În procesul modernizării, nu poate fi ignorat factorul etnic. Etnicitatea, inconştientul colectiv este, practic, ADN-ul care contribuie la naşterea şi formarea organismului politic. Indiscutabil, statul este un produs şi o expresie al unui grup etnic – în calitatea lui de comunitate cu un trecut şi viitor comun, nu al unui contract dintre indivizi anonimi, lipsiţi de orice viziune istorică. Iată ca orice stat este ETNOCRATIC, mai întâi de toate, chiar dacă acest termen provoacă frică şi asociaţii negative la unii. Desigur, noţiunea de “etnocraţie” devine înfricoşătoare în cazul în care este gândita prin prisma naționalismului din secolul XIX și XX.
Iată de ce este foarte importantă rezolvarea problemei identitare în Republica Moldova, pornind de la esenţă, nu lucruri de suprafaţă. Pornind de la nişte valori, nu de la nişte etichete politico-ideologice.
Problema este că termenii şi concepţiile cu care operează directorii de opinie de astăzi nu exprimă realităţile contemporane, ci momentele istorice cu care ar prefera să se asocieze fiecare din ei. În rezultat nu avem discuţii dintre tabere ideologice, ci o exploatare politică a diverselor reprezentări sociale formate prin intermediul sistemului educaţiei sau instituţiilor media din perioada sovietică sau din cea care a urmat imediat destrămării URSS.
Iată de ce astăzi este nevoie de o deconstrucţie şi apoi o redefinire a termenilor, pentru ca fiecare din acestea să formeze un sistem clar, care ar defini atât rostul existenţei Republicii Moldova, cât şi identitatea sa etnică, naţională şi geopolitică.
Până atunci, statul nostru este o structură fără popor, fără un subiect care ar putea să-şi însuşească responsabilitatea pentru soarta acestui teritoriu. Unicele grupuri care au această capacitate sunt minorităţile etnice, însă în virtutea unui sistem democratic, influenţa acestora în sfera politică este limitată. Pe de altă parte, majoritatea băştinaşă a obţinut libertatea de a-şi decide soarta după obţinerea independenţei politice faţă de URSS, dar nu uzează de acest drept. Tragedia noastră constă în faptul că în Republica Moldova există doar două grupuri etnice minoritare: românii și găgăuzii – restul populație nu reprezintă decât un amalgam de indivizi distruși moral de kolhozurile, sovhozurile și complexele industriale sovietice, lipsiți de orice identitate, tradiție și cultură etnică (numiți deseori cu numele general de “moldoveni”).
Această lipsă de identitate a majorității populației face statul nostru neguvernabil și niciun fel “standard european” și “superdemocratic” nu va schimba acest lucru.
Înțelegând acest handicap, diverși teoriticieni încearcă, în ultimii ani, să propună tot felul de construcții artificiale precum “noua națiune modernă” (versiunea comunistă) sau “națiunea civică” (versiunea celor de sub umbrela lui Soros), care nu prind rădăcini în conștiința socială din cauză inconsistențelor sale valorice și lipsa unui fundament istorico-tradițional. Eminescu, unul din cei mai mari ideologi politici de-ai noștri, le-ar fi numit “forme fără fond”.
Utilizând logica secolelor XIX şi XX, noi încercăm să parcurgem calea statelor naţionale moderne în procesul lor de industrializare, în timp ce lumea a depăşit deja această fază. Lumea nu mai gândeşte în termenii statelor-naţionale, iar “naţiunea”, în calitatea sa de construcţie a epocii moderne şi-a pierdut din actualitate.
Procesul globalizării presupune nu doar diminuarea rolului statului naţional, dar şi ieşirea în prim plan a etnosului. Criza societăţii urbane industrializate, criza energetică şi alimentară, precum cea morală şi spirituală descoperă importanţa comunităţii rurale de altă dată. Oamenii se reîntorc la forme vechi de organizare, care sunt capabile să garanteze stabilitatea vieţii sociale, securitatea socială şi dezvoltarea liberă a personalităţii, fără a apela la formele extreme ale lumii moderne – capitalismul şi socialismul. Dovada acestui fapt stă în ratele mari de deindustrializare a Vestului, migrarea populaţiei la periferiile urbelor, creşterea preţurilor la pământurile agricole, precum şi creşterea intereselui sporit la americani şi europeni faţă de produsele organice şi casele ecologice.
Toate aceste lucruri arată o importanţă primordială a etnosului, triburilor sau comunităţilor religioase, în calitate de forma arhaică de asociere. Acestea revin în istorie, devenind brusc o soluţie la toate problemele globale. Desigur, în acest context devin foarte dese conflictele religioase şi etnice (cum ar fi în Europa între creştini şi musulmani), însă acest lucru este un proces inevitabil în constituirea noului peisaj al lumii. Problema nu constă în soluții pentru “oprirea” războiului dintre civilizații, ci supraviețuirea noastră ca neam în cadrul luptei globale pentru existență.
Mai devreme sau mai târziu, silită de circumstanţe, Republica Moldova va fi nevoită să atragă atenţie acestor probleme şi să se acomodeze noilor contexte globale.