vineri, 11 noiembrie 2011

Mediafax. Rechizitoriul procurorilor: Cum au delapidat Vîntu şi Luca aproape 100 mil euro din banii Petromservice

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Rechizitoriul procurorilor: Cum au delapidat Vîntu şi Luca aproape 100 mil euro din banii Petromservice

miercuri, 00:07 Autor: Mediafax
Instanţa Tribunalului Bucureşti a decis ieri arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Sorin Ovidiu Vîntu, fostul patron al Realitatea TV, de numele căruia se mai leagă şi cel mai mare faliment financiar din istoria modernă a României - FNI -, a lui Liviu Luca, intangibilul sindicalist până în această săptămână, precum şi a altor opt persoane, toate acuzate de delapidarea Petromservice cu 83 mil. euro şi de prejudicierea bugetului statului cu o sumă uriaşă, de 98 mil. euro.
Reţinuţi luni pentru 24 de ore cu pro­pu­ne­re de arestare, Vîntu a plecat ieri acasă după expirarea orelor de reţinere, în vreme ce Luca a aşteptat la Tribunal verdictul judecătorilor, care în ambele cazuri, precum şi a celorlalte opt persoane a fost: arest preventiv pentru 29 de zile. Vîntu urma să fie adus aseară de acasă pentru a fi reîncarcerat.
Există şi posibilitatea recursului, care se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.
Istoria Petromservice este veche şi com­plicată. În 2002 ministrul economiei de la acea vreme, Dan Ioan Popescu, a hotărât des­prin­derea din Petrom a activităţilor auxiliare ex­tracţiei petrolului brut şi gazelor naturale pentru a face compania mai suplă şi mai atractivă pentru privatizare.
Petromservice a preluat o serie de active ane­xe ale Petrom, precum şi peste 15.000 de an­gajaţi. Jumătate din acţiunile companiei erau controlate la înfiinţare de către Asociaţia Salariaţilor din Petrom, condusă de Liviu Luca, unul dintre cei mai puternici lideri de sin­dicat din România, iar celelalte 50% erau de­ţinute de circa 8.500 de persoane fizice, ma­joritatea salariaţi ai Petrom.
Însă, în 2008, OMV a plătit 328 de milioane de euro pentru a prelua activitatea Pe­trom­service. Un an mai târziu PSV Com­pany, fosta Petromservice, a intrat surprin­ză­tor în faliment, la doar un an după ce a încasat banii.
Unde s-au dus de fapt banii?
Probele administrate de procurori susţin că a fost vorba despre o falimentare controlată, care a dus la prejudicierea societăţii cu suma de 83,1 mil. euro şi la afectarea a 72.000 mem­bri ai Asociaţiei Salariaţilor, care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele datorită activităţilor frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.
Probatoriul administrat a arătat că falimentarea controlată a Petromservice a produs, indirect, prejudicierea bugetului de stat cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro.

Cine sunt inculpaţii

Sorin Ovidiu Vîntu
Liviu Luca
Octavian Ţurcan, om de afaceri moldovean, mâna dreaptă a lui Vîntu
Fostul director general al Petromservice Gheorghe Şupeală
Fostul director financiar al Petromservice Zizi Anagnostopol
Omul de afaceri prahovean Mihai Sorin, Mihai Viorel Râmboacă
Răzvan Florin Râmboacă
Daniela Braşoveanu
Ioan Bohâlţeanu

Delapidarea s-a produs prin intermediul a 22 de companii offshore
  • Dintre cele 22 de companii offshore, 13 îl au ca beneficiar real pe omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan, trei pe Sorin Ovidiu Vîntu, cei doi fiind beneficiari reali şi la o altă companie offshore.
  • Alte două companii, una înfiinţată în 2003 şi alta în 2006 îl au ca beneficiar real pe Liviu Luca.
  • Procurorii au mai stabilit că suma de 14,2 mil. de euro a ajuns în contul Realitatea Media - al cărei patron a fost până la începutul acestui an Sorin Ovidiul Vîntu - prin trei operaţiuni, în 2007, 2008 şi 2009, când de la Petromservice au fost virate sume de bani prin conturile mai multor companii offshore, potrivit referatului prin care procurorii PICCJ cer arestarea preventivă a lui Vîntu.
  • Probele obţinute în urma comisiei rogatorii internaţionale solicitate în dosarul fraudării Petromservice arată că cele 22 de companii offshore prin intermediul cărora s-au realizat achiziţiile de acţiuni şi fraudarea patrimoniului companiei sunt controlate de Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian. "Din declaraţiile depuse la deschiderea conturilor bancare (…) rezultă că toate companiile offshore prin intermediul cărora s-au realizat achiziţiile de acţiuni şi fraudarea patrimoniului S.C. Petromservice S.A. sunt con­trolate de Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octa­vian, care au contribuit astfel în mod ne­mijlo­cit la săvârşirea infracţiunii de dela­pi­dare", au scris procurorii în referatul prin care ce­reau arestarea preventivă a inculpaţilor.
  • Confidenţialitatea beneficiarului real al unei companii offshore este asigurată prin de­sem­narea unor acţionari nominali şi a unor di­rectori nominali, care figurează în mod for­mal în actele constitutive ale companiei, însă nu au dreptul de a administra patrimoniul şi nu au nicio iniţiativă în activitatea acesteia. Sediul com­paniilor offshore se stabileşte în aceeaşi mo­dalitate prin atribuirea formală a adresei la care funcţionează directorul nominal.
    Pentru a îngreuna identificarea beneficiarului real, o com­panie offshore poate figura, la rândul ei, ca acţionar sau administrator al unei alte com­panii, eventual înmatriculate în alt stat, pro­ce­deul putând fi repetat de mai multe ori. Toate formalităţile de înmatriculare a unei com­panii offshore se realizează prin inter­me­diul unor agenţii specializate, care desemnează dintre angajaţii săi directorii şi acţionarii no­mi­nali, atribuie adresa la care urmează să func­ţio­neze compania şi se ocupă de ţinerea evi­denţei con­tabile sau de plata impozitelor.
    Directorii no­minali îşi închiriază practic numele, în schimbul unui onorariu, astfel încât unii dintre ei figurează în sute sau mii de societăţi co­mer­ciale, după cum la adresa agentului specializat figurează înmatriculate sute de alte societăţi. În momentul desemnării, directorul no­minal întocmeşte un document în care indică cine sunt adevăraţii acţionari ai companiei. De asemenea, adevăratul proprietar poate fi împuternicit să efectueze acte în numele companiei, în special operaţiuni bancare.
    "Astfel, beneficiarul real controlează în­treaga activitate a companiei, fie în mod direct, încheind acte în baza procurii şi dispunând efectuarea de plăţi bancare prin ordine de plată sau prin intermediul internet bankingu­lui, fie în mod indirect, prin dispoziţii transmise di­rectorului nominal", menţionează procurorii. "Inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu participa la în­tâlniri ca reprezentant al S.C. Petromservice S.A. şi angaja societatea în faţa partenerilor stră­ini, aşa cum rezultă din mesajele de poştă elec­tronică identificate cu prilejul percheziţiei in­for­matice efectuate în cauză, care atestă şi că di­rectorul general Şupeală Gheorghe îi era în fapt subordonat funcţional.
    Totodată, a re­zul­tat că inculpatul Vîntu Sorin Ovidiu se implica di­rect în activitatea S.C. Petromservice S.A. şi îi dădea indicaţii inculpatului Luca Liviu cu privire la deciziile pe care urma să le ia, reproşându-i dacă acesta adopta o altă conduită", susţin procurorii.
  • În aceste împrejurări, la scurt timp după ce în patrimoniul părţii vătămate a intrat suma de 323.059.381 euro obţinută din vânzarea activităţii de servicii petroliere, inculpaţii au acţionat pentru a transfera lichidităţile în patrimoniul unor companii pe care le controlau, în special SC Realitatea Media SA (14.200.000 de euro), SC Imobiliar Network 2002 SA (6.725.000 euro) şi SC GM Invest SA (1.300.000 euro).

Niciun comentariu: