miercuri, 9 martie 2022

Istoria Incomodă cu profesorul Corvin Lupu – Chestiunea Evreiască și Mișcarea Legionară via cultura română



Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Incorect Politic
. Martie 8, 2022
Istoria Incomodă cu profesorul Corvin Lupu – Chestiunea Evreiască și Mișcarea Legionară
Via CulturaRomână:
„Dacă vrei să știi cine te stăpânește, află pe cine nu ai voie să critici”, afirmă profesorul universitar Corvin Lupu
În rândurile ce urmează, vom dezlega din nou expresia „Istoria este scrisă de învingători (înșelători)” într-un interviu de excepție. Astfel, l-am rugat pe profesorul universitar Corvin Lupu, istoric cunoscut, printre altele, pentru faptul că scrie și spune adevăruri ascunse sau ocolite de regimul politic actual și de numeroșii săi propagandiști-manipulatori deghizați în profesori, jurnaliști, cercetători, analiști etc. să ne ajute cu anumite clarificări privind falsificarea istoriei, răspunzând la o serie de întrebări ale noastre. În ultima vreme, la nivelul opiniei publice, inclusiv în rândul cititorilor publicației noastre, se discută mult și se fac diverse aprecieri la adresa Mișcării Legionare, a naționalismului românesc și a unor patrioți naționaliști români, ca și la adresa regimului condus de generalul Ion Antonescu.
Citiți și prima parte pentru continuitatea informațiilor.
Tudor Urse: Pot fi verificate prin documente toate afirmațiile istorice pe care le-a făcut domnul Călin Georgescu în cadrul acelui interviu, la care m-am referit la începutul discuției noastre? Este ceva ireal în ceea ce a declarat dânsul?
Corvin Lupu: Documentele sunt instrumente foarte importante ale istoricilor, în lupta lor pentru identificarea și promovarea adevărului istoric. De aceea, documentele sunt inamici ai conducătorilor regimurilor, care nu doresc să promoveze neapărat adevărul, ci interesele lor puse de prea multe ori deasupra adevărului și dreptății. Foarte multe documente sunt permanent distruse, furate, folosite pentru șantaj politic sau etnic, sau ferecate în arhive pentru zeci și zeci de ani, ca să se ascundă fapte, intenții, conspirații, acorduri murdare etc. Uneori, au fost falsificate documente.
Din această cauză, în lipsa unor documente, istoricii sunt adeseori obligați să aducă în analiză și lucrări memorialistice și declarațiile unor martori, iar uneori să propună și deducții logice care, cel puțin temporar, să acopere golurile documentare ale unor momente istorice, desigur, cu toate rezervele pe care le presupune o asemenea abordare. Cercetătorul științific pune totdeauna îndoiala în fața fiecărei afirmații și păstrează totdeauna o rezervă pentru „încă ceva” și un portofoliu de cunoștințe despre evenimente care mai trebuie verificate și, eventual, documentate.
Privitor la legionari, cele mai multe dintre documente au fost distruse, furate sau ascunse. Mișcarea Legionară fiind, după părerea mea și a multor altor cetățeni din diverse generații, cea mai patriotică mișcare națională românească, în felul ei unică în Europa interbelică, a devenit ținta tuturor celor care au urmărit acapararea României și urmăresc menținerea ei în starea colonială în care se găsește astăzi. De aceea a fost ea urâtă și de judeo-bolșevicii de după al doilea război mondial și de judeo-globaliștii de astăzi.
De fapt, cum spuneam mai înainte, cele două componente anti-naționale, judeo-bolșevismul și judeo-globalismul, au aceeași origine și sunt „aliate peste timp”, chiar dacă au mimat adversitatea. De asemenea, de-a lungul timpului, după 23 ianuarie 1941, au fost confiscate și scoase din circulație o mulțime de cărți importante despre Mișcarea Legionară, apărute în perioada interbelică sau, după război, în Occident.
În România Populară și Socialistă nu au fost scrise lucrări obiective despre legionari, regimul nepermițând istoricilor acces la documentele despre această temă, datorită anticomunismului Mișcării Legionare. Totuși, după 1964, regimul i-a eliberat pe absolut toți legionarii și nu i-a mai întemnițat, cum s-a întâmplat în timpul regimului Antonescu, după așa numita rebeliune, ulterior în timpul regimului regal (1944-1947) și apoi în timpul ocupației militare sovietice a României.
În 1944, regele Mihai a dat amnistie generală, impusă de sovietici, dar, prin abuz, regimul regal și guvernele generalilor Sănătescu și Rădescu au menținut abuziv în închisoare mii de legionari. Mulți dintre ei nu săvârșiseră nici o faptă ilegală, dar au fost închiși pe baza listelor întocmite de Jandarmerie cu persoanele care au purtat cămașă verde cu centură și diagonală, iar alții după listele cu membrii sau simpatizanți ai Legiunii care au achitat timbrul de solidaritate/într-ajutorare românească. Abia în decembrie 1945, guvernul Petru Groza i-a eliberat, în urma acordului încheiat de secretarul general al Mișcării Legionare, Nicolae Petrașcu și ministrul de Interne al României, Teohari Georgescu (Baruh Tescovici). Acest acord a fost socotit de unii legionari ca fiind o eroare, de alții ca fiind o trădare, iar de alții ca fiind o slăbiciune personală și o dorință a lui Nicolae Petrașcu de a scăpa de închisoare. Dar, în urma acordului, au fost salvați mii de legionari din închisori, cel puțin pentru o perioadă.
Libertatea legionarilor a fost de scurtă durată, pentru că în 1948 legionarii au fost din nou ținta regimului judeo-bolșevic și au umplut închisorile României. Mulți dintre ei au devenit „sfinți ai închisorilor”, legionarii având cel mai moral comportament în închisori, dăruindu-se semenilor lor aflați în aceeași suferință, suportând cu demnitate toate ororile comise împotriva lor, refuzând, în cea mai mare parte, să devină colaboratori ai Securității evreiești a României, motiv pentru care au îndurat rigorile represaliilor.
Abia în timpul regimului național-socialist de stat, instaurat în finalul perioadei lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, legionarii aveau să fie menajați. De altfel, se pare că și Nicolae Ceaușescu a copiat unele componente ale adunărilor sale publice de la legionari. Cu toate acestea, legionarii nu au agreat regimul Ceaușescu. Mulți dintre legionari nu au sesizat schimbarea regimului judeo-bolșevic în regim socialist cu caracteristici proprii României, nu au crezut în independența României, care s-a dovedit istoricește ca fiind reală. Radicalizați de suferință îndelungată, foștii legionari eliberați din închisori respingeau tot ce aparținea de regimul politic, inclusiv latura sa național-românească și obținerea libertății naționale, faptul că toate resursele naturale ale țării și întreaga economie aparțineau exclusiv românilor, străinii neputându-se împroprietări cu nimic în România. Astăzi, când România este o colonie exploatată la sânge și cetățenii români, toți la un loc, nu dețin decât un procent foarte mic din capitalul total al țării, performanțele de atunci pot fi apreciate la justa lor valoare, cu condiția existenței obiectivității analistului. Spun asta pentru că astăzi există un mare număr de falși analiști, de propagandiști deghizați în analiști și, foarte mare păcat, chiar și istorici care abandonează obiectivitatea și neutralitatea în gândire și se plasează pe liniile convenabile puterii trecătoare, în dorința de a obține favoruri sociale și materiale.
După 1990, regimul politic judeo-globalist care a fost instaurat a reluat prigoana politică și denigrarea prin minciună a legionarilor. Aceasta a culminat cu legislația în cadrul căreia, în mod absolut abuziv și împotriva adevărului științific, Mișcarea Legionară a fost declarată fascistă și nazistă, când ea nu a fost nici una, nici alta, însușirile ei fiind de altă natură decât fascismul italian sau nazismul german. Dacă ea ar fi fost nazistă sau fascistă, cum în mod fals figurează în legile antiromânești ale regimului colonial euro-atlantic din România, ar fi fost încadrată ca atare în cadrul Tribunalului de la Nürnberg, care ar fi judecat-o, or ar fi trimis-o spre judecare tribunalelor speciale care s-au înființat în toată Europa, inclusiv în România, pentru a pedepsi pe cei învinși în război. Or, Mișcarea Legionară nu a fost condamnată nici la Nürnberg, nici în România și nu a fost interzisă, așa cum au fost judecate și interzise alte organizații politice de dreapta din întreaga Europă.
Împrejurarea că unii români care au fost membri ai Mișcării Legionare au fost condamnați pentru fapte pe care le-au săvârșit, nu reprezintă o acuză la adresa Mișcării Legionare în ansamblu, ci o acuză la adresa făptuitorilor ca persoane fizice, odată ce faptele lor nu au fost ordonate de conducerea Mișcării Legionare. Acuzele formulate în ansamblu împotriva Legiunii au fost formulate mai târziu, iar cele mai grave dintre ele, cele legiferate prin legislația la care m-am referit în prima parte a discuției noastre, au fost formulate în 2002, după 61 de ani de la ieșirea din scena politică a Mișcării Legionare, după alungarea ei de la putere și interzicerea ei de către generalul Ion Antonescu. De altfel, eu am mai spus-o și o repet: după părerea mea, confruntarea dintre Mișcarea Legionară și generalul Ion Antonescu a fost cea mai mare nenorocire a românismului, a naționalismului românesc, în cea mai bună accepție a lui, când s-au confruntat două grupări patriotice, Mișcarea Legionară fiind grav lovită de Armata Română, în frunte cu generalul Ion Antonescu. A fost o victorie a dușmanilor etniei române, ai românismului în ansamblul său. Pentru aceasta eu îl consider vinovat pe șeful SSI, Eugen Cristescu, cel care a reușit, prin modul în care l-a informat pe Ion Antonescu și prin diversiunile pe care le-a organizat, să declanșeze operațiunile din zilele așa numitei rebeliuni.
Tudor Urse: La ce diversiuni vă referiți?
Corvin Lupu: Sunt mai multe. Nu am să lungesc răspunsul. Și așa m-am îndepărtat de întrebarea dumneavoastră. Mă refer la înțelegerile SSI cu comuniștii, pentru a-i implica în evenimente violente care să fie puse pe seama legionarilor, pe procurarea de către SSI de cămăși verzi, centuri și diagonale, cu care au fost îmbrăcați țigani din București ca să vandalizeze case locuite de evrei, pentru a se da vina pe legionari etc.
Termenul de holocaust a fost introdus în discursul acuzatorilor evrei abia în anul 1961. N-au avut timp până atunci, în 16 ani de după război, domnule Urse?
Unii evrei afirmă tardiv și neadevărat că Mișcarea Legionară nu ar fi fost analizată la Nürnberg. Ea nu a ajuns să fie judecată, ceea ce este altceva, pentru că încă din Camera Preliminară a tribunalului s-a constatat că nu este vinovată de nicio crimă. Dacă Mișcarea Legionară ar fi fost vinovată de crime în război, ar fi mai făcut Partidul Comunist din România un acord scris cu Mișcarea Legionară, la peste jumătate de an de la terminarea războiului, după venirea în țară a judeo-bolșevicilor în frunte cu Ana Pauker, în acel moment, conducătoarea de facto a României? Haideți să judecăm logic și să lăsăm manipulările grosolane ale evreilor de la institutul antiromânesc Wiesel, îngrășat pe banii poporului român, ale căror nume nu merită a fi rostite… Eu nici măcar nu-i urăsc, doar îi disprețuiesc…
Deși în arhivele românești au mai rămas destule documente privitoare la legionari, istoriografia din perioada aceasta, a regimului euro-atlantic, nu a înregistrat lucrări importante, obiective, asupra activității Mișcării Legionare, în primul rând datorită fricii istoricilor de a scrie obiectiv, frică datorată legislației la care m-am referit. Așa că s-a scris în mare parte maculatură manipulantă, majoritatea de către istorici evrei sau de către români aserviți tezelor false pe care au început să le susțină tardiv unii evrei, după 1990.
Până în 1990, evreii din România și conducerea evreimii internaționale nu mai prididea să mulțumească poporului român pentru omenia de care a dat dovadă față de evrei, în trecutul istoric, mai ales în timpul celui de al doilea război mondial, când a fost singura țară din tabăra Germaniei care nu i-a exterminat pe evrei, i-a salvat, le-a salvat averile și le-a permis să emigreze în Palestina. Ulterior, guvernele României, începând cu guvernul Petru Groza au fost singurele din sfera sovietică de influență care au permis emigrarea evreilor în Israel și în SUA. România a susținut mult crearea statului Israel, în 1948, când exista o mare opoziție internațională față de acest demers, iar în 1967, a fost singura țară din blocul sovietic care a menținut relațiile cu Israel, după agresiunea acestuia împotriva Egiptului.
Poate cititorilor li se pare nefiresc să mă refer mult la problematica evreiască, când dumneavoastră m-ați întrebat despre legionari, despre Corneliu Codreanu și despre Ion Antonescu, cei la care s-a referit domnul Călin Georgescu în emisiunea Tv care a impresionat multă lume, subiecte care v-au inspirat pe dumneavoastră să deschideți această discuție cu mine. Dar, problematica legionară și a dreptei românești interbelice, autentic românești, nu a dreptei post-decembriste care este caricatură pro-colonialistă, adeseori antiromânească, este legată totalmente de chestiunea evreiască, adică de istoria relațiilor dintre evrei și români. Despre aceste chestiuni am scris și în cartea mea „Confruntări româno-evreiești” și în multe alte studii și articole.
Tudor Urse: Explicați cititorilor această legătură între Mișcarea Legionară și „chestiunea evreiască”, cum a numit-o Mihai Eminescu.
Corvin Lupu: Pe teritoriul Țărilor Române au apărut evrei din cele mai vechi timpuri, ca negustori de bunuri. Până la cristalizarea conștiinței naționale, la jumătatea secolului al XIX-lea, unele familii evreiești venite imediat după anul 1800 erau integrate în societatea românească, majoritatea locuiau la orașe, produseseră elite intelectuale și economice. Erau evreii numiți „pământeni”, cei care i-au supărat mai puțin pe români. Dar, după 1830, au început să pătrundă în Moldova și Țara Românească valuri de evrei care se așezau pentru că sesizaseră posibilitatea de a se îmbogăți mult și repede prin traficarea muncii românilor, pentru că românii erau toleranți, îi primeau, îi lăsau în pace și nu sancționau în nici un fel specula, adeseori înșelătoria și corupția, care nu erau deloc străine evreilor. În Transilvania, Banat și Bucovina, comunitățile ungurești și săsești, sub protecția autorităților austriece și austro-ungare, s-au protejat de evrei și nu i-au acceptat, astfel că aceștia au reușit să pătrundă în număr mai mic, cu deosebire în regiunile locuite de românii mult mai toleranți, ca de exemplu în Maramureș.
În decurs de câteva decenii, crescând mult numărul evreilor, iar practicile lor începând să-i deranjeze pe români, elitele politice au căutat soluții pentru a-i proteja pe români de influența nefastă a activităților evreiești. După aducerea în țară a domnitorului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul rege Carol I, s-a elaborat prima Constituție internă românească, în anul 1866. În Articolul 7, s-a precizat că obținerea cetățeniei române era condiționată de apartenența la creștinism, pentru a stopa continuarea fluxului de emigranți evrei. Această prevedere constituțională nu i-a oprit pe evrei să continue să se așeze în România și să găsească soluții de desfășurare a activității fără a deține cetățenie și acte legale.
În cadrul Congresului de Pace de la Berlin, din 1878, lobby-ul evreiesc, susținut de cancelarul german Otto von Bismarck, cel mai influent om politic din Europa, a făcut mari presiuni asupra României să-i încetățenească pe evrei, amenințând cu nerecunoașterea independenței de stat a țării, care fusese obținută în fapt prin victoria românilor alături de ruși în războiul contra turcilor din anii 1877-1878. Nemulțumirile clasei politice românești față de evrei au fost atât de mari încât, cu riscul nerecunoașterii independenței de stat a țării, conducătorii României, inclusiv domnitorul Carol, au refuzat să modifice Constituția în favoarea evreilor.
Primul război mondial a adus noi valuri de evrei, de data aceasta refugiați din locuri de unde erau alungați, sau din calea unor armate care le amenințau viața, pentru că în multe părți ale Europei nu mai erau doriți. Deloc! A început o pătrundere masivă a evreilor, ilegal, prin escaladarea granițelor României, peste fâșiile de frontieră, sau prin mituirea funcționarilor de la frontiere. Cifra acestor evrei a fost evaluată în istoriografie la aproximativ 250.000-300.000 de evrei. De cum pătrundeau în România, evreii intrați ilegal se aciuiau pe lângă coreligionarii lor, după care începeau să desfășoare diverse activități, îndeosebi comerciale. Și-au școlit copiii în școlile, liceele și facultățile românești, în cadrul cărora au ajuns să reprezinte procente majoritare din total tineretului studios. Acest fapt a nemulțumit mult societatea românească și tinerii români, care nu mai aveau loc de evrei.
În timpul primului război mondial, atitudinea multor evrei față de români a fost una nu numai ne-prietenească, ci chiar dușmănoasă. În armată, pe front, au fost și evrei care au luptat cu devotament pentru România. Aceștia au fost decorați de regele Ferdinand și recompensați cu primirea cetățeniei române. Dar aceștia au fost puțini. În schimb, un mare număr de evrei au trădat, au trecut la inamic în momentele când erau santinele pe câmp, sau în alte împrejurări, când se predau imediat, iar unii comandanți de plutoane și-au condus subordonații în brațele inamicului. În lagărele de prizonieri germane, bulgărești și austro-ungare, mulți evrei dezertați au devenit paznicii românilor, pe care i-au chinuit mult.
În sensul celor spuse de mine există documente în arhivele militare. Într-un volum științific editat de Fundația „Cultul Eroilor”, patronată de Patriarhia Ortodoxă Română și de Ministerul Apărării Naționale, am publicat un articol pe baze documentare despre toate aceste chestiuni. Pentru etnicii români, unul din cele mai dezamăgitoare momente a fost când armatele Triplei Alianțe au ocupat Bucureștiul. Casa Regală, Guvernul, Banca Națională și alte instituții se refugiaseră în Moldova, la Iași. Populația capitalei era îngrozită de ideea că va fi trecută prin foc și sabie. Surprinderea a fost când ocupanții străini au fost întâmpinați de un foarte mare număr de evrei și de țigani, care au venit cu coșuri cu merinde și cu flori să-i întâmpine pe dușmanii românilor, exprimându-și bucuria fără nici o reținere. Românii erau siderați…
Apoi, în Moldova, mai ales în Iași, unde jumătate din populație era evreiască, atitudinile lor favorabile bolșevicilor, pe care etnicii români îi considerau dușmanii lor cei mai periculoși, au fost de mare notorietate și au scandalizat opinia publică românească. Comuniștii, în majoritate zdrobitoare evrei și puțini ucraineni și de alte etnii, români aproape deloc, au declanșat acțiuni revoluționare și de susținere a bolșevismului, care i-au intrigat pe români și au agravat nemulțumirile pre-existente față de abuzurile arendașilor evrei, cârciumarilor evrei, față de superioritatea numerică foarte mare a evreilor din licee și facultăți, între doctori, judecători, ziariști și avocați, față de existența ilegală în România a sute de mii de evrei, fără cetățenie, fără acte, care desfășurau tot felul de activități pe lângă lege, în timp ce românilor li se cerea respectarea cu strictețe a legilor etc. etc. Toate acestea, ca și alte cauze, au condus la nașterea mișcărilor de dreapta, inclusiv a Mișcării Legionare, care și-a propus de la început să-i protejeze pe etnicii români, nu să-i lovească pe evrei sau pe alte etnii.
Unul dintre primii foarte importanți organizatori ai acestei mișcări a fost profesorul universitar, o perioadă decan al Facultății de Drept din Iași, Alexandru C. Cuza, nepot al marelui domnitor unificator al Principatelor Române, cărturar, viitor academician. Nu mai insist asupra evenimentelor care au condus la înființarea de către Corneliu Codreanu a Mișcării Legionare. Ele sunt consemnate în diverse lucrări.
Atentatul cu bomba pusă în Senatul României de către trei evrei bolșevici, în 1920, care a condus la morți și răniți în rândul unor personalități importante, a avut un ecou mare și a convins opinia publică românească de faptul că trebuie să se protejeze de activitățile antiromânești ale multor evrei. În conștiința publică românească a fi comunist era egal cu a fi evreu. Practic, antisemitismul invocat de evrei era, în cea mai mare măsură, anticomunism.
După ce, în anul 1924, conducerea evreiască a Partidului Comunist din România a introdus în programul partidului îndemnul la luptă pentru autonomia regiunilor istorice ale României, până la desprinderea lor de statul național român, opinia publică s-a convins de faptul că mulți, mulți evrei sunt adevărați dușmani ai României și ai românilor.
Iată unele dintre motivele nemulțumirilor etnicilor români față de evrei, care au condus la nașterea Mișcării Legionare.
Tudor Urse: Vă mulțumesc.

sâmbătă, 5 martie 2022

ALEXANDR DUGIN despre RĂZBOIUL DIN UCRAINA

 
ALEXANDR DUGIN despre RĂZBOIUL DIN UCRAINA

"...Acesta nu este un război cu Ucraina. Este o confruntare cu globalismul ca fenomen planetar integral. Este o confruntare pe toate planurile - geopolitic și ideologic. Rusia respinge totul în globalism - unipolaritatea, atlantismul, pe de o parte, și liberalismul, anti-tradiția, tehnocrația, Marea Resetare, într-un cuvânt, pe de altă parte. Este clar că toți liderii europeni fac parte din elita liberală atlantistă.
Iar noi suntem în război cu exact acest lucru. De aici și reacția lor legitimă. Rusia este acum exclusă din rețelele globaliste. Nu mai are de ales: fie își construiește propria lume, fie dispare. Rusia a stabilit o cale pentru a-și construi lumea sa, civilizația sa. Și acum primul pas a fost făcut. Dar suveran în fața globalismului nu poate fi decât un spațiu mare, un continent-stat, o civilizație-stat. Nicio țară nu poate rezista mult timp unei deconectări complete.
Rusia creează o tabără de rezistență globală. Victoria sa ar fi o victorie pentru toate forțele alternative, atât de stânga, cât și de dreapta, și pentru toate popoarele. Începem, ca întotdeauna, cele mai dificile și periculoase procese.
Dar când câștigăm, toată lumea are de câștigat. Așa ar trebui să fie. Creăm condițiile pentru o adevărată multipolaritate. Iar cei care sunt gata să ne ucidă acum vor fi primii care vor profita mâine de întreprinderea noastră. Aproape întotdeauna scriu lucruri care se adeveresc. Și acest lucru se va adeveri." .............
Și din nou: "Ce înseamnă ruperea cu Occidentul pentru Rusia? Este vorba de mântuire. Occidentul modern, în care triumfă Rothschild, Soros, Schwab, Bill Gates și Zuckerberg, este cel mai dezgustător lucru din istoria lumii. Nu mai este nici Occidentul culturii mediteraneene greco-romane, nici Evul Mediu creștin, nici secolul XX violent și contradictoriu. Este un cimitir al deșeurilor toxice ale civilizației, este anti-civilizație. Și cu cât Rusia se detașează mai repede și mai complet de ea, cu atât mai repede se întoarce la rădăcinile sale. Pentru ce? Creștină, greco-romană, mediteraneană... - europeană... Adică la rădăcinile comune ale adevăratului Occident. Aceste rădăcini - ale lor! - Occidentul modern le-a tăiat calea. Și au rămas în Rusia.
Abia acum Eurasia își ridică capul. Abia acum liberalismul din Rusia pierde terenul de sub picioare.
Rusia nu este Europa de Vest. Rusia i-a urmat pe greci, Bizanțul și creștinismul răsăritean. Și continuă să urmeze această cale. Da, cu zigzaguri și ocolișuri. Uneori pe alei fără ieșire. Dar este în mișcare.
Rusia s-a ridicat pentru a apăra valorile Tradiției împotriva lumii moderne. Este tocmai acea "revoltă împotriva lumii moderne". Nu ai învățat?
Iar Europa trebuie să se despartă de Occident și chiar și Statele Unite trebuie să-i urmeze pe cei care resping globalismul. Și atunci toată lumea va înțelege semnificația războiului modern din Ucraina.
Mulți oameni din Ucraina au înțeles acest lucru. Dar teribila propagandă liberală-nazistă furibundă nu a lăsat nicio piatră neîntoarsă în mintea ucrainenilor. Își vor veni în fire și vor lupta alături de noi pentru împărăția luminii, pentru tradiție și pentru o adevărată identitate creștină europeană. Ucrainenii sunt frații noștri. Au fost, sunt și vor fi.
Ruptura cu Occidentul nu este o ruptură cu Europa. Este o ruptură cu moartea, degenerarea și sinuciderea. Aceasta este cheia recuperării. Iar Europa însăși - popoarele din Europa - ar trebui să ne urmeze exemplul: să răstoarne junta globalistă antinațională. Și să construiască o casă europeană adevărată, un palat european, o catedrală europeană."
- Alexandr Dugin -


Alexandr Dugin sur la guerre en Ukraine:

Traducere/Traduction automată/automatique

Alexandr Dugin sur la guerre en Ukraine: "Ce n'est pas une guerre avec l'Ukraine. C'est une confrontation avec le globalisme en tant que phénomène planétaire complet. C'est une confrontation sur tous les plans - géopolitique et idéologique. La Russie rejette tout dans le globalisme - Unipolarité, Atlantis, d'une part et le libéralisme , anti-tradition, technocratie, la grande réinitialisation, en un mot, d'autre part. Il est clair que tous les dirigeants européens font partie de l'élite libérale de l'Atlantique. Et nous sommes en guerre avec exactement cela. Par conséquent et leur réaction légitime. La Russie est maintenant exclue des réseaux mondialistes. Il n'a pas le choix: construit son propre monde ou disparaît. La Russie a mis un moyen de construire son monde, sa civilisation. Et maintenant, la première étape a été faite. Mais souverain devant le globalisme ne peut être qu'un grand espace, un État du continent, un État civilisation. Aucun pays ne peut supporter une déconnexion complète. La Russie crée un camp de force mondial. Victoria serait une victoire pour toutes les forces alternatives, gauche et droite, et pour tous les peuples. Comme toujours, nous commençons les processus les plus difficiles et les plus dangereux. Mais quand on gagne, tout le monde doit gagner. Voilà comment il devrait être. Nous créons les conditions pour une vraie multiplololarité. Et ceux qui sont prêts à nous tuer maintenant seront les premiers à tirer parti de notre entreprise demain. Je répète presque toujours des choses qui sont vraies. Et ce sera vrai. "............. Et encore: "Qu'est-ce que cela signifie avec l'Occident pour la Russie? C'est le salut. L'Ouest moderne, dans laquelle triomphe Rothschild, Soros, Schwab, Bill Gates et Zuckerberg, est la chose la plus dégoûtante de l'histoire du monde. Il y a ni la culture occidentale, la Méditerranée grecque-romaine, ni le Moyen Âge chrétien ni le XXe siècle violent et contradictoire. C'est un cimetière de gaspillage toxique de la civilisation, c'est anti-civilisation. Et plus la Russie se détache et plus complètement par elle, la plus rapide, il est de retour à ses racines. Pour quoi? Christian, romaine grec-romain, méditerranéen ... - Européenne ... c'est-à-dire aux racines communes de la véritable ouest. Ces racines - la leur! - L'Occident moderne coupa leur manière. Et ils sont restés en Russie. Seulement maintenant Eurasia leva la tête. Seulement maintenant le libéralisme de la Russie perd le sol sous les pieds. La Russie n'est pas l'Europe occidentale. La Russie a suivi les Grecs, Byzance et le christianisme oriental. Et continuer à suivre ce chemin. Oui, avec zigzags et contournement. Parfois, sur des allées sans sortie. Mais ça bouge. La Russie s'est levée pour défendre les valeurs de la tradition contre le monde moderne. C'est précisément que "révolte contre le monde moderne". Vous n'avez pas appris? Et l'Europe doit être séparée de l'Ouest et même les États-Unis doivent suivre ceux qui rejettent le globalisme. Et puis tout le monde comprendra le sens de la guerre moderne en Ukraine. Beaucoup de gens en Ukraine ont compris cela. Mais la terrible propagande libérale-nazie inclinée n'a laissé aucune pierre faux dans l'esprit des Ukrainiens. Ils viendront dans leurs discussions et lutteront avec nous pour le royaume de lumière pour la tradition et pour une véritable identité chrétienne européenne. Les Ukrainiens sont nos frères. Ils étaient, ils sont et seront. La rupture à l'ouest n'est pas une rupture avec l'Europe. C'est une rupture avec la mort, la dégénérescence et le suicide. C'est la clé de la récupération. Et l'Europe elle-même - les peuples en Europe - devraient nous suivre l'exemple: renverser la junte antinienne mondiale. Et construire une véritable maison européenne, un palais européen, une cathédrale européenne. " - Alexandr Dugin -



luni, 21 februarie 2022

Ion Coja. Peter Weisz, evreul de naționalitate constănțean

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

  Ion Coja. Peter Weisz, evreul de naționalitate constănțean

 

Nu mai știu unde am citit sau auzit cum că orice anti-semit autentic are un bun prieten evreu. La mine se potrivește: printre cei câțiva dintre care mi-e geu să spun care mi-este sau mi-a fost cel mai bun prieten, se numără și un evreu: Peter! Peter Weisz! Ne-am cunoscut pe la 5 ani, vecini în mahalaua Cuza Vodă, am fost colegi de grădiniță, de școală, de liceu, și am trăit împreună momente unice! A fost legătura umană cea mai îndelungată, până în urmă cu un an când Peter a murit pe masa de operație, inima nu i-a mai pornit!…

Să-i amintesc și pe ceilalți buni prieteni care nu mai sunt: Mihai Șainian, Fane Unteanu, Petre Anghel, Romică Simionescu, Alecu Cuturicu… Alții, încă pe ring, mă sfiesc să le spun numele! Să fie sănătoși!

Am mai povestit despre Peter, evreul cu care am umblat an de an cu colindul, fără să cunoaștem motivul vreunei incompatibilități. Mergeam pe la rudele mele, numeroase în Constanța copilăriei mele, de unde făceam grosul încasărilor, dar și pe la rudele lui Peter, mai puține, care ne primeau ușor amuzați că le aducem vestea nașterii lui Mesia. Ani după aceea am înțeles că Crăciunul ne deosebea, pe români de evrei! În fapt, în casele evreilor colindați mirosea tot a cozonaci, cozonacii al căror miros ne întâmpina în fiecare casă colindată! Am mâncat în anii aceia la Peter acasă și pască jidovească, iarăși fără să înțeleg de ce era deosebită de pasca noastră… Dar n-a contat nicicum ce nu puteam înțelege, conta că dintre toți tovarășii de joacă mă înțelegeam cel mai bine cu Peter! El scund și îndesat, eu lung și deșirat, ca doi Pat și Patașon de care nimeni azi nu-și mai aduce aminte.

Ne mai și deosebeam! Joaca noastră fiind la două străzi distanță de Biserica Adormirea Maicii Domnului am aflat târziu de ce când și când Peter dispărea dintre noi și se întorcea după un sfert de ceas, cu buzunarul plin de mărunțiș. Pasămite, când clopotul bisericii era tras într-un anumit fel care însemna scoaterea mortului din biserică, Peter cunoștea acest detaliu și se grăbea să prindă un loc printre nevoiașii care așteptau să se înfrupte din ritual: familia defunctului arunca în urma sicriului ceva bănet, iar cerșetorii se buluceau să adune cât putea fiecare să apuce. Apuca și Peter, dar n-am știut de această șmecherie a bunului meu prieten decât ani buni mai târziu, la un ceas al amintirilor, la Dortmund, în 1984, când am făcut prima mea ieșire în Occident, iar Peter a fost primul dintre românii pe la care am tras.

Peter, fiu de stomatologi, trăia o viață îndestulată, dar taică-su, un tată sever, nu-i dădea nici un ban de cheltuială, dar îl încurajase să se descurce, să găsească singur surse de făcut bani și lui Peter i-a mers mereu mintea cum să facă rost de bani. De câteva ori i-am fost tovarăș de afaceri și am câștigat bani frumoși împreună. De exemplu, cu trotineta lui Peter ajutam vecinii mai vârstnici să care acasă bidonul cu gaz lampant, destul de incomod la transport!

Pe scurt, Peter s-a descurcat întotdeauna în privința banilor, nefiind deloc zgârcit, ci cheltuia cu dărnicie pentru cei din preajma sa. Băiat filotim! A avut mulți prieteni peste tot pe unde viața l-a purtat.

La un an de la terminarea liceului Peter și ai lui au făcut Alia: au depus dosar de plecare în Israel și li s-a aprobat. M-am dus să-mi iau rămas bun de la bunul meu prieten. Mi-a rămas în minte maică-sa, o femeia deșteaptă, de la care nu mă așteptam s-o aud că se jură să nu mai calce prin țara „asta”! Nu știu din ce motiv! Dar a apărut la Constanța după câțiva ani, când Peter s-a întors să-și regăsească perechea din timpul liceului și s-o ia de nevastă! Taică-su a motivat revenirea ca să-și comande câteva costume la croitorul din cartier, la domnul Minea. În Israel nu găsise un croitor la fel de priceput!

În Israel Peter al nostru a trebuit să facă vreo trei ani de armată. Pus pe glume cum era mereu, la vizita medicală când medicii au constatat că Peter nu este circumcis, acesta i-a întrebat: fapul că nu-s circumcis nu-i motiv să mă declarați inapt pentru serviciul militar?!

Nu știu dacă am înțeles bine, dar Peter și ai lui au fost obligați să locuiască în Israel un număr de ani și abia după aceea au putut să-și aleagă de fapt o țară în care să se bucure de beneficiile libertății. Și au ales Germania, unde Peter a făcut și o facultate, facultatea la care tânjesc cam toți constănțenii: construcții navale. A terminat-o, la Kiel parcă, după care a colindat lumea ca mare inginer naval: Italia, Anglia, Nigeria. După care, nemulțumit de salariul unui bun inginer naval, și-a adus aminte de meseria părinților săi, cea de stomatolog, a aflat și cât de bine sunt plătiți în Germania stomatologii și a luat decizia de a se face stomatolog. Decizie care l-a obligat să se întoarcă în România, în 1978Fine del primo tempo!

Secondo tempo. În România află de la minister că nu poate fi acceptat ca student străin deoarece a trecut de vârsta limită: 35 de ani! Situație disperată, în care își aduce aminte de bunul său prieten din copilărie și apelează la frumoasele amintiri care îi leagă. Constănțeanul subsemnat se descurcă, apelează la directorul editurii Pedagogice, vestitul domn Floricel, și se obține derogarea prin care domnul Weisz Peter este primit student la facultatea de stomatologie din București! Urmează cei cinci ani de studenție despre care Peter avea să declare că au fost anii cei mai frumoși ai vieții sale. Inclusiv datorită colegei Mona cu care va contracta al doilea mariaj. Mai trainic decât primul, dar și mai dureros în final.

L-am întrebat odată de ce nu este tăiat împrejur, iar el mi-a povestit că născut fiind la Timișoara în septembrie 1942, într-o țară ocupată de germani, maică-sa a decis să nu-l supună ritualului judaic, pentru ca la nevoie să poată susține că nu este evreu! Conclzia mea: Asta înseamnă că și eu, care nu sunt tăiat pe nicăieri, pot susține că sunt evreu, ca și tine, și pot să cer plecarea în Israel! Tu cum ai dovedit că ești evreu!

Răspunsul său a fost memorabil și-l reproduc întocmai: „Deși m-am născut în timp de război, la două săptămâni de la naștere apariția mea pe lume a fost înregistrată la New York, la Comunitatea Mondială a Evreilor. De acolo mi-a venit și confirmarea că suntem evrei atunci când am cerut să emigrăm în Israel.”

Discutând despre evreitatea sa, Peter mi-a povestit că este destul de subțire: avea printre ascendenți și italieni, și unguri, și germani. Dar tu cum te simți că ești, ca naționalitateam insistat eu. Și atunci Peter mi-a dat un răspuns pentru care l-am iubit fără rest: Eu, zis-a Peter, eu mă simt de naționalitate constănțean!…

De Constanța nu s-a putut rupe niciodată, a revenit mereu, inclusiv cu fiica sa pe care a înscris-o la facultatea de stomatologie din cadrul Universității Ovidius. Ani de zile a fost nelipsit de la întâlnirile promoției noastre din luna iunie, de la Liceul Mircea cel Bătrân, continuate la „Zorile”, restaurant emblematic pentru orice constănțean adevăratLa una din agapele noastre mă aflam cu Peter alături, ceilalți colegi se dădeau încă tineri pe ringul de dans, era o atmosferă chiar sărbătorească, de voioșie și plăcere de a ne afla împreună toți cei prezenți, deci inclusiv Peter al nostru, care, după ce ne-am amuzat privind zbănțuiala colegilor, oftează la un moment dat și-mi zice cu multă amărăciune în glas: „Măi, Ioane! Să știi că dacă n-ar fi fost comuniștii, noi n-am fi plecat din România!” Așadar, pentru Peter, ins apolitic în general, era clar un lucru: plecaseră din România, el și ai lui, de răul sistemului comunist! Nu de dragul Israelului ori al Occidentului! Ci din cauza „comuniștilor”!

Atmosfera în care mi-a făcut această destăinuire, și ceva din vocea sa, un fel de disperare după ce făcuse un bilanț al existenței sale și se vedea bine că regretă părăsirea Constanței și a colegilor, m-a oprit să-i pun întrebarea care mi-a venit de vârful limbii: Măi, Petere! Și comunismul cine naiba l-a adus în România?! În România și pe planeta asta?!…

Nu era frumos din partea mea să-l trezesc la realitate. Aveam amândoi vreo 70 de ani și dacă Peter nu conștientizase încă adevărul cu privire la originea Comunismului, la vinovăția evreiască privind apariția regimului bolșevic atât de opresiv, de inuman, mi s-a părut un gest lipsit de delicatețe să-l corectez, să-l dumiresc eu cine era vinovat pentru anii săi petrecuți ca evreu rătăcitor pe fața pământului, după ce avusese norocul să se nască într-un loc atât de binecuvîntat ca România, ca Constanța, la doi pași de plaja de la Trei Papuci… A dat cu piciorul acestui noroc și a plecat să facă ani grei de armată în Israel de unde a plecat apoi ca din pușcă atunci când i s-a ridicat interdicția de a părăsi Eretz Israel! Nu s-a mai întors în Israel!… În schimb în România a revenit de zeci de ori!… Se pregătea să-și petreacă aici ultimii ani de viață!

Ce vreau să spun cu această poveste despre bunul meu prieten evreu?

M-a stârnit deunăzi afirmația unui tînăr politician care dorește să legifereze acordarea cetățeniei românești pentru nepoții nepoților evreilor care au plecat din România, pe motiv că „acea cetățenie le-a fost furată”! Le-a fost furată de autoritățile de la București!

Fals, amice! Niciun evreu nu a fost deposedat de cetățenia românească în mod abuziv, ci conform cu legea, pe care ei o cunoșteau bine când au făcut cerere de plecare în Israel. O cerere de repatriere, făcută în temeiul credinței lor profunde că Israelul este patria lor și acolo doresc ei să trăiască și să moarăȘi pentru asta erau de acord să renunțe la cetățenia română! Nu mai era bună la nimic!

Nu este adevărată nici povestea cu vînzarea de evrei, dorită de statul român! Dimpotrivă, lobyul evreiesc din Occident, din SUA în primul rând, a făcut mereu presiuni asupra guvernului român să acorde mai ușor viza de plecare în Israel! Deci, dacă e cineva vinovat de „furatul cetățeniei”, vinovată este presiunea/propaganda sionistă, evreiască, profund interesată de sporirea numărului de evrei din Israel. Românii nu au avut nici o vină în plecarea evreilor din România, majoritatea cu o calificare profesională superioară, și nu au românii nici un motiv să-și reproșeze vreun abuz față de evreii care au părăsit România. Nu avem nici un motiv să ne considerăm vinovați în vreun fel și datori de a îndrepta nedreptatea guvernanților români, a părinților noștri! Dacă evreilor li s-a „furat” cetățenia, hoțul este la New York și la Tel Aviv! Dacă cineva i-a păcălit, acei manipulatori erau evrei, mai mult sau mai puțin sioniști, dar evrei! Cel puțin în acte!

Lucrul cel mai important din povestea evreului Peter Weisz este detaliul că el și ai lui „nu ar fi plecat din România în Israel” dacă nu i-ar fi presat regimul comunist din România! Atingem astfel un subiect complet ignorat în discuțiile despre factorii istorici care au modelat evoluția evenimentelor istorice din veacul al 20-lea. Este vorba de reținerea/refuzul evreilor de a da curs invitației sioniste de a coloniza Palestina. Acest refuz a avut consecințele cele mai tragice pentru pacea mondială!

Să recapitulăm puțin:

1. Evreii obțin în 1917 declarația Balfour din partea englezilor, care își dădeau astfel acordul și sprijinul pentru înființarea statului Israel pe teritoriul Palestinei. Teritoriu a cărui soartă englezii nu aveau nici un drept să o decidă. Urmare a acestui troc, lobyul evreiesc din Statele Unite îi păcălește pe americani și îi face să iasă din neutralitatea asumată față de războiul din Europa. Și în felul acesta se reiau luptele, iar Germania, din țară învingătoare, se trezește țară învinsă și aspru pedepsită la tratativele de pace de la Versailles, fiind obligată să plătească despăgubiri de război care duc țara în pragul falimentului economic și financiar.

2. Nemții află de trădarea evreimii mondiale ale cărei interese au schimbat soarta războiului. Și așa se face că Germania, stat care oferise o permanentă protecție evreilor, devine port stindardul anti-semitismului mondial. Un anti-semitism total, sistematic, bine pus la punct.

3. Între timp, adică în anii de după obținerea acordului britanic pentru înființarea statului Israel, propaganda sionistă pornește o campanie asiduă printre evreii din lumea largă pentru a participa la colonizarea Palestinei, în vederea stabilirii în Palestina a unui număr suficient de mare de evrei pentru a face posibilă declararea Palestinei stat evreiesc. Se face apel la patriotismul evreiesc care are acum ocazia să se manifeste ca voință națională de a avea un cămin, o patrie, un teritoriu național, cel al străvechii Iudei. Sute de evrei pleacă spre Palestina și se fac coloniști, dar numărul lor este absolut insignifiant de mic, față de majoritatea arabă din Palestina! Trebuia făcut altceva care să-i determine pe evrei să-și părăsească în număr mare rosturile din țara unde trăiau de mai multe generații și să plece în necunoscut, în Palestina ostilă și inospitalieră. Și sioniștii, mari șahiști, au apelat, nota bene!, chiar la anti-semitismul german, l-au încurajat, l-au stimulat, până ce anti-semitismul a devenit politică de stat în Germania și mai multe țări din Europa. Germanii îi invită pe evrei să părăsească țara pe care o trădaseră liderii mondiali ai evreimii! Modelul german este urmat de alte state și toată lumea discută despre strămutarea evreilor din Europa într-un teritoriu care să devină patria lor. Se propun mai multe variante, una fiind Madagascarul. După părerea subsemnatului o variantă deloc neglijabilă!

4. Evreii sunt declarați indezirabili în mai multe țări din Europa care se aliază cu Hitler. Prigoana împotriva evreilor, mult dorită de strategii sioniști, duce în final la ceea ce numim Holocaustul anti-semit din anii 1941-1945. La sfârșitul războiului, evreii eliberați din lagăre aleg unde să-și petreacă restul vieții, o parte aleg Palestina, dar cei mai mulți aleg revenirea în țara de obârșie sau Statele Unite.

5. În Palestina, ca să se adune numărul necesar de evrei era nevoie de un alt impuls care să-i oblige pe evrei să părăsească țara unde, de bine, de rău, se aciuaseră și trăiau de câteva generații! Acest impuls a venit dintr-o direcție neașteptată! Războiul se încheiase printre altele și cu un rezultat neașteptat: ocuparea de către Armata Roșie a statelor est-europene și instaurarea în aceste state a regimului comunist! Ei, bine, în aceste țări est-europene trăiau cei mai mulți evrei din Europa. Și tocmai regimul comunist instaurat în Estul Europei le putea fi de cel mai mare ajutor sioniștilor, în căutarea de evrei fraieri care să colonizeze Palestina. Regimul iudeo-bolșevic de teroare instaurat în aceste țări a instituit, printre alte opreliști, interdicția de a părăsi țara respectivă. Cetățenii din lagărul socialist nu aveau voie să părăsească țara și să-și caute fericirea pe alte meridiane! Cu o singură excepție: evreii! Evreii, numeroși în țările respective, numai ei puteau părăsi raiul comunist, dar cu condiția de a se stabili în Israel!…

…Aceasta este pe scurt povestea întemeierii statului Israel! Cât a fost scenariu planificat și cât a fost jocul întâmplării este un aspect secundar! Aspectul principal îl constituie rezultatul: suferința umană imensă pe care a generat-o proiectul sionist!

Este vorba în primul rând de suferința evreilor, trecuți prin experiența persecuțiilor anti-semite generalizate la aproape întreaga Europă și culminând cu genocidul numit Holocaust. Chiar dacă dimensiunile acestuia vor fi fost mult mai mici decât cele cuprinse în datele oficiale, tot despre multă și nemeritată suferință este vorba!

Evreii care de bună voie și-au părăsit rosturile pentru o iluzorie fericire în Israel intră și ei la socoteală, mai ales că viața în Israel are până în zilele noastre neajunsuri care fac din mulți evrei cetățeni dispuși să-și părăsească patria mult dorită. Cei mai mulți pentru a reveni în țara din care le-au plecat părinții în urmă cu 30-70 de ani.

Pentru cunoscători, această soluție se cheamă diasporism și este luată în calcul cu multă seriozitate de cei care cugetă la viitorul evreilor israeliți! În căutarea unei soluții pentru conflictul palestiniano-evreiesc din Israel, conflict imposibil de temperat, diasporiștii propun ca în Israel să rămână evreii veniți din țările arabe, evrei a căror cultură îi apropie de mentalul palestinian, iar evreii sosiți din Europa să se întoarcă în țara din care au plecat părinții lor!

Să se întoarcă? Dar este sigur că mai au acest drept?! Dreptul special de a reveni în țara din care le-au plecat părinții, ca și când această țară este mereu disponibilă să colaboreze și să cedeze la manevrele nebuniei sioniste!

Subiectul acesta merită însă a fi cercetat separat, nu mai înainte de a face inventarul suferințelor cauzate de politica sionistă pentru ne-evreii din țările afectate de propaganda sionistă! Deocamdată afirm părerea mea: nu există un asemenea drept pentru evreii care au plecat din țara respectivă, susținând că merg în patria lor adevărată, Israel numită! Au obligația să-și respecte alegerea făcută!

În discuția mea cu Peter, relatată mai sus, m-am abținut să-i vorbesc de vinovăția evreiască pentru instaurarea comunismului în România, comunism care i-a determinat pe cei din familia lui Peter să plece în necunoscut. Și n-am scos o vorbă nici despre suferința familiei mele, umași ai unor ciobani ardeleni veniți în Dobrogea pe la 1900 și a căror agonisită de o jumătate de veac, deloc neglijabilă căci erau oameni muncitori, cu spor în tot ce făceau, s-a dus pe apa Sâmbetei prin naționalizarea de după 1948, proclamată prin instaurarea iudeo-comunismului!…

Nu i-am pomenit lui Peter de umilințele și interdicțiile prin care am trecut ca fii de chiaburi, de exploatatori, acestea fiind în mare parte imaginate de mintea bolnavă a unor evrei fanatizați de lupta de clasă, de instaurarea dictaturii proletariatului și de alte aiureli iudeo-bolșevice. Dictatură pe care nu le-a trecut prin cap s-o instaureze și în Israel, patria regăsită după milenii de exod și rătăcire pe toate meridianele globului. Numai că în România oprimată crunt de evreibolșevici, compatrioții noștri evrei aveau la dispoziție posibilitatea părăsirii sistemului, posibilitate de care noi ne-evreii eram lipsiți! Adică ni se interzicea speranța, șansa de a ne decide soarta! Și asta ne dădea sentimentul unei dureroase discriminări, care îi favoriza pe evrei într-un mod cu totul inacceptabil. Cum să nu se nască astfel sentimente de reținere față de evrei?!

Era umilitor, ca ne-evreu, să-ți iei rămas bun de la un coleg evreu care părăsea corabia noastră plutitoare în derivă! Cei mai mulți dintre evrei țineau secretă această plecare, evitau o ultimă discuție cu colegii condamnați de alți evrei la o existență fără orizont, fără speranță! De acest revers al medaliei minunatul evreu Peter Weisz nu a avut habar, iar eu l-am lăsat să se simtă bine mai departe dând vina pe comuniștii din România părăsită, fără să știe că, în ultimă instanță, cine spune comunist spune de fapt evreuFără să priceapă că marele eșec al vieții sale fusese provocat de evrei, de evreii comuniști și de evreii sioniști! Pentru Peter Weisz nu existau aceste două categorii de evrei, care au stricat nu numai viața sa, ci și viața întregii planete! Inclusiv a mea și a dumitale, iubit cetitorule!

Ion Coja