Cu prietenie, Dan Culcer
BASARABIA LUI VOLODEA TISMĂNEANU
March 13th, 2011 admin Posted in Condamnarea comunismuluiANDREI VARTIC
Faptul ca Vladimir (Volodea) Tismaneanu, fiul activistilor comunisti si nkvd-isti (kominternisti) de rang înalt Tismanetchi, a fost ales pentru a condamna genocidul comunist în România are si latura lui “unionista”.
Vrea Traian Basescu sau nu vrea (ca el l-a numit pe Volodea în scaun de Areopag), dar Leon Tismanetchi, tatal lui Volodea, s-a nascut la Soroca, în Basarabia. El a intrat de tânar în miscarea mondiala comunistă si a înmultit de la Moscova, mai ales prin radio, semintele comunismului în România mult înaintea lui 28 iunie 1940. Tot el a întretinut relatii strânse cu fratii lui de comunism de la Soroca si din toata Basarabia si a fondat celule teroriste comuniste asa de multe ca, pe 26 iunie 1940, orasele basarabene erau violentate fara mila (exista documente) de nenumarate bande comuniste, care împuscau, maltratau, furau si spânzurau cu o furie antidemocratica necrutatoare (politia, armata si siguranta române aveau ordin sa nu riposteze). Asadar, profesorul Tismaneanu va trebui sa deschida dosarele condamnarii regimului comunist începînd cu Basarabia (poate chiar cu Soroca, unde a activat organizatia anticomunista “Arcasii lui Stefan”), daca nu vrea sa-si pateze reputatia lui de “savant”. Si sa înceapa condamnarea asta mult înainte de 1940, ba chiar înainte de 1924, când NKVD-ul a încercat distrugerea României prin provocarea asa-ziselor rascoale de la Tatarbunar si Hotin. Fiindca, dupa opinia noastra, documentata serios, genocidul comunist din România nici nu poate fi cercetat fara iluminarea cuibarelor comuniste zidite de NKVD si Komintern în Basarabia dupa 27 martie 1918.
Cercetarea sa înceapa din Basarabia
Se vorbeste mult în ultimul timp despre faptul ca actuala clasa politica româneasca, provenita din scoala comunista, a furat si revolutia, si reformele, si democratia postdecembrista pentru a se capatui. Problema e mult mai complexa. Actuala clasa politica a fost tarata de sistemul comunist atât de adânc încât nici nu a fost capabila sa se reformeze si sa reformeze România fara resursele mentale comuniste. Or, aceste resurse nu puteau crea (asa cum a creat Kogalniceanu sau Stere) o Românie noua, democratica si europeana, cu economie functionala de piata, din simplul motiv ca tinta sistemului care le-a format era distrugerea României democratice si scoaterea poporului român din istorie. Exista în arhiva CC al PCUS documente care arata ca, mult înainte de 23 august 1939, Stalin a “ordonat” alfabetul latin în fosta RASSM (o parte din actuala Transnistrie, cu capitala la Balta) pentru a-i învata forțat pe viitorii agitatori, comisari, nkvd-isti si functionari limba româna si alfabetul român, necesar nu numai pentru a instala “statul comunist” în Basarabia a doua zi dupa 28 iunie 1940 (catre acea data pâna si stampilele sovietelor satesti erau gata, iar cei vreo 5.000 doar de “predsedateli selisoveta” sedeau pe bagaje de câteva luni, dar Siguranta româna “nu stia”), ci pentru a “uni” cu URSS toata România (acest scenariu stalinist a salvat limba româna în Basarabia si dupa 1949). Fara cercetarea acestor cuibare “basarabene” a comunismului românesc, cruciale pentru devenirea contemporana a României, practic este imposibila condamnarea atrocitatilor comuniste din spatiul de locuire (si geneza) al poporului român.
Au disparut un milion de oameni
Volens-nonlens, Volodea Tismaneanu, colegul de clasa al multor odrasle de comunisti de rang foarte înalt, va trebui sa ajunga la scenariile moscovite ale instalarii comunismului în România. Fara cercetarea acelor scenarii judecarea comunismului românesc este o totala bataie de joc fata de memoria sutelor de mii de inocenti ucisi în România. Iar acele scenarii nu pot fi descifrate fara cercetarea filierei basarabene a Partidului Comunist Român, care a început realizarea lor mult înainte de 28 iunie 1940, practic imediat dupa votul istoric din 27 martie 1918 care a declansat procesul Marii Uniri a poporului român.
Volens-nonlens, Volodea Tismaneanu va ajunge la dosarele martirilor români din Basarabia, unii maltratati si ucisi pâna la 28 iunie 1940, altii luati din casele lor chiar pe 28 iunie 1940 sau în zilele urmatoare, condamnati fara alta vina decât aceea de a fi români (sau evrei, rusi, ucraineni, gagauzi, bulgari), apoi ucisi cu o cruzime despre care, cum spuneam mai sus, arareori fiinta omeneasca a dat dovada în întunecata ei istorie.
Volens-nonlens omul de stiina Vladimir Tismaneanu este obligat deontologic sa ajunga la dosarele moscovite ale acelor martiri (nevinovati fata de statul democrat român), dar si la informatorii care au transmis la Moscova (din România democrata interbelica) informatii ce au pecetluit soarta lor mult înainte de 28 iunie 1940. De pilda, Vasile Gafencu, deputat în Sfatului Tarii, agricultor de la Sângerei, mort în Gulag, tatal lui Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor comuniste din România.
Volens-nonlens Volodea Tismaneanu va trebui sa ajunga macar la cartea Naselenie Moldavsckoi SSR, de E. M. Zagorodnaia si V. S. Zelenciuc (Cartea Moldoveneasca, 1987, Chisinev) unde la paginile 23 si 32 (ce oglindire numerologica!) se vede foarte clar faptul ca, între 28 iunie 1940 si 28 iunie 1950, din Basarabia au disparut un milion de oameni (din 3,3 milioane).
Românismul, demolat cu bani românesti?
Azi, când aceiasi comunisti leninisti distrug tot ce este românesc în Basarabia (inclusiv manualul de istorie a românilor sau arhitectura sacra a poporului român), când pâna si denumirile liceelor românesti le stau în gât, când sunt atacati, ca si în perioada interbelica, patriarhii reunificarii Basarabiei cu România (cum ar fi Paul Goma, Grigore Vieru sau Mihai Cimpoi), o întrebare grea de tot se pune si serviciilor secrete românesti, si clasei politice de la Bucuresti: de ce demolarea românitatii în Basarabia se face de peste zece ani pe banii statului român (Vieru este atacat în publicatiile finantate de Departamentul Românilor de Pretutindeni, iar Paul Goma si Mihai Cimpoi în cele finantate de Institutul Cultural Român)? De ce vestite si foarte mediatizate ONG-uri, zise “democratice si anticomuniste”, din România nu condamna atrocitatile actualilor comunisti, aflati la putere în Republica Moldova (cum ar fi exodul unui milion de români)? De ce membri marcanti ai acestor ONG-uri bucurestene tac despre uriasele monumente ale ocupantului comunist, pe care le ridica în Basarabia, alt Volodea, comunistul “leninist crestin ortodox” Vladimir Voronin sau despre lichidarea institutelor academice de studiere a culturii si istoriei românilor? De ce acesti “anticomunisti” au luat apa în gura atunci când Volodea Tismaneanu a fost numit în functia de “terminator” comunist al comunismului românesc? Poporul român, ca si poporul rus, ca si poporul evreu, ca si poporul italian sau spaniol, ca si poporul german, are destui nemernici comunisti si nazisti pe sufletul sau. Dar oare asa de îmbolnavit de comunism sa fie presedintele României (Einstein spunea ca stiinta fara morala e un nonsens) încât sa nu înteleaga ca judecarea genocidului comunist este o problema morala si ca profesorul Vladimir Tismaneanu va trebui sa înceapa judecarea comunismului românesc cu mama si tatal sau - nascut la Soroca, în Basarabia, stravechi pamânt românesc?
În memoria lui Andrei Vartic
Pe 2 iunie 2009 a trecut în Lumea Celor Drepţi prietenul nostru Andrei Vartic. „Moş Andrei”, cum îşi spunea faţă cu noi şi cum îi spuneam noi înşine (deşi nici el nu era cu adevărat bătrân, după cum nici noi nu mai eram atât de tineri) avea 60 de ani. Pentru cei care l-am cunoscut, plecarea lui dintre noi a fost dureroasă, o durere care, în cazuri de acest gen, cel mai adesea este mută.Vom căuta aici să schiţăm doar jaloanele unei vieţi puse în slujba culturii şi binelui public ale românităţii din Basarabia.
Fizician de formaţie, a avut preocupări constante în literatură, teatru, istorie şi jurnalism. Încă din studenţie a fost arestat de KGB pentru participarea la acţiuni anticomuniste şi de afirmare a identităţii româneşti. De pildă, în vara anului 1968 (moment în care ia naştere în Uniunea Sovietică tipul de opoziţie numit „disidenţă”) organizează o acţiune de protest faţă cu cu invadarea Cehoslovaciei de către trupele sovietice. Cunoaşte represiunea regimului sovietic: şapte ani de-a rândul i se interzice să aibă un loc de muncă, este arestat în diferite oraşe ale Uniunii Sovietice şi chiar internat pe motive de conştiinţă într-un azil psihiatric din Chişinău (în vara 1972). Pentru a se întreţine munceşte în construcţii, „la negru”, în Siberia. Publică în samizdat lucrări precum: Drum prin rime, Arta iubirii, Jurnalul baltic, Ion, Pod peste fluviu, Scrisori din Bizanţ sau Lupta cu moartea.
În martie 1977, susţinut de alţi oameni de cultură din Basarabia, întemeiază la Filarmonică „Teatrul Poetic”, care ulterior va deveni unul din centrele mişcării de eliberare naţională din Basarabia. Cu „Teatrul Poetic” prezintă câteva mii de spectacole din literatura medievală şi cea clasică românească (scop în care bate cu pasul, de câte două-trei ori, fiecare sat românesc din Basarabia). În urma reprezentaţiilor date, iau naştere peste 300 de „teatre poetice” româneşti de amatori.
Montează peste 50 de spectacole şi spectacole proprii de „teatru poetic”, care au loc la Filarmonică, la Palatul Naţional şi la televiziune, lecturează şi recită fragmente din literatura clasică românească în peste 40 de spectacole proprii de televiziune (împreună cu Nicolae Dabija, prezentator şi Iurie Roşca, redactor).
În 27 mai 1988 iniţiază crearea Frontului Popular din Moldova (FPM), pentru ca pe 3 iunie 1988 să organizeze şi să conducă adunarea de fondare a organizaţiei. Este membru activ al cenaclului „A. Mateevici” şi al FPM, orator la mitingurile anticomuniste şi de afirmare a identităţii româneşti, participant la organizarea Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989.
În perioada 1990-1994 este deputat din partea FPM în primul Parlament al Republicii Moldova, unde participă la redactarea Regulamentului Parlamentului, a „Legii de funcţionare a Guvernului”, a „Legii cu privire la economia de piaţă” şi a celei privind „Stoparea pe cale paşnică a conflictelor regionale din fosta URSS”.
În septembrie 1991 pune bazele primei fundaţii culturale din Republica Moldova, „Basarabia”, şi a editurii cu acelaşi titlu, editează revistele „Quo Vadis” şi „Fără machiaj”.
Începând din 1990 organizează anual mai multe expediţii de săpături arheologice în zona de locuire a dacilor din Carpaţi, pentru ca în august 1994 să publice prima sa carte consacrată subiectului: Ospeţele nemuririi, vol. I-III (care cunoaşte şi o ediţie în limba rusă).
Din 2005 lucrează la Radio „Vocea Basarabiei” şi „Euronova 71”, unde devine director de programe şi realizator al emisiunii „Holocaustul comunist din Basarabia”. Colaborează la publicaţii ca: „Literatura şi arta”, „Timpul”, „Natura”, „Magazin bibliologic” din Chişinău, „Convorbiri literare” şi „Dacia literară” din Iaşi sau „New York Magazin”, şi editează site-ul: http://www.voceabasarabiei.com. În 2007 publică o colecţie de articole intitulată Cealaltă Românie (Ploieşti, Casa de presă Typodas Press).
A fost vicepreşedintele Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova (condus de Nicolae Dabija), încă de la înfiinţarea organizaţiei, în 2007, şi până la săvârşirea sa.
Cele spuse reuşesc doar să indice (iar nu să cuprindă) faptul că ne-am aflat în prezenţa unei personalităţi polivalente, situată – în ciuda vremurilor – în linie directă cu marile nume ale intelectualităţii basarabene din secolul trecut (de altfel, este înrudit, pe linie maternă, cu Petre Ştefănucă).
L-am cunoscut ca pe un om blând, ca pe un om bun, ca pe un om drept. Figura sa radia acea linişte interioară proprie omului care trăia în raport cu un crez, şi care era, în acelaşi timp, un efect al încercărilor pe care le trecuse cu bine. Ştia să adapteze cu inteligenţă şi graţie natura principiilor la efemerul acţiunii politice. În fine, a fost unul din atât de puţinii oameni cinstiţi pe care i-am întâlnit în viaţa noastră; cinstit, şi nu oricum, ci: până la capăt şi fără rest!
*La împlinirea a 40 de zile de la trecerea sa în eternitate, prietenii l-au comemorat la Mânăstirea Diaconeşti din jud. Bacău. La întrunire au participat, între alţii: Ion Vartic, fiul cărturarului, Constantin Rusanovschi, preşedintele Filialei Oneşti a Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina” şi Viorel Cucu, directorul Editurii „Vicovia” (v. pagina sa Web: http://andreivartic.org/). Cu acelaşi prilej a fost lansată cartea Codul de la Voroneţ, Bacău, Editura Vicovia, 2009, publicată în Colecţia „Andrei Vartic”.
Bucureşti, 6 octombrie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu