Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Este comentariul lui Ion Coja pe marginea textului semnat de de economistul Eugen Ovidiu Chirovici, considerat de redacția Bloombiz, oarecum abuziv, o analiză.
Reproducem mai jos textul comentat de Ion Coja.
În postarea următoare preluăm un interviu acordat aceluiaș ziar de scriitorul și analistul comentat.
Ca deobicei reproduc ceva și din comentarii la articole antologate, fiindcă ele sunt semne ale mentalității actuale și indici de memorie colectivă.
Ion Coja va observa că majoritatea comentatorilor, de pe Bloobiz, pare încântată de punctajul construit de Eugen Ovidiu Chirovici. Fiindcă analiză nu este. Autorul o promite? Nu e vorba de «mituri», termen folosit de Eugen Ghirovici într-o interpretare extensivă, inadecvată, care amintește de teoriile lui Lucian Boia.
Cu prietenie, Dan Culcer
Ion Coja. Să stăm să judecăm drept!
Domnule Eugen Chirovici,
V-ați pronunțat de curând asupra unor chestiuni de mare importanță pentru spiritul și interesul public românesc, sub titlul Cinci mituri despre sistemul comunist din România. Subiectul fiind cam acesta: nu avem motive serioase să regretăm (ceva din) ce a fost înainte de 1989. Concluzia la care ați ajuns: „Ticăloșiile trecutului nu justifică abuzurile pe care suntem obligați să le trăim astăzi în numele „capitalismului”. Dar nici aceste abuzuri sau derapaje nu trebuie să ne transforme în nostalgici ai regimului comunist. Altminteri ratăm șansa edificării unei societăți caracterizate, dincolo de orice, de normalitate.”
O primă concluzie la care ajunge cititorul: pentru Eugen Chirovici înainte de 1989 românii au avut parte de ticăloșii ale regimului, iar după 1989, doar de abuzuri și derapaje ale noului regim. Distanța între ticăloșii și abuzuri este, în principiu, enormă. Așadar, avem de comparat ticăloșiile lui Ceaușescu și ale regimului său versus derapajele lui Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, luați la grămadă, ca exponenți ai regimului de după 1990. Fac astfel prima obiecție: cuvîntul ticăloșii în mod sigur se potrivește mai bine pentru cele petrecute după 1990. Chiar dacă cuvîntul derapaje a fost lansat în gargara politică după 1990, el se potrivește mai bine pentru ce a fost înainte de 1990. Dar, nota bene, nu am în vedere perioada 1944-1964, plină de ticăloși și de ticăloșii, ci numai anii 1964-1989.
Aflu de la dl Eugen Chirovici că suntem singura țară ex-comunistă în care oameni nutresc asemenea nostalgii. Îl cred. Dar o asemenea constatare trebuie urmată obligatoriu de întrebarea de ce? De ce românii, destul de mulți, regretă (mult din) ce a fost înainte de 1990? De proști ce sunt?!
Logic vorbind, trebuie să avem în vedere și altă explicație: ungurii și bulgarii, de pildă, că sunt mai aproape de noi, probabil că nu au ce regreta și, deci, nu au nostalgii după cele dinainte de 1990, iar românii, probabil, au ce regreta!... E de luat în seamă această ipoteză? Eu aș lua-o și, spre deosebire de dl Eugen Chirovici, dacă aș aborda același subiect, nu m-aș simți capabil să-l tratez pe două pagini. Ipoteza că cetățenii României ar avea mai mult de regretat decât cetățenii celorlalte țări comuniste este de luat în serios, altminteri vom fi nevoiți să dăm explicații inacceptabile într-o discuție serioasă: românii e proști, bunăoară, și de-aia regretă...
Așadar, au existat cumva domenii și aspecte în care românii, înainte de 1990, au dus-o mai bine decât frații lor din celelalte țări socialiste?
Abordând în treacăt, deci superficial acest subiect, încerc să propun un reper important, indiscutabil important, și mă gândesc la dreptul sau nevoia ființei umane de a avea o locuință decentă. Este un drept relativ ușor de cuantificat. Din acest punct de vedere, este deasupra oricărei discuții că noi, cetățenii României, locuiam în condiții mai bune decât omologii noștri din celelalte țări comuniste, în frunte cu URSS. Depun mărturie: în 1980, când am reușit să devin și eu proprietar, am constatat că puțini români mai erau în situația mea, de a locui pe unde apucă, mereu flotant!... Iar în primăvara lui 1989 circula sloganul că în România s-a rezolvat problema locuințelor, iar în viitorul cincinal, 1990-94, va fi să ne apucăm de construit șosele și auto-străzi!... Nu am auzit atunci pe nimeni zicând că mai avem mult până se va rezolva problema locuințelor! Evident, mai rămânea problema locuințelor de lux, la care nu prea aveam dreptul nici să visăm... Drept e! Dar aceasta este altă problemă!
Știu bine că în acea vreme, în țările surori, plăteai și așteptai ani buni până îți venea rândul să primești apartamentul achitat!... Repet, începând cam din 1980, la noi puteai să cumperi un apartament, cu credit de la CEC de 3%, și să te muți în apartament a doua zi! Desigur, mai la marginea Bucureștiului, dar deja aveam metrou în multe cartiere... Domnul Chirovici, ca economist de forță, poate veni cu datele statistice, să vedem dacă am sau nu dreptate.
Repet: avem azi datoria să ne întrebăm dacă nu cumva, sub anumite aspecte, în România anilor 1980, se trăia mai bine ca în celelalte țări comuniste. Corect spus: așa zis comuniste!... Căci, cel puțin în România, comunismul, cel importat din Rusia, corect numit de unii cominternism, a fost tras pe o linie moartă încă de Gheorghiu-Dej. Moment semnificativ: eliberarea din temnițe a deținuților politici în cursul anului 1964. Prigoana împotriva acestora imediat după 1945 a fost declanșată de cominterniștii bine struniți de Ana Pauker și ciracii săi... Ce a urmat după 1964 nu se poate numi comunism! Dar nici cominternism! A fost altceva! După Viorel Roman, cunoscutul politolog din Germania, a fost o dictatură de dezvoltare... E probabil eticheta cea mai potrivită cu realitatea!
...Nu voi lua în discuție toate cele cinci mituri, cum le numește dl Chirovici: (1) loc de muncă asigurat pentru fiecare persoană, (2) salariu decent, adică suficient, (3) lumea era mai cinstită, nu se lua șpagă, (4) infracționalitatea era ca și inexistentă și (5) sistemul de educație era mai bun, mai performant.
Repet, nu mă încumet să iau în discuție serioasă acest vast subiect. Aștept de ani de zile s-o facă specialiștii, iar acum, când un specialist cu felurite doctorate și alte titluri academice, ca dl Eugen Chirovici, o face, mă simt obligat să-mi declar public dezamăgirea. Nu așa ceva așteptăm de la specialiștii noștri, economiști, sociologi etc. Avem nevoie de o evaluare corectă, atât ca nivel de profesionalism, cât și ca grad de obiectivitate: ce am câștigat și ce am pierdut după decembrie 1989?
În speranța că se va demara această discuție, lămuritoare la nivel național, din diversele observații pe care le-aș face în calitatea mea de martor al ultimilor 50-60 de ani de istorie românească, mă rezum – deocamdată, la următoarele. Le numerotez:
(1) Ca principiu, nu trebuie confundate slăbiciunile ființei umane cu slăbiciunile unui sistem. Încă nu s-a născut regimul care să reducă la zero infracționalitatea. Dar putem face deosebirea între (a) un regim care își propune cu sinceritate să diminueze infracționalitatea și (b) regimul care o face de mântuială, numai pe hârtie. Este evident că înainte de 1990 era viu și destul de eficient acest efort, iar după 1990, Dumnezeu cu mila! Ba chiar am putea spune că sistemul de guvernare post-decembrist stimulează infracționalitatea, foarte rar o pedepsește, și numai de la un anumit nivel social în jos!...
(2) În mediul universitar era o preocupare specială din partea autorităților să asigure corectitudinea examenelor de admitere. Erau atât de corecte concursurile de admitere, încât copiii unor mari lideri comuniști au picat la examenul de admitere și au fost nevoiți să stea acasă încă un an și să se pregătească mai bine pentru a putea fi admiși la facultatea respectivă! Pot da nenumărate exemple, începând cu copiii unor membri ai atotputernicului CEPEX. O pomenesc în acest context pe colega mea Teodora Popa, care a lăsat-o corigentă la latină pe fiica lui Paul Niculescu Mizil, deși acesta era ministrul învățămîntului la acea dată. A trecut-o pe biata fată abia toamna, la reexaminări. Am întrebat-o pe dna Popa dacă nu s-a făcut nicio intervenție asupra sa și mi-a confirmat: nici una!...
(3) Pe la începutul anilor 70 securitatea a descoperit nereguli la examenul de admitere la Facultatea de Drept din București, după aproape doi ani de la producerea infracțiunii. Culmea: era vorba de examenul de admitere la secția specială, fără frecvență, pusă la dispoziția candidaților proveniți din rândul ofițerilor MAI. Erau mai mulți pe un loc, astfel că nu era simplu nici pentru milițieni să intre la facultate, chiar dacă aveau un regim de favoare. Dar nici favoarea nu era prea mare, deoarece milițienii care terminau această secție, nu aveau voie să ajungă avocați sau magistrați!... Ci trebuiau să-și valorifice competențele de juriști numai în interiorul MAI... Pentru neregulile descoperite doi profesori, deși activiști de frunte ai PCR, au fost băgați la închisoare, iar studenții ofițeri care beneficiaseră de necinstea profesorilor au fost exmatriculați din facultate și, dacă nu mă înșel, dați afară și din MAI... Așadar, o anchetă MAI care a lovit dur câteva zeci de ofițeri MAI!...
Pe vremea aceea lucrările scrise de la concursul de admitere se păstrau vreme de doi ani, tocmai cu acest scop, ca să se poată verifica orice reclamație sau suspiciune. După 1990, la primul examenen de admitere, am aflat că instrucțiunile primite de la Minister erau de-acum altele: tezele respective să se păstreze numai câteva zile, cât dura perioada de contestații...
Mai mult, la fiecare concurs de admitere se înscriau agenți ai securității care, în felul acesta, aveau posibilitatea să stea în sală, se făceau că scriu și ei câte ceva, cu misiunea de a vedea dacă se întâmplă ceva necurat în sala de concurs... Așa a ajuns să fie identificată potlogăria unui coleg, care a dat cinstea pe rușine... Fiind în pragul pensionării, i s-a trecut cu vederea vina penală, dar a fost imediat pensionat, pe ușa din dos a facultății, fără a i se face obișnuita agapă de despărțire. Era prodecan la Litere...
(4) Eu și frații mei am fost anchetați la legea 18, cea cu averile ilicite. Ne-am făcut casă nouă pe locul casei părintești, în plin centrul Constanței. Locul îi tentase și pe niște tovarăși de la partid, în frunte cu tovarășul Tăvală, care doreau să facă pe acel amplasament un bloc elegant, pentru ei și ai lor. Am reușit să primim autorizația de construcție printr-o fericită întâmplare, ceea ce ne-a atras o mulțime de șicane din partea grupului Tăvală, Trandaș, Georgescu... Ne-au dat și la ziar, în justiție am pierdut procesul și am fost buni de plată, bașca rușinea... Dar eu, personal, am avut tot timpul convingerea că lucrurile nu pot rămâne așa, ci se vor normaliza. Așa că m-am adresat vestitei conduceri de partid și de stat, am făcut mai multe memorii, audiențe etc., iar în final s-a procedat la o anchetă pe linie internă de partid, dusă de temutul control muncitoresc, alcătuit din persoane verificate ca incoruptibile! S-a constatat că aveam dreptate, la Tribunalul Suprem ni s-a anulat sentința trucată, iar tovarășul Tovală, găsit și cu alte belele pe cap, a fost dat afară din partid. O parte din tevatura acestei întâmplări am băgat-o în piesa Cu pașaportul în buzunar, care însă nu s-a jucat, nici nu s-a publicat, căci a fost considerată prea critică, prea dură!... Deh, a avut și regimul acela limitele sale, nici vorbă! După 1990 însă, iată, domnule Chirovici, mă judec de 15 ani cu statul pentru moștenirea rămasă de la părinți! Nu mai am nicio speranță de intrare în normalitate, domnule Chirovici!...
(5) Am cunoscut nenumărate cazuri, inclusiv după 1990, de elevi români care, aflați în situația de a-și continua studiile de liceu în străinătate, constatau că veniseră din România cu multe cunoștințe care le erau complet străine elevilor de vârsta lor din Franța sau SUA. În 1988, l-am căutat la Paris și l-am întâlnit pe Bogdan Bradoschi. Dintre foștii studenți, el promitea cel mai mult să calce pe urmele lui Ioan Petru Culianu. Făcuse la București facultatea de limba engleză. Rămas în Franța, mai facuse o facultate, germana, la vestita Sorbona. Din cele povestite de el rezulta că între cele două facultăți nu prea se putea face comparație. L-am întrebat deschis: E diferența chiar așa de mare? În ce privință sunt mai buni ca noi? M-a corectat: Nu m-ați înțeles! Comparația este în favoarea profesorilor și studenților de la Pitar Moș!... Și mi-a povestit ce și cum! Nu-mi venea a crede ce auzeam!... I-am cerut în mod expres voie să-l citez, cu proxima ocazie, în fața foștilor săi profesori de la Pitar Moș. A fost bucuros să-și dea acordul. Din păcate nu s-a mai ivit ocazia...
După 1990, la întâlnirile metodice ale inspectoratelor școlare, profesorilor li s-a cerut să mai coboare ștacheta pretențiilor, atât în privința predării, cât și a evaluării. Pe piața muncii, în România de după 1990 și în Comunitatea Europeană, nu e nevoie de prea multă cultură! Altceva se cere!...
De altfel, dl Eugen Chirovici sper că e de acord cu toată lumea, cum că, de trei ani cu un ministru ca actualul, numai de o stare de normalitate nu se poate vorbi în guvernul României, în sistemul de educație...
(6) Dl Chirovici ne asigură că se lua șpagă și înainte de 1990. Nu spune nicio noutate. Cred că șpagă s-a luat și pe vremea lui Decebal! Problema este să comparăm ce șpagă a luat Ceaușescu cu ce șpagă a luat Băsescu! Ce șpagă a luat Suzana Gâdea și ce șpagă a luat Elena Udrea!... Și așa mai departe! Problema este dacă sistemul anterior încuraja și proteja șpaga, inclusiv la nivelul cel mai înalt, așa cum o face sistemul actual, post-decembrist!
Sistemul anterior sancționa șpaga, iar de la un anumit prag de periculozitate socială prevedea chiar condamnarea la moarte! Petre Roman și ai săi, primul lucru pe care l-au făcut după asasinarea lui Ceaușescu a fost abolirea pedepsei cu moartea, ceea ce, în subtext, conținea un mesaj clar: avem liber la furat! La distrus economia și Țara!...
Nu vreau să fiu nici polemic, nici să mă exersez pamfletar. Textul dlui Chirovici este neașteptat de ușuratec și nu vreau să profit. Nu am niciun motiv. Da, salariul meu de cadru didactic universitar nu era suficient pentru un trai decent. Personal, am rezistat numai datorită meditațiilor. Evident, în loc de meditații aș fi putut face altceva mai bun, o activitate propriu zis creatoare!...
Da, am scris multe texte rămase nepublicate din pricina cenzurii! Unii colegi aveau pile nu numai la Gospodăria de partid, de unde se puteau aproviziona, dar a existat o categorie de scriitori și publiciști cărora li se îngăduia abordarea unor subiecte care erau tabu pentru alții... Etc., etc. Anomaliile specifice regimului nu erau puține și nici ușor de trecut cu vederea! Dar era evident că aceste anomalii se puteau înlătura ușor, de pe o zi pe alta! Cum s-au și rezolvat imediat după 22 decembrie: dreptul la pașaport, dreptul la a doua locuință, dreptul de a circula în fiecare duminică cu automobilul, benzină la discreție și alte câteva. Nu foarte multe!
Dar mai ales era evident în 1989 că după trecerea în pensie a generației lui Nicolae Ceaușescu, venirea la putere a generațiilor mai tinere era exclus să producă monștri de teapa lui Postelnicu sau Bobu. Un Traian Ștefanescu sau Mihai Badea și ceilalți, care roiau în cercul de prieteni ai celor trei copiii ai lui Nicolae Ceaușescu, nu se mai puteau bate cu cărămida în piept pentru isprăvile închipuite de pe vremea ilegalității sau a colectivizării. Cei ce urmau să schimbe garda veche erau persoane cu studii universitare corect făcute, doctoratele la fel. Existau toate premizele ca prin următoarea generație de lideri să sporească substanțial gradul de normalitate din societatea românească... Unul ca Vanghele, săracul, înainte de 1990 putea visa cel mult la gestiunea unui chioșc alimentar! Ce să mai zic de ceilalți, în frunte cu un Boc sau Băsescu!...
O spun cu toată încredințarea, pe care am avut-o chiar de atunci: În 1989 lipsea puțin ca să fie bine!... Iar ce lipsea era ușor de obținut, printr-un simplu act de voință politică.
Câteodată nu poți să mergi bine din cauza unor pietricele intrate în pantof sau a unui cui din talpă! Trebuie să te oprești și să le scoți! Nu poți continua drumul!... Cam așa eram noi în 1989.
Acum nu mai putem merge înainte din cauza unor pietroaie atârnate de picioare – cele șaptezeci de miliarde de euro cu care suntem datori. În plus, ni s-a dus și vlaga din picioare: în anii de după 1990 s-a distrus mai mult de jumătate din potențialul de producție!... Nu-l vom putea reface de pe o zi pe alta, printr-un act de voință, ci doar prin alte sacrificii, a două sau trei generații!...
Deci: subiectul este prea vast și prea dureros ca să-mi închipui că l-am abordat măcar. Prin rândurile de față am vrut doar să semnalez că ar fi o mare greșeală dacă l-am aborda în maniera propusă de dl Eugen Chirovici. Total inadecvată, total inadmisibilă! Aștept o discuție serioasă pe acest subiect! Și vă garantez tuturor că veți afla despre acele greșeli sau păcate capitale ale regimului ceaușist pe care nu le pomenește nici unul dintre cei care îl înjură, îl critică sau îl blesteamă! Cei mai mulți o fac pe motive inconsistente sau închipuite! Exact ca și cei care, tot așa, l-au lăudat aiurea, pe temeiuri inexistente, eludând meritele reale ale răposatului regim... Fie-i țărâna ușoară.
Ion Coja
Extras din Bloombiz.
06 Martie 2011 / 23:15
Cinci mituri despre sistemul comunist din Romania
06 Martie 2011 / 23:15
06 Martie 2011 / 23:15
Cinci mituri despre sistemul comunist din Romania
Capitalismul de opereta care a fost construit in ultimii douazeci de ani in Romania alimenteaza nostalgii/mitologii care in restul tarilor excomuniste au fost de mult uitate. Victime unor asemenea abordari pot sa cada lesne mai ales cei care nu au trait acele vremuri si isi hranesc cunostintele despre istoria recenta de la cite un nene care bate cimpii pe banca din fata blocului sau la televizor - fiecare dupa sansa.
1. Fiecare persoana activa avea un loc de munca sigur si garantat pe viata.
Absolventii de facultate, de exemplu, primeau intr-adevar ceea ce se numea "repartitie". In cele mai multe cazuri, asta echivala cu o "excursie" de cel putin trei ani undeva la capatul lumii, cu un salariu inferior celui unui muncitor calificat.
Transferul era aproape imposibil, deci sistemul echivala cu un soi de iobagie.
Avansarile se faceau "pe pile" in cele mai multe cazuri, inscrierea in partidul comunist era obligatorie pentru cea mai insignifianta functie.
Uzinele, mai ales, semanau cu lagarele de munca, neincalzite, populate cu muncitori care, intr-o proportie semnificativa, la prinz erau deja beti. Inginerii si economistii erau un fel de rau necesar.
Vertebrele economiei erau batrinul maistru cu basca-n cap si omenosul secretar de partid pe sectie/combinat, in general un politruc bun de gura care nu se pricepea la nimic.
2. Salariul era suficient pentru un trai decent.
Pentru conditii de munca speciale – mine, santiere, combinatele care presupuneau toxicitate si pericol – se adaugau sporuri semnificative la salariu.
Cu tot cu aceste sporuri, rareori o leafa depasea ecihvalentul a o suta de dolari (era deja foarte mare, un inginer/medic/profesor stagiar avea circa 40 de dolari).
Un automobil - singura marca comercializata incepind cu anii '70 era, fireste, "Dacia" - costa 70.000 de lei, o pereche de pantaloni blue-jeans circa 2.000 de lei, un deodorant circa 100 de lei.
Ultimele puteau fi cumparate doar de pe piata neagra, pentru ca magazinele de profil, mai ales in anii '80, erau toate "sexy", adica goale.
Pentru un televizor - fie si alb-negru - sau frigider, trebuia sa astepti uneori un an sau doi, inscris pe o lista, cu recomandare de la locul de munca (!).
Aparent salariul ajungea de la o luna la alta pentru ca, practic, nu aveai nimic de cumparat, in afara mincarii, cind o gaseai si pe aceea.
Erau mentinute mici intretinerile si chiriile. Insa pentru a primi o "cutie" la bloc, trebuia sa astepti ani, sa zaci pe coridoarele Primariilor pentru o repartitie sau sa ai vorba buna de la vreun smecher de la partid, securitate, militie (coloanele de baza ale regimului).
Sau sa dai spaga, evident.
3. Lumea era mai cinstita, nu se lua spaga.
Nimic mai fals. Diferite erau mizele si anvergura spagii, atita tot. Evident, nu erai obligat sa dai spaga pentru a cumpara o intreprindere – alea nu se vindeau, ca erau ale intregului popor.
In rest, spaga era cvasigeneralizata, la fel ca acum.
Indiferent ce contact aveau cu autoritatile de stat - si aveai mereu intr-o economie planificata si etatizata - punga de cafea, tigarile americane sau pur si simplu bancnotele puse-n plic erau arme fara de care nu aveai nici o sansa de succes.
Nu primeai stampila miraculoasa, biletul de tren "cu loc", biletul la "tratament" prin sindicat intr-o statiune de odihna fara o mica "atentie".
Niciunui gestionar cu capul pe umeri nu-i trecea prin cap sa ia banii pentru consumatie unui "tovaras" cu oarecare trecere, fie care era vorba de un restaurant sau de un magazin.
Toti acesti gestionari aveau pitite marfuri care erau destinate, in mod firesc, doar protipendadei.
Cunosc un caz in care unei doamne i s-au cerut inclusiv cerceii de aur din urechi pentru urgentarea unei vize pentru o excurise in Germania (unde a si ramas, de altfel).
Cei mai multi primeau "atentii", carierele erau "aranjate", privilegiile erau pentru smecheri si-atit.
Cind imi aduc aminte de acele vremuri, imi dau seama ca, de fapt, adevarata noastra problema este aceea ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult.
Medicii aveau salarii relative rezonabile comparativ cu restul angajatilor. Tot nu te tineau de vorba - cei mai multi - fara o "atentie".
4. Infractionalitatea era ca si inexistenta.
Regimul era extrem de discret in aceasta privinta si, evident, ziarele nu scriau mare lucru despre acest subiect si doar "cu voie" de la centru.
Asta crea impresia de stabilitate, impresie in linii mari falsa. Cazurile de delaipdare, luare de mita, trafic de influenta, etc, erau musamalizate deseori, in afara celor foarte grave, care erau "vindute" presei pentru a se arata cum face regimul dreptate.
Furtul din combinate, Intreprinderi Agricole de Stat (IAS), cooperativele agricole de productie (CAP), abatoare, etc, era pur si simplu inspaimintator si, mai grav, oarecum generalizat.
De la muncitorul care "speria" o bucata de tabla sau o trusa de scule si pina la directorul care raporta pierderi inexistente la un abator si vindea carnea pe piata neagra.
Trei sferturi din marfurile de contrabanda confiscate prindeau picioare pina sa ajunga la sediul unei sectii de militie.
Orice camin studentesc era un adevarat bazar si trebuia sa fii usor naiv pentru a crede ca milita sau securitatea nu stiau acest lucru.
Conform unei statistici neoficiale, trei din patru romani incalcau legile in vigoare, sub o forma sau alta.
Dar atita vreme cit nu era contestat regimul politic, strategia autoritatilor era aceea de a mai inchide cite un ochi, mai ales cind era vorba de "elemente sanatoase", adica muncitori si tarani.
5. Sistemul de educatie era mai bun si extrem de performant.
Si acesta este un mit extrem de persistent. Evident ca nu exista diluarea mediului universitar, mai ales, de astazi, pe care tot pofesorii, in goana dupa ore la zece catedre deodata, au provocat-o.
Nu existau "fabricile de diplome" pitite prin blocuri de apartamente, care au scos pe banda rulanta ingineri, avocati, profesori, sociologi, economisti si psihologi, ale caror diplome valoreaza, cinstit vorbind, cit hirtia pe care sunt tiparite. Nu se ajunsese ca oameni care nu cunosc toate literele alfabetului sa-si prinda la cingatoare, precum indienii scalpurile, cite cinci doctorate.
Dar sistemul era subnutrit financiar si macinat de acelasi boli care rodeau toata societatea: favoritisme, pile - inca din clasele primare - spagi si programe scolare anapoda intocmite.
O vreme - anii '60-'70 - s-a mai trait din "grasimea" mediului scolar interbelic, atita cit mai era si care, evident, s-a epuizat deja la inceputul anilor '80.
Scoala de matematica sau de medicina - sunt doua exemple in care tara noastra a excelat la un moment-dat - s-au prabusit deja in anii '80, ca urmare a emigrarilor, atribuirea pe criterii politice a catedrelor si calitatii tot mai slaba a "materiei umane" care venea din licee.
Acesta a fost fondul pe care s-au nascut, la inceputul anilor '90, "fabricile de diploma".
Un mediu scolar sanatos ar fi avut anticorpii necesari pentru a rezista socurilor tranzitiei. Mediul scolar romanesc nu mai era demult unul sanatos.
Morala?
Ticalosiile trecutului nu justifica abuzurile pe care suntem obligati sa le traim astazi in numele "capitalismului". Dar nici aceste abuzuri si derapaje nu trebuie sa ne transforme in nostalgici ai regimului comunist.
Altminteri ratam sansa edificarii unei societati caracterizate, dincolo de orice, de normalitate. Acea mica sansa care ne-a mai ramas, daca ne-a mai ramas.
Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici
Tags:
capitalism spaga eugen ovidiu chirovici sistem comunist loc de munca in comunism apartamente comuniste mituri comunism
Newsletter-ul Bloombiz.ro
wacykiewcz mihai
07/03/2011 03:11
Este evident ca lucrurile stateau asa ce scriti este insa o nota palida a situatiei stimate Domn va rugam daca vreti sa facati un bine acestui popor sa scriti o carte pe aceasta tema, pentru ca dupa cum vedeti oameni uita sau si mai grav au trait ca animalele fara sa fie nici constienti nici deranjati este vorba de oameni care furau beau mancau dormeau si daca se cerea dadeau din gura la defilarea de 23 August fara a avea ceva gen mandrie constinta daca venea la ei acasă securistul si cereau referinta despre vecinul lui cu care bea in scara blocului, nu se sfia sal prezinte ca dusman al poporului si sa spuna tot ce vreodata la o discutie ar fi spus impotriva regimului si mai punea si dela el. Daca astea nu sant scrise, se vor pierde si vom ajunge sa regretam ca nu au fost descrise, Cunosc fosti activisti care explica foarte mestesugit ce realizari si dreptate era comparativ cu vremurile de azi Va rugam sa faceti cunoscute aceste lucruri pe care articolul dovedeste ca le cunoasteti
1.8 (Partial impotriva) 5 voturi
eoc (Raspuns pentru: wacykiewcz mihai )
07/03/2011 10:08
Pentru W Mihai; nu cunosc acele vremuri, ci le-am trait - in 1989 aveam 25 de ani. Nu stiu daca imi voi gasi ragazul sa scriu o carte despre comunismul din Romania, cu etapele sale: 1945-1964; 1964-1977; 1977-1989. Au aparut deja o serie de carti rezonabile despre istoria recenta, dar se pare ca nu sunt atit de interesante pentru romani precum Moni&Iri.
3 (Neutru) 2 voturi
maria_
07/03/2011 07:59
Eu am trait acele vremuri (am muncit 13 ani), si vreau sa spun ca si astazi mi se face pielea de gaina cand imi aduc aminte cata nedreptate era. Astazi cand aud pe unul ca era bine atunci si ca ceausescu a facut si a dres, imi vine sa-i dau peste gura. Felicitari pentru articol!!
2.6 (Neutru) 7 voturi
eoc (Raspuns pentru: maria_ )
07/03/2011 10:12
Maria, regreta acel sistem trei categorii de oameni. Prima: fostii privilegiati, intr-un fel sau altul. A doua: cei slabi de minte (si sunt destui, din pacate). A treia; cei innebuniti de saracia de astazi si care isi refuleaza disperarea in apologia trecutului.
Calitate:
2 (Partial impotriva) 4 voturi
Vasile Roman
07/03/2011 09:09
Sunt perfect de acord cu cele scrise de autor, pe care il felicit pentru ca a punctat bine aspectele vietii de atunci. Cine face o analiza atenta a trecutului, nu poate decat sa multumeasca lui Dumnezeu ca a scapat de ororile acelea care cred eu, aveau sa devina mai multe. De aceea dragi romani, bucurati-va de prezent si nu mai amintiti trecutul care pentru multi a fost foarte dureros.
3 (Neutru) 4 voturi
eoc (Raspuns pentru: Vasile Roman )
07/03/2011 10:16
Cu un amendament, domnule Roman; asa cum am scris la final, ticalosiile de atunci ar trebui sa fie inclusiv nu justifica abuzurile capitalismului exotic pe care il traim de doua decenii incoace. Dimpotriva, se pare ca am rabdat atunci, rabdam si-acum. Poate ca asta face parte din fisa postului pentru "profesia" de roman.
5 (De acord) 3 voturi
marian
07/03/2011 11:19
Eu nu am trait acele vremuri, dar dupa ce am citit articolul nu vad nici o diferenta fata de ceea ce se intampla in prezent. De fapt o diferenta este, inainte nu stiam cine sunt cei care fura, astazi stim si probabil sunt aceeasi "smecherasi". Nu cred ca e cazul sa ma bucur de prezent, nu ma ajuta cu nimic sa vad magazinele sunt pline de marfuri si de blue jeans-i, ba din contra, nu poate decat sa ma deprime cand vad ca lucrez de dimineata pana seara si nu imi permit sa imi cumpar o pereche de pantaloni sau incaltaminte decat odata pe an, de cele mai multe ori din cauza ca cei vechi se rup...
5 (De acord) 4 voturi
eoc (Raspuns pentru: marian )
07/03/2011 13:22
Perfect corect. Dar doua lucruri sunt de subliniat, cred eu. Unul: nu capitalismul, ca sistem politic/economic este de vina pentru aceasta stare de fapt (cum sufereaza unii), ci MODUL defectuos in care a fost construit in Romania, unde avem mai degraba un model sud-american decit unul european. Al doilea: ramasitele postcomuniste cred ca sunt mai prezente in Romania decit in tari ca Cehia sau Polonia, de exemplu. Cu aceleasi naravuri, cu aceleasi mentalitati. un exemplu: beizadelele. Comparativ cu cele contemporane, Nicu Ceausescu era un baiat cuminte si silitor.Dar modelul este acelasi.
4 (Partial de acord) 4 voturi
Nicu Dan Petrescu
07/03/2011 11:37
SA NU UITI DANI ! REPORTAJ CU CHEIA DE GAT cand ma aplecam pe banca sa scriu, imi impungea capul pieptului. Era o cheie banala de bloc, auriu coclit, cu gust metalic si sarat. Nu i se vedea decat snurul din elastic subtire, care evada de sub gulerul uniformei pepite. Cheile erau ascunse pe sub haine, lipite de piele si de respiratiile noastre nauce. Din cand in cand, sufocati de panica, ne pipaiam sa vedem daca mai sunt acolo. Traiam tot timpul cu spaima ca "am pierdut cheia". Se intampla?¦, urmau ore intregi de stat pe betonul din fata blocului,nemancati, in asteptarea parintilor care aveau sa ne pedepseasca pentru efortul de a schimba yala de la intrarea in casa. Cheile erau cea mai de pret avutie a noastra. Si nimeni nu trebuia sa afle ca le purtam legate de gat. Eram speriati cu scenarii apocaliptice, in care hotii de apartamente ii urmareau pe cei vorbareti si-i atacau chiar in fata usii. Intre noi nu ne mai feream. Cand ne schimbam pentru ora de sport, cheile varate sub maiourile tetra ne asezau sub acelasi poloboc crestetele chiluge. Pe atunci era normal sa ai la gat "medalia de la casa", asa cum azi e normal sa-ti atarne de grumaz un mobil?¦
ADUSI DE BARZA. N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am trait. Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele,printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa.Eram frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui de sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de baloane de guma "Tipi-Tip". Citeam pe ascuns "Elevul Dima dintr-a saptea" si "Boccaccio", iar la vedere "Ciresarii" si Jules Verne. Noi nu ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. "Mama lu' Cutaaaareâ?¦ Il lasati pe Cutare afara?" Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat. Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture avea un nume. Cei care "driblau" erau la fel de pretiosi ca si o minge "Artex". >Jucam "Tara, tara, vrem ostasi" si "Flori, fete sau baieti",de-a "v-ati-a" si "arimjimjim, aramjamjam"â?¦ Saream elasticul si sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului. RATIA DE FERICIRE. Singurii nostri roboti erau cei construiti din pachete de tigari lipite. Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau "exercitii la paralele",imitand-o pe Nadia. Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul de la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi. Nu aveam Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe internet. Dar aveam prieteniâ?¦ Verile noastre aveau miros de brifcor si gust de susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si alergam bezmetici, ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante. Luam "Pepsi" pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, "inaintasii" care tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele. Dar nu stiu cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam ratia de fericire. Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata lumeaâ?¦ DESENE. Noi n-am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe perete. Acelasi ecran fara plasma, unde, in serile in care se oprea curentul, umbrele mainilor inchipuiau animale la lumina lampii cu gaz. Jucam "fazanul" si construiam masini si palate din placutele metalice de la "Mecano". Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, ne uitam la >"Mihaela si Azorel", alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar. Am supravietuit serialului "Dallas" si-am inventat un joc in care numaram in engleza: "Uan, >ciu, sfri/ Pamela ar vrea copii/ Insa Bobby nu o lasa/ Ca sa ramana frumoasa". Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu masini de la "Turbo".Ne jucam de-a printesele (un fel de "real life role play game"), beam apa minerala "Aurora" (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata "Polar"(fara inlocuitori). Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane,ca sa creada lumea ca-i straina, si ne umpleam pauzele de scoala cu >biscuiti "Voinicel"?¦ Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam singuri greșelile. Nu luam niciodata "foarte bine" la scoala, dar eram incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din garofite roz.
MAJORATE. N-aveam sali de cinema cu sunet dolby, dar faceam cozi la filme ca sa vedem "Liceeni" sau "Declaratie de dragoste". Ascultam muzica la maguri si casuri aduse de la rusi si inregistram melodii straine >de la "Vocea Americii". Noi, unbelievable, n-am avut manele?¦ >Si nu ne faceam dedicatii muzicale in direct, primeam/trimiteam bilete in care ni se cerea/ceream prietenia. Noi n-aveam bloguri pe net, completam oracole pline de poze decupate din almanahul "Cinema" si scriam in loc de mail-uri lungi scrisori de dragoste. Adidasii "originali" aveau trei dungi laterale, iar scurtele evadari, miros de tigara de la polonezi si de nechezol. Singura casa de moda renumita era solarul de la mare, unde veneau bisnitarii. Noi nu ne-am dat niciodata beep-uri, aveam la colt de strada telefoane cu fise, cu receptoare prinse-n furca. Ne faceam majoratele si mixam Depeche Mode si CC Catch cu bluzurile de la Modern Talking. Eram imperbi si trimbulinzi, fara sa stim prea bine ce inseamna asta. Eram misto si faini, niciodata cool. RITUAL. Parintii nostri lucrau in schimburi, unul venea, altul pleca.Pranzul de duminica era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne strangeam cu totii in jurul mesei. N-aveam baby-sitter, n-aveam after-school-uri si nici internet-cafe-uri. In fiecare dimineata,inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici dumicatii de paine integrala unsa cu unt sarat, din care tasneau broboane de apa. Ne puneam ghiozdanele de carton in spate, bentita elastica pe cap si apoi, ultimul ritual inainte de a iesi pe usa, cheia agatata de gat.Pentru cateva secunde, metalul rece ne anchiloza miscarile. Noi n-am trait mai bine sau mai rau.Pur si simplu....am trait. DULCE "Marmelada. Scovergi si checuri fara oua. Glucoza cu textura de sapun si pufarine. Lipiciul «Pelikan», dulce la gust, in cutii de plastic cu lopetica. Pasta de dinti «Optima» cu aroma de banane. Buchetele de ghiocei" ....SI AMAR "La depanusat porumb (gramezi sub care se ascundeau soricei orbi, abia fatati), scos sfecla de zahar (exclus datul cu spitul in sfecla rotunda....asemanata cu mingea), cules de struguri (maini negre si lipicioase). Pranz cu sandvisuri din parizer prajit, branza si mere" da.... vremuri de demult ... partial uitate ... :) ... dar reamintite cu un "miros" frumos de nostalgie ... :)...O zi buna !... Scrisoare de la nepotul meu, Daniel Paun Honefos Norvegia Iunie 2007 Nascut si crescut in Lugoj- Romania
•
4.5 (De acord) 8 voturi
kotib
07/03/2011 11:44
D-le Chirovici, trebuie sa va multumesc pentru acest text, de multe ori as fi avut nevoie de el, pentru ca am întâlnit destui tineri care stiau "cât de bine si drept era pe vremea comunistilor" si nu aveam asa bine sistematizate argumentele. Mi se pare ca ati demontat f.bine, mai ales miturile privind locul de munca si educatia. Cred ca textul poate fi folosit mai ales profilactic. In ceea ce priveste o carte despre acest subiect, cred ca ea ar fi citita mai ales de catre cei care au trait si stiu cum a fost atunci si nu de catre cei care au deja o parere falsa formata. Am ramas surprins ce ecou scazut a avut la noi o creatie ca fimul lui Cristian Mungiu "4,3,2" care ar fi trebuit sa destepte multa lume, pt.ca eu credeam ca prin demersuri artistice (film,divertisment) se poate ajunge mai usor la destinatar (in sensul in care majoritatea stim noi cum e in America, ca am vazut destule filme) Oricum daca veti scrie o carte despre perioada aceea veti avea cel putin un cititor.
3 (Neutru) 4 voturi
eoc
07/03/2011 13:28
Poate ca totusi o voi scrie, chiar si pentru un singur cititor :). Avem nevoie, poate, de un soi de "exorcizare" de care tara noastra nu a avut parte, mereu "furata" de scandaluri iluzorii, cancan-uri marunte, confuzie, propaganda si contrapropaganda, derizoriu, tezism, simplism, etc, etc. Despre Educatie.... Ne miram ca se dau diplome aiurea... Imi aduc aminte ca la ASE aveam colegi arabi care absolveau fara sa stie macar limba romana. Doar un exemplu.
5 (De acord) 1 vot
ngi
07/03/2011 14:04
i-am dat print si ma duc la o ruda f apropiata.. adevarul trebuie admis, chiar si din pozitia unui privilegiat, mai devreme sau mai tarziu.
0 (-) 0 voturi
eoc
07/03/2011 17:28
Copilaria/adolescenta sunt universuri in sine si sunt, pentru cei mai multi dintre noi, epoci ale fericirii/inocentei. Aproape indiferent de regimul politic, le traim ca atare. Dupa muzica pe care este mentionata in epistola, este vorba de anii '80 - "noi" am prin epoca Creedence, Pink Floyd si Led Zepp. Nostalgia dupa acea epoca este normala pentru fiecare. Dar cu doua decenii in urma, copiii erau dati afara din scoli pentru ca aveau parinti "chiaburi", copiii avea parinti in inchisoare pentru te miri ce, sute de mii de oameni erau dati afara din propriile case si viriti in puscarii si asa mai departe. Faptul ca deja erau "uitate" in acei ani crimele inca proaspete atunci nu demonstreza decit amnezia care ne caraterizeaza ca popor.
sorin
07/03/2011 20:19
Diferenta fundamentala dintre comunism si capitalism mi se pare ca rezida in raportarea la individ si la libertatile acestuia. Daca in comunism individului i se nega capacitatea de a fi responsabil de propriile actiuni si in cosecinta i se stabilea un traseu deja stabilit ( program redus la tv, informatie limitata si atent cenzurata, ratie la mancare , etc. se cunosc metodele- ce e important este natura lor obiectiva, faptul ca nu depindeau de individ) in capitalism individului i se ofera subiectivitate, iar metodele de coercitie devin metode activ-participative, respectiv individului nu i se mai spune imperativ ce sa faca ci i se creaza un cadru in care el aparent actioneaza liber, are optiuni dar...cum este de asteptat alegerea este numai iluzoriu "o alegere" , in fond alege numai din ceea ce ii este expus. Evident in fiecare dintre cele doua sisteme existau indivizi care nu respectau regulile jocului si ale moralei, profitand de carentele acestora. A opta intre cele doua sisteme este ca si cum cineva te-ar pune sa alegi intre tiranie( comunism) si perfidie( capitalism). Dupa parerea mea este evident ca cele doua sisteme politice sunt depasite, fiecare dintre ele aratandu-si limitele si ceea ce este mai grav , latura inumana, josnica. O viziune politica noua pentru viitor, care sa plece nu de la o negare ci de la o analiza critica care sa releve partile bune ale fiecarui sistem si sa genereze unul nou mai performant mi se pare solutia optima. Altfel articolul dvs. si opiniile de mai sus mi se par bune a figura intr-o carte de istorie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu