Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Ion Coja. Peter Weisz, evreul de naționalitate constănțean
Nu
mai știu unde am citit sau auzit cum că orice anti-semit autentic are
un bun prieten evreu. La mine se potrivește: printre cei câțiva dintre care mi-e geu să spun care mi-este sau mi-a fost cel mai bun prieten, se numără și un evreu: Peter! Peter Weisz! Ne-am cunoscut pe la 5 ani, vecini în mahalaua Cuza Vodă, am fost colegi de grădiniță, de școală, de liceu, și am trăit împreună momente unice! A
fost legătura umană cea mai îndelungată, până în urmă cu un an când
Peter a murit pe masa de operație, inima nu i-a mai pornit!…
Să-i
amintesc și pe ceilalți buni prieteni care nu mai sunt: Mihai Șainian,
Fane Unteanu, Petre Anghel, Romică Simionescu, Alecu Cuturicu… Alții,
încă pe ring, mă sfiesc să le spun numele! Să fie sănătoși!
Am mai povestit despre Peter,
evreul cu care am umblat an de an cu colindul, fără să cunoaștem
motivul vreunei incompatibilități. Mergeam pe la rudele mele, numeroase
în Constanța copilăriei mele, de unde făceam grosul încasărilor, dar și pe la rudele lui Peter, mai puține, care ne primeau ușor amuzați că
le aducem vestea nașterii lui Mesia. Ani după aceea am înțeles că
Crăciunul ne deosebea, pe români de evrei! În fapt, în casele evreilor
colindați mirosea tot a
cozonaci, cozonacii al căror miros ne întâmpina în fiecare casă
colindată! Am mâncat în anii aceia la Peter acasă și pască jidovească,
iarăși fără să înțeleg de ce era deosebită de pasca noastră… Dar n-a
contat nicicum ce nu puteam înțelege, conta că dintre toți tovarășii de
joacă mă înțelegeam cel mai bine cu Peter! El scund și îndesat, eu lung
și deșirat, ca doi Pat și Patașon de care nimeni azi nu-și mai aduce
aminte.
Ne mai și deosebeam! Joaca noastră fiind la două străzi distanță de Biserica Adormirea Maicii Domnului am aflat târziu de ce când și când Peter
dispărea dintre noi și se întorcea după un sfert de ceas, cu buzunarul
plin de mărunțiș. Pasămite, când clopotul bisericii era tras într-un
anumit fel care însemna scoaterea mortului din biserică, Peter cunoștea acest detaliu și se grăbea să prindă un loc printre nevoiașii care așteptau să se înfrupte din ritual: familia defunctului arunca în urma sicriului ceva bănet, iar
cerșetorii se buluceau să adune cât putea fiecare să apuce. Apuca și
Peter, dar n-am știut de această șmecherie a bunului meu prieten decât
ani buni mai târziu, la un ceas al amintirilor, la Dortmund, în 1984,
când am făcut prima mea ieșire în Occident, iar Peter a fost primul
dintre românii pe la care am tras.
Peter,
fiu de stomatologi, trăia o viață îndestulată, dar taică-su, un tată
sever, nu-i dădea nici un ban de cheltuială, dar îl încurajase să se
descurce, să găsească singur surse de făcut bani și lui Peter i-a mers mereu mintea cum să facă rost de bani. De câteva ori i-am fost tovarăș de afaceri și
am câștigat bani frumoși împreună. De exemplu, cu trotineta lui Peter
ajutam vecinii mai vârstnici să care acasă bidonul cu gaz lampant,
destul de incomod la transport!
Pe
scurt, Peter s-a descurcat întotdeauna în privința banilor, nefiind
deloc zgârcit, ci cheltuia cu dărnicie pentru cei din preajma sa. Băiat
filotim! A avut mulți prieteni peste tot pe unde viața l-a purtat.
La un an de la terminarea liceului Peter și ai lui au
făcut Alia: au depus dosar de plecare în Israel și li s-a aprobat. M-am
dus să-mi iau rămas bun de la bunul meu prieten. Mi-a rămas în minte
maică-sa, o femeia deșteaptă, de la care nu mă așteptam s-o aud că se
jură să nu mai calce prin țara „asta”! Nu știu din ce motiv! Dar a
apărut la Constanța după câțiva ani, când Peter s-a întors să-și
regăsească perechea din timpul liceului și s-o ia de nevastă! Taică-su a
motivat revenirea ca să-și comande câteva costume la croitorul din
cartier, la domnul Minea. În Israel nu găsise un croitor la fel de
priceput!
În
Israel Peter al nostru a trebuit să facă vreo trei ani de armată. Pus
pe glume cum era mereu, la vizita medicală când medicii au constatat că
Peter nu este circumcis, acesta i-a întrebat: fapul că nu-s circumcis
nu-i motiv să mă declarați inapt pentru serviciul militar?!
Nu
știu dacă am înțeles bine, dar Peter și ai lui au fost obligați să
locuiască în Israel un număr de ani și abia după aceea au putut să-și
aleagă de fapt o țară în care să se bucure de beneficiile libertății. Și
au ales Germania, unde Peter a făcut și o facultate, facultatea la
care tânjesc cam toți constănțenii: construcții navale. A terminat-o,
la Kiel parcă, după care a colindat lumea ca mare inginer naval: Italia,
Anglia, Nigeria. După care, nemulțumit de salariul unui bun inginer
naval, și-a adus aminte de meseria părinților săi, cea de stomatolog, a
aflat și cât de bine
sunt plătiți în Germania stomatologii și a luat decizia de a se face
stomatolog. Decizie care l-a obligat să se întoarcă în România, în 1978. …Fine del primo tempo!
Secondo tempo. În
România află de la minister că nu poate fi acceptat ca student străin
deoarece a trecut de vârsta limită: 35 de ani! Situație disperată, în
care își aduce aminte de bunul său prieten din copilărie și apelează la
frumoasele amintiri care îi leagă. Constănțeanul subsemnat se descurcă,
apelează la directorul editurii Pedagogice, vestitul domn Floricel, și
se obține derogarea prin care domnul Weisz Peter
este primit student la facultatea de stomatologie din București!
Urmează cei cinci ani de studenție despre care Peter avea să declare că
au fost anii cei mai frumoși ai vieții sale. Inclusiv datorită colegei
Mona cu care va contracta al doilea mariaj. Mai trainic decât primul, dar și mai dureros în final.
L-am
întrebat odată de ce nu este tăiat împrejur, iar el mi-a povestit că
născut fiind la Timișoara în septembrie 1942, într-o țară ocupată de
germani, maică-sa a decis să nu-l supună ritualului judaic, pentru ca la
nevoie să poată susține că nu este evreu! Conclzia mea: Asta înseamnă
că și eu, care nu sunt tăiat pe nicăieri, pot susține că sunt evreu, ca
și tine, și pot să cer plecarea în Israel! Tu cum ai dovedit că ești
evreu!
Răspunsul
său a fost memorabil și-l reproduc întocmai: „Deși m-am născut în timp
de război, la două săptămâni de la naștere apariția mea pe lume a fost
înregistrată la New York, la Comunitatea Mondială a Evreilor. De acolo mi-a venit și confirmarea că suntem evrei atunci când am cerut să emigrăm în Israel.”
Discutând
despre evreitatea sa, Peter mi-a povestit că este destul de subțire:
avea printre ascendenți și italieni, și unguri, și germani. Dar tu cum
te simți că ești, ca naționalitate? am insistat eu. Și atunci Peter mi-a dat un răspuns pentru care l-am iubit fără rest: Eu, zis-a Peter, eu mă simt de naționalitate constănțean!…
De
Constanța nu s-a putut rupe niciodată, a revenit mereu, inclusiv cu
fiica sa pe care a înscris-o la facultatea de stomatologie din cadrul
Universității Ovidius. Ani de zile a fost nelipsit de la întâlnirile promoției noastre din luna iunie, de la Liceul Mircea cel Bătrân, continuate la „Zorile”, restaurant emblematic pentru orice constănțean adevărat. La una din agapele noastre mă aflam cu Peter alături, ceilalți colegi se dădeau încă tineri pe ringul de dans, era o atmosferă chiar sărbătorească, de voioșie și plăcere de a ne afla împreună toți cei prezenți,
deci inclusiv Peter al nostru, care, după ce ne-am amuzat privind
zbănțuiala colegilor, oftează la un moment dat și-mi zice cu multă
amărăciune în glas: „Măi, Ioane! Să știi că dacă n-ar fi fost comuniștii, noi n-am fi plecat din România!” Așadar, pentru Peter, ins apolitic în general, era clar un lucru: plecaseră din România, el și ai lui, de răul sistemului comunist! Nu de dragul Israelului ori al Occidentului! Ci din cauza „comuniștilor”!
Atmosfera
în care mi-a făcut această destăinuire, și ceva din vocea sa, un fel de
disperare după ce făcuse un bilanț al existenței sale și se vedea bine
că regretă părăsirea Constanței și a colegilor, m-a oprit să-i pun
întrebarea care mi-a venit de vârful limbii: Măi, Petere! Și comunismul cine naiba l-a adus în România?! În România și pe planeta asta?!…
Nu
era frumos din partea mea să-l trezesc la realitate. Aveam amândoi vreo
70 de ani și dacă Peter nu conștientizase încă adevărul cu privire la
originea Comunismului, la vinovăția evreiască privind apariția regimului
bolșevic atât de opresiv, de inuman, mi s-a părut un gest lipsit de delicatețe să-l corectez, să-l dumiresc eu cine era vinovat pentru anii săi petrecuți ca evreu rătăcitor pe fața pământului, după ce avusese norocul să se nască într-un loc atât de binecuvîntat ca România, ca Constanța, la doi pași de plaja de la Trei Papuci… A
dat cu piciorul acestui noroc și a plecat să facă ani grei de armată în
Israel de unde a plecat apoi ca din pușcă atunci când i s-a ridicat
interdicția de a părăsi Eretz Israel! Nu s-a mai întors în Israel!… În
schimb în România a revenit de zeci de ori!… Se pregătea să-și petreacă
aici ultimii ani de viață!
Ce vreau să spun cu această poveste despre bunul meu prieten evreu?
M-a stârnit deunăzi afirmația unui tînăr politician care dorește să legifereze acordarea cetățeniei românești pentru nepoții nepoților evreilor
care au plecat din România, pe motiv că „acea cetățenie le-a fost
furată”! Le-a fost furată de autoritățile de la București!
Fals,
amice! Niciun evreu nu a fost deposedat de cetățenia românească în mod
abuziv, ci conform cu legea, pe care ei o cunoșteau bine când au făcut cerere de plecare în Israel. O cerere de „repatriere”, făcută în temeiul credinței lor profunde că Israelul este patria lor și acolo doresc ei să trăiască și să moară! Și pentru asta erau de acord să renunțe la cetățenia română! Nu mai era bună la nimic!
Nu
este adevărată nici povestea cu vînzarea de evrei, dorită de statul
român! Dimpotrivă, lobyul evreiesc din Occident, din SUA în primul rând,
a făcut mereu presiuni asupra guvernului român să acorde mai ușor viza
de plecare în Israel! Deci,
dacă e cineva vinovat de „furatul cetățeniei”, vinovată este
presiunea/propaganda sionistă, evreiască, profund interesată de sporirea
numărului de evrei din Israel. Românii nu au avut nici o vină în
plecarea evreilor din România, majoritatea cu o calificare profesională superioară, și nu au românii nici
un motiv să-și reproșeze vreun abuz față de evreii care au părăsit
România. Nu avem nici un motiv să ne considerăm vinovați în vreun fel și
datori de a îndrepta nedreptatea guvernanților români, a părinților noștri! Dacă evreilor li s-a „furat” cetățenia, hoțul este la New York și la Tel Aviv! Dacă cineva i-a păcălit, acei manipulatori erau evrei, mai mult sau mai puțin sioniști, dar evrei! Cel puțin în acte!
Lucrul
cel mai important din povestea evreului Peter Weisz este detaliul că el
și ai lui „nu ar fi plecat din România în Israel” dacă nu i-ar fi
presat regimul comunist din România! Atingem astfel un subiect complet
ignorat în discuțiile despre factorii istorici care au modelat evoluția
evenimentelor istorice din veacul al 20-lea. Este vorba de reținerea/refuzul evreilor
de a da curs invitației sioniste de a coloniza Palestina. Acest refuz a
avut consecințele cele mai tragice pentru pacea mondială!
Să recapitulăm puțin:
1. Evreii obțin în 1917 declarația Balfour din partea englezilor, care își dădeau astfel acordul și sprijinul pentru
înființarea statului Israel pe teritoriul Palestinei. Teritoriu a cărui
soartă englezii nu aveau nici un drept să o decidă. Urmare a acestui
troc, lobyul evreiesc din Statele Unite îi păcălește pe americani și îi face să iasă din neutralitatea asumată față de războiul din Europa. Și în felul acesta se reiau luptele, iar Germania,
din țară învingătoare, se trezește țară învinsă și aspru pedepsită la
tratativele de pace de la Versailles, fiind obligată să plătească
despăgubiri de război care duc țara în pragul falimentului economic și
financiar.
2.
Nemții află de trădarea evreimii mondiale ale cărei interese au
schimbat soarta războiului. Și așa se face că Germania, stat care
oferise o permanentă protecție evreilor, devine port stindardul
anti-semitismului mondial. Un anti-semitism total, sistematic, bine pus la punct.
3. Între
timp, adică în anii de după obținerea acordului britanic pentru
înființarea statului Israel, propaganda sionistă pornește o campanie
asiduă printre evreii din lumea largă pentru a participa la colonizarea
Palestinei, în vederea stabilirii în Palestina a unui număr suficient
de mare de evrei pentru a face posibilă declararea Palestinei stat evreiesc. Se face apel la patriotismul evreiesc care are acum ocazia să se manifeste ca voință națională de a avea un cămin, o patrie, un teritoriu național, cel al străvechii Iudei.
Sute de evrei pleacă spre Palestina și se fac coloniști, dar numărul
lor este absolut insignifiant de mic, față de majoritatea arabă din
Palestina! Trebuia făcut altceva care să-i determine pe evrei să-și
părăsească în număr mare rosturile
din țara unde trăiau de mai multe generații și să plece în necunoscut,
în Palestina ostilă și inospitalieră. Și sioniștii, mari șahiști, au apelat, nota bene!, chiar
la anti-semitismul german, l-au încurajat, l-au stimulat, până ce
anti-semitismul a devenit politică de stat în Germania și mai multe țări
din Europa. Germanii îi invită pe evrei să părăsească țara pe care o
trădaseră liderii mondiali ai evreimii! Modelul german este urmat de
alte state și toată lumea discută despre strămutarea evreilor din Europa într-un teritoriu care să devină patria lor. Se propun mai multe variante, una fiind Madagascarul. După părerea subsemnatului o variantă deloc neglijabilă!
4. Evreii sunt declarați indezirabili în mai multe țări din Europa care se aliază cu Hitler. Prigoana împotriva evreilor, mult dorită de strategii sioniști, duce
în final la ceea ce numim Holocaustul anti-semit din anii 1941-1945. La
sfârșitul războiului, evreii eliberați din lagăre aleg unde să-și
petreacă restul vieții, o parte aleg Palestina, dar cei mai mulți aleg
revenirea în țara de obârșie sau Statele Unite.
5. În Palestina, ca să se adune numărul necesar de evrei era nevoie de un alt impuls care să-i oblige pe evrei să
părăsească țara unde, de bine, de rău, se aciuaseră și trăiau de câteva
generații! Acest impuls a venit dintr-o direcție neașteptată! Războiul
se încheiase printre altele și cu un rezultat neașteptat: ocuparea de
către Armata Roșie a statelor est-europene și instaurarea în aceste
state a regimului comunist! Ei, bine, în aceste țări est-europene trăiau cei mai mulți evrei din Europa. Și tocmai regimul comunist instaurat în Estul Europei le putea fi de cel mai mare ajutor sioniștilor, în căutarea de evrei fraieri care să colonizeze Palestina. Regimul iudeo-bolșevic
de teroare instaurat în aceste țări a instituit, printre alte
opreliști, interdicția de a părăsi țara respectivă. Cetățenii din
lagărul socialist nu aveau voie să părăsească țara și să-și caute
fericirea pe alte meridiane! Cu o singură excepție: evreii! Evreii,
numeroși în țările respective, numai ei puteau părăsi raiul comunist, dar cu condiția de a se stabili în Israel!…
…Aceasta
este pe scurt povestea întemeierii statului Israel! Cât a fost scenariu
planificat și cât a fost jocul întâmplării este un aspect secundar!
Aspectul principal îl constituie rezultatul: suferința umană imensă pe care a generat-o proiectul sionist!
Este
vorba în primul rând de suferința evreilor, trecuți prin experiența
persecuțiilor anti-semite generalizate la aproape întreaga Europă și
culminând cu genocidul numit Holocaust. Chiar dacă dimensiunile
acestuia vor fi fost mult mai mici decât cele cuprinse în datele
oficiale, tot despre multă și nemeritată suferință este vorba!
Evreii care de bună voie și-au
părăsit rosturile pentru o iluzorie fericire în Israel intră și ei la
socoteală, mai ales că viața în Israel are până în zilele noastre
neajunsuri care fac din mulți evrei cetățeni dispuși să-și părăsească
patria mult dorită. Cei mai mulți pentru a reveni în țara din care le-au plecat părinții în urmă cu 30-70 de ani.
Pentru cunoscători, această soluție se cheamă diasporism și este luată în calcul cu multă seriozitate de cei care cugetă la viitorul evreilor israeliți! În căutarea unei soluții pentru conflictul palestiniano-evreiesc din Israel, conflict imposibil de temperat, diasporiștii propun ca în Israel să rămână evreii veniți din țările arabe, evrei a căror cultură îi apropie de mentalul palestinian, iar evreii sosiți din Europa să se întoarcă în țara din care au plecat părinții lor!
Să se întoarcă? Dar este sigur că mai au acest drept?! Dreptul special de a reveni în țara din care le-au plecat părinții, ca și când această țară este mereu disponibilă să colaboreze și să cedeze la manevrele nebuniei sioniste!
Subiectul acesta merită însă a fi cercetat separat, nu mai înainte de a face inventarul suferințelor cauzate de politica sionistă pentru ne-evreii din țările afectate de propaganda sionistă! Deocamdată afirm părerea mea: nu există un asemenea drept pentru evreii care au plecat din țara respectivă, susținând că merg în patria lor adevărată, Israel numită! Au obligația să-și respecte alegerea făcută!
În
discuția mea cu Peter, relatată mai sus, m-am abținut să-i vorbesc de
vinovăția evreiască pentru instaurarea comunismului în România, comunism
care i-a determinat pe cei din familia lui Peter să plece în
necunoscut. Și n-am scos o vorbă nici despre
suferința familiei mele, umași ai unor ciobani ardeleni veniți în
Dobrogea pe la 1900 și a căror agonisită de o jumătate de veac, deloc
neglijabilă căci erau oameni muncitori, cu spor în tot ce făceau, s-a
dus pe apa Sâmbetei prin naționalizarea de după 1948, proclamată prin instaurarea iudeo-comunismului!…
Nu i-am pomenit lui Peter de
umilințele și interdicțiile prin care am trecut ca fii de chiaburi, de
exploatatori, acestea fiind în mare parte imaginate de mintea bolnavă a
unor evrei fanatizați de lupta de clasă, de instaurarea dictaturii
proletariatului și de alte aiureli iudeo-bolșevice.
Dictatură pe care nu le-a trecut prin cap s-o instaureze și în Israel,
patria regăsită după milenii de exod și rătăcire pe toate meridianele
globului. Numai că în România oprimată crunt de evreii bolșevici, compatrioții noștri evrei aveau la dispoziție posibilitatea părăsirii sistemului, posibilitate de care noi ne-evreii eram lipsiți! Adică ni se interzicea speranța, șansa de a ne decide soarta! Și asta ne dădea sentimentul unei dureroase discriminări, care îi favoriza pe evrei într-un mod cu totul inacceptabil. Cum să nu se nască astfel sentimente de reținere față de evrei?!
Era
umilitor, ca ne-evreu, să-ți iei rămas bun de la un coleg evreu care
părăsea corabia noastră plutitoare în derivă! Cei mai mulți dintre evrei țineau secretă această plecare, evitau o ultimă discuție cu colegii condamnați de alți evrei la o existență fără orizont, fără speranță! De acest revers al medaliei minunatul evreu
Peter Weisz nu a avut habar, iar eu l-am lăsat să se simtă bine mai
departe dând vina pe comuniștii din România părăsită, fără să știe că,
în ultimă instanță, cine spune comunist spune de fapt evreu! Fără
să priceapă că marele eșec al vieții sale fusese provocat de evrei, de
evreii comuniști și de evreii sioniști! Pentru Peter Weisz nu existau
aceste două categorii de evrei, care au stricat nu numai viața sa, ci și
viața întregii planete! Inclusiv a mea și a dumitale, iubit cetitorule!
Ion Coja