De ce atâta amărăciune în Est? De Corina Cretu

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Argumentele Corinei Crețu pentru «legătura specială» a României cu SUA. Ce garanții dă această legătură specială? E vorba de cariera politică a cucoanei sau de interesele României. Există vreo legătură între aceste două elemente? Cu prietenie, Dan Culcer

De ce atâta amărăciune în Est?

De Corina Cretu

Nu sunt foarte sigură că la Washington au fost înţelese cu adevărat motivele amărăciunii şi frustrărilor din ţările foste socialiste la aflarea veştii că partea americană renunţă la instalarea elementelor scutului anti – rachetă în Cehia şi Polonia. Cu atât mai mult cu cât momentul anunţului coincide cu o perioadă în care are loc rememorarea evenimentelor care au condus la căderea Zidului Berlinului şi la prăbuşirea comunismului.

Nimeni în Europa, în general, şi în Est, în special, nu-şi doreşte revenirea la Războiul Rece. Doar că atât modul în care s-a ajuns la acordurile de instalare a acestor elemente, cât şi modul în care s-a renunţat la aceste acorduri aduc aminte de practicile acelei perioade. Sentimentul că SUA şi Rusia s-au înţeles din nou peste capul nostru, că părerea noastră nu contează contribuie la naşterea unor noi temeri. Anume că SUA se pregătesc să-şi schimbe radical priorităţile de politică externă, acordând mult mai puţină importanţă Europei. Deschizând astfel calea unei influenţe crescute a Rusiei în afacerile europene.

Temerile în privinţa Rusiei nu sunt fără temei. Luna trecută s-a împlinit un an de la evenimentele armate din Georgia, care au arătat pericolul conflictelor îngheţate din Caucaz şi din Europa de Sud – Est. Riposta militară dură a Rusiei a amintit de „primăvara de la Praga” şi de invadarea Cehoslovaciei. Din păcate, inflaţia de proiecte de rezolvare a lor, concurenţa pe care şi-o fac promotorii lor împiedică rezolvarea lor pe baze permanente şi echitabile.

Un alt motiv de îngrijorare în legătură cu Rusia îl reprezintă politica ei energetică şi folosirea purtătorilor de energie drept armă pentru atingerea unor obiective preponderent de natură politică, şi mai puţin economică. De aceea montarea elementelor scutului anti – rachetă în Cehia şi Polonia era privită drept o poliţă de asigurare în faţa tendinţelor Rusiei de amestec în treburile Europei, în general. Mai ales acum, când, din păcate, Europa nu are capacitatea de a genera o politică coerentă şi unitară faţă de Rusia.

Pentru unele dintre ţările din Est, între care şi România, ţară pe care o reprezint în Parlamentul European, un alt motiv de frustrare faţă de politica americană în zonă îl reprezintă politica de vize. În ciuda promisiunilor şi a insistenţelor ţărilor noastre şi ale Uniunii Europene, o decizie în acord cu nevoile şi aşteptările cetăţenilor români se lasă aşteptată. Mulţi români se întreabă, pe bună dreptate, de ce sunt discriminaţi în acest caz, al vizelor, când soldaţii celor două ţări au luptat şi luptă, şi mor, împreună în Afganistan şi Irak.

Cred că multe dintre aceste nedumeriri şi frustrări nu ar fi apărut dacă exista un efort de explicare a deciziei din partea Washingtonului, dacă lucrurile erau mai transparente. Nimeni nu-şi doreşte antagonizarea şi izolarea Rusiei. Dar istoria ne face bănuitori în astfel de cazuri.

Acest episod demonstrează, odată în plus, cât de importantă este legătura trans-atlantică şi mai ales cât de mult înseamnă pentru ţările din Estul Europei legătura specială cu SUA. Cu timpul, pe măsură ce construcţia europeană devine mai solidă şi mai limpede,  sentimentul lor de nesiguranţă în relaţia cu Rusia se va reduce, ajutat şi de, sperăm noi, o mai amplă şi mai profundă democratizare a vecinului de la Răsărit. Până atunci scutul anti – rachetă ne-ar fi făcut să ne simţim mai în siguranţă.       

Acest articol a aparut si in AMOS NEWS, ca si pe site-ul in limba engleza Euractiv.