luni, 16 ianuarie 2012

Dan Culcer. Statele Unite ale Europei? Care Europă, a dulăilor sau a cățeilor?

Vă rog să citiți acest text selectat și comentat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Un articolul, Statele Unite ale Europei, realitate sau utopie? (vezi mai jos *), apărut pe situl Fundației Creștin-Democrată, grup de reflecție și acțiune patronat de Teodor Baconschi, merită un comentariu și câteva întrebări. Am postat un text care nu a apărut. Cum țin la ideile mele, că doar sunt ale mele!, și le cred demne de a fi comunicate și altora, reproduc mesajul trimis și nepublicat.

duminică, 20 februarie 2011


O confederație a EurAsiei non-imperiale. După proiectul A.C. Popovici, un proiect pentru ieșirea din sfera tensiunilor «etnice» endemice

Așa cum am promis, voi începe prezentarea proiectului lui Aurel C. Popovici, de reformă politică și socială, cunoscut sub numele de Statele Unite ale Austriei Mari, publicat în 1906.
Precizez de la început că scopul meu nu este analiza operei politice, publicistice și nici a ideologiei lui A.C. Popovici. Pornesc de la proiectul său, ca de la o bază de discuție, de controverse acceptabile, de negocieri actualizabile, dar mai ales de a adaptare constructivă și de provocare a unei construcții federative care să se plaseze între cele două blocuri de presiune geopolitică, Uniunea Europeană și Imperiul rus, într-un echilibru favorabil țărilor mici și mijlocii din care este compusă partea de centru, de est, de sud-est a Europei și a Asiei Mici.
În acest spirit Europa și Asia nu sunt separate, fostele țări ale CAER-ului redevin părți ale unei construcții colaborative noi, complementară, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Moldova, Ucraina, Bielorusia, Lituania, Letonia, Estonia, Croația, Grecia, Macedonia, Sârbia, Albania, Kosovo, Georgia, Turcia, Armenia fac parte din același sistem de confederație, așa cum, de fapt se află demult, prin natura relațiilor economice, sociale și demografice, blocate de interese imperiale mereu prezente și negative.
Este vorba de o confederație în care Austria nu ar intra, nici Rusia, desigur. În acest conglomerat eterogeneitatea ar fi tocmai condiția de existență într-un spirit de colaborare transfrontalieră, dintre economii complementare. Nu ar fi vorba de desființarea granițelor, ci de asigurarea fluenței tranzitului economic, pe un teritoriu mare, a reciprocității și coerenței dreptului, a echilibrării relațiilor interetnice și intraetnice, adică a vecinătăților interioare și exterioare. Nu ar putea exista, dată fiind talia asemănătoare a membrilor confederației, situații de tipul primus inter pares, acelea care deformează actuala colaborarea și interacționare din cadrul Uniunii Europene, unde sunt mereu confruntări între dulăi și căței.
Introduc acum hartă originară a Statelor Unite ale Austriei Mari.
(Sursa hărții este Wikipedia. Mulțumim dlui Nacu pentru bunăvoința de a oferi harta domeniului public. http://en.wikipedia.org/w/index.php?title=File%3AGreater_austria_ethnic.svg)



Voi adăuga succesiv cîteva imagini pe aceiași temă, în final o hartă a spațiului confederativ la care mă voi referi ulterior.

duminică, 16 ianuarie 2011


Dan Culcer. «Încremenirea în proiect». Dincolo de România Mare și dincolo de Ungaria Mare

Titlul dat acestei însemnări reia o formulă pusă în circulație de Gabriel Liiceanu. Nu interesează acum sensul dat de Liiceanu, ci sensul metaforic pe care i-l acord în contextul care ne interesează : PROIECTELE NAȚIONALE  ale românilor sau ungurilor acum.
Am propus două scurte videouri sub-titrate în română, care se află pe Youtube: unul conține cuvântarea fostului președinte al Poloniei, Kaczynski, despre protejarea Poloniei și a intereselor ei specifice, în cadrul conglomeratului Uniunii Europene, în curs de organizare/impunere/osificare, eventual dezagregare pe fondul crizei. 
Mort într-un accident de avion, dacă vă mai aduceți aminte. Veți vedea poate de ce. Când cineva contrazice dorințele celor puternici, care au valoare de ordin, riscul există și este asumat. 
Al doilea conține opinia disidentului rus Bukovski, care compară Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică. 
Geopolitic Europa de Est se află și acum între doi coloși, ambii cu picioare de lut, pentru moment. Din motive diverse.
Vă propun deci o discuție pe marginea acestor analize care se referă de fapt la funcționarea Uniunii Europene și la relațiile statelor mici și mijlocii, cu cele mari și puternice, în acest cadru geopolitic central și est european. Conceptul nu se limitează la Europa de Est, fiindcă privește și țările mici ale bazinului Mării Negre. Dar din motive practice vom conveni că, pentru moment, ne referim doar la fostele state comuniste din Europa centrală, de Est și de Sud.
Reamintesc fabula care pune în scenă un Dulău și un cățel, și descrie morala Dulăului : Egalitate, dar nu pentru căței.
În ce mă privește, neavând nimic de ascuns, precizez că sunt cu totul de acord cu aceste opinii, știind de câteva decenii că relațiile dintre cei puternici și cei slabi nu se bazează pe egalitatea reală, teoretizată dar niciodată practicată. Și că în România de după 1989, până acum, nici un guvern nu a reprezentat interesele poporului și a acționat sub presiuni de tot felul, cu o supușenie odioasă.
Mai știu însă că, în ciuda aparențelor, și mai ales în ciuda prostiei care se ascunde în spatele politicilor egotiste și «șmecherești», inclusiv în spatele politicii formațiunilor politice etniste de tipul România Mare sau UDMR, care nu sunt adepte ale democrației ci ale etnocrației, duse de mai toate toate țările din Europa de Est, politici care  au expus aceste țări șantajului marilor puteri, singura ieșire este o politică de grup ale acestor țări, dincolo de interesele imediate, aparente, zis-istorice, de fapt prost definite prin logica naționalismului nombrilist. 
Eu sunt adeptul unui «naționalism» normal, care ține seama de existența «vecinătăților interioare» și «exterioare», de istorie dar mai ales de proiectarea spre viitor, a unei înțelegeri necesare, dincolo de gândurile ascunse și proiectele antagoniste. 

Unde începe și unde se sfârșeșete/se săvârșeșete Europa?
De aceea am propus să avem o discuție pornind de la articolele de analiză și proiectele expuse de Aurel C. Popovici. Acesta a fost un patriot român ardelean care a avut curajul să se opună curentului dominant înainte de 1919, în gândirea și practica politică românească, ardeleană sau neardeleană, convins că se poate trece de la sistemul dualist austro-ungar, obsolet și inacceptabil, la sistemul confederativ și egalitar est-european al unei Austriei-Mari, pe care îl credea viabil și statornic cu condiția respectării identității și valorilor fiecăreia dintre națiuni. 
Ar fi interesant de căutat în presa maghiară ecourile apariției cărții lui Aurel C. Popovici, Statele Unite ale Austriei Mari, dar și, mai ales, ecourile articolelor sale publicate în perioada de dinainte de 1919 în presa românească, adunate ulterior în volumul Naționalism și Democrație. Nu știu dacă textele sale sunt accesibile în limba maghiară. Voi recupera câteva în românește și le voi publica aici.
O scurtă notiță enciclopedică va completa cunoștințele cititorilor noștri.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Aurel_Popovici
Hărți etnografice, politice și religioase din jurul lui 1910, folosite ca ilustrație a articolului din Wikipedia. 
Planul lui A. C. Popvici, sub formă de hartă, a organizării Statelor Unite ale Austriei Mari.
http://www.thomasgraz.net/glass/map-ethn.htm
O hartă germană etnografică din 1915, care oglindește prezența românilor în Transilvania, Bucovina și Basarabia. Colecția Dan Culcer

Fără ca soluția federativă iugoslavă să fie considerată de mine ideală și viabilă, știind că distrugerea acestei federații a fost o lovitură dată tipului de proiect pentru care pledez, mai știu că această distrugere a dus la slăbirea fiecăreia dintre fostele grupuri etnice participante și la crearea unei noi birocrații multiplicate, o nouă pătură de privilegiați, cleptocrați fără scrupule, deloc interesați de rezolvarea problemelor reale ale grupurilor etnice pe care le reprezintă, chipurile. 

În acest spirit contest reprezentativitatea UDMR-ului în raport cu interesele sociale ale populației maghiare din România și cred cu tărie că această populație este amețită cu lozinci naționaliste, așa cum este amețit cu astfel de lozinci o parte a electoratului român, de către Partidul România Mare sau de alte grupări similare, intra sau extrapartinice. 
Mai mult, afirm că glissando-ul practicat de UDMR spre discursurile extremiste ale unor unguri din interiorul României, din Ungaria sau din diaspora maghiară, sub presiunea acestora și în baza dependenței sale materiale de acestea, grupuri pe care le cunosc de cel puțin două decenii, că deci acest glissando este contraproductiv, ducând la o tot mai evidentă radicalizare a unor grupuri din România spre o respingere a unei colaborări cu etnicii maghiari, confundați în integralitate cu aceste tendințe extremiste care se exprimă exclusivist, dominând aparent câmpul politic.
Argumentul meu principal în susținerea acestei opinii, despre non-reprezentativitatea UDMR, este lipsa în cadrul discursului politic și electoralist, a unei analize sociale a situației comunității maghiare din România, înlocuită cu discursul etnist  uniformizator, care ignoră faptul, evident, că ungurii nu aparțin acelorași clase sau pături sociale, că eventuala sărăcie a ungurilor nu e de responsabilitatea românilor ca grup etnic, ci e produsul unei politici proaste a unor guverne din România, cu care UDMR-ul a colaborat, de la 1989 încoace, împărțind plăcinta. Relevă de confuzionsim și de lipsa lucidității, de temerea electoralistă că s-ar pierde voturi, evitarea unei delimitări clare a UDMR-ului de discursurile pe care orice orice cunoscător al limbii maghiare le întâlnește pe Internet, într-o îngrijorătoare reciprocitate de respingere, de altfel, atât la unii unguri cât și la mulți români. 
Ultimii se exprimă adesea pe bază de idei preconcepute, în necunoștiință de cauză, dar ar fi și mai violenți în respingerile lor dacă ar avea ocazia să citească ce scriu pe Internet unii unguri, pe tema destinului proiectat, de unii dintre ei, pentru România.
Ne înșelăm dacă credem că unii români nu vor reacționa agresiv, dacă li se taie terenul de sub picioare, în proiecții geopolitice repetitive de la 1919 încoace,  pe temeiuri care nu mai au validitate, poate că nu au avut niciodată, de genul dreptul primului ocupant, a terenului depopulat sau a munților fără locuitori (toate ilustrate de mii de documente de propagandă pe care acum Internetul de face accesibile multora, hărți și cărți poștale cu Ardealul realipit Ungariei, cu Apusenii prezentați pe hărți demografice de propagandă sau falsificare, ca teren alb, nelocuit, etc. Trebui să ne definim criteriile :ori acceptăm principiul naționalității și al majorității ca definitoriu pentru Dreptul statal, ori divagăm pe tema statului multi-etnic românesc. Se va observa că acest tip de divagații a servit o dată pentru dezmembrarea unuitații statale austro-ungare, formațiune care ăngloba nu minorități dispersate de trunchiul unei comunități ci adevărate popoare (sârbo-croații, slovacii, ca să nu vorbim de românii care, indeferent de tot soiul de manevre demografice românești sau ungurești, au fost de secole majoritari în Ardeal. ( A se vedea statisticile din LEXICONUL deja citat pe acest blog). 
Așa cum dezmembrarea Austro-Ungariei nu a fost acceptată de unguri niciodată, nici dezmembrarea României Mari, la 1940, nu este și nu va fi acceptată de români. 
Și atunci? Începem un alt conflict sau îl continuăm pe cel vechi, aflându-ne mereu în pericolul de a fi pradă, fiecare comunitate însingurată și conflictuală, șantajului german nazist, sovietic, acum american sau european-unionist? 
Sau căutăm soluții viabile pe baza ideologiei despre care am vorbit deja aici, pe baza gestiunii inteligente a divergențelor legitime, fără să amestecăm în negocierile noastre și fără să cerem părerea «rabinului», adică unei autorități exterioare procesului de negociere, ca în bancul pe care nu-l mai citez aici, un intermediar de care nu avem nevoie și ale cărui interese sunt diferite, nelegitime în raport cu ale noastre. 

Rămîne deci să căutăm formarea, în cadrul fiecărei comunități a unei reprezentări legitime, nu etnocentrice ci socialo-centrice, care să accepte să-și asume gestiunea divergențelor legitime nu pe baza prost definită sau chiar nedefinită a unor așa-zise interese naționale trans-sociale, ci pe baza intereselor legitime ale majorității, aceea care este poporul și nu pseudo-elita bazată pe «tagma jefuitorilor», ca să folosesc expresia lui Tudor Vladimirescu.
Cum se poate face asta? Analizînd și discutând, de pildă, propunerile proiectului Partidului Poporului, înființat recent în România de economistul Constantin Cojocaru, proiect care conține toate elementele pentru a satisface și interesele cetățenilor maghiari ai României, dincolo de etnie, dar în folosul ei. Precizez că nu trebuie confundată structura politică și proiectele legislative ale lui Constantin Cojocaru cu acelea ale unui uzurpator nerușinat care a profitat de influența pe care i-o asigura o televiziune proprietară pentru a se erija în autor și profitor al ideilor și acțiunii fondatorului acestui partid, dr. economie, Constantin Cojocaru
Ar fi util dacă comunitatea maghiară din România, prin clasa ei de mijloc și de jos, ar cunoașțe acest proiect, în loc de a se îmbăta cu apă rece, ascultând gîngăveala politică a unor inși din păturile de sus, privilegiați, sau lipsiți de proiect, întârziați în proiect, lipsiți și de inteligență, care o orientează spre închidere, izolare și etnism. 
Nu e vorba de renunțarea nici la limbă, nici la cultură, nici la identitate sau la conștiința istorică ci de ridicarea proiectelor noastre sociale și politice la un nivel superior, al interesului reciproc, al alianței durabile și al construcției locale, autonome și colaborative. 
Sunt optimist, fiindcă din fericire, prin cunoașterea limbii române, ungurii din România sunt mai bine pregătiți intelectual de a păși pe un astfel de drum decât românii din aceiași generație, tânără, dintre care prea mulți se complac într-un nombrilism al autosatisfacției agresive. Din păcate.
Unde începe și unde se sfârșeșete/se săvârșeșete Europa?
Dan Culcer

Statele Unite ale Europei, realitate sau utopie?

de Ligia Munteanu
| 0 Comentarii
Asistăm în aceste timpuri la evenimente ce aduc schimbări fundamentale pe scena internaţională a marilor blocuri economice. Uniunea Europeană se află într-un moment de răscruce, zdruncinată de criză, eșec politic și răspândirea unui sentiment de nesiguranţă. Incertitudinea planează atât asupra capacităţii sale de a-și apăra instituţiile și valorile fundamentale cât și asupra modul în care va continua să existe. Şi totul pare a se reduce la încredere și responsabilitate.

Cu siguranţă Francis Fukuyama a prevăzut greșit sfârșitul istoriei, însă avea dreptate atunci când clasifica puterile economice ale lumii în funcţie de gradul de încredere. Oare, dacă ar fi de inserat Uniunea Europeană în volumul său Trust, ce loc ar putea ocupa această construcţie, cel puţin în urma recentelor evenimente?
Liderii europeni încearcă cu greu să restaureze încrederea în pieţele financiare. Promisiunile privind siguranţa unui program politic menit să readucă Uniunea pe drumul prosperităţii și să înlăture criza din zona euro sunt puse sub semne de întrebare, poate tocmai pentru că prezenta situaţie este rezultatul unor politici greșite.
Nevoia de schimbare este evidentă, poate mai urgentă ca niciodată. Pasul către Statele Unite ale Europei trebuie, deopotrivă, atent analizat, corelat cu o anumită coerenţă a dezvoltării instituţionale și plasat în contextul temporal și spaţial al statelor membre, dar, în același timp, este poate necesar a ne debarasa de temeri nejustificate, ascunse sub falsa pretenţie a naţionalismului.
Nu sunt puţine vocile care se împotrivesc unei asemenea construcţii europene, și care mai degrabă suspină după urmele unui trecut așa-numit glorios, deși, identificarea cu acesta nu ar mai fi posibilă. Schimbările aduse de lumea modernă nu mai permit întoarcerea la vechile modele. În schimb, îmbie la o analiză atentă a viziunii democratice, a perspectivei asupra modului de a realiza creștere economică și asupra percepţiei valorilor fundamentale pe care Uniunea Europeană s-a fundamentat încă de la întemeierea Comunităţii Europene a Cărbunelui și Oţelului.
Cine ar fi spus că unificarea de atunci a intereselor economice ale Franţei și Germaniei, dornice de îndepărta războiul, vor conduce la proiectul unirii întregii Europe. Mâna invizibilă a lui Adam Smith a știut să aranjeze lucrurile astfel încât rezultatul dezvoltării construcţiei europene să uimească, poate, chiar și pe părinţii fondatori, deși Jean Monnet spunea încă de atunci că “singurul viitor posibil pentru popoarele Europei este în unirea lor”.
Mergând pe firul logic al gândirii austriece, orice criză reprezintă, cu siguranţă și o oportunitate. Dacă un război mondial poate fi interpretat ca preţul pentru a înfiinţa Uniunea Europeană, poate că o criză economică mondială ar putea fi considerată generatorul următorului pas al acestui măreţ proiect. Fundamentul este din nou bazat pe interese economice, și, iarăși, actorii principali sunt Franţa și Germania.
Dacă în aceste cazuri cooperarea pornește de la economic, pasul imediat este o colaborare în materie de drept. Nu putem vorbi de piaţă liberă dacă nu avem relaxare legislativă, aşa cum coerciţia economică sau de orice fel este realizată tot prin norme juridice. Se încearcă acum inserarea obiectivelor economice în sferă legală, ca o măsură de siguranţă pentru prevenirea unei viitoare crize și în același timp pentru a apropia economiile statelor din zona euro.
Schimbarea este grea, dar apare ca o măsură obiectiv-necesară. La baza reuşitei stă principiul resposabilităţii, în special a guvernatorului faţă de societate, a legiuitorului faţă de dreptate, a judecătorilor faţă de realitate, a comerciantului faţă de consumator şi piaţă. Mai mult de atât putem vorbi de responsabilitatea de a construi societăţii europene un viitor temeinic, o economie puternică, un cadru legal eficient, instituţii corecte şi flexibile. Aceste aspecte vor contura imaginea Statelor Unite ale Europei, fundamentate pe tradiţia principiilor democratice, proprietate privată, libertate individuală, responsabilitate individuală.
“Nimic nu este mai fertil în realizări decât arta de a fi liber; însă nimic nu este mai chinuitor decât această ucenicie a libertăţii. […] În general, libertatea este instituită, cu greu, în mijlocul furtunillor; ea se desăvârşeşte în timpul discordiilor civile; iar binefacerile ei nu pot fi apreciate decât după ce a ajuns la vârsta bătrâneţii.” (Alexis de Tocqueville)

Niciun comentariu: