sâmbătă, 16 octombrie 2021

Ion COJA. Anti-românism și anti-semitism

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

 

Anti-românism și anti-semitism

Spuneam deunăzi că noi, românii, trebuie să conștientizăm existența anti-românismului ca factor în istoria noastră modernă și mai ales în ziua de azi. E cazul să luăm exemplul evreilor, al liderilor evrei din Israel și din comunitatea internațională iudaică, în a căror strategie este obligatoriu cuprinsă și preocuparea de a face față activităților anti-semite. O preocupare oficial recunoscută și activă prin nenumărate instituții și strategii. Nu cunosc exact în ce constau aceste activități anti-semite, dar nu mă îndoiesc că ele există și au o tradiție milenară, multi-milenară. Se poate spune că anti-semitismul apare odată cu primele manifestări în istorie ale iudaismului. Evreii au avut un talent aparte de a stârni reacții de respingere, de distanțare din partea comunităților etnice cu care au venit în contact. Nu mă încumet să intru în detaliile acestui subiect deja analizat de persoane și autori mult mai bine informați decât mine. Bibliografia este imensă, incluzând o sumedenie de autori „anti-semiți” dintre cei mai prestigioși! Firește, replica evreilor nu lipsește. O replică deseori punitivă, chiar disproporționată! Face parte din strategia evreiască de combatere și descurajare a adversității sistematice față de valorile și interesele lumii iudaice.

Ne poate fi de folos modelul iudaic?

Este prima întrebare pe care ne-o punem și la care ne grăbim să dăm un răspuns: Nu! Nu prea ne folosește la ceva replica dată de evrei celor care le-au pus în primejdie interesele, însăși existența. Experiența și tradițiile evreice nu ne pot fi de folos atunci când ne organizăm și noi pentru a face față activităților anti-românești. Aceste activități nu sunt o reacție cât de cât justificată la un comportament românesc provocator, agresiv cât de cât! În vreme ce anti-semitismul este deseori provocat de un motiv simplu și binecuvîntat: vinovăția iudeilor! Copios invocată de promotorii anti-semitismului! Comportamentul evreilor, al unor evrei, desigur!, a justificat cât de cât reacția celorlalți, a „goimilor”, o reacție deseori exagerată sau chiar nejustificată de fapt, iscată de felurite tehnici de dezinformare și manipulare, la care nu se pricep numai evreii! Anti-semitismul se manifestă vizibil, în public și deseori cu multă publicitate, invocând cauze reale sau inventate. Pretexte deseori, dar nu totdeauna!

Asta în vreme ce activitățile anti-românești se desfășoară într-o deplină clandestinitate, fără a fi percepute de marele public, nici chiar de serviciile gândite să apere societatea românească de orice fel de agresiune, inclusiv de agresiunile discrete, bine conspirate. Aceste servicii „inteligente” își fac și nu-și prea fac datoria în fața agresiunilor anti-românești mascate în fel și chip. De-a lungul istoriei aceste servicii și-au făcut datoria cu sincope care pun la îndoială onorabilitatea celor care le-au condus. Bunăoară dacă ne referim la serviciile secrete de azi, la SRI, SIE etc, va trebui să consemnăm o „sincopă” care nu ne și nu le onorează deloc! Nu e de mirare, aceste servicii se trag din Securitatea comunistă, aripa trădătoare, cea care a organizat lovitura anti-națională din decembrie 1989. A existat și o aripă patriotică, naționalistă în Securitate, ca și-n armată, înainte de1990, dar aceasta a fost scoasă din joc de Iulian Vlad și acoliții săi, care au organizat „revoluția” din decembrie 1989! După 1990 acțiunile anti-românești s-au desfășurat în toată voia. Cu „voie de la poliție”! Și de la guvern, ba chiar și de la Parlament, interesele elementare ale românilor, ca etnie majoritară în România, fiind neglijate sau sabotate chiar, fără nici o rezistență din partea clasei politice.

Cine a promovat sau a tolerat activități anti-românești după 1990? Toți președinții României de care am avut parte, toți prim-miniștrii și așa mai departe în jos, în ierarhia guvernării. O unanimitate înfricoșătoare. Pe cât de înfricoșătoare, pe atât de dezgustătoare!

Ca să dăm și exemple și ca să nu fiu acuzat de partizanat politic mă pot referi la situația românilor care trăiesc ca minoritate etnică în țările din jurul României. Acești români sunt dintotdeauna ținta unei politici de des-naționalizare, de asimilare etnică forțată, fără ca guvernanții de la București să reacționeze cât de cât la de-românizarea românilor minoritari în statele învecinate! Indiferent de partidul aflat la putere, guvernul României a fost mereu nepăsător cu privire la soarta acestor frați români!

În România în schimb legislația și practica în materie de minoritâți etnice este extrem de generoasă, românii oferind minorităților etnice chiar un regim de descriminare pozitivă, cu avantaje care fac ca condiția de minoritar etnic să fie în multe cazuri de preferat condiției de etnic român majoritar. Bunăoara în „secuime”, în județele Harghita și Covasna. Nu este rău că s-a ajuns la această situație, cu condiția ca guvernanții români să discute cu guvernanții omologi din statele vecine de pe poziția acestei situații, reclamând ca românii minoritari etnici din țările învecinate să se bucure de un regim de reciprocitate, să li se aplice măsurile pe care statul român le practică în raport cu minoritățile etnice din România.

După semnarea păcii la Trianon în 1920, în România rămâneau să trăiască peste un milion de minoritari maghiari, iar în Ungaria un număr de circa 400.000 de români rămâneau să trăiască ca cetățeni maghiari de etnie română, în vecinătatea imediată a graniței noastre de Vest.

Nota bene: dacă puterile aliate și-ar fi respectat promisiunile făcute României în 1916 înainte de intrarea noastră în război împotriva puterilor centrale, granița noastră de vest ar fi trebuit să fie pe Tisa și i-ar fi cuprins pe majoritatea românilor care au rămas să trăiască în Ungaria de după Trianon. Azi, după 100 de ani de la Trianon, numărul maghiarilor din România este mai mare ca în 1920, iar numărul românilor din Ungaria s-a redus la circa 40.000 de suflete. În suta de ani scursă, nu a existat nicio preocupare a guvernanților de la București pentru protejarea românilor din Ungaria, pentru contracararea politicii maghiare de des-naționalizare a românilor. Guvernanții s-au arătat a fi preocupați, timorați chiar, de propaganda internațională făcută de Budapesta pe tema regimului de des-naționalizare la care ar fi fost supuși maghiarii din România, temă prezentă și azi în textele de propagandă revizionistă maghiară, o propagandă pe cât de mincinoasă, pe atât de insistentă și de penetrantă, de convingătoare pentru persoanele și entitățile neinformate.

Românii din Ungaria nu au dispărut, dar sunt timorați de atitudinea guvernanților maghiari și preferă să se declare maghiari pentru a nu-și complica existența. Dar sunt gata să-și afirme adevărata identitate națională dacă ar simți un sprijin energic de la București! Acest sprijin încă mai este așteptat de zeci de mii de români din Ungaria!

De ce nu și-au respectat marile puteri promisiunile făcute României pentru a o convinge să iasă din neutralitate și să intre în război de partea Antantei? După părera mea a contat mult și un fapt care nu fusese luat în calcul în 1916: după 1 Decembrie 1918 România s-a prezentat la Conferința de pace revendicând un teritoriu mult sporit prin desprinderea Basarabiei de imperiul țarist, de imperiul sovietic. România Mare era mai mare decât o visaseră politicienii români la intrarea în război în 1916! O Românie cu granița de Vest pe Tisa ar fi fost o Românie îndreptățită să aibă această frontieră. Așa cum era îndreptățită să aibă pe Nistru granița de Est. Iar îndreptățirea o dădea principiul naționalității, al populației majoritare. Între cele două rîuri emblematice, de la Nistru pân la Tisa, românii erau net majoritari în 1918. În virtutea numărului lor mai mare, a faptului că românii sunt poporul cel mai numeros din Europa de Est.

Am enunțat în felul acesta unul din motivele care explică apariția anti-românismului. Faptul că suntem neamul cel mai numeros din această parte a lumii ne acordă, cel puțin teoretic, un statut de care dacă noi nu prea suntem conștienți, dacă nu știm să facem caz de acest statut, ceilalți însă, vecinii noștri, își dau seama mai bine decât noi ce valoare are acest statut și mulți reacționează omenește, adică lăsându-se pradă păcatului omenesc numit invidie, pizmă! Nu trezim simpatia nimănui prin faptul că suntem țara cea mai mare din Europa răsăriteană, cu atât mai mult nu devenim mai ușor de suportat pentru dreptul nostru de a lărgi teritoriul național românesc chiar dincolo de Nistru! În momentul de față suntem singura țară din Europa, poate chiar din lume, care, prin aplicarea principiilor de drept internațional, avem perspectiva de a ne lărgi hotarele prin unirea cu Basarabia, cu Republica Moldova. Această perspectivă, atât de îndreptățită, nu găsește prea mulți susținători nici printre puterile decidente ale momentului istoric. Multe din aceste puteri sunt confruntate la ele acasă cu tendințe centrifuge, cu perspectiva secesiunii revendicată de forțe politice separatiste, care se pronunță răspicat în acest sens. Bunăoară Marea Britanie, Spania, Franța, Italia, Rusia în Europa.

Cu ceva ani în urmă numărul mare de români din Balcani făcea ca limba română să fie lingva franca în acest colț de lume, locuit de un mozaic de popoare, dintre care noi valahii, noi românii, am fost și suntem poporul cel mai numeros, cel mai important. Nu avem dreptul să ne sfiim de a recunoaște acest lucru și de a ne purta în consecință! N-am făcut-o până acum! Și rău am făcut! O greșeală care ar putea să ne coste mult dacă nu o îndreptăm cât mai curând!

Primul pas reclamat de situația de fapt este să purcedem la o campanie susținută și permanentă de salvare a românității fraților noștri trăitori ca minoritari la sud, la vest, la nord și la est de frontierele politice ale statului numit România. Aceste frontiere nu coincid cu fruntariile neamului românesc!

Suntem și vechi pe teritoriul ocupat de comunitățile de români. Acolo unde sunt consemnați de istorie românii sunt populație autohtonă. Sunt primii ocupanți! Ai sentimentul că în virtutea acestui fapt românii și-au ales țara, au ales ținuturile care să le fie vatră, baștină străbună. Drept care țara lor, terra nostra, este deosebit de frumoasă și de îndestulătoare ca resurse naturale necesare unui trai îmbelșugat! Strămoșii noștri au știut să aleagă! Pământul românesc ne oferă această posibilitate, a belșugului dobândit ușor prin muncă, motiv foarte serios ca să fim pizmuiți pentru țara noastră, să trezim elanul cotropitor sau acaparator al străinilor, al vecinilor.

Am fost în permanență asediați de neprieteni care au râvnit la ce este al nostru în mod definitoriu, în primul rând teritoriul, pământul! În momentul de față, adică după 1990, agresiunea la care suntem supuși se desfășoară în forme inedite, practicate pentru prima oară în istorie. Fără declarații de război, fără trupe militare masate la graniță sau deja intrate în țară, nici nu ne dăm seama că suntem o țară pe cale de a fi ocupată. Unii analiști consideră că deja suntem ocupați și că ni s-a impus condiția de colonie. Nu e clar a cui colonie suntem, avem mai mulți stăpâni, iar cei care ne-au impus acest regim colonial nu sunt un stat, nu au statut politic, ci sunt companiile multinaționale care s-au instalat în România în condițiile perfect legale ale economiei de piață, așa cum ni s-a spus că trebuie să fie regimul post-comunist de care am vrut să avem parte după „revoluția” din decembrie 1989, fără să ne fie clar care este reversul economiei de piață!

Așadar trebuie să concluzionăm, să conștientizăm că suntem o țară agresată, deja ocupată, cu o suveranitate națională mult redusă față de 1990, și că este imperios necesar să avem o reacție de apărare întru totul legitimă. Este sarcina fiecărui partid, a fiecărui om politic, a fiecărui formator de opinie publică, să mediteze la acest subiect și să pună umărul la găsirea și implementarea soluțiilor. Este timpul colaborării frățești. Nu mai avem voie să ținem seama de antipatii și ideosincrazii. Corabia noastră este în plină furtună și toți pasagerii, strâns uniți în jurul mateloților, trebuie să se facă utili cu ceva pentru cauza comună care se cheamă salvarea Patriei.

Salus Patriae suprema lex!

Ion Coja

15 octombrie 2021

duminică, 3 octombrie 2021

Marian COVLEA. CINE CONDUCE LUMEA?

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer


CINE CONDUCE LUMEA?


Marian COVLEA

Septembrie 2012


C U P R I N S


Nr. crt.

Partea din lucrare

Pagina

1

Introducere

2

2

Cap. 1. Considerații preliminare. Actorii Puterii

3

3

Cap. 2. Clasificări, delimitări, precizări

6

4

Cap. 3. Puterea este a oamenilor, autoritatea este a instituțiilor și personalităților

9

5

Concluzii

11

6

Bibliografie selectivă

12


INTRODUCERE

Întrebarea Cine conduce lumea? frământă din cele mai vechi timpuri atât pe liderii, gânditorii și practicienii puterii, cât și pe oamenii de rând. Cred că nu există om trăitor pe fața Pământului care să nu-și fi pus măcar o dată în viață această întrebare și să nu-și fi dorit un răspuns clar, complet, argumentat, mulțumitor.

Și probabil că această curiozitate și acest interes nu ar fi atât de intense iar dezbaterile și discuțiile în orice cadru atât de aprinse dacă oamenii nu ar avea mari probleme în desfășurarea traiului lor zilnic, dacă nu ar exista atâta sărăcie, oprimare, nefericire, spoliere, etc. în viața lor.

Iată de ce în acest material încercăm și noi un punct de vedere, după consultarea unei vaste bibliografii și acumularea unei oarecare experiențe de viață.












CAPITOLUL 1.

CONSIDERAȚII PRELIMINARII. ACTORII PUTERII

În deschidere, ca bază de discuții, vom încerca întocmirea unei liste a principalilor actori care exercită Puterea la nivel global, fără a vorbi deocamdată despre nivelul și importanța lor sau relațiile dintre ele:

  1. Monarhiile (ca persoane, familii, dinastii, etc.) și grupurile de interese formate în jurul lor (de exemplu, “Grupul celor 300” format în jurul Coroanei Britanice);

  2. Partidele politice;

  3. Guvernele (locale, naționale);

  4. Parlamentele și consiliile (locale, naționale);

  5. Statele/imperiile care își asumă un rol regional sau global în diverse perioade istorice (Imperiul Roman, Imperiul Chinez, Imperiul Britanic, Imperiul Spaniol, Imperiul Spaniol, Imperiul Portughez, Imperiul Olandez, Imperiul Japonez, Imperiul Austro-Ungar, SUA, Franța, URSS/Federația Rusă, China, Uniunea Europeană, Germania, etc.);

  6. Organizațiile guvernamentale internaționale (ONU, NATO, UE);

  7. Băncile și alte instituții financiare (marile familii: Rotschild, Rockefeller, Morgan, Loeb, Schiff, Vanderbilt, etc.);

  8. Companiile trans-naționale (în domeniile Pharma&Chemie, automobile, aeronautică, siderurgie, petrol, armament, IT&C, etc.);

  9. Serviciile de informații “cu trei inițiale”, cu vocație globală (CIA, KGB/FSB/GRU, MI6) dar și altele (Mossad);

  10. Institute de cercetări în “inginerie socială1 (Tavistock), Grupuri de reflecție (“Think-Tanks”), cluburi și societăți de personalități de “inițiați”;

  11. Organizațiile non-guvernamentale naționale și internaționale (FIFA, UEFA, CIO, Freedom House, Amnesty International, Greenpeace, Human Rights Watch, Medecins Sans Frontieres, etc.);

  12. Organizațiile obștești (Alianța Cooperatistă Internațională, camerele de comerț), organizațiile patronale, profesionale și sindicale;

  13. Organizații discrete și elitist-globalizatoare (Grupul Bilderberg, Clubul de la Roma, Comisia Trilaterală, Council on Foreign Relations, etc.) despre care se spune că formează un veritabil Guvern Mondial;

  14. (Franc)Masoneria, cu toate riturile și obediențele sale;

  15. Evreii sioniști, bazați în SUA dar organizați la nivel global (Organizația Joint, Congresul Mondial Evreiesc, B’nai B’rith, etc.);

  16. Crima organizată transnațională (“mafiile” italoamericană – Cosa Nostra, italiană – N’Dranghetta, chinezească – Triadele, japoneză – Yakuza, columbiană, rusească, țigănească, albaneză, etc.)

  17. Cultele religioase;

  18. Mass-media;

  19. Dumnezeu cel Veșnic (Etern), Suveran, Liber, Bun, Sfânt, Adevărat, A Toate Creator (Pantocrator), A Toate Știutor (Omniscient), Atotputernic (Omnipotent), Imanent și Transcendent (Omniprezent), adică Ubicuu.



CAPITOLUL 2.

CLASIFICĂRI, DELIMITĂRI, PRECIZĂRI



Imaginea de mai sus ne sugerează că în capitalismul clasic, luat aici drept un exemplu, Puterea se exercită în mod structurat, pe niveluri ierarhice diferite, dar aflate într-o strânsă relaționare și solidaritate.

Astfel, pe nivelul cel mai de jos se află aparent masele muncitoare, poporul, cei care prin munca lor susțin întreaga societate.

Deasupra lor, pe nivelul 2, se găsesc micii lideri, manipulatori și profitori de diferite feluri (proprietari, manageri, familiile și anturajul).

Pe nivelul 3 se află structurile de forță, de opresiune (poliția, jandarmii, armata, serviciile speciale, etc.) care apără stabilitatea sistemului de contestare și schimbare nedorită (răsturnare).

Pe nivelul 4 se află marii manipulatori, între care un loc central îl ocupă reprezentanții clerului, considerați în conivență cu puterea seculară. Desigur că tot aici pot fi plasați mass-media, ideologii, artiștii și alți manipulatori de forță.

Pe nivelul 5 (pen-ultimul) se găsesc conducătorii vremelnici (monarhii – regii, împărații, precum și președinții, parlamentele, etc.).

Pe ultimul nivel, al șaselea, capitalismul are drept conducător banii, țelul suprem al acestui sistem, sub forma supra-profiturilor tot mai mari.

Desigur că în perioada actuală, post-modernistă, situația este mult mai complexă.

Se vorbește tot mai insistent despre o solidaritate, o colaborare, o conivență foarte strânsă între cei mari, bogați, puternici, despre un adevărat Guvern Mondial și/sau despre o adevărată conspirație mondială evreiască legat de acesta și de alte organizații mondiale oculte.

Existența acestora a fost mult timp atât negată de cei vizați, cât și imposibil de demonstrat de ceilalți (acuzatorii conspiraționiști). Totuși, o situație în care s-a demonstrat fără putință de tăgadă existența Guvernului Mondial, a conspirației evreiești și a implicării francmasoneriei în politica globală a fost Conferința Mondială Evreiască (Sionistă) de la Amsterdam din iulie 1933. Cu această ocazie, evreii sioniști au încercat să impună Germaniei alungarea lui Hitler de la putere și repunerea evreilor pe funcțiile publice de pe care au fost înlăturați urmare percepției germanilor că evreii i-au trădat prin aducerea SUA în război de partea aliaților în schimbul promisiunii din partea Imperiului Britanic de primire a Palestinei pentru constituirea Israelului ca țară (Declarația Balfour din 1917), că dacă nu vor organiza boicotul comerțului exterior al Germaniei în toată lumea, ceea ce s-a și întâmplat!, urmare refuzului acesteia de a satisface cerințele sioniștilor.

Alte trei precizări necesare:

  • Nici un om sau organizație nu conduc lumea, ci doar o administrează.

  • Cine administrează lumea o face încă de la începuturile Umanității, și are planuri pe termen foarte lung; în afară de Dumnezeu, nimeni nu-i poate tulbura, pentru că masele sunt divizate, învrăjbite și incompetente în actul de management social, politic și economic național și global.

  • Administratorii lumii au organe și instituții de sprijin (mass-media, armata, poliția, serviciile speciale, cultura și arta, instituțiile financiar-bancare, etc.). Acestea însă au de cele mai multe ori și propria agendă, pe care nu ezită să și-o promoveze ori de câte ori au ocazia!


CAPITOLUL 3.

PUTEREA ESTE A OAMENILOR, AUTORITATEA ESTE A INSTITUȚIILOR ȘI PERSONALITĂȚILOR


Adevărul este că nici o personalitate, instituție, corporație sau organizație cu responsabilitate publică, și în special globală, nu se aventurează să ia decizii care privesc soarta maselor fără să le consulte, să cunoască tendințele psihosociologice și părerile majorității sau măcar să le cunoască starea de spirit.

De aceea, toate aceste personalități, instituții, corporații și organizații provoacă în permanență și continuu, pe față sau voalat, direct sau indirect, consultări ale maselor sau ale grupurilor-țintă (Stakeholders) vizate pentru a le cunoaște părerile, tendințele și/sau starea de spirit.

Iată câteva forme de cercetare și consultare a ideilor, dorințelor, preferințelor și tendințelor maselor sau ale unor grupuri-țintă, de care cei care administrează lumea țin seama întotdeauna:

  • Referendumuri locale și naționale;

  • Alegeri politico-electorale (parlamentare, prezidențiale, europarlamentare, locale);

  • Studii și cercetări ale institutelor de cercetări și serviciilor de informații, care au departamente specializare de cercetare și monitorizare a stării de spirit a populației și de manipulare/dezinformare;

  • Cercetări complexe, aprofundate, transdiciplinare și încrucișate ale unor prestigioase institute, colective și personalități științifice, care ghidează activitatea tuturor organizațiilor și cluburilor elitiste mondiale (ONU, Clubul de la Roma, Clubul Bilderberg, Comisia Trilaterală, Forumurile Economice Mondiale de la Davos, Crans Montana, Shanghai, etc.), inclusiv pentru sondarea tendințelor previzibile, așa cum sunt percepute de repondenți foarte avizați pentru următorii 50 de ani!, pentru că, nu-i așa?, viitorul începe azi sau, în buna concepție constructivistă, viitorul se construiește!

  • Cercetările (anchete, sondaje, interviuri, Focus Grupuri) sociologice, de piață, electorale, etc. organizate de firme specializate;

  • Sondaje propuse zilnic de ziare, reviste, posturile de radio, posturile de televiziune, website-uri, etc. prin telefon, SMS, în scris, pe forumuri, etc. pe cele mai diverse teme de interes.

  • Organizarea unor mari manifestări care antrenează mari mase de oameni (de exemplu, mitinguri, concerte gratuite, serbări populare, revelioane în aer liber, Flash Mobs, etc.) unde “se ia pulsul” unui mari număr de oameni.

Desigur că aceasta nu înseamnă că administratorii lumii merg în coada preferințelor publicului. Dimpotrivă, pornind de la constatările cercetărilor de mai sus, institutele de specialitate, serviciile speciale și grupurile de reflecție propun produse de manipulare (idei, mode, tendințe), elaborate și livrate publicului în special de instituțiile mass-media (inclusiv prin media electronice și Social Networks) și cercurile ideologice, culturale și artistice (prin conferințe, cărți, articole, muzică, filme, inclusiv de animație), având un dublu scop:

  • Învrăjbirea populației, pentru ușurarea sarcinii celor care administrează lumea;

  • Impunerea unor idei convenabile Puterii și crearea unor stări de spirit favorabile intențiilor și intereselor acesteia, de exemplu distrugerea statelor naționale și globalizarea.


CONCLUZII


În concluzie, Puterea aparține maselor, popoarelor, lumii în ansamblul ei, iar autoritatea unor instituții, corporații, organizații și personalități; trei sunt ipotezele de lucru sau răspunsurile posibile la întrebarea Cine conduce lumea?:

  1. Un grup restrâns de oameni aleși, inteligenți, informați, competenți, bogați, solidari, responsabili, formalizați sau nu (de exemplu, Supremul Consiliu al Iluminaților), aflați în vârful unei piramide de organizații, firme și instituții;

  2. Masele, popoarele, prin voința, tendințele, ideile, dorințele și preferințele pe care și le exprimă în diferite forme; sau:

  3. Dumnezeu.

Interesele și relațiile de putere dintre diverșii actori sunt foarte numeroase, complexe, schimbătoare și dinamice în regiuni și în perioade diferite, precum și la nivel global, într-o lume tot mai “mică”, mai interdependentă. Acest domeniu are și caracteristica de auto-reglare, auto-echilibrare de îndată ce unul dintre actori devine prea puternic și dezechilibrează sistemul.

În prezent asistăm la dramatice reașezări de raporturi de forță, afirmarea la nivel mondial a Chinei, Indiei, Braziliei, Rusiei și Africii de Sud (așa-zisul grup BRICS) fiind doar un exemplu al acestui proces în desfășurare.

Actuala criză economico-financiară mondială este un alt exemplu….


BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ


  1. Thomas B. Allen, 50 de documente strict secrete care au schimbat lumea, Editura Curtea Veche & Săptămâna financiară, București, 2009.

  2. Philip CARLO, Confesiunile unui cap al Mafiei, Editura Litera Internațional & Săptămâna financiară, București, 2008.

  3. Noam CHOMSKY, Zece strategii de manipulare a poporului american, în Revista Lumea, nr. 5 (218)/2011, pp. 1-4.

  4. Dr. John COLEMAN, Ierarhia conspiratorilor. Povestea Comitetului celor 300, Colecția Samizdat, Editura Antet, București, 2005.

  5. Paul DONNELLEY, Asasini și asasinate care au schimbat istoria lumii, Editura Litera Internațional & Săptămâna financiară, București, 2009.

  6. Jim MARRS, Guvernarea din umbră. Istoria secretă care leagă Comisia Trilaterală, Francmasoneria și Marile Piramide, Editura Curtea Veche & Săptămâna financiară, București, 2009.

  7. Cristina MARTIN, Clubul Bilderberg. Stăpânii lumii, Editura Litera Internațional & Săptămâna financiară, București, 2007.

  8. John PERKINS, Confesiunile unui asasin economic, Editura Litera Internațional & Săptămâna financiară, București, 2008.

  9. Juan Jose REVENGA, Lumi oculte. O călătorie inițiatică printre vrăji, santeria afro-cubaneză și voodoo, Editura Litera Internațional & Săptămâna financiară, București, 2008.

  10. Alex Mihai STOENESCU, Istoria loviturilor de stat în România 1821-1999, vol. III – Cele trei dictaturi, Editura RAO, București, 2002.

  11. Cynthia STOKES BROWN, Istoria lumii de la Big Bang până în prezent, Editura Litera Internațional & Săptămâna financiară, București, 2008.

  12. Michael STREETER, Istoria societăților secrete, Editura Litera Internațional & Săptămâna financiară, București, 2009.

  13. Tim WEINER, CIA – O istorie secretă, Editura Litera Internațional & Săptămâna financiară, București, 2008.

  14. www.descopera.ro, Protocoalele de la Toronto – Planul de înrobire a lumii, în Revista Lumea nr. 3 (216)/2011, pp.58-61.


Certificat de aparteneță la organizația evreiască B’nai B’rith (The Sons of the Covenant), fondată în 1843.

1 A se citi crearea unor schimbări sociale prin crearea unor curente, mode, tendințe artificiale (Flower Power, Hippy, Beatles, consumul drogurilor creativității – LSD, ușoare, etnobotanice, etc.), sau deturnarea și amplificarea unor tendințe firești prin manipulare (feminism, ecologism, pornografie), în același scop, al realizării unor schimbări sociale dorite de Establishment-ul mondial.


sâmbătă, 10 aprilie 2021

Magda Ursache: Trianon – Ne „distanțăm” de Istorie?

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Atitudini
Magda Ursache: Trianon – Ne „distanțăm” de Istorie?
 
 În ciuda avertismentului lui Mircea Eliade, din „Vremea”, an 1935, denigrat pentru felix culpa, mai exact in-culpă, ne aflăm în plină criză a românismului: „a renunța la românism înseamnă, pentru noi, românii, a renunța la viață, a te refugia în moarte”. Semn rău: ne stânjenesc eroii. V-ați întrebat de ce? Pentru că e greu să fii ca ei, să plătești cu viața pentru credința ta. Despre Drumul crucii lor nu se scrie destul. Aurel State a făcut 18 ani de  Aiud în cârje, după ce s-a aruncat pe fereastra închisorii Uranus. Tortura pe înțelesul tuturor trebuia să fie – repet- lectură obligatorie în școală și nu este.  Dacă ne salvăm, ne vom salva prin Memorie, prin Istorie. Altfel, ajungem să citim în presă că Experimentul Pitești a fost  scorneală, că Infernul închisorilor comuniste a fost pavat de intențiile bune ale lui Nicolschi, Pantiușa Bodnarenco, Teohari  Georgescu (Burăh Tescovici?), Drăghici, care nu  și-ar fi dorit altceva decât educare și re-educare, că trecutul martiric e „obsesesie bolnavă” a unora. Consiliera președinților, Sandra Marilyn Andreea Budiș Pralong, ne cere să uităm;  gata, ajunge cu „Dreptate, ochii plânși cer să te vadă”!
De ani de zile se duce o campanie contra istoriei naționale și a literaturii amprentate național. Aflu din presă că nu poate fi deschisă Casa Memorială „N. Iorga” din Botoșani pentru că lipsesc dezinfectanții. Dar nu avem „dezinfectant” Boia, pentru care  etnoidentitatea e rău considerată și desconsiderată?
Se caută și se găsesc „înlocuitori” de steag, de limbă, de nume chiar: romince pentru românce. Numai minoritățile conlocuitoare sunt de neînlocuit. Cum le spune cineva: „în-locuitoare”. Nu putem marca pe 4 iunie Ziua Trianonului. Motiv: să nu ne bucurăm de tristețea maghiarilor, deși ei pot acoperi crucile eroilor români cu saci negri, de gunoi, într-un cimitir din România. Recunoașterea internațională (cu acordul a 23 de state) a întregirii țării, a dreptului românilor din Transilvania, îi deprimă. MAE a transmis verbal –zice presa-   să se blocheze orice manifestare consacrată Zilei Trianonului, dând directive în acest sens  reprezentanțelor diplomatice și ale ICR. Nici timbrul omagial  n-a mai putut apărea, cu N. Titulescu, pe fondul Palatului Jules Hardouin Mansart, unde el și I. Cantacuzino au semnat Tratatul între Puterile Aliate și Ungaria. Omagiu  pentru abilitatea diplomatică a marelui orator Titulescu? Preferăm să fim indiferenți sau amnezici, în timp ce  maghiarii susțin foarte vocal că Trianonul a fost „infam”, „operă diabolică” a românilor; că  sala Palatului a fost „sala de disecție” a Ungariei. Nu părea prea „disecată” când, în martie 1939, a invadat, cu sprijinul Germaniei și Italiei, Ucraina Subcarpatică sau când, în aprilie ‘41 a invadat și anexat Voivodina (triunghiul Tisa-Dunăre-Sava).
Vineri, după joi 4 iunie,  președintele Iohannis a declarat că n-a înțeles: „Nu rezultă cu cla-ri-ta-te care este interesul so-ci-al vizat.” Spălați-vă pe mâini. Nu-i clar de ce  om avea noi Ziua Tratatului de la Trianon. Ca să-l inflamăm pe Orban?   Măi să fie! O fi încurcat Iohannis Orbanii? Pe Orban întâiul, cu capitala la Budapesta, cu ălălalt Orban, al doilea, cu capitala la București. Țară de certocrați, asta suntem. Se pun în circulație o droaie de scenarii, dacă nu false, aproximative. Cum că Ciolacu ar face înțelegere secretă pentru cedarea Transilvaniei. Oricum, inițiativa lui Titus Corlățean și Șerban Nicolae, ca 4 iunie să fie Ziua Tratatului de la Trianon, așa numita Lege Trianon, a căzut,  nu s-a promulgat.
Tratatul e doar un „episod juridic”, România întregită au făcut-o românii, susține acad. Ioan-Aurel Pop, totdeauna consistent în argumentație, împotriva inconsistentului Boia, onorat de Orban cu „Ordinul de Merit al Ungariei”. Trianonul e legitimarea voinței poporului român și a jertfei lui. Niculae Gheran se întreabă de ce „reacționăm ca niște inculpați”. Ion Andreiță mi-a trimis un grupaj edificator din presa franceză , care deplânge actul centenar.
Violența minciunii despre trecutul eroic e maximă. Cazul Elisabeta Rizea? S-a spus cu nerușinare că a fost târfa partizanilor, o prostituată. Prințul Alecu Ghika? Un extremist. Mă mir că nu-i declarat „bandit”, cum îl apelau gardienii la Aiud. Au încercat să-l reeduce marxist-leninist.L-au pus într-o mașină, să-i arate „realizările” democrației populare. Întrebat ce anume l-a impresionat, prințul a răspuns: „Sălciile de pe Aiudel”. Punct. Spre dezamăgirea caraliilor: „Tot bandit ai rămas, prințule.Și câte nu ți-am arătat!”
Pentru libertatea Istoriei, ar trebui să nu existe teme tabu. Cei de dreapta ( și drepți) sunt perpetuu demonizați, ca-n timpuri nu de onoare, ci de oroare. Oportuniști jalnici încearcă să corecteze trecutul cu argumente din perioada stalinistă. Pentru dogma rolleristă, războiul din Est,1941,  al reunirii Basarabiei și Bucovinei de Nord, era imperialist și rasist, chiar criminal.
Îmi doresc o istorie lipsită de invenții și incriminări, ca în problema Antonescu, de pildă, și asasinatul cvadruplu din 1 iunie 1946, de la Jilava. Iuliu Maniu a deplâns slăbiciunea regelui, supunându-se răzbunătorilor comuniști.Procesul a fost înscenare josnică. „Huo, huo!”, striga sala de judecată când Maniu i-a strâns mâna Mareșalului. Strigăm și astăzi huo?
O notă datată 18 mai 1946, din jurnalul lui Mircea Vulcănescu: „nu numai că îl admir, dar îl și iubesc pentru simplitatea adâncă cu care și-a asumat rolul lui tragic de acoperitor al neamului într-un ceas rău”. Și poate că Vulcănescu se află și astăzi sub sentința criminal de război din cauza acestei opinii. Gheorghe Alexianu, în ciuda unei lungi lupte pentru reabilitare, dusă de fiul său, istoricul Șerban Alexianu,e sub aceeași sentință:  criminal de război.Copilul, atunci elev, a auzit împușcătura care i-a doborât tatăl.
Doar Tudor Arghezi a protestat, în „Adevărul vremii” din 9 iunie 1946, în tableta Moarte: „Am de cîteva zile, în grădină, un mormânt(…) Mormântul din grădină mă obsedează. Nu mă pot învăța cu acest mormânt și cu această moarte.”
Mareșalul Petain a fost grațiat; Antonescu nu. Preferăm mereu condamnarea la moarte?
Nu poate nimeni să spună că Raoul Șorban, declarat „Drept între popoare”, ar fi fost antisemit.Totuși, a depus mărturie pro Mareșal, care a plătit cu moartea partea de eroare.Sigur că nu trebuie să-i trecem cu vederea erorile.Dar să nu se uite că România era între seceră și ciocan, URSS și Reich. Avea de ales între condiția de satelit al Germaniei și cea de gubernie sovietică. În interviul cu Lamberto Sorrentini, din decembrie 1942, Mareșalul spunea : „Eu lupt cu Rusia care este un inamic mortal al țării mele”. Jaful Germaniei se poate suporta, nu și ieșirea la mare a rușilor” Știa că „ursul rus dintotdeauna” și-a ascuns colții după o zdreanță roșie”, așadar, „supremul bine pentru România este zăgăzuirea rușilor”.
Armata a refuzat să-l ucidă. La 1 iunie 1946, a fost împușcat de gardieni „voluntari”, nu de militari. Era în civil, cu panglică tricoloră la rever: „Trageți încă o dată, băieți, trageți.” E ceea ce Mircea Vulcănescu numește „măreția în restriște”. „Nici o lacrimă”, i-a cerut Mariei lui. „Retrage-te într-o mănăstire”. Au „ retras-o” în Bărăgan, timp de 9 ani, a făcut acolo  4 infarcturi, au adus-o de la Lătești, în 1950, la Spitalul Panduri, din București. A murit în 1964 la Colțea, fără lumânare, singură. Există mărturia lui Paul Goma despre demnitatea cu care Maria Antonescu  a suportat vremile de restriște. Dacă o vreți, o auziți.
De ce insist pe acest subiect? Pentru că, după Roosvelt, „în politică nimic nu-i întâmplător”. Data de 23 august poartă ghinion românilor: 23 august, 1939, pactul Ribbentrop-Molotov și iarăși  23 august, 1944, când s-a împlinit previziunea lui Antonescu din 6 februarie 1943: „Să nu uite nimeni că în cazul unei înfrângeri vom suferi nu numai dezonoarea, dar ne vom pierde și viața. Rușii învingători ne-ar aduce bolșevismul în țară, ar nimici pătura conducătoare”. Și câte altele: deportări în masă, slavizare, sovromuri jefuitoare……  Mai departe: dacă nu înfrângem comunismul și pe ruși „nu putem să asigurăm nici viața copiilor noștri, nici existența țării noastre.”
Roosvelt a fost speranța lui Iuliu Maniu, dar Roosvelt i-a deschis lui Stalin calea spre Europa. Au fost exterminați și cei care l-au susținut pe Antonescu, și cei care l-au trădat. Mereu trădarea e recompensată, dar vine (mai greu, dar vine) plata și răsplata Istoriei.
Nu sunt istoric, îmi pot permite să  mă las tentată de jocul cu dacă, nu mă pot opri să văd contrafactual : dacă Mareșalul era lăsat să încheie armistițiul, nu să fie băgat în seiful lui Carol II, poate că în noaptea  aceea n-ar fi fost începutul sfârșitului.N-am fi fost condamnați la Ialta, la Conferință, prin acordul (secret?) SUA-Anglia-URSS. Acest acord  ne-a costat 45 de ani de comunism. Dar cine ne-a susținut la Trianon? Franța și Italia. După SUA și Anglia, Arad, Timișoara, Oradea  reveneau ungurilor. Și Dobrogea!
Au fost exterminați și cei care l-au susținut pe Antonescu, și cei care l-au trădat. Primul a căzut generalul Sănătescu, cel care i-a „preparat” arestarea, împreună cu Dămăceanu și cu Emil Bodnăraș.Iar Petre Groza a câștigat atunci, nu în 6 martie’45, fotoliul de prim- ministru (al conspirației). Uitase că Antonescu l-a pus în libertate, când fusese arestat. Prin banca lui de la Deva au trecut bani moscoviți pentru spioni și ilegaliști. O spune N. Gheran, care știe ce spune. Grigore Niculescu Buzești a afirmat că dacă generalul Sănătescu ar fi înțeles la ce va duce schimbarea de alianță, n-ar fi organizat lovitura de stat. Când Mihai a intrat în grevă  pentru că Groza, instalat în 6 martie ‘45, n-a vrut să demisioneze la cerere regală, abdicarea impusă de pumnul lui Vîșinski era ca și înfăptuită. Cu 18 zile înainte de a  abdica, copilul-rege a decorat-o pe Pauker cu înaltul ordin Coroana României în rang de Mare Cruce.
În istoria construită pe „cotitura” de la 23 august, războiul antisovietic  a fost declarat de Roller „tâlhăresc”. În fapt, a fost „războiul dreptății”, „pentru Cruce și Lege, pentru Patrie și Onoare, pentru Pământuri și pentru Dreptate”, cum spunea, de ziua Eroilor, în 14 mai 1942, mortul fără mormânt..
Și pentru că se mai merge pe model Roller, sunt „recuperați” oamenii (dacă le pot spune așa) Hanei Pauker, exportatoarea de stalinism: Vasile Luca, ministrul de Finanțe cu 6 clase, Leonte Răutu ( se vorbește despre „capabilitatea” lui Leonte, secretar de redacție la gazeta „Pământ sovietic” din Bălți, între ’40-’41), Petre Borilă, luptător în Spania (comisar sovietic),Valter Roman… Croitoreasa din Codăiești Vaslui a murit de cancer în 1960, dar a fost reabilitată de Ceaușescu în ’68. La reabilitări suntem neîntrecuți. Lucien Goldmann (din Botoșani) a numit-o „Passionaria Balcanilor”.Despre vitejia lui Valter Roman, purtător de Medalie de Aur „Secera și Ciocanul”, directorul Editurii Politice între ’64 și ’83,când a murit, auzim mereu de la fiu, noră, nepoată ce model le-a fost. Chiar și de 1 Decembrie, la televizor.. Am citit că ideea Regiunii Autonome Maghiare (1952-1968) a fost a lui, a „internaționalistului” Valter Roman, încă de atunci foarte… corect politic.
Dar ce nu se deformează impresionist pe canalele televizuale? Este lăudat, în anul Centenarului, Carol II, pierzătorul de țară , declarat mare culturalizator, un brâncovean al culturii. Bețivul Celentano, din Las Fierbinți, un serial de un umor grobian,care nu se mai sfârșește, practică răzbit luarea în râs a Centenarului:  vrea să i se spună Centenaro.
Are dreptate Dan Culcer, în legătură cu declarația preș. Băsescu despre Antonescu. Culcer nu știe dacă a fost prostie, abilitate, căutare de capital electoral, indicații americane. Sau toate împreună.Aceleași dubii poți avea în legătură cu declarația lui Iohannis privind Transilvania.Opinanți sunt și pro, și contra, dar mai tare se aud agenții dezinformării. denigratorii Unirii, ai spațiului național. „Dualiștii” români cer să nu serbăm Trianonul ca să nu-i lezăm pe maghiari.Nu le place sărbătorirea granițelor? E treaba lor, spun toleranții care receptează fără reacție provocările antiromânești.În care timp, rudele reale ori imaginare ale foștilor „optanți”, care s-au stabilit în Ungaria după 1918 (350000 de persoane), își cer înapoi proprietățile,  plătite deja de România cu asupra de măsură. Istoricul Vasile Lechințan ,specialist în instituții și edificii istorice din Transilvania, a tot tras semnale de alarmă privind reîmproprietărirea unor falși proprietari în Transilvania. S-au retrocedat imobile și păduri unor inși care n-au fost vreodată proprietari.Ba chiar un sat întreg. S-au aplicat Legile Dietei mai rău ca pe vremea iobăgiei. Din clădiri publice au fost scoși români care au contribuit la ridicarea lor. Ca Liceul Piariștilor, al cărui nume e legat de Inochentie Micu Klein, de Gh. Șincai, de Petru  Maior. Liceul a fost ridicat din Fondul de Studii înființat de Maria Tereza, fundație publică susținută financiar de români, dar administrată de stat. După instaurarea Dualismului austro-ungar (1867), fondurile au fost deturnate spre Statusul romano-catolic maghiar. Și nu-i deloc singurul exemplu.
Clopotele Transilvaniei bat. Dar pentru cine bat clopotele denigratorii Centenarului ,ai Trianonului?
Odată cu toate astea, memoria colectivă se distruge încet și sigur. Ne „distanțăm” de Istorie, iar risipitorii de țară se distanțează de toate, în afară de interesul personal. La mémoire contre l’ histoire ,titlul lui François Bédarida, ar trebui să ne pună pe gânduri.

14 iunie 2020
                                                                                                        Magda URSACHE

luni, 23 noiembrie 2020

La nécessité de reconnaître la République du Haut-Karabagh

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer


Le mercredi 25 novembre, le Sénat va voter sur un projet de résolution « portant sur la nécessité de reconnaître la République du Haut-Karabagh », co-signé par les deux principales composantes de la majorité sénatoriale de droite et les trois groupes de gauche. Cette résolution revêt une importance capitale pour la France en termes de politique étrangère, de défense de la démocratie et de protection des droits de l’homme.

Territoire arménien depuis plus de vingt siècles, le Haut-Karabagh a été rattaché à l’Azerbaïdjan soviétique en juillet 1921 sur décision unilatérale de Staline. Jusqu’à la chute de l’URSS, le Haut-Karabagh disposait d’un statut de région autonome, en vertu duquel les autorités du Haut-Karabakh ont recouru au droit de sécession de l’URSS et ont proclamé leur indépendance en 1991, en vue d’un rattachement avec la République d’Arménie. Pour rétablir leur contrôle sur la région, les autorités azerbaïdjanaises ont alors lancé une guerre qui s’est soldée par la victoire militaire des Arméniens et la signature d’un cessez-le-feu en mai 1994. Depuis, aucune résolution pacifique et négociée entre l'Arménie et l'Azerbaïdjan n’a été trouvée, le peuple du Haut-Karabakh défendant son droit à l’autodétermination, tandis que l’Azerbaïdjan campe sur le principe d’intégrité territoriale, sans dissimuler son ambition de reprendre le contrôle du territoire par la force.

Le 27 septembre 2020, l’Azerbaïdjan a lancé – en étroite collaboration avec la Turquie – une offensive militaire de grande envergure contre la République du Haut-Karabakh. Pendant quarante-quatre jours, les Arméniens ont résisté, mais l’Azerbaïdjan, fort de son armement sophistiqué et de l’expertise de son allié turc, s’est imposé sur le champ de bataille, ne reculant devant aucun crime de guerre : utilisation d'armes à sous-munitions contre des zones peuplées, frappes au phosphore blanc pour incendier les forêts, mobilisation de plusieurs milliers de djihadistes syriens acheminés par la Turquie, bombardements d’infrastructures civiles et de lieux de culte, tortures et décapitations, etc.

Le 9 novembre dernier, l’Arménie s’est vue contrainte de signer un cessez-le-feu humiliant lui imposant de céder plusieurs territoires. Cependant, cet accord de cessez-le-feu n’est pas un traité de paix. Si d’un point de vue juridique, le principe de l’intangibilité des frontières et celui du droit à l’autodétermination des peuples sont souvent contradictoires, la solution à la question actuelle du Haut-Karabakh n’est pas juridique, mais bien politique. En vue d’un règlement négocié et durable du conflit, il est donc indispensable de placer les Arméniens sous la protection de la communauté internationale en reconnaissant l’indépendance du Haut-Karabakh.

Sur le plan géopolitique, de nombreux éléments démontrent que la Turquie est à l’origine de l’offensive lancée récemment contre la population du Haut-Karabagh, que ce soit par la mise à disposition de son équipement militaire, le déploiement de mercenaires ayant servi au sein de groupes djihadistes en Syrie et un soutien diplomatique sans faille à ses « frères azéris ». Ce conflit meurtrier, qui se déroule aux confins de deux régions particulièrement instables – le Caucase et le Moyen-Orient – comporte un risque d’escalade impliquant potentiellement des puissances régionales. La politique expansionniste conduite par la Turquie, facteur majeur de déstabilisation dans différentes régions du monde, constitue une menace pour la sécurité de la France et de l’Europe dans son ensemble, ainsi que pour les valeurs culturelles et démocratiques. Car ce que le tandem turco-azéri vise avec cette offensive, ce sont non seulement des vies humaines, des biens matériels, mais aussi une démocratie. En effet, depuis vingt-cinq ans, la République du Haut-Karabagh a développé ses propres institutions politiques et fonctionne comme un Etat indépendant et démocratique, à l’inverse de l’Azerbaïdjan, une dictature qui réprime férocement sa propre population et qui a progressivement éradiqué tous les activistes des droits de l’homme, les journalistes indépendants et les ONG.

Malgré la présence d’une force russe d’interposition pendant cinq ans dans le cadre de l’accord de cessez-le-feu, la population arménienne du Haut-Karabakh continue de faire face au risque d’anéantissement. Même si les forces russes parviennent à imposer une stabilité temporaire, la perspective à l’issue de cette période est parfaitement claire : nouvelle guerre et parachèvement du nettoyage ethnique du Haut-Karabakh. Pour rappel, lorsqu’elle était sous administration azérie, la population arménienne du Haut-Karabagh a été soumise de façon répétée à des massacres organisés, notamment à Soumgaït (25-27 février 1988), à Kirovabad (23 novembre 1988), à Bakou (12-19 janvier 1990) et à Maragha (10 avril 1992). Comme l’ont documenté de nombreuses organisations internationales et ONG, les hommes d’Etat azéris, à commencer par le président Ilham Aliev, appellent couramment à l’éradication des Arméniens de la région. Faut-il rappeler que les Arméniens ont subi l’un des premiers génocides du XXe siècle en 1915, et que le président turc, Recep Tayyip Erdoğan, a souvent répété sa volonté de parachever l’œuvre commencée par ses prédécesseurs ottomans ?

Dans le cadre du Groupe de Minsk dont elle assure la co-présidence aux côtés de la Russie et des Etats-Unis depuis 1994, la France a toujours affirmé sa position de neutralité et sa volonté de promouvoir un processus négocié de règlement du conflit. Avec ce projet de résolution, la France se trouve aujourd’hui face à une opportunité : celle de s’affirmer comme le fer de lance de la défense des valeurs de la civilisation européenne face l’alliance turco-azérie qui viole impunément les principes humanitaires les plus élémentaires. Trente-cinq ans après son déclenchement, il est temps que ce conflit gelé issu de l’effondrement de l’URSS trouve sa solution définitive, afin que les générations futures ne continuent pas à payer de leur sang le prix de l’inaction de la communauté internationale.

***

On Wednesday, November 25, the Senate will vote on a draft resolution “on the need to recognize the Republic of Nagorno-Karabakh”, co-signed by the two main components of the right-wing senatorial majority and the three left-wing groups. This resolution is of capital importance for France in terms of foreign policy, the defense of democracy and the protection of human rights.

An Armenian territory for over twenty centuries, Nagorno-Karabakh was reunited with Soviet Azerbaijan in July 1921 by Stalin’s unilateral decision. Until the fall of the USSR, Nagorno-Karabakh had an autonomous region status, under which the Nagorno-Karabakh authorities resorted to the right of secession from the USSR and proclaimed their independence in 1991, with a view to joining the Republic of Armenia. To reestablish their control over the region, the Azerbaijani authorities then launched a war which ended in the military victory of the Armenians and the signing of a ceasefire in May 1994. Since then, no peaceful and negotiated resolution between Armenia and Azerbaijan have not been found, the people of Nagorno-Karabakh defending their right to self-determination, while Azerbaijan stands on the principle of territorial integrity, without concealing its ambition to regain control of the territory by force.

On September 27, Azerbaijan launched - in close collaboration with Turkey - a large-scale military offensive against the Nagorno-Karabakh Republic. For forty-four days, the Armenians resisted, but Azerbaijan, with its sophisticated weaponry and the expertise of its Turkish ally, imposed itself on the battlefield, not shrinking from any war crimes: use cluster munitions against populated areas, white phosphorus strikes to set fire to forests, mobilization of several thousand Syrian jihadists transported by Turkey, bombardments of civilian infrastructure and places of worship, torture and beheading, etc.

On November 9, Armenia was forced to sign a humiliating ceasefire requiring it to cede several territories. However, this ceasefire agreement is not a peace treaty. If from a legal point of view, the principle of the inviolability of borders and that of the right to self-determination of peoples are often contradictory, the solution to the current issue of Nagorno-Karabakh is not legal, but political. . For a negotiated and lasting settlement to the conflict, it is therefore essential to place the Armenians under the protection of the international community by recognizing the independence of Nagorno-Karabakh.

On the geopolitical level, many elements show that Turkey is at the origin of the offensive launched recently against the population of Nagorno-Karabakh, whether by the provision of its military equipment, the deployment of mercenaries having served within jihadist groups in Syria and unfailing diplomatic support for his "Azeri brothers". This deadly conflict, which unfolds on the borders of two particularly unstable regions - the Caucasus and the Middle East - carries a risk of escalation potentially involving regional powers. The expansionist policy pursued by Turkey, a major factor of destabilization in various regions of the world, constitutes a threat to the security of France and of Europe as a whole, as well as to cultural and democratic values. Because what the Turkish-Azeri tandem is aiming for with this offensive are not only human lives, material goods, but also democracy. Indeed, for twenty-five years, the Republic of Nagorno-Karabakh has developed its own political institutions and functions as an independent and democratic state, unlike Azerbaijan, a dictatorship which fiercely represses its own population and which has gradually eradicated all human rights activists, independent journalists and NGOs.

Despite the presence of a Russian interposition force for five years under the ceasefire agreement, the Armenian population of Nagorno-Karabakh continues to face the risk of annihilation. Even if Russian forces succeed in enforcing temporary stability, the prospect for the end of this period is perfectly clear: another war and the completion of the ethnic cleansing of Nagorno-Karabakh. As a reminder, when it was under Azeri administration, the Armenian population of Nagorno-Karabakh was repeatedly subjected to organized massacres, notably in Sumgait (25-27 February 1988), in Kirovabad (23 November 1988), in Baku. (January 12-19, 1990) and in Maragha (April 10, 1992). As many international organizations and NGOs have documented, Azeri statesmen, starting with President Ilham Aliev, routinely call for the eradication of Armenians from the region. Need we remind you that the Armenians suffered one of the first genocides of the 20th century in 1915, and that the Turkish President, Recep Tayyip Erdoğan, has often repeated his desire to complete the work begun by his Ottoman predecessors?

Within the framework of the Minsk Group, of which it has co-chaired alongside Russia and the United States since 1994, France has always affirmed its position of neutrality and its desire to promote a negotiated process for the settlement of the conflict. With this draft resolution, France today finds itself faced with an opportunity: that of asserting itself as the spearhead of the defense of the values ​​of European civilization in the face of the Turkish-Azeri alliance which violates the most basic humanitarian principles with impunity. Thirty-five years after its outbreak, it is time for this frozen conflict resulting from the collapse of the USSR to find its final solution, so that future generations do not continue to pay with their blood the price of the inaction of the International community.
 

miercuri, 13 mai 2020

Bruno Ștefan, Biroul de Cercetări Sociale. Sondaj național de opinie despre orientările și valorile politice și geopolitice ale populației.

În cadrul Biroului de Cercetări Sociale am finalizat un sondaj național de opinie despre orientările și valorile politice și geopolitice ale populației. Vă invit să citiți raportul făcut pe baza acestui sondaj. Veți descoperi cu surprindere cât de mare este simpatia populației față de politica dusă de China, Rusia, SUA, Germania, etc., care este atitudinea față de socialism și capitalism, care sunt politicienii în care alegătorii au cea mai multă și mai puțină încredere și cum se poziționează cetățenii în fața unor teme precum avortul, finanțarea bisericii, unirea cu Moldova, poligamia sau autonomia Ținutului Secuiesc. La aceste întrebări, dar și la altele la fel de importante, am prezentat în raportul atașat nu doar opinia generală a oamenilor, ci și modul în care ea e structurată după câteva criterii socio-demografice: regiune, tip de localitate, educație, religie, ocupație, grupă de vârstă, intenție de vot.
Față de alte cercetări am realizat interviuri și în diaspora, pentru a surprinde și opiniile cetățenilor aflați departe de țară.
M-aș bucura să faceți cunoscut acest raport cât mai multor oameni interesați de cunoașterea opiniei publice.
Bruno Ștefan - președinte BCS
0723 364 739
SONDAJUL se poate descărca gratuit de pe situl Biroului de Cercetări Sociale.
https://bcs.com.ro/primul-sondaj-politic-de-la-inceputul-crizei-de-covid-19-pnl-in-cadere-ce-se-intampla-cu-psd-si-usr

sâmbătă, 4 august 2018

Eu, DIMA PETRICA, cetăţean român, vă acuz pe voi politicienii ce aţi condus România în ultimii 25 ani de următoarele:

Eu, DIMA PETRICA, cetăţean român, vă acuz pe voi politicienii ce aţi condus România în ultimii 25 ani de următoarele…”



Guvernele post-decembriste care s-au perindat la conducerea ţării în ultimii 25 de ani, au distrus, au jefuit, au falimentat, au privatizat defectuos ori au vîndut la fier vechi, peste 1.200 de mari întreprinderi româneşti. Drept urmare, aproape jumătate din forţa aptă de muncă a plecat în Italia, Germania, Spania, Franţa…etc. Unii muncesc pentru ei şi pentru familiile abandonate în ţară, alţii fură, cerşesc, ucid în numele supravieţuirii…
In anul 1989, România nu numai că nu avea datorii externe, ci dispunea de 18 miliarde de dolari, care se constituiau din lichidități bancare sub formă de rezerve valutare şi de creanţe generate de exporturi. Unde au dispărut aceste sume???

Eu, Cms. sef(r si rtg) DIMA PETRICA, cetăţean român, vă acuz pe voi politicienii ce aţi condus România în ultimii 25 ani de următoarele fapte abominabile săvârşite împotriva României şi a poporului român:
1. Aţi înşelat poporul spunând ca vreţi să-i oferiţi o viaţă mai bună.
În fapt aţi vrut o viaţă mai bună doar pentru voi, pentru familiile voastre şi acoliţii voştri Mafioti.
2. Aţi furat miliarde de dolari din bugetul statului deturnând banii de la buget spre conturile firmelor voastre şi ale acoliţilor voştri.
3. Aţi căpuşat vreme de 25 ani toate firmele de stat, distrugând întreaga economie de stat.
4. Aţi încălcat drepturile omului făcând legi strâmbe ce v-au protejat pe voi, pe interlopi şi pe gangsterii ce vă înconjoară şi prin aceleaşi legi strâmbe aţi înrobit poporul.
5. Aţi privat poporul de dreptul la o viaţă decentă, aţi dus o adevărată politică de genocid împotriva acestui popor prin distrugerea intenţionată a sistemului sanitar, prin privarea de asistenţă medicală, prin încurajarea migraţiei medicilor de valoare, prin lipsa de medicamente, prin desfiinţarea spitalelor.
6. Aţi furat dreptul la o bătrâneţe decentă pensionarilor ce au muncit o viaţă şi şi-au plătit asigurările în mod corect.
7. Aţi distrus toată industria românească aducând ţara intr-o prăpastie, fără şansa de a se mai ridica. Aţi distrus industria chimică, industria constructoare de maşini, industria navală, industria electrotehnică, industria de utilaj minier, industria extractivă, industria alimentara, TOT,TOT, TOT.
8. Aţi distrus toată agricultura. România ajungând dintr-un mare exportator, un mare importator.
9. Aţi distrus tot sistemul de irigaţii şi toate serele renumite ale României.
10. Aţi distrus toate livezile şi fondul genetic de excepţie al pomiculturii româneşti.
11. Aţi transformat România dintr-un mare exportator într-o societate de consum, într-un importator care nu mai produce mai nimic în ţară şi importă pînă şi cereale, legume şi fructe.
12. Aţi distrus toată industria turistică a ţării aducând în ruină toate hotelurile şi staţiunile turistice înfloritoare pina în 1990, cu scopul de a va autoîmproprietării voi cu ele, pe preţuri de nimic.
13. Aţi distrus tot sistemul economic privat înrobindu-l cu taxe care să vă asigure vouă bani pe care sa îi puteţi deturna din bugetul de stat.
14. Aţi sufocat sistemul economic privat cu o birocraţie nemaiîntâlnită nicăieri pe planetă cu scopul de a da de lucru, salarii mari nejustificate unor funcţionari, unei caracatiţe clientelare imense.
15. Aţi dat străinilor toate bogăţiile naturale ale ţării, bogăţii pe care străbunii noştri le-au apărat vreme de 2.00

16. Aţi îndatorat această ţară cu peste 100 miliarde de euro fără să fi făcut absolut nimic pentru ţară cu aceşti bani.
17. Aţi distrus învăţământul românesc care a ajuns în 25 de ani de pe primul loc în Europa, pe ultimul loc.
18. Aţi favorizat aparitia, dezvoltarea si înmulţirea clanurilor interlope care terorizează oraşele ţării prin violenţă, furt, înşelătorie, jafuri, cămătărie, trafic de persoane, promiscuitate şi taxe de protecţie.
19. Aţi batjocorit istoria acestei ţări impunând în şcoli o istorie mincinoasă ce murdăreşte trecutul acestui popor cu scopul de a-i fura sufletul, demnitatea, mândria si patriotismul.
20. Aţi distrus cultura acestui popor prin subfinanţare şi dezinteres, încurajând proliferarea culturii de cârciumă şi de maidan, a manelelor şi a filmelor de proastă calitate.
21. V-aţi făcut facultăţi private prin care stoarceţi de bani poporul ca să vindeţi aşa zise diplome, în realitate hârtii fără valoare unor tineri dezorientaţi care nu mai înţeleg nimic din principiile selecţiei pe bază de cunoştinţe şi valoare.
22. Aţi făcut de ruşine numele ţării noastre, România fiind azi ruşinea Europei, iar românii cei mai dispreţuiţi cetăţeni din Europa.
23. Aţi provocat cel mai mare exod din istoria acestei tari, aţi transformat românii în ultimul popor migrator al istoriei.
24. I-aţi răpit unei întregi generaţii de copii dreptul la mamă, dreptul la tată, dreptul la familie prin plecarea părinţilor la munca în străinătate.
25. Aţi defrişat pădurile ţării ca să le daţi pe mai nimic străinilor, îmbogăţind doar câţiva politicieni.
26. Aţi înstrăinat tot sistemul bancar al ţării făcând din români slugi la străini.
27. Aţi distrus tot comerţul românesc aducând în ţară marile hypermarketuri care au transformat sute de mii de mici întreprinzători români în sclavi de hypermarket.

28. Aţi distrus cercetarea românească, una dintre cele mai competitive din lume în urmă cu 25 de ani.
29. Aţi distrus un întreg sistem organizaţional care fusese construit cu mari sacrificii in epoca socialista.
30. Aţi înstrăinat tot sistemul energetic atentând în acest fel în mod grav la suveranitatea ţării.
31. Aţi pierdut (cedat) cu acte, moştenirea Gojdu – tradare nationala!
32. Atiţi pierdut pentru totdeauna tezaurul României încredinţat spre păstrare Moscovei;
33. sub… conducerea voastră, România a fost scosă de pe lista producătorilor de aur, pierzînd astfel dreptul de a folosi poansonul BNR. În aceste condiţii, orice producator de aur din Romania trebuie sa apeleze la un laborator acreditat, ceea ce înseamnă costuri suplimentare pentru inscripţionarea lingourilor;
34. Ati furat sumele enorme care constituiau fondul de pensii în 1989!
35. Ati furat banii Fondului Solidaritatea!
„În spatele fiecărei mari averi se află o fără-de-lege.” – aprecia Honore de Balzac. Voi cum veţi justifica traiul regesc şi averile colosale pe care vi le-aţi permis?
36. Ati jefuit batranii de casele in care si-au crescut generatii de copii si pe care si le cumparase in mod cinstit, de buna-credinta, iar voi le-ati „RETROCEDAT” unor borfasi sau chiar voua, lasandu-i sa moara pe drumuri.
37. Ati decimat armata romana, schilodind-o si transformind cadrele militare in someri, sclavi si muritori de foame intrucit acestia au fost pregatiti doar sa-si apere patria si poporul chiar cu pretul vietii, nestiind sa se descurce intr-o economie banditeasca pe care ati creat-o.

38. Ati desfiintat obligativitatea stagiului militar de catre tanara generatia, lipsindu-i de o educatie, de o pregatire pentru viata si munca, pentru respectarea normelor de convetuire sociala, lasandu-i prada tentatiilor consumului de droguri, traiului parazitar-infractional, violentelor stradale, violurilor, talhariilor, etc.
39. Aţi făcut din România o ţară murdară şi poluată, după chipul şi asemănarea voastră.
Pentru toate acestea va acuz de crimă împotriva poporului român şi cer organelor de stat îndreptăţite să treacă la anchetarea şi judecarea tuturor celor responsabili de cele mai sus arătate.
În cazul în care organele de stat îndreptăţite nu vor dori sau nu vor putea să facă dreptate, noi poporul român ne rezervăm dreptul de a face toate demersurile necesare, astfel încit cei vinovati sa fie anchetati, judecati si condamnati.
Cauza legitimă a poporului s-a declanșat!
Numărătoarea inversă a început!!!

Cms.sef(r) Dima Petrica