Concluziile conferinţei „Problematica restituirii proprietăţilor şi a acordării compensaţiilor băneşti din perspectiva jurisprudenţei CEDO”

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Tip: 

Comunicat de presă- Ministerul Afacerilor Externe, România

Data: 

02/23/11

Conferinţa cu tema „Problematica restituirii proprietăţilor şi a acordării compensaţiilor băneşti din perspectiva jurisprudenţei CEDO” a avut loc la Bucureşti, la 17 februarie 2011. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Europei în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe din România, cu sprijinul Human Rights Trust Fund.
La manifestare au participat reprezentanţi din aproximativ 20 de state postcomuniste, la nivel de ministru sau secretar de stat/vice-ministru din cadrul autorităţilor specializate în problematica restituirii proprietăţilor. Conferinţa a urmărit lansarea unei dezbateri publice internaţionale asupra acestui subiect, prezentarea problematicii restituirii proprietăţilor şi a condamnărilor la CEDO în această materie – aceasta fiind una specifică statelor postcomuniste, nu doar României, precum şi prezentarea unor exemple de bune practici în materie din partea statelor participante.
Lucrările au fost deschise de ministrul justiţiei Cătălin Marian Predoiu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Doina Livia Stanciu, preşedintele Comisiei de Politică Externă din Senatul României, Titus Corlăţean. Printre participanţii români s-au aflat membri ai Parlamentului României, reprezentanţi ai autorităţilor implicaţi în problematica restituirii proprietăţilor, judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curţile de Apel din ţară şi reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Moderator a fost Agentul Guvernamental al României la CEDO, subsecretarul de stat în MAE, Răzvan-Horaţiu Radu.
În cadrul conferinţei au mai luat cuvântul Geneviève Mayer, Şef al Departamentului pentru Executarea Hotărârilor CEDO de la Consiliul Europei, Santiago Quesada, Grefier al Secţiei a III-a a CEDO, Gyorgy Frunda, Preşedintele Comisiei de Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi din Senatul României, Alexandru Tănase, Ministrul Justiţiei din Republica Moldova, Alfred Rushaj, Ministru Adjunct al Finanţelor din Albania, Daniela Masheva, Ministru Adjunct al Justiţiei din Bulgaria, Piotr Styczen, Ministru Adjunct al Infrastructurii din Polonia, Crinuţa Dumitrean, Preşedinte, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor etc.
Conferinţa a inclus prezentări şi ateliere în care participanţii din statele reprezentate au oferit ca exemplu experienţele proprii din domeniul restituirii proprietăţilor şi al acordării de compensaţii, cu scopul de a facilita multiplicarea bunelor practici în domeniu şi de a depăşi dificultăţile apărute în executarea hotărârilor Curţii Europene.
Acţiunea a făcut parte din planul MAE şi ale Agentul Guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de a pune în contact reprezentanţii CEDO, ai Consiliului Europei şi ai statelor cu experienţă/ exemple de bune practici, cu autorităţile române cu atribuţii în domeniu, pentru a contribui la amplificarea dialogului dintre cele două părţi.
În urma conferinţei au fost schiţate următoarele concluzii generale:
Participanţii la conferinţă au subliniat complexitatea contextului economic, social şi politic în care statele au fost şi încă sunt puse în situaţia de a adopta decizii în domeniul proprietăţilor naţionalizate în timpul regimurilor comuniste, în special cu privire la oportunitatea restituirii acestor proprietăţi sau a acordării compensaţiilor băneşti.
Discuţiile care au avut loc au evidenţiat problemele delicate cu care s-au confruntat autorităţile diferitelor state, încercând, totodată, să păstreze un just echilibru între interesele particulare şi interesele generale.
Reprezentanţii statelor participante au arătat că sunt pe deplin conştienţi de problemele sistemice ce decurg din disfuncţionalităţile mecanismelor de restituire şi de acordare a compensaţiilor. Aceste disfuncţionalităţi, prin numărul mare de cauze repetitive pe care le generează, riscă să pericliteze însăşi buna funcţionare a mecanismului Convenţiei.
Reprezentanţii statelor implicate au transmis un mesaj hotărât în sensul ca autorităţile naţionale să abordeze în mod eficient şi cu prioritate problemele structurale respective, în special cele care au fost deja evidenţiate în hotărârile Curţii Europene. Astfel, în lumina principiului subsidiarităţii, în cursul dezbaterilor s-a subliniat obligaţia statelor de a crea remedii interne efective, astfel încât să se evite, pe cât posibil, ca persoanele afectate să fie nevoite să se adreseze Curţii Europene.
Pe parcursul conferinţei, participanţii au amintit că, în jurisprudenţa din cauzele care au abordat problematica restituirii proprietăţilor sau a acordării de compensaţii pentru proprietăţile naţionalizate înainte de 1989, Curtea a subliniat următoarele:

• autorităţile naţionale dispun de o largă marjă de apreciere în domeniul restituirii proprietăţilor şi/sau al acordării de compensaţii, iar Convenţia nu impune statelor nicio obligaţie de a restitui sau de a plăti compensaţii pentru proprietăţile preluate de stat;
• în cazul în care un stat decide să îşi asume responsabilitatea pentru naţionalizările anterioare, acesta are posibilitatea de a decide cu privire la întinderea dreptului la restituire, precum şi o largă marjă de apreciere în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor în absenţa restituirii; această marjă de apreciere depinde de o serie de factori, cum ar fi: situaţia financiară a statului respectiv sau contextul politic general; situaţia financiară precară şi/sau împrejurarea că statul îşi asumă responsabilitatea în contextul unei reforme radicale a sistemului politic şi economic pot justifica, astfel, limitări drastice în ceea ce priveşte despăgubirile.

A fost, de asemenea, remarcat faptul că, atât restituirea proprietăţilor, cât şi acordarea compensaţiilor, pot afecta numeroase alte persoane care, la rândul lor, pot fi prejudiciate în drepturile lor garantate de Convenţie. De aceea, mecanismele de restituire şi/sau de acordare a compensaţiilor, precum şi eforturile subsecvente de a remedia posibilele disfuncţionalităţi impun o analiză atentă, pentru a se evita alte încălcări ale drepturilor garantate de Convenţie (în primul rând, a articolului 6 din Convenţie şi a articolului 1 din primul Protocolul adiţional la Convenţie).
Participanţii la conferinţă au insistat asupra faptului că este important ca statele care se confruntă cu asemenea probleme să-şi împărtăşească experienţele şi bunele practici existente atât în ceea ce priveşte adoptarea, cât şi implementarea legislaţiei care să prevadă restituirea şi/sau acordarea de compensaţii pentru imobilele naţionalizate înainte de 1989 sau, după caz, îmbunătăţirea mecanismelor deja existente. Bunele practici, la care s-a făcut referire pe parcursul discuţiilor, includ:

• elaborarea de studii de impact şi examinarea cât mai atentă a implicaţiilor financiare decurgând din restituirea proprietăţilor şi/sau din acordarea compensaţiilor, înainte de a se adopta sau de a se modifica legislaţia relevantă;
• asigurarea unui sprijin politic adecvat pentru propunerile făcute, precum şi o bună coordonare a eforturilor tuturor celor implicaţi în acest proces;
• asigurarea transparenţei şi eficienţei sistemelor de publicitate imobiliară;
• adoptarea unui cadru legislativ clar şi simplu în ceea ce priveşte mecanismele de restituire a proprietăţilor şi/sau de acordare de compensaţii, cadru legislativ bazat pe politici statale coerente şi pe evitarea modificărilor legislative frecvente, care ar conduce la insecuritatea raporturilor juridice;
• acolo unde restitutio in integrum a fost considerată imposibilă, fixarea unui plafon în ceea ce priveşte cuantumul compensaţiilor sau plata acestora în tranşe pe parcursul unei perioade mai lungi de timp sau în orice altă formulă care să permită mecanismelor bugetare să asigure fondurile necesare (obligaţiuni, acţiuni), astfel încât să fie menţinut justul echilibru între interesele tuturor celor implicaţi, incluzând aici foştii proprietari, chiriaşii sau, după caz, proprietarii actuali, cât şi interesul general; 
• asigurarea transparenţei mecanismelor susmenţionate, pentru a spori încrederea generală;
• asigurarea unui cadru legislativ care să fie, încă de la început, însoţit de măsuri administrative şi bugetare apte să garanteze o implementare efectivă, în termene clar stabilite, a mecanismelor de restituire a proprietăţilor şi/sau de acordare de compensaţii ;
• asigurarea, prin dispoziţii legale clare şi printr-o instruire adecvată (inclusiv în ceea ce priveşte cerinţele Convenţiei), a unei aplicări uniforme şi previzibile, de către instanţe şi autorităţi administrative, a mecanismelor respective;
• garantarea unei căi de atac împotriva deciziilor administrative şi asigurarea executării efective a deciziilor definitive, fie ele administrative sau judiciare, referitoare la restituirea proprietăţilor şi/sau la acordarea de compensaţii;
• asigurarea unui remediu efectiv, chiar cu efect retroactiv, acolo unde se impune, pentru invocarea încălcărilor drepturilor prevăzute de Convenţie, cu precădere a articolului 1 al Protocolului 1 la Convenţie şi a articolului 6 al Convenţiei, şi aceasta, mai ales, în situaţiile în care s-au constatat disfuncţionalităţi majore în mecanismul restituirii proprietăţilor şi al acordării de compensaţii;
• asigurarea unui schimb constant de informaţii cu organismele Convenţiei privitor la cadrul legislativ şi la implementarea standardelor Curţii, pentru a asigura o cooperare optimă între autorităţile naţionale şi cele de la Strasbourg.