Lavinia BÂRLOGEANU. Opoziţia dintre „noi“ şi „ei“ într-o Europă hibridă

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Opoziţia dintre „noi“ şi „ei“ într-o Europă hibridă
http://www.observatorcultural.ro/Opozitia-dintre-noi-si-ei-intr-o-Europa-hibrida*articleID_25119-articles_details.html

Autor: Lavinia BÂRLOGEANU |
Spaţiul unei rumori pe care tout le monde la connaît sans la connaître se redeschide în cotidianul românesc prin declaraţia domnului Kelemen Hunor (preluată de Agerpres în data de 4 martie) referitoare la Legea minorităţilor, care, conform protocolului de guvernare, ar trebui să fie adoptată în primăvara anului 2011. În aceste condiţii, am impresia că articolele „Românii cu românii, ungurii cu ungurii“ de Iulia Popovici, „UDMR – bastion al păcii e!“ de Bedros Horasangian şi „Alteritatea lingvistică în umbra întrebărilor deschise“ de Erika-Maria Todor din Observator cultural (numerele 565, din 4 martie şi 566, din 10 martie) prefaţează, desigur, de pe poziţii şi din unghiuri diferite, o nouă situaţie conflictuală legată de afişarea frontierelor etnice în terenul transilvan.
Pasiunile segregaţioniste cunosc, din cînd în cînd, creşteri exponenţiale şi generează crize pe care competenţele culturale ale Statului nostru, insuficiente, sînt incapabile să le evite sau să le gestioneze. Ca de obicei, preferăm să nu vorbim despre lucruri dureroase sau care ar putea răni orgolii. Evităm să „punem paie pe foc“, ignorînd faptul că, uneori, este bine să ardem pînă la capăt lucrurile care ne-au făcut să trăim rău şi, de ce nu?, să reînvăţăm să trăim. Eventual, împreună. Şi remarca mea nu este fără trimitere practică: într-o Europă tot mai hibridă, cotidianul actorilor din spaţiul transilvan se organizează, încă, în termenii opoziţiei „noi“ – „ei“, o opoziţie care marchează practicile culturale la nivelul principalelor instituţii de identificare: familie, şcoală, biserică, partide politice, instituţii artistice.

În orizontul înfruntărilor reciproce
Un exemplu al ipostazierii acestei opoziţii îl constituie reperele axiologice „noi, românii, stăpîni de fapt“ şi „noi, maghiarii, stăpîni de drept“, repere practic echivalente, după cum vom vedea, din perspectiva mecanismelor subterane angajate. Primul, „noi, românii, stăpîni de fapt“ se construieşte printr-o lungă raportare la „ei“, aceia care „vor să fie stăpîni aici, or, noi sîntem acasă...“, îmi spune un interlocutor din teren (preot ortodox din Tîrgu-Mureş). Metafora casei face naturală angajarea termenului de „stăpîn“, de „proprietar“, care nu are nimic de negociat cînd este vorba de casa lui. Folclorul postdecembrist, exersat cu prilejul diverselor serbări şcolare, evidenţiază cu o claritate uimitoare reperul axiologic în care ne situăm: „Noi sîntem români, aici, în veci, stăpîni!“, „Asta-i casa noastră, nu sîntem în gazdă“, „Azi singuri noi, românii, sîntem în ea (în casă) stăpîni“, repertoriul încheindu-se, tot mai ameninţător, cu „Treceţi batalioane române Carpaţii!“. Limbajul comun abundă de această metaforă: „noi i-am primit în casa noastră, pentru că noi îi includem în spaţiul nostru pe toţi oamenii. Fiind majoritari, prezenţa lor nu ne-a deranjat. Să stea aici, dar să stea liniştiţi, să ne lase-n pace!“.
Acelaşi actor din teren vrea să-mi clarifice mai bine problema etnică, spunîndu-mi: „noi, românii, nu sîntem etnici, etnici sînt ei, care profită de statutul de minoritari şi reclamă că nu sînt bine trataţi“. Calitatea de stăpîn se mai construieşte în mentalul românesc angajînd şi retorica suferinţelor îndurate din partea „lor“, cei care îi „băteau şi omorau pe reprezentanţii noştri bisericeşti“ şi „duceau români la groapa cu var“. Cotidianul şcolar nu este nici el străin de aceste elemente, anumite poetici celebre fiind angajate mai ales pe secvenţele lor cu iz naţionalist, după cum declară cîţiva profesori de limba română.

Idol fascinant, obstacol adorat
Decupajul pe care l-am operat în terenul analizat (Tîrgu-Mureş) indică depresia reactivă a comunităţii române faţă de ideea de autonomie susţinută cu obstinaţie de liderii politici ai comunităţii maghiare, faţă de difuzarea filmului Trianon, faţă de istoria care re-aminteşte că Transilvania a fost parte a Imperiului Austro-Ungar înainte de a fi prima oară integrată României şi faţă de Legea minorităţilor care atîrnă, de ani de zile, ca sabia lui Damocles deasupra Transilvaniei. Întrebări retorice de tipul „De ce să nu facem şi noi un film ca Trianonul? De ce să nu vibrăm şi noi aşa? De ce să nu vrem şi noi România Mare?“ arată idolul fascinant şi obstacolul adorat cu care românii ar trebui să se identifice. A-l imita pe acela care te insultă, tratîndu-l ca pe un obstacol insignifiant, este răzbunarea cea mai bună: vedem astfel cum graniţele noastre nostalgice (De la Nistru pîn’ la Tisa) imită graniţele lor nostalgice (Ungaria dodoloaţă) sau cum ne simţim obligaţi să căutăm ceva care, în mod potenţial, dacă este valorizat, place rivalilor noştri. Unul dintre aceste lucruri este chiar, aşa cum rezultă din interviurile realizate în teren, recunoaşterea calităţii de „stăpîn în propria ţară“, ceea ce sfîrşeşte prin a-i antrena pe „ei, maghiarii“, în jocul „de-a stăpînul“, pentru care au un bizar antrenament istoric.

Maniacii obstacolelor
Istoricul „stăpîn de drept“ (maghiar), interesat de dorinţa istoricului „stăpîn de fapt“ (român) de a se menţine stăpîn şi după căderea unui regim care impusese prin forţă această calitate – care a condus la transformarea majorităţii ungureşti din Mureş în majoritate românească –, intră repede în complicitate cu ipostaza sa istorică şi dezvăluie, în discuţiile din teren, alte voci ascunse ale realului sau alte mecanisme subterane, cum ar fi acela al maniei obstacolelor. Pentru a evidenţia acest mecanism, recurg la dialogul civic în care o voce maghiară afirmă: „ameliorarea conflictelor interne ale unei societăţi segregate etnic se poate atinge prin potenţarea sau slăbirea acestei segregări“.
Corul care cîntă repertoriul potenţării segregării etnice este însă mult mai puternic şi mai activ, mai bine exersat şi foarte aproape de cîştigarea trofeului anti-interculturalitate. Problema cea mai mare a acestui cor este că în Transilvania, deocamdată, nu se poate vorbi decît despre „o subcultură instituţionalizată, delimitată pe linia de demarcaţie etnică, subcultura maghiară. Astăzi nu se poate întrezări încă acea subcultură cu elita căreia ar fi posibil un compromis“ (Provincia 2001, p. 98). Elitele maghiare, după cum vedem, deplîng faptul că intelectualii români nu dezvoltă o subcultură organizată, în mod simetric, în jurul etnicităţii.
În fapt, dacă cele două grupuri de intelectuali – pe care nu-i separă nici timp, nici spaţiu – ar opera exact cu acelaşi tip de frontiere şi ar pune în joc repere echivalente de construcţie identitară, am avea de-a face cu o înfruntare şi cu o dispută continuă, cu o împingere a egoismului pînă la cote diabolice. Cu toate acestea, după cum se poate uşor constata, visul maghiar al întăririi celor două subculturi (maghiară şi română) pe dimensiunea etnică nu poate fi abandonat: mania obstacolelor face ca gestionarii destinelor comunităţii maghiare să impute starea lor de rău ordinii sociale, culturale şi geografice, care trebuie deconstruită. Singura cale a reconstrucţiei rămîne despotismul total al dimensiunii etnice, unul care face şi din Dumnezeu instrumentul său: „mai întîi sînt maghiar, şi după aceea preot“ (preot reformat din Tîrgu-Mureş).

Un cerc vicios
Multiplele exemple separaţioniste (şcolile, instituţiile de cultură) sînt extrem de dureroase pentru sufletele româneşti şi fac vizibilă, la nivelul discursurilor, nevoia morbidă de cel care respinge. În contrapartidă, actorii maghiari repetă în interviuri că „dragoste cu sila nu se poate“. Avem de-a face cu o reacţie în lanţ: nevoia de cel care respinge, tipic românească, o accentuează pe cea maghiară a maniei obstacolelor. Una dintre expresiile cele mai elocvente ale acestei reacţii este suspinul, cu tot mai multă ardoare, pentru Liceul „Bolyai Farkas“, actorii români reamintindu-mi, în timpul discuţiilor, uralele din timpul demonstraţiilor de odinioară: „Bolyai este-al tuturor, chiar şi al românilor!“. Iată un element care întăreşte mania maghiară de a-i ţine la distanţă pe „ei, românii“. Limbajul interviurilor este dominat de sintagma „exclusiv maghiar“, construită pe o iluzie: există un vinovat; el trebuie respins, eliminat, pentru că generează o situaţie de criză.
Evoc, în cele ce urmează, o astfel de situaţie paradigmatică: 1. colectivitatea maghiară de la Colegiul „Bolyai Farkas“ din Tîrgu-Mureş se simţea ameninţată de o minoritate redutabilă (aici comunitatea românească a fost întotdeauna minoritară), cînd, în realitate, singura ameninţată era minoritatea; 2. caracterul incredibil al acuzaţiilor: „prezenţa claselor române împiedică grav procesul de învăţămînt în limba maghiară“, „ameninţă identitatea maghiară“, „nu există destul loc pentru toţi în şcoală“ (activităţile comune ale elevilor maghiari şi români nu erau tolerate nici măcar la nivelul banchetelor de absolvire, al discotecilor sau în alte tipuri de activităţi extraşcolare); 3. convingerea absolută a acuzatorilor în temeinicia acuzaţiilor şi a revendicării de separare: există toate raţiunile din lume pentru a rămîne singuri în clădirea care le aparţine de drept, ridicată de înaintaşii lor.

Salvatorul misterios vine...
Grila conceptuală a teoriei mimetice ne poate ajuta să decodificăm realitatea reconstruită prin argumentaţia care susţine separarea. Prezenţa claselor române în clădire nu a avut, în sine, nimic fantastic, dar a fost dramatizată din teama, uneori verbalizată de către actori, de pierdere a „diferenţei“. Singura soluţie rezonabilă pentru acuzatori a fost izolarea: rivalităţile mimetice s-au calmat, comunitatea s-a consolidat, s-a obţinut liniştea mult dorită. Şi interviurile marchează clar acest lucru: „după separare, identitatea ma-ghiară nu mai este în pericol, ea se poate consolida în cadrul şcolii“. Efectul de catharsis nu este doar o chestiune mitologică, terenul ne arată că este viu, real, este prezent în sufletele oamenilor şi se manifestă ca recunoştinţă pentru salvatorul misterios care a organizat totul, avînd raţiuni foarte bine fondate.
În cazul de faţă, salvatorul nu are nici o legătură cu divinitatea, ca în mit, el este extrem de real, este partidul care reprezintă pe scena politică comunitatea maghiară (UDMR) şi care a făcut pact cu guvernarea în numele unei misiuni care rămîne sacră penru el: conservarea diferenţei culturale a comunităţii maghiare. Salvatorul aplică o corecţie asupra realităţii, separînd adolescenţi etnic diferiţi, oferind astfel pacea fidelilor săi şi restaurînd ordinea socială. Acelaşi salvator corectează de atunci încoace, stimulat de succesul obţinut, tot ceea ce poate, după cum subliniază recent şi articolul „Românii cu românii, ungurii cu ungurii!“ al Iuliei Popovici.
Vorbind despre frontiere etnice în Transilvania, vorbim atît despre o moştenire culturală amenajată încontinuu şi transmisă cu succes, cît şi despre o actualitate gestionată, între altele, de un partid politic care se hrăneşte din aceste frontiere. Pot să-mi închipui cît de greu este pentru UDMR să supravieţuiască în actualul context: într-o Europă a deschiderii şi hibridizării, îşi enclavizează propria comunitate şi, pentru atingerea acestei ţinte, face toate alianţele posibile.
Îmi amintesc cum, imediat după căderea regimului comunist, în Tîrgu-Mureş circulau hărţi conform cărora străzile oraşului ar fi trebuit să fie împărţite între români şi maghiari. Îmi amintesc cum, la recensămintele populaţiei de după Revoluţie, familiile mixte (acelea care au mai supravieţuit revoltelor etnice din oraş) îşi declarau unul dintre copii român, şi pe celălalt maghiar şi-i trimiteau la şcoli diferite ş.a.m.d. Ceea ce pot constata, în acest final de articol, este că intrarea României în spaţiul european nu a atras după sine, din păcate, şi intrarea în actualitatea europeană.
UDMR-ul îşi urmează, cu îndîrjire, ţinta segregaţionistă şi pentru atingerea ei nici un compromis nu este prea mare. Oare cît de departe vor urma partidele româneşti acest vis identitar maghiar, pentru a avea acces sau pentru a se menţine la putere?

Comentarii utilizatori
Fragmentare si omogenizare Peter Dan - Vineri, 25 Martie 2011, 16:40
Un articol lucid şi bine argumentat. De unde scriu (New York) şi din perspective personală a cuiva care a crescut într-un mediu social în care se vorbea cu aceeaşi uşurinţă româneşte şi ungureşte sunt perfect de accord că intrarea în Uniunea Europeană nu a rezultat în adoptarea unei mentalităţi europene.
Benjamin Barber a definit două forţe antagoniste în societatea modernă : McWorld ( omogenizare, multinationalism ) şi Jihad (fragmentare, tribalism). Românii şi maghiarii din Transilvania au sisteme de referinţă (Universuri simbolice ) diferite, şi ca atare trăiesc în versiuni diferite ale istoriei şi ale adevărului, permiţând fiecăruia să-şi justifice acţiunile în propriul sistem de referinţă. Cu alte cuvinte, avem o aderenţă superficială la omogenizare şi una profundă la fragmentare şi tribalism. Câtă vreme această stare de fapt va rămâne neschimbată, conflctul descris de Dna Bârlogeanu va continua, pentru că demagogii vor adresa aspectele profunde şi oamenii de bine pe cele superficiale. Din aceste motive un dialog pe această temă este important şi binevenit.

un profesor roman ingrijorat
Am fost titular la Bolyai - Sambata, 26 Martie 2011, 12:21
La liceul Bolyai s-a intimplat ceva foarte grav> un act de discriminare care a lasat urme grave asupra romanilor. Si s-a intamplat cu acordul si sub semnatura ministrului PSD (Andronescu) al invatamantului. De ce nu exista dezbatere publică serioasa in legatura cu tensiunile etnice din Ardeal? De ce evita partidele politice sa discute subiectul? La ce sa se astepte in continuare romanii din Ardeal? Cand o sa va treziti voi, cei din Bucuresti? Cind va fi prea tirziu?


Date Personale
Titlul Academic:
Profesor universitar
Nume:
BĂRLOGEANU
Prenume:
Lavinia Corina
Telefon:
0722238634
Email:
lavinia.barlogeanu@idilis.ro
Studii

2002-2003 Stagiu post-doctoral de perfectionare pentru activitatea de cercetare
1. Domeniul Semiostilistica, Universitatea Paris 4 Sorbonne, Laboratorul Sens et texte, Coordonatorul stagiului : profesor Georges Molinie
2. Domeniul Antropologie culturala si educationala, Universitatea Paris 5 – CNRS, Laboratorul Langues, Musiques, Societes, Director: Frank Alvarez-Pereyre




2001 Doctorat în Stiintele Educatiei, Universitatea Bucuresti
Teza: Abordare pedagogica a valorii estetice. O perspectiva semiotica




1988-1996 Programul de formare continua pentru învatamântul pre-universitar
Gradul didactic I, gradul didactic II, definitivatul, Universitatea Bucuresti
Subiectul lucrarii pentru obtinerea gradului I :
Accesibilizarea valorii estetice prin intermediul educatiei




1985 , Licenta în Filosofie, Mentiunea estetica, Universitatea Bucuresti
Subiectul lucrarii de Licenta : Sublimul în arta. Exemplificari în muzica romantica
Functii si locuri de munca
Functia actuala:

Profesor universitar, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Psihologie si Stiintele educatiei

Functii anterioare:

      2003       Conferentiar universitar, Universitatea din Bucuresti, Facultatea de                                          
                      Psihologie si Stiintele educatiei      



1999-2003  Lector universitar, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Psihologie si    
                    Stiintele educatiei
      

1987-1999    Profesor, Scoala Normala M. Eminescu, Târgu Mures
Competente academice
Discipline:
Antropologie culturala si educationala
Filosofia educatiei
Psihopedagogia artei
Programe cercetare / Granturi:
2006-2009    Membru in echipa de cercetare a proiectului international Construire la citoyenetee europeene par la pluralite des langues, finantat de catre OFAJ

2005-2007    Director de proiect de cercetare câstigat prin concurs international
        L’impacte des innovations du tourisme sur les pratiques culturelles des
        acteurs dans les espaces multiethniques de la Roumanie
        Proiectul este finantat de reteaua de cercetatori Cultures, Identites,
        Dynamiques Sociales a Agentiei Universitare Francofone

2006        Coordonator stiintific al proiectului Univeristate Europeana
        „România Interculturala”
        Proiectul este finantat de catre Departamentul pentru Relatii Interetnice         al Guvernului României, Centrul Educatia 2000*, Agentia
        Universitara a Francofoniei       

2005 –     Coordonator stiintific al Proiectului „ Strategii identitare, diferente culturale, Politici interculturale  în spatiul românesc”
Proiectul este finantat de catre Departamentului pentru Relatii Interetnice al Guvernului Romaniei si Centrul Educatia 2000*    

2005-2006    Membru în echipa proiectului La fonction pedagogique de la tradition
orale en espace roumain, finantat de Agence Universitaire de la Francophonie



2002-2003     Cercetator stagiar la Universitatea Paris 4 Sorbonne, Scoala Doctorala
             « Concepte si limbaje », echipa de cercetare « Sens et texte »   

                     
2003           Cercetator asociat la CNRS-Université Paris 5 (UMR 8099), în
                Laboratorul « Langues, Musiques, Sociétés »


2002    Studiu de impact finantat de UNESCO : Schimbare si continuitate în curriculumul învatamântului obligatoriu din România   
                                        
Afiliere
Nationala:

Internationala:
Din 2003, 4 septembrie   Cercetator asociat în laboratorul
Langues- Musiques-Societes al   
Universitatii Paris 5 R. Descartes – CNRS, UMR 8099   
   
     Membru în echipele de cercetare asupra temelor:
1.    Procese de categorizare în antropologie (director Frank Alvarez-Pereyre)
2.    Codificare, memorizare, transmitere (director Nicole Revel)
  
 Subiecte de cercetare        
1.    Functiunea pedagogica a culturii orale în spatiul românesc
(povestirea, basmul, cântecul popular, colindul, cântul de leagan, dansul popular, rituri si ritualuri asociate marilor sarbatori religioase)
2.    Studiu comparativ al practicilor educative în familiile de români,
maghiari, germani si evrei din regiunea Transilvaniei (cercetare de teren în judetele Mures si Sibiu)
3.    Problema limbilor de predare in spatiile multietnice din centrul
României
4.    Mecanisme ale raportarii reciproce in situatii de contact cultural
(cercetare de teren in judetele Mures si Sibiu)


Din 2005         membru asociat in reteaua de cercetatori Diversite des expressions
            Artistiques et culturelles et Mondialisation

Publicatii
Carti:
Psihopedagogia artei, 2001, POLIROM, 211 p.

Antropologie sub semnul valorii. Deschideri spre arta si fenomenul educatiei, 2004, Ed. TREI, 315 p.

Strategii identitare si interculturalitate in spatiul românesc, 2005, Humanitas, 140 p
Publicatii:
•    Une vue d’ensemble sur la langue maternelle dans la perspective interculturelle, publicat in revista « Carrefour de l’education », Universite Picardie Amiens, France, nr.22 / 2006

•    L’exigence interdisciplinaire dans la construction des savoirs anthropologiques : l’Ecole de Gusti et les modes de filiation sur le plan europeen,  2007, CNRS

•    Strategies identitaires – gestion des differences culturelles en espace roumain, rev. Repere, nr 1, 2008

•    La ville Targu Mures et le College Bolyai Farkas- etude de cas, publicat in « L’ecole dans une monde en crise », L’Harmattan, 2008



Studii în volumele unor manifestari stiintifice internationale

•    „Voci voalate ale violentei. Constructii identitare in spatii multietnice din România. Abordare reflexiva” în volumul Identitate si globalizare, varianta bilingva româna- franceza, p. 37-79, Humanitas, 2005 –coordonator de volum

•    „Cadru general al ghidului de politici interculturale” în Ghid de politici interculturale, p. 7-28, Humanitas, coordonare volum impreuna cu A. Crisan


•    Interculturalitatea in spatiul transilvan – intre real, ideal si cosmar, editura triton, 2007 (studiu prezentat la Colocviul organizat de Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, in 2006)

•    Teaching Romanian as a Mather Tongue: the Multicultural Perspective (studiu prezentat la Colocviul International „Mather Tongue Education in a Multicultural World”, Sinaia,Romania 2006), in aparitie, editura Humanitas si Centrul Educatia 2000*, 2007

Capitole in carti:
•    „Ghid de bune practici pentru asigurarea calitatii in invatamantul superior”, ARACIS, Bucuresti, 2008 (autor capitolul 2: 2.1, 2.3 si capitolul 3: 3.2)
•    „Paradigma educational umanista în contextul postmodernitatii” în volumul Pedagogie – Fundamentari teoretice si demersuri aplicative, POLIROM, 2002, p. 25 - 46

•    „Educatia artistica în învatamântul prescolar” în volumul Educatia prescolara în România, POLIROM, 2002, p. 135 - 147

•    „Scoala generala 10 Braila – studiu institutional” în Scoala la rascruce. Schimbare si continuitate în curriculumul învatamântului obligatoriu”, POLIROM, 2002, p. 469 - 495

•    „Valori ale educatiei din perspectiva discursului pedagogic umanist” în Lucrarile sesiunii de comunicari stiintifice a Universitatii Petru Maior din Târgu Mures, vol 14, Ed, Universitatii Petru Maior, 2000, p. 165 – 173

•    „Structurare pedagogica a modalitatilor de receptie în arta verbala” în Lucrarile sesiunii de comunicari stiintifice a Universitatii Petru Maior din Târgu Mures, vol 14, Ed Universitatii Petru Maior, 2000, p. 181 -189


© 2011 Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei
Joomla! is Free Software released under the GNU/GPL License.