A fabricat 16 bombe pe care le-a plasat în locuri publice sau le-a trimis, în colete poştale, spre felurite destinaţii din SUA: universităţi, aeroporturi, magazine de comercializat computere sau firme de relaţii publice. Vreme de 19 ani (1978-1997) a fost cel mai căutat terorist din SUA şi, dacă nu ar fi fost denunţat autorităţilor de propriul frate, FBI ar fi avut încă mult de furcă cu el. Unabomber este numele de cod creat de FBI sub sugestia ţintelor predilecte spre care Theodore John Kaczynski, căci acesta e numele lui, şi-a trimis primele bombe: universităţi şi aeroporturi. Aşadar, un fel de semi-acronim rezultat din adăugarea, înaintea cuvîntului "bomb", a particulelor "un" - Universities (universităţi) - şi "a" - Airlines (linii aeriene). Teodor Kaczynski s-a născut în 1942, şi-a luat doctoratul în matematică la Harvard şi timp de doi ani a fost asistent la Universitatea din Berkeley. Acum îşi ispăşeşte o condamnare pe viaţă în închisoarea de maximă securitate Admax din Florence, statul Colorado. Psihiatrii i-au pus diagnosticul de schizofrenie paranoică iar judecătorul a exclus posibilitatea eliberării sale condiţionate. Kaczynski va muri în puşcărie, ca răsplată pentru crimele pe care le-a săvîrşit şi pentru teroarea pe care a răspîndit-o prin atentatele lui.
Şi cu asta încheiem trăsăturile exotice ale acestui monstru public. Nu ele au a ne preocupa în continuare, ci tiparul ieşit din comun al acestui om. Cine vrea să vadă în el doar latura patologică sau criminală a personajului ratează de fapt fenomenul uman pe care îl reprezintă acest terorist cu totul atipic. De fapt, Kaczyinski este un caz filozofic de nebănuită actualitate. Cu alte cuvinte, are o importanţă secundară că Ted Kaczyinski nu a fost afiliat vreunei organizaţii teroriste, ci a acţionat singur, cum contează prea puţin că a fost doctor în matematici şi că timp de 20 de ani a locuit într-o cabană de munte lipsită de electricitate şi de apă curentă. Altceva este cu adevărat straniu în cazul acestui personaj: în primul rînd, scopul pentru care a devenit un agent al terorismului, în al doilea rînd modul cum a înţeles să-şi pună viaţa în slujba acestui scop.
Scopul lui Kaczyinski nu a fost să distrugă instituţii şi să omoare nişte oameni pe care nici măcar nu-i cunoştea personal, nici să semene spaima şi să tulbure ordinea publică, ci scopul lui a fost ca, atrăgînd atenţia asupra lui, să capete suficientă notorietate pentru ca apoi, pe baza sinistrei faime dobîndite, să poată publica un text al cărui mesaj credea că va fi providenţial. Aşadar, Kaczynski a omorît pentru a se face cunoscut şi pentru a fi încredinţat că textul pe care îl scrisese avea să se bucure de atenţia americanilor. Cine nu ar citi un text despre care se ştie că a fost scris de teroristul pe care FBI-ul l-a căutat fără succes aproape două decenii? Textul s-a numit Manifestul Unabomber şi a fost vîndut în prima zi (19 septembrie 1995) în 850 000 de exemplare. Socoteala lui Kaczynski se dovedise bună: macabra notorietate pe care o cîştigase îl transformase într-un autor cu maximă audienţă, ale cărui idei nu mai puteau să treacă neobservate. Devenise autorul unui bestseller al cărui conţinut, supremă iluzie, îşi închipuia că le va deschide ochii americanilor.
În realitate, manifestul nu a avut defel ecoul scontat de autor. Iar cauza nu a stat într-o conspiraţie a tăcerii şi nici în obtuzitatea publicului american, ci într-o cauză mult mai simplă: manifestul nu avea tăria unei inovaţii. Autorul spunea lucruri deja ştiute. Mai mult, Oswald Spengler, Lewis Mumford sau Jacques Ellul spuseseră, într-o formă mult mai convingătoare, acelaşi lucru ca Ted Kaczynski, cu marea desoebire că nu trebuiseră să omoare pe nimeni: anume că tehnica îl înrobeşte pe om şi că omenirea se îndreaptă spre un tip de societate în care libertatea omului va dispărea treptat; că actuala civilizaţie tehnologică este un sistem totalitar care va duce la controlul complet al gîndirii şi comportamentului oamenilor. Şi că nimeni nu poate scăpa din această menghină dacă consimte să se lase prins în angrenajul societăţii consumiste.
Spuse ca atare, ideile nu sunt noi şi nici nu au darul de tulbura pe cineva. Cel mult ar putea fi interpretate ca încă un atac la adresa establishment-ului american. Dar nu ideile ca atare impresionează la Kaczynski, ci prelungirea lor în viaţă. Cu alte cuvinte, pe cît de modest este teoreticianul, pe atît de compleşitor este practicantul. Nu atît ce gîndeşte Kaczynski contează, ci măsura în care viaţa lui se conformează acestei gîndiri. Iar aici teroristul nostru înţelesese să-şi trăiască viaţa fără nici o falie între gînd şi fapt. Există o consecvenţă de robot între ceea ce spune şi ceea ce face Kaczynski. Un matematician care şi-a construit o ecuaţie şi apoi a aplicat-o în viaţa lui cu o migală de fanatic.
Pentru a înţelege mai bine în ce constă excentricitatea acestui om cu un IQ cu mult peste medie, să-i nuanţăm ideile din Manifestul Unabomber. Pentru Kaczynski, societatatea tehnologică reprezintă un dezastru uman: dezumanizare, totalitarism şi opresiune. Nocivitatea efectelor pe care tehnologia le are asupra speciei umane este atît de mare încît e preferabil ca această civilizaţie să se prăbuşească cît mai repede. Suferinţa umanităţii va fi considerabilă, dar oricum mai mică decît dacă regimul tehnologic va continua. Aşadar, grăbind colapsul, omenirea îşi va reduce pierderile. E nevoie deci de o terapie menită a vindeca specia umană prin aplicarea unui tratament radical: efect imediat şi dureros urmat de salvarea unora, sau prelungirea bolii cu dispariţia tuturor. Se subînţelege că, în concepţia lui Kaczynski, actele lui teroriste se numărau printre gesturile de terapie imediată.
Convingerile lui Kaczynski sunt cele ale unui om pentru care tehnica reprezintă o agresiune permanentă. Înnebunit de invazia mijlocelor tehnice, un asemenea om nu mai vede decît o soluţie: lupta împotriva civilizaţiei tehnologice pe două planuri. Mai întîi, pe plan individual şi, în al doilea rînd, împreună cu alţii. Iar dacă pentru prima variantă Kaczynski simţea că se poate descurca singur, pentru a doua cale avea nevoie de sprijinul contemporanilor. De aici şi nevoia manifestului pe care dorea atît de mult să-l vadă publicat.
Să urmărim prima variantă de luptă, de departe cea mai definitorie pentru tipul de personalitate al teroristului nostru. Pentru Kaczynski, dacă tehnica te aserveşte prin înlesnirile pe care ţi le pune la îndemînă, principala grijă este să te sustragi complet influenţei ei. Cînd spun "complet", termenul trebuie luat literal: Kaczynski îşi construieşte o cabană lîngă orăşelul Lincoln din statul Montana şi trăieşte în ea ca un sihastru: fără curent electric, fără apă curentă, fără telefon mobil şi fără vreun aparat care să-i amintească de întronarea tiraniei tehnologice. Trăieşte din ce cultivă în jurul cabanei şi îşi foloseşte materiile fecale ca îngrăşământ pentru pămînt. Bombele şi le confecţionează numai din obiecte pe care le găseşte aruncate în zonă şi nu iese în lume decît pentru a-şi trimite coletele explozive. Un geniu malefic rupt de orice legătură cu civilizaţia, întruchipînd ipostaza absolută a anahoretului modern. Un om trăind libertatea ca autonomie absolută. Sălbaticie pe cont propriu, dar nu sub forma abrutizării suferite de un om degenerat (Ted Kaczynski este de o cinste verificată, nu are vicii şi nu se dedă furturilor sau tîlhăriilor), ci ca o retragere din nevoia de a fugi de agresiunea tehnicii. Rece, calculat şi fără ezitări, Ted Kaczynski îşi taie legăturile cu exteriorul. Un supraom în chipul unei schimnic meşterind cutii-capcană. Se pare că există un prag al inteligenţei dincolo de care pactul cu diavolul este inevitabil.
Kaczynski este "absolut" în înţelesul etimologic al cuvîntului, adică dezlegat de toate. Unitatea dintre gînd şi faptă este fără fisură. Dacă societatea este sursa îngenuncherii, atunci orice punte către ea trebuie tăiată. Ceea ce pentru alţii înseamnă achiziţii indispensabile şi fireşti, pentru Ted Kaczynski înseamnă începutul înregimentării: telefon mobil, calculator, automobil - toate sînt, în ochii lui, forme ale aservirii moderne. Ele îţi intră în viaţă printr-o alegere facultativă şi sfîrşesc prin a deveni obligatorii. La început le încerci din curiozitate şi apoi nu mai poţi fără ele. Din acest moment nu tu le alegi, ci ele ţi se impun sub presiunea confortului, şi tot din acest moment, libertatea ta a luat sfîrşit. Circuitul e totalitar fiindcă pătrunde în toate laturile vieţii: îţi modelează gîndirea şi îţi dictează preferinţele. Totodată, este opresiv fiindcă nu ai de ales: ori de te supui şi eşti înghiţit, ori te împotriveşti şi eşti exclus.
Kaczynski a ales excluderea, sperînd că, prin ceea ce a scris, va deveni profetul unei prăbuşiri totale: colapsul civilizaţiei tehnologice, urmat de reîntoarcerea a omului la stadiul natural din epoca pre-industrială. Se vede limpede că s-a înşelat, cei zece ani scurşi din 1997, anul cînd a fost arestat, şi pînă astăzi, acoperind de uitare Manifestul acestui autor ieşit din tiparele obişnuite. Meritul lui Ovidiu Hurduzeu este că l-a tratat pe Kaczynski nu ca pe un descreierat, ci ca pe un veritabil personaj literar. Căci, aşa cum Macbeth, deşi odios ca om, este fascinant ca personaj literar, tot aşa Kaczynski este fascinant prin problema filozofică pe care o suscită. Mai mult, Ovidiu Hurduzeu a reuşit să obţină acceptul autorităţilor americane în vederea unui dialog cu Kaczynski în incinta închisorii Admex, dialog prezentat în volumul de faţă, alături de Manifestul Unabomber. Rezultatul este o carte excelentă, una din puţinele cărţi remarcabile lansate anul trecut la tîrgul Gaudeamus. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu