luni, 6 februarie 2012

Avangardismul artistic aparține specificului evreiesc?

Vă rog să citiți o informație selectată și comentată de mine, în speranța că vă poate interesa. 

Se face prea mult caz de raportul dintre avangardism și evreitate. Avangardismul artistic nu are nici o legătură ombilicală cu arta evreilor. Există un tradiționalism tot atît de conservator și de nezdruncinat la evrei ca și la alte popoare, în viața artistică sau în viața publică, fără de care aceste comunități nu ar fi putut supraviețui presiunilor de acculturație derivate din contactele cu cuceritorii, cu localnicii între care s-au implantat sau cu migranții de tot felul. Despre tradiționalism se vorbește și se scrie mai puțin, fiindcă nu este la modă, nu se exportă, nu se vinde la licitații la București, Londra sau Paris, iar la cunoașterea lui se ajunge mai greu. Impresionismul și urechismul nu mai sunt suficiente.

Totuși ideea acestui site, intitulat Artisti Evrei din Romania, este foarte bună, deși se prezintă doar avangardismul evreiesc.
Tocmai fiindcă ideea și realizare ei îi aparțin lui Maximillian Marco Katz, evreu combatant, care va ști să mențină situl și poate chiar să îl transforme într-o sursă de venituri, sub forma, de pildă, a unei galerii cu vînzări de reproduceri sau unei case de licitații specializate în artiști evrei. De ce nu? 
Este de-asemenea proba că preocupările identitare și de istorie culturală sunt încurajate din interiorul comunității israelite, precum cele de cultivare a tradițiilor, în măsura în care se referă la identitatea evreilor originari din România. 
Bizar și inacceptabil rămîne efortul inutil al unor evrei, dintre cei care sunt atît de atenți la valorile specifice, intracomunitar, cum ar fi printre alții, Vlad Solomon, Andrea Ghita, Eva Galambos, de a denigra perpetuu patriotismul unor români, feșteliți și beșteliți mereu, inclusiv în cadrul discuțiilor pe marginea articolelor din ACUM alături de agresivul, prost crescutul, disprețuitorul «paranoiac» Clej, care se crede îndreptățit de o ipotetică superioritate intelectuală și morală, să admonesteze, să-și bată joc de alții, de cei care nu-i împărtășesc fobiile, ideosincrasiile* și convingerile, de natură tipic dogmatic. 

Orice preocupare identitară, culturală a românilor din România este considerată ca fiind o formă a naționalismului xenofob, tradiționalist, antisemit și agresiv.  Valorile românilor sunt sistematic denigrate, în vreme ce valorile evreiești sunt mereu ridicate în slăvi.
Ce ție nu-ți place, altora nu face, zic românii. A venit vreme ca indignarea noastră față de acest tip de discriminare să se exprime fără rețineri. 

Cât privește participarea unora din acești artiști la «emanciparea si dezvoltarea societății românești», afirmația, prea generală și fără rezerve, din prezentarea de mai jos, merită discuție și poate fi contestată. Emanciparea de sub ce? Artiștii români, ca și românii în general, nu se aflau atunci sub tutela nimănui și dacă s-au emancipat cu un jumătate de secol înainte nu au a le datora unor evrei această emancipare. Dimpotrivă, comunitățile evreiești din România Mică s-au bucurat de emanciparea generală, post-pașoptistă. Și dacă nu ar fi intervenit invazia demografică insidioasă dinspre Polonia sau Rusia, din așa zisa Zonă de Rezidență, pentru evitarea presiunii administrative rusești, inclusiv pentru sustragerea de sub executarea serviciului militar obligatoriu la ruși, așkenazii s-ar fi menținut în Moldova în echilibru cu populația locală, băștinașă, și ar fi fost aceptați fără reticențe de populația majoritară, locală. 
Dar cînd compoziția etnică și activitatea economică a populației unui oraș ca Botoșanii (așa cum o descrie studiul unui geograf român, publicat într-o revistă de sociologie prin anii 30), se modifică, este bulversată cu atâta brutalitate, cum o demonstrează toate cifrele disponibile, reacția de refuz al ospitalității bruscate nu poate întârzia. Dă-i nas lui Ivan că se suie pe divan.

Din păcate, la finele secolului al XIX-lea s-a produs o depășire a capacității de absorbție, peste pragul posibilității de integrare naturală, prin sosire în valuri a unor grupuri «refugiați», care traversau granițe locale permeabile, aparținînd unor comunități care nu aveau nimic comun cu localnicii, vorbeau o germană dialectală, erau de altă religie, nu acceptau căsătoriile mixte, din pricina unui rasism autoconservator tipic, evitau să se amestece, se ghettoizau în comunități închise. 

Tocmai într-o societate care fusese pînă atunci permeabilă în relațiile cu orice comunitate care se putea colabora. Aici, în dezechilibrul demografic devenit insuportabil, în impermeabilitatea grupurilor nou sosite, se află sursa xenofobiei, ca o reacție anti-concurențială și protecționist-economică, nicidecum rasială. Eminescu, ziaristul, avea dreptate și analizele sale erau corecte, bazate pe o temeinică cunoaștere a realității regionale. Dar inculții dogmatici de genul Clej nu au simțul solidarității etnice - ar trebui să ia exemplu de la evreii cu care colaborează - și nici cunoștiințele istorice necesare penru a evita anacronismele penibile.


Nu la emanicipare ci la supunere îndemnau unele picturi ale lui Samuel Mutzner, cum sunt cele reproduse în galeria de imagini a sitului J-ART - Artisti Evrei din Romania, sub titlurile semnificative  « Strângerea recoltei la gospodăria colectivă » sau «Împărțirea recoltei colectiviștilor». Ele fac parte din arta de propagandă căreia i-au oferit materie câțiva din artiștii evrei care au dominat și ilustrat terenul realismului socialist, după 1944, cu opere de propagandă bine plătite de oficinele comuniste și coloniale, dar în totală contradicție cu linia artistică pe care o ilustraseră anterior aceiași artiști. 
Știm că nu doar artiștii evrei din România au fost atinși de morbul tezismului oportunist extra-artistic, ci și destui artiști români. Nu facem nicio diferență de tratament moral sau etnic. Toți cei care au practicat această formă a prostituției intelectuale au fost, în perioada în care au practicat-o, niște jigodii. Unii și-au răscumpărat păcatul, alții— nu. 

Mai rămâne de văzut care au fost sursele acestei arte evreiești. Hasidismul estic, după unii comentatori. Mai degrabă, arta avangardei evreiești din Rusia pre-revoluționară, mult mai implantată în solul fertil al locului din care a crescut, în contact și cu hasidismul, așa cum cred că se poate ușor demonstra, inclsuiv prin articolele despre artă scrise în tinerețe de Beniamin Fundoianu. 
Caracterul puternic original și unitar al avangardei din România este pentru mine mai puțin evident. Cei din Vechiul Regat se orientaseră inițial spre Est, ardelenii - spre Vest. Cunosc o parte din opera unor pictori din Baia Mare, evident talentați, precum Jandi David sau Katz Marton, fiind eu însumi și colecționar de artă, cu tablouri moștenite din familie. Artiștii pomeniți au pierit undeva, într-un lagăr sub control nazist. Sursele picturii băimărene se află în Vest, impresionism francez sau expresionism german. Normal să fie așa, toată Europa era dominată de aceste două curente. Cu prietenie, Dan Culcer

* «idiosincrazie psihică se înțelege o repulsie nemotivată față de obiecte sau persoane din mediul ambiant. De asemenea, termenul idiosincrasie poate fi aplicat și la simboluri. Astfel, un simbol idiosincratic este un simbol care poate însemna ceva anume pentru o anumită persoană și cu totul altceva, pentru altă persoană. De exemplu, o spadă poate însemna război pentru cineva și înnobilare pentru altcineva.»

J-ART - Artisti Evrei din Romania


J-ART este primul dintr-o serie de proiecte menite sa pastreze memoria evreilor din Romania care au participat in mod activ la emanciparea si dezvoltarea societatii romanesti. In timpuri in care comunitatea evreiasca din Romania devine din ce in ce mai restrânsă, in vremuri in care tot nationalismul si rasismul recidiveaza, J-ART cinsteste memoria artistilor evrei care prin arta lor, au participat la emanciparea societatii romanesti.
J-ART a fost initiat de Maximillian Marco Katz si produs de MCA Romania - Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului in Romania in colaborare cu Institutul National de Cercetarea a Holocaustului. Acest proiect nu ar fi devenit o realitate fara aportul si efortul Drei. Valentina Iancu, curator la Muzeul National de Arta a Romaniei.
Maximillian Marco Katz
Bucuresti - 09 Octombrie 2011

COPYRIGHT NOTICE

This website and its content is copyright of Maximillian Marco Katz© Maximillian Marco Katz [2010]. All rights reserved.
Any redistribution or reproduction of part or all of the contents in any form is prohibited.
You may not, except with our express written permission, distribute or personally and/or commercially exploit the content. Nor may you transmit it or store it in any other website or other form of electronic retrieval system.
All the above do not apply to those visitors that are purchasing the materials displayed on PICX – Visual Excitement according to the procedures that are part of the website.
NOTE: Those whom are purchasing photographs displayed and sold on PICX – Visual Excitement are do not purchase the copyrights which are remaining the property of Maximillian Marco Katz, the sole owner of these rights

Niciun comentariu: