şi ar putea fi rambursabile pe bază de procent din câştigul anual al Cooperativelor care al lucra sub controlul special al Statului şi sub conducerea reprezentanţilor Guvernului şi asociaţiilor evreieşti.
10) Dl. Kolb şi-a exprimat dorinţa de a fi primit în audienţă de Dl.Profesor Mihai Antonescu, Vice Preşedintele Consiliului de Miniştri, pentru a-i expune şi alte chestiuni în legătură cu readucerea evreilor din Transnistria.
ALEXANDRU MORARU, istoric-arhivist şi publicist (mun. Chişinău)
–  SFÂRŞIT  –
Nota: Copiile documentelor originale se păstrează la autor.
Vezi aici LISTA DOCUMENTELOR.
Sursa: Tribuna Basarabiei (Preluarea textelor este libera, doar cu menţionarea sursei articolului.)
**

1 comentariu

Anonim says:

Dragi profesori,istorici,jurnalisti trezitiva mai activ doar voi cunoasteti adevarul trebue sa faceti ceva. Inteleg ca banii acum fac tot dar:poate mai eczista putin spirit patriotic ca sa publicati (prin diferite metode sa aratati lumii intregi istoria moldovei noastre ca situatia de astazi politica si economica va face ca toți moldovenii sa fuga de pe meleagurile natale si nu cred ca generatiile viitoare vor ierta aceste fapte ,sintem toti bravi sa criticam,sa dam vina,dar unitiva odata sa avetii o parere unica ca sa aratati intregii lumi adevarul

marți, 20 martie 2012

Mihai Răzvan Ungureanu acuzat de falsificare în presă

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer




GRUPUL PARLAMENTAR PSD

INTERPELARE


Adresată: DOMNULUI PRIM-MINISTRU MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
Senator: VALER MARIAN
Circumscripţia electorală: SATU MARE
Colegiul Electoral: 1
Grupul parlamentar: PSD


Obiectul interpelării: Clarificarea şi probarea afirmaţiilor făcute în articolul „Reporter de front/Blugii ne erau plini de sânge/Calfele cizmarului trăgeau în noi ca în iepuri”

În temeiul art.112 alin. 1 din Constituţia României şi art.162 din Regulamentul Senatului României, vă adresez prezenta 

INTERPELARE:

Cotidianul „Evenimentul Zilei” a publicat în numărul de sâmbătă, 17 martie 2012, sub semnătura jurnalistului Ionuţ Fantaziu, un articol intitulat ˂˂Revoluţia din ’89. Reportajul emoţionant al jurnalistului Mihai Răzvan Ungureanu: „Blugii ne erau plini de sânge”>>. Articolul reproduce un reportaj publicat de dumneavoastră în revista ieşeană Opinia Studenţească nr. 2 din 26 decembrie 1989 (a doua zi după condamnarea şi executarea cuplului dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu), care avea supratitlul „Reporter de front”, titlul „Blugii ne erau plini de sânge” şi subtitlul „Calfele cizmarului trăgeau în noi ca în iepuri”. Reproduc integral acest reportaj în interpelarea mea, pentru a vă simplifica efortul de a aduce anumite clarificări şi de a face probaţiunea unora din afirmaţiile dumneavoastră:

„Reporter de front. Blugii ne erau plini de sînge. Calfele cizmarului trăgeau în noi ca în iepuri.
Ziua de 24 Decembrie, adică Ajunul celui mai fericit Crăciun a devenit, în centrul Transilvaniei, o zi de doliu.
Am în faţa maşinii de scris batista pe care am înmuiat-o în sîngele celor care au căzut la cîţiva metri în faţa mea. Şi nu ştiu dacă aţi mai văzut pînă acum flăcările de la gura armelor automate dincolo de cîmpurile de instrucţie ale armatei sau de timpurile vînătorii. Nu ştiu dacă detunăturile v-au mai fost cunoscute în afara sunetelor casnice, habituale. Şi tot aşa, nu ştiu dacă aţi simţit vreodată mirosul dulceag al sîngelui împrăştiat pe trotuare. Dumnezeu ştie dacă m-aş fi gîndit vreodată, la vîrsta asta, că există o Moarte pe care s-o împrăştie cei care vorbesc tot româneşte.
În seara zilei de 21 Decembrie, s-a tras prima oară şi au căzut primii. E cumplită revelaţia faptului în sine; fiindcă ţi-e tare greu să crezi că te-ai aruncat instinctiv la pămînt, în şuierul gloanţelor, iar, cînd te-ai ridicat de jos, ţi se lipiseră blugii de pielea picioarelor, fiindcă erau plini de sînge. Cît de incredibilă a fost lovitura bastoanelor şi a paturilor de puşcă asupra trupului! Cîtă simţire ai mai fi putut avea cînd tălpile adidaşilor se încleiaseră în bucăţile de creier risipite pe jos! Aşa-i că am dreptul să plîng?
Puţin mai încolo de locul în care strigam, îmbărbătîndu-ne unii pe alţii şi încercînd să nu ne oferim inconştienţi bătăii armelor ucigaşe, un fetid miros de motorină arsă îl împrăştiau tancurile. Ne-am dus la cei ce trăgeau în noi ca în iepuri, simţindu-se atotputernici între atîţia nevolnici, şi le-am arătat obrazul, i-am înconjurat, amintindu-le de părinţi şi rugîndu-ne de ei ca de soare. Apoi am crezut, am vrut şi vrem să credem că nu înţelegeau ce vorbim.
A doua zi dimineaţă, mergînd printr-un cartier al Clujului, m-am întîlnit cu cei care-şi duceau morţii la groapă. Şi ca batjocorirea noastră să fie deplină, hienele din seara precedentă îi tîrîseră prin piaţă, intimidîndu-i pe cei slabi şi îndîrjindu-i pe ceilalţi. Ce-au făcut cu blindatele? Ca la Timişoara, au „ras” etajele superioare ale blocurilor, ferestrele luminate, ca să-i secere pe curioşi. Şi-au reuşit de atîtea ori!
Cînd oraşul devenise o mare de lumînări aprinse, alţii, în demenţa renunţărilor la renunţări, fixau prin luneta puştilor ochii, obrajii celor care plîngeau de bucurie la aflarea marilor veşti. Sînt cei pe care îi cere mînia noastră! Iar dacă ne-a rămas de învăţat, atunci singur glasul libertăţii este!”

Din reportajul dumneavoastră deduc, domnule prim-ministru, că aţi fost prezent la Cluj în seara zilei de 21 decembrie 1989, când s-a tras prima oară şi au căzut primele victime. Deduc, de asemenea, că aţi fost prezent în locul evenimentelor din urbea de pe Someş, că v-aţi „aruncat instinctiv, la pământ, în şuierul gloanţelor”, că atunci când v-aţi ridicat de jos, vi s-au lipit „blugii de pielea picioarelor, fiindcă erau plini de sânge”, că aţi simţit „lovitura bastoanelor şi a paturilor de puşcă asupra trupului”, că tălpile adidaşilor vi „se încleiaseră în bucăţile de creier risipite pe jos”, că v-aţi înmuiat batista în sângele celor care au căzut în faţa dumneavoastră. Mai afirmaţi, domnule prim-ministru, că „puţin mai încolo de locul în care strigam, îmbrâncindu-ne unii pe alţii şi încercând să nu ne oferim inconştienţi bătăii armelor ucigaşe, un fetid miros de motorină îl împrăştiau tancurile”. Şi precizaţi, câteva rânduri mai jos, că blindatele au „ras”, ca la Timişoara , etajele superioare ale blocurilor, ferestrele luminate, ca să-i secere pe curioşi. Am putea conchide, dacă ne luăm după afirmaţiile dumneavoastră , că la Cluj au curs râuri de sânge în seara zilei de 21 decembrie 1989.
Numai că am serioase rezerve şi obiecţii precise cu privire la afirmaţiile dumneavoastră din emoţionantul reportaj publicat a doua zi de Crăciun, inclusiv asupra prezenţei dumneavoastră la Cluj în preziua Revoluţiei române din decembrie 1989. Întâmplător ştiu câte ceva despre evenimentele din decembrie 1989 de la Cluj. În primul rând, pentru că sunt originar de lângă Cluj şi în acest oraş mi-am realizat studiile liceale şi universitare şi am aici trei fraţi, zeci de rude şi zeci de prieteni şi cunoscuţi. În al doilea rând, în cursul anului 1990 am activat ca procuror în Comisia guvernamentală de anchetare a evenimentelor din decembrie 1989, postură în care am aflat unele lucruri privind derularea evenimentelor de atunci la Timişoara, Cluj, Sibiu şi Bucureşti.
Aşadar, într-o oarecare cunoştinţă de cauză, deşi au trecut mai bine de două decenii de atunci, mă încumet să vă contrazic domnule prim-ministru spunându-vă că, în data de 21 decembrie 1989, la Cluj n-au tras tancurile şi n-au curs râurile de sânge cu care aţi încercat să impresionaţi. În perioada 17-22 decembrie 1989, respectiv până la fuga lui Nicolae Ceauşescu din Comitetul Central al Partidului Comunist Român (la al cărui ultim congres, al XIV-lea, aţi participat cu aplomb, ca delegat de Iaşi), au fost scoase tancuri doar la Timişoara şi la Bucureşti, dar nici acolo nu au tras până la plecarea dictatorului.
Pe de altă parte, ţin să vă precizez că la Cluj au fost înregistraţi 26 de morţi şi 52 de răniţi în urma represaliilor din 21 decembrie 1989. În urma anchetelor derulate s-a stabilit că ofiţeri şi soldaţi din Armată au tras în patru locuri din municipiul Cluj în după amiaza şi în seara zilei de 21 decembrie 1989: 1) în Piaţa Libertăţii, în zona Librăriei Universităţii şi a Hotelului Continental, unde a executat foc, cu pistoale mitralieră, o grupă de militari comandaţi de căpitanul Dando Carp şi au fost înregistraţi 12 morţi (printre care pictorul Eugen Matiş) şi 26 de răniţi (printre care actorul Călin Nemeş); 2) pe strada Horea, în zona Astoria - Metropol, unde căpitanul Ilie Dicu a tras cu pistolul din dotare, ucigând 4 manifestanţi şi rănind grav alţi 10, dintr-o coloană care venea dinspre platforma industrială a Clujului; 3) pe strada Moţilor, în zona Fabricii de bere Ursus, unde un pluton aflat sub comanda maiorilor Laurenţiu Cocan şi Valeriu Burtea a omorât 9 oameni şi a rănit 13 dintr-o coloană de demonstranţi care venea din cartierul Mănăştur; 4) în Piaţa Mărăşti, unde a fost ucis un demonstrant şi au fost răniţi alţi trei.
 În plus, aţi afirmat că „a doua zi dimineaţă, mergând printr-un cartier al Clujului, m-am întâlnit cu cei care-şi duceau morţii la groapă”, ori ar trebui să ştiţi, domnule prim-ministru, că la creştini, deci şi la noi la români, morţii se îngroapă după cel puţin două zile, nu în aceeaşi zi sau cel târziu a doua zi ca la musulmani sau la evrei.
Având în vedere că sinceritatea şi onestitatea, precum şi spiritul de observaţie şi de analiză sunt criterii esenţiale de selecţie ale unui om de stat de talia dumneavoastră (care aţi deţinut înaltele funcţii de secretar de stat şi ministru de Externe sau de director al Serviciului de Informaţii Externe, iar acum sunteţi primul ministru al României), vă solicit să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:
1. Dacă aţi fost prezent, cu adevărat, la Cluj în data de 21 decembrie 1989, când eraţi student la Universitatea din Iaşi, oraş în care şi locuiaţi, împreună cu părinţii?
2. Dacă aţi fost prezent, aţi fost trimis cu delegaţie de revista Opinia studenţească din Iaşi, pentru a scrie un reportaj despre evenimente neanticipate de restul presei autohtone ori de presa străină sau de servicii secrete străine, ori aţi fost trimis de Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, al cărui membru eraţi, pentru a susţine regimul dictatorial comunist?
3. Dacă aţi fost prezent, în ce zonă a Clujului aţi simţit şuierul gloanţelor şi vi s-au umplut blugii de sânge, în ce zonă v-aţi înmuiat batista în sângele celor căzuţi la câţiva metri în faţa dumneavoastră şi în ce zonă au „ras” tancurile etajele superioare ale blocurilor? Dacă aţi păstrat de amintire sau pentru probaţiune batista şi blugii înmuiaţi în sânge? Răspunsul dumneavoastră este foarte important, pentru că, dacă se confirmă veridicitatea afirmaţiilor publicate, ar trebui sancţionaţi aspru toţi procurorii care au anchetat evenimentele de la Cluj şi ar trebui redeschis dosarul Revoluţiei  din urbea de pe Someş.
4. Dacă nu aţi fost prezent, reportajul dumneavoastră constituie o pură invenţie jurnalistică (un fonfleu, ca să folosesc un termen din branşă) sau a fost un articol de intoxicare comandat de oficine străine (de genul celor care anunţau 64.000 de morţi în perioada 17 -22 decembrie 1989, femei şi copii spintecaţi la Timişoara, apă otrăvită în marile oraşe, ş.a.)?
Solicit răspuns scris şi verbal.
Sper ca răspunsul şi, bineînţeles, reportajul dumneavoastră să nu mă facă să dau crezare titlului cărţii „Revoluţia Română: O minciună mare cât secolul”, publicată de jurnalistul francez Michel Castex în 1990.

Senator
Valer Marian

duminică, 18 martie 2012

La vérité sur la Grèce
 
par Míkis Theodorákis

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. E un ext scris de Mikis Teodorakis. Lectura descrie fenomene pe care le trăiesc multe țări și asemănarea nu poate fi o simplă coincidență. Diagnosticul lui M T este exact. Reacția de apărare a națiunilor este legitimă. Grecia nu va ceda. România nu are interesul să se supună acțiunii de distrugere realizată de actualii săi oameni politici, vânduți. Cu prietenie, Dan Culcer


La vérité sur la Grèce
 
par Míkis Theodorákis
 


Un complot international est en cours, visant à mener à terme la destruction de mon pays.
 

Les assaillants ont commencé en 1975, avec comme cible la culture grecque moderne, puis ils ont poursuivi par la dissolution de notre histoire récente et de notre identité nationale, et aujourd'hui ils essaient de nous exterminer physiquement par le chômage, la famine et la misère. Si le peuple grec ne se soulève pas pour les arrêter, le risque de disparition de la Grèce est bien réel. Je la vois arriver dans les dix prochaines années. Le seul élément qui va survivre de notre pays sera la mémoire de notre civilisation et de nos luttes pour la liberté.
 
Jusqu'en 2009, la situation économique de la Grèce n'avait rien de très grave. Les grandes plaies de notre économie étaient les dépenses immodérées pour l'achat du matériel de guerre et la corruption d'une partie du monde politique, financier et médiatique. Mais une part de responsabilité appartient aussi aux États étrangers, parmi eux l'Allemagne, la France, l'Angleterre et les États-Unis, qui gagnaient des milliards d'euros au dépens de notre richesse nationale par la vente annuelle de matériel de guerre. Ce saignement constant nous a écrasés et ne nous permettait plus d'aller de l'avant, alors qu'il était la source d'enrichissement d'autres pays. On peut dire la même chose pour le problème de la corruption. Par exemple, l'entreprise allemande Siemens avait une branche spéciale pour corrompre des Grecs, afin de mieux placer ses produits sur le marché national. Ainsi le peuple grec a été victime de ce duo des prédateurs allemands et grecs qui s'enrichissaient au dépens de la Grèce.
 
Il est évident que ces deux grandes plaies auraient pu être évitées si les dirigeants des deux parties politiques pro-américains n'avaient pas été infiltrés par la corruption. Cette richesse, produit du travail du peuple grec, était ainsi drainée vers les coffres-forts de pays étrangers. Les politiciens ont essayé de compenser cette fuite d'argent par un recours à des emprunts excessifs qui résultaient en une dette publique de 300 milliards d'euros, soit 130% du PNB (Produit National Brut).
 
Par cette arnaque, les étrangers gagnaient doublement : d'une part, par la vente d'armes et de leurs produits, et d'autre part, par les intérêts sur l'argent prêté au gouvernement (et non pas au peuple). Comme nous l'avons vu, le peuple grec était la principale victime dans les deux cas. Un seul exemple suffira pour vous convaincre : en 1986, Andreas Papandreou a emprunté un milliard de dollars à une banque d'un grand pays européen. Les intérêts de cet emprunt n'ont été remboursés qu'en 2010 et ils s'élevaient à 54 milliards d'euros.
 
L'année passée, M. Juncker a déclaré qu'il avait remarqué lui-même l'hémorragie financière massive de la Grèce qui était due aux dépenses excessives (et forcées) pour l'achat de matériel de guerre - de l'Allemagne et la France en particulier. Et il a conclu que ces vendeurs nous conduisaient à un désastre certain. Hélas, il a avoué qu'il n'a rien fait pour contrecarrer cela, afin de ne pas nuire aux intérêts des pays amis !
 
En 2008, la grande crise économique est arrivée en Europe. L'économie grecque n'a pas été épargnée. Cependant, le niveau de vie qui était jusque-là assez haut (la Grèce se classait parmi les 30 pays les plus riches du monde), est resté pratiquement inchangé, malgré une augmentation de la dette publique. La dette publique ne se traduit pas nécessairement par une crise économique. La dette des grands pays tels que les États-Unis et l'Allemagne sont estimées à des milliers de milliards d'euros. Les facteurs déterminants sont la croissance économique et la production. Si ces deux facteurs sont positifs, il est possible d'emprunter auprès des grandes banques à un taux d'intérêt inférieur à 5%, jusqu'à ce que la crise soit passée.
 
En 2009, (en novembre), au moment de l'arrivée de G. Papandréou au pouvoir, nous étions exactement dans cette position. Pour faire comprendre ce que le peuple grec pense aujourd'hui de sa politique désastreuse, je cite deux chiffres : aux élections de 2009 PASOK - le parti politique de G. Papandreou - a remporté 44% des voix. Aujourd'hui, les sondages ne lui donnent plus que 6%.
M. Papandréou aurait pu faire face à la crise économique (qui reflétait celle de l'Europe) avec des prêts de banques étrangères au taux habituel, c'est-à-dire inférieur à 5%. S'il l'avait fait, notre pays n'aurait pas eu de problème. Comme nous étions dans une phase de croissance économique, notre niveau de vie se serait amélioré.
 
Mais M. Papandréou avait déjà commencé sa conspiration contre le peuple grec en été 2009, lorsqu'il a rencontré secrètement M. Strauss-Kahn, dans le but de passer la Grèce sous la tutelle du FMI. Cette révélation a été divulguée par l'ancien président du FMI.
 
Pour y arriver, la situation économique de notre pays devait être déformée, afin que les banques étrangères aient peur et augmentent les taux d'intérêt de prêt à des montants prohibitifs. Cette opération onéreuse a commencé avec l'augmentation artificielle du déficit publique de 12% à 15% pour l'année 2009 (n.d.t : M. Andreas Georgiou, président du conseil d'administration de l'Institut National de Statistique, ELSTAT, a subitement décidé en 2009, sans demander l'accord, ni informer son conseil d'administration, de comptabiliser dans le calcul du déficit public certains organismes et entreprises publiques qui ne l'avaient jamais été auparavant dans aucun autre pays européen, excepté la Norvège. L'objectif était de faire passer le déficit de la Grèce au-dessus de celui de l'Irlande (14%), afin que ce soit elle qui joue le rôle de maillon faible de l'Europe.) Pour ce forfait, le procureur M. Pepònis a déféré M. Papandréou et M. Papakonstantinou (ministre des Finances) à la justice, il y a 20 jours.
 
Ensuite, M. Papandréou et le ministre des finances ont mené une campagne de discrédit pendant 5 mois, au cours de laquelle ils ont essayé de persuader les étrangers que la Grèce est, comme le Titanic, en train de couler, que les Grecs sont corrompus, paresseux et donc incapables de faire face aux besoins du pays. Après chacune de leurs déclarations, les taux d'intérêt montaient, afin que la Grèce ne puisse plus faire des emprunts et afin de donner un caractère de sauvetage à notre adhésion au FMI et à la Banque Centrale Européenne. En réalité, c'était le début de notre fin.
 
En mai 2010, un ministre, celui des finances, a signé le fameux Mémorandum (Mnimònio, en grec), c'est-à-dire notre soumission à nos prêteurs. D'après le Droit grec, l'adoption d'un tel accord nécessite d'être mis aux voix et d'être approuvé par les trois cinquièmes des députés. Donc, le Mémorandum et la Troïka qui nous gouvernent, fonctionnent illégalement - non seulement par rapport au Droit grec, mais aussi au Droit européen.
 
Depuis lors, en supposant que notre parcours vers la mort soit représenté par un escalier de 20 marches, nous avons déjà parcouru plus de la moitié du chemin. Imaginez que le Mémorandum accorde aux étrangers notre indépendance nationale et le trésor publique, à savoir : nos ports, nos aéroports, le réseau routier, l'électricité, l'eau, toute la richesse naturelle (souterraine et sous-marine) etc. Même nos monuments historiques, comme l'Acropole, Delphes, Olympie, Epidaure etc. après avoir renoncé à tous nos droits.
 
La production a été freinée, le taux de chômage a grimpé à 18%, 80 000 magasins ont fermé, tout comme des milliers d'usines et des centaines d'artisanats. Un total de 432 000 entreprises ont déposé leur bilan. Des dizaines de milliers de jeunes scientifiques quittent notre pays qui s'enfonce de plus en plus dans les ténèbres du Moyen Age. Des milliers de personnes qui étaient aisés jusqu'à un temps récent, sont maintenant à la recherche de nourriture dans les ordures et dorment sur le trottoir.
 
Entretemps, nous sommes censés vivre grâce à la générosité de nos prêteurs d'argent, les banques européennes et le FMI. En fait, l'intégralité du paquet de dizaines de milliards d'euros versé pour la Grèce, retourne à son expéditeur, tandis que nous sommes de plus en plus endettés à cause des intérêts insupportables. Et parce qu'il est nécessaire de maintenir en fonction l'État, les hôpitaux et les écoles, la Troïka charge la classe moyenne et inférieure de notre société de taxes exorbitantes qui mènent directement à la famine. La dernière fois que nous avons vécu une situation de famine généralisée dans notre pays était au début de l'occupation allemande, en 1941, avec près de 300 000 morts en six mois seulement. De nos jours, le spectre de la famine revient dans notre pays infortuné et calomnié.
 
Si vous pensez que l'occupation allemande nous a coûté un million de morts et la destruction complète de notre pays, comment pouvons-nous accepter, nous les Grecs, les menaces de Mme Merkel et l'intention des allemands de nous imposer un nouveau Gauleiter... mais cette fois-ci, il sera porteur d'une cravate...
 
La période de l'occupation allemande, de 1941 jusqu'à octobre 1944, prouve à quel point la Grèce est un pays riche, et à quel point les Grecs sont travailleurs et conscients (conscience du devoir de liberté et de l'amour pour la patrie).
 
Lorsque les SS et la famine tuaient un million de personnes et la Wehrmacht détruisait notre pays, confisquait toute la production agricole et l'or de nos banques, les Grecs ont pu survivre grâce à la création du Mouvement de Solidarité Nationale et d'une armée de partisans comptant 100 000 soldats, ce qui a retenu 20 divisions allemandes dans notre pays.
 
En même temps, non seulement les Grecs ont-ils survécu grâce à leur application au travail, mais il y a eu lieu, dans des conditions d'occupation, un grand développement de l'art grec moderne, en particulier dans le domaine de la littérature et de la musique.
 
La Grèce a choisi la voie du sacrifice pour la liberté et la survie en même temps.
 
Nous avons été attaqués, nous avons répondu avec Solidarité et Résistance et nous avons survécu. Nous faisons maintenant exactement la même chose, avec la certitude que le peuple grec sera finalement vainqueur. Ce message est envoyé à Mme Merkel et M. Schäuble, en soulignant que je reste un ami du peuple allemand et un admirateur de sa grande contribution à la science, la philosophie, l'art et la musique en particulier. La meilleure preuve de cela est le fait que j'ai confié l'intégralité de mon ¦uvre musicale à deux éditeurs allemands, Schott et Breitkopf, qui sont parmi les plus grands éditeurs dans le monde, et ma collaboration avec eux est très amicale.
 
Ils menacent de nous expulser de l'Europe. S'ils ne veulent une fois pas de nous, c'est dix fois que nous ne voulons pas faire partie de l'Europe de Merkel et Sarkozy.
 
Aujourd'hui, dimanche 12 février, moi et Manolis Glezos - le héros qui a arraché la croix gammée de l'Acropole, donnant ainsi le signal du début, non seulement de la résistance grecque, mais aussi de la résistance européenne contre Hitler - nous nous préparons à participer à une manifestation à Athènes. Nos rues et nos places vont être remplies de centaines de milliers de personnes qui manifesteront leur colère contre le gouvernement et la Troïka.
 
J'ai entendu hier le premier ministre-banquier dire, en s'adressant au peuple grec, que nous avons presque touché le fond. Mais qui nous a amené à ce point en deux ans ? Ce sont les mêmes qui, au lieu d'être en prison, menacent les députés, afin qu'ils votent pour le nouveau Mémorandum pire que le premier, qui sera appliqué par les mêmes personnes qui nous ont amenés là où nous sommes. Pourquoi ? Parce que c'est ce que le FMI et l'Eurogroup nous obligent à faire, en nous menaçant que, si nous n'obéissons pas, c'est la faillite... Ici l'on joue du théâtre de l'absurde. Les cercles qui nous haïssent (grecs et étrangers) et qui sont les seuls responsables de la situation dramatique de notre pays, nous menacent et nous font du chantage, afin de pouvoir poursuivre leur ¦uvre destructrice, jusqu'à notre extinction définitive.
 
Au cours des siècles, nous avons survécu dans des conditions très difficiles. Il est certain que, non seulement les grecs vont survivre, mais ils vont aussi revivre s'ils nous amènent de force à l'avant-dernière marche de l'escalier avant la mort.
 
A présent je consacre toutes mes forces à unir le peuple grec. J'essaie de le convaincre que la Troïka et le FMI ne sont pas une route à sens unique. Qu'il y a une autre solution : changer l'orientation de notre nation. Se tourner vers la Russie pour une coopération économique et la formation de partenariats qui nous aideront à mettre en valeur la richesse de notre pays en des termes favorables à notre intérêt national.
 
Je propose de ne plus acheter du matériel militaire des Allemands et des Français. Nous allons tout faire pour que l'Allemagne nous paie les réparations de guerre dues. Ces réparations s'élèvent, avec les intérêts, à 500 milliards d'euros.
 
La seule force capable de faire ces changements révolutionnaires, c'est le peuple grec uni en un Front de Résistance et de Solidarité pour que la Troïka (FMI et banques européennes) soit chassée du pays. En parallèle, il faut considérer comme nuls tous ses actes illégaux (prêts, dettes, intérêts, impôts, achats de la richesse publique). Bien sûr, leurs partenaires grecs - qui ont déjà été condamnés dans l'esprit de notre peuple en tant que traîtres - doivent être punis.
 
Je suis entièrement concentré sur ce but (l'Union du peuple en un Front) et je suis persuadé que nous l'atteindrons. Je me suis battu les armes à la main contre l'occupation hitlérienne. J'ai vu les cachots de la Gestapo. J'ai été condamné à mort par les Allemands et j'ai miraculeusement survécu. En 1967, j'ai fondé PAM (Patriotikò Mètopo - front patriotique), la première organisation de résistance contre la junte militaire. Je me suis battu dans la clandestinité. J'ai été arrêté et emprisonné dans « l'abattoir » de la police de la junte. Finalement, j'ai encore survécu.
 
Aujourd'hui, j'ai 87 ans, et il est très probable que je ne serai pas vivant le jour du sauvetage de ma patrie bien-aimée. Mais je vais mourir la conscience tranquille, parce que je continuerai jusqu'à la fin de faire mon Devoir envers les idéaux de Liberté et de Droit.



Athènes, 12.02.2012
 
Mikis Theodorakis


 
Traduit du grec par Georgios Sgourdos « Spitha »-Etincelle de Lausanne, Suisse. Relecture : Guy Wagner
 
Míkis Theodorákis

vineri, 16 martie 2012

Miron Manega. Despre platforma e-antropolog.ro

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Despre noi

www.e-antropolog.ro
Despre noi

CINE SUNTEM, CE VREM şi DE CE…
CINE SUNTEM. În sensul strict al iniţiativei acestui proiect cultural, suntem câţiva: subsemnatul şi “colaboratorii” din caseta tehnică. În sensul mai larg, al apartenenţei la o comunitate spirituală care desfide apologia deznădejdii, credem că e vorba de un popor. Există încă un popor român din care nu ne e ruşine să afirmăm că facem parte. De aceea colegiul redacţional este alcătuit dintr-o echipă de profesionişti atemporali, prin urmare prezenţi. Contemporaneitatea lor nu mai trebuie demonstrată, a făcut-o deja istoria. Suntem, aşadar, o echipă mare şi actuală, din care fac parte atât cei care întâmplător nu mai sunt, cât şi cei trăitori care au apucat să fie, precum şi cei care îşi caută corect matca identităţii prin cultură.
CE VREM. Nu ne propunem să aducem ceva nou sub aspectul originalităţii propriu-zise a textelor. Originalitatea nu poate fi inventată. Ea există sau nu există. Nu ne-am propus nici să alergăm după ştiri “exclusive”, pentru a intra în cine-ştie-ce competiţie cu alte publicaţii sau instituţii media. Nu vom “fetişiza” deci, în niciun chip această perspectivă caducă şi fără… perspectivă.
Vom prelua, fără să avem sentimentul vreunei culpabilităţi, informaţii aflate în circulaţie, care servesc unei idei majore sau care repun în discuţie clişee anacronice ori stereotipii păguboase. Vom încerca să reaşezăm informaţia într-o ordine corectă şi morală, atât cât ne permit puterile, conştiinţa şi pregătirea.
Avem îndoieli mari, căci numai proştii nu se îndoiesc, dar aceste îndoieli se referă la şansa de a reuşi, nu la justificarea morală a demersului, care este major şi smerit în acelaşi timp: încercăm, nu să ridicăm catedrale, ci să plivim buruienile din grădini şi cimitire.
Vrem să arătăm că realitatea românească profundă – aceea a preocupărilor, aşteptărilor şi deşteptărilor – este cu totul alta decât ceea ce ni se prezintă în ziare şi la televizor. Aceea este o realitate de nişă, periferică chiar, în niciun caz definitorie. Definitoriu este sistemul de valori care a generat tot ce avem mai bun în cultură.
Vrem să arătăm că acest sistem de valori, corect abordat şi dimensionat, are şi target, şi audienţă.
Vrem să creăm o platformă de vizibilitate publică tuturor celor care au ceva important şi coerent de rostit în urgisita cultură română.
Vrem, în ultimă instanţă, să susţinem demnitatea de a fi român, în locul ruşinii de a fi român, prin toate argumentele corecte ce ne stau la îndemână. Pentru că nu e sănătos să te simţi vinovat de faptele ruşinoase ale unora, aşa cum nu e corect să te baţi în piept cu performanţele altora. Dar felul în care ne raportăm la acestea, sensul şi scopul cu care lăudăm sau condamnăm, ne aşază pe fiecare în vecinătatea care ni se cuvine.



MIRON MANEGA – Ispravnic de concept
ANDREI SLAVUTEANU

joi, 15 martie 2012

La communication totalitaire, une technique d’ingénierie sociale - La Vie des idées

La communication totalitaire, une technique d’ingénierie sociale - La Vie des idées

Noi traduceri din opera lui Norman Manea în anul 2012

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Noi traduceri din opera lui Norman Manea în anul 2012


Anul acesta vor apărea mai multe traduceri din opera lui Norman Manea, unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români. Autorul va participa la Tîrgurile de carte din Buenos Aires, Torino şi Göteborg şi va fi prezent la lansarea cărţilor sale în New York, Londra, Madrid, Barcelona, Berlin şi Stockholm.

Romanul Întoarcerea huliganului (Polirom, ed. I, 2003; ed. a II-a, 2006, 2008) a apărut de curînd în Suedia, la prestigiosul grup editorial Bonnier (editura 2244), traducere de Dan Shafran şi  Lars-Inge Nilsson. Mai multe publicaţii se declară surprinse de apariţia tîrzie a lui Norman Manea pe piaţa suedeză de carte, lăudînd totodată iniţiativa. Editura pregăteşte deja publicarea unui al doilea volum de Norman Manea, romanul Vizuina. Presa suedeză îl consideră pe scriitorul Norman Manea demn de Premiul Nobel. Detalii aici.

Întoarcerea huliganului este tradus deja în SUA, Germania, Italia, Spania, Olanda, Franţa, China, Israel, Cehia, Portugalia, Grecia, Turcia, Ungaria, Polonia şi va mai apărea anul acesta în Brazilia (editura Manole, traducere de Eugenia Flavian) şi Bulgaria (editura Balkani, traducere de Roumiana Stancheva).
Romanul Vizuina (Polirom, 2009) va apărea anul acesta în Spania şi Argentina (editura Tusquets, traducere de Rafael Pisot si Cristina Sava), Germania (editura Hanser, traducere de Georg Aescht), Cehia (editura Navrat, traducere de Jiří Našinec), Polonia (editura Czytelnik, traducere de Kazimierz Jurczak), China (editura Sanhui, traducere de Yu Zhongxian).
 
Volumul Dincolo de munţi va apărea la editura italiană Il Saggiatore, în traducerea lui Marco Cugno, iar volumul Cuvinte din exil (Polirom, 2011), la aceeaşi editură - traducere de Agniese Grieko.
 
Volumul de eseistică Despre clovni: Dictatorul şi Artistul (Polirom, 2005) va apărea în Estonia, la editura Loomingu Raamatukogu.
Norman Manea (n. 1936) este profesor de literatură europeană şi „writer in residence” la Bard College, New York. În 1992 a primit Bursa Guggenheim şi prestigiosul Premiu MacArthur. În 2002 i s-a atribuit Premiul internaţional de literatură Nonino pentru „Opera omnia”, iar în 2006, Premiul Médicis Étranger pentru Întoarcerea huliganului. Tot în anul 2006 a fost ales membru al Academiei de Arte din Berlin. În 2010 a primit din partea guvernului francez distincţia „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres”. În anul 2011 i s-a decernat prestigiosul Premiu literar Nelly Sachs şi a fost ales membru în Royal Society of Literature în Marea Britanie.

La Editura Polirom a publicat: Întoarcerea huliganului (ed. I, 2003; ed. a II-a, 2006, 2008), Plicuri şi portrete (2004), Fericirea obligatorie (ed. a II-a, 2005, 2011), Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul (2005), Anii de ucenicie ai lui August Prostul (ed. a II-a, 2005; ed. a III-a, 2010), Plicul negru (ed. a V-a, 2007, 2010), Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici (2008), Înaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow (2008), Vorbind pietrei (2008), Atrium (ed. a II-a, 2008), Variante la un autoportret (2008), Vizuina (2009; ed. a II-a, 2010), Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian (2010), Cuvinte din exil (în colab. cu Hannes Stein, 2011), Captivi  (2011). Anul acesta urmează să apară la Polirom, în seria de autor, Cartea Fiului şi Zilele şi jocul.


En Syrie, les auteurs d’atrocités sont les opposants armés

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Homs une année après le début des troubles
En Syrie, les auteurs d’atrocités sont les opposants armés

L’ingénieur qui s’exprime ici résidait dans la ville de Homs, jusqu’à ce qu’en juin 2011, effrayé par les horreurs perpétrées dans son quartier, il a fui Homs avec sa famille pour aller se réfugier chez des parents dans un village proche de Homs (*). Ce qu’il affirme dans cet entretien avec Silvia Cattori contredit tout ce que racontent nos principaux médias. On comprend que les crimes les plus inimaginables sont commis par des extrémistes sunnites et non pas, comme ces derniers l’affirment, par l’armée gouvernementale.


Silvia Cattori : La ville de Homs, le quartier de Baba Amro, ont été l’objet de nombreux reportages de la part de journalistes entrés illégalement en Syrie, « au cœur de l’armée syrienne de libération »  [1]. Nous aimerions connaître votre point de vue sur ce qui s’est passé à Homs depuis une année.
Réponse : Je suis originaire de Homs. Je vivais dans le quartier de Bab Sebaa. À mi-avril 2011 les gens ont commencé à se rassembler pacifiquement au centre de Homs, rue Al-Kowatly, pour demander des réformes. Mais, assez rapidement, les gens ne se sentaient plus à leur aise. Ils ont senti qu’il y avait quelque chose d’étrange, de pas clair dans ces manifestations ; des comportements provocants et étrangers au pays, des slogans qui appelaient au Jihad, les ont inquiétés. Très rapidement les gens que je connaissais ont cessé de manifester. Ils ne se sentaient plus du tout en accord avec ces manifestations à la sortie des mosquées le vendredi.
En juin sur la route de Hadara [à Bab Sebaa], les corps d’une quinzaine d’alaouites ont été retrouvés en morceaux, la tête coupée, les bras coupés, avec un écriteau : « viande à vendre ». Bouleversés par ces assassinats, des alaouites ont mis le feu à des magasins sunnites. Les gens parlaient entre eux des actes horribles dont ils avaient été témoins. Des voitures appartenant à des alaouites ont été brûlées. L’inquiétude grandissait. C’est alors que les alaouites et les chrétiens ont commencé à mettre des croix bien en vue dans leurs boutiques, sur le pare brise de leurs voitures. Un jour j’ai entrevu, sous la bâche d’un camion appartenant à des sunnites, une cargaison d’armes et de munitions. Puis j’ai vu des sunnites armés tirer sur des alaouites, tuer pour tuer. Il y avait tout le temps des détonations, des tirs, des cris « Allah Akbar ». Nos enfants étaient perturbés, avaient peur. C’est alors que j’ai pris la décision de quitter Bab Sebaa. Avec ma famille nous nous sommes réfugiés chez des parents dans un village proche de Homs.
Nous n’avions jamais connu ce genre de choses en Syrie. Nous avions toujours vécu en parfaite harmonie. Il n’y avait jamais eu aucun problème entre Syriens de diverses religions. J’ai entendu pour la première fois les gens parler de salafistes…
Je suis retourné à Bab Sebaa deux fois, en juillet et août. J’ai vu que cette zone se vidait peu à peu, qu’elle avait cessé de vivre. La grande majorité des familles avaient fui. Il n’y avait presque plus d’enfants et les écoles ont dû fermer. Les rares familles qui étaient restées, c’était parce qu’elles n’avaient nulle part où aller. J’y suis retourné une dernière fois en novembre. Toute la ville de Homs était devenue une ville fantôme. Plus personne n’osait s’aventurer dans certains quartiers. C’était une ville morte.
Silvia Cattori : Des sunnites ont-ils également été persécutés ? Y en a-t-il qui se sont enfuis ?
Réponse : Oui bien sûr. La grande majorité des sunnites sont opposés à ces extrémistes sunnites et sont contre les milices armées. Mon médecin était sunnite mais il n’était pas d’accord avec leur violence, il en avait peur. Il allait prier à la mosquée mais il n’allait pas manifester avec eux. Peu à peu son cabinet s’est vidé de toute sa clientèle sunnite. Se sentant menacé il a quitté Homs. Dans la rue où j’habitais, seules deux familles sunnites sont restées. Les Syriens qui soutiennent ces opposants armés sont très très peu nombreux. Les opposants armés n’ont pas un comportement humain. Ils font peur aussi aux sunnites, pas seulement aux chrétiens et aux alaouites.
En mai, Fadi Ebrahim, un jeune sunnite, âgé de 25 ans, qui avait été vu en train de prendre des photos alors que les miliciens avaient averti que cela était interdit, a été kidnappé. On a ensuite retrouvé son cadavre dans une poubelle à Bab Sebaa, dans mon quartier.
Silvia Cattori : À quand situez-vous la rupture de la population avec cette minorité de manifestants dont le comportement inquiétait ?
Réponse : À partir de fin avril je crois, la grande majorité des gens, dont de nombreux sunnites, ont cessé de manifester avec eux. Seuls des gens fanatisés ont continué d’aller à ces manifestations qui partaient le vendredi de la mosquée. Des sunnites qui ont refusé d’aller manifester avec eux ont été kidnappés, rançonnés, tués. Leurs manifestations anti Bachar el-Assad, n’ont jamais réuni plus de quelques milliers de personnes, mais elles ont bénéficié d’une grande médiatisation à l’extérieur.
Peu à peu, il y a eu une grande prise de conscience du véritable danger qui guettait notre pays. La crainte que l’on fasse chez nous ce que l’intervention extérieure avait fait subir au peuple libyen y a contribué. Ce fut le début de grandes manifestations réunissant des millions de gens dans toutes les villes du pays appelant à soutenir Bachar el-Assad, appelant à un changement progressif et pacifique, et surtout à s’opposer à toute intervention étrangère.
Silvia Cattori : Dans votre parenté y a-t-il eu des personnes qui ont subi des persécutions dont vous avez la preuve que leurs auteurs étaient les milices armées ?
Réponse : Oui. Dans la famille de mon épouse deux cousins, originaires d’Al Qusayr, un village proche de Homs habité par des chrétiens et des sunnites. L’un, ingénieur âgé de 24 ans, a été tué en février 2012 en sortant de sa maison. L’autre, âgé de 30 ans, a été kidnappé il y a dix jours puis retrouvé pendu à un arbre. C’est dans ce village d’Al Qusayr que l’armée régulière se concentre aujourd’hui pour déloger les rebelles.
Du coté de ma propre famille, en décembre, un cousin âgé de 33 ans, a été kidnappé à Baba Amro. Il a été retrouvé deux semaines après à côté de notre village entre la vie et la mort à cause des tortures qu’il avait subies. Il est resté hospitalisé durant deux mois. Trois autres hommes avaient été arrêtés avec lui. À celui qui était sunnite, ils ont abîmé les jambes. Les deux autres étaient alaouites ; ils ont été égorgés. Nous pensons que notre cousin n’a pas été tué parce qu’il était chrétien.
En janvier, mon voisin -le seul voisin avec une autre famille à être resté à Bab Sebaa- sortait de son immeuble en compagnie de sa fille qu’il conduisait à l’université, quand ils ont tiré sur eux. Lui a été tué sur le coup, sa fille a été blessée.
Silvia Cattori : Nous aimerions bien comprendre qui sont véritablement ceux qui égorgent, torturent, kidnappent. Comment ont-ils procédé dans le cas de votre cousin par exemple, qui en est revenu et a pu témoigner ?
Réponse : Lui et ses camarades se sont fait arrêter à l’entrée de Baba Amro à un barrage militaire par des hommes masqués qui portaient les uniformes de l’armée gouvernementale. Quand ils ont présenté leurs papiers d’identité en disant on est vos camarades, les hommes masqués se sont moqué d’eux en disant : « Oui oui, nos camarades voyons !… » À ce moment là ils ont compris que ces hommes masqués c’étaient en réalité des milices de l’« Armée libre ». Chez nous, le nom et la région d’où ont vient, permettent de savoir de quelle religion vous êtes. Les hommes masqués ont tout de suite égorgé les deux alaouites. Ils ont ensuite abîmé les jambes du sunnite mais l’ont laissé partir en lui disant qu’ils menaçaient sa famille. Quant à mon cousin, ils l’ont kidnappé et lui ont dit qu’il ne serait libéré que contre rançon. Des négociations ont commencé entre les miliciens et les forces du gouvernement, pour obtenir sa libération. Il a été retrouvé comme je vous l’ai dit deux semaines plus tard dans un état effroyable.
Silvia Cattori : Je crois en ce que vous me dites. Mais nos médias - se fondant sur les dires des reporters entrés illégalement en Syrie - imputent systématiquement au gouvernement d’el-Assad les actes barbares que vous imputez à des extrémistes sunnites [2] ; comment le public qui lui veut savoir qui dit vrai peut-il s’y retrouver ?
Réponse : Les violences, les horreurs que nous subissons depuis bientôt une année ce sont les milices qui les commettent. Nous connaissons notre peuple ; nos gens, nos soldats ne sont pas violents. Ils font ce qu’ils peuvent. Ils risquent leur vie pour nous protéger de ces milices armées qui kidnappent, rançonnent et tuent. Plus de 3’000 soldats ont perdu la vie depuis une année.
La situation est devenue très cruelle pour les Syriens dont le quotidien est totalement bouleversé à cause du chaos et de l’insécurité que ces milices entretiennent. C’est dur, très dur de voir notre peuple forcé à se déplacer, tomber dans la misère. Beaucoup de gens ont perdu leur travail. Les sanctions de l’ONU aggravent la situation.
Silvia Cattori : Nous apprenons en vous écoutant que Baba Amro était une zone vidée de ses habitants depuis longtemps. Aucun de nos médias n’a jamais dit cela. Quand l’armée a donné l’assaut contre l’ASL à Baba Amro il n’y avait donc pas de civils pris en tenaille comme les médias chez nous le prétendaient ?
Réponse : Mon frère est rentré deux fois à Baba Amro en novembre pour y livrer des marchandises. Il nous avait raconté que la quasi totalité de ses habitants avait déjà quitté Baba Amro, que tout était détruit, les magasins étaient fermés. Qu’il y avait encore l’eau et l’électricité mais très peu de gens ; cent ou deux cent familles tout au plus. Or, 90 000 personnes vivaient à Baba Amro avant l’arrivée des milices armées. [3]
Silvia Cattori : Combien de personnes ont-elles fui Homs ?
Réponse : La plupart des habitants de la ville de Homs, et de l’agglomération de Homs, ont fui [4]. Plusieurs centaines de milliers je crois. Quand je suis retourné à Bab Sebaa en novembre, dans la rue où j’habitais seules deux familles sur cinq cents étaient encore là. Tout le monde avait fui, chrétiens, sunnites, alaouites.
Silvia Cattori : Quand vous avez appris que les combattants de l’ASL avaient été délogés de Baba Amro qu’avez-vous éprouvé ?
Un grand soulagement. Cela faisait longtemps que nous attendions que l’armée intervienne. Les images montrées durant l’assaut de février pouvaient faire croire que c’était l’armée gouvernementale qui avait détruit Baba Amro. Comme je l’ai déjà mentionné, Baba Amro avait été détruite par les milices bien avant.
Silvia Cattori : Si à Baba Amro les gens reviennent, les groupes armés ayant été délogés, qu’en est-il des autres quartiers ?
Réponse : Un des quartiers les plus problématiques maintenant est celui d’Al Hamidia. Il y a une petite minorité de sunnites. Les chrétiens qui sont restés ont vécu des temps très durs. Victimes d’agressions, de vols, de kidnappings depuis des mois, les gens n’osaient plus sortir de chez eux. L’armée ne pouvait pas leur venir à leur aide car les milices contrôlaient les accès, occupant des maisons de chrétiens qu’ils prennent en otage.
Le seul quartier de Homs où les gens ne se sont pas enfuis massivement est celui d’Akrama [comme c’était le cas auparavant à Al Hamidia]. C’était à Akrama, où les chrétiens et les alaouites sont majoritaires, que les gens qui voulaient trouver plus de sécurité cherchaient à trouver un logement. Ses habitants s’étaient organisés pour se protéger. Ils se sentaient plus en sécurité que dans d’autres zones de Homs, du moins jusqu’en janvier. [5]
Silvia Cattori