“ŻYDOKOMUNA” Evreii şi comunismul • Cazul României (1944-1965) - I

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Chestiunea rolului evreilor, a unor evrei, în instalarea și impunerea și menținerea violentă a comunismului în România nu este o chestiune de statistică și nici de demografie, ci de sociologie, ideologie și politică. Nu cifrele contează ci rolul social pe care l-au cucerit sau care li s-a distribuit în cadrul procesului de comunizare a României și a Europei de Est, adică de colonizare imperială sovietică. De la statistici va trebui să se treacă la analiza rolurilor concrete. În aceste sens listele de mai jos, rezultat al unei dificile cercetări, realizată de Iulian Apostu, trebuie văzute nu ca denunțare a invadatorilor evrei ci ca sursă pentru cercetarea de cazuri precise.
Numai pe această cale se va ajunge la o concluzie temeinică și realistă, lipsită de violențe și revendicări umflate, dar cu o prespectivă justițiară clară, la capătul căreia va trebui să se pună și chestiunea simplă a emigrării unora din responsabilii dezastrelor generate de comunism, spre teritoriile de refugiu pentru torționari comuniști, care au fost Israelul, Germania, Statele Unite ale Americii. Dacă se mai caută și denunță torționarii din lagărele naziste, pentru a dovedi că mai există criminali supraviețuitori, pentru a-i pedepsi, de ce nu s-ar face același lucru cu torționarii sau cu ordonatorii și responsabilii crimelor din lagărele comuniste, români, unguri, ucrainieni, țigani, evrei și de alte naționalități?
Cercetarea istorică și sociologică nu se mai poate menține la afirmații globale, la cifre, la invective cu iz rasist și la analize în suc propriu, fără integrarea cercetării în eforturi comparatiste istorice, demografice, psiho-sociologice, economice.
Problemă prea importantă, care nu se poate lăsa pe seama mercenarilor sau evreilor (prin firea lucrurilor acești abordând subiectul dintr-o perspectivă comunitară și holocaustică), este momentul de a se aprofunda cercetarea în arhivele românești sau străine, depozite documentare care oferă, în ciuda epurării, devalizării lor sau a distrugerilor întâmplătoare, destule documente pentru limpezirea raporturilor românilor cu evreii. Știm că este așa. Noi am văzut și cercetat asemenea documente, doar ca demersuri derivate din interesul central pentru epurarea cărților și pentru cenzură după 1944.
Pentru Rusia, efortul lui Alexandr Soljenițîn a rodit în cele două volume Două secole împreună. În ciuda evidentului blocaj și boicot la care a fost supus studiul laureatului premiului Nobel pentru literatură, cartea îți face drum, este tradusă și citită, chiar dacă presa nu dă semne căr fi luat cunoștință de exstența ei. Subiectul nu mai poate fi tabuizat, controlul presei vizibile de către diversele lobbyuri invizibile nu poate fi total, cum ar fi fost pe vremea dictaturilor de ambe fețe.
Pentru România, bibliografia importantă este aproape exclusiv opera unor autori evrei, istoricii români (cu excepția lui Dinu C. Giurescu sau Gheorghe Buzatu), nu fac decât să colporteze informațiile primilor. Aceste informații nu sunt false ci sunt uneori deformate continuu, prin eliminarea sau înlocuirea unor cuvinte cheie. De pildă, se folosesc sistematic expresii ca deportare sau exterminare și niciodată expresia folosită în epocă, colonizare, pentru a numi deplasarea (evident forțată și prost organizată) cu efecte tragice, distructive, a unor mase de evrei din Basarabia și Bucovina spre teritorii fost sovietice, din estul României, precum Transnistria.
Se omite precizare, nu din ignoranță ci din nevoie propagandistice, că acești evrei erau cetățeni străini, sovietici, al unui stat cu care România se afla în război (așa au fost tratați, prin internarea în lagăre, japonezii în America) că teritoriile spre care erau deplasați evreii așkenazi sau kazari (idișofoni, polonofoni și rusofoni), fuseseră, la origine, locurile lor de baștină, în cadrul Imperiului țarist, teritorii dinspre care evreii se deplasaseră spre Vest în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, adică spre Moldova, spre România. Este una dintre cele mai importante migrații ilegale de la finele acelui secol, care a modificat brutal și periculos pentru etnia a cărui teritoriu era invadat, adică pentru români, echilibrul demografic și economic al zonei.
Nu e vorba, deci, de a motiva orgolios crimele, abuzurile sau represaliile de orice fel, dacă sunt executate de ai nostri, dimpotrivă, e vorba de a stabili vinovățiile reale și pricinile împletirii greșelilor, iluziilor, naivităților și oportunismelor locale, de toate culorile, cu vocațiile coloniale ale executanților străini care au intrat cu picioarele în sufletul băștinașilor, localnici, ca și cum ar fi fost vorba de teritorii cucerite, unde comandanții invadatori răsplătesc soldații cu dreptul la jaf și la umilirea și uciderea semenilor, nepedepsite.
«Antisemitismul» din România, în secolul al XIX-lea, nu este decât forma uneori agresivă, alteori hilară sau chiar stupidă, în naivitatea sa monomaniacă, a protecționismului economic și demografic pe care societatea românească, mai ales burghezia românească, supusă unei concurențe pentru care nu era pregătită, a încercat să-l opună liberalismului și internaționalismului comercial fără frontiere pe care îl teoretizau și aplicau forțat bancherii și comercianții, evrei sau neevrei, adică protestanți și catolici, pe toate meridianele. Presiunea internațională a marilor puteri a înfrînt cerbicia opozanților români și a modificat pe lungă durată soarta României, adică soarta cetățenilor ei de baștină, inclusiv a unor minoritari localizați de mult, cum erau maghiarii și secuii.
Și așa mai departe.
Dan Culcer

“ŻYDOKOMUNA” Evreii şi comunismul
    •    Cazul României (1944-1965) - I
Versiunea : noiembrie 2011

Contact autor : "Iulian Apostu" apostu_i@yahoo.com

În loc de motto:


“Americanii joacă acum cartea evreilor şi într-o ţară unde avem 400.000 de evrei, cu câteva zeci de mii infiltraţi în aparatul nostru de stat, economic, politic şi cultural, nu este greu de jucat această carte. Nu vă faceţi iluzii că îi puteţi schimba. Negustorii de ieri, fabricanţii de ieri, jucătorii de la bursa neagră nu-i puteţi transforma, chiar dacă vin şi vă demonstrează că l-au citit pe Marx şi că-l studiază pe Lenin […] Plin de evrei, peste tot evrei […] Sioniştii sunt foarte bune elemente pentru coloana a cincea [în România.] […] Noi nu dăm muncă inginerului al cărui tată este declarat chiabur, dar primim şi încredinţăm posturi de comandă colanei a cincea sioniste, pentru simplul fapt că ştiu să se lipească de partid.” (Petru Groza într-o discuţie cu Emil Bodnăraş, 23 iunie 1949)


“În 1945, o mare parte a aparatului de stat şi de partid era în mîinile evreilor, aşa încît, în 1950, se ajunsese la o situaţie penibilă, în care poate 2% din populaţia ţării deţinea peste 25% din posturile cheie ale regimului. În această perioadă se povestea că singura deosebire între Comitetul de Stat al Planificării şi Ministerul Economiei din Israel consta în faptul că în ministerul israelian se puteau găsi şi cîţiva arabi.” (din raportul de uz intern “Evreii din Romania: o minoritate care dispare” al Ambasadei S.U.A. la Bucureşti, datat 26 febr. 1964, sustras de Securitate din clădirea ambasadei, reprodus în versiunea tradusă de Securitate în Marius Oprea 2002b şi Solomovici 2004: 509-13)


“Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: ‘[…] Eu te-aş ruga să-mi spui de ce la CSP [Consiliul de Stat al Planificării] peste 80% sunt elemente de origine evreiască […]
Tov. [Leonte] Răutu: ‘În sistemul editorial erau peste 40% evrei.’ […]
Tov. Gh. Gheorghiu-Dej: ‘S-ar putea aduce nenumărate exemple. Am întrebat de ce la Consiliul de Miniştri sunt peste 60% elemente evreieşti, cine i-a adus acolo, au venit singuri?’” (din stenograma şedinţei Biroului Politic din 19 febr. 1960, apud Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 641, 644 (pp. 625-646))


 “În primii ani de domnie ai tovarăşului Gheorghiu-Dej, evreii comunişti ocupaseră fotolii în toate etajele superioare ale politicii, culturii şi ale administraţiei de stat […] Este adevărat, comuniştii evrei erau peste tot, în Biroul Politic şi înaltul aparat de partid, […] în Armată, Securitate, Procuratură şi în Miliţie, […] în organismele de stat, economice şi culturale […].” (Teşu Solomovici 2001 II: 42)


În loc de introducere



Iniţiat imediat după decembrie 1989, segmentul publicistic (academic şi jurnalistic deopotrivă) consacrat analizei relaţiei dintre evreii din România pe de o parte şi instaurea şi consolidarea sistemului comunist în primii ani postbelici pe de altă parte, pare să confirme în mod nefericit butada “decât puţin şi prost, mai bine mult şi fără rost”.
Tema acestei relaţii, complexă fie şi numai în dimensiunea ei pur istoric-factuală, fără a mai aduce în discuţie distorsiunile consecutive frecventei ei instrumentalizări politice, a fost abordată pe parcursul ultimelor două decenii de o mulţime de autori, pe cât de spectaculoasă numeric, pe atât de eclectică din punctele de vedere ale pregătirii teoretice şi practice a autorilor, spaţiului, anvergurii şi profunzimii acordate cercetării, abordării şi metodologiei alese, stilului şi profilului editorial, obiectivelor asumate explicit sau implicit, etc.: de la Vladimir Tismăneanu şi Florin Constantiniu la Cristian Troncotă, Ioan Scurtu şi Gheorghe Buzatu, de la categoria autorilor etichetaţi aprioric şi in corpore ca “antisemiţi (ex. Paul Goma, Cornel Dan Niculae, Neagu Cosma sau Gheorghe Gavrilă Copil) la seria autorilor evrei (ex. Leon Volovici, Harry Kuller, Teşu Solomovici, Jean Ancel, Leon Rotman, etc.), de la istorici de profesie la foşti militari şi ofiţeri ai Securităţii, de la antropologi şi filosofi la simpli jurnalişti, ingineri şi alte profesii, literatura dedicată explicaţiei şi/sau înţelegerii relaţiei multifaţetare dintre evrei şi comunismul României postbelice pare marcată în ansamblul ei de o inversă proporţionalitate între cantitate şi calitate, ranforsată de o pronunţată polarizare a mulţimii de autori în două categorii antagonice: evrei (categorie care îşi subsumează şi grupul celor catalogaţi “filosemiţi”) vs. “antisemiţi”.
Angajate ireconciliabil într-un veritabil conflict de uzură pentru poziţia dominantă în modelarea percepţiei opiniei publice asupra temei cercetate, cele două grupări informale perpetuează o “gâlceavă” extrem de sonoră marcată de eroarea de logică tertium non datur. În tiparul acestui raţionament viciat, agravat dintr-o direcţie de o formă de anti-evreism visceral, iar din cealaltă de imperativul imbecilizant al “corectitudinii politice” şi de eticheta-“sperietoare” a antisemitismului, orice aserţiune în materie a lui V. Tismăneanu ar putea fi respinsă [fie şi numai] pentru că autorul este evreu (şi – circumstanţă agravantă – fiu de nomenklaturişti), la fel cum, opozabil, orice “listă” de evrei comunişti întocmită de un “antisemit” este respinsă aprioric şi în integralitatea sa, chiar şi atunci când, de pildă, 17 din cei 20 de “evrei comunişti” indicaţi sunt confirmaţi ca atare chiar şi de către autori evrei.
Mai grav însă, acestei erori de logică a aşa-zisei gândiri binar-adversative (şi multor altora, la fel de nătângi), calate pe principiul “cine nu e cu noi, e împotriva noastră”, i-au căzut victime în timp şi rarisimele încercări de abordare ştiinţifică, neutră, obiectivă, sine ira et studio; într-o primă direcţie, istoricul Florin Constantiniu i-a “contrariat” spre exemplu pe autorii evrei Harry Kuller, Leon Rotman, Leon Volovici şi Radu Bogdan prin “îndrăzneala” afirmaţiei “[o]bstacole [în cercetarea obiectivă a temei, n.n., I.A] vin atât dinspre români, cât şi dinspre evrei […] Obstacole vin şi din partea evreilor. Este refuzul de a investiga faptul că […] între conducătorii PCR s-au aflat numeroşi evrei. Explicaţia că, odată cu intrarea în rândurile partidului comunist, ei şi-au renegat evreitatea nu poate fi considerată – cel puţin după părerea noastră – satisfăcătoare.” Ca reacţie, firească în lumina antagonismului sus-menţionat, prof. Constantiniu a fost prompt acuzat că “a căzut într-un clişeu al retoricii” (Solomovici 2003: 35, 39 ş.u.; 2001 II: 18, 1-22). În aceeaşi direcţie, cartea Situaţia evreilor din România, 1939-1941, elaborată de 13 autori sub coordonarea lt.-col. Alesandru Duţu şi dr. Constantin Botoran, a fost, conform autorilor, interzisă şi “trimisă la topit” în 1994, aceasta deşi ea se mărginea în mod exclusiv să reproducă o serie de documente ale autorităţilor statului din perioada analizată, necomentate în vreun fel, documente aflate în Arhiva Ministerului Apărării. În direcţia opusă, ca exemplu deja amintit (tributar categoriei argumentum ad hominem circumstantiae) reţeaua World Wide Web abundă în repudieri în bloc ale “raportului Tismăneanu” a căror singură justificare aparentă este tocmai identitatea etno-religioasă a preşedintelui comisiei prezidenţiale.
Explicabil în consecinţă, în afara conflictului există şi o minoritate statistică a acelor persoane şi mai ales instituţii, care dispun atât de informaţiile, cât şi pregătirea necesare în abordarea profesionistă a temei, însă preferă să o evite, ghidându-se probabil după canonul “de ce să mă leg la cap dacă nu mă doare?” şi aleg cel mult să trateze tema comunismului în genere, fără izolarea ca obiect de cercetare a relaţiei evrei-comunism. Istoricul Marius Oprea bunăoară, sau raportul C.P.A.D.C.R. (care, inexplicabil, alege să precizeze numele de naştere doar în câteva cazuri de vrei comunişti, chiar dacă multiple alte exemple au fost menţionate de chiar mulţi din membrii comisiei) sunt bune exemplificări ale acestei categorii. Într-un asemenea context conflictual aparent nesoluţionabil, demersul de faţă este elaborat cu asumarea conştientă a riscului etichetării şi încadrării în oricare din cele două “tabere”, probabil în amândouă în funcţie de identitatea şi interesele opinentului.
Nu mai puţin adevărat, dincolo de subiectivismul oricărui conflict, fie el şi de idei, erorile demonstrabile obiectiv comise din direcţia ambelor părţi disputante sunt adesea atât de numeroase, şi uneori atât de grave, încât fac inevitabilă catalogarea ca “maculatură” a unei părţi cantitativ importante din literatura în materie; spre exemplu, spaţiul Internet abundă încă în “liste de evrei comunişti” care îl includ de pildă pe fostul demnitar Gheorghe Apostol (cu prezumptivul nume de naştere Aaron Gerschwin), deşi proponenţii acestei încadrări eşuează în continuare, chiar şi după câteva decenii, să ofere fie şi o singură probă în argumentarea identităţii evreieşti a lui Apostol (care bunăoară – chiar dacă aceasta, e adevărat, nu exclude posibilitatea unei convertiri - a fost înmormântat în 2010 într-un cimitir ortodox). Concluziv, “liste” precum cele incluzându-l pe Apostol produc ca efect advers nu doar propria decredibilizare, ci şi, printr-o generalizare pripită, fundamentarea catalogării ca “antisemite” a oricărui demers de inventariere a unor evrei români care au contribuit la instalarea sistemului comunist în România.
În direcţia opusă, un exemplu elocvent îl oferă poziţia autorilor evrei în “cazul” Teohari Georgescu, fost ministru de Interne între 1946 şi 1952, adică în perioada supranumită în raportul final al C.P.A.D.C.R. a “stalinismului dezlănţuit”; în negarea vehementă a identităţii evreieşti a lui T. Georgescu şi a respingerii numelui vehiculat ca original, “Burăh Tescovici”, Vladimir Tismăneanu spre exemplu avansează până la punctul la care îşi intitulează un articol din 2010 în formula cu iz de sentinţă “De unde vine minciuna ‘Teohari Georgescu = Burăh Tescovici’” (Tismăneanu 2010a). Încadrabil cu indulgenţă ca “articol” (în fapt patru paragrafe mimând ştiinţificitatea), materialul abundă în inadvertenţe şi omisiuni dificil de considerat involuntare pentru un cercetător de talia, măcar pretinsă, a lui Tismăneanu; în esenţă, autorul porneşte de la a opina [că] “[p]rima dată am întâlnit aceasta invenţie într-o carte despre Piteşti (cred că nu mă înşel).” pentru a completa, ca surogat de argument, că “numele în cauză ‘Burăh Tescovici’ este neverosimil” şi respectiv a respinge, încă o dată în rândul autorilor evrei, teza evreităţii lui T. Georgescu, laolaltă cu numele “Burăh Tescovici”. Ei bine, aşa cum (sub acelaşi pseudonim utilizat aici) subsemnatul comentează, inutil pentru învrednicirea cu un răspuns (cel puţin până în iunie 2011), pe forumul online unde Tismăneanu postează articolul, “invenţia” nu este câtuşi de puţin una recentă (i.e. cărţile despre “fenomenul Piteşti” au apărut în spaţiul publicistic după 1989), ci veche de peste 60 de ani; cea mai veche menţiune din spaţiul literaturii de specialitate a numelui “Burăh Tescovici” ca nume de naştere a lui Teohari Georgescu, evreu botezat, aparţine de fapt reprezentanţei diplomatice britanice la Bucureşti, mai exact într-o notă informativă confidenţială, semnată Adrian Holman la 3 nov. 1947, remisă centralei Foreign Office, recepţionată sub semnătura “Mr. Bevin” (arhiva Public Record Office, F.O. 371/59190/R7847/6181/37, respectiv 371/672672 B, R 14994/14994/37).
În spaţiul publicistic românesc, prima menţiune a acestei note îi aparţine cercetătorului britanic Dennis Deletant (versiunea în engleză din 1999, p. 23, nota 2, respectiv în ediţia în română din 2001, pp. 34-35, nota 22). Ulterior, nota informativă a fost tradusă şi reprodusă integral în două lucrări ale istoricului Gheorghe Buzatu – România şi Marile Puteri, 1939-1947 (Bucureşti: Ed. Enciclopedică, 2003, pp. 493-590), respectiv Antonescu, Hitler, Stalin III. In raport nefinal (Iaşi: Demiurg, 2008, pp. 376-462). Mai mult chiar, numele Tescovici (cu diverse transcrieri ale prenumelui Burăh / Burah / Baruh / Baruch) este menţionat nu doar în notoria The Plot against The Church a grupului de cardinali catolici reuniţi sub pseudonimul “Maurice Pinay” (digitalizată în multiple ediţii în limbi diferite în reţeaua WWW, vezi poziţia a 4-a la secţiunea “D – Rumania” în ediţia în limba engleză din 1962), şi respectiv într-o biografie a lui Nicolae Ceauşescu elaborată de istoricul german Thomas Kunze (2009: 72), ci şi în alte două lucrări respectabile de limbă română, neostracizate (deocamdată) ca “antisemite” – Lexiconul Negru al Doinei Jela (2001, p. 124), respectiv Minorităţi etnoculturale. Mărturii documentare: Evreii din România (1945-1965), editată de A. Andreescu, L. Nastasă şi A. Varga (2003, p. 186, nota 1). În sfârşit, alte două lucrări în limba engleză ale unor autori “frecventabili” (a se citi imposibil de repudiat ca antisemiţi de către sursele evreieşti însele) susţin identitatea evreiască a lui Teohari Georgescu: Lucian Boia în History and Myth in Romanian Consciousness (CEU Press, Budapest, p. 173, unde autorul afirmă că din cei patru membri ai secretariatului partidului - Dej, Pauker, Luca şi Georgescu – numai Dej era român) şi Adriana Dardan în Silenced Paces (Author House, Bloomington, IN, 2009, p. 197, unde autoarea statuează “Hanna Pauker, Teohari Georgescu, Vasile Luka (all of Jewish origin) and Gheorghe Gheorghiu-Dej (half Gipsy)”.
Concluziv, numărul, credibilitatea şi accesibilitatea acestor surse îl descalifică moral pe Tismăneanu din poziţia sa de preşedinte al C.P.A.D.C.R şi – întrucât omisiunile, inadvertenţele şi distorsiunile precum cea din cazul Teohari Georgescu nu sunt singulare, v. infra, lor adăugându-li-se chiar şi pasaje de (auto)plagiat (din cărţi ale domniei sale în raportul final al C.P.A.D.C.R., v. infra) - în genere de publicist în domeniu şi, în subsidiar, alimentează prejudecata celeilalte “tabere”, i.e. cea “antisemită”, conform tezei implicite a căreia un evreu nu poate fi obiectiv atunci când abordează tema contribuţiei evreilor la instaurarea comunismului în România, tinzând invariabil să o minimalizeze.
Exemple precum cele oferite conduc spre o posibilitatea elaborării unei tipologii a principalelor erori, deliberate sau involuntare, comise în rândurile ambelor grupuri de autori în materie. Astfel, autorilor repudiaţi ca “antisemiţi” li s-ar putea imputa poate singular, dar arhisuficient în implicaţii, precaritatea metodologică a abordărilor. Rigidizarea, de altfel nespecifică României, a sferei universitare prin conformare la imperativul corectitudinii politice şi subsecvent, dezideratul evitării oricăror acuzaţii de antisemitism, indiferent de calitatea fundamentării acestora, explică de ce majoritatea covârşitoare a autorilor neevrei care abordează fenomenul nu sunt instruiţi în respectarea rigorilor cercetăriii academice (e.g. “triangulaţia” datelor, a cercetătorilor şi metodelor, admiterea unui grad de incertitudine, controlul şi operarea cu ipoteze şi probabilităţi, etc.) sau cel puţin ale investigaţiei jurnalistice (e.g. confirmarea informaţiei din cel puţin alte două surse). În unele cazuri, lipsa argumentelor se doreşte a fi compensată prin cel mult o formă de argumentum ad populum (corespondent al impersonalului românesc “se ştie că”.) Or, absenţa probelor, a argumentului sau a sursei şi reproducerea unor aserţiuni nefundamentate (vezi exemplul Gheorghe Apostol şi multe altele) subminează sever credibilitatea demersului chiar dacă, teoretic, concluziile ar putea fi valide. Însă dincolo de explicaţii şi justificări, repetarea cu obstinaţie a unor exemple clar denunţate ca false se autoexilează, în funcţie de intenţionalitate, într-una din două categorii posibile: fie “prostie” (în cazul neinformării şi credulităţii), fie “rea-voinţă” (atunci când singura motivaţie este cea de a conferi numericitate pe post de argument. Totodată, în cadrul aceleiaşi grupări, submulţimea unor foşti ofiţeri de informaţii spre exemplu pare să nu înţeleagă că fostul loc de muncă nu constituie totuşi un argument în sine, căruia să nu-i mai fie necesară şi precizarea datelor dosarului din care a fost extrasă o informaţie. În sfârşit, ceva mai rafinată pare tehnica ocazională, deja amintită în cazul Tismăneanu, a argumentului ad personam (inclusiv forma ad hominem circumstantiae), într-o tentativă de a invalida argumentul prin discreditarea persoanei.
De cealaltă parte, o primă constatare care se impune estea aceea că, spre deosebire de cantitatea industrială de lucrări dedicate Holocaustului, “lucrări[le] despre situaţia evreilor în timpul regimului comunist sunt relativ puţine” (Fl. Banu 2008: 321 n.1.). Dincolo de această selectivitate a alegerii temei, grupul autorilor evrei care au abordat tema manifestă empiric un registru mai sofisticat de erori, de la caz la caz deliberate sau involuntare, între care se disting cu prioritate:
    •    Eludarea unor informaţii, surse sau chiar întregi lucrări. Spre exemplu, pentru a copia ingenua formulare a lui Tismăneanu (la rândul său un exemplu în “cazul Teohari Georgescu”), “cred că nu mă înşel”, dar niciuna din multiplele lucrări ale unor autori evrei dedicate comunităţii evreieşti din România în secolul XX nu menţionează măcar existenţa, spre exemplu, a a.) dărilor anuale de seamă al casei de pensii şi retrageri a ziariştilor din România anilor ’30-’40 (v. Botez 2010), dări cuprinzând numele de naştere, respectiv numele curent al unor zeci de ziarişti evrei, mulţi din ei activi şi după război în presa comunistă; sau b.) lista celor peste 700 “comunişti categoria A” din Bucureşti întocmită de Siguranţă în 1941 (cuprinzând multe nume de ulteriori deminitari comunişti de prim rang, reprodusă în Mâţă 2007: 237-258) sau c.) cele 4 tabele de comunişti din România “refugiaţi” în U.R.S.S. în 1940, tabele transmise de P.C.d.R omologilor din P.C.B. (v. Goma 2007). Obstinaţia ocultării acestor surse şi documente (existente şi general accesibile în arhivele unor instituţii) în plină epocă a Internet-ului şi circulaţiei greu obstrucţionabile a informaţiei rămâne greu explicabilă dacă se prezumă buna credinţă a “omitenţilor”.
    •    Relativizarea până la negare a identităţii evreieşti a celor vizaţi (“ce înseamnă evreu?”) şi framing-ul “evreităţii” mai degrabă ca pe o manifestare socială decât o identitate obiectivă, genetică - tehnică aplicată în cazurile de evreitate greu contestabilă şi care constă în teoretizări sterile privind elementele constitutive ale definirii evreităţii prin introducerea subiectivismului autoidentificării, toate acestea într-o deplină ignorare, de către chiar autori de religie mozaică, a regulii halahice extrem de simple de stabilire a filiaţiei: “orice copil născut dintr-o mamă evreică este evreu”; ocazional, în derapajele amuzante ale unor asemenea teoretizări se formulează chiar opinii de tipul “Y se considera comunist, nu evreu” sau “era mai degrabă comunist decât evreu”, într-o involuntară analogie cu bancul referitor la crocodilul care “era mai mult verde decât lung”; juxtapunerea până la interşanjabilitate a unei opţiuni politice (comunism) cu o identitate etnoreligioasă (iudaism) rămâne penibilă chiar şi în cazul unui construct ideologic, cel comunist, de orientare ateistă.
    •    Tehnica argumentului ad ignorantiam, de invalidare a unei afirmaţii doar pentru că nu exista probe la dispozitie in favoarea ei (viciu de logică denunţabil în limbaj uzual de expresia anglo-saxonă “the absence of evidence isn’t evidence of absence”) – tehnică de impact prin care sunt categoric respinse încadrările ca evrei a oricăror persoane în absenţa unor probe, chiar dacă, obiectiv judecând, identitatea respectivei persoane este în respectivul caz incertă (în absenţa unui certificat de botez, a unei nunţi religioase, a practicării religiei creştine sau a oricăror alte probe care să infirme evreitatea celui/celei în cauză);
    •    Tehnica argumentului ad hominem, dar în sens opus primei tabere - i.e. respingerea apriorică a unei  afirmaţii prin discreditarea ca antisemit a autorului ei;
    •    Relativizarea numerică, e.g. admiţându-se o “supraprocentualitate” a evreilor în structurile comuniste (A. Roth 1999: 186-8), dar cu completarea peremptorie că în rândurile întregii lor comunităţi, evreii comunişti ar fi reprezentat un segment – în funcţie de autor – “insignifiant” – “minor” – “mic”, etc..
    •    Pseudocircumstanţierea istorică (de tip post hoc, ergo propter hoc), i.e. atribuirea realităţii Żydokomuna [poloneză, trad. “iudeocomunism”] în mod exclusiv proliferării paneuropene a mişcărilor fasciste în anii ’30 (ceea ce, în reacţie, i-ar fi împins pe evrei în braţele comunismului), reprezentare care, dincolo de construcţia la rândul ei eronat logică, obnubilază însă complet identitatea etnică a lui Marx, a Rosei Luxemburg, a lui Bela Kun, a lui C-tin Dobrogeanu Gherea (1855–1920), ba chiar a majorităţii copleşitoare a liderilor revoluţiei bolşevice din 1917, produsă la un moment la care bunăoară Hitler era încă un simplu soldat în primul război mondial, Mussolini tocmai ce fusese demobilizat la rândul său, iar mişcarea legionară încă nu era concepută în România. În aceeaşi registru dar în sens invers, deşi la fel de eronat, cealaltă “tabără” tinde uneori să justifice excesele de violenţă antisemită ale mişcărilor naţionaliste din perioada interbelică tot ca pe o reacţie, una însă împotriva comunismului intenaţionalist şi anti-statal interpretat ca o invenţie evreiască.
În acest context, demersul de faţă se doreşte a fi unul eminamente descriptiv, urmărind ca obiectiv general alcătuirea unui “dicţionar” cât mai cuprinzător şi exact şi, în măsura posibilului, de necontestat, al evreilor implicaţi în instaurarea şi consolidarea sistemului comunist în România emergentă celui de-al doilea război mondial. Firesc, în măsura posibilului, fiecare intrare va fi completată cu descrierea succintă a rolului exercitat în consolidarea noului regim, pentru o mai bună înţelegere a realităţii urmărite. Aşadar, se cuvine accentuat, demersul de faţă nu urmăreşte nici a.) explicarea/justificarea “apetenţei” evreilor României postbelice pentru comunism, ci se mărgineşte, în această instanţă, să o descrie cât mai acurat, cuantificabil şi cuprinzător, rămânând ca explicaţiile şi poate chiar implicaţiile de timp prezent le fenomenului să fie abordate într-o eventuală fată succesivă proiectului; şi nici b.) contextualizarea geografică a fenomenului etichetat colocvial/peiorativ (în funcţie de evaluator) “zydokomuna” în aria blocului comunist din Europa central-estică emergentă celui de-al doilea război mondial. De aici pornind, se impun câteva precizări preliminare privind structura şi metodologia care fundamentează acest dicţionar.
În primul rând, dată fiind natura sa, proiectul de faţă rămâne în mod firesc unul în desfăşurare, dezirabil a fi îmbunătăţit deopotrivă cantitativ şi calitativ în timp. În acest scop, autorul îi invită pe toţi cititorii care ar putea contribui la completarea dicţionarului să-i trimită orice informaţie considerată utilă la adresa de e-mail apostu_i@yahoo.com. Pe măsura încorporării de noi date şi informaţii, dicţionarul urmează a fi postat în reţeaua WWW în ediţiile sale îmbunătăţite, cu indicarea permanentă a datei ultimei actualizări.
În al doilea rând, fiind de natură parţial investigativă şi de finalitate descriptivă, dicţionarul a fost structurat corespunzător unei reprezentări a principalelor paliere ale statului comunist după cum urmează:
    •    aparatul administrativ-politic (grupând acei evrei de la nivelurile semnificative ale ierarhiei de partid şi/sau de stat în România de după al doilea război mondial);
    •    aparatul represiv (vizează evreii prezenţi în principal în Securitate şi Miliţie şi, secundar şi în măsura relevanţei, în jandarmerie şi forţele armate);
    •    mass media;
    •    educaţie şi cercetare (exclusiv segmentele lor ideologizate, i.e. segmentele de învăţământ social-umanist);
    •    cultură (palier considerat o componentă-cheie în consolidarea unui nou regim prin operarea unor modificări controlate ale mentalităţii colective);
    •    categorie “alţii”, compusă din evrei cu funcţii importante în ierarhia locală şi regională de partid şi de stat, din evrei decoraţi pentru meritele lor de către statul comunist, membri – în eticheta lui T Solomovici – ai “făcăturii comuniste” C.D.E. (Comitetul Democrat Evreiesc), etc., cazuri alcătuind cumulativ o categorie reziduală, definită “în fund de sac”.  Această categorie este completată de lista evreilor comunişti în atenţia Siguranţei în 1941 (mulţi din ei cu funcţii în ierarhia de stat şi partid după august 1944), respectiv de evrei basarabeni comunişti implicaţi în evenimentele din Basarabia în perioada 28 iunie 1940 – 22 iunie 1941.
O atare demarcare a acestor paliere deserveşte un scop mai degrabă orientativ, didactic, şi nu unul riguros analitic, în unele cazuri persoanele menţionate transgresând de-a lungul timpului, prin evoluţia profesională dintr-un domeniu în altul, aceste delimitări; în aceste cazuri, încadrarea într-o anumită categorie a fost operată pe baza relevanţei activităţilor şi respectiv notorietăţii persoanei respective. Ca exemplu concret, chiar dacă după 1944 a activat un timp în redacţia ziarului Scânteia (ceea ce ar fi reclamat încadarea în dicţionarul de faţă la secţiunea mass media), Silviu Brucan de pildă este plasat, în virtutea evoluţiei sale profesionale ulterioare, la capitolul “aparatul administrativ-politic”.
Din punct de vedere metodologic, ca perioadă delimitată supusă observaţiei, dicţionarul focalizează primele două decenii succesive momentului 23 august (i.e. 1944-1965, practic “epoca Gheorghiu-Dej”), până la momentul la care constrângerile numerice obiective aferente masivei emigraţii evreieşti în Israel au determinat şi descreşterea semnificativă a evreilor prezenţi la vârful ierarhiei comuniste din România. Cu unitatea temporală definită, metodologia încadrării “ca evreu” în prezentul dicţionar urmăreşte ameliorarea dihotomiei parcimonie vs. comprehensivitate şi se fundamentează consecutiv pe satisfacerea verificabilă, în cazul fiecărei persoane, a cel puţin unuia din următoarele patru criterii:
    •    identitate evreiească (etnonaţională şi/sau religioasă) autodeclarată la un moment dat;
    •    fiul/fiica unei mame evreice (inclusiv cei convertiţi pe parcursul vieţii la altă religie);
    •    identificat şi asumat ca evreu de către cercetătorii evrei şi/sau comunitatea evreiască (e.g. cazurile multor ofiţeri de Securitate (inclusiv Boris Grünberg, alias Al. Nicolschi), care în documentele oficiale se declara de naţionalitate română, maghiară, rusă, etc., dar la momentul de faţă sunt acceptaţi ca a fi fost evrei chiar şi de către cercetătorii evrei în materie);
    •    cu nume de natură să elimine orice dubiu (e.g. Bella Rabinsohn, Israel (alias Ion) Rachmuth, Pinchas Solomonovici, Zalman Zalmanovici, etc.).
În sfârşit, în cazul în care îndeplinirea în mod minimal a unuia din aceste criterii rămâne obiectul unor controverse rezonabile, semnul “(?)” din dreptul unor persoane indică incertitudinea identităţii lor evreieşti.
Un asemenea instrumentar metodologic este menit să evite una din erorile caracteristice altor lucrări în materie, care, în identificarea unor evrei din aparatul comunist sau al Securităţii, iau în considerare cvasiexclusiv criteriul “naţionalităţii declarate” a persoanelor. Ori, sub acest aspect se impun câteva observaţii critice.
În mod nespecific României, unii membrii ai comunităţilor evreieşti, variind ca motivaţie şi pondere de la caz la caz, au evitat de-a lungul timpului să se declare evrei, preferând alte autoîncadrări subiective. Recensămintele primelor trei decenii în România postbelică ilustrează extrem de clar acest fapt; conform recenzărilor oficiale efectuate la nivel naţional, numărul cetăţenilor români de naţionalitate evreiască ar fi scăzut de la 428.312 în 1948 (dată de referinţă 25 ianuarie) la 146.264 în 1956 şi respectiv 42.900 în 1966, în ceea ce aparent ilustrează reducerea numărului de evrei din România de nu mai puţin de 10 ori în doar 8-9 ani! În realitate, orice analiză contextuală sumară denunţă ridicolul unei asemenea teze. Concret, sursele evreieşti converg în estimarea emigraţiei evreieşti din România în intervalul temporal închis 1948-1955 la 130.-135.000 (B. Wasserman, S. Leibovici-Laiş, R. Ioanid, M. Rosen, etc.), ceea ce, coroborat cu un spor demografic – arguendo – de 0% conduce spre o mărime a populaţiei evreieşti în 1956 de cca. 300.000. O atare cifră, de două ori mai mare decât numărul de 146.264 al celor autodeclaraţi evrei în 1956, nu-şi identifică altă explicaţie decât aceea a unei ponderi semnificative de evrei “ascunşi”, din care nu puţini prezenţi în ierarhia comunistă în şi la diversele ei sectoare şi niveluri ierarhice. Cu relevanţă directă în economia demersului de faţă, procentele covârşitoare de evrei comunişti cu nume “românizate”, la “recomandarea” conducerii partidului (estimativ 80-90% din “evreii comunişti” din eşaloanele superioare, v. infra), confirmă în fapt această realitate.
Subsumat, o categorie de înaltă specificitate o constituie evreii ardeleni vorbitori de limbă maghiară; în mod tradiţional, mulţi din aceştia, chiar dacă practicanţi ai religiei mozaice, au fost complet asimilaţi lingvistic şi în consecinţă s-au declarat de-a lungul timpului de naţionalitate maghiară, într-un pattern replicat în proporţii asemănătoare şi în rândurile comuniştilor şi securiştilor evrei maghiarofoni (Ghizela Vass, Iosif Bank, Mihai Levente, Nicolae/Miklos Goldberger, Gavrilă Birtaş, K. Kalauşek, Ludovic Bokor, Francisc Butyka, Ladislau Tesler, Coloman Ambruş, Zoltan Kling, etc.).
Cât priveşte evreii din Securitate, identificarea corectă a acestora implică nu doar depăşirea erorilor aferente autoîncadrării lor subiective (e.g. notoriul torţionar Al. Nicolschi, n. Boris Grünberg, nu s-a declarat niciodată în vreun document ca evreu, la fel cum alt ofiţer, Arnold Platman (fiul lui Marcu) mărturisea de pildă în autobiografia sa de la Securitate că în trecut fusese evreu, dar la acel moment era român (pentru ambele cazuri, şi altele, v. infra), ci şi – sau, mai ales – considerarea recomandărilor informale care circulau în primii ani în interiorul instituţiei, privind românizarea pe cât posibil a numelor alogenilor.
În acest context, operarea în demersul de faţă cu setul celor 4 criterii neexclusive evită multe din erorile amintite. Spre exemplu, cazul menţionat al lui Al. Nicolschi/ Grünberg, care s-ar sustrage în primă instanţă criteriului naţonalităţii autodeclarate, este acoperit de criteriile 3 şi 4, i.e. este acceptat ca a fi fost evreu inclusiv de către cercetătorii evrei, iar numele de naştere, atestat în documentele oficiale ale unor autorităţi româneşti, confirmă identitatea sa evreiască; cazul altui securist, precum Dorel Oprescu, nemenţionat după cunoştinţa noastră în lucrările cercetătorilor evrei, întruneşte criteriul al doilea prin înmormântarea sa într-un cimitir evreiesc; în acelaşi sens, aplicând criteriul halahic al filiaţiei evreieşti pe linie maternă, în lexiconul de faţă sunt incluşi ca evrei şi cei din categoria convertiţilor la altă religie, care subsecvent s-ar putea declara ne-evrei, precum Teohari Georgescu, Eduard Mezincescu, Herta Schwammen (alias Elena, soţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu), Tudor Vianu, Richard Wurmbrand, etc.
În sfârşit, în privinţa surselor bibliografice fundamentând operaţional încadrările ca evrei, acestea au fost menţionate în canoanele scrierii academice exclusiv în acele cazuri de persoane fie de notorietate redusă, fie de identitate controversată, altfel spus, acolo unde stadiul cercetării mainstream în domeniu ne-a obligat la formularea fundamentată de observaţii, critici sau completări. Acestei categorii i se subsumează şi cazurile deocamdată insuficient fundamentate bibliografic de alţi cercetători, de ex. “Bacher”, indicat ca procuror adjunct al României de după război de un singur autor, fie acesta chiar evreu, recte Teşu Solomovici. Din aceleaşi considerente de parcimonie şi fluenţă a textului, de regulă nu s-au mai indicat sursele de informare în cazurile deopotrivă notorii şi scutite de controverse chiar şi în rândurile cercetătorilor evrei (e.g. Ana Pauker (Rabinsohn), Iosif Chişinevschi (Roitman), Barbu Zaharescu (Zuckerman), Petre Lupu etc.). Ca ierarhizare bibliografică au fost preferate, fireşte, sursele primare, în special documente oficiale ale unor autorităţi ale statului (v. Monitorul Oficial, Arhivele Naţionale, centrale, respectiv direcţiile judeţene, C.N.S.A.S., decrete de stat, fişe matricole penale din penitenciare, care cuprind între altele şi  precizarea naţionalităţii, etc.), secondate de sursele evreieşti şi externe ne-româneşti (ex. ambasada SUA la Bucureşti, cercetători occidentali “frecventabili”, ie. ne-anti-semiţi), aceasta în dezideratul dublu al creşterii fiabilităţii şi al pre-eliminării, pe cât posibil, a oricăror polemici sterile.

LISTA ABREVIERILOR

A.F.D.A.
Asociaţia Foştilor Deţinuţi şi Deportaţi Antifascişti
A.N.I.C.
Arhivele Naţionale Istorice Centrale
A.R.L.U.S.
Asociaţia Română pentru strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică
A.S.E.
Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti
A.S.R.I.
Arhiva Serviciului Român de Informaţii
B.B.N.H.
Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţei
B.I.R.E.
Bulletin d'informations pour les roumains de l'étranger (publicaţie de frecvenţă variabilă a unor emigranţi români din Paris, 1948-1950)
B.O.
Biroul Organizatoric (al C.C. al P.C.R./P.M.R.)
B.P.
Biroul Politic (al C.C. al P.C.R./P.M.R.)
căs.
căsătorit(ă)
C.A.S.B.I.
Casa de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (1948-1953)
C.C.
Comitetul Central
C.C.I.
Camera [locală] de Comerţ şi Industrie
C.C.I.R.
Camera de Comerţ şi Industrie a României
C.C.P.
Colegiul Central de Partid
C.D.E.
Comitetul Democrat Evreiesc
Centrocoop
Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum
CEPECA
Centrul pentru perfecţionarea cadrelor de conducere din întreprinderi
C.F.R.
Căile Ferate Române
C.G.M.
Confederaţia Generală a Muncii
C.I.E.M.
Centrul Iberic pentru Studii Masonice
C.N.S.A.S.
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
col.
colonel
C.P.A.D.C.R.
Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România (2006-)
C.P.Ex.
Comitetul Politic Executiv (al C.C. al P.C.R.)
C.S.I.E.R.
Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România
C.S.J.
Curtea Supremă de Justiţie
C.P.U.N.
Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională
C.R.P.Z.
Casa de Retrageri şi Pensiuni a Ziariştilor (până în 1945)
D.C.S.
Direcţia Centrală de Statistică (de pe lângă Consiliul de Miniştri)
D.G.I.L.
Direcţia Generală a Industriei Laptelui
D.G.P.
Direcţia Generală a Poliţiei
D.G.P.T.
Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor (de pe lângă Consiliul de Miniştri)
D.G.S.P.
Direcţia Generală a Securităţii Poporului (1948-1951)
D.G.S.S.
Direcţia Generală a Securităţii Statului (1951-1952)
D.I.E.
Direcţia Informaţii externe (din cadrul Securităţii)
D.P.L.C.
Direcţia Penitenciare, Lagăre şi Colonii (din cadrul M.A.I.)
D.R.S.P.
Direcţia Regională a Securităţii Poporului (în cadrul D.G.S.P.)
D.S.S.
Direcţia Securităţii Statului din cadrul M.A.I. (1953-1989)
D.T.I.C.
Defense Technical Information Center (în S.U.A.)
E.S.P.L.A.
Editura de Stat Pentru Literatură şi Artă
f.
fost / fila
f.a.
fără an
ff.
filele
F.C.E.R.
Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România
F.D.F.R.
Federaţia Demorată a Femeilor din România (constituită 4-8 martie 1946, absorbită în ian. 1948 în U.F.D.R.)
F.N.D.R.
Frontul Naţional Democrat din România
F.N.T.D.R
Frontul Naţional al Tineretului Democrat din România
F.O.
Foreign Office
F.S.N.
Frontul Salvării Naţionale
F.U.C.E.
Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti
G.D.S.
Grupul pentru Dialog Social
g-ral.
General
H.C.M.
Hotărârea Consiliului de Miniştri
I.C.R.A.
Întreprinderea de Comerţ cu Ridicata pentru Produse Alimentare (Bucureşti)
I.I.C.C.M.E.R.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc
I.L.O.
International Labour Office
I.M.F.
Institutul de Medicină şi Farmacie
I.P.B.
Institutul Politehnic Bucureşti
I.R.I.R.
Institutul Român de Istorie Recentă
I.R.R.C.S.
Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea
I.S.P.S.P.
Institutul de Studii Politice şi Social-Politice (de pe lângă C.C. al P.C.R.) (1966-1989; fostul Institut de Istorie a Partidului)
J.G.S.I.G.R.
Jewish Genealogical Special Interest Group for Romania (S.U.A.)
lt.
locotenent
M.A.E.
Ministerul Afacerilor Externe
M.A.I.
Ministerul Afacerilor Interne
M.A.N.
Marea Adunare Naţională
M.Ap.N.
Ministerul Apărării Naţionale
M.C.E.
Ministerul Comerţului Exterior
M.Of.
Monitorul Oficial
mr.
maior
M.S.S.
Ministerul Securităţii Statului (1952-1953)
n.
Născut(ă)
N.K.V.D.
Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne (Narodnîi komissariat vnutrennih del)
O.C.L.
Oficiul Comerţului Local
odin.
odinioară
O.M.S.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii
O.N.C.E.
Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor
O.N.U.
Organizaţia Naţiunilor Unite
P.-M.A.N.
Prezidiul Marii Adunări Naţionale
P.C.B.
Partidul Comunist Bolşevic (în U.R.S.S., 1934-1952)
P.C.d.R
Partidul Comunist din România (perioada interbelică, a “ilegalismului”)
P.C.R.
Partidul Comunist Român (1944-1948, 1965-1989)
plt.
Plutonier
P.M.R.
Partidul Munictoresc Român (1948-1965)
R.P.R.
Republica Populară Română (1947-1965)
S.R.I.
Serviciul Român de Informaţii
S.S.I.
Serviciul Special de Informaţii (1940-1944, ulterior Serviciul de Informaţii)
S.U.A.
Statele Unite ale Americii
ş.u.
şi următoarele
T.E.S.
Teatrul Evreiesc de Stat
u.a.
unitate arhivistică
U.D.R.
Uzinele şi Domeniile Reşiţa
U.F.A.R.
Uniunea Femeilor Antifasciste din România (apr. 1945 – febr. 1948), absorbită în U.F.D.R.
U.F.D.R.
Uniunea Femeilor Democrate din România
U.G.S.R.
Uniunea Generală a Sindicatelor din România
U.N.S.R.
Uniunea Naţională a Studenţilor din România
U.R.S.S.
Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste
U.S.A.S.Z.
Uniunea Sindicatelor de Artişti, Scriitori şi Ziarişti
U.T.M.
Uniunea Tineretului Muncitoresc (1948-1965)
U.T.C.
Uniunea Tineretului Comunist (1944-1948, 1965-1989)
v.
vezi (?)
 - identitate evreiască incertă/controversată

APARATUL ADMINISTRATIV-POLITIC

    •    ABRAMOVICI, Carol (n. 1922) – de profesie inginer chimist, consilier la Ministerul Comerţului Exterior (1949-1951) unde era practic locţiitorul ministrului adjunct Gheorghe (Gogu) Rădulescu; refugiat în străinătate în timpul mandatului, după ce obţinuse aprobarea deplasării de serviciu în Belgia (în pofida opoziţiei secţiei Cadre a C.C.), graţie intervenţiei aceluiaşi Rădulescu (şi, se pare, inclusiv a lui Al. Voitonovici) la Ana Pauker;
    •    ABRAMOVICI, Heinrich (în unele documente transcris şi cu varianta de prenume Henri) – din 1948 funcţionar în cadrul Comisiei, ulterior Comitetului de Stat al Planificării, din 1955 lector la catedra de Organizarea şi Planificarea Întreprinderilor în cadrul Institutului Politehnic Bucureşti (I.P.B.) până în 1958, emigrat în Israel la începutul anilor ’60;
    •    ADERCA, Felix (n. Froim Zeilicu ADELSTEIN, fiul lui Avram Adercu (n. Adelstein, orig. din Austro-Ungaria) şi Debora (n. Dobrişa Iosub)) (13./26.III.1891 Puieşti (odin. Jud. Tutova, azi Vaslui) – 12.XII.1962 Bucureşti) – în perioada interbelică funcţionar la Ministerul Muncii (1920-1944) şi publicist, ulterior şeful Direcţiei Învăţământ Artistic din Ministerul Artelor (1944-1948, când se pensionează);
    •    ADERCA, F. Marcel (26.I.1920 Craiova – III.2008, Bucureşti, cimitirul sefard) (fiul lui Felix (v. supra) şi al Rubinei (n. Rifca)) - funcţionar în centrala M.A.E. (1948-1951), exclus din partid în 1953, ulterior funcţionar la “Cartea Rusă” (1953-1954), respectiv redactor la Ed. pentru Literatură Universală (1954-1975, când se pensionează), editor, publicist (v. şi dosarul său de la C.C.P. (nr. inv. 41/99 din 22.IV.1954));
    •    ADERCA, Clara (n. SCHMIDT) (soţia lui Marcel Aderca) – funcţionar în centrala Ministerului Comerţului Exterior la începutul anilor ’50, ulterior funcţionară la Sovromlemn (1957-1960) – menţionată în dosarul de la C.C.P. al soţului său (1954);
    •    ADLER, Ladislau (fiul lui Andrei) – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu ordinul Muncii clasa a III-a; apoi vicepreşedingte al Comitetului de Stat pentru Construcţii, Arhitectură şi Sistematizare, profesor şi autor în domeniu (Cajal & Kuller 2004: 478);
    •    ADLER, I. Marcel – inspector în cadrul Ministerului Învăţământului, decorat în 1967 (Decretul 604 din 26 iunie) cu Medalia Muncii;
    •    AIBENŞUTZ, Mihai (alias AIBĂNŞUŢ, la origine Eibschitz) – iniţial anchetator al partizanilor capturaţi în Munţii Bihorului, ulterior membru al Biroului Comitetului Raional „V.I. Lenin” Bucureşti al P.C.R./P.M.R. şi director al Întreprinderii de prototipuri Bucureşti, cercetat diciplinar în partid în 1955 pentru că ar fi “concediat abuziv elemente de naţionalitate română pentru a-şi promova prietenii şi cunoscuţii”; dosar la C.C.P. (91(I&II)/354 din 19.VIII.1955) (v. şi Caţavencu 2007: 4, Kovacs 2006, respectiv Ioniţiu 2008:88 şi 2006: 43, care îl menţionează eronat ca Aibănuş Mihai);
    •    AIZIC, Clara (LEBIANU) - membru al C.C. al Crucii Roşii în anii ’50 (dosar la C.C.P., dată extremă 15.XI.1955);
    •    ALBESCU, Alexandru (n. Ernest WEISS) – membru de partid din 1940, cu dosarul la Colegiul Central al partidului (nr. inv. 136/219 din 8.III.1957) şi la secţia Economică a C.C. (1973), de la sfârşitul anilor ’40 în ministerului Comerţului Exterior, unde ocupă inclusiv poziţia de ministru adjunct (1966-1970);
    •    ALEXANDRU, Mihail – la începutul anilor ’30 student la Drept, cazat la căminul (pentru studenţi evrei) “Schuller”, ilegalist din “vechea gardă”, ministru adjunct al Comerţului Interior (1948-1952), ulterior epurat, apoi reabilitat, secretar general al Ministerului Educaţiei şi Culturii în mandatul lui Ilie Murgulescu, din anii ’60 secretar general al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a IV-a (Levy 2002: 192, 203; Cohen 1994: 27, 297 n. 51);
    •    ALPERIN, Siegfried – membru al Comisiei mixte de cenzură instituite în mai 1945 în cadrul Ministerului Propagandei, apoi regizor la Ministerul Artelor (şi Informaţiilor) şi în paralel redactor la Radiodifuziune, exclus din partid în 1951 pentru fost colaboraţionism cu legionarii şi afacerism (dosarul personal la C.C.P., nr. inv. 372/665, din 2.I.1951);
    •    ANDREESCU, Dan (n. David ABRAMOVICI) - şef de serviciu la Direcţia Generală a Arhivelor Statului, exclus din partid în 1960 (decizie reconfirmată de C.C.P. în 1962) sub acuzaţia de a fi pretins şi primit de mită de la o funcţionară în vederea cedării locuinţei sale (dosar C.C.P. nr. 516/653 din 25.I.1960);
    •    ALMOSNINO, Leon (d. 1971, Bucureşti) – în perioada interbelică director în cadrul Societăţii Române de Telefoane, după august 1944 şeful Serviciului Presă din Ministerul Poştei şi Telecomunicaţiilor (1950-1954), destituit şi exclus din partid în 1954 pentru neglijenţă în serviciu (dosar nr. 363/169 din 1.12.1954, fond C.C.P.; nu a fost niciodată arestat, aşa cum avea să pretindă ulterior fiul); tatăl poetului George Almosnino;
    •    ARDELEANU, Clara (n?) – iniţial soţia ceferistului ilegalist Turcu în peroada interbelică, apoi soţia lui Iosif Ardeleanu (Adler), cu studii comerciale; membră a organizaţia de bază a partidului şi directoare în M.A.E. (1947-1952), unde ave ca sarcină “să veghez[e] cum sunt intriduse metodele partinice în muncă” (apud Constantiniu 2003: 70), ulterior pe un post secundar, în 1963 încă director adjunct în centrala ministerului (dosar C.C.P. nr. 1052/576 din 19.VII.1963); decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a;
    •    ARDELEANU, Gherghina (n. ADLER) (n. 1913, Budapesta – 1950 Bucureşti) – în 1941 “lucrătoare mănuşi” conform unui raport al Siguranţei, din 1945 membru al comisiei de cenzură a presei instituită în cadrul Ministerului Propagandei şi subordonată direct Comisiei Aliate de Control, decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a (Decretul 873/20.VIII.1949); incinerată la crematoriul “Cenuşa”;
    •    ARDELEANU, Iosif (n. József Demenyi (Demö) ADLER) (26.X.1909 – 1988 Bucureşti) - fost ilegalist, redactor în echipa iniţială de la Scânteia, iar apoi la Contemporanul, director în M.A.E. în mandatul Anei Pauker (1947-1951), director general al Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (preşedinte al Colegiului direcţiei - organul de facto al cenzurii în presă, fiinţând pe lângă Consiliul de Miniştri) (din 1951 până în 1973, când este înlocuit cu Ion Cumpănaşu), membru al Comisiei Centrale de revizie (a C.C.) al P.M.R. (1955-1960); în 1958 cercetat disciplinar de C.C.P. (dosar nr. 1070/108 din 5.VI.1958); decorat ca pensionar în 1978 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a (Decret nr. 262 din 21 august 1979);
    •    AREŞTEANU, I. Edy - menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
    •    ARONOVICI, Mişu (Mihail) (1910-1950) – ilegalist, apoi activist de partid, din 1947 până la deces instructor în cadrul sectorului Ştiinţă al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R – secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar 51/1949, ff. 118-121); incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    ASCHER, H. Andrei (31.V.1912 Braşov – 28.V.1977 Aiud) (fiul lui Henric şi Matilda) – de profesie inginer chimist, după război “investit în funcţii economice importante” cf. Solomovici (2004: 131), ultimul loc de muncă în 1975 la Înreprinderea “Policolor”, condamnat în 1975 la 20 de ani închisoare pentru subminarea economiei naţionale şi divulgarea de secrete de stat, decedat în penitenciarul Aiud în 1977;
    •    AŞMAN, I. Osias - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964 (tatăl Mirelei Aşman?);
    •    ATANASIU, Horaţiu (n. Hirsch ATLASMAN) - în anii ’50 profesor de planificare la I.P.B. şi membru al secţiei Economice a C.C., în anii ’60 vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Planificare, din ianuarie 1967 consilier referent în cadrul Secretariatului General al Consiliului de Miniştri; cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosar 63/1955);
    •    ATIAS, Ficu - şef de cadre la Direcţia Generală a Exploatării din Ministerul Industriei Lemnului în guvernele Groza, condamnat penal pentru speculă în 1953, demis şi exclus din partid (dosar C.C.P. nr. 166/784 din 21.XII.1953);
    •    AUSTERMAN, Ernest – absolvent al Liceului “Laurian” din Botoşani, din 1954 funcţionar la C.S.P. şi asistent cumul la catedra de planificarea şi organizarea întreprinderilor din cadrul I.P.B.;
    •    AVADIC, Cela (soţia lui Mendi, v. infra) – de profesie inginer textilist, funcţionară în cadrul Ministerului Industriei Uşoare (’60? – ’70); încă în viaţă, membru al comunităţii evreieşti din Bucureşti; 
    •    AVADIC, D. Mendi – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin decretul Consiliului de Stat nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    AVANDICI, S. Islea - menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
    •    AVĂDANEI, Tudor (n. Saul ŞAPIRA) (n. 24.II.1909, Iaşi) – de profesie contabil, ilegalist (membru de partid din 1930), şeful sectorului Carnete şi Evidenţă al C.C. al P.C.R. (din 1945 până în anii ’60); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. III-a; dosar de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.M.R (1953);
    •    BABENCO, Simion (1912-1971) - fost condamnat pentru spionaj în favoarea U.R.S.S. în 1939, după august 1944 şeful Secţiei Gospodărie de Partid a C.C. al P.C.R., iar ulterior secretar general la Ministerul Industriei Alimentare (până în 1964); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a; incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    BACAL, Israel (1902 Botoşani - ian.1961 Bucureşti) – absolvent al liceului “Laurian (1921), avocat, “vechi comunist şi conducător C.D.E.-ist” (cf. Moses Rosen), care “a contribuit masiv la C.D.E.-izarea comunităţilor evreieşti” (cf. H. Kuller), unul din principalii denigratori ai lui W. Filderman după război, preşedintele F.C.E.R. (1951-1961) şi simultan şeful Direcţiei Juridice din cadrul Ministerului Industriei Uşoare (H. Kuller 2008: 47, Rosen 1990: 66, 77, 91, 98; Ancel 2005: 246; Rotman 2004: 47, 84);
    •    BACHER, Iulius – procuror şef adjunct (al lui Al. Voitonovici) al României (1948-1952) (singura menţiune în Solomovici 2001 II: 42);
    •    BACIU, Lidia (n. Ida Mironovna GOLDMAN) – refugiată în U.R.S.S. în 1941, revenită în ţară în 1944, ulterior activistă a partidului, cu dosar de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (1950);
    •    BALAŞ, Eugen (n. Egon BLATT, 7.VI.1922, Cluj, fiul lui Ignác (Ignatius) şi Boriska (Barbara), n. Hirsch) - adjunct al organizaţiei Cluj a P.C.d.R. (1944-1948), profesor de economie mondială la I.S.E.P. (Institutul de Studii Economice şi Planificare) “V. I. Lenin”, încadrat în M.A.E. în 1947 de către Ana Pauker, funcţionar la Legaţia României la Londra (1948-1949), după revenirea în ţară redactor la revista lunară Probleme Economice şi şeful Direcţiei Economice a M.A.E. (1949-1952), arestat în cadrul “epurărilor” din 1952 (oficial acuzat de deconspirarea de secrete de stat), anchetat, eliberat în 1954, ulterior şeful secţiei Economie Mondială din cadrul Institutului de Cercetări Economice al Academiei R.P.R. (1955-1959); emigrat în 1966 în Israel, iar în 1967 stabilit în SUA, unde urmează o carieră universitară (matematică); încă în viaţă în decembrie 2010;
    •    BALTAZAR, Camil (n. Leopold GOLDSTEIN, zis “Leibu”, fiul Goldăi) (25.VIII./7.IX 1902, Mera, Vrancea – 27.IV.1977, Bucureşti) – frizer, apoi ziarist în perioada interbelică; după război redactor la Vremea literară şi Călăuza artelor (1948-1949), Albina (1949-1950), Gazeta literară (1954-1957); inspector general la Ministerul Artelor (şi Informaţiilor) (1946-1948-1952); şeful Serviciului de Presă şi Propagandă din Ministerul Industriei Alimentare şi redactor al buletinului ministerului Industria alimentară (1952-1958?); ulterior poet, prozator, traducător;
    •    BANC, Iosif (n. Jozsef BANK) (3.III.1921 Aluniş, Mureş - 2007) – evreu maghiarofon; membru supleant şi apoi cu drepturi depline al C.C. al P.M.R./P.C.R. (1955-1960, 1989); membru al Secretariatului C.C. al P.C.R. (1972-1973, 1979-1989), membru supleant al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R. (1965-1974), membru al CPEx (1979-1989); prim-secretar al Comitetului Regional Oradea (1956-1958), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1965-1972), apoi prim-secretar al Comitetului de partid al jud. Mureș (până în 1975), după care a fost numit președinte al Consiliului Central de Control Muncitoresc al Activității Economice și Sociale; decorat cu ordinul “23 August” cls. II.-a în 1964; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a CC al PCR  (1953, 1955); (?) tatăl jurnalistului Andrei Banc, redactor la Realitatea Evreiască;
    •    BANTZER, V. – inspector la Direcţia Medicină Curativă a Ministerului Sănătăţii în 1948 (Bărbulescu et al. 2009: 77);
    •    BARANGA, Aurel (n. Ariel LEIBOVICI, fiul lui Jean şi Paulina) (20.VI.1913-10.VI.1979, Bucureşti) - dramaturg, poet şi publicist (autor, inter alia, al versurilor imnului comunist din 1948 “Zdrobite cătuşe”); redactor la radio (1945), corespondent la Tribunalul Poporului (1945-1946), inspector general în Ministerul Artelor şi Informaţiilor (până în noiembrie 1948), ulterior inspector general al Direcţiei Artelor din Ministerul Culturii şi membru al echipei redacţionale la revista Teatrul în anii ’50-’60; membru al C.C. al P.C.R. (1969-1974); redactor-şef al revistei Urzica (1949-1979); căsătorit cu Marcela Rusu, fosta soţie a lui Alexandru Bârlădeanu; cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (1976!); decorat cu Odinul Muncii cls. II-a în 1954, ordinul “23 August” cls. IV-a în 1959, respectiv ordinul “Steaua R.S.R.” şi “Meritul Cultural” cls. II-a în 1971;
    •    BARASCH, Eugen A. (27.IV.1906 Bucureşti – 24.IX.1987 Bucureşti) - jurist, redactor la revista Studii de drept românesc (anii ’50-’60), director al Direcţiei de Studii a Arbitrajului de Stat de pe lângă Consiliul de Miniştri (1950-1954), consilier juridic al delegaţiei României la sesiunile Adunării Generale O.N.U. (1956-1957), redactor la revista Studii de Drept Românes în anii ’50-’60, consilier în cadrul Consiliului de Miniştri (1958-1973), ulterior preşedinte al secţiei de Drept Civil a C.C. al Asociaţiei Juriştilor; membru corespondent al Academiei Române (1963); cu fişă de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (dosar 29/1957) (v. şi Kuller 2008: 54; FEDROM 2008: 86);
    •    BARBU, Hilel Adolf – director general adjunct al Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (organul de cenzură de pe lângă Consiliul de Miniştri) (1949-1952); cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1951);
    •    BARHAD, Aurel (n. 1916) – farmacist; în 1948 şeful direcţiei Farmacii şi Medicamente din Ministerul Sănătăţii (Bărbulescu et al. 2009: 179, 198);
    •    BARHAD, Bernard (în alte documente BARHAT) (fiul lui Beriş şi Sim(h)a) (1918-2002?) – după august 1944 secretarul sectorului de studenţi P.C.R./P.M.R. Iaşi, activist P.M.R. Iaşi, între 1947 şi 1950 cadru didactic la facultăţile de medicină, respectiv filosofie (catedra de marxism-leninism) din Iaşi, apoi doctorand la Leningrad (titlul de doctor în 1953), după întoarcerea în ţară medic M.A.I., director adjunct al Institutului de Igiena Muncii şi Boli Profesionale (1954-1964), ulterior director adjunct al Institutului de Igienă şi Sănătate Publică; cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (1955) (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 116, 200-1; Kuller 2008: 57); ultima menţiune publică în 1978, când publică Bolile profesionale şi prevenirea lor (Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică);
    •    BARU, Filip (cumnatul colonelului Alexandru Ioanid, soţul Rosinei) – în anii ’50 şef al Agenţiei Economice a României la Moscova, cu grad de consilier diplomatic, cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R.(dosar 63/1955) (menţionat şi în Solomovici 2004: 538);
    •    BĂDESCU, Nicolae (23.IX.1912 – 1991; Bucureşti) – membru de partid din 1942, de formaţie arhitect; după 1944 activist al Uniunii Patrioţilor, director general în cadrul Ministerului Construcţiilor şi Lucrărilor Publice (1947-1952), decan al Şcolii de Arhitectură din Bucureşti (1952-1953), preşedinte cu rang de ministru al Comitetului de Stat pentru Arhitectură şi Construcţii (redenumit pentru Arhitectură şi Sistematizare în 1955) (1952-1957), ministru adjunct al Construcţiilor (1957-1958), vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Economie şi Administraţie Locală (1969-1974), membru al C.C. al P.C.R. (1965-1969), deputat în M.A.N. (de Horezu 1957-1965, 1965-1969, 1969-1975); co-arhitect al aeroportului Băneasa (1944-1947) şi al complexului “Casa Scânteii” (1948-1956); decorat cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. II-a în 1964; cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (1952); incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    BĂLAN, Marcel (alias) – fost ilegalist, care a petrecut anii ’30 şi războiul în inchisoare, după război directorul Direcţiei Administrative din cadrul Ministerului de Finanţe (1948-1952), s-a sinucis în 1952, imediat după reţinerea ministrului Vasile Luca;
    •    BĂLĂNESCU, Elena (n. Simelia, căs. ROSENZWEIG, soţia prof. Ion. N. Bălănescu) – activistă a P.M.R. în anii ’50, cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.M.R. (1951);
    •    BĂLĂNESCU, I. Mircea (n. Eugen BENDEL, în alte documente “Bender”) (n. 10.V.1910, la Roman) – absolvent al liceului “Laurian” din Botoşani, apoi student farmacist în Bucureşti, ilegalist, fost secretar al lui Ştefan Foriş, după război redactor-şef adjunct, responsabil de politică externă, la Scânteia (1946-1948), director (şeful direcţiei politice) în centrala M.A.E. (1948-1952), criticat între “deviaţioniştii” din minister în iunie 1952, ambasador la Paris (1956-1960), apoi la Atena (responsabil şi pentru Cipru) (1960-1968), ulterior numit ambasador la Helsinki (1968-1972); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, în 1964 cu ordinul “23 August” cls. III-a, în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. III-a, iar în 1981 (pensionar) cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a; căs. cu Otilia (n. Pasca);
    •    BÂRLĂDEANU, Alexandru (n. GOLDENBERG, la Comrat (Basarabia) (25.I.1911 – 13.XI.1997, Bucureşti) – licenţiat în drept (1937, Iaşi), profesor de drept (1937-1940), rămas în Basarabia după iunie 1940, în timpul războiului evacuat în Karaganda, revenit în ţară în 1946; membru de partid din 1943, expert economic al Comisiei guvernamentale române la tratativele de pace de la Paris (1946-1947), secretar general al Ministerului Economiei Naţionale (1946), apoi al Ministerului Industriei şi Comerţului (1947-1948), ministru adjunct al Industriei (1948), adjunct al Comerţului (1948), ministru al Comerţului Exterior (1948-1953, 1953-1955), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1965 şi 1967-1969), preşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (1967-1968); membru al C.C. al P.M.R./P.C.R. (1955-1969), membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.M.R. (1962-1965), membru al Comitetului Executiv şi al Prezidiului Permanent al CC al PCR (1965-1969), şi, după Revoluţia din decembrie 1989, preşedinte al Senatului în prima legislatură postdecembristă (1990-1992) şi vicepreşedinte al Academiei Române (1990-1994);
    •    BECHEANU, Ana Feige (n. SPIEGLER) (n. 1907) – secretar tehnic al Comisiei Controlului de Partid în anii ’50;
    •    BECK, Leon (fiul lui Samuel) – directorul Direcţiei Evidenţă din cadrul Direcţiei Generale a Controlului Economic după 1947, ulterior cu diverse funcţii pe lângă Consiliul de Miniştri; decorat în 1964 cu Ordinul Muncii cls. III-a;
    •    BELLU, Niculae (uneori ortografiat Belu) (n. SCHOR) (1916 Brăila – 1997 Bucureşti) - ilegalist, redactor responsabil (oficial director) la România Liberă după august 1944 până în anii ’50, presedinte al Comitetului de Stat pentru Cinematografie (1950-1953), deputat M.A.N. (1952-1955), ulterior adjunct al rectorului Şcolii Superioare de Partid “Ştefan Gheorghiu”, respectiv profesor de limba română, etică şi publicist, respectiv cercetător al Academiei R.S.R.; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a IV-a;
    •    BENADOR, Ury (n. Simon Moise SCHMIDT-GRINBERG, numele adoptiv transliterabil în cheie ebraică “ben ador”, însemnând “fiul generaţiei”) (n. 1 mai 1895 Milişeuţul de Sus, Suceava; a copilărit la Brăila – d. 23.XI.1971, Bucureşti, cimitirul evreiesc Giurgiului) – membru de partid, în conducerea C.D.E. şi director T.E.S. după război, respectiv autor ocazional la revista Teatrul în anii ’50; potrivit lui Solomovici (2004: 58), ar fi denunţat unii sionişti organelor de anchetă; potrivit altor surse, fiica sa, Ella (căs.) Matei, ar fi fost secretar al organizaţiei de bază a P.C.R. de la Direcţia Generală a Editurilor, Poligrafiei şi Difuzării cărţii de pe lângă Consiliul de Miniştri la începutul anilor ’50 (Pienescu 2008: 158-9);
    •    BERARU, Gheorghe (n. Ştrul Beraru) (1906-1968) – după august 1944 activist de partid, în mandatul Anei Pauker funcţionar la Direcţia Cadre în centrala M.A.E. şi membru al organizaţiei de partid din minister, ulterior transferat la cerere instructor C.C., cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (dosar 118/1951) (v. şi A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R., Cancelarie, dosar nr. 51/1952, “autocritica” sa reprodusă şi în Constantiniu 2003: 39-41);
    •    BERCOVICI, Aura – din 1949 activistă de partid, instructoare în cadrul sectorului Presa Centrală al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. şi redactor la revista Munca de partid (A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R. – secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar nr. 51/1949, pp. 118-21); decorată în 1967 cu ordinul “Meritul Muncii” clasa a III-a, prin Decretul nr. 709 din 21 iulie 1967;
    •    BERCU, S. Atanasie - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    BERGHIANU, Maxim (n. 19.VIII.1925, Sighişoara) (în alte documente oficiale ale partidului ortografiat Bergheanu, respectiv Berghean) -  membru supleant (1955-1960), apoi cu drepturi depline al C.C. al P.M.R./P.C.R. (1960-1989), prim-secretar de partid al regiunii Stalin (începutul anilor ’50), apoi Cluj (1965-1968) și al județului Ilfov (1978), vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1965-1967), președinte al Consiliului de Stat al Planificării (1965-1972), ministru al Aprovizionării Tehnico-Materiale și Controlului Gospodăririi Fondurilor Fixe (1972-1978), ministru secretar de stat la Agricultură și Industria Alimentară (1979-1981), ministru al Muncii (1981-1990), ministru al turismului (1985 - 22 decembrie 1989), decorat în 1961, 1964 şi 1981; cu dosar la secţia Organizatorică a C.C. al. P.C.R. (1954);
    •    BERNACKI, Gabriela (cu frecvente variante de ortografiere “Bernachi”, respectiv “Bernaki”) – membră P.C.R. din timpul războiului, membră fondatoare şi vicepreşedintă a Uniunii Femeilor Antifasciste din România (U.F.A.R., 1945-1948), secretar general al Federaţiei Democrate a Femeilor din România (F.D.F.R., 1946-1948), redactor la revistele  Drumul Femeii (organul de presă al U.F.A.R.) şi Femeia (revista săptămânală a F.D.F.R.), membru al C.C. al Uniunii Femeilor Democrate din România (U.F.D.R., 1948-1952); ministru adjunct al Prevederilor Sociale (1952-1957) şi membru al C.C. al Frontului Democraţiei Populare; deputat în Marea Adunare Naţională (1957-1961); decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a;
    •    BERNACKI, I.S. – de profesie blănar (conform lui Gheorghiu-Dej, v. Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a:641), după august 1944 directorul general al C.F.R.;
    •    BERNSTEIN, A. – numit în mai 1948 membru al comisiei centrale interimare a Colegiului Medicilor, apoi secretar general al comisiei interimare a reglementării sectorului farmaceutic (prin ordin al ministrului Sănătăţii, v. M.OF. (partea I B) nr. 111 din 15 mai 1948, p. 4365; v. şi B.I.R.E. 17 (3 iunie 1948): 5);
    •    BLINDER, M. Buzea - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    BLUMENFELD, Iosif – fost student la Drept la Iaşi, de la începutul anilor ‘50 judecător la Tribunalul Raionului V.I.Lenin (secţia civilă 4950), Bucureşti, ulterior, până în anii ’80, la Judecătoria sectorului 8 Bucureşti; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a;
    •    BLUMENFELD, T(h)eodor (1915-2001) – inginer de căi ferate, prorector la Institutul de Căi Ferate, decan al Facultăţii de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri din Bucureşti, ministru adjunct al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor (1951-1957), apoi, până la pensionare (1978), director general în cadrul ministerului (cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R., întocmit în 1951, v. dosare anexe, nr. 12/1952);
    •    BODNĂRAŞ, Florica (n. GLANZSTEIN, după prima căsătorie cu Radu Münzer (viitor Mănescu) a preluat numele acestuia) (n. 14.09.1922) - soţia demnitarului Emil Bodnăraş până în anii ‘50; decorată în 1949 cu ordinul “Steaua R.P.R” cls. V-a; activistă a Comisiei Controlului de Partid în anii ’50, apoi redactor la Ed. Politică şi lector universitar;
    •    BOGDAN, Corneliu (n. GRÜNBERG) (5.XI.1921-1990) (fiul lui Horia (Harry) şi Silvia (n. Lupaşcu)) – membru P.C.d.R. din 1941, angajat în M.A.E. în 1948, iar în paralel membru al Comisiei centrale Tineret şi instructor al Comisiei pentru U.N.S.R. (Uniunea Naţională a Studenţior din România), respectiv membru al Consiliului Uniunii Internaţionale a Studenţilor (Paris, 1948); director de cabinet al Anei Pauker (dec. 1948 – nov. 1949), director al Departamentului Occidental (1949-1951), consilier la Legaţia României la Washington (1951-1953), director adjunct la dept. pentru relaţia Occident (1953-1955), director al dept. Presă al M.A.E. (1955-1961), director al dept. Europa Occidentală şi America de Nord (1961-1966, 1966-1967), ambasador în SUA (1967-1976), consilier al ministrului de Externe (1976-1978), director al dept. America de Nord şi de Sud (1978-1982, pensionat), preşedintele secţiei de Relaţii Internaţionale a A.D.I.R.I. (1962-1990), ministru adjunct (cu rang de secretar de stat) al Afacerilor Externe din 26 decembrie 1989 până în 2 ian. 1990, data morţii (!); fişă de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (dosar 29/1957); decorat cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a în 1971 (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
    •    BOGDAN, Emilia (n. MILCO (1926, Basarabia)) - pe lista agenţilor plasaţi de sovietici în 1945-1946 în aparatul de stat al României [poziţia 77; v. Arhivele Militare Române, fd. 333, dosar 9, ff. 141-2, apud Buzatu & Cîrstea (2010: 286 n. 158)]; soţia (din sept. 1949) a diplomatului Corneliu Bogdan (v. supra), cu care a avut trei fiice: Svetlana (căs. Hoge), Ileana (căs Popa) şi Olga (căs. Bănulescu, recăs. cu Gheorghe Câmpeanu, coleg de promoţie (1969) la fostul Liceu nr. 24 din Bucureşti cu V. Tismăneanu, Elena Răutu, Nicu Ceauşescu, Vladimir Doicaru ş.a.), toate stabilite în S.U.A. După moartea soţului, în ian. 1990, s-a stabilit ea însăşi la Washington, unde a decedat în iunie 2007;
    •    BOGDAN, Iosif (n. SOLOMON) (1912-1962) – după august 1944 vicepreşedinte A.R.L.U.S.; funcţionar şi  chiar ministru adjunct (1952-1953-?) la Ministerul Sănătăţii, unul din coordonatorii reformei sectorului sanitar după 1945; vicepreşedinte al Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Strănătatea (din 1955), respectiv director al Editurii Meridiane; îngropat în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”, din actualul Parc Carol din Bucureşti; cu fişă la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.M.R. (135/1955) (Gheorghe Brătescu în Burcă 2007: 13; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 421);
    •    BOICO “LUCA”, Cristina (n. Bianca MARCUSOHN (uneori ortografiat şi “Marcushon”); cu pseudonimul “Luca” în perioada ilegalistă, d. 2002, Paris) (sora Herminei Marcusohn şi mătuşa lui Vladimir Tismăneanu) - soţia generalului Mihail Boico, directoare în Ministerul Informaţiilor (1945-1947), ataşat de presă şi din mai 1948 prim-consilier la ambasada României de la Belgrad (1947-1948), şefa Direcţiei Cultură din M.A.E. (1948-1952; în 1952 aparent şefa Direcţiei Administrative), ulterior conferenţiar la Universitatea Politehnica Bucureşti (până în 1956), iar apoi traducător la Editura Politică, Bucureşti, respectiv autoare de articole la revista Magazin Istoric; în 1987 rămasă în Franţa; copiii cuplului Mihai şi Cristina Boico, Andrei şi Olga (căs. Trebitsch), au emigrat în Israel în 1975, fiica stabilindu-se ulterior la Paris, unde a decedat în 2001;
    •    BOICO, N. Vladimir (30.IX.1909-27.I.2001) - menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963; între 1990 şi 1998 preşedinte al Astroclubului Român;
    •    BONCIU, H. “Horia” (n. Bercu HAIMOVICI, fiul lui Carol şi Ghizela (n. Nadler); în 1932-1933 îşi modifică numele în Benjamin Bonciu)  (21.V.1893 Iaşi – 27.IV.1950) – cunoscut mai degrabă ca scriitor; de formaţie inginer; în perioada interbelică condamnat la 3 luni închisoare penntru un roman incriminat ca pornografic; funcţionar în cadrul Oficiului de Studii al Ministerului Economiei (oct. 1944-1945), apoi secretar general al Comisariatului pentru Comerţ Exterior de pe lângă Consiliul de Miniştri (1945-1948) (Crispedia 2011; Kuller 2008: 76);
    •    BONDOC, Alexandru (n. Alfred LÖVY) (d. 1983, incinerat) – activist de partid, în anii ’50 în conducerea Consiliului Central al Sindicatelor şi redactor-şef (până în 1957) la organul de presă al sindicatelor, Munca (i-a succedat pe post Ecaterinei Borilă), ulterior menţionat ca redactor la Ed. Politică, respectiv traducător la Ed. Minerva la începutul anilor ‘70; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (135/1955);
    •    BORILĂ, Ecaterina (n. Katherina ABRAHAM în 1909, în Satul Lung, jud. Târnava Mică) -  cumnata lui Bela Breiner, soţia lui Petru Borilă şi cuscra lui Nicolae Ceauşescu [v. infra], "o comunistă militantă de origine evreiască" cf. “Raportului Tismăneanu”, fostă ilegalistă (cu pseudonimul “Petrova”), cuscra cuplului Ceauşescu, iar după unele surse martoră a acuzării în procesul lotului Pătrăşcanu (1954), membru al C.C. al P.C.R. (1948-1969), membru al C.C. al U.F.D.R. (din 1948), redactor-sef al ziarului sindicatelor, Viaţa Sindicală (ulterior Munca) în anii ’50, membru al Biroului Politic (1952-1965), al Comitetului Executiv al C.C. al P.M.R. (1965-1969) şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965), decorată cu Ordinul Muncii cls. I în 1959, respectiv cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a în 1971; pensionată în 1961, în viaţă în 1991, când îi acorda un interviu lui Robert Levy;
    •    (?) BORILĂ, Petre (n. Iordan Dragan RUSEV) (13.II.1906 Silistra – 1973, Bucureşti) - evreu din Bulgaria (cf. Cosma 1994: 31), comandant al diviziei “Tudor Vladimirescu” (1944-1947), promovat progresiv până la gradul de general-locotenent; şeful organizaţiei Bucureşti a P.C.R. (1944-1947); şeful Direcţiei Politice a Armatei, (1948-1950); membru C.C. al P.M.R. (1948-1968); membru în conducerea Comitetului Democrat Evreiesc în anii ’50; membru al Biroului Organizatoric al P.M.R. (1950-1953); preşedintele Comisiei Controlului de Stat (1951-1958); ministru al Construcţiilor (1948-1951), preşedinte al Comisiei Controlului de Stat şi membru în Biroul Politic al C.C. responsabil cu economia (1952-1953); ministru al Industriei Alimentare (1953-1955); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965); multiplu decorat de statul comunist;
    •    BRAEŞTER, Aron (fiul lui Israel) (rar ortografiat şi ca “Braişter”) (n. 5.III.1903, Paşcani) - iniţial membru al PSD, membru al facţiunii pro-comuniste (1946-1948), apoi membru P.C.R./P.M.R., deputat de Bucureşti (1946-1948, 1948-1952), membru supleant al C.C. al P.M.R. (1948-1955); decorat cu Medalia Muncii, în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a, în 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a, iar în 1979 cu ordinul “3 August” cls. II-a (Decret nr. 38 din 27.I.1979); în viaţă în 1994, când era intervievat de Centrul de Istorie Orală al Radiodifuziunii;
    •    BRAEŞTER MARCU, Dora – numită de Ministerul Sănătăţii membru în conducerea Colegiului Farmaciştilor în 1948 (Bărbulescu et al. 2009: 71, 80; B.I.R.E. 17 (3 iunie 1948): 5) şi respectiv în conducerea Institutului Chimico-Farmaceutic Bucureşti la începutul anilor ‘50;
    •    BRATEŞ, Laurenţiu (n. Isidor FÄRBER) (n. 17.09.1922) – activist al Comisiei Controlului de Partid în anii ’50;
    •    BRAUNER, ? – numit în 1948 în comisia de tipizare a medicamentelor din cadrul Ministerului Sănătăţii (Bărbulescu 2009: 93);
    •    BRAUNŞTEIN, Sache – şeful serviciului aprovizionare din D.G.I.L. de pe lângă Consiliul de Miniştri (1948-?) (Nikolić f.a., p.2);
    •    BRÂNCU, Zina (n. Haia Solomonovna GRINBERG) (21.VII.1906 – 1972 Bucureşti) – originară din Basarabia, membru de partid din 1927, plecată în U.R.S.S. în timpul războiului; după război activistă a Secţiei Propagandă – Agitaţie a CC al PMR (1949-1950), şefă adjunctă a secţiei Organe de Conducere a C.C. al P.M.R. (din 1950), iar de la începutul anilor ’50 cadru didactic la Academia “Ştefan Gheorghiu”, unde a ocupat inclusiv funcţiile de director de studii şi respectiv de prorector (până la jumătatea anilor ’60); membru al Comisiei Centrale de Revizie a partidului (1955-1960); incinerată la crematoriul “Cenuşa”; decorată cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a în 1949; dosar de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1953);
    •    BREINER, H. Paraschiva (n. Piroska ABRAHAM, zisă “Piri”) - fostă ilegalistă, dar simultan informatoare a Siguranţei, sora Ecaterinei Borilă (Abraham) şi soţia lui Bela Breiner, apoi a generalului Andrei Roman, fostă secretar general interimar al P.C.d.R. pentru câteva luni în 1940 (Tismăneanu 2010b), după război şefa Direcţiei Industriale Tricotaje şi Confecţii din Bucureşti, decorată cu “Ordinul Muncii” cls. II-a în 1951; decorată prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a;
    •    BRIL, M. Izu - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    BRILL, Alfred – medic, conferenţiar universitar, după război în centrala Ministerului Sănătăţii, numit membru al Consiliului (naţional) Superior al Tuberculozei de ministrul Sănătăţii în mai 1948 (v. M.OF. (partea I B) nr. 122 din 28 mai 1948, p. 4698); probabil fratele colonelului dr. Şuli Brill; decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a; 
    •    BRILL, Solomon – dentist; membru al comisiei Ministerului Sănătăţii pentru lichidarea restanţelor şi repartizarea dentiştilor (iulie 1946 – decembrie 1948) (Bărbulescu et al. 2009: 184-5);
    •    BRODER, Zalman (alias Sandu) (n. 01.04.1914) – ilegalist, deportat în lagărul de la Vapniarka; activist al Comisiei Controlului de Partid în anii ’50 (A.N.I.C., fd. C.C.P., documente interne, dosar nr. 14); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a; fiul său, Andrei, s-a stabilit în S.U.A. via Israel şi lucrează la Yahoo Advertising;
    •    BRUCAN, Silviu (n. Saul BRUCKNER, după alte surse sau Brucăr; fiul lui Adolf) (18.I.1916 Bucureşti - 14.IX.2006 Bucureşti), după 23 august 1944 şeful secţiei politice iar apoi redactor-şef adjunct al ziarului Scânteia (până în anii ’50), cel care conducea întreaga campanie propagandistică de comunizare, acelaşi care în mai 1945 ameninţa în ziar: “Da, nici o cruţare! Bandiţi manisto-salaziţi!”; ambasador la Washington (1956-1962); vicepreşedinte al Consiliului Radioteleviziunii Române (1962-1966); diverse alte funcţii în ministerele conduse de M. Constantinescu, I. Chişinevschi şi apoi L. Răutu; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R.  (1955); după 1989, “eminenţa cenuşie” a F.S.N.-C.P.U.N. şi orchestrator al înfiinţării G.D.S., respectiv analist politic comentator la ProTV chiar şi la 15 ani după 1989; incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    BRUCKER, Jean – fost deţinut ilegalist în perioada interbelică, în 1948 funcţionar în administraţia de stat, membru în Biroul secţiei Reconstrucţie a U.T.C./U.T.M. (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 111);
    •    BUGHICI, Simion (n. Simon DAVID) (şi soţia Ana, fostă ilegalistă) (25.XII.1914, Iaşi – 1997, Bucureşti) – de profesie textilist, internat în 1942 în lagărul de muncă de la Vapniarka; după 1944 membru supleant, apoi cu drepturi depline al C.C. al P.M.R. (1948-1950, 1950-1955-1965); ambasador la Moscova (responsabil şi pentru Mongolia şi Finlanda (1949-1952), ministru de Externe (1952-1955), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1957), şeful Secţiei Bunuri de Consum, Comerţ şi Cooperaţie (i.e. direcţia economică a Comitetului) a C.C. al P.M.R. (1957-1965), preşedinte CENTROCOOP (1968-1969), ministru al Industriei Alimentare (1969), vicepreşedinte al Colegiului Central al PCR (1969-1974), deputat M.A.N (mandate succesive între 1948 şi 1975, inclusiv vicepreşedinte al comisiei de politică externă a M.A.N. între 1957 şi 1961), decorat, inter alia, cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a în 1949, cu ordinul “23 August” cls. I în 1964 şi respectiv cu ordinul Steaua R.S.R. clasa I-a în 1971;
    •    BUICAN, Alexandru (n. Ern(e)st ARNOLDI) (n. 1902 Rădăuţi, d.?) – ilegalist, participant la Rezistenţa Franceză, în 1941 figurând pe lista “comuniştilor categoria A” a Siguranţei; după august 1944 redactor la Scânteia şi activist al secţiei Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R., prim consilier de presă la Ministerul Informaţilor (1947-1948), apoi consilier de presă la M.A.E. şi respectiv consilier de legaţie (1948), Pentru o pace durabilă, pentru o democraţie populară, redactor la Scânteia şi Contemporanul; ministru adjunct al Învăţământului Public (1949-1951), profesor la şcoala partidului (viitoarea Academie Ştefan Gheorghiu), respectiv vicepreşedinte al Institutului Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (1956-1962); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a, în 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” iar în 1978 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. I-a (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 199, n. 2; Solomovici 2001 I: 195; Betea 2005);
    •    BULAN, Tatiana (n. Tassia LEAPIS (în unele documente Liabis), fiica lui Isidor) – ilegalistă, rămasă în Basarabia după 28 iunie 1940, fosta logodnică a lui Ştefan Foriş, apoi prima soţie a lui Leonte Răutu, iar ulterior măritată în timpul războiului, în U.R.S.S., cu generalul rus Iakov Bulan; ministru adjunct al Învăţământului Public (1951-1953), decorată cu titlul de Erou al Muncii Socialiste, pensionată ca director de studii al Academiei de partid “Ştefan Gheorghiu”; fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (dosar 73/1951);
    •    CALMANOVICI, M. Emil (1896, Piatra Neamţ, fiul lui Mendel şi Ana – 12.III.1956, Aiud) – finanţator generos al partidului ilegalist în perioada interbelică, după război membru fondator al C.D.E. în iunie 1945, profesor la Institutul de Construcţii din Bucureşti şi director general al Normelor şi Construcţiilor în Ministerul Construcţiilor între 1944 şi 1951, când este arestat în “procesul Pătrăşcanu”, ulterior condamnat şi deţinut până la decesul său în penitenciar (Aiud); îngropat, după reabilitarea sa din anii ’60, în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”, din actualul Parc Carol din Bucureşti
    •    CASTER, Sergiu (Kaster) – după august 1944 membru de partid şi secretarul Secţiei Administrative a Uniuni Asociaţiilor de Elevi din România (coleg cu Ion Iliescu şi Nina Telescu, viitoarea soţie a lui Iliescu), ulterior activist al secţiei Tineret Studenţesc a C.C. al U.T.M (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 115, 560); în anii ’50 cadru didactic la Facultatea de Ingineri Economişti din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, la catedra de organizarea şi planificarea întreprinderilor (în 1956 cu grad de lector cumul); din 1967 în conducerea CEPECA (Centrul pentru perfecţionarea cadrelor de conducere din întreprinderi); 
    •    CERNEA, Radu (n. Isac A. ZWIEBACK, cunoscut mai ales sub pseudonimul publicistic Adrian Radu-Cernea) – originar din Iaşi, internat într-un lagăr de muncă în timpul războiului, ulterior activist de partid (şef adjunct al secţiei Industrie Grea a C.C. al P.M.R.), în anii ’50 doctorand la şcoala de partid “Ştefan Gheorghiu”; în 1953 ministru adjunct al Metalurgiei; în anii ’60 profesor politehnică şi autor al unor articole la revista Energetica, emigrat în Israel în 1970, cu dosar de cadre la secţiile Economică (dosare anexe, u.a. 36/1952 şi 25/1954) şi respectiv Organizatorică (109/1955) ale C.C. al P.C.R.;
    •    CHEREŞTEŞIU, H. Rozalia (n. Roza SIMON KAHANA) (n. 11.II.1905 Ciuc) – fostă ilegalistă (membru de partid din 1924), membru în C.C. al P.C.R. - organizaţia regională Ardeal, apoi prezentă la Bucureşti, aflată în atenţia Siguranţei în 1941 (poziţia 194), în lista “comuniştilor categoria A”; după război membru în conducerea A.F.D.A., activist al P.M.R. la Bucureşti până în 1956, ulterior la Cluj; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe 118/1951); soţia ilegalistului viitor istoric de partid Victor Cheresteşiu; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a; (v. şi Andreescu, Nastasă şi Varga, 2003a: 419; Mâţă 2007: 245); 
    •    CHINZBRUNER, D. Angelo (n. 14.I.1917 Bucureşti) (fiul lui David şi Frima) – în anii ’50 funcţionar al Ministerului Comerţului Exterior în poziţia de consilier în cadrul I.S.C.E. “RomânoExport”, arestat în 1959 şi condamnat în 1961 alături de alţi evrei funcţionari ai M.C.E. pentru subminarea economiei naţionale, eliberat în 1969 (v. şi Solomovici 2004: 283);
    •    CHIRIŢĂ, Lică (n. ABRAMOVICI) (1898-1956 Bucureşti) – fost frizer (cf. Solomovici 2001: 79), primul preşedinte al Comitetului Naţional Evreiesc (precursorul Comitetului Democratic Evreiesc) în 1944-1945, membru în conducerea C.D.E. (1945-1946), decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, ulterior şef de cadre la Academia Română; incinerat la crematoriul “Cenuşa” din Bucureşti;
    •    CHIŞINEVSCHI, S. Grigore - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    CHIŞINEVSCHI, Iosif (n. Iosif ROITMAN, zis “Ioşca”, în alte surse apărând cu prenumele Iakov) (26.XII.1905 Bălţi – 1963 Bucureşti) – membru U.T.C. din 1923 şi P.C.d.R. din 1934, rămas în URSS în 1940, revenit în ţară după 23 august 1944, membru al C.C. din 1945 până în 1960 şi secretar responsabil cu propaganda (departamentul Agitaţie şi Propagandă) (1948-1952); membru al Secretariatului, responsabil cu propaganda şi cultura (1952-1955); cadru didactic la universitatea de partid încă de la înfiinţare; prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1955); membru al Biroului Organizatoric şi şef al Secţiei Externe a C.C. (1950-1957, când va fi destituit), deputat (1946-1948, 1948-1961); ulterior “marginalizării”, directorul celui mai mare complex tipografic din ţară – “Casa Scânteii”; îngropat în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”, din actualul Parc Carol din Bucureşti; decorat cu ordinul “Steaua R.P.R.” (1948), ordinul Muncii clasa I-a (1949), ordinul “Apărarea Patriei” clasa I.-a în 1949;  fii săi Andei şi Ghiţă au emigrat în Israel în timpul regimului comunist;
    •    CHIŞINEVSCHI, Liuba (n. Liube KIŞINEVSKAIA) (5.XI.1911 Tighina – 1981 Bucureşti) – a doua soţie lui Iosif Chişinevschi (iniţial a preluat la căsătorie numele Roitman al soţului, revenind însă după 1944 la cel de naştere, preluat şi de Iosif) - fostă ilegalistă (membru de partid din 1930, condamnată în procesul de la Craiova din 1936), presedinte executiv al U.F.A.R. (1945-1946), apoi membru al Comitetului Executiv şi în C.C. al U.F.D.R. (1948-?), vicepreşedinte a Confederaţiei Generale a Muncii din 1944 (adjuncta lui Gheorghe Apostol); membru C.C. al P.C.R. (supleant 1945-1948 şi membru cu drepturi depline 1948-1955); deputat (1948-1952-1957) şi membru al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (1948-1955); secretară a Consiliului Central al Sindicatelor (din 1957); instructor general în cadrul A.R.L.U.S. (în 1964), membru (1945-1955) şi apoi vicepreşedintă a Comisiei Controlului de Partid (1955-1960); activistă a Consiliului Sindicatelor din sectorul 2 al capitalei (1971-1981); decorată în 1947 cu ordinul “Coroana României” în grad de ofiţer (1947!), în 1948 cu ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a II-a, în 1949 cu ordinul “Muncii” clasaI-a, iar 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
    •    CHIŞINEVSCHI, Sim(h)a (în diverse acte transcris şi Kişinevscaia sau Chişinovschi) (1895, Tighina – 1960 Bucureşti) – sora Liubei Chişinevschi; din 1945 activistă de partid, cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (1951); incinerată la crematoriul “Cenuşa”;
    •    CLEJAN, L. Bucur (n. Jakob KRANZDORF) (26.XII.1904 România – 15.I.1975 Shanghai, China) – ilegalist, medic în războiul civil din Spania de partea Brigăzilor Roşii (1936-1939), din 1939 medic voluntar în China împotriva forţelor japoneze (împreună cu soţia, Gizela, care va muri în 1943), repatriat în România în 1948, decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, ulterior funcţionar superior în cadrul Ministerului Sănătăţii, decorat în 1971 cu ordinul Muncii cls. III-a, din 1972 din nou în China, unde moare în 1975, fiind înmormântat la cimitirul “Song Qingling” din Shanghai (Diamant, 1979: 371; Friedberg-Vălureanu 2004; C.R.I. 2008; O.N.C.E. 2010);
    •    CLEJAN, Sali (n. TAUBERG, căs. KRANTZDORF) (n. 21.10.1914) – soţia lui Samuel Clejan şi cumnata lui Bucur; referent la Comisia Controlului de Partid în anii ’50; implicată în anchetarea foştilor luptători din Spania în anii ’50, decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a (C.C.P. – documente interne nr. inv. 19; A.N.I.C.);
    •    CLOPOŢEL, Liviu (n. Leopold Safir) – activist de partid, apoi funcţionar la Întreprinderea de construcţii “Carpaţi” din Bucureşti; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a; cu dosar la secţia Gopodărie de Partid a CC al PCR (8/1954, 6/1958);
    •    COGAN, Isac (n. 1906 Orhei) – fost tipograf ilegalist (aflat pe Lista Siguranţei din 1941 a comuniştilor de categoria A), după război cu varii funcţii de conducere în sistemul tipografic, în 1971 încă direcor al Întreprinderii poligrafice Buxcureştii Noi, calitate în care este de altfel şi decorat în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a II-a (Decretul 157 din 4 mai 1971);
    •    COHN, Haim (fiul lui Burăh)  - în anii ’50 membru al Biroului de ramură al industriei uşoare din cadrul Consiliului de Miniştri, apoi secretar general UCECOM în anii ’60; - decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a
    •    COHN, S. Haim – la începutul anilor ’60 funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Petrolului şi Chimiei, decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul nr. 335 din 20 iun. 1963;
    •    COHN, Moscu – funcţionar al Direcţiunii Presei (organul de cenzură) din cadrul Ministerului Artelor şi Informaţiilor (1948-1949), responsabil de controlul pe teren al cărţilor (fond D.G.P.T., dosar 7/1948 Arhivele Naţionale, apud Corobca 2008b);
    •    COLIN, Liviu (n. COHN) – consilier-şef la Biroul Juridic al Ministerului Comerţului în anii ’50, unchiul lui Vladimir Colin; (posibilă legătură cu Moscu Colin, indicat de Solomovici 2001I: 194) între numele de evrei comunişti arestaţi în anii ’30 în România);
    •    COLER, V. Jean (GOLSTEIN; adesea cu prenume ortografiat “Jan”) - voluntar în războiul civil din Spania, după 1944 instructor al secţiei Cadre a C.C. al P.C.R. (1945-1950), apoi activist în cadrul D.G.P.T.; decorat cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a în 1949 (decretul nr. 873 al MAN din 20 august 1949) şi respectiv cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu; tatăl lui Andrei Coler, ginerele lui Luca Răutu şi al Luminiţei, emigrată în S.U.A.; emigrat în Israel, apoi stabilit în Statele Unite, unde a murit în anii ’90 (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 506-7, n. 19; Levy 2002: 132);
    •    (?) CONSTANTINESCU, Miron (13.XII.1917 Chişinău - 18.VII.1974, Bucureşti) (n., în funcţie de sursă, Mehr/Meir/Moses KOHN/COHEN, originar din Chişinău) - ilegalist, sociolog; membru al C.C. al P.C.R./P.M.R. (1945-1960 - exclus, apoi reabilitat, 1969-1974), membru al B.P. (1945-1957), al B.O. (1950-1952) al Secretariatului (1952-1954, 1972-1974) şi supleant al Comitetului executiv al C.C. al P.C.R. (1970-1974); redactor şef (1944-1945) şi director (1945-1949) la Scânteia, subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale (1947-1948), secretar general al Comisiei de Stabilizare şi Redresare Economică (1947-1948), ministrul Minelor şi Petrolului (1948-1949), profesor şi şeful catedrei de materialism dialectic şi istoric la Universitatea Bucureşti (1948-1951), preşedinte al Comisiei de Stat a Planificării (1949-1955), vicepreşedinte (1954-1955, 1957) şi prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1955-1957), ministrul Învăţământului (1956-1957, 1969-1970), director al Institutului de Cercetări Economice al Academiei R.P.R. (1957-1958), profesor de istorie şi economie politică (1958-1962), şef de secţie la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” (1962-1965), rector (1970-1972) şi preşedinte (1972-1973) al Academiei “Ştefan Gheorghiu”, vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1972-1974), deputat M.A.M. (1946-1961, 1970-1974) şi preşedinte al Legislativului (martie-iulie 1974), multiplu decorat;
    •    CONSTANTINESCU, Sulamita (n. BLOCH) (d. 1968) - soţia demnitarului comunist Miron Constantinescu, fostă ilegalistă, după război în centrala C.C. (unde fost, inter alia, dactilografă) începând cu sfârşitul anilor ‘50 preşedinta Colegiului de Partid – regiunea Gorj; asasinată în 1968 de, cf. anchetei oficiale, fiica Ileana (adoptată), pacientă psihiatric la Gătaia şi Câmpina;
    •    CORAVU, Rodica (n. Roza NOVAC) – activistă de partid, cu dosar de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (45/1955), unde a lucrat în subordinea Ghizelei Vass, în anii ’60-’70 redactor principal la Comitetul de Radiodifuziune şi Televiziune; decorată în 1971 cu ordinul “23 August” cls. a IV-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971)
    •    CORNEA, Irina (n. LEON?) – soţia lui Paul Cornea [v. infra] – inginer, din 1949 cadru didactic la I.P.B. şi şefă a organizaţiei de bază a partidului din cadrul Institutului, în anii ’50 transferată la Institutul de  Chimie-Fizică (ulterior Institutul de Cercetări Chimice) al Academiei, unde activează până în anii ’70 (v. A.S.R.I., fd. “D”, dosar nr. 10951, vol. 10, ff. 136-143);
    •    CORNEA, Paul (n. Paul COHN LUCA, fiul lui Leon şi Golda) (n. 3.XI.1924, Bucureşti)– în biografia oficială critic şi istoric literar; în realitatea obscurată membru U.T.C. din 1942 şi al P.C.R. din decembrie 1944; după 1945 redactor ocazional la Scânteia, secretar al C.C. al Uniunii Tineretului Muncitoresc (1948-1954); participant la epurarea cu iz de “vânătoare de vrăjitoare” din 1952 (Constantiniu 2003: 15); redactor responsabil al ziarului Tânărul Muncitor şi şeful secţiei Propagandă şi Agitaţie a U.T.M. (în 1951), iar în paralel conferenţiar la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic Bucureşti (coleg de catedră cu Alexandra Sidorovoci, Pavel Câmpeanu, etc.) şi membru al uneia din conferinţele raionale de partid din Bucureşti; director general al Direcţiei Generale a Artelor în Ministerul Culturii (1953-1957), şeful Direcţiei Generale a Studioului de Filme Bucureşti (1957-1965), ulterior profesor la Facultatea de Filologie a Universităţii (pe atunci) “C.I. Parhon” din Bucureşti, profesor la “Academia Ştefan Gheorghiu” în anii ’70 (cf. Simionescu 2005), iar apoi membru în conducerea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste; după 1990 în funcţii importante la Consiliul Culturii, secretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale (1990-1992) şi decan al Facultăţii de Litere din Bucureşti (1990-1996); tatăl lui Andrei Cornea, cel care îl denigra zelos la TVR pe Adrian Păunescu chiar în timpul înmormântării acestuia;
    •    CORNIŞTEANU, Paul – membru al comisiei mixte de cenzură a presei instituite mai 1945 (Decretul Lege nr. 364 din 2 mai 1945) în cadrul Ministerului Propagandei (A.N.I.C. fd. Ministerul Propagandei Naţionale, dos. 1027; Corobca 2008: 15, n. 6); tatăl cunoscutului regizor Mircea-Mihai Cornişteanu, în anii ‘2000 director al teatrului Naţional din Craiova;
    •    COSTEA, Mirel (n. Nathan ZEIDER, în alte surse ortografiat Zaider) (cumnatul lui Emil Calmanovici) (1907-1951) – în 1944 şeful Serviciului de Informaţii din Formaţiunile Patriotice de Luptă, ulterior şeful sectorului Verificări din cadrul Secţiei de Cadre a C.C. al P.C.R. (1945-1951), sinucis în 1951, într-un incident rămas încă incomplet elucidat; incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    COSTIN, L. Alexandru (n. 19.VII.1911 Zăbalţ, Lipova, Arad, autodeclarat evreu în fişa sa matricolă din penitenciar) (fiul lui Leopold şi Elena) – în anii ’50 funcţionar al Ministerului Comerţului Exterior în poziţia de consilier în cadrul I.S.C.E. “RomânoExport”, arestat şi condamnat în 1961 alături de alţi evrei funcţionari ai M.C.E. pentru subminarea economiei naţionale, eliberat în 1969 (v. şi Solomovici 2004: 283);
    •    COTOVSCHI, Grigore (n. KOTOVSKI, aşa cum este de altfel şi ortografiat în unele documente ale partidului) (n. 15.X.1916 Vertujeni, Soroca) – membru U.T.C. din 1930, voluntar în Brigăzile Internaţionale în răzbiul civil din Spania (1936-1939), ulterior în U.R.S.S., revenit în România în septembrie 1944, activist al secţiei Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R./P.M.R. (adjunctul şefului sectorului Propagandă a secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. /1948 – anii ’50), respectiv cadru didactic şi doctorand la “Academia Ştefan Gheorghiu”, apoi rector al Institutului de Ştiinţe Sociale “A.A. Jdanov”, exclus din partid ca “fracţionist” în 1958, reprimit în 1964 şi decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a; (Tismăneanu 1995:69 şi 1989b: 170n62; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 236, 233-240; Diamant 1979: 371; Sugarman f.a.: 108);
    •    COŢOVEANU, Iacob (n. Yakov, ?) (8.X.1915 Roman – 2001, Bucureşti) – fost lăcătuş, ilegalist, membru supleant al C.C. al P.M.R. (1955-1958), secretar al Uniunii Sindicatelor C.F.R. la sfârşitul anilor ’40, vicepreşedinte al Comitetului Geologic (1951-1952), ambasador la Beijing, responsabil şi pentru Vietnam (1952-1956), preşedintele Comitetului Central al Sindicatelor Muncitorilor din Transporturi şi Telecomunicaţii (1956-1958), deputat şi secretar al comisiei permanente pentru Relaţii Externe a prezidiului M.A.N. (1957-1958); exclus din partid, din Consiliul Central al Sindicatelor şi din rândul membrilor supleanţi ai C.C. al P.M.R. în 1958; revizor de locomotivă la Depoul C.F.R. Bucureşti – Călători (1958 – 1964); reprimit în partid în 1964 şi reangajat ca activist la Consiliul Municipal Bucureşti al sindicatelor; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a;
    •    CRĂCIUN, Constanţa (n. Helene, căs. VINŢE) (16.II.1914 Constanţa – 2.V.2002 Bucureşti) - fostă ilegalistă (membru de partid din 1935), membru în conducerea U.F.A.R. (1945-1948), colaboratoare la revista Femeia a F.D.F.R. (din 1946), membru al Comitetului Executiv şi al C .C. şi “preşedinte activ” (i.e. executiv) al U.F.D.R. (1948-1952), membru al C.C. al P.C.R./P.M.R. (1945-1969, 1972-1974) şi al Biroului Organizatoric al C.C. (1950-1952), deputat M.A.N. (mandate succesive 1946-1969), membru al prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1953), membru al Consiliului General de Conducere al A.R.L.U.S. preşedinta Comitetului Central al Crucii Roşii România (1949-1951), secretar pentru probleme organizatorice al comitetului orăşenesc de partid Bucureşti (1951-1953), ministru al Culturii (1953-1957), apoi ministru-adjunct (1957-1961), președinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (1962-1965), respectiv vicepreședinte al Consiliului de Stat (1965-1969); decorată, inter alia, cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a în 1949 (decretul nr. 873 al MAN din 20 august 1949);
    •    CZIKO, Lörincz (fiul lui Lazăr) (prenume ortografiat ocazional “Lorincz”) – evreu maghiarofon, fratele Marthei Drăghici; după 1945 inspector de poliţie şi activist al Uniunii Populare Maghiare la Oradea; în anii ’60 preşedintele Comisiei de revizuire a Uniunii Centrale a Cooperativelor Meşteşugăreşti; decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a, iar în 1971 cu ordinul “23 August” clasa a III-a;
    •    DAN, Ecaterina (n. Finca DAVIDOVICI, 1908) – ilegalistă (cu numele conspirativ “Tincuţa”), soţia lui Paul Leibovici-Dan, între 1948 şi 1950 prim secretar al Legaţiei României la Stockholm, iar ulterior în centrala M.A.E. până în 1954 (menţionată şi în scandalaul “devierilor de dreapta” din M.A..E., v. A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R., cancelarie, dosar nr. 51/1952); decorată, ca pensionară, prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a IV-a;
    •    DASCĂLU, N. Idel - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    (?) DAVID, Ilie (n. 20.VIII.1909) – ilegalist, membru P.C.R. din 1932, director C.E.C. în anii ’50, fişă de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe 5/1951 şi 18/1953), propus pentru decorare în 1961 într-un raport al Cancelariei P.M.R.; 
    •    DAVID, Rudolf - şeful serviciului Cadre din cadrul D.G.I.L. de pe lângă Consiliul de Miniştri (1948-?) (Nikolić f.a., p.2);
    •    DAVIDOVICI, Paul (n. Moriţ Davidovici) (n. 21.V.1903, Iaşi), membru în conducerea centrală a C.D.E. (1948-1949), decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a; însărcinat cu afaceri al Legaţiei Române la Tel Aviv (1949-1952); director la Direcţia Administrativă în centrala M.A.E. (1952-1953), apoi jurist în cadrul CENTROCOOP (cf. Solomovici 2001II. 118; Constantiniu 2003: 90 ş.u.); tatăl fostului prozator Doru Davidovici (1945-1989) şi al scriitoarei Victoria Dragu (n. 1944);
    •    DEMETER, O. Şandor (alias Alexandru) – colonel magistrat, membru al completului de judecată în procesul Pătrăşcanu în 1954; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a (Deletant 1999: 248; Oprea 2002: 303; Pacepa 1999: 90, 187);
    •    DENEŞ, Ivan Alexandru (16.IX.1928 Timişoara – 16.I.2011 Berlin) (fiul lui Ignatie şi Elisabeta) – evreu maghiarofon, informator al Securităţii între 1948 şi 1989; membru de partid din 1945, racolat în timpul scurtei sale detenţii din 1947; activat ca lector de editură şi redactor de ziar, apoi traducător şi regizor de filme documentare, pentru scurt timp secretar literar la teatrul de păpuşi din Cluj; condamnat în 1958 la 20 ani închisoare pentru înaltă trădare, eliberat în 1964, emigrat în Israel în 1970, apoi în Germania în 1971; angajat chiar pentru scurt timp la Europa Liberă, apoi însă concediat la protestele unor foşti deţinuţi politici, care îi reproşau participarea la reeducările din penitenciare; colaborator zelor al Securităţii, i-a “turnat” de-a lungul timpului pe Paul Goma, Nicolae Breban, Paul Schuster, Oskar Pastior, Mihai Gafiţa, Monica Lovinescu, Paul Anghel, Constantin Chiriţă, Petre Stoica, Titus Popovici, Francisc Munteanu, Belu Zilber (Andrei Şerbulescu), Déak Tamás, Gáspár Miklós Tamás, Tiberiu Olah, Max Demeter Peyfuss, Lucian Grigorovici, Nadia Pohne, Ştefan Tătaru, Gerhard Möckel, Richard Wurmbrand, generalul Ştefan Kostyal, Heinz Galinski, etc.
    •    DERERA, Lazăr (n. 12.IV.1920 la Craiova, fiul lui Maier şi Şeila) – funcţionar superior în cadrul Ministerului Comerţului Exterior, arestat în 1973 şi condamnat pentru sabotarea economiei naţionale într-o afacere încheiată cu o companie din Tel Aviv;
    •    DEUTSCH, Emeric  (3.IV.1913 Ciuc – VIII.2008 Bucureşti) – activist de partid, menţionat ca director în anii ’50 al Editurii de limbi străine (Kuller 2010: 190; Solomovici 2003: 88), până în 1968, când se pensionează, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al Băncii de Stat (v. H.C.M. nr. 1229/6.VI.1968), iar începând cu anii ’70 până în anii ’90 publicist şi traducător la diverse edituri (Meridiane, Politică, Univers, etc.) (fişă de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, u.a. 25/1954)) (v. şi Kuller 2010: 190); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a;
    •    (?) DINDERE, Gheorghe (23.08.1921 Vânători, Mehedinţi – XII.2008, Craiova) – “of Jewish origin” cf. Radio Europa Liberă (10 august 1965); prim secretar al PMR al raionului Segarcea (1960-1965), apoi al regiunii Oltenia pe parcursul mai multor cincinale, membru supleant al C.C. al P.C.R. (1965-1969); deputat M.A.N. (succesiv între 1961 şi 1975), decorat în 1964 cu ordinul “23 August” cls. III-a; cu dosar de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (întocmit 1955);
    •    DLUGACI, Zoe (zisă “Zebra”) (n. 1899 Soroca) – ilegalistă, aflată în atenţia Siguranţei în 1941 (poziţia 302 în lista de “comunişti categoria A” (cu prenumele “Eva”), după război activistă de partid, fondatoare şi membră în conducerea U.F.A.R. (1945-1948) (Mâţă 2007: 247; Şt. Mihăilescu 2006: 378, 380; E. Nicolae 2011: 159);
    •    DONATH, Pavel (n. 25.III.1909, Sâmpetru German, jud. Arad) (fiul lui Iacob şi Margareta) – fost ilegalist, internat în lagărul de muncă obligatorie de la Vapniarka în timpul războiului, în 1948 numit membru în conducerea nou-înfiinţatei întreprinderi de stat “Alimentexport”, apoi director al firmei “Prod Export” din subordinea Ministerului Comerţului Exterior în anii ’50, inculpat în dosarul Prod Export – Italia din 1961 (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 664-5; Solomovici 2004: 281-3; Cosma 1994: 268; B.I.R.E. 22 (20 aug. 1948): 3);
    •    DRĂGAN, Vilma (n. Mart(h)a KAJESCO) – ilegalistă, după 1945 membru în Comisia de Control a Partidului; fişă de cadre la secţia Gospodărie de Partid a CC al PMR în anii ’50; decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a; încă în viaţă în 2004;
    •    DRĂGHICI, Martha (n. CZIKO, fiica lui Lazăr, mama nefiind evreică) (1918 Bucureşti - ?) – soţia general-colonelului Alexandru Drăghici, pe care l-a ajutat în 1991 să fugă al Budapesta pentru a se sustrage anchetei; de formaţie croitoreasă, ilegalistă, deţinută timp de aproape un an în perioada războiului; membru în conducerea U.F.A.R. (1945-1948), şefă de secţie la C.C. al P.C.R. între 1944 şi 1953; decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a; încă în viaţă, la Budapesta, în 2004, conform unui interviu acordat de fiul său Jurnalului Naţional;
    •    (?) DUDUMAN, Ştefan – secretarul Comisiei de Control a P.M.R. (1955-1960); decorat cu ordinul “23 August” cls. III-a în 1964 şi cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. III-a în 1971; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (1954);
    •    DUMBRAVĂ, Nina (n. Karenina ŞRAGHER) – originară din Bârlad (profesoară de limba română) (cf. propriilor declaraţii în faţa organelor de anchetă s-ar fi convertit la creştinism cu prilejul căsătoriei din 1942), după august 1944 redactor la Bârladul Cultural şi membru de partid, în 1945 responsabil cu organizaţiile de masă în cadrul comitetului judeţean P.C.R. Tutova; apoi transferată ca instructor al sectorului Agitaţie din cadrul secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., respectiv secretar la prezidiul M.A.N. (v. şi Ion N. Oprea 2007: 64, 132, respectiv (D.J. Vaslui A.N.R., fond Comitetul judeţean P.C.R. Tutova, dosarele 2,3 şi 4/1945);
    •    DUNĂREANU, Horia (n. Harry MENDELSOHN) – medic M.A.I.; membru în comisia de editură din cdrul Direcţiei Studii a Ministerului Sănătăţii în 1948; membru în Colegiul Ministerului Sănătăţii şi chiar adjunct al ministrului în guvernul Gheorghiu-Dej;  cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (întocmit 1953);
    •    EDELSTEIN, H. Samy (n. 3.XII.1911 Galaţi) – membru de partid din 1945, din 1948 director coordonator al întreprinderii de stat “Agro-Export” din subordinea Ministerului Comertului Exterior ’50, arestat şi condamnat în 1961 alături de alţi funcţionari M.C.E. sub acuzaţia de subminarea economiei naţionale, eliberat în 1964 (Solomovici 2004: 281-2, 287, 289ş.u.; Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 664-5; Ioniţoiu 2000 III:205); 
    •    EFRAIM, Rudolf – vicepreşedinte al Comisiei de Stat a Planificării (1948-1952) (menţionat în memoriile lui Vladimir Trebici), ulterior traducător la diverse edituri până în anii ‘70; în perioada interbelică locuia în Bucureşti, pe str. Stelea nr. 12; menţionat şi în declaraţia lui A.L. Zisu acordată organelor de anchetă la 24 ian. 1952, apud Solomovici 2001II: 104);
    •    EIDLITZ, Zoltan – ilegalist originar din Oradea, secretar de cadre la comitetul judeţean P.C.R. Bihor după război, apoi şeful Direcţiei Cadre în Ministerul de Finanţe între 1948 şi 1952 (arestat ca apropiat al lui Vasile Luca (Solomovici 2004: 31, 576), eliberat în 1954), implicat în uciderea mamei lui Ştefan Foriş; N.B. în mai –iunie 1948, un “Zoltan Eidlitz” era numit controlor contabil la nou-înfiinţata întreprindere de stat “Petrolexport” (v. B.I.R.E. 18 (14 iunie 1948): 6);
    •    EIGLITZ, ? – menţionat la conducerea sectorului industriei laptelui după război (Nikolić f.a., p.2);
    •    ELINESCU, E. Eugen (n. David EBERVAIN) – în anii ’50 cadru didactic la Facultatea de Tehnologie Mecanică a Institutului Politehnic Bucureşti, începând cu 1957 şi până la sfârşitul anilor ’60 director general al întreprinderii Maşini Export, subordonată M.C.E.; cu fişă de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, u.a. 299/1952, nr. inv. 532); decorat în 1963 cu Ordinul Muncii cls. III-a (Decretul nr. 616 din 23 oct. 1963);
    •    ENESCU, H. Etty - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    ENESCU, Stela – în activul central al P.C.R. încă din 1945, membru al Comitetului director al Asigurărilor Sociale (1949-1952), preşedinta C.C. al U.F.D.R. (1952-1957) şi ministru al Prevederilor Sociale (1953-1954);
    •    EŞANU, M. Sabina (n. LÖBELSOHN, numele dactilografiat în unele documente ale partidului “Ieşeanu”)) – ilegalistă (membru de partid din 1922), după război activistă a partidului, ocupând multiple funcţii (e.g. şefa secţiei cadre la şcoala de partid, în anii ’50 la Consiliul Central al Sindicatelor, etc.) cu fişă de cadre la secţiile Organizatorică (1951, 1952) şi respectiv Propagandă-Agitaţie ale C.C. al P.C.R. (1955); decorată în 1949 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a, cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a în 1971 (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971) şi respectiv la pensionare, în 1979, cu ordinul “23 August” cls. II-a;
    •    FARCHI, Avram (n. Abraham FARCHY) (în unele documente oficialde cu prenumele Aurel) – de profesie medic, originar din Cluj, după război angajat în M.A.E., în 1950 trimis ca medic în războiul din Coreea, de partea comuniştilor din Nord; la întoarcerea în ţară, la începutul anului 1952, implicat într-un incident controversat urmare a căruia amicul său, Egon Balaş, şeful Direcţiei Economice a M.A.E., avea să fie pus sub acuzaţia de deconspirare a unor secrete de stat (v. Constantiniu 2003: 16, 32, 33, 47, 70, 83, 115, 137; Balaş 2008: 235-7, 254-5);
    •    FARLADANSCHI, Iacob (n. 1908, Cetatea Albă, cu prenumele nativ Şloim, în unele documente pseudoromânizat Solomon) – ilegalist, în 1939 înregistrat ca student la Drept la Facultatea din Iaşi, în 1940 propus spre internare în lagărul de la Miercurea Ciuc, de profesie tipograf (cf. rapoartelor Siguranţei din 1941), refugiat în U.R.S.S. în timpul războiului şi revenit în ţară în august 1944, aflat pe lista probabililor agenţi sovietici transmisă lui Emil Bodnăraş în 1945, Trimis Extraordinar şi Ministru Plenipotentiar al R.P.R. la Budapesta (1948-1956), decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a;
    •    FAUR, Simon (n. FECHNER) – ilegalist, secretar U.T.C. (1939-1944), apoi activist al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.C.R. (dosar 30/1947); fratele poetului Dan Faur (n. Avram-Alfred Fechner, n. 8.I.1911, Calafat);
    •    FĂINARU, Harry (n. Hersch FEINER) (1899-1968) - originar din Iveşti (jud. Galaţi), emigrat în SUA în 1929, după război numit, deşi membru al diasporei, şef al Legaţiei Române din SUA (până în 1954), ulterior jurnalist la ziare pro-comuniste din Michigan şi apoi Detroit (Românul American). Nepoţii săi sunt Steve Făinaru, reporter la Washington Post şi câştigător al Premiului Pulitzer în 2008 şi Mark Făinaru-Wada, reporter la San Francisco Chronicle;
    •    FELDMAN, S. Bercu (n. 1915, Iaşi) – ilegalist, fost deţinut comunist la Tg. Jiu, Vapniarka şi Caransebeş, croitor de meserie, membru P.C.d.R. din 1934, secretar general al C.D.E. (1946-1952) şi deputat în Marea Adunare Naţională (1948-1952, 1957-1961), conferenţiar la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic Bucureşti (1953-1955), consilier juridic în cadrul C.S.P., apoi, până în anii ’70 activist la Uniunea Generală a Sindicatelor din România; decorat cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a în 1949 şi cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a în 1971 (v. şi dosarul său de cadre de la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.C.R. din 1954; Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 396, n.4; Solomovici 2004: 577; Rosen 1990: 66, 71 ş.u., 97);
    •    FELLER, M. Ilie – şef de serviciu în cadrul Ministerului Învăţământului, decorat în 1967 (Decretul 604 din 26 iunie) cu ordinul Muncii clasa a III-a;
    •    FELNER, V. Alfred - director la Ministerul Industriei Petrolului şi Chimiei la începutul anilor ’60, decorat în 1963 cu Ordinul Muncii cls. III-a;
    •    FELIX, H. Ida (în acte: Idaşe Sobla FELICS) (n. 28.VII.1908, Iaşi) – membru P.C.d.R. din 1931 (după alte surse din 1924), membru al Comisiei de Control a Partidului (1945-1950) şi apoi director de cadre în Ministerul de Externe (1950-1952-?); pensionată în 1959; decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a (Decret nr. 873 din 20.VIII.1949), 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971) şi în 1979 cu ordinul “23 August” cls. I-a (Decret nr. 38 din 27.I.1979); 
    •    FETCU, Alice (n. Băeţelu?) – în anii ’50 funcţionar în centrala M.A.E., în anii ’70 menţionată în cadrul I.R.R.C.S. (vezi de ex. nr. 153 şi 155 din Fototeca online a I.I.C.C.M.E.R. şi A.N.R.), în 2005 încă în viaţă, implicată în proiectele comunităţii evreieşti din Bucureşti (asistenţă socială); cu fişă de cadre la secţia Relaţii externe a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, dosar nr. 10/1954, nr. inv. 42)
    •    FILDERMAN, Leopold S. (zis “Poldi”) (n. 15.XI.1900 la Bacău, fiul lui Samoil şi Debora – d. ?) - avocat, membru PSD (facţiunea procomunistă a lui Rădăceanu) şi membru al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din Vechiul Regat (1945), ulterior preşedinte al Comisiei Superioare de Epuraţie de pe lângă Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti; deputat de Bacău în Marea Adunare Naţională (1946-1952) şi totodată secretar general la departamentul Industriei de Stat din Ministerul Industriei şi Comerţului, arestat în 1952 (deţinut la Penitenciarul Piteşti), eliberat în 1953, ulterior emigrat în Israel;
    •    FINCHELSTAIN, M. Ghizela - funcţionară în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorată prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    FIS(C)HERMAN, Ivan Kain – în 1957 director general în cadrul Ministerului Industriei Alimentare şi membru în Consiliul Central al frontului Democraţiei Populare;
    •    FISCHLER, I. Marcel - avocat, în facţiunea pro-comunistă a P.S.D., din 1948 membru P.M.R., membru în conducerea C.D.E. şi deputat al Marii Adunări Naţionale (1946-1948-1952), ulterior ocupând diverse funcţii în “eşalonul doi” al partidului; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a IV-a;
    •    FIŞLER, David – director în Ministerul Agriculturii, apoi Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor; cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, 36/1952); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a IV-a;
    •    FITZNER, I. Ladislau - director la Ministerul Industriei Petrolului şi Chimiei la începutul anilor ’60, decorat în 1963 cu Ordinul Muncii cls. III-a;
    •    FLACHS, A. Sami (uneori ortografiat şi în forma românizată Flacs) – în anii ’50-’60 funcţionar în cadrul C.S.P., respectiv cadru didactic (în 1956 lector cumul) la catedra de organizare şi planificare din cadrul I.P.B.; Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
    •    FLORESCU, Emanoil (n. BRAUNSTEIN) – ilegalist (unul din organizatorii frontului Studenţesc Democrat în anii ’30), redactor la Lupta de clasă în anii ’60, apoi şef de secţie la Secretariatul general al Consiliului de Miniştri; cu dosar de cadre la secţiile Economică (12/1952) şi Gospodărie de Partid (8/1954) ale C.C. al P.C.R.; decorat în 1971 cu ordinul “23 August” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
    •    FLORESCU, Gheorghe [alias] (16.III.1911 Nana, Călăraşi – 1973 Bucureşti) – de profesie tipograf, ilegalist, după război membru în conducerea C.D.E., preşedinte al F.N.T.D. (1946-1948), apoi secretar general (1948-1949), respectiv prim-secretar al C.C. al U.T.M. (1949-1955), membru al Biroului Organizatoric al C.C. al P.M.R. (1950-1954), membru în Consiliul General de conducere al A.R.L.U.S. (în 1948), membru membru în C.C. al F.D.P. (1950-1952), ministru adjunct al Agriculturii (iul.1952-1953), membru al Comisiei Centrale de Revizie a P.M.R. (1955-1960), şef de sector în cadrul secţiei Gospodărie a C.C. al P.M.R. (din 1958), deputat M.A.N. (mandate succesive între 1946 şi 1961); decorat cu ordinele “Steaua R.P.R.” clasa a II-a în 1948, “Muncii” clasa a II-a în 1949 şi “Apărarea Patriei” clasa a III-a în 1949 (C.P.A.D.C.R. 2006: 65, 111, 143; Dobre et al. 2004: 265-6; Andreescu, Năstasă şi Varga, 2003a: 24);
    •    FLORESCU, Mihail (n. Iancu Frenkel IACOBI) (28.I.1912, Roman – 25.II.2000) - ilegalist (membru P.C.d.R. 1934), voluntar în Spania, deputat permanent în Marea Adunare Națională (1946-1951), de ministru adjunct la Ministerul Industriei Metalurgice și Industriei Chimice (1951-1952), ministru al Industriei Chimice (1952-1957), ministru al Industriei Petrolului și a Chimiei (1957-1965), șef al secției de industrie al C.C. al P.C.R. (1965-1968), vicepreședinte al Consiliului Economic (1968-1970), ministrul Industriei Chimice (1970-1980), ministru secretar de stat la C.N.S.T. (Consiliul Național pentru Ştiinţă şi Tehnologie) (1980-1989); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a, în 1964 cu ordinul “23 August” cls. I, iar în 1981 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a; fiul său, Alică Florescu, este căsătorit cu arhitecta Tomniţa Florescu, cadru didactic la Universitatea “Ion Mincu” din Bucureşti;
    •    FOCŞENEANU, Lazăr - în “activul central al partidului” în 1946 (Andreescu, Nastasă, Varga 2003: 369ş.u.) (probabil acelaşi Focşeneanu cu cel menţionat în Solomovici 2001II: 39); fratele avocatului Emil Focşăneanu, secretar general al Uniunii Evreilor din România în 1945-1946?
    •    FONEA, Max (n. 22.I.1924, Dorohoi - 1999) – angajat în mandatul Anei Pauker la M.A.E., unde ocupă diverse funcţii, inclusiv reprezentant al României la Comisia Dunării, O.M.S. şi alte organizaţii internaţionale, ulterior cercetător, timp de două decenii, în domeniul organizării sanitare la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Bucureşti;
    •    FORIŞ, Lotty (îşi schimbă numele în Cernea după 1946; uneori cu prenumele ortografiat “Loti”) – fosta soţie a liderului ilegalist Ştefan Foriş, apoi a avocatului Iosif Schraer; ilegalistă, arestată în 1932 şi condamnată la 2 ani închisoare; în 1945 fondatoare, membru al C.C. şi cenzor supleant al U.F.A.R. (1945-1948), apoi membru al C.C. al U.F.D.R. (din febr. 1948) (v. Şt. Mihăilescu 2006: 429-30); decorată ca pensionară, sub numele “Laura Cernea”, în 1979, cu ordinul “23 August” clasa a II-a (Decretul nr. 38 din 27 ian. 1979); incinerată la crematoriul “Cenuşa”;
    •    FRANCHE, Maria – şefa direcţiei generale Igienă şi Medicină Preventică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi adjuncta ministrului; preşedinta comisiei ministeriale pentru întocmirea tabloului bolilor profesionale (1948-?) (Bărbulescu 2009: 66, 94, 123 ş.a.);
    •    FREIER, I. Bernard - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    FRUNZĂ, Vasile (n. Isac Aronovici FRUC(H)TMAN) – evreu basarabean, ofiţer al Armatei Roşii, stabilit în 1945 în România, încadrat mai întâi la Direcţia Superioară Politică, apoi la Corpul 4 Armată (cu dosar la secţia Administrativ-Politică a P.C.R. (66/1950, ff. 1-2), în 1949, când este decorat cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, cu grad de maior;  în 1953, 1954 şi 1955 menţionat în arhivele diplomatice britanice ca ataşat militar la ambasada României din Londra (cu grad de colonel); probabil rudă cu Mihai Frunză (v. infra);
    •    GAISINSCHI, Elvira (d. 1984) – ilegalistă (membru de partid din 1923) instructoare în cadrul Comisiei (viitorul Colegiu) Controlului de Partid; şefa grupului de anchetă a foştilor luptători din Spania în anii ’50; ulterior directoare adjunctă a Institutului de istorie al C.C. al P.M.R. (responsabilă cu arhiva); decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971), iar în 1978 cu ordinul “23 August” cls I. (Decret nr. 7 din 23.I.1978);
    •    GALL, F. Carol - la începutul anilor ’60 funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Petrolului şi Chimiei, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 335 din 20 iun. 1963;
    •    GASTON MARIN, Gheorghe (n. GROSMAN, după alte surse GROSSMAN; fiul lui Alexandru şi Terezia) (14.IV.1918 - 2000) - fost membru al Partidului Comunist Francez în timpul războiului, membru P.C.d.R. din 1942, secretar particular al lui Dej după război şi consilier la Președinția Consiliului de Miniștri (1945-1948); secretar general și ministru adjunct la Ministerul Economiei Naționale (1948-1949), deputat în Marea Adunare Națională (1952-1985), ministrul Industriei şi Energiei Electrice şi Electrotehnice (1952-1958); membru al C.C. al P.C.R. (1960-1984); numit preşedinte al Comisiei de Stat pentru Planificare în 1962; vicepreședintele Consiliului de Miniștri (1962-1969), președinte al Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară (1955-1966); decorat cu ordinul “Steaua R.S.R.” clasa I-a prin Decretul nr. 18 aug. 1964; emigrat în Israel în 1989 (după alte surse, în 1986), ulterior revenit în România, unde a decedat; din cei doi copii, fiul, fizicianul Alexandru Adalbert Marin (emigrat în SUA în 1983), a fost soţul Irinei Cajal (fiica academicianului Nicolae Cajal), iar fiica, Jacqueline, s-a căsătorit cu Radu Osman (fiul ilegalistului Hristache Osman şi al Victoriei Gheorghiu, sora lui Gheorghiu-Dej), ambii trăind în prezent în Israel.
    •    GASTON MARIN, Roberta (1917-2005, zisă “Bobi”) – evreică sefardă, participantă în Rezistenţa Franceză, soţia lui Gheorghe Gaston Marin, funcţionară în cadrul MAE (1946-1948), ulterior profesoară de franceză la Universitatea Bucureşti (Gheorghe Florescu apud Mihăilescu 2008:10; menţionată nenominal şi în Solomovici 2001 I: 202);
    •    GENAD, N. Eugen – fost blănar, ilegalist (membru de partid din 1931), după război director al şcolii de partid din oraşul Stalin (Braşov), apoi Constanţa (1947-1950); ulterior consilier juridic la Procuratura Generală a R.P.R. (1950-1953), demis în 1954, apoi lector la Institutul Politehnic Bucureşti (1954-1955); decorat cu ordinul “23 August” clasa a IV-a prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 (după reabilitare);
    •    GENAD, N. Heinrich (prenume uneori transcris Henric) (fratele lui Eugen) – ilegalist (membru de partid din 1927), în timpul războiului, cf. propriilor declaraţii, ascuns în Arad pentru a evita deportarea, după război activist de partid la nivel regional, epurat în 1958 în lotul “fracţioniştilor”; decorat cu ordinul “23 August” clasa a IV-a prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 (după reabilitare);
    •    GEORGESCU, (Alexandru?) (n. ASHKENAZY) – avocat, director general în cadrul Ministerului Învăţământului (1948-1952);
    •    GEORGESCU, Elena (n. SAMOILĂ) (zisă “Lenuţa”) – fostă croitoreasă, căsătorită în 1944 cu Teohari Georgescu; fondatoare şi membru al Comitetului de Conducere al U.F.A.R. (1945-1948), mandatul Anei Pauker membru al organizaţiei de bază a partidului şi şefa Direcţiei Consulare a MAE, iar în paralel cadru didactic la catedra unui institut din subordinea Ministerului Agriculturii (1947-1952), apoi demisă împreună cu soţul său, de care va divorţa; ulterior lector la D.G.P.T.; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a; (arhiva Foreign Office în Deletant 1999: 23 şi 2001: 34-5, respectiv Preston et al. 2005: 334, n. 2; Tismăneanu 2010a; Şt. Mihăilescu 2006: 378, 380; Constantiniu 2003: 44, 97, 98, 100 ş.u., 116);
    •    (!) GEORGESCU, Teohari (n. Burăh TESCOVICI, fiul lui Constantin şi Aneta) (31.I.1908 Bucureşti - 31.XII.1976; Bucureşti) - de formaţie tipograf (a lucrat inclusiv la ziarul Adevărul (!) între 1937 şi 1938), membru de partid din 1929, deţinut ca ilegalist comunist; după 1944 membru titular al Secretariatului, Comitetului Central şi Biroului Politic al P.C.R./P.M.R. (1945-1952); subsecretar de stat (pentru administraţie) în Ministerul de Interne (1944-1945); ministru al Afacerilor Interne (1945-1952); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1950-1952); destituit în 1952 şi arestat pentru “deviere de dreapta” în 1953, anchetat timp de 2 ani, absolvit şi numit director al Combinatului Poligrafic “13 Decembrie” (1955-1963, pensionat); incinerat la crematoriul “Cenuşa;
    •    GHEORGHIU, Ronea (n. PEISA(C)HOVICI, zisă “Florica”) (n. 15.VII.1911, Chişinău) – fostă croitoreasă, soţia demnitarului comunist de origine bulgară Petre Gheorghe; ilegalistă (membru de partid in 1932), după 1944 activistă de partid, iniţial la secţia Gospodărie de Partid a C.C. (dosar de cadre nr. 2/1951), apoi la Comisia Controlului de Partid (fişă în dosarul 162/1952 la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R.), cu rol major în anchetele şi “epurările” din 1952-1953, apoi, din 1958, şefa direcţiei cadre la Comitetul Geologic (P. Câmpeanu 2003: 135, 192; Opriş 2005; Tismăneanu 1991: 171, n. 84; Rotman 2004: 43); decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
    •    GLUVACOV, Ana (n. 22.VII.1925, fiica lui Noie) – soţia colonelului de securitate Andrei Gluvacov; membru de partid din 1941, de profesie rihtuitoare; după război membru al Comitetului de Conducere  al U.F.A.R., apoi în C.C. al U.F.D.R., decorată în 1949 cu ordinul “Steaua R.P.R” în 1949, profesor de economie politică la Institutul Politehnic Bucureşti, ulterior director adjunct al Şcolii de Partid (1957 – anii ‘60), cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (dosar 103/1953); propusă pentru decorare în 1961 într-un raport al Cancelariei P.M.R.;
    •    GOANŢĂ, Andrei (n. Adalbert GANZ) – adjunct al Ghizelei Vass la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (1948-1952), cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (în dosarul 112/1955); ulterior emigrat în Israel;
    •    GOLDBERGER, Nicolae (n. Miklos GOLDBERGER) (1.V.1904 Someş-Odorhei, Sălaj, fiul haham-ului local – 19.IX.1970 Viena) – dintr-o “familie evreiască tradiţională [sic]” (Kuller 2008: 171, de profesie cizmar, îşi românizează numele în perioada interbelică, revenind la originalul evreiesc după război; membru în conducerea C.D.E..; instructor C.C. al P.C.d.R. pentru Ardealul de Nord în timpul războiului; şef-adjunct de secţie (adjunctul lui L. Răutu) şi responsabil al Comisiei Propagandă din secţia/Direcţia Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (1948-1952); şeful Direcţiei Politice a Armatei (1948-1950); rector al Institutului de Ştiinţe Sociale de pe lângă C.C. al P.M.R. (din 1956); director adjunct al Institului de Studii Istorice şi Social-Politice (pe lângă CC al PCR) (1958-1970), deputat M.A.N. (1952-1957); înmormântat în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism” din actualul Parc Carol din Bucureşti;
    •    GOLDBERGER, Fany (fiica lui Solomon) - soţia lui Nicolae Goldberger, şefa cancelariei C.C. al P.M.R. în prima jumătate a anilor ’50, ulterior şefa de cabinet a lui Petru Borilă, iar la începutul anilor ’70 şefă de birou la Secretariatul General al Consiliului de Miniştri; în anii ’70 (?) căsătorită cu Ion Niculi (Solomovici 2001II: 17); decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls.III-a, în 1964 cu Ordinul Muncii cls. III-a, iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
    •    GOLDENBERG, Ernest – în conducerea Uniunii Sindicatelor Sanitare în 1948 (Bărbulescu et al. 2009: 77);
    •    GOLDENBERG, Yves Nathaniel (1929, Cairo – 1977, Bucureşti) (fiul avocatului Marcu Goldenberg, stabilit în Egipt în 1904) – funcţionar al Legaţiei României la Cairo (1951-1956), de unde, într-un incident încă incomplet elucidat, va fi expulzat de autorităţile egiptene, ulterior redactor Agerpres (1956-1972), redactor (secţia arabă) la departamentul internaţional al Radiodifuziunii (viitorul Radio România Internaţional) (1956-1963) şi lector de limbă arabă la Universitatea Bucureşti (1957-1977);
    •    GOLDENSTEIN, Mari – inspector general sanitar în cadrul Ministerului Sănătăţii în 1949 (Bărbulescu et al. 2009: 204);
    •    GOLDNER, Eugen – director adjunct în cadrul Ministerului Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice în anii ’50, decorat în 1952 cu Medalia Muncii;
    •    GOLDSTEIN, M. Paul - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    GOMBO, Samoil – ilegalist (membru de partid din 1922), după 1944 activist de partid, sancţionat în lotul “fracţioniştilor” din 1958, reabilitat în 1964, decorat în 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a (Decret nr. 157 din 4 mai 1971), iar în 1979 cu ordinul “23 August” cls. I-a (Decret nr. 38 din 27.I.1979);
    •    (?) GONDA, Gheorghe (n. Sigismund SZILLE) (n. 27.IX.1906 Budapesta) – capturat şi condamnat de autorităţile române pentru spionaj în favoarea Ungariei în 1942, după război membru al Comisiei mixte de Cenzură din cadrul Ministerului Propagandei (numit în mai 1945), instructor în cadrul secţiei Literatură şi Artă (iniţial sector în cadrul secţiei Propagandă şi Agitaţie) timp de două decenii, prezent şi ca lector nepsalarizat al C.C. al P.M.R. în 1953; (?) considerat etnic maghiar de toţi cercetătorii cunoscuţi în domeniu, cu excepţia fostului său coleg de birou, Andrei Strihan, care afirmă că Gonda ar fi fost de fapt “evreu maghiar”, că ar fi lucrat un timp chiar în subordinea lui Moses Rosen la F.C.E.R. şi respectiv că ar fi emigrat împreună cu soţia sa Ani Gonda în Israel, unde cei doi ar fi devenit chiar “religioşi fanatici” (apud Solomovici 2004: 401);
    •    GRIGORIU, A. Sidonia (n. 1.IV.1916 Bucureşti) (fiica lui Arthur şi Iulia) – până în 1958 (când este demisă, exclusă din partid şi arestată) funcţionară a Ministerului Comerţului Exterior în cadrul firmei “Româno Export”, inculpată şi condamnată pentru subminarea economiei naţionale alături de alţi funcţionari ai ministerului;
    •    GRIMBERG, S. Fredi - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    GROM, Leonida – adjunct al Ministerului Sănătăţii începând cu 1948 (Bărbulescu 2009: 23, 51, 53, 60 ş.a.);
    •    GROSU, Izu – din anii ’50 funcţionar la Comitetul de Stat al Planificării, iar din 1967 instructor în cadrul CEPECA (Centrul pentru perfecţionarea cadrelor de conducere din întreprinderi) din Bucureşti;
    •    GRUIA, Şarlota (n. Charlotte CSORDAS (zisă “Şari”)) – soţia lui Ştefan Gruia (căs. anii ’50); fostă ilegalistă şi luptătoare în Spania (Solomovici 2004: 27), Rezistenţa Franceză (Levy 2002: 131), internată în lagărul de muncă de la Ravensbrück, după război membru în conducerea comisiei de Control a Partidului (viitorul Colegiu) (1949-1966, când se pensionează), şefa grupului de anchetă a foştilor luptători din Spania şi a foştilor participanţi la Rezistenţa Franceză în anii ‘50; decorată în 1949 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a (sub  numele Charlotte Ciordaş), iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
    •    GRÜNBERG, Mayer – prim director general adjunct şi inginer şef (1949-1951) şi apoi director general (al Direcţiei Generale de pe lângă Consiliul de Miniştri) (1951-1952) la Canalul Dunăre – Marea Neagră, ulterior înalt funcţionar la Comitetul de Stat al Apelor (1952-1867) (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 210, n. 10; Cioroianu 2005: 302; Ioniţoiu 2006: 38,);
    •    GUINĂ, Sara – activistă a partidului, soţia lui Nicolae Guină, fost ilegalist, membru CC al PMR în anii ’50, apoi ambasador la Moscova şi Ulan Bataar; cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (1955);
    •    GUTMAN, S. Mendel – funcţionar în cadrul Ministerul Comerţului Exterior la începutul anilor ’60, decorat în 1961 cu Medalia Muncii;
    •    HABER, B. Ivanier Ştrul (d. 2002) – originar din Cernăuţi, fost ilegalist şi deţinut în lagăr de muncă, secretar al Confederaţiei Generale a Muncii în anii ’50, iar în anii ’60-’70 director general la Ministerul Industriei Lemnului; cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, 12/1951); decorat în 1964 cu ordinul Muncii cls. II-a, iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
    •    HARAP, Adalbert (n. Adalbert CHARAP) – martor al acuzării în procesul unor criminali de război la Tribunalul Poporului Cluj în 1946, în 1948 numit al 6-lea din secretarii generali ai Ministerului Industriilor (B.I.R.E. 16 (25 mai 1948: 6), ulterior secretar general al Ministerului Industriei Lemnului, Hârtiei şi Celulozei în guvernele Dej; cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, u.a. 23/1954, 30/1956 şi 24/1954);
    •    HARTSTEIN, Emil (eronat ortografiat de unii autori “Harstein”) – inginer şi fost antreprenor, ilegalist, membru al Comisiei Centrale Financiare a partidului în timpul războiului, după 1944 înalt funcţionar al C.F.R., publicist al unor lucrări de specialitate la Ed. Tehnică în anii ’50, martor al acuzării în procesul lui Belu Zilber din 1954;
    •    HÂRLĂOANU, Alfred (27.VII.1928 Fălticeni – 2001 Bucureşti) – lingvist, director în cadrul direcţiei Personal şi Învăţământ a Ministerului Comerţului Exterior în anii ’60-’70, profesor la A.S.E. (1953-1989), după pensionare autor al unor studii pe teme iudaice; 
    •    HEIMER, Samoil (Leon) (n. 1898, fiul lui Saul) – înalt funcţionar la ministerul Gospodăriei Silvice, ulterior al Silviculturii în anii ’50; fişă de cadre la Secţia Agrară a C.C. al P.M.R. (1956);
    •    HERER, G. Wolf – fost ilegalist şi deţinut corecţional în timpul războiului pentru activităţi comuniste (penitenciarul Caransebeş), după război activist la secţia Gospodărie de Partid a C.C. al P.M.R., cu fişă de cadre la arhiva aceleiaşi secţii (1958); decorat în 1964 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a;
    •    HERTSTEIN, Dan - în anii ’50-‘60 funcţionar al Comisiei, ulterior Comitetului de Stat al Planificării, respectiv cadru didactic (din 1956 lector cumul) la catedra de organizare şi planificare din cadrul I.P.B.
    •    HILLARD, Raul – după august 1944 şeful Direcţiei Presei şi Informaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Străine (Onişor 2009: 241, 298; Hîncu 2009);
    •    HINŢESCU, Moriţ – activist la Comitetul Central al U.G.S.R. în anii ’60-’70; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a;
    •    HIRSCH, Emil – locotenent-colonel, în anii ’50 procuror militar la Tribunalul Militar al Regiunii II (în 1959 preşedintele completului de judecată a pastorului Richard Wurmbrand) (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 632 ş.u.);
    •    HIRSCH, Simion - numit membru al Consiliului (naţional) Superior al Tuberculozei de ministrul Sănătăţii în mai 1948 (v. M.Of. (partea I B) nr. 122 din 28 mai 1948, p. 4698);
    •    HODOŞ, Nicolae – din mai 1945 membru al comisiei mixte de cenzură a presei sub coordonarea ministruşui Propagandei Naţionale (Decretul Lege nr. 364 din 2 mai 1945) (ulterior în cadrul Ministerului Informaţiilor (1944-1946-1947)), apoi secretar general la Preşedinţia Consiliului de Miniştri (în guvernele Petru Groza, care îl şi menţionează ca evreu într-un dialog cu Emil Bodnăraş, v. Buzatu şi Cîrstea 2010:335 ş.u.);
    •    HOROVITZ, D. Erica - funcţionară în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorată prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    HUCK, Teodor (ortografiat ocazional şi Theodor, respectiv Huc) – funcţionar la Direcţia Cabinet ministru în centrala M.A.E. şi membru al organizaţiei de partid din cadrul ministerului (1947-1950), apoi transferat şi încadrat cu grad de asistent la catedra de marxism-leninism a I.P.B.  (A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R., Cancelaria, dosar 51/1952; I.P.B. f.a., p. 44);
    •    IACOB, Adam (n. FEUERŞTEIN) – fost ilegalist din “vechea gardă”, din 1947 funcţionar în M.A.E. şi membru al organizaţiei de partid din cadrul ministerului, iar în paralel, din 1949, instructor la şcoala de partid (A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R., Cancelaria, dosar 51/1952; v. şi Levy 2002: 206; Tismăneanu 2005: 97; Solomovici 2004: 582); decorat prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a;
    •    IACOB, “Alexandru” (n. Şandor F. JAKAB, zis “Sanyi”) – evreu maghiarofon, secretarul organizaţiei comuniste din Ardealul de Nord (1941-1944), apoi prim-secretar al Comitetului Regonal P.C.R. Cluj (1944-1947); ministru adjunct de Finanţe între 1948 şi 1952 (secundul lui Vasile Luca), arestat în 1952 (aidoma soţiei Magda, care a încercat să se sinucidă în timpul detenţiei), condamnat la 20 ani închisoare, graţiat şi reabilitat în 1964, reangajat consilier la Camera de Comerţ a R.S.R.; emigrat în Suedia în 1980; este socrul scriitorului româno-francez Alain (n. Herşcovici) Paruit, fiul medicului de Securitate Herşcovici;
    •    IACOB, Ştefan – în 1949 instructor în cadrul sectorului Propagandă din cadrul secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R., secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar nr. 51/1949, ff. 115-6 şi 118-21);
    •    IACOBOVICI, B. Andrei (n. 26.XII.1906, Orhei) – de meserie zugrav, membru PCR din 1930 (în atenţia Siguranţei în 1941), după război director general în Ministerul Construcţiilor (până în 1952), apoi directorul general al Comitetului de Stat pentru Construcţii, Arhitectură şi Sistematizare (C.S.C.A.S.), decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls.III-a, iar apoi, prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971, cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a;
    •    IACOBOVICI, B. Eugen (n. Ernö, după alte surse Jenö, JAKOBOVICS) - originar din Ciudaciu Mare, jud. Odorhei, fost ilegalist (chiar prim-secretar al PCdR între 1934 şi 1936), căsătorit cu Bella (n. Rabinsohn), sora Anei Pauker, pentru un timp membru al C.C. al P.C.R.; decorat în 1964 cu ordinul “Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orînduirii sociale şi de stat” clasa a II-a, cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a în 1971 (Decret nr. 157 din 4 mai 1971) şi în 1978 cu ordinul “23 August” cls I. (Decret nr. 7 din 23.I.1978);
    •    IANCU, David (1910-15.V.1990, Bucureşti) – colonel dr. (în 1949), fost medic voluntar în China împotriva forţelor japoneze (1939-1945, alături de Bucur Clejan-Kranzdorf), apoi în Myanmar/Birmania (1945-1948), repatriat, decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls.III-a, ulterior ofiţer activ cu diverse funcţii în cadrul M.Ap.N. (Friedberg-Vălureanu 2004; C.R.I. 2008; O.N.C.E. 2010);
    •    IANCU, Moscu – în 1948 instructor al C.C. al U.N.S.R (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 116), ulterior activist al partidului, dosar de cadre la Secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. în anii ’50 (nr. inv. 32, dosar 5/1952);
    •    IANOVICI, S. Adalbert - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    IEŞANU, A. Saul - funcţionar în cadrul Ministerul Comerţului Exterior la începutul anilor ’60, decorat în 1961 cu Medalia Muncii;
    •    IJACU, Septimiu (n. IZSAK) – consilier superior în M.A.E. (1947-1950), apoi încadrat cu grad de asistent la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic Bucureşti (1950-1952) (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 580, 586, 587; I.P.B. f.a., p. 41);
    •    IOANID, Paul (n. Paul LEIBOVICI, fiul lui David şi Paulina)) (24.III.1923-18.II.1960) – inginer energetician, fratele lt.-col. Al. Ioanid [v. infra], aflat în Palestina în 1943-1944 cu legături cu spionajul britanic; membru al grupului de evrei care a jefuit maşina Băncii de Stat a R.P.R. la 28 iulie 1959, profesor universitar cu doctorat la Moscova, la momentul arestării şef de catedră la Academia Tehnică Militară din Bucureşti; executat la 18 februarie 1960 (Solomovici 2005 şi 2001II: 111, Goma 2005: 4, Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 200-1);
    •    IOSIF, Petre (n. Leon BRAUCHFELD) (1907-1982) – fost voluntar în războiul civil din Spania, de profesie medic, după război director al Operei Naţionale din Bucureşti (cf. Steinhardt 2005: 411, Kuller 2010: 190 şi Solomovici 2003: 88) director general adjunct la Societatea Română de Radiodifuziune (1945-1946), director în cadrul Ministerului Artelor (1946-1948), director de departament în centrala M.A.E. (1948-1952), cadru didactic şi director al Şcolii de Literatură “Mihai Eminescu” din Bucureşti (1952-1956), apoi însărcinat cu afaceri la Roma, respectiv ambasador (promovat ministru plenipotenţiar) la alte reprezentanţe diplomatice ale României, la începutul anilor ’70 întors în centrala M.A.E. pe postul de director adjunct al Direcţiei de Informaţii (de presă, n.n.), apoi pensionat; cu fişă de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (dosar 46/1955, nr. inv 69); prozator, autor al lucrărilor procomuniste Filimon Sârbu: am murit pentru ca ţara mea să trăiască (1946), Cifrul (1948), Într-o noapte la Madrid (1955), etc.; decorat în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a III-a, iar în 1978 (consecutiv pensionării) cu ordinul “Steaua R.S.R.” clasa a II-a;
    •    IROSCH, L. Susana - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorată prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii
    •    ISAC, Marcus – în anii ’50-’60 funcţionar la Direcţia Centrală de Statistică de pe lângă Consiliul de Miniştri (Trebici 2011); co-autor al studiului D.C.S. Dezvoltarea industrială a Republicii Populare Române, publicat în 1964;
    •    ISCOVICI, Paul (originar din Drăgăşani (!)) - membru al Forumului Democrat Patriotic după război, secretar general al Biroului C.C. al C.D.E. şi autor al unor articole la Unirea (’40-’50), funcţionar la D.C.S. de pe lângă Consiliul de Miniştri, cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.M.R. în anii (dosare anexe, u.a. 25/1954), ulterior profesor de ştiinţe sociale în Bucureşti;
    •    KAHAN, A.U. Dorina  - originară din Bârlad, de formaţie farmacistă, din anii ’50 funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorată prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    KAMENITZER, A. Soly (1931-1999) – inginer, funcţionar timp de decenii în cadrul Ministerului Energiei Electrice, într-o perioadă şeful serviciului producţie la Trustul de Construcţii Hidroenergetice; decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a (Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 972 din 8 dec. 1966);
    •    KAPPEL, B. Ernst-Samuel - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    KATZ, S. Mauriciu - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    KAUFMAN, A. Marcel - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    KELLNER, M. Paul - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    KENDI, Ştefan (n. KOHN) – deputat M.A.N. din partea P.S.D. (1946-1948) (A.N.-D.J.BH., fond Comitetul judeţean Bihor al P.C.R., dosar nr. 242/1948, f.43, apud Ţârău 2002: 180);
    •    KESSLER, Ianoş Mozes – consultant la Secretariatul General al Consiliului de Miniştri; decorat în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
    •    KIMELL, ? – participant la şedinţa din 13 iunie 1952 a plenarei organizaţiei de partid din M.A.E., în cadrul căreia cerceta posibilele “devieri” “de dreapta” (A.N.I.C. fd. C.C. al P.C.E., secţia Cancelarie, dosar nr 51/1952);
    •    KLEIN, I. Odon – activist la Comitetul Central al Uniunii Generale a Sindicatelor, decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a;
    •    KLEPER, Symondi – evreu maghiarofon, în 1948 membru al Biroului Secţiei Administrative Centrale a C.C. al. U.T.C. (v. şi Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 110);
    •    KOHN, Hillel (26.VI.1891-1972; Cluj) – ilegalist (iniţial în reţeaua “Ajutorul Roşu”, din 1936 membru al secretariatului teritorial Ardeal al P.C.d.R.), între 1940 şi 1941 conducătorul secretariatului regional al Partidului Comunist Maghiar din Ardealul de Nord, între 1941 şi 1945 deportat în mai multe lagăre de muncă forţată pentru activităţi comuniste; din 1945 şeful comitetului judeţean Cluj al P.C.R.; profesor universitar de economie politică la Universitatea “Bolyai” (din 1946 până la unificarea din 1959), apoi la U.B.B. (1959-1962, perioadă în care a fost şeful catedrei de economie plitică), autor al unor multiple studii elogioase la adresa marxismului (pentru autobiografia sa înaintată partidului, vezi Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 113-120); socrul lui Gheorghe Adorian; decorat  în 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a (v. şi Kuller 2008: 226);
    •    KOLISCHER, Harry (1926-2007) – procuror comunist timp de decenii, în ultimii ani procuror la Parchetul de pe lângă C.S.J; tatăl avocatei Alice Drăghici (avocatul apărării în dosarele Brădişteanu, Omar Hayssam, fraţii Cămătaru, etc.);
    •    KORN, I. Nahman - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    KORN, A. Paula - menţionată la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorată cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
    •    KORNIS, Geza (n. 20.I.1917, originar din Timişoara) – ilegalist, membru de partid cu stagiul acordat din 1939, în timpul războiului deportat în lagărul de muncă pentru evrei comunişti de la Vapniarka (înregistrat ca vopsitor sub numele Gheza Corniş”), după război stabilit la Bucureşti, funcţionar în Ministerul Comerţului Exterior (1948-1973), unde a ocupat funcţia de şef adjunct de serviciu; emigrat în Israel în 1973 şi stabilit definitiv în Germania în 1974, când acorda un interviu unui website evreiesc (Kornis 2009: 213-38; P. Clej 2010);
    •    KOVACS, Eugen (n. IZSAK, 23.VII.1911) - acitivst al secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. în prima jumătate a anilor ’50 (fd. I.S.I.S.P., inv. 1889-1956, nr. inv. 3231; dosar secţia Relaţii Externe nr. 11-1954)
    •    KRAKAUER, Charlota – profesoară de limba franceză, în 1949 instructoare în cadrul sectorului Edituri al secţiei Propagandă şi Agitaţie al C.C. al P.M.R. (A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R – secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar 51/1949, ff. 115-21);
    •    KREINDLER, I. Artur (15.V.1900 – 28.V.1988; Bucureşti) – medic neurolog; după 1945 în conducerea C.D.E.; în 1948 înalt funcţionar în cadrul Ministerului Sănătăţii şi preşedinte al comisiei de editură din cadrul Direcţiei Studii a Ministerului Sănătăţii (Bărbulescu et al. 2009: 162), ulterior profesor de neurologie la I.M.F. Bucureşti (1948-1970) şi medic curant la spitalul Colentina; cu fişa sa de cadre prezentă în fondul C.C. al P.C.R. al A.N.I.C., la secţiile Propagandă şi Agitaţie (nr. inv. 159, dosar 139/1955) şi Administrativ-Politică (nr. inv. 100, dosar 68/1955); confundat în mod posibil cu:
    •    KREINDLER, Arthur – activist de partid cu fişă de cadre la secţiile C.C. Relaţii Externe (nr. inv. 42, dosar 10/1954) şi Administrativ-Politică (nr. inv. 100, dosar 68/1955);
    •    KREINDLER, Heinrich - secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice din 1947;
    •    JOIL, Raul (pseudonim publicistic ocazional: “Raul Iulian”) (n. 25.IV.1904, Iaşi) – fost poet suprarealist în perioada interbelică, după război activist de partid, la sfârşitul anilor ’40 şef de seviciu la Direcţia Generală a Editurilor, Poligrafiei şi Difuzării Cărţii de pe lângă Consiliul de Miniştri, în anii ’50 în conducerea E.S.P.L.A., ulterior publicist şi mai ales traducător (menţionat şi în Pienescu 2008: 154);
    •    LAKSER, D. Maier – inspector la Comitetul de Stat pentru Preţuri, decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a IV-a;
    •    LANDAUER, E. Ionel - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    LAZAROVICI, Ilie – în 1948 inpector general sanitar în cadrul Ministerului Sănătăţii şi membru în conducerea Uniunii Sindicatelor Sanitare (Bărbulescu et al. 2009: 71, 204);
    •    LĂZĂREANU, Alexandru (18.II.1913-9.X.1991) (fiul lui Barbu Lăzăreanu [v. infra]) – jurnalist (1933-1944), apoi redactor şef la ziarul organizaţiei Tineretului Progresist, Tinereţea (1944-1946), pentru un scurt timp şeful serviciului de presă la întreprinderea “Filmul Popular”, ulterior ofiţer al Serviciului de Informaţii (precursorul D.I.E.) şi “acoperit” consilier cultural şi de presă la Legaţia României de la Washington (1946-1948), declarat persona non grata de Departamentul de Stat (în replică la o măsură echivalentă a autorităţilor de la Bucureşti), revenit în ţară ca director în centrala M.A.E., prim consilier şi însărcinat cu afaceri la Paris (1951-1953), ministru adjunct al Afacerilor Externe (1953-1961), ambasador în Regatul Unit (1964-1968), Belgia şi Luxemburg (1968-1970 şi respectiv 1976-1978) şi Volta Superioară (în prezent Burkina Faso) (1970-1976), pensionar M.A.E.; cu dosar de cadre la secţia Relaţii Externe a P.M.R./P.C.R. (dosare anexe nr. 10/1954);
    •    LĂZĂRESCU, Andrei (n. Aşer LAZAROVICI) – director în cadrul Ministerului Artelor şi Informaţiilor (1947-1950), ulterior director general adjunct al Direcţiei Editurilor şi Tipografiilor din cadrul Ministerului Culturii, iar de la sfârşitul anlor ’60 director la Editura de Stat pentru imprimate şi publicaţii; cu fişă de cadre la secţia Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (1953);  decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a;
    •    LĂZĂRESCU, Lidia (n. Liza LAZAROVICI) (n. 26.XII.1915), membru P.C.d.R. din 1940, după război, instructoare C.C. şi şefă adjunctă a secţiei relaţii Externe a C.C. al P.C.R./P.M.R. până la mijlocul anilor ’60; alături de Ghizela Vass, a condus în cadrul secţiei un grup neoficial de sprijin și coordonare a luptei antititoiste; redactor la postul de radio “Spania Independentă” în anii ’60, apoi simplă activistă a partidului; decorată cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a în 1949 iar în 1971 cu (Decretul nr. 157 din 4 mai) cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a;;
    •    LĂZĂRESCU, N. (n. Burah Lazarovici), însărcinat de Afaceri al R.P.R. la Paris imediat după război;
    •    LEIBOVICI, Luş – inspector sanitar general în cadrul Ministerului Sănătăţii în 1949  (Bărbulescu et al. 2009: 204);
    •    LEIBOVICI, A. Rosine - funcţionară în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    LEIBOVICI, A. Vili - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin decretul Consiliului de Stat nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    LEIBOVICI-ŞERBAN, H. (n. 1909, Piatra Neamţ) – jurist, membru P.C.d.R. din 1935, acuzator public în Tribunalul Poporului (1945-1946); membru în primul consiliu al Baroului Ilfov, calitate în care a participat la epurarea juriştilor consideraţi “fascişti”, membru în conducerea C.D.E. şi redactor la ziarul Unirea al comitetului; secretar general al Federaţiei Uniunilor de Comunităţi Evreieşti (F.U.C.E.) până în 1951; deputat în Marea Adunare Naţională (1948-1952), ulterior funcţionar în Ministerul Chimiei (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 396, nota 2; Solomovici 2004: 135; Rosen 1990: 66, 70, 71);
    •    LEINWAND, I. Maier Zadok - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    LERNER, Otto (n. 19.X.1920, Cernăuţi, fiul lui Bernard şi Maria) – locotenent-major în Armata Roşie, revenit în ţară în 1944, funcţionar la Preşedinţia Consiliului de Miniştri până în 1953, când este arestat şi condamnat pentru spionaj, graţiat în 1957 (Andreescu, Năstase şi Varga 2003a: 592-3);
    •    (?) LEVENTE, Mihail (7.VI.1915-1976 Bucureşti) – originar din Ardeal, după unele surse evreu vorbitor de limbă maghiară; membru de partid din 1939; în perioda interbelică director la Institutul Central de Statistică până la condamnarea sa drept comunist în timpul guvernării Antonescu; după război membru în conducerea Uniunii Patrioţilor, secretar general al Prefecturii Capitalei (1945-1946), secretar general al Comisariatului Preţurilor (1946-1948), pentru scurt timp şeful Direcţiei Generale a Controlului Economic de pe lângă Consiliul de Miniştri (1947), secretar general al (Subsecretariatului de Stat al) Ministerului Agriculturii (1948-1954), anchetat în “dosarul Pătrăşcanu”, exonerat, apoi director al Direcţiei Generale de Statistică (1959-1967), ministru al Comerţului Interior (1962-1965, 1967-1968), membru supleant şi apoi cu drepturi depline al C.C. al P.C.R. (1960-1965, 1965-1974), director al Institutului de Cercetări Economice al Academiei R.S.R. (1968), ambasador în Liban, responsabil şi de Kuweit şi Iordania (1972-1978); în 1971 secretar al Consiliului Naţional al Frontului Unităţii Socialiste; decorat în 1961 cu medalia “A 40-a aniversare de la înfiinţarea Partidului Comunist din România”, iar în 1971 cu ordinul “23 August” clasa a II-a; cu dosar de cadre la Secţia Agrară a C.C. al P.C.R. (1953);
    •    LEVIN, Mişa (27.X.1915, Bălţi (după alte surse 1914) - ?, Israel)  – fost membru P.S.D. şi ziarist la Şantierul (condus de Ion Pas), după august 1944 membru al Comitetului Executiv al Confederaţiei Generale a Muncii, membru al Comitetului Executiv al P.S.D. (aripa procomunistă Rădăceanu-Voitec), apoi al C.C. al P.M.R. (1948-1950); director al ziarului Poporul (1946-1948), director în Ministerul Muncii (1946-1947); director în centrala M.A.E. (1947-1948), pentru scurt timp secretar al C.G.M. pentru probleme internaţionale, iar din aprilie 1948 prim consilier şi ministru plenipotenţiar al Legaţiei Române la Roma până în 1950, când “defectează” şi emigrează finalmente în Israel, unde va activa ca redactor-şef al cotidianului de limbă română Viaţa noastră; decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls.III-a;
    •    LEVY, Robert – consilier tehnic la Institutul Naţional al Cooperării şi instructor al organizaţiei de bază a partidului (1945-1948-?) (secţia economică a PCR, dosare anexe, nr. crt 9, 12, 17 şi 47-1947);
    •    LIEBLICH, Sandu (1901-1971) – ilegalist (internat în lagărul de muncă obligatorie de la Miercurea Ciuc), de profesie medic, fost preşedinte al Uniunii Comunităţilor Evreieşti, după război redactor la Veac Nou (organul de presă al A.R.L.U.S.), membru în conducerea C.D.E., preşedinte al F.C.E.R. (sfârşitul anilor ’40), medicul personal al lui V. Luca şi al altor lideri de partid până în 1953, când va fi arestat şi judecat ca spion sionist; eliberat în 1955 şi reabilitat, ulterior medic endocrinolog la Spitalul “G. Marinescu”; decorat în 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa III-a; incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    LITEANU, I. Nicolae (n. Nathan LEIBOVICI) – activist de rang înalt în partid timp de patru  decenii, cu dosar la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (1955, fişa de cadre în u.a. nr. 110/1955); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a; încă în viaţă se pare, pe str. Jean Monnet nr. 53;
    •    LITEANU, Sima (1915 – febr. 2008, Bucureşti, cimitirul sefard) – soţia lui Nicolae Liteanu; funcţionară la Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă timp de peste trei decenii; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” clasa a IV-a;
    •    LIVEANU, Villi – cadru didactic la Facultatea de Textile a I.P.B., din 1954 director tehnic al Direcţiei Generale a Industriei Tricotajelor şi Confecţiilor, ulterior în Centrala Industriei de Confecţii;
    •    LONCEAR, Carol (1917-1991) – director Sovrommetal Reşiţa (1949), ulterior ministru adjunct (1949-1952) şi ministru al Metalurgiei şi Industriei Chimice (1952), ministrul industriei metalurgice şi construcţiei de maşini (1952-1953), ministrul industriilor şi materialelor de constructii (1955-1957), deputat M.A.N. (1952-1961); cu fişă la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, nr. 36/1952, nr. inv. 515);
    •    LUCA, Elisabeta (născută Betty BIRMAN (după alte surse, contestabile, Birnbaum), soţia lui Vasile Luca) – originară din Basarabia, fostă ilegalistă, voluntară în războiul civil din Spania (inclusiv membru al C.C. al Partidului Comunist Spaniol), după război membru în Comisia Centrală a U.F.A.R. (1944-1948), apoi membru al C.C. şi al Comitetului Executiv al U.F.D.R. (1948-1952), membru al delegaţiei României la Federaţia Internaţională a Femeilor Democrate, membru în conducerea Comitetului de Stat pentru Cinematografie din România între 1950 şi 1952, când va fi eliberată din funcţie în cadrul epurării “deviaţioniştilor”, deţinută (1952-1954), ulterior lucrătoare într-o fabrică (după alte surse laborantă) până la reabilitarea post mortem a lui Vasile Luca în 1968; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a;
    •    (?) LUCA, Vasile (n. László LUKA) (8.VI.1898 – 27.VI.1963, fiul lui Anton şi Amalia) - de profesie lăcătuş, fondatorul de facto al Comitetului Democratic Evreiesc (CDE) după război (Andreescu, Nastasă, Varga, 2003:152); membru al Secretariatului, Comitetului Central şi Biroului Politic al P.C.R./P.M.R. (1945-1952); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru de Finanţe (1947-1952); arestat în 1952 împreună cu cei trei miniştri adjuncţi, condamnat iniţial la moarte în 1954, cu sentinţa comutată ulterior în închisoare pe viaţă; decedat în detenţie în 1963, înmormântat, apoi exhumat şi incinerat, reabilitat post mortem în 1968;
    •    LUCHIAN, Paul (n. Mendel LEIBOVICI) (1912-1956) – ilegalist (în 1943 membru supleant al C.C.), în 1949 decorat cu ordinul “Apărarea Patriei cls. III-a şi încadrat cu grad de conferenţiar la catedra de bazele marxism-leninismului (în cadrul Facultăţii de Electrotehnică) a I.P.B., promovat prof. univ. în 1950 şi respectiv şef al catedrei în 1953 (i.e. omologul lui L. Răutu de la Universitatea Bucureşti), menţionat şi ca director al editurii în limbi străine (în Kuller 2010: 189 şi Solomovici 2003: 88), incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    LUNGU, Ana (n. Anna WEXLER) – după război membru în Comitetul Executiv al U.F.D.R. şi al Federaţiei Internaţionale a Femeilor Democrate la începutul anilor ’50, autoare a unor articole în Scânteia, cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (136/1955);
    •    LUNGU, S. Ivan (n. LANG) (n. 14.VII.1935 Caransebeş, fiul lui Ştefan şi Emma (n. Grosz)) – secretar al organizaţiei de bază U.T.M. la sfârşitul liceului (1952-1953); funcţionar în comerţul exterior (1958-1964), redactor pe probleme de politică externă la Agerpres, unde semnează sub pseudonimul “Petru Călin” (1964-1968), apoi funcţionar la “România Film”, cu responsabilităţi economic-comerciale, emigrat în Israel în 1973, unde lucrează 14 ani ca asistent al directorului comercial al unei uzine în domeniul import-export şi colaborează cu unele publicaţii locale de limbă română; încă în viaţă în 2005 la Haifa; căsătorit cu Stela Constantinescu, fiica adoptiovă a ilegalistului David Avramescu (I. Lungu 2009: 239-52);
    •    LUNGU, Ştefan (n. LANG, tatăl lui Ivan Lungu, v. supra) – angajat de Gheorghiu-Dej la partid în 1947 (la recomandarea căruia şi românizează numele în acelaşi an), cu responsabilităţi la secţia economică a C.C. al P.C.R., director şi apoi director general al primei întreprinderi de stat de comerţ exterior până în 1953, când este exclus din partid şi transferat în poziţia de consilier la o întreprindere (I. Lungu 2009: 242-3; menţionat şi în arhiva reprodusă în S. Tănase 2010: 90-4);
    •    LUPAN, ? – soţia lui Radu Lupan [v. infra]; funcţionară în centrala Ministerului de Externe până în 1952 (şefa Serviciului Paşapoarte), când este demisă în cadrul unui val de “epurări” (v. Levy 2002: 182, respectiv stenogramele reproduse în Fl. Constantiniu 2003; la pp. 133 şi 135);
    •    LUPU, Marin A. (n. Marcel WOLFOWITZ) – activist de partid după 1944, din 1948 director în cadrul Băncii de Stat a R.P.R. şi vicepreşedinte al Institutului de Ştiinţe Economice şi Planificare “V.I. Lenin” (I.S.E.P., fosta Academie Comercială din Braşov; mutat la Iaşi în 1950), promovează până la funcţia de preşedinte al Băncii de Stat al R.P.R. şi implicit ministru adjunct de Finanţe (febr. 1956 – mart. 1957 şi nov. 1957 – ian. 1959), la începutul anilor ’60 rector al I.S.E.P., ulterior rector (până în 1973) şi şeful catedrei de Istoria Economiei Naţionale la A.S.E. Bucureşti, pensionat în anii ‘80, autor al unor multiple lucrări şi articole publicate la Ed. Didactică şi Pedagogică şi revistele Probleme economice şi Studii şi cercetări economice (v. A.N.R. fond C.C. al P.C.R., secţia Economică, “dosare anexe” 30/1950 (nr. inv. 74), 189/1952 (527), 249/1952 (529) şi 29/1956 (50)); 
    •    LUPU, Petre (n. Lupu PRESSMAN) (25.X.1920 Iaşi – 30.VI.1989) – ilegalist (membru de partid din 1939), fost deportat în Transnistria, după război deputat M.A.N. (mandate succesive 1948-1980), secretar al C.C. al U.T.C./U.T.M. (1945-1948-1950), şef adjunct al Secţiei Organizatorice a C.C. (1950-1952), şef al Direcţiei Treburilor a C.C. (1952-1955), membru supleant (1965-1974) şi apoi cu drepturi depline (1974-1984) al Comitetului Executiv al partidului şi, după 1958, alături de Ilie Verdeţ adjunctul lui Ceauşescu la Direcţia Organizatorică a C.C. şi în acelaşi mandat şeful secţiei Organizaţii de Masă (1960-1965), preşedinte al Comitetului de Stat pentru Problemele Organizării Muncii, Producţiei şi ale Salarizării (1966-1969), ministru al Muncii (1969-1977), vicepreşedinte al Consiliului Organizării Economico-Sociale (1973-1977), preşedinte al Colegiului Central de Partid (1979-1984), apoi ambasador în Venezuela (1984-1988) şi respectiv ambasador responsabil pentru mai multe state din Caraibe (1988-1989); cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a CC al PCR  (1952);decorat cu ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a II-a (1948), ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a (1949), ordinul Muncii clasa a II-a (1957), ordinul Muncii clasa I-a (1962), ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a II-a (1964), ordinul “Tudor Vladimirescu” (clasa I-a (1966), medalia de aur “Secera şi Ciocanul” (1971) ; fiul său, Andrei, a emigrat în Israel în 1990;
    •    LUPU, Nesia (n. RABINOVICI, în 1915, la Tighina) - agentă sovietică; soţia lui Petre Lupu (n. Pressman) (v. supra), ilegalistă (membru P.C.d.R. din 1936), anchetată alături de Ana Pauker în procesul de la Craiova, din 1936, deţinută în lagărul de muncă obligatorie de la Vapniarka, apoi, până în august 1944, în lagărul de la Târgu Jiu; ulterior ocupă diverse funcţii în eşalonul doi al aparatului comunist de stat; decorată în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971)
    •    LUSTIG, Carol Emil – originar din Satu Mare, Şeful Direcţiei Administrative în M.A.E. între 1948 şi 1952 (demis), emigrat în Israel la începutul anilor ’60; soţul Evei, prietenă apropiată a Anei Pauker (Levy 2002: 157, 207; Solomovici 2004: 24, 588; Constantiniu 2003 passim);
    •    MACOVESCU, Tereza (n. UNGAR) (zisă “Teri”) – evreică maghiarofonă, soţia diplomatului George Macovescu (1913-2002); fostă ilegalistă, după 1944 activistă a partidului, între 1948 şi 1949 alături de soţul ei (însărcinat cu afaceri) la Londra, exclusă în 1952 din partid “pentru atitudine uşuratică şi neprincipialitate în ceea ce priveşte raporturile cu unii mici burghezi”, ulterior traducătoare la diverse edituri, în special Editura pentru Literatură Universală; cu dosar anexă la secţia Organizatorică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 187, nr. 156/1950-1952) (v. şi Balas 2008: 188-9, 195, 209; Simuţ 2007; Buzatu 2008: 421);
    •    MAER, ? (Florian?) – în 1952 membru al organizaţiei de partid şi angajat al Direcţiei Cabinet din centrala M.A.E. (după ce fusese la Direcţia a II-a) (v. stenogramele reproduse în Fl. Constantiniu 2003: 148-150);
    •    MAICU, Horia (n. Haim GOLDSTEIN) (1905-1975) – membru de partid, arhitect, şef de proiect la Casa Scânteii, co-autor al Sălii Palatului şi al actualei clădiri a Teatrului Naţional Bucureşti; arhitect-şef al capitalei în anii ’50; profesor de arhitectură; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (136/1955); 
    •    MAIMON, A. Iosif - menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
    •    MAIOREANU, Coloman – preşedinte al Băncii de Stat a R.P.R. (1959-1963), ulterior prim-vicepreşedinte al Consiliului de Conducere al băncii; decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. III-a; cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. în anii ’50; 
    •    MANASSE, Micaela (uneori în forma românizată Mihaela Mănase) – avocată, din 1945 membru în conducerea U.F.A.R. şi cenzor al Uniunii (1945-1948), apoi membru al C.C., al Comitetului Executiv şi secretar al U.F.D.R. (1948-?) (Şt. Mihăilescu 2006: 380, 426, 427, 429-30), deputat în Camera Deputaţilor (1946-1948) din partea P.S.D. (facţiunea pro-comunistă), ac deputat de Buzău (Ţugui 1979: 189) (A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R. - Secţia Organizatorică, dosar 3/1947, f. 153), membru A.D.I.R.I. din anii ’60, autoare a unor articole în revista Justiţia nouă în anii ’50-’60;
    •    MANDEL, S. Osias - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    MANEA, Anton (n. Solomon MENDELSOHN) (n. 14.VI.1927, Târgovişte - 1992) – fost membru P.S.D. (chiar secretar general al organizaţiei de tineret), după fuziunea din 1948 membru supleant al C.C. al P.M.R. şi membru al Secretariatului C.C. al U.T.M. (1948-1952), ulterior menţionat ca director adjunct al Întreprinderii de aparate de măsură şi control din Otopeni; (apare şi în C.P.A.D.C.R. 2006: 143, n. 24, respectiv Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 117, 309, care reproduc documente oficiale ale C.C. al U.T.M.; Dobre et al. 2004: 372);
    •    MANOLE, Ofelia (n. ZEITMAN, după alte surse Zeidman; căs. cu Emanoil Vinea; zisă şi “Irina” şi “Jeni”, fiica lui Isidor şi Ernestina)) (15.II.1908 Reni, Ucraina – 1983 Bucureşti, ucisă de iubitul fiicei ei) - fostă ilegalistă (membru de partid din 1926), după război membră în conducerea Apărării Patriotice, membru supleant al C.C. al P.M.R. (1948-1958), secretar general la Ministerul Sănătăţii (1948-1950), membru în conducerea U.F.A.R. (1945-1948), membru al C.C., al Comitetului Executiv şi al Secretariatului U.F.D.R. (1948-1952), colaboratoare a revistei Femeia a F.D.F.R. (1946-1948), deputat M.A.N. (1948-1952), membru şi apoi şefă a secţiei Cultură a C.C. al P.C.R. în anii ’50, secretar al Comitetului Regional Bucureşti al partidului (1954-1958) şi prim-adjunct aş şefului Secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R (1956-1958); marginalizată în 1958 în lotul “fracţioniştilor”, reabilitată în 1964; decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a şi în 1978 cu ordinul “23 August” cls.I;
    •    MANOLESCU, Eduard (1896 Burdujeni – 1949 Bucureşti, între amici “Edy”) – jurist, membru în conducerea C.D.E. şi deputat al Marii Adunări Naţionale (1946-1949);
    •    MANOLIU, Nicolae (n. MANDEL) – de formaţie medic, cu fişă de cadre la secţia Gopodărie de Partid a C.C. al P.M.R. (4/1951), delegat al României la Târgul International de la Budapesta din 1960; în anii ’50 directorul spitalului “Elias” din Bucureşti; decorat în 1952 cu ordinul Muncii clasa a II-a (Decretul nr. 521 din 24 dec. 1952); soţia sa , Etti (n. Goldschläger (24.III.1918 – 9.XII.1993), de asemenea medic, a decedat  la Frankfurt am Main; fiul său, Andrei Mandel Manoliu (coleg de clasă cu V. Tismăneanu), emigrat în anii ’70, este jurist în S.U.A. şi a solicitat şi reobţinut cetăţenia română în 2009 (ordinul M.J. nr. 2195 din 6 aug. 2009; M.O.R. nr. 568 din 14 aug. 2009);
    •    MANTZ, Nicolae (ian. 1927 Galaţi – dec. 2007) - inginer agronom, din 1952 în Ministerul Agriculturii (şi Silviculturii), în care promovează până la funcţia de secretar general – ministru adjunct al ministerului, în 1970; instructor al Secţiei Agrare a C.C. al P.M.R. în anii ’50-’60; cu dosar la Secţia Agrară a C.C. al P.C.R. (1/1955);
    •    MARCOVICI, Leizer  - secretar general al C.D.E. Iaşi începând cu 1952 şi membru al C.C. al Frontului Democraţiei Populare în a doua jumătate a anilor ’50 (în calitate de reprezentant al comunităţii evreieşti);
    •    MARCOVICI, S. Lionel  - în anii ’50 lector la catedra de organizare şi planificare a Facultăţii de ingineri economişti din cadrul I.P.B. şi funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării, ulterior responsabil în cadrul CEPECA; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963; încă în viaţă în 2005, în Bucureşti;
    •    MARCUS, L. Marcel - menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
    •    MARK, S. Horaţiu - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    (?) MAURER, Mihail Emil (1904-1964) – director al Institutului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (1955-1964); decorat în 1964 cu titlul “Medic emerit al R.P.R.”;
    •    MAYER, E. Victoria - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorată cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964
    •    MAYO, Mihail (uneori transcris “de Mayo”) – evreu sefard originar din Craiova (coleg de clasă în liceu şi prieten apropiat cu Radu Gyr), avocat, acuzator public în cadrul Tribunalului Poporului, acuzator în procesul mareşalului Antonescu, iar până în anii ’60 autor în revista Justiţia Nouă; ar fi fost la un moment dat exclus din partid cf. T. Solomovici (2004: 236);
    •    MĂNESCU, Ella (n. Ella DIAMANTŞTEIN) - secretara Anei Pauker la biroul de la sediul P.C.R. (1944-1947), emigrată în Israel în 1985, împreună cu soţul ei, Radu Mănescu [v. infra] (cercetătorul Robert Levy îi intervieva împreună la 28 august 1989 (Levy 2002: 205, 314);
    •    MĂNESCU, Radu (n. Radu MINTZER, fiul lui Willy (secretar general al comunităţii evreieşti din Focşani) şi Raşela) (1912 Focşani – 1993 Natanya, Israel) – în adolescenţă sionist, ulterior comunist ilegalist şi condamnat; după război vicepreşedinte al Uniunii Sindicatelor Ziariştilor Profesionişti (1948), activist al direcţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. (1949), director general al Direcţiei Generale a Editurilor, Industriei Poligrafice şi Difuzării Cărţii de pe lângă Consiliul de Miniştri (1950-1952), ministru adjunct al Finanţelor (1952-1970), membru al Comisiei Centrale de Revizie a partidului (1960-1965), vicepreşedinte al Băncii de Investiţii (1970-1973), profesor la Catedra de Finanţe a Academiei de Ştiinţe Economice în nii ’60-‘70; decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a; emigrat în Israel în 1985 împreună cu soţia Ella [v. supra] şi cei trei copii;
    •    MELINESCU, Ilca  (n. Ilka WASSERMAN, Bucureşti) – de profesie farmacistă, fostă ilegalistă deţinută la Mislea şi Dumbrăveni,  după război secretara biroului Anei Pauker (şi după unii conducătoarea de facto a Ministerului Afacerilor Externe, M.A.E.) şi directoarea editurii de limba rusă “Cartea Rusă” (1953), secretar general al Ministerului Sănătăţii în anii ‘50, ulterior directoare la Editura pentru Literatură Universală, iar apoi redactor şef la Editura Univers (de unde se pensionează în anii ’70); decorată în 1949 şi respectiv în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a; a fost soţia lui Nicolae Melinescu (funcţionar M.A.E. şi decan al facultăţii de Filozofie din Bucureşti) şi mama lui Nicolae Melinescu Jr., crainic al defunctului “Telejurnal” din perioada ceauşistă, în prezent încă angajat al TVR, fiul său (i.e. nepotul Ilcăi), Mihai, fiind actualul corespondent al TVR la Washington; martoră a acuzării în procesul lui Pătrăşcanu, pe care l-a acuzat de antisemitism;
    •    MENDEL, Alexandru (n. 5.X.1906, Chinţeni, Cluj) – fost ilegalist, trece în URSS în mai 1941, repatriat în 1947, iniţial şef de producţie la cooperativa “Victoria” (1949-1951), apoi referent în Ministerul Industriei Uşoare (1951-1956), respectiv şef de secţie la întreprinderea “Varga Katalin” dlin Cluj (1956-1959), pensionat (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a:656-7);
    •    MENINGHER, N. Elias-Froim - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    METCH, Z. – numit în decembrie 1948 membru al comisiei Ministerului Sănătăţii pentru lichidarea restanţelor şi repartizarea dentiştilor (Bărbulescu et al. 2009: 184-5);
    •    (?) MEZINCESCU, D. Eduard (n. Eduard MESINGER) (n. 1909-?) – student la medicină, apoi menţionat şi ca ilegalist la Cluj, în timpul războiului cadru didactic la Facultatea de Medicină din Bucureşti (în 1944 cu grad de asist. univ; la facultate alături de tatăl său, Dimitrie), după august 1944 comisar al guvernului pe lângă Liga Operelor Sociale, cu rang de secretar de stat (1945-1946), secretar general al C.C. de ajutor al regiunilor lovite de secetă (1947), secretar general la Ministerul Afacerilor Străine în 1948, şef al Departamentului Artelor (1948-1949) şi apoi ministru al Artelor şi Informaţiilor (mai 1949 – iulie 1950), preşedinte al Comitetului pentru Artă cu rang de ministru secretar de stat (iulie 1950 – iunie 1952), ministru adjunct al Afacerilor Externe (1956-1966), iar apoi ambasador succesiv în Suedia, Danemarca şi Norvegia (pânã în 1976); decorat în 1964 cu ordinul “23 August” cls. III-a iar în 1971 cu ordinul “23 August” clasa a II-a; după 1989 membru al Partidului Socialist al Muncii şi redactor la revista Magazin Istoric; împreună cu Florica a avut doi fii, Gheorghe Andrei (n. 1943; decedat) şi Alexandru Luca (n. 1946), amândoi fizicieni şi emigraţi în S.U.A.;
    •    MICU-CHIVU, Ecaterina (n. KLEIN, ulterior românizat MICU) - pentru un timp soţia ( a doua a) lui Stoica Chivu; fostă ilegalistă, deţinută în perioada interbelică; după august 1944 şefa Direcţiei Personal din M.A.E. (1947-1950) (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 199, n. 3; Preston et al. 2005: 334 n.2); din 1953 director al Institutului Româno-Sovietic; profesor la Institutul Politehnic Bucureşti până în 1955, apoi în C.C. al Crucii Roşii (1955-1960), în anii ’80 traducătore la diverse edituri; decorată în 1949 cu odinul “Apărarea Patriei” cls. III-a şi în 1978 cu ordinul “23 August” cls I. (Decret nr. 7 din 23.I.1978);
    •    MIHĂILEANU, Petre (n. HERŞCOVICI) – voluntar în Brigăzile Internaţionale din Spania, decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, la începutul anilor ’50 trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar în cadrul diplomaţiei române, apoi coautor al unor articole sub egida I.S.I.S.P., apoi traducător la diverse edituri (Diamant 1979: 371, Sugarman f.a.: 110)
    •    MILETINEANU, Ion(el) (uneori ortografiat şi “Militineanu”) – văr primar al amantei regale Elena Wolf-Lupescu; la începutul anilor ’30 expulzat din Germania în timpul studenţiei ca agitator comunist, apoi înrolat voluntar în Brigăzile Internaţionale din Spania, după război membu în conducerea Comitetului Electrotehnic Român; în mai 1948 numit unul din cei şase secretari generali ai Ministerului Industriei; până în 1969 director general adjunct al Direcţiei Generale Metrologie, Standarde şi Invenţii de pe lângă Consiliul de Miniştri, iar apoi director în cadrul Direcţiei de Standardizare; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Diamant 1979: 371, Sugarman f.a.: 110, Ţurlea 2010: 111; B.I.R.E. 15 (18 mai 1948): 6).
    •    MINDIRIGIU, Lupu – de formaţie tâmplar, după război instructor teritorial şi “lector” al ziarului Scânteia, cenzor de presă în cadrul Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (1952-1977), ocazional publicist la Presa Noastră (editată de Consiliul Ziariştilor din R.S.R.), apoi redactor la România Liberă până la emigrarea în Israel în 1980, unde, în 1999, avea să publice cartea de memorii Un anonim în citadela presei româneşti, apărută la Tel Aviv (Solomovici 2003: 377-9 ş.u.; Otu şi Râjnoveanu 2007: 56);
    •    (?) MINEA, Stan – ilegalist, voluntar republican în războiul civil din Spania, după august 1944 redactor la Viaţa sindicală, încadrat la M.Ap.N. în 1946, avansat colonel (1949), decorat în acelaşi an cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, promovat şeful Direcţiei Informaţii (i.e. contrainformaţii militare) a Marelui Stat Major (febr. 1951-ian. 1954), ulterior, în circumstanţe încă neelucidate, internat într-o secţie psihiatrică a spitalului M.A.I. Otopeni, apoi, în anii ’60, autor al unor articole şi studii de istorie contemporană (la I.S.I.S.P., Institutul de Istorie şi Filozofie al Academiei, reista Magazin istoric, etc.) (Adorian et al. 1971: 210; Solomovici 2003: 249 şi 470; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 506, n. 17; Ioniţoiu 2008: 291; C.P.A.D.C.R. 2006: 662; Troncotă 2003: 35; Deletant 1999: 20);
    •    MIRONESCU, Solange – la începutul anilor ’50 angajată la Direcţia Cabinet în M.A.E. (Constantiniu 2003: 83, 149);
    •    MOGHIOROŞ, Alexandru (n. BALOGH Joszef, în alte documente oficiale MAGYAROSI) (23.X.1911 Salonta Mare, Bihor – 1.X.1969 Bucureşti) – evreu maghiarofon, fost mecanic, agitator comunist şi membru de partid din 1929, după 1944 membru în conducerea C.D.E., membru al Biroului Politic (din 1948); secretar CC al PMR (1948-1954); membru al Biroului Organizatoric (1950-1953); ministru al Nationalităţilor în guvernul Groza (1948-1952), preşedinte al Comitetului de Stat pentru Colectarea Produselor Agricole (1950-1951); prim-vicepreşedinte şi apoi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1954-1965); şef al secţiei de relaţii internaţionale a partidului în timpul guvernării Dej;
    •    MOGHIOROŞ, Stela (n. 3.IX.1909, Tighina) (n. Esther RADOŞOVEŢKAIA, soţia lui Alexandru Moghioroş) – membru P.C.d.R. din 1929, membru în prima echipă redacţională la Scânteia, membru C.C. al P.C.R., reprezentanta P.M.R. în redacţia Kominform, Pentru pace trainică, pentru democraţie populară, membru al Comitetului Executiv şi al C.C. al U.F.D.R. (1948-1954), director general adjunct la Agerpres (1954-1979, apoi pensionată); decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a şi în 1978 cu ordinul “23 August” clasa I;
    •    MOISESCU, Anton (12.II.1913 Umbrăreşti, Galaţi – 2002 Bucureşti) – membru P.C.d.R. din 1932, voluntar în Brigăzile Internaţionale din Spania, membru al C.C. al P.M.R. (1955-1969); preşedinte al Băncii de Stat a R.P.R. şi ministru adjunct al Finanţelor (1952-1953); vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificării (1953-1954), ministru plenipotenţiar în S.U.A. (1954-1956) şi Argentina (1956-1957); vicepreşedinte al Marii Adunări Naţionale (1957-1961), secretar al Consiliului Central al Sindicatelor (1957-1962); preşedinte al Societăţii de Cruce Roşie (1961-1971), decorat în 1961 şi 1971, la pensionare; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (1951);
    •    MOISESCU, Ilie (d. 1987) – colonel magistrat în anii ‘50, preşedintele completului de judecată în dosarul Pătrăşcanu, ulterior avansat gen.-mr.;
    •    MOISESCU, Leon – administrator-lichidator la Casa de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice (1945-1947);
    •    (?) MOISESCU; Viorica (n. 1916), soţia lui Anton Moisescu, membru P.C.R. din 1936, director adjunct CENTROCOOP până în anii ’60;
    •    MOLDVAI, S. Emil - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    MOLHO, “Morico” Salvador (n. 1925 Galaţi) – de profesie medic, cenzor al D.G.P.T. în anii ’50, responsabil şi cu instructajul “lectorilor”, demis şi transferat la tipografia publicaţiei Viaţa Cooperaţiei, ulterior emigrat împreună cu soţia sa, unde a practicat medicina (în anii ’70 era şeful Institutului de Fiziologie Pulmonară din Haşomer) (Carol Neumann apud Solomovici 2003: 379, 381-2: 2004: 400);
    •    (?) MOLHO MORARU, Florentina – directoarea (lector-şef) direcţiei Literatură şi Artă din cadrul Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor de pe lângă Consiliul de Miniştri în anii ’50-’70, responsabilă cu cenzura; aparent încă în viaţă în 2005, locuind în Piaţa Amzei, în Bucureşti (Vorobca 2008c, Mocanu 2003, Urian 2004);
    •    MONDA, P. Emil (n. MOSCOVICI, fratele publicistului Virgiliu Monda şi nepot de unchi al lui Alexandru Toma) – în primii ani după război activist al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.C.R. (fişă personală în dosarul 30/1947);
    •    MORARU, W. Eugen (alias) - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    MORARU, Nicolae (n. Iulea ŞAFRAN, zis “Iuli”, fiul lui Simion şi Clara (n. Falie)) (1.VIII.1912 Tighina, Basarabia – 18.I.1998 Bucureşti) – unul din principalii ideologi ai sistemului comunist în sectorul cultural; cf. lui Petre Groza, “evreu care nu a uitat învăţămintele sionismului” (apud Buzatu şi Cîrstea, 2010: 331); ilegalist, deţinut în multiple penitenciare (1933 – august 1944); uneori eronat menţionat ca voluntar în Spania (Andrei Micu în Zbăganu 2001), după eliberarea sa în august 1944 redactor la România Liberă şi Contemporanul, redactor şef al ziarului Veac nou (organul de presă al A.R.L.U.S.) (1945-1946), şeful de facto al Societăţii Române de Radiodifuziune (1945-1946), director general al postului de radio “România liberă” (1946-1948), preşedinte al Uniunii Ziariştilor (câteva luni în 1947 până la comasarea sindicatelor artiştilor, ziariştilor şi scriitorilor), secretar al Comitetului Artelor din Secţia centrală de educaţie politică a C.C. al P.C.R. (1947), secretar general al Ministerului Artelor şi Informaţiilor (1948-1950), redactor-şef la Viaţa Românească (1950-1953), profesor universitar şi, în pofida faptului că nu avea studii în domeniu, şeful catedrei de Estetică la Institutul de Arte din Bucureşti (1948-1968), iar din 1950 coordonator al publicaţiei lunare pentru străinătate, apoi redactor-şef, până la pensionarea sa, în 1979, al nou-transformatei Redacţii de Publicaţii pentru Străinătate (fosta Narodnaia Rumînia); autor al unor volume de critică şi ideologie literară, între care “Pentru fericirea poporului” (co-autor Aurel Baranga), premiată cu Premiul de Stat în 1951;
    •    MOSCU, Adalbert – director adjunct al Bibliotecii şi Arhivei Presei - serviciu în cadrul secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. în 1949 (A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R. secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar nr. 51/1949, ff. 115-21);
    •    MÜHLSTEIN – şeful contenciosului Băncii SovRom – menţionat în declaraţia din 24 ian. 1952 a lui A.L. Zissu în faţa organelor de anchetă (v. Solomovici 2001II: 104);
    •    NACHTIGAL, Alfons – fost ilegalist, urmărit de Siguranţă în perioada interbelică, deţinut în 1940 în lagărul de muncă de la Miercurea Ciuc, preşedinte adjunct al al Blocului Democratic al Evreilor din România, f. 23 sept. 1944 (Solomovici 2001II: 10), ulterior sde pare deţinut în închisorile comuniste;
    •    NAŞ, M. Leon (n. LITTMAN) (23.I.1919, Moineşti – 2007, Bucureşti) – fost ilegalist (membru U.T.C. din 1936), după război redactor la Editura P.C.R (1944-1946), iar ulterior prim-adjunct şi şef de facto al secţiei Gospodăria de Partid a C.C. al P.C.R. (1946-1989), unde a controlat fondurile valutare, întreprinderile şi fermele Gospodăriei de Partid până la sfârşitul regimului comunist; decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. III-a, în 1981 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a II-a, iar în 1981 cu ordinul “23 August” cls. II-a;
    •    NAUM, Ana (nume de cod în perioada ilegalismului: Nuţu Fuxman, soţia lui Belu Zilber) – în reţeaua “Ajutorul Roşu” în timpul războiului, ulterior directoarea adjunctă a Direcţiei Generale a Editurilor, Poligrafiei şi Difuzării Cărţii (transformată apoi în D.G.P.T.) de pe lângă Consiliul de Miniştri până în anii ’50 (v. Pienescu 2008: 154, 155), ulterior redactor la Editura de Stat pentru Imprimate şi Publicaţii; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a;
    •    NAUM, Roza (soţia generalului Grigore Naum, v. infra) – activistă de partid, cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (12/1954); decedată în anii ’70 în Bucureşti (Solomovici 2003: 120-1);
    •    NĂDEJDE, Erwin Costin (31.X.1909 – 1999, Bucureşti) (fiul fostului demnitar social-democrat Iosif Nădejde-Armaşu, ulterior publicist) - şeful secţiei Învăţământ în Ministerul Culturii în anii ’50, apoi ministru adjunct al Învăţământului, şeful secţiei Învăţământ a C.C. al P.M.R. şi cadru didactic la I.P.B., până în anii ’60, ulterior membru al Comitetului de Stat pentru Cultură şi Arte (1961-1965) şi membru supleant al C.C. al P.C.R. (1955-1965); cu fişă de cadre la secţia Economică a C.C. al P.M.R (dosare anexe, nr. 12/1952); decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. III-a;
    •    NICOLSCHI, Vanda, (n. Şeila AVERBRUCH) (27.II.1902, Valea lui Vlad, jud. Bălţi - 1986) de profesie ţesătoare, soţia lui Alexandru Nicolschi [v. infra], membru al CC al PCR în perioada ilegalistă (din 1924), după război membru C.C. al P.C.R., al B.P. al P.C.R. (un mandat) şi vicepreşedinte al C.C. al Crucii Roşii (din 1961); decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a, iar în 1978 cu ordinul “23 August” cls. I.; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (1954); incinerată la crematoriul “Cenuşa”;
    •    (?) NICULI, Ion (5.I.1887 Iaşi – 31.VII.1979 Iaşi) – ilegalist (membru de partid din 1921), membru al Prezidiului R.P.R. (1947-1948) membru al C.C. al P.M.R. (1948-1955), preşedinte al Comitetului Executiv al Sfatului Popular al oraşului Iaşi (1953-1956), ulterior preşedinte al Consiliului Regional Iaşi al A.R.L.U.S.; căsătorit în anii ’70 (?) cu Fanny, fosta soţie a lui Nicolae Goldberger (singura sursă care îl menţionează ca evreu este Solomovici 2001II: 17)
    •    NISTOR, Alexandru (n. NEUMANN) - membru în Comisia de Lichidare C.A.S.B.I. (1945-1948), şeful economatului Institutului Central de Statistică, director în cadrul Ministerului de Finanţe între 1948 şi 1952, când va fi arestat în “dosarul Vasile Luca” (eliberat doi ani mai târziu); dosar la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe 14/1951, 77/1952, 249/1952, 299/1952);
    •    NOVAC, C. Mauriciu – ministru adjunct al Comerţului Exterior (1950-1956), apoi vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificării (1959-1969), respectiv ministru adjunct al Comerţului Interior (1969-1973); autor ocazional la periodicul lunar Probleme economice, precum “Ajutorul fărţesc al Uniunii Sovietice – factor important în dezvoltarea economiei noastre naţionale” (co-autor Manea Mănescu, nr. 8 (august), 1959; cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (întocmit 1956); decorat în 1964 cu ordinul “23 August” cls. III-a;
    •    OBEDEANU, Haralambie (n. Harry LAZAROVICI, fiul lui Izac şi Ana) (19.VII.1921-18.II.1960) - membru al grupului de evrei care au jefuit maşina Băncii de Stat a R.P.R. la 28 iulie 1959; fost ilegalist, după război ofiţer de Interne, ziarist la Scânteia (1945-1956, apoi decan al Facultăţii de Ziaristică la “Academia Ştefan Gheorghiu” (1956 – 1 ian.1959, pensionat cu grad de conferenţiar), condamnat şi executat la 18.II.1960 (v. Solomovici 2005 şi 2001II: 111, Goma 2005: 4);
    •    OERIU, Elena – soţia lui Simion Oeriu (v. infra); în 1944 membru fondator şi apoi în conducerea A.R.L.U.S.; decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a; singura mneţiunea  evreităţii sale în nota informativă confidenţială din nov. 1947 a reprezentanţiei diplomatice britanice la Bucureşti, remisă centralei Foreign Office (v. Buzatu 2008: 434);
    •    OERIU, Simion (n. Simon SCHÄFER) (19.XII.1902 Iaşi - 1982) – fiul unui cârciumar din Dorohoi, de profesie biochimist, secretar general al Asociaţiei Române pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (A.R.L.U.S.) şi redactor la revista asociaţiei, Veac Nou (1944-1946, perioadă în care scrie şi volumul Omul sovietic), şef al catedrei de biochimie din cadrul Intitutului de Medicină şi Farmacie Bucureşti (1947 – anii ’60, instalat de comunişti în locul reputatului Vintilă Ciocâlteu), având rang de subsecretar de stat (1945-1946); comisar general al guvernului pentru legătura cu Comisia Aliată de Control (1946-1947), apoi comisar al guvernului pentru aplicarea Tratatului de Pace de la Paris; comisar general al executării armistiţiului cu URSS, după unele surse ar fi emigrat în anii ‘70 în Israel; cf. unei note informative confidenţiale a misiunii diplomatice britanice din nov. 1947, Oeriu s-ar fi convertit la creştinism în 1944 (v. Buzatu 2008: 434);
    •    OIŞTEANU, Mihail (n. Mişa OIGENSTEIN) (1916-2003) – fratele mai mic al lui Leonte Răutu; ilegalist (membru de partid din 1931), arestat şi condamnat în 1932 şi 1937, fugit în U.R.S.S. în 1941, ofiţer politic într-un lagăr de prizonieri de război români şi italieni în Karaganda (în Kazhstan, acolo unde i se naşte şi fiul, Valery Oişteanu), revenit în august 1944 în România ca ifiţer N.K.V.D., în 1948 transferat din nou în U.R.S.S., apoi întors în România împreună cu familia în octombrie 1954; din 1955 doctorand, iar apoi profesor de istoria mişcării muncitoreşti la Şcoala Superioară de partid, ulterior Academia “Ştefan Gheorghiu”; pensionat în anii ’70; căsătorit cu Bella (n. Iosovici), tatăl fraţilor Andrei şi Oişteanu, publicişti; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a (v. mai ales Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 505, n. 6);
    •    OPRESCU, Mihai(l) (M. SORAR) (1911-1991) – în timpul războiului cadru didactic la colegiul “Marcu Onescu” pentru evrei, apoi maior procuror militar la Tribunalul Militar M.A.I. (1945-1975) (implicat şi în procesul monseniorului Vladimir Ghika) şi în paralel cadru didactic la Facultatea de Drept din Bucureşti, ulterior cercetător al istoriei evreilor din România (Kuller 2010: 190; 2008: 285);
    •    OPRIŞAN, Mircea (?-?) – ilegalist, deţinut la penitenciarul Caransebeş; redactor-şef al revistei lunare Probleme Economice (1948-1852), vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Planificării (1952-1954), ministrul Comerţului Interior (febr. 1954 - oct. 1955), din 1970 consilierul ministrului Janos Fazekas la Consiliul de Miniştri, unde, cf. fostului general de Securitate Neagu Cosma, se afla sub supravegherea Securităţii ca agent al serviciilor de informaţii israeliene, emigrat în 1974 în circumstanţe neclare în Israel, iar apoi stabilit în Statele Unite (unde în septembrie 1985 îi acorda un interviu lui Robert Levy (2002: 315)); în anii ’80 a acordat câteva interviuri postului de radio Europa Liberă; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a (v. Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 424; Tismăneanu 2005: 325, n. 20; Cosma 1994: 299-300; Levy 2002: 208, 315; Trebici 2011; respectiv Balaş 2008: 218, care îl caracterizează ca pe “a Jewish journalist” şi “an astute political manipulator”);
    •    ORBAN, Tamara Mira (1918 Basarabia - I.2005 Bucureşti, cimitirul evreiesc “Filantropia”) – ilegalistă, membru U.T.C. din anii ’30, după 1944 activistă la diverse secţii ale C.C., în anii ’50 instructor al Secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., directoarea şcolii de partid (de un an) de pe lângă Comitetul Orăşenesc Bucureşti al P.M.R., anchetată în lotul fracţioniştilor din 1958, sancţionată cu vot de blam şi avertisment, ulterior activistă la C.C. al Uniunii Generale a Sindicatelor din România; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a; a locuit până la sfârşitul vieţii în Bucureşti, pe str. Primăverii nr. 24 (menţionată în Berindei, Dobrincu şi Goşu, 2009: 504, n. 4 şi 505 Dobre et al. 2004:39 şi Solomovici 2001II: 42);
    •    ORENSTEIN, Ernestina (zisă “Tina”) (n. 1902 Pufeşti, jud. Putna) (uneori ortografiat şi “Ornştein”) – ilegalistă, aflata în atenţia Siguranţei în 1941 pe lista “comuniştilor categoria A”, din 1945 în conducerea U.F.A.R. (Şt. Mihăilescu 2006: 380), în 1946 în “activul central al partidului” (Andreescu, Nastasă, Varga 2003: 369ş.u.; Mâţă 2007: 251);
    •    PANAITESCU, Horia (n. Har(r)y WITZLING) (18.V.1921-21.III.1986) – activist P.C.R. încă de la începutul instaurării comunismului, absolvent al Facultăţii de Chimie din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti; din 1956 şi până la pensionarea din ani ’70 director general adjunct (şi după 1973 membru al Colegiului) Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor de pe lângă Consiliul de Miniştri - formal al doilea om în sistemul cenzurii din timpul comunismului; în afara activităţii guvernamentale publicist realist-socialist; cu dosar de cadre la secţia Propagandă şi Agitaţie  C.C. al P.C.R. (întocmită 1954);
    •    PANĂ, Antoaneta (f. LUPU, n. BURAH) – soţia lui Gheorghe Pană (vicepreşedinte al Consiliului de Stat în 1985); activistă de partid, în 1949 instructor în cadrul sectorului Învăţământ Public al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., în anii ’50 inclusiv şefă de cabinet a lui Leonte Răutu (dosar la secţia Propagandă şi Agitaţie a C.C., nr. inv. 71, dosar 12/1954; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 236 şi 424, n.34; Mihai 2009);
    •    PANŢER, Leon – din 1948 director adjunct al Direcţiei Medicină Curativă din cadrul Ministerului Sănătăţii (M. Of. (partea I B) nr. 31 din 7 februarie 1949, p. 1103);
    •    PAS, Ion (n. Calman SCHRITTER) (6.X.1895 – 20.V.1974; Bucureşti) – fost membru P.S.D. şi redactor la Gazeta în anii ‘20-’30, cu convingeri nedisimulat marxiste, după război vicepreşedintele secţiei Presă a A.R.L.U.S., vicepreşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, ministrul Artelor (1946-1948), membru neîntrerupt al C.C. al P.M.R. între 1948 şi 1965, preşedintele Comitetului de Stat pentru Radiodifuziune şi Televiziune (1958-1965, apoi pensionat); decorat cu ordinul “Steaua R.S.R.” clasa I-a prin Decretul nr. 18 aug. 1964;
    •    PAUKER, Ana (n. Hanna RABINSOHN, fiica lui Herş şi Sara) (13.II.1893 Codăeşti, Vaslui - 3.VI.1960 Bucureşti) – ilegalistă notorie, arestată şi condamnată de două ori în perioada interbelică, după război secretar general al C.C. al P.M.R. între 1944 şi 1948; din noiembrie 1947 până la excluderea ei din viaţa politică în 1952 ministru de Externe al R.P.R. şi membru al Secretariatului General al P.C.R. (din 1948 redenumit Partidul Muncitoresc Român, PMR, după care în 1968 a revenit la titulatura PCR); membră fondatoare şi preşedintă de onoare a Uniunii Femeilor Antifasciste din România (U.F.A.R., 1945-1948), membră a C.C. şi preşedintă de onoare a Uniunii Femeilor Democrate Române (U.F.D.R., 1948-1952), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1949-1952), “epurată” în iunie 1952, alături de V. Luca şi T. Georgescu, ulterior traducătoare a operelor lui Marx la Editura  Politică; decedată de cancer în 1960, incinerată la crematoriul “Cenuşa”;
    •    PAVEL, Dan (n. DAVIDOVITS) – în 1949 instructor în cadrul sectorului Ştiinţă al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., ulterior activist al secţiei Relaţii Externe (A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R – secţiile Propagandă şi Agitaţie, dosar 51/1949, ff. 118-121, respectiv Relaţii Externe, dosar 29/1957, ff. 8-11);
    •    PĂSCULESCU, Elena (n. Tescovici [? v. supra]) – sora lui Teohari Georgescu; fondatoare membră în conducere şi cenzor al U.F.A.R. (1945-1948) (Şt. Mihăilescu 2006: 380), membru al organizaţiei de bază a partidului, responsabilă cu propaganda şi agitaţia, şi şefă a Direcţiei Cabinet în M.A.E. în ministeriatul Anei Pauker (1949-1952) (A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R., Cancelarie, dosar nr. 51/1952, passim) (v. şi Fl. Constantiniu 2003: 13 ş.u., 43, 74-6; Tismăneanu 2010a), epurată în 1952, ulterior cu evoluţie incertă;
    •    PĂTRAŞCU, Andrei (n. Andrei LÖB, îşi românizează numele în 1946) (n. 28.II.1911 / 22.III.1911, Tinăud, Bihor / Cluj – d. 1986 Bucureşti) (fiul lui Ludovic şi Ana) – de profesie croitor, ilegalist (membru de partid din 1934), aflat în 1941 pe lista “comuniştilor categoria A” în 1941, când încă nu îşi românizase numele, deţinut la Tg. Jiu (1941-1942); după război membru al primului C.C. al P.C.R. (1945-1948), deputat M.A.N. de Bihor (1946-1948), instructor C.C. pentru comitetul regional de partid Hunedoara (1945-1946), apoi Bihor (1946-1949), secretar general al Ministerului Agriculturii pentru câteva luni în 1947, director adjunct al Centralei Industriale a Lemnului (1949-1952), ulterior epurat sub acuzaţia împuşcării (involuntare) a lui Gheorghe Apostol în violenţele de la uzinele Malaxa din Bucureşti din 1945, trimis într-o colonie de muncă (1952-1955), apoi normator până la pensionare la Fabrica de Confecţii Bucureşti (1956-1961);
    •    PĂTRĂŞCANU, Elena (n. Hertha SCHWAMMEN, cu nume conspirativ “Saşa”, ulterior recăsătorită Veakis) (n. 11.IV.1914, Cernăuţi, fiica lui Max şi Sofia) – soţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu – convertită la creştinism în 1939, înainte de căsătorie (mariajele mixte fiind interzise legal în acea perioadă); membră a Partidului Comunist Austriac în timpul studenţiei la Viena în anii ’30; după august 1944: membru fondator şi membru al Comitetului de Conducere al U.F.A.R. (1945-1948), director al Teatrului de Păpuşi “Ţăndărică”, membru al Consiliului consultativ de pe lângă Ministerul Propagandei (1944-1946), lideră a grupării artistice din Uniunea Patrioţilor; arestată în procesul intentat soţului ei, condamnată în 1954 la 14 ani închisoare, dar graţiată la 29 mai 1956, ulterior scenografă la Teatrul de Păpuşi Sibiu şi, după unele surse, colaboratoare disciplinată a Securităţii; decorată în 1971, sub numele “Elena Veachis” (urmare a căsătoriei cu regizorul grec Yannis Veakis), cu ordinul “23 August” clasa a III-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
    •    PELŢAN, H. Marton - la începutul anilor ’60 funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Petrolului şi Chimiei, decorat cu ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a V-a prin Decretul nr. 335 din 20 iun. 1963;
    •    PETRAN, Iosif (n. Iosif POCLER) (n. 14.VI.1932 Bucureşti – 2005 Tel Aviv, Israel) – absolvent al Liceului Evreiesc din Bucureşti, angajat în centrala M.A.E. în mandatul Anei pauker, în paralel urmează Şcoala Sanitară; cunoscut mai degrabă ca prozator (debut cu nuvele în 1964); emigrează în 1972 în Israel, unde colaborează la diverse publicaţii de limbă română (Viaţa noastră, Facla, Revista mea, etc.) şi îndeplineşte funcţia de secretar de redacţie, iar apo redactor-şef la Orient Expres; membru al Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă Română;
    •    PETRESCU, Adela (n. Raşela, fiica lui Leon) – soţia lui Gheorghe (alias Gogu) Petrescu, fratele Elenei Ceauşescu; decorată în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. V-a; încă în viaţă în 1990, după unele surse emigrată în Israel, după altele decedată în Bucureşti;
    •    PETRESCU, Alfred V. – evreu originar din Basarabia, după 1944 procuror la Parchetul Tribunalului Ilfov, însărcinat aducerea la îndeplinire a sentinţelor în simulacrul “Marele proces al trădării naţionale”;
    •    PICALSCHI, Alfons (uneori ortografiat şi Pikalsky) – în 1948 numit de către Ministerul Comerţului director al societăţii naţionalizate “Bod” (B.I.R.E. 20 (5 iulie 1948): 7), ulterior ministru adjunct al Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale (1952-1953) (numit prin Decretul Prezidiului M.A.N. nr. 334 din 19 septembrie 1952);
    •    PINCAS, A. Hary – menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
    •    PINSLER, M. – numit în decembrie 1948 membru al comisiei Ministerului Sănătăţii pentru lichidarea restanţelor şi repartizarea dentiştilor (Bărbulescu et al. 2009: 184-5);
    •    PODOLEANU, Jack (n. Iţic MENDELOVICI, fiul lui Solomon, istoric; prenume ortografiat ocazional şi “Jaques”) – originar din Podu Iloaiei (jud. Iaşi), fost ilegalist (membru de partid din 1921, internat în perioada 1941-1944 în lagărele de muncă disciplinară de la Tg. Jiu, Vapniarka şi Grosubova), cumnatul Ghizelei Vass (i.e. soţul Olgăi - sora lui Ladislau Vass), directorul Editurii P.M.R. (viitoarea Ed. Politică), apoi director general al Direcţiei Generale a Editurilor, Difuzării Căreţii şi Presei, ulterior secretar de stat responsabil cu industria alimentară în guvernul Dej; decorat ca pensionar prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a;fiica sa şi a Olgăi Podoleanu (n. Vass) este artist plastic în Israel;
    •    POENARU, I. Albertina - funcţionară în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorată prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    POPPER, Marcel Maximilian (1895 – 1960 Bucureşti) – medic şi profesor, membru P.C.R., membru în conducerea C.D.E., apoi al F.C.E.R. (1948-1951), deputat în Marea Adunare Naţională (1948-1952); incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    PREOTEASA, Ecaterina (zisă Kati) (n. FEHER) – activistă a secţiei Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.M.R. (iniţial la sectorul Evidenţa Cadrelor şi Documentare), apoi, până în anii ’70, instructor al C.C. al P.C.R.; dosar de cadre din 1954); a fost soţia fostului ministru de externe Grigore Preoteasa (decedat în accidentul aviatic din U.R.S.S. din 1957) şi mama Ilincăi (căs. în prezent Bartolomeu) - prima soţie, în anii ’70, a politicianului P.S.D. Adrian Năstase (recăsătorit în 1985 cu Dana, fiica fostului ministru al Agriculturii şi ambasador în China Angelo Miculescu); decorată în 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R. clasa a II-a;
    •    PRUTEANU, Paul (n. Pinchas Solomonovici, nume schimbat în 1945) (15.I.1908 Fălciu, Vaslui – 16.XII.1966 Iaşi) – după august 1944 membru al comitetului sanitar al Apărării Patriotice, inspector general sanitar în Ministerul Sănătăţii (1944-1945), apoi director medical în centrala ministerului (1945-1948), şeful Direcţei Policlinici şi Spitale (1948-1952), pozişie din care a participat la coordonarea reformei sectorului sanitar din ţară, conferenţiar la catedra de organizare sanitară a I.M.F. Bucureşti, din 1952 transferat la catedra omoloagă din Iaşi; tatăl filologului George Pruteanu (1947-2008) (Brătescu 2007: 251-3; Burcă 2007: 13);
    •    RAB, I. Ioan (n. Ivan RAB, după alte surse Janoş Rab) (1904-1973) – general, cumnatul lui Leonte Răutu (soţia sa, Eva, n. Oigenstein, era sora lui Răutu), “refugiat” în U.R.S.S. în 1940, revenit în ţară în 1944, decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, şeful serviciului de cadre din M.Ap.N. (1950-1953), pentru scurt timp ministru adjunct al Construcţiilor, apoi ambasador la Moscova, ulterior directorul Institutului de Istorie Militară din Bucureşti; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a; fiica sa şi a Evei, Felicia (verişoară cu fiicele lui L. Răutu), a emigrat la începutul anilor ‘70 în Israel, unde s-a căsătorit cu David Wizman, ambii stabilindu-se câţiva ani mai târziu în Olanda;
    •    RAB, I. Maria (1915-1976) – sora lui Ioan Rab şi cumnata lui Leonte Răutu; sub numele Barbu pentru scurt timp şefa Secţiei Internaţionale a C.C. al P.M.R. (cf. V. Tismăneanu); decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” clasa a IV-a;
    •    RABINOVICI, S. Pinhas - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    RACHMISTRIUC, B. Alexandru - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    RADIAN, Liana – ambasadoare în Senegal în anii ’60, apoi înalt funcţionar în Ministerul Comerţului Exterior şi autoare a diverse articole în revista Probleme Economice (dosar la secţia Relaţii Externe a C.C., nr. 11/1954);
    •    RADO, M. Alexandru (n. 17.VI.1905 Reşiţa) (fiul lui Martin şi Paula) – fost patron de fabrică, membru de partid din 1944, în anii ’50 director adjunct al întreprinderii “Româno-Export” a Ministerului Comerţului Exterior, inculpat şi condamnat alături de alţi evrei funcţionari în comerţul exterior în 1961 pentru subminarea economiei naţionale, eliberat în 1968 (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 664-5; Solomovici 2004: 283; Ioniţoiu 2000:IX);
    •    RANGHEŢ, Iosif (n. Jozsef RANGECZ, fiul Elisabetei) (7.X.1904 Olari, Arad – 1.IX.1952) – evreu maghiarofon, membru al C.C. al P.C.R. (1945-1952) şi supleant al Biroului Politic (1948-1952), director al serviciului de cadre al PCR (1945-1948), membru al Comisiei Controlului de Partid (1945-1952), prim adjunct al şefului Serviciului Special de Informaţii (1947-1948), membru supleant al B.P. al P.M.R. (1948-1952); preşedinte al Comitetului pentru Normarea şi Repartizarea Combustibililor (1949-1950); înmormântat în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism” din actualul Parc Carol din Bucureşti; decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a;
    •    RANGHEŢ, Sanda(la) (soţia lui Iosif Rangheţ) - decorată de autorităţile comuniste în 1949 cu ordinul Apărarea Patriei cls. III-a şi în 1964 cu “Steaua R.P.R.” cls. III-a, timp de aproape două decenii (’60-’80) secretar general al Comitetului Naţional pentru Apărarea Păcii şi reprezentant al R.S.R. în Biroul Consiliului Mondial al Păcii; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (103/1953);
    •    RĂCEANU, Ileana (n. Ilon(k)a PAPP, în alte documente oficiale Pap şi chiar Pop) (n. 3.IX1909 com. Macău, jud. Cenad (atunci) Ungaria – d. 1.VI.1981, Bucureşti) – fostă muncitoare şi ziaristă mediocră la un ziar în limba maghiară din Arad, membru P.C.d.R. din 1927, după 1944 secretar regional de partid în Ardeal, membru al C.C. al U.F.D.R. (din 1948), membru supleant al C.C. al P.M.R. (1955-1958), vicepreşedinte al C.C. al U.F.D.R. între 1952 şi 1958, când a fost exclusă din P.M.R. în lotul “fracţioniştilor”, reabilitată în 1964; decorată în 1981, ca pensionară, cu ordinul “23 August” cls.I; incinerată la crematoriul Cenuşa; mama diplomatului Mircea Răceanu, condamnat la moarte ca “trădător” în primăvara lui 1989 (tatăl natural al acestuia a fost Andrei Bernath, mort în lagărul de la Râbniţa, în Transnistria, iar tatăl adoptiv, de la care a preluat numele, Grigore Răceanu, unul din semnatarii “Scrisorii celor 6” din 1989);
    •    RĂDULESCU, Dorina (n. RUDICH) (25.V.1909 Roznov, Neamţ – 21.VIII.1982, Bucureşti) (fiica lui Isac şi Maria Rudich) – soţia demnitarului comunist Gheorghe (zis Gogu) Rădulescu (căs. 1938); ajunsă în Bucureşti în timpul adolescenţei, dactilografă în capitală în perioada interbelică, colaboratoare la Cuvântul liber (1935-1936), în cercul unor poeţi evrei avangardişti, recrutată de N.K.V.D., refugiată împreună cu soţul ei în URSS în 1941-1944 (perioadă în care este avansată până la gradul de colonel N.K.V.D., fiind demobilizată abia în 1947), revenită în ţară în 1944, redactor la Graiul Nou (cotidianul de limbă română al Armatei Roşii) (1944-1947), apoi la Viaţa capitalei (1947-1948), apoi activă în domeniul comerţului exterior în mandatul ministerial al lui Gogu Rădulescu, iniţial ca director în cadrul Ministerului Comerţului Exterior, ulterior ca membru în conducerea ILEXIM, în paralel publicistă şi scriitoare mediocră; prietenă şi protectoare a Anei Blandiana;
    •    RĂUTU, Iacob (martie 1915-nov. 2006, Bucureşti) (foarte posibil un alt frate al lui Leonte Răutu, a locuit în Bucureşti, pe str. Intr. Bădeni nr.1) – înalt funcţionar timp de decenii la ministerele Industriei şi Comerţului, Comerţului Interior şi respectiv Industriei Alimentare (reorganizat în 1973 al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor) până la pensionare, în 1978; ulterior angajat şi chiar şef al Serviciului Tehnic al F.C.E.R.;
    •    RĂUTU, Leonte (n. Lev OIGENSTEIN, zis Lonia, în unele documente ortografiat Oighenstein) (28.II.1910 Fălticeni – 1993 Bucureşti) – cf. raportului C.P.A.D.C.R., “principalul ideolog al P.C.R.” (2006: 46); membru P.C.d.R. din 1931 (în U.T.C.d.R. din 1929); refugiat în URSS în 1940, dobândeşte cetăţenia sovietică şi serveşte chiar drept deputat în Sovietul Suprem Ucrainean până la 22 iunie 1941; după august 1944: membru C.C. al P.M.R./P.C.R. (1948-1984, ca supleant între 1958 şi 1960), membru al Biroului Organizatoric (1950-1954), supleant al Biroului Politic (1955-1965), membru al Secretariatului (1965-1969), al Comitetului Executiv (1965-1974) şi al C.P.Ex. ale C.C. (1974-1981); deputat M.A.N. (mandate succesive 1948-1985);  şeful catedrei de marxism-leninism la Universitatea Bucureşti (devenită “C.I. Parhon”) (din 1949), membru în comitetul de redacţie la Scânteia (1945-1948), adjunct (1945-1948) şi apoi şef (1948-1956) al secţiei Propagandă şi Agitaţie, şeful Secţiei de Verificări a C.C. al P.M.R. în 1950, şef al Direcţiei Propagandă şi Cultură a C.C. al P.M.R. (1956-1965); secretar general (1960-1964) şi apoi ministru adjunct la Ministerul Comerţului Exterior (1964-1969), vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1969-1972);  preşedinte al Consiliului de Conducere şi rector al Academiei de Ştiinţe Social-Politice “Ştefan Gheorghiu” (1972-1981, când este marginalizat urmare a scandalului pe marginea emigrării fiicei sale Elena, v. infra); decorat, inter alia, în 1980 cu “Steaua R.S.S.”; decoart cu ordinul Muncii clasa I-a (1948), ordinul “Steaua R.P.R.” clasa I-a (1960), ordinul “Apărarea Patriei” clasa I-a (1974), titlul “Erou al Muncii Socialiste” şi medalia de aur “Secera şi ciocanul” (1964), ordinul “Victoria socialismului” (1971), ordinul “Steaua R.S.R.” clasa I-a (1980) ş.a.; incinerat la crematoriul “Cenuşa”, în timpul ceremoniei cântându-se Internaţionala (în 1993!); 
    •    fratele lui Leonte, Mihail Oişteanu (n. Oigenstein, zis “Mişa”), căsătorit cu Bella Iosovici (originară din Cernăuţi), este tatăl lui Valery Oişteanu (n. 3 septembrie 1943 la Karaganda (în prezent în Kazahstan), absolvent al Facultăţii de Chimie Industrială a Institutului Politehnic Bucureşti, apoi redactor la Radiodifuziune, iar ulterior emigrării sale din 1972, publicist în SUA) şi al publicistului Andrei Oişteanu (n. 18 septembrie 1948, Bucureşti);
    •    sora lui Leonte Răutu, născuta Eva Isaakovna Oigenstein, s-a căsătorit cu Ivan (alias Ioan) Rab, general de Armată, ambasador la Moscova şi respectiv director al Institutului de Istorie Militară din Bucureşti în perioada comunistă;
    •    prima fiică a lui Leonte Răutu, Anca (căs.) Oroveanu, este profesoară la Universitatea Naţională de Artă Bucureşti, Facultatea Istoria şi Teoria Artei; soţul acesteia, Mihai Oroveanu, este director al Muzeului Naţional de Artă Contemporană şi director al Fundaţiei ARTEXPO; 
    •    cealaltă fiică a lui Răutu, Elena (zisă “Lena”, colegă de clasă la fostul Liceu Nr. 24, actual “Jean Monnet”, cu Nicu Ceauşescu şi V. Tismăneanu), căsătorită cu inginerul de sunet Andrei Coler (fiul lui J(e)an Coler), a depus împreună cu soţul ei o cerere de emigrare din România, fapt care ar fi contribuit la marginalizarea lui Leonte Răutu în 1981, urmare a unui veritabil scandal diplomatic; fiica lui Andrei şi Elena Coler, Luminiţa, emigrase încă din anii ’70 şi se căsătorise în SUA cu Richard Schapp, fiul fostului guvernator de Pennsylvania şi ambasador american în Israel, Milton Schapp; în 1982, cel din urmă a intervenit inclusiv în faţa Subcomisiei pentru Comerţ a Camerei Reprezentanţilor SUA pentru a forţa pe cale diplomatică emigrarea părinţilor nurorii sale, cuplul Andrei şi Elena Coler (fapt realizat la sfârşitul anului 1982);
    •    RĂUTU, Natalia (n. Niunea Iakovlevna, soţia lui Leonte Răutu) – deputat M.A.N. (1948-1952-?), decorată în 1949 cu ordinul “Steaua R.P.R” cls. V-a; cf. Magdei Ursache, soţia lui Răutu “n-a vorbit niciodata româneşte” (Ursache f.a. b);
    •    REDLING(H)ER, Oscar  – fost ilegalist din Timişoara, apoi lector la Şcoala Superioară de Partid “Ştefan Gheorghiu” în prima jumătatate a anilor ’50, ulterior membru al Comisiei Centrale de Revizie a P.C.R. (1955-1960) şi al Comisiei de Control a Partidului (1960-1965); cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (1950, 1951); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” clasa a IV-a;
    •    REGMAN, I. Ero(f)tei – funcţionar în cadrul Ministerului Energiei Electrice în anii ’50-’60, decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a (Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 972 din 8 dec. 1966);
    •    RIESEL, I. Bella – directoare în Ministerul Comerţului Exterior la începutul anilor ’60; decorată în 1963 cu Medalia Muncii;
    •    RIGANI, Zoe (1.IX.1912 Corabia, Olt – 1980 Bucureşti) – preşedintă a Consiliului Regional A.R.L.U.S. şi a Comitetului Femeilor P.C.R. din Ploieşti în anii ’50, ulterior deputată M.A.N. (1961-1965) şi vicepreşedintă a Consiliului Naţional al Femeilor şi membru C.C. al P.M.R. (1960-1965);
    •    ROBAN, Marin (n. Maier LEIBOVICI) – în anii ’50 consilier superior în cadrul Direcţiei Asigurărilor Sociale de Stat, cu fişă de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe u.a. 23/1954);
    •    ROLLER, Sara (n. ZIGHELBAUM, în unele documente interbelice ortografiat şi Zighlbaim) – soţia lui Mihail Roller [v. infra]; în perioada ilegalistă ţesătoare la fabrica Minerva din Bucureşti şi conducătoarea Frontului Feminin (v. Şinca 2006: 392), după 1944 activistă a partidului, cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.M.R. (1950, 1951);
    •    ROMAN, S. Andrei (n. Desideriu GRÜN) (16.XI.1904-1982) (“Bondi”) - membru P.C.d.R. din 1924, fost zugrav, voluntar în Spania, după război colonel de Securitate, apoi controlor la Comitetul Controlului de Stat (1954 – anii ’60); dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (11/1954); decorat cu ordinul “Steaua R.S.R.” prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 157 din 4 mai 1971;
    •    ROMAN, Eugenia (n. Erna ROSMAN) (n. 1907, Soroca) – fostă ilegalistă, în anii ’50 activistă a secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (fişă de cadre întocmită în 1955);
    •    ROMAN, Gustav (n. ROSENBERG) – în anii ’50-‘60 funcţionar al Comisiei, apoi Comitetului de Stat al Planificării, respectiv cadru didactic (din 1956 lector cumul) la catedra de organizare şi planificare din cadrul I.P.B.; cu dosar la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (30/1956);
    •    ROMAN, I. Valter (n. Ernst (în unele documente maghiarizat Ernö) NEULÄNDER) (7.X.1913, Oradea – 11.XI.1983, Bucureşti) - evreu vorbitor de limbă maghiară originar din Oradea, membru de partid din 1931; în 1945 cu grad de maior, şeful secţiei educaţie şi cultură în Divizia a 2-a de voluntari români “Horia, Cloşca şi Crişan” (în cadrul Armatei Roşii); după august 1944 general-maior (în 1949), şeful Direcţiei Propagandă din Inspectoratul General al Armatei pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă (E.S.P.) (1945-1948), transformată ulterior în Direcţia Superioară Politică a Armatei (1948-1950, perioadă în care a îndeplinit funcţia de locţiitor politic al Marelui Stat Major), membru în colegiul de redacţie de la Scânteia (1946), coordonatorul reorganizării Siguranţei ca D.G.S.P. în cadrul Ministerului de Interne în 1948, cadru didactic la Universitatea P.C.R. la sfârşitul anilor ’40, ministrul Poştelor şi Telecomunicaţiilor (1951-1953, când este destituit, fiind reabilitat în 1964);  profesor de economie politică la I.P.B. (1953-1955, chiar şef de catedră între 1953 şi 1955, respectiv în 1967-1968 cu grad de conferenţiar la catedra de socialism ştiinţific), directorul Editurii Politice (1964-1967, 1968-1983); membru al C.C. al P.C.R. (1965-1983); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a, cu ordinul Muncii clasa I la împlinirea a 50 de ani în 1963 (Decretul nr. 614 din 9 oct. 1963), iar în 1981 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. I-a; tatăl lui Petre Roman, primul premier al României după decembrie 1989;
    •    ROSENBLAU, Bela – fost sionist, în anii ’50 funcţionar la Consiliul Central al Sindicatelor, verificat în 1958 (Solomovici 2004: 108, 111, 115);
    •    ROSENTHAL, Jacob – consilier financiar la Legaţia României de la Washington după război, în mandatul lui Mihail Ralea;
    •    ROSENZWEIG, Moise (n. 1907, Flondoreni) – director şi membru al Colegiului Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (de pe lângă Consiliul de Miniştri) începând cu 1956, responsabil cu cenzura publicaţiilor centrale (Corobca 2008c; Lupu Mindirigiu 1999 apud Solomovici 2003: 379);
    •    ROSENZWEIG, A. Sofia - menţionată la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorată cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
    •    ROSINGER, Adalbert (Alfred) – ilegalist, internat în timpul războiului în lagărul de muncă obligatorie de la Vapniarka, director al firmei de stat “Româno-Export” din subordinea Ministerului Comerţului Exterior în anii ‘50, inculpat pentru sabotaj în dosarul Prodexport-Italia, condamnat în 1961, eliberat în 1968 din penitenciarul de la Aiud (Solomovici 2004: 281-2; Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 664-5; Ioniţoiu 2000:IX);
    •    ROSMAN, Rudolf (uneori ortografiat eronat Rossman) – colonel jurist, procuror militar (unul din acuzatorii “lotului Pătrăşcanu”) (1947-1954, în 1948 îndeplinind şi funcţia de preeşdinte al comisiei de examinare a asesorilor populari), apoi judecător la Tribunalul Suprem, ulterior la Curtea Supremă de Justiţie a  R.P.R. timp de peste două decenii (cu un intermezzo ca ministru adjunct al Justiţiei în anii ’60); cu fişă de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (15/1962) (v. şi Deletant 1999: 248; Solomovici 2004: 217, etc.);
    •    ROŞCA, Z. Iacob - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    ROTH, Viorica – din 1947 funcţionar în Ministerul Afacerilor Străine (apoi Externe), membră a delegaţiei României la Conferinţa internaţionala privind problemele navigaţiei pe Dunăre de la Belgrad, iunie-august 1948; emigrată în Israel în anii ’50, căs. Löwinger;
    •    ROTHENBERG, V. - numit în mai 1948 de către Ministerul Sănătăţii membru al comisiei centrale interimare a Colegiului Medicilor (prin ordin al ministrului Sănătăţii, v. M.OF. (partea I B) nr. 111 din 15 mai 1948, p. 4365);
    •    ROTMAN, David (n. 1910, Putna) (fiul lui Lazăr) – fost ilegalist (aflat în 1941 pe lista Siguranţei a “comuniştilor de categoria A”), inginer geolog, după război şef de sector în Comisia Controlului de Stat între 1945 şi 1953, când va fi demis şi exclus din partid, consacrându-se ulterior profesiei sale (v. şi Levy 2002: 181-2, 209; Solomovici 2004: 594); decorat în 1964 cu Medalia Muncii;
    •    ROZEI, Aurel (n. ROZEMBERG) (n. 26.XI.1907, Galaţi, fiul lui Isidor şi Henrieta – 14.X.1952, Jilava) – ing., şeful sectorului Planificare, director general adjunct la Canalul Dunăre – Marea Neagră, condamnat la moarte şi executat în 1952 pentru sabotaj şi diversionism; 
    •    ROZENTHAL, S, Lulu - menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
    •    RUNCAN, “Romeo” Eugen (v. şi soţia, “Julieta” Runcan) (1915-2005, Bucureşti, Cimitirul evreiesc Giurgiului ) - în perioada interbelică şofer, secretar şi gardă de corp a lui Ştefan Foriş, după august 1944 activist al secţiei Economice a C.C. al P.C.R., apoi, timp de două decenii, director adjunct în cadrul Ministerului Turismului; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” clasa a IV-a; fiul său şi al Agnetei/Julietei, Victor (n. 24 august 1945, Bucureşti), emigrat în Israel, a reobţinut cetăţenia română în 2009 (ordinul MJ nr. 1408/12.05.2009; M.Of. nr. 336 din 20.05.2009);
    •    SABANOF, S. Steluţa - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorată prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    SAFER, D. Gheorghe (n. SCHÄFER) – originar din Moldova, ministru al Transporturilor [Rutiere,] Navale şi Aeriene (1953-1955, 1955-1957), apoi ministrul adjunct al noului Minister al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor (1957-1959), considerat “necorespunzător postului” şi demis la 25 martie 1959;
    •    SAFER, D. Cecilia Elsa (probabil sora ministrului, v. supra) - funcţionară în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorată prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    SALAMON, F. Andrei - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu ordinul”Steaua R.P.R.” clasa a V-a;
    •    SANIELEVICI, Rit(t)a – membru fondator şi apoi membru al Comitetului de Conducere al U.F.A.R./U.F.D.R. (1945-1948-?) (Şt. Mihăilescu 2006: 380, 429-30; Solomovici 2003: 55);
    •    SAUVARD, Sanda – fostă infirmieră în războiul civil din Spania, după război membru de partid, funcţionară de partid într-un laborator de cercetare, anchetată în 1952 alături de alţi “spanioli” şi “francezi”, absolvită, transferată ca activist al secţiei Gospodărie de Partid a C.C. al P.M.R. (dosar 3/1958, ff. 5-6), apoi cercetător la Institutul de Cercetări Chimico-Farmaceutice din Bucureşti, co-autoare a mai multor publicaţii în domeniul cercetării farmacologice; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” clasa a IV-a;
    •    SAVU, D. Alfred (n. SCHAPIRA) – din anii ’50 funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare; cu dosar de cadre la secţia Economică a CC al PCR (nr. 62/1955); decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu ordinul Muncii clasa a III-a;
    •    (??) SĂLĂJAN, Leontin (19.VI.1913 Santău, jud. Satu Mare – 28.VIII.1966, Bucureşti) (n. după unele surse Ignác (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 20), după altele Leon (C. Levant 2007) SZILÁGYI) – membru de partid din 1939, g-ral de armată (în 1959), ministru adjunct al Sănătăţii şi Prevederilor Sociale (1948), preşedinte al Comitetului pentru Verificarea Armatei, ministru al Construcţiilor (1949-1950), şef al Marelui Stat Major al Armatei (1950-1954) şi apoi ministrul Forţelor Armate (1955-1966); considerat de regulă maghiar, uneori chiar român (Gh. Gaston Marin într-un interviu acordat Laviniei Betea), deşi ambele prenume indicate sunt de rezonanţă mai degrabă iudaică decât maghiară; căsătorit cu Ani, identificată fără excepţie ca evreică în literatura de specialitate;
    •    SĂRĂŢEANU, M.Z. (pseudonimul publicistic al celui născut Moise ZELŢER) (1885-1970) – publicist, imediat după război preşedinte al U.E.R. – organizaţia democrată, instrument major al P.C.R. în tentativa de comunizare a comunităţii evreieşti,  fondator şi membru al C.C. al C.D.E., unul din semnatarii în 1946 al unei sesizări de “antisemitism” generalizat în România, sesizare adresată preşedintelui american Harry S. Truman şi catalogată de Solomovici ca un “oribil denunţ” (Rosen 1990: 87; Solomovici 2003: 28, 44);
    •    SĂVEANU, Raul Rosel (n. SCHNURER) – director general în cadrul Consiliului de Stat al Planificării în anii ’50 (cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. nr. 28/1956);
    •    SCHÄCHTER, Oswald – rămas în 1940 în Cernăuţi după anexarea B.B.N.H de către U.R.S.S., înrolat în Armata Roşie în timpul războiului, revenit în România în 1946, apoi şef de cadre la Institutul Central de Statistică; ulterior emigrat în Israel (Trebici 2011);
    •    SCHILERU, Ion (probabil fratele lui Eugen Schileru, v. infra) – în menţionat ca director general al Direcţiei Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor din cadrul Ministerului Comunicaţiilor (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 213-5);
    •    SCHLESINGHER, Eduard – activist al partidului, decorat prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” clasa a III-a; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (52/1954);
    •    SCHLESINGER, M. Suzana (n. 26.XI.1908 Buhuşi) (fiica lui Moise şi Charlota) – şefă de serviciu în M.C.E., apoi secretara directorului Samy H. Edelstein la întreprinderea “Agroexport” din cadrul ministerului, inculpată alături de director şi alţi evrei din comerţul exterior, în 1961, sub acuzaţia de subminare a economeii naţionale, eliberată în 1963; 
    •    SCHMITZER, Gheorghe – din 1946 inspector tehnic, iar din septembrie 1948 adjunct cu drept de semnătură al ministrului Sănătăţii (Bărbulescu 2009: 37-42, 53-55, 73, 77, etc.);
    •    SCHOR, Anghel (n. 1914, Brăila), fratele lui Nicolae Bellu – activist de partid, la începutul anilor ’50 profesor de economie politică la academia “A.A. Jdanov”, în 1953 cadru didactic la Şcoala de partid “Ştefan Gheorghiu”, exclus din partid în 1958, reprimit în 1965 şi angajat ca redactor la Viaţa Economică şi publicând şi la Ed. Politică până la pensionare; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a; (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 425, n. 38);
    •    SCHWARTZ, I. Beniamin (n. 29.V.1909, Bucureşti) (fiul lui Isidor şi Biţa) – după război membru de partid, în anii  ’50 funcţionar al M.C.E., şef de serviciu la întreprinderea “Româno Export” din subordinea ministerului, inculpat şi condamnat în 1961 alături de alţi funcţionari ai ministerului pentru subminarea economiei naţionale (Solomovici 2004: 283);
    •    SCHWARTZ, C.B. Deziderius – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu ordinul Muncii clasa a III-a;
    •    SCHWARTZ, Nicolae (fiul lui Vilmos) – ilegalist, originar din Ardeal, refugiat în U.R.S.S. în timpul războiului, în aparatul de partid şi de stat din 1946, în a doua jumătate a anilor ’50 ministru adjunct al Industriei Cărbunelui, apoi, până în 1963 (când se pensionează) vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Probleme de Muncă şi Salarii; semnatar al mai multor articole în România liberă, Probleme Economice şi alte publicaţii; decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a;
    •    SCURTU, Natalia (n. Natalia Isaakovna KOROŢKOVA) (n. 1905-1981) – originară din Bulgaria, de formaţie medic; ilegalistă (deţinută între 1934 şi 1939), ajunsă în 1940-1941 în Basarabia, apoi secretara Anei Pauker la Moscova/Taşkent în timpul războiului, după 1944 directoare – membru în Colegiul Ministerului Sănătăţii la începutul anilor ’50, iar profesional medic la maternitatea “Polizu” din Bucureşti, ulterior şefa Direcţiei de ocrotire a mamei şi copilului din cadrul Ministerului Sănătăţii; decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. III-a (ff. 9-10 în dosarul nr. 66/1954 de la secţia Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.C.R.);
    •    SECHTER, Felix (ortografiat şi SCHEHTER) – în 1952 procuror-şef al Parchetului Tribunalului Galaţi (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 372), ulterior la Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie (Cajal şi Kuller 2004: 333);
    •    SEFLER, Z. Iacob – funcţionar în Ministerul Energiei Electrice în anii ’50-’60, decorat cu Ordinul Muncii clasa a III-a (Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 972 din 8 dec. 1966);
    •    SEGAL, Pincu – şeful secţiei cultului mozaic în cadrul Ministerului Cultelor la începutul anilor ’50 (Rosen 1990: 87, 164-5);
    •    SEMO, I. – director general la CENTROMETAL Bucureşti la sfârşitul anilor ’40; 
    •    SENCOVICI, Alexandru (n. SZENKOVITS Sándor) (31.VII.1902 Dej – 10.XI.1995 Bucureşti), membru P.C.d.R. din 1925, după război membru în secretariatul general al Confederaţiei Generale a Muncii; ministru adjunct al Muncii şi Prevederilor Sociale (1948-1949); ministru al Industriei Uşoare (1949-1957 şi 1961-1969), ministru al Industriei Bunurilor de Consum (1959-1961); membru al Comisiei Centrale de Revizie a P.M.R. (1955-1960) şi al Comitetului Central (1960-1979); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a; fiul său, Gyuri, a fost soţul solistei Margareta Pâslaru;
    •    SIDOROVICI BRUCAN, R. Alexandra (zisă “Saşa”) (1906 Constanţa – 2000 Bucureşti), soţia lui Silviu Brucan - acuzator public la “Tribunalul poporului” (1945-1946); fondatoare şi membră în comitetul de conducere al U.F.A.R. (1945-1948), membru în comitetul exeutiv al Federaţiei Internaţionale a Femeilor Democrate (1946-1948-?), membru al C.C., al Comitetului Executiv şi secretar general al U.F.D.R. (1948-1952-?), deputată de Bucureşti în Adunarea Deputaţilor / Marea Adunare Naţională (1946-1948-1952); procuror general al regiunii Oltenia (1949-1953), secretar general al Ministerului Minelor şi Petrolului (1948-1958); secretar general al Uniunii Femeilor Democrate Române din 1948; conferențiar şi şef-adjunct al catedrei de marxism-leninism de la Institutul Politehnic din București, numită în funcţie prin decizia Direcţiei Cadre a Ministerului Industriei (1949-56); ulterior funcţionar în cadrul ambasadei României la Washington, împreună cu soţul ei, ambasador; în anii ’60-’70 conferenţiar la Academia “Ştefan Gheorghiu”; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (1951); decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a;
    •    SIGLER, S. Cerbu - menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
    •    SIMOVICI, M. Iulius – şeful serviciului administrativ al primăriei Bârlad după august 1944 (Zahariuc 2009: 231), apoi menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
    •    SILVIU, George (n. Silviu Iancu GULIGER) (1899-1971), de formaţie jurist, activ ca ziarist, secretar general al Ministerului de Interne între 1946 (după “defectarea” predecesorului său, Iosif Şraer) şi 1952, emigrat la sfârşitul anilor ’50 în Israel, unde a continuat activitatea jurnalistică (v. declaraţia dată Securităţii la 24 ian. 1952 de A. L. Zissu (în Solomovici 2001II: 103-5, corob. cu C.E. Focşani 2007);
    •    SIMIONESCU, Marcela – ataşatul cultural al Legaţiei României la Washington (începând cu 1946) şi totodată amanta ambasadorului Mihail Ralea (v. supra, Andrei Lăzăreanu);
    •    SNORPEL, S. Vasile - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    SOLOMON, Barbu (n. Bernard Iţic SOLOMON) (11.IV.1904 Burdujeni, Suceava – 22.VIII.1965 Bucureşti, înmormântat în complexul “Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism” din Parcul Carol) - membru al C.C. al P.M.R. (1948-1965); ministru plenipotenţiar în Norvegia (1948-1949); judecător la Tribunalul Suprem al R.P.R. (1956-1962), iar după 1962 vicepreşedinte al instituţiei, până la deces;
    •    SOLOMON, B. Isac – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    SOLOMON, Mircea (fiul lui Avram) – în anii ’60 şeful sectorului tehnic al secţiei Gospodărie a C.C. al partidului, decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a, iar în 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. a II-a;
    •    SOREANU, B. Osias - menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
    •    STĂNESCU, Eugen (n. Aron FISCHEL, după alte surse Arthur FISCHER) - istoric marxist, după război şef de tură în echipa de cenzori ai presei scrise (Carol Neumann apud Solomovici 2003: 379), ulterior director adjunct al Editurii Academiei R.P.R. şi şef al secţiei de istorie şi arheologie a Institutului de Studii Sud-Est Europene în anii ’50-’70;
    •    STĂNESCU, Joseta - membru al Comisiei mixte de Cenzură din cadrul Ministerului Propagandei Naţionale instituite prin Decretul-Lege nr. 364 din 2 mai 1945 (A.N.I.C., fd. Ministerul Propagandei Naţionale, dos. 1027, Corobca 2008: 15, n.6);
    •    STEINBACH, Leon Iosif (zis şi “Iuju”) (6.III.1918 Bucureşti – 1999 Israel) – după război membru al comitetului regional P.M.R. Bacău şi director al Fabricii “Partizanul” Bacău (numit în 1948 de către Ministerul Comerţului în funcţia de administrator al fostelor întreprinderi “Filderman”, naţionalizate), în anii ’50 director general al Fabricii de Confecţii şi Tricotaje Bucureşti, membru al C.C. al P.C.R. (1969-1984), director general la Centrala Industriei de Confecţii Bucureşti (anii ’70 – 1981), respectiv ministru adjunct al Industriei Uşoare (1981-1983); cu dosar la secţiile Gopodărie de Partid, respectiv Organizatorică ale C.C. al P.C.R. (1955);
    •    STOFER, I. Ecaterina – directoare în cadrul Ministerului Comerţului Exterior în anii ’50-’60, decorată în 1963 cu Medalia Muncii;
    •    STOIAN, Rudolf – la începutul anilor ’50 consul al României la Rusciuk (Bulgaria) (Constantiniu 2003: 38);
    •    STÖFFEL, Emeric (Emmerich) (27.VI.1913 Ciacova, TM - 2008) (vorbitor nativ de limbă germană, de religie mozaică), ilegalist, arestat de mai multe ori în perioada interbelică, ambasador (şef al Legaţiei) al României în Elveţia (1944-1945), apoi redactor al revistei Neue Literatur, membru C.C. al P.C.R. (1965-1974) şi al Comisiei Centrale de Revizie (1974-1979); 
    •    STOICA, Gheorghe (n. Moscu COHN, nume românizat în 1920) (20.VII.1900 Dorohoi – 10.VIII.1976 Bucureşti) – general maior (în 1948), membru al C.C. al P.M.R./P.C.R. (1948-1974); membru supleant (1967-1968), apoi titular (1968-1974) al Comitetului Executiv al C.C. al P.C.R., deputat M.A.N. (mandate neîntrerupte 1946-1976); secretar al Confederaţiei Generale a Muncii (1949), preşedinte al Consiliului Sindicatelor din regiunea Bucureşti (1950), prim-secretar al comitetului orăşenesc Bucureşti al P.M.R. (1950-1953); ambasador în RD Germană (1953-1956); şeful secţiilor Cadre (1956-1957), Bunuri de Consum (1957) şi Administrativă (1957-1965) ale C.C. al P.M.R., membru şi secretar al Prezidiului M.A.N. (1957-1961), director al Direcţiei Organele Locale ale Administraţiei de Stat în cadrul C.C. al P.M.R. (1960-1966), director al Cpmitetului de Stat pentru Problemele Muncii şi Salarizării (1966-1969), membru al Consiliului de Stat (1965-1976), director general al Direcţiei Generale pentru Consiliile Populare şi ministru adjunct al Muncii (1969-1976); multiplu decorat de statul comunist;
    •    STREJA, Chely (n. WEISBUCH) (n. 1927 Brăila) – soţia arhitectului Aristide Streja (n. Wechsler); din 1948 funcţionar contabil la direcţia administrativă a Comisiei de Stat a Planificării, ulterior la Centrala Industriei Textile, respectiv funcţionar contabil la o fabrică de pe Calea Dudesti;
    •    STRUJAN, Fani (1925 – 2006, Bucureşti) - activistă de partid, cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (dosar 8/1954), la începutul anilor ’70 ajunsese activistă la U.G.S.R.; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” clasa a IV-a; căs. cu Sorin Strujan (n. Weinstein) şi mama traducătoarei şi jurnalistei Sanda Lepoiev;
    •    SUCIU, Petre (n. SCHAERF) – ilegalist, luptător în Spania, decorat alături de alţi foşi combatanţi cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a în 1949 (Decretul 873 din 20 august 1949), respectiv în 1967 (Decretul 380) cu Medalia Muncii; din 1948 director în cadrul Ministerului Comerţului Exterior, ulterior emigrat în Israel (Sugarman f.a.: 110);
    •    SUDER, Mihai (n. M. SÜDER, în alte acte oficiale ortografiat SZUDER) (16.II.1916, Lupeni – 1984) – membru P.C.R. din martie 1945; ministrul Construcţiilor şi Materialelor de Construcţii (1958-1959, când ministerul este desfiinţat), Ministrul Economiei Forestiere / al Industriei Lemnului (1969, 1969-1972), ministru secretar de stat la Ministerul Economiei Forestiere şi Materialelor de Construcţie (1972-1974); decorat în 1961 cu medalia “A 40-a aniversare de la înfiinţarea Partidului Comunist din România” şi în 1964 cu Ordinul Muncii cls. I; fratele generalului maior de Armată Viliam Suder;
    •    SUDER, Wiliam (n. Wilman SÜDER) (n. 20.V.1912, Lupeni) – fost ofiţer al Armatei Roşii, revenit în România în 1944, general-maior, şef al Departamentului Contraspionaj al Armatei (1945-1949), apoi adjunct al Ministrului Apărării (şef al Spatelui Armatei) (1950-1952), ministrul al Industriei Cărbunelui (1952-1953); membru al C.C. al P.M.R. (1948-1955);
    •    SUHAIA, Sara – ilegalistă (membru de partid din anii ’30), după război activistă de partid, în anii ’50 redactor la Editura de Stat pentru Literatură Politică şi doctorandă la una din şcolile superioare de partid (v. Opriş 2004);
    •    SUZIN A. Micu-Mordechai (n. 12.X.1910 Turnu Severin) (fiul lui Avram şi Rebeca) – iniţial numit în 1948 membru în conducerea “Alimentexport”, funcţionar în cadrul firmei Prodexport a Ministerului Comerţului Exterior în anii ’50, la data arestării economist la I.C.R.A., inculpat în procesul funcţionarilor M.C.E. acuzaţi de subminarea economiei naţionale în 1959-1961 (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 664-5; Solomovici 2004: 281-3 – ambele surse menţionând eronat numele său; B.I.R.E. 22 (20 aug. 1948): 3);
    •    SZABO, Mirţa (n. Mina ORNSTAIN, fiica lui Iţic) (n. 18.II.1912) – de profesie ţesătoare, membru în conducerea Asociaţiei Foştilor Deţinuţi şi Deportaţi Anti-Fascişti (A.F.D.A.), membru P.C.d.R. din 1933, după război activist de partid, propusă pentru decorare în 1961 într-un raport al Cancelariei PMR; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (156/1950);
    •    SZENDES, ? – direcor adjunct al firmei Prodexport a Ministerului Comerţului Exterior în anii ’50, inculpat în dosarul Prodexport – Italia din 1961 (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 664-5; Solomovici 2004: 281-2);
    •    SZILLAGY, Ida, prietenă a Anei Pauker, conducătoarea de facto a Ambasadei din Londra la sfârşitul anilor ‘40;
    •    ŞAIM, A. – unul din adjuncţii ministrului Sănătăţii în 1948; şeful Direcţiei T.B.C. din cadrul Ministerului Sănătăţii (v. M.Of. (I B) nr. 170 din 26 iulie 1948, p. 6169);
    •    ŞAPIRA, A. Max - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    ŞERBAN, I. Avram Miron (n. Samuel ASRIEL) (n. 3.X.1902 Roşiori de Vede)  - membru, alături de Mişa Levin şi Al. Sencovici, în secretariatul general al Confederaţiei Generale a Muncii după 1944; din 1948 director general al Casei Centrale a Asigurărilor Sociale (iniţial secretar al Consiliului General Provizoriu al Asigurărilor Sociale); membru C.C. al P.C.R./P.M.R. (1945-1948, 1948-1955-1965) şi al Comisiei Centrale de Revizie (1965-1969); deputat de Alba în Marea Adunare Naţională (1946-1948-1952) şi apoi de Buzău (1969-1975); (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 381-2; Solomovici 2004: 66, 67); decorat în 1978 cu ordinul “23 August” cls. I-a (Decret nr. 7 din 23.I.1978);
    •    ŞERBAN, Basil (n. Aba SERBAC) (pseudonim de inspiraţie literară) – student la farmacie în Bucureştiul interbelic, apoi voluntar în Spania (1937-1939), membru al Rezistenţei Franceze în perioada războiului (nume conspirativ “Jeannot”), din 1947 însărcinat cu afaceri la reprezentanţa diplomatică a României la Roma, apoi cu acelaşi grad la Legaţia României de la Berna (1949-1950, unde a fost implicat în scandalul “Viţianu”, v. infra), apoi detaşat la Londra, revenit în 1951 ca director adjunct al Direcţiei Economice, ulterior directorul Direcţiei Organizare Internă în M.A.E., respectiv pe diverse alte posturi în cadrul diplomaţiei comuniste, pensionat în anii ’70 ca director tehnic la Ministerul Minelor şi Petrolului; decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, iar în 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a; (. în arhiva Secţiei Externe a C.C. al P.C.R. dosar 29/1957; v. şi Balaş 2008: 235-6; Georges-Picot 2000: 36, 56, 157 ş.a.; Constantiniu 2003: 15 n. 26; Tismăneanu 2003: 285, n. 82 şi 1991: 169, n. 74; Levy 2002: 127; I.L.O. 1960: 25, 29; Sugarman f.a.: 110);
    •    ŞERBAN, I. Miriam - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorată prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu Medalia Muncii;
    •    ŞERBAN, N. Nicu (n. Avramian HERŞCOVICI) - director în cadrul M.A.E. (1948-1952), ulterior cu diverse funcţii în cadrul diplomaţiei statului comunist (e.g. în 1967 menţionat în documente diplomatice ca şef al Direcţiei Protocol, în 1971 menţionat drept consilier, etc.), cu dosar de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (întocmit 1968); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul Muncii clasa a III-a; 
    •    ŞERFF, Avram (n. SCHÄRF) – director în Ministerul Agriculturii, apoi al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii şi Apelor; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a; dosar la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (dosare anexe, u.a. 63/1955);
    •    ŞOIMU (căs.), Ana – din 1948 şefa sectorului Evidenţa Carnetelor şi Documentare din cadrul secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., în anii ’50 cadru didactic la Academia “A.A. Jdanov”, decorată în 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a; ulterior emigrată în Israel;
    •    ŞOIMU, S. Albert - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    ŞRAER, Iosif (n. SCHREIER) (n. 1902, Vaslui) – în perioada interbelică secretar al avocatului Eduard Manolescu, apoi jurist al P.C.d.R. şi avocat al lui Gheorghiu-Dej în perioada interbelică, membru în conducerea C.D.E. în 1945, secretar general al M.A.I. (mart. 1945 – dec. 1946, când, încă în funcţie, s-a refugiat în Palestina (ajuns în 1947), la un moment la care descoperirea fostei sale colaborări cu Siguranţa părea iminentă); stabilit în Italia, ca secretar al omului de afaceri Moni Goldstein;
    •    ŞTEFĂNESCU, Pascu (nume de naştere necunoscut) (n. 1917) – deportat într-un lagăr de muncă în timpul războiului, membru P.C.R. din 1945 (şi responsabil administrativ al sectorului II), membru al Biroului C.C. al U.T.M. (1949-1956), în 1951 şeful Gospodăriei U.T.M., apoi ministrul Industriei Cărnii, Peştelui şi Laptelui (1952-1953) şi coordonator D.G.I.L., ulterior ministru adjunct în cadrul Ministerului Industriei Alimentare în (1955-1969); v. Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 311; menţionat ca evreu, alături de Jack Podoleanu, în memoriile lui Moses Rosen (1990: 170) (v. şi Rotman 2004: 76, care pare să fi preluat informaţia din Rosen); probabil emigrat în Israel;
    •    ŞTIRBU, Iosif (fratele lui Solomon Ştirbu) -  preşedintele Centrului de Cercetări pentru Sport (1952-1957);
    •    TEITEL, Alfred Bernard – farmacolog, în perioada interbelică proprietar al unui laborator de analize medicale, în 1948 funcţionar înalt al Ministerului Sănătăţii (membru în comisia de tipizare), ulterior încadrat ca medic în M.A.I., cu fişă de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (dosar 68/1955); membru post mortem al Academei Române (2006) (Mandachi 2010: 9; menţionat şi de către Robert Levy (2002: 191) ca unul dintre puţinii care au continuat să o frecventeze pe Ana Pauker şi după marginalizarea acesteia);
    •    TENENHAUS, S. Beniamin – funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Alimentare, decorat prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 803 din 21 dec. 1964 cu ordinul Muncii clasa a III-a;
    •    TEODORESCU, Dora – şefa Serviciului de Studii (Direcţia Evidenţă) al Direcţiei Generale a Controlului Economic în 1947 (Trebici 2011);
    •    TISMĂNEANU, Leonte (n. Leon Moiseevici TISMENEŢKI, tatăl lui Vladimir Tismăneanu) (26.II.1913 Soroca – 1981 Bucureşti) - ilegalist luptător în Spania interbelică, unde şi-a pierdut un braţ, redactor şi crainic la emisiunea în limba română a postului de radio “Moscova” (1941-1948), revenit în ţară în 1948, când devine şeful secţiei Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1948-1952), redactor şef şi director adjunct al Editurii de Stat pentru Litertură Politică (fosta Editură P.M.R.) (1952-1958), şi şeful catedrei de Marxism-Leninism din Universitatea Bucureşti (fostul C.I. Parhon), ulterior şef de catedră la Şcoala de Ştiinţe Sociale “A.A. Jdanov”; decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, exclus din P.M.R. şi de la editură ca “fracţionist” în 1959, şeful secţiei culturale la Sfatul Popular al raionului “Tudor Vladimirescu” (1959-1964, reprimit în partid în 1964, ulterior redactor la Editura “Meridiane” până la pensionare; decorat prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a III-a;
    •    TISMĂNEANU, Hermina (n. MARCUSOHN, în unele documente ortografiat şi “Marcushon”) (fiica lui Isidor şi Luiza; mama lui Vladimir Tismăneanu) – decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, alături de zeci de alţi “spanioli”, funcţionară în biroul lui Alexandru Moghioroş de la Biroul Politic al P.M.R. (1951-1952), după reabilitarea soţului medic la Sanepid Bucureşti; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” clasa a IV-a;;
    •    TOMA, Ana (n. Ana GROSSMAN) (9.X.1912 Botoşani – 1992 Bucureşti), soţia lui Sorin Toma [v. infra], ulterior căsătorită cu Pantelei “Pantiuşa” Bodnarenko, alias Gheorghe Pintilie, iar apoi cu Constantin Pârvulescu – “o versată agentă a direcţiei de informaţii externe a N.K.V.D.” (Troncotă 2006: 47); membru P.C.d.R. din 1932; în timpul războiului, în U.R.S.S., secretara particulară a Anei Pauker; imediat după război fondatoare şi membru în conducerea U.F.AR. (1945-1948), secretara C.C. al “Apărării Patriotice” (1944-1946), membru al Cancelariei Secretariatului C.C. (1945-1947), consilier (1947-1948), secretar general (mai 1948 - 1950) şi ministru adjunct (1950-1952) al Afacerilor Externe (“conducătoarea de facto a ministerului” în absenţa Anei Pauker, cf. Fl. Constantiniu 2003: 12), ministru adjunct (1952-1955) şi locţiitor (1955-1960) al ministrului Comerţului Exterior, apoi ministru adjunct al Comerţului Interior (1960-1965), ulterior vicepreşedintă a UCECOM; membru supleant (1955-1960) şi titular (1960-1965) al C.C. al P.M.R.; decorată în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. II-a;
    •    TOMA, A. Sorin (n. MOSCOVICI) (23.IV./10.V.1914, Bucureşti - Israel) – fiul lui Alexandru Toma; membru de partid din 1932; refugiat în timpul războiului în U.R.S.S., înrolat în Armata Roşie, luptă inclusiv la cucerirea de către sovietici a oraşului Königsberg (azi Kaliningrad), revenit după război în ţară, cu grad de locotenent, odată cu divizia infamă “Horia, Cloşca şi Crişan”, membru fondator al C.D.E. în 1945; redactor la Glasul Armatei, organul de presă al Inspectoratului General al Armatei pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă (viitoarea Direcţie Superioară Politică) (1944-1945); după demobilizarea sa (din Armata Roşie) în 1946, redactor şef adjunct (1946-1947) şi redactor şef (1947-1960) al ziarului Scânteia, ulterior redactor principal la Ed. Ştiinţifică (1960-1975, pensionat); membru al Biroului Organizatoric al partidului (1950-1953); membru al CC al P.M.R. (1955-1960), exclus din partid în 1963, reprimit în 1973 (după alte surse în 1970), emigrat în Israel în 1987 (după alte surse 1980), încă în viaţă în 2009, când acorda un interviu Laviniei Betea pentru Jurnalul Naţional;
    •    TUDORACHE, Elena (n. 10.II.1912 Hârtop, Orhei, azi R. Moldova; fiica lui Aron) (apelată în interiorul partidului cu “Lenuţa”) – evreică cf. documentelor oficiale ale P.C.R. (v. Fl. Dobre 2004: 586), ilegalistă (membru de partid din 1927, după alte surse 1929), de formaţie brodeuză, iniţial educatoare în Chişinău până în 1931, apoi activă în organizaţia Bucureşti a partidului între 1932 şi 1940, ulterior refugiată în URSS, foarte probabil recrutată de sovietici (Buzatu & Cîrstea 2010: 286 n. 158, v. şi Tismăneanu (2011a) şi apoi infiltrată în activul central de partid în 1946, membru al C.C. al P.C.R. (1945-1948), membru al C.C. al U.F.D.R. (1948-1952), şefa Direcţiei Organizatorice a C.C. (1948-1952), apoi a secţiei Industrie Uşoară a C.C. (1950-1952), epurată, ulterior într-un anonimat total pentru sfera publică; a fost soţia colonelului Serghei Şevcenko, alias Sergiu Sevcenco, de origine ucrainean, fost voluntar în Spania, plasat de sovietici în ierarhia comunistă din România în 1945 ca şef de direcţie în Ministerul Apărării; în 1971 pensionară, decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a III-a (Levy 2002: 209; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2006: 506 n. 506; Tismăneanu 2011a);
    •    ŢAIGĂR, Simion (n. Simon ZEIGER; uneori ortografiat şi “Ţaigher”) (9.X.1914 Chişinău – 29.X.1980 Tel Aviv, Israel) – fost student la Praga, ilegalist (şi, cf. Troncotă 2006: 50, spion sovietic), după război şef de cabinet al lui Gheorghiu-Dej la Ministerul Comunicaţiilor (1945-1946), vicepreşedinte şi preşedinte al Comisiei de Stat pentru Planificare şi simultan ministru adjunct la Ministerul Industriei (1948-1952), ulterior director în cadrul Ministerului Învăţământului (după alte surse consileir la Ministerul Energiei Electrice), vicepreşedinte al C.S.P. (1954-1957), președinte al Comitetului de Stat pentru Problemele de Muncă și Salarii (cu rang de ministru) (1965-1966), autor ocazional la revista Probleme Economice şi respectiv ministru al Muncii, încadrat în 1972 cu grad de profesor la I.P.B., pensionat în 1973; decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. II-a; emigrat în Israel în 1973 împreună cu soţia sa Stela, a colaborat cu Universitatea Ebraică din Tel Aviv, lucrând cercetător în domeniul dreptului internaţional al muncii;
    •    ŢUPERMAN, L. Mauriciu – membru P.C.R., între 1951 şi 1985 şef de secţie în Institutul de Cercetări Textile din Bucureşti; decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin decretul Consiliului de Stat nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    VAISBUCH, I. Bernhard - la începutul anilor ’60 funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Petrolului şi Chimiei, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 335 din 20 iun. 1963;
    •    VASS, G. Ghizela (22.IV.1912 Iaşi – 2004 Bucureşti) (n. Gips?) – de formaţie croitoreasă, membru de partid din 1933, internată şi în lagărul de muncă de la Vapniarka, după război membru al C.C. al U.F.D.R. (din febr. 1948), membru supleant (1945-1952), apoi cu drepturi depline al C.C. al P.M.R./P.C.R. (1952-1984), şef-adjunct al Secţiei Externe a C.C. (1950-1953, când va fi destituită (adjuncta lui Al. Moghioroş)), secretar al organizaţiei de partid Bucureşti (1953-1955), şefa secţiei munca de partid în rândul femeilor a C.C. al P.M.R. (1955-1956), inspector al C.C. şi coordonatoare a secţiilor Cadre din Exterior şi Relaţii Externe ale C.C. (1956-1957), şefa secţiei Relaţii Externe (devenită Internaţională în 1965) a C.C. al P.M.R./P.C.R. (1957-1975), apoi şefă adjunctă a aceleiaşi secţii până la pensionare în 1982; multiplu decorată de autorităţile comuniste, ultima oară în 1981 (!), cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. I-a; căsătorită cu ilegalistul maghiar Ladislau Vass, a avut două fiice: prima a emigrat alături de soţul ei, medicul Eugen Zeiligsohn, în SUA, în 1980; cealaltă, Ecaterina, căsătorită cu Dănuţ Florin Olteanu (fost secretar de partid la întreprinderea Tehnofina), este mama lui Bogdan Olteanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi apoi viceguvernator B.N.R. după 1989, acesta locuind până la vârsta de 30 ani împreună cu bunica sa maternă pe str. Zambaccian nr. 1 din Bucureşti;
    •    (?) VASS-PODOLEANU, Olga – fostă ilegalistă, sora lui Ladislau şi cumnata Ghizelei Vass, soţia lui Jack Podoleanu [v. supra] – membră a C.C. al U.F.D.R., director în cadrul Ministerului Muncii şi Prevederilor Sociale (după 1948), decorată în 1949 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a;
    •    VĂLEANU, Jean (n. Iacob LOSAC) (24.IV.1915 Bucureşti – 5.IV.2007 New York) – menţionat, alături de Sara Văleanu, ca supravieţuitor al Holocaustului în Benjamin and Vladka Meed Registry of Jewish Holocaust Survivors (United States Holocaust Memorial Museum (2000 IV: 261); după război în aparatul diplomatic al M.A.E.; translator de limbă rusă în deplasările lui Gheorghiu-Dej; emigrat în Israel la o dată necunoscută, apoi stabilit în S.U.A.; cu dosar de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (45/1955);
    •    VEZENDEAN(U), Victor (în alte documente oficiale ortografiat Vezedeanu) – şef-adjunct al Secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (1950-1953), apoi viceprimar al Bucureştiului (alt evreu aidoma Ghizelei Vass, lui Radu Mănescu, Mihail Florescu sau lui Nicolae Goldberger, care, aşa cum remarca şi Levy (2002), nu au căzut victime ale epurării prezumtiv “antisemite” din 1952-1953); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a;
    •    VIANU, Irina – soţia diplomatului Raymond Vianu [v. infra]; refugiată în U.R.S.S. împreună cu mama sa după 8 iunie 1940, revenită la Chişinău în 1945, apoi în România, alături de soţ în misiunile diplomatice ale acestuia, în anii ’60 întoarsă în România, redaactor la Viaţa economică, ulterior emigrată în S.U.A. via Israel (Cozonac 2010);
    •    VIANU, Raymond (25.I.1925 Bucureşti – 30.XII.2003 Los Angeles, S.U.A.) – în anii ’50 secretar 2 la Legaţia României (responsabil presă) de la Londra, din 1960 la misiunea permanentă a României la O.N.U., ulterior revenit în ţară, emigrat în Israel la sfârşitul anilor ’60 împreună cu soţia sa, Irina, apoi stabilit în S.U.A. (Los Angeles), unde în anii ’70 a tradus câteva lucrări literare din limba română (e.g. Fairy Tales and Legends from Romania);
    •    VIDRAŞCU, Raia (soţia lui Vania Didenko, alias Ion Vidraşcu) – evreică originară din Basarabia (cf. Carol Neumann, apud Solomovici 2003: 383), şefa Direcţiei Treburilor Cancelariei P.M.R. (1953), ulterior membru şi apoi director adjunct al Colegiului Direcţiei Generale a Presei şi Tipăriturilor (organul propriu-zis al cenzurii în presă) (1953 – anii ’60); decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a II-a, în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimjirescu” cls. II-a, iar în 1978 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls II.-a;
    •    VIERU, Mihai (n. Milu VEINBERG) – ministru adjunct (al lui Valter Roman) la Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor (1952-1953) (secţia Economică a C.C. al P.C.R., dosar 64/1955);
    •    VILNER, Beniamin (n. Wilner, 1899, Polonia) - fost rabin (!), aflat în atenţia Siguranţei în 1941 ca activist comunist categoria A, după război membru în conducerea C.D.E. şi F.C.E.R., inspector general la Ministerul Cultelor în anii ’50 (Rosen 1990: 74, 87);
    •    VINEA, Emanoil (n. WEINSTEIN, uneori ortografiat şi VAINSTEIN) (1905-1969 Bucureşti) – soţul (al doilea al) Ofeliei Manole; ilegalist internat în lagărele de muncă de la Miercurea Ciuc, respectiv Vapniarka; după august 1944 consilier (1946) şi secretar general la Subsecretariatul de Stat al Aprovizionării Armatei şi Populaţiei Civile (1946); secretar general al Ministerului Comerţului (1948), ministru adjunct al Comerţului şi Alimentaţiei (1948-1949), ulterior reorganizării ministru adjunct al Industriei Alimentare (1949-1951); director general adjunct al Direcţiei Generale a Treburilor Consiliului de Miniştri (1951-1952); vicepreşedinte al Băncii de Stat a R.P.R. şi ministru adjunct de Finanţe (din 1952); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a; decedat în 1969, incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    VIŢIANU, Silvan (n. Solomon WITZMAN) – colonel de securitate la sfârşitul anilor ’40, apoi, în mandatul Anei Pauker la MAE, detaşat sub acoperire ca ataşat comercial la Legaţia României din Berna, de unde avea să chiar arestat la 13 iulie 1948 şi apoi expulzat într-un scandal de spionaj, revenit în centrala M.A.E.; fişă de cadre în dosarul de la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (u.a. 24/1954, nr. inv. 70);
    •    VLAD, M. Teodor (Vlad Tivadar MAGYAR) – evreu maghiarofon originar din Timişoara ilegalist, de formaţie tâmplar, după război activist de partid, co-autor (alături de Ed. Mezincescu, T. Călugăru şi Gh. Şaru) al volumului Grafica sovietică (Bucureşti: Cartea Rusă, 1950), ulterior vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Artă (1950-1953, responsabil cu direcţiile Teatru, Muzică, Arte Plastice şi Cinematografie), apoi însărcinat cu afaceri la Amabasada României de la Moscova (indicat ca evreu în Kuller 2010: 190, Solomovici 2003: 89 şi E. Giurgiu 2002); fişă de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.C.R. (dosare anexe nr. 11/1954, nr. inv. 43);
    •    VOGEL, Alfons – fost ziarist la Adevărul şi Dimineaţa în perioda interbelică, după război consilier de presă al Legaţiei României la Washington (în mandatul lui Mihail Ralea), până în august 1948, când demisionează; în 1950 depunea mărturie în faţa subcomisiei de Imigrări şi Naturalizare din cadrul comisiei Juridice a Senatului S.U.A.;
    •    VOICU, Mina (n. Hermina?) – soţia lui Ştefan Voicu [v. infra]; fostă ilegalistă şi redactor al Scânteia în anii ’30; după 1944 instructor al C.C. al U.T.C./U.T.M.; activistă de partid cu dosar de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (44/1954); decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a III-a;
    •    VOICU, Ştefan (n. Aurel ROTENBERG) (9/21.I.1906 – 1992; Bucureşti) - de profesie contabil, fost internat în lagărul de muncă de la Vapniarka în calitate de militant comunist; după război preşedintele Sindicatului/Uniunii Ziariştilor Profesionişti (’40-’50), redactor-şef adjunct la Scânteia (1948); profesor şi şeful catedrei de economie politică la Institutul Politehnic Bucureşti (1950-1953); membru supleant al C.C. al P.M.R. (1955-1960), membru al C.C. al P.M.R./P.C.R. (1960-1984), deputat M.A.N. (mandate succesive 1961-1985), redactor şef la Lupta de clasă (redenumită ulterior Era socialistă) (1960-1981), ulterior delegat al P.M.R/P.C.R. la întrunirile internaţionale ale partidelor comuniste; decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. I-a, în 1970 cu ordinul “Erou al muncii socialiste”, iar în 1981 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. I-a;
    •    VOITINOVICI, A. ALEXANDRU (6.VIII.1915 Paşcani – 5.IX.1986 Bucureşti) (fiul lui Adam (cofetar; fiul lui Iosif, orig. din Galiţia, stabilit la Podul Iloaiei) şi Iulia (n. Zierhoffer; învăţătoare) – preşedintele Tribunalului Poporului (1945-1946), secretar general al Ministerului Justiţiei (1946-1948), procuror general al R.P.R. (1948-1952), preşedinte al Tribunalului Suprem al Republicii (1954-1967), detaşat ca membru al Curţii Permamente de Arbitraj de la Haga (1967-1973), şef al Colegiului de Jurisdicţie la Curtea Superioară de Control Financiar (1973-1979, pensionat); scriitor şi publicist subnmediocru sub pseudonimele “Al. Voitin” (cel mai frecvent), “Al. Adamescu”, “Adam Apostol”; decorat cu ordinul “23 August” clasa a III-a în 1964; a prezidat, între alte sute de condamnări ale unor opozanţi ai sistemului comunist, procesele lui Ion Antonescu (1946) şi Iuliu Maniu (1947);
    •    VRÂNCEANU, ? – evreică, funcţionară în cadrul Ministerului Comerţului Exterior în anii ‘50, inculpată în dosarul Prodexport – Italia din 1961 (sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale într-o tranzacţie din 1956 încheiată între compania Prodexport, ţinând de Ministerul Comerţului Exterior, şi o companie din Italia) (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 664-5; Solomovici 2004: 281-2);
    •    WULIH MARCUS, Milea (n. 2.I.1909 Bălţi) (zisă “Emilia”, fiica lui Pinhas şi Basea) – fără calitatea de membru de partid în România, după 1945 funcţionară în Ministerul Comerţului şi Industriilor, în 1948 numită membru în conducerea nou-înfiinţatei întreprinderi de stat “Alimentexport”, directoare generală a exportului în cadrul Ministerului Comerţului Exterior în anii ’50, apoi funcţionară la magazinul “Victoria” din Bucureşti; arestată, inculpată şi condamnată în dosarul “Prodexport – Italia” din 1961 (v. supra); eliberată în 1968; soţul ei, Simon Marcus, era funcţionar la Institutul Chimico-Farmaceutic (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 664-5; Solomovici 2004: 281-2 – ambele surse menţionează eronat numele, citând o notă informativă maghiară remisă Budapestei; B.I.R.E. 22 (20 aug. 1948): 3);
    •    WEINER, Gustav – ilegalist, membru de partid din 1933, deportat într-un lagăr de muncă obligatorie în timpul războiului, după august 1944 membru şi pensionar A.F.D.A., epurat în 1958 (Solomovici 2004: 107);
    •    WEINSTOC(K), Eugen – între cei peste 100 de evrei aduşi de Ana Pauker în 1947 la M.A.E., instalat şef al Direcţiei Cadre, în aprilie 1948 detaşat pe postul de secretar al Legaţiei României la Belgrad (B.I.R.E. 10 (12 apr.1948): 2);
    •    WEISMAN, P. Carol - funcţionar în cadrul Ministerului Industriei Uşoare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 804 din 21 dec. 1964;
    •    WENDER, N. Elias - menţionat la începutul anilor ’60 ca funcţionar în Comitetul de Stat al Planificării; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 423 din 15 iul. 1963;
    •    WITZMAN, Marcu – ilegalist, jurist, co-autor al primului Cod al Muncii (1950), profesor de drept muncitoresc în anii ’50-’70, redactor la revista Justiţia Nouă în anii ’50, prim-arbitru de stat până în 1975, când s-a pensionat; decorat cu “Ordinul Muncii” cls. II-a în 1964 şi  cu ordinul “Steaua R.S.R.” clasa a II-a în 1971; incinerat la crematoriul “Cenuşa”; fiul său, Marian (n. 1938), a decedat în Israel în 1988;
    •    WOLF(F), “Ghiţă” – din 1948 membru al Biroului secţiei Culturale a C.C. al U.T.C./U.T.M. (v. Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 110), apoi director adjunct al Editurii în limbi străine (Kuller 2010: 189; Solomovici 2003: 88); 
    •    WOLF, Matei – conform memoriilor unui alt cenzor, Carol Neumann, până în anii ’50 şef de departament în cadrul D.G.P.T. şi profesor de economie politică pentru cenzori, ulterior într-o “funcţie administrativă măruntă” (apud Solomovici 2003: 379, 381-2);
    •    ZAHARESCU, Barbu (n. Bernard ZUCHERMAN, în alte documente cu variaţiuni “Bercu”, respectiv “Zukerman”) (11.III.1906, Bârlad – 14.XI.2000, Bucureşti) - ilegalist (membru de partid din 1923, deţinut în lagărul de muncă din Miercurea Ciuc şi în penitenciarele din Chişinău, Aiud şi Braşov, aflat pe lista de comunişti periculoşi întocmită de Siguranţă în 1941), numit la conducerea Direcţiei de Agitaţie şi Propagandă a C.C. în 1949; redactor şef la Lupta de clasă, redenumită Problemele Păcii şi Socialismului (până în 1962), director al Editurii P.M.R. şi şeful catedrei de economie politică la Universitatea Bucureşti (1948-1955), rectorul Institutului Maxim Gorki (1952-1954), director adjunct al Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice al C.C. al P.M.R. (1954-1955), ulterior ambasador în Argentina (1955-1956), Turcia (1956-1959), China, Birmania şi RPD Vietnam (1959-1961), membru supleant (1955-1965) şi titular (1965-1974) al C.C. al P.M.R./P.C.R., membru al Comisiei Centrale de Revizie (1974-1984), reprezentant P.C.R. la redacţia revistei Problemele Păcii şi Socialismului (1980-1989); decorat în 1961, 1964 şi 1981; a locuit până la sfârşitul vieţii pe Şos. Kiseleff din Bucureşti;
    •    ZAHARESCU, Betty (zisă “Bibi”) (n. PLICH) (11.IV.1913 Chişinău – 15.X.1999 Bucureşti, asasinată) – soţia academicianului Barbu Zaharescu [v. supra] (Solomovici 2001II: 22), în conducerea U:F:A:D:R: după război, decorată prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a III-a; după unele surse, bunica prezentatorului TV Andrei Zaharescu;
    •    ZAHARIA, Ilie (n. ŞTRAIT) (n. 1912) – fost ilegalist, cmbatant în Spania şi în Rezistenţa Franceză, înscris în partid în timpul studenţiei, şef al presei de partid în 1943, autor al unor articole în Scânteia (august 1944 - 1946), secretar general al Ministerului Industriei şi Comerţului (1945-1948), pentru câteva luni în 1948 secretar general al Ministerului Industriei, apoi funcţionar superior la Comisia de Stat pentru Planificare (1948-1953), “epurat”, ulterior profesor la A.S.E. Bucureşti şi redactor la revista Probleme Economice, la începutul anilor ’70 vicepeşedinte al Comitetului de Stat pentru Preţuri; decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls.III-a, iar în 1971 (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971) cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a; emigrat în Israel, apoi stabilit în SUA (Levy 2002: 210; Tismăneanu 2005: 197; Kuller 2010: 191; Cajal şi Kuller 2004: 362; Cutişteanu şi Ioniţă 1981: 104);
    •    ZAUER, I. Herman – director la Ministerul Industriei Petrolului şi Chimiei la începutul anilor ’60, decorat în 1963 cu Ordinul Muncii cls. III-a;
    •    ZEIDER, ? - dr. juristconsult (echivalentul consilierilor juridici din prezent) al M.A.E. după război; (posibilă legătură cu Mirel Costea?)
    •    ZILBER, Herbert (zis “Belu”, în fişele din penitenciare ZILBERT) (14.X.1901 Tg. Frumos – 1978 Bucureşti) - ilegalist, “la 27 de ani era spion sovietic”, condamnat ca atare la 5 ani închisoare (Solomovici 2004: 184); după război expert în delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris (1947), apoi director al Institutului Român pentru Studiul Conjuncturii, profesor de economie politică la Universitatea Bucureşti şi director al Casei de Economii şi Consemnaţiuni (C.E.C.) între 1944 şi 1947, arestat şi condamnat în “procesul Pătrăşcanu”, graţiat în 1964, ulterior publicist sub pseudonimul “Andrei Şerbulescu”.
    •    ZUCKMAN, ? (Zuckerman?) – în 1947-1948-? Inspector în cadrul Direcţiei Generale a Controlului Economic de pe lângă Consiliul de Miniştri; participă la inventarierea bunurilor Domeniilor Coroanei imediat după abdicarea regelui Mihai; menţionat în memoriile lui Vladimit Trebici (2011);

Enumerări selective precum cea de mai sus, care ar putea fi extinse în mod dezirabil până la un grad satisfăcător de cuprindere pe măsura creşterii accesibilităţii surselor primare de informare, confirmă percepţiile prima facie subiective ale unor înalţi demnitari comunişti din perioada imediat succesivă celui de-al doilea război mondial; spre exemplu,  într-o şedinţă a Biroului Politic al P.M.R. din 10 februarie 1960, Gh. Gheorghiu-Dej rememorează că la sfârşitul anilor ’40 (identificarea perioadei decurge contextual în stenograma discuţiilor) “... la CSP [Consiliul de Stat al Planificării] peste 80% [erau] elemente de origine evreiască […] Am întrebat de ce la Consiliul de Miniştri sunt peste 60% elemente evreieşti, cine i-a adus acolo, au venit singuri?” (apud Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 641, 644, subl. n., I.A.).
Contextualizate şi supuse verificărilor obiective, asemenea percepţii depăşesesc spaţiul subiectivismului perceptual pentru a-şi identifica solide confirmări empirice în mai toate segmentele administraţiei şi sistemului politic centrale din primii ani de comunism în România; alegând aleator două ministere ca exemple ale ponderii evreilor la vârful aparatului administrativ la momentul iulie 1949 (cu o pondere a evreilor de 2,5% în totalul populaţiei României):
    •    în Ministerul Afacerilor Externe, erau evrei [cel puţin următorii]:
    •    în centrală - ministrul (A. Pauker); secretarul general (şi simultan ministrul-adjunct) al Ministerului (Ana Toma (Grossman), care i-a succedat lui E. Mezincescu (Mesinger)); proximul (din 1950) prim-adjunct al Anei Pauker, Avram Bunaciu; secretara ministrului (Ilca Melinescu (Wasserman); şeful direcţiei Cabinet al ministrului (C. Bogdan (Grünberg)), şefa direcţiei cadre (I. Felix, din 1950); 10 din cei 12 (adică 83%) şefi de direcţii şi departamente (E. Balaş (Blatt); E. Micu-Chivu (Klein), I. Ardeleanu (Adler), C. Ardeleanu (Turcu), M. Bălănescu (E. Bendel), E. Georgescu (Samoilă), C. Luca-Boico, C. Lustig, P. Iosif (Brauchfeld), E. Păsculescu (Tescovici), Nicu Şerban (Herşcovici)); acestora li se adăugau la nivelurile ierarhice subsidiare o multitudine de funcţionari de diverse ranguri şi grade diplomatice (Zeider, S. Ijacu (Izsak), T. Huck, A. Jacob-Feuerştein, tov. Maer, tov. Fischer, tov. Kimell, Alice Fetcu, tov. Altăraş, I. Petran (Pocler), Max Fonea, tov. Tenţ, Sanda Clejan, Viorica Roth, J. Văleanu (Losac), George (Ştrul) Beraru, M. Aderca (Adelstein), Lupan, Roberta Gaston-Marin, etc.);
    •    la nivelul reprezentanţelor diplomatice – şefii misiunilor, inter alia, la Moscova (S. Bughici (David), Roma (M. Levin), Paris (N. Lăzărescu (Lazarovici)), Tel Aviv (P. Davidovici), Budapesta (I. Farladanschi), plus prim secretarul legaţiei de la Stockholm (E. Dan/Davidovici), consulul în Bulgaria (la Rusciuk – Rudolf Stoian), cărora li se adăugau nenumăraţi alţi funcţionari diplomatici precum J. Rosenthal, E. Weinstoc(k), Marcela Simionescu, A. Lăzăreanu (expulzat cu câteva luni înainte) şi A. Vogel (până în 1948) (toţi la Washington, unde din 1950 avea să fie ministru H. Făinaru), S. Viţianu (Witzman) (la Berna), I. Szillagy (Londra), Y. Goldenberg (Cairo), etc., etc., etc.
    •    în conducerea Ministerului Artelor şi Informaţiilor, în aceeaşi perioadă de referinţă, erau evrei: ministrul (E. Mezincescu (Mesinger); secretarul general (N. Moraru (I. Şafran); la nivelul directorilor şi inspectorilor şefi (practic toţi evrei, mai puţin, probabil, directorul C-tin Bugeanu, respectiv Dumitru Mihalache, unul din cei 3 secretari generali ai ministerului în 1948) – M. Breslaşu (Breslau/Bresliska), P. Iosif (premergător stagiului la M.A.E.), A. Mendelsohn, A. Lăzărescu (Lazarovici), M. Novicov (Neuman), M. Davidoglu (Davidsohn), Simion Alterescu (Ierusalim), R. Bogdan, şi R. Negreanu (Schwartz); regizorul S. Alperin, Harry Brauner – secretarul organizaţiei de partid din minister (v. infra), etc., etc., etc., iar conform Jurnalului (1948-1954) scriitorului Pericle Martinescu, la sfârşitul anilor ’40, din 147 de angajaţi ai Ministerului Artelor şi Informaţiilor, “100 aveau nume de împrumut” (apud Solomovici 2003: 380).
Similar, în palierul politic, în primul mandat al C.C. al P.M.R. (1948-1955), din totalul de 40 membri cu drepturi depline ai Comitetului, 15-16 erau evrei, adică 37,5-40% (faţă de o pondere în totalul populaţiei României de 2,5%): 1. (?) Petre Borilă (Rusev); 2. Iosif Chişnevschi (Roitman); 3. Constanţa (Helena) Crăciun; 4. Gheorghe Florescu 5. Teohari Georgescu (B. Tescovici); 6. Vasile Luca (L. Luka); 7. Mişa Levin; 8. Ana Pauker (Rabinsohn); 9. Ion Pas (C. Schritter); 10. Leonte Răutu (Oigenstein); 11. Iosif Rangheţ (Rangecz); 12. Wiliam Suder; 13. Barbu Solomon; 14. Avram Şerban (Asriel); 15. Alexandru Moghioroş (Balogh), 16. Ion Niculi (cel din urmă cf. Solomovici 2001II: 17). În acelaşi pattern, din cei 16 membri supleanţi ai C.C., cel puţin 6 erau evrei: S. Bughici (David), A. Braeşter, A. Manea (Mendelsohn), O. Manole (Zeitman), Gh. Stoica (Cohn) şi Ghizela Vass. Cât priveşte Secretariatul P.M.R, aceasta era condus de un român – Gheorghiu-Dej, secondat însă de Teohari Georgescu (Tescovici), Ana Pauker (Rabinsohn) şi Vasile Luca (Luka), la fel cum în Biroul Politic, aproape jumătate din membri (6 din 13) erau evrei – I. Chişinevschi, M. Constantinescu (cu controversa de rigoare, v. supra), V. Luca, Al. Moghioroş şi A. Pauker.
În continuarea multiplelor exemple posibile, la secţia Propagandă şi Agitaţie a Comitetului Central, cf. chiar statului de funcţii întocmit în cadrul secţiei în decembrie 1949, componenţa etnică (bazată pe criteriul minimalist al naţionalităţii autodeclarate) indica la vârf 4 din 6 şefi evrei (şeful secţiei L. Răutu, iar între cei 5 adjuncţi Ofelia Manole, Mihai Roller şi Nicolae Goldberger), iar în ansamblul secţiei 22 evrei din 61 activişti în total (adică 36%) (A.N.I.C. fond C.C. al P.C.R. – secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar nr. 51/1949, ff. 115-6, 118-21), numărul şi ponderea lor reale (i.e. obiective, bazate de exemplu pe criteriul ascendenţei materne) fiind probabil chiar mai mare, într-un denunţ flagrant al “stasticilor” oficiale potrivit cărora, în iulie 1947 spre exemplu, doar 4,16% din totalul membrii partidului ar fi fost evrei. În fapt, la fel ca în cazul Securităţii, după cum vom ilustra mai jos, aparatul politico-administrativ era unor semnificativ stratificat etnic, cu românii constituind majoritatea incontestabilă la baza piramidei, la nivelul posturilor de execuţie, fără răspundere, iar evreii masiv suprareprezentaţi la vârf, în posturile de conducere; în 1952, când peste 120.000 de evrei emigraseră deja în Palestina, respectiv Israel, în P.M.R. evreii reprezentau, chiar şi conform – se cuvine încă o dată accentuat – statisticilor oficiale de partid, 20% din şefii adjuncţi de secţie, 20% din instructorii de sectoare, 30,7% din şefii de sectoare şi nu mai puţin de 50% din şefii de sectoare (Ionel 2001: 251-70).
În acelaşi sens, dar în alt sector decât cel pur politic-administrativ, Colegiul Farmaciştilor oferă la momentul 1948 un tablou asemănător: toţi cei 3 membri ai comisiei centrale coordonatoare erau evrei (A. Bernstein – secretar general, D. Braeşter Marcu şi V. Rothenberg – membri); din totalul de 47 filiale judeţene (oficial “secţiuni judeţene”) supuse reglementării, 22 (adică 46,8%) erau conduse de evrei; din totalul de 155 membri ai acestor comisii, numiţi prin ordin al Ministrului Sănătăţii, 82 (adică 52,9%) erau evrei (v. M.Of. (părţile I B) numerele 141 din 22 iunie 1948 (pp. 5283-4) şi 155 din 8 iulie 1948 (pp. 5713-4)).
Această veritabilă acaparare de către evrei a poziţiilor-cheie în ierarhia comunistă de stat a fost confirmată în timp inclusiv de surse externe, a se citi filosemite, recte ambasada S.U.A. la Bucureşti, din al cărei sediu, într-o celebră acţiune de spionaj, Securitatea română a reuşit în 1964 să sustragă prin fotocopiere raportul de uz intern numit “Evreii din România: o minoritate care dispare”, document în care se afirmă (în traducerea angajaţilor Securităţii):

“În 1945, o mare parte a aparatului de stat şi de partid era în mîinile evreilor, aşa încît, în 1950, se ajunsese la o situaţie penibilă, în care poate 2% din populaţia ţării deţinea peste 25% din posturile cheie ale regimului. În această perioadă se povestea că singura deosebire între Comitetul de Stat al Planificării şi Ministerul Economiei din Israel consta în faptul că în ministerul israelian se puteau găsi şi cîţiva arabi.” (din raportul înaintat Consiliului Securităţii Statului, apud Oprea 2002b, subl. n., I.A.)

Practic, “radiografii etnice” precum cele sus-prezentate, confirmate din multiple surse, de la cele oficiale româneşti la cele diplomatice americane sau de la surse evreieşti la autori comod etichetaţi şi implicit repudiaţi sub eticheta-anatemă “antisemiţi”, pot fi operate pentru toate ministerele, agenţiile, consiliile şi comisiile de stat din România anilor (în special) 1948-1952. Ele confirmă diversele estimări ale ponderii evreilor la vârful piramidei administrativ-politice de tipul celor avansate de Dej şi Răutu [v. supra şi infra] şi respectiv chestionează sever  competenţa şi/sau natura intenţiei unor autori precum H. Kuller, în a cărui opinie, “în anii 1944-1950, în vârful ierarhiei de partid şi în Consiliul de Miniştri se aflau, însă, doar câteva persoane de origine evreiască; în eşalonul doi câteva zeci; […]” (apud Solomovici 2003: 33; subl. n., I.A.).
În mod frecvent, chiar şi în ministerele / agenţiile / diversele alte instituţii centrale în care şeful nominal era român, scontându-se astfel aparenţa “românităţii” puterii administrativ-politice, în jurul său evreii ocupau într-un cvasi-monopol funcţiile de conducere imediat inferioare (i.e. poziţiile de ministru adjunct, secretar general, consilieri superiori, şefi de direcţii şi/sau departamente, etc.). Spre exemplu, în primele luni ale anului 1948, ministrul aromân Florica Bagdasar era înconjurată la Ministerul Sănătăţii de: secretarul general Ofelia Manole-Vinea (n. Zeitman), miniştrii adjuncţi L. Grom şi Gh. Schmitzer, Natalia Scurtu (Koroţkova) – membru în Colegiul Ministerului, şefii de direcţii (cu o singură excepţie, toate conduse de evrei) A. Şaim (direcţia T.B.C.), P. Pruteanu (Solomonovici) (direcţia Policlinici şi Spitale), A. Barhad (direcţia Farmacii şi Medicamente), M. Franche (direcţia Igienă şi Medicină Preventivă), Leon Panţer (şeful adjunct al Direcţiei Medicină Curativă), inspectorii generali sanitari Mari Goldenstein, Luş Leibovici şi Ilie Lazarovici, cărora li se adăuga majoritatea evreiască a cadrelor didactice de la şcoala de admnistratori de spitale şi instituţii de ocrotire de pe lângă minister (M. Carli, M. Custon, M. Vaisenberg, A. Gärtner), plus numeroşi alţi diverşi funcţionari evrei la nivelurile ierarhice imediat inferioare ale centralei ministerului (A. Kreindler, S. Hirsch, A. Brill, I. Bogdan (Solomon), S. Brill, Z. Metch, M. Pinsler, O. Maller, C. Solomon, G. Grosz, H. Dunăreanu (Mendelsohn), etc.).
Orice minimă cercetare neutră în domeniu evidenţiază o apetenţă halucinantă a evreilor din România pentru funcţii şi posturi guvernamentale, în ceea ce S. Bottoni denumea “o adevărată filieră evreiască” (alături de una maghiară) “în diferite aparate ale nomenclaturii” (Bottoni 2010: 59). În continuarea exemplelor aleatoare, în 1964 de pildă – aşadar după cele două valuri de “epurare” din sistemul comunist, pripit şi comod pretinse a fi “antisemite” de numeroşi autori evrei - tabelul angajaţilor salariaţi ai Ministerului Industriei Alimentare pare a fi cea a unei instituţii din Tel Aviv, nu din Bucureşti, lista cuprinzând, inter alia, numele: M. Sterescu, S. Babenco, C. Baltazar, D. Fişler, Pascu Ştefănescu, Avram Şerff, Iacob Răutu, Deziderius C.B. Schwartz, Alfred Savu, Beniamin Tenenhaus, Ladislau Adler, Andrei Salamon, Rosine Leibovici, Vasile Snorpel, Atanasie Bercu, Maier Leinwand, Sofia Terzian, Iacob Roşca, Al. Rachmistriuc, Lelia Manciu, Horaţiu Mark, Osias Mandel, Horia Bârlădeanu, Cecilia Elsa Şafer, Albertina Poenaru, Ghizela Finchelstein, Erica Horovitz, Susana Irosch, Nicolae Trestianu, Serufina Bălan, Steluta Sabanof, Dorina Kahan, Paul Kellner, Radu Oroveanu, Pinhas Rabinovici, Miriam Şerban, Max Şapira, Ionel Landauer, Bernard Freier, etc...
Elocvent în acest sens şi totodată lăudabil ca sinceritate, până şi un autor evreu, Teşu Solomovici, admite  - chiar dacă singular între autorii evrei - că:

“în primii ani de domnie ai tovarăşului Gheorghiu-Dej, evreii comunişti ocupaseră fotolii în toate etajele superioare ale politicii, culturii şi ale administraţiei de stat […] Este adevărat, comuniştii evrei erau peste tot, în Biroul Politic şi înaltul aparat de partid, […] în Armată, Securitate, Procuratură şi în Miliţie, […] în organismele de stat, economice şi culturale […]” (Solomovici 2001 II: 42).

Subsecvent, o asemenea realitate cuantificabilă statistic generează următoarea pre-concluzie de natură sociologică: din punct de vedere etnic, religios şi al opţiunilor politice, puterea administrativ-politică instaurată parţial după 23 august 1944 şi complet din 1948 a fost reprezentativă mai degrabă pentru minoritatea evreiască din România, suprareprezentată în proporţii de ordinul miilor la sută la vârful ierarhiei de stat, decât pentru majoritatea română, care, prin contrast, a rămas suprareprezentată în rândurile deţinuţilor politici şi ale rezistenţei anticomuniste din munţi. În multe sectoare de activitate ale aparatului politic şi de stat comunist se remarcă o veritabilă stratificare etnică a personalului, cu evreii suprareprezentaţi de zeci de ori faţă de ponderea minorităţii lor la nivel naţional şi chiar majoritari la vârful organizaţiei, unde românii reprezentau o minoritate statistică adesea insignifiantă.







APARATUL REPRESIV
(Securitate, Miliţie, Jandarmerie, etc.)



Într-o perspectivă de ansamblu asupra publicisticii în materie, fie aceasta academică sau jurnalistică, analiza poziţiei şi rolului evreilor în Securitatea din România primilor ani de după război pare chiar mai distorsiontă şi polarizată decât cercetările consacrate evreilor din aparatul politic-administrativ al aceleiaşi perioade. Grosso modo, dincolo de rarisime exemple de cercetare ştiinţifică obiectivă şi neutră, fundamentată de principiul sine ira et studio, se disting două tendinţe şi “tabere” asociate acestora:
    •    “minimalistă” - grupând în majoritatea ei covârşitoare evrei (exemple marcante politologul Vladimir Tismăneanu, publicistul Harry Kuller, fostul procuror Shlomo Leibovici-Laish sau jurnalistul Teşu Solomovici), dar nu numai (ex. Marius Oprea), caracterizată de o tendinţă regretabilă de a minimaliza, bagateliza sau relativiza contribuţia evreilor la instaurarea şi consolidarea aparatului represiv în România, tendinţă tributară probabil unui subiectivism defensiv inerent în faţa acuzaţiilor generalizante ale“taberei adverse”; şi respectiv
    •    “maximalistă” – grupând  autori ne-evrei (goim), în majoritatea lor insuficient instruiţi în tehnici şi metode de cercetare, fie acestea de tip academic sau informativ, şi în consecinţă cu o propensiune spre radicalizări şi generalizări lipsite de fundamentare., etichetaţi pe cât de frecvent, pe atât de expeditiv, ca “extremişti”, “antisemiţi”, “ultranaţionalişti”, etc.  Se cuvine precizat că acestei “tabere” îi este inclusă în bloc, de către majoritatea “minimaliştilor”, şi memorialistica unor multipli foşti ofiţeri de Securitate precum generalii Neagu Cosma şi Nicolae Pleşiţă, colonelul Gheorghe Raţiu ş.a.
Prima facie, cvadruplu avantajată de
a.) pregătirea academică superioară a exponenţilor săi,
b.) reţeaua informaţională internă comunităţilor evreieşti din ţară,
c.) remanenta penurie, precaritate şi obscuritate a surselor primare de cercetare accesibile public (i.e. a documentelor oficiale interne ale Securităţii), şi
d.) relativismul uneori dificil surmontabil în literatura de specialitate al definirii operaţionale a “evreităţii”,
tabăra “minimalistă” pare să se fi impus, cel puţin în mediul academic şi al cercetării universitare. În esenţă, teza acesteia afirmă că în Securitatea anilor imediat postbelici, evreii din România ar fi fost suprareprezentaţi doar într-o măsură nesemnificativă în raport cu ponderea lor în totalul populaţiei statului din acea perioadă (adică aprox. 2,5% la recensământul naţional operat pentru momentul ianuarie 1948). Practic, în sprijinul acestei teze se furnizează o singură informaţie de natură statistică (şi aceasta de fapt eronată, v. infra), preluată în multiple lucrări – o comunicare făcută de către directorul general al Direcţiei Generale a Securităţii poporului, Gheorghe Pintilie (el însuşi minoritar) în cadrul unei “şedinţe de analiză a muncii” din 11 februarie 1949, statistică indicând defalcat în funcţie de organizarea Securităţii următoarea “componenţă naţională” a personalului de ofiţeri:
    •    D.G.S.P. - aparatul central: 890 români (adică 85,3%), 127 evrei (12,2%), 7 maghiari (0,7%), 5 ruşi, 6 greci, 2 armeni şi 6 de alte naţionalităţi;
    •    D.R.S.P.-uri (cumulat): 1781 români (80,1%), 192 evrei (8,6%), 205 maghiari (9,2%), restul 15 ruşi, 12 iugoslavi, 5 cehi, 4 germani (la aproximativ aceeaşi pondere în populaţie cu cea a minorităţii evreieşti), 3 bulgari, 3 greci şi 3 armeni;
    •    D.R.S.P. Bucureşti: 260 români (90,6%), 22 evrei (7,6%), restul 2 maghiari, 1 rus, 1 armean şi 1 polonez;
    •    Total D.G.S.P.: 3334 români (83,9%), 338 evrei (8,5%), 247 maghiari (6,2%), 24 ruşi (0,6%), 13 iugoslavi (0,3%) şi 17 alţii (0,4%) (v. Deletant 1995:63, Troncotă 1999:337, Solomovici 2001II: 44, etc., etc., etc.)
De la această unică informaţie de natură statistică pornind, “minimaliştii” formulează corespunzător şi concluzii de tipul:

“Aşadar, a pune în sarcina diverşilor minoritari întreg cortegiul de orori săvârşite de această instituţie este un fapt nu doar simplificator, ci chiar eronat, menit în fapt sã protejeze imaginea securistului de etnie românã, care n-ar fi avut nimic de a face cu teroarea dezlănţuită în acei ani.” (Nastasă şi Salat 2003: 21)

O atare construcţie argumentativă aminteşte involuntar de aforismul atribuit (mai ales) lui Mark Twain - “Există trei tipuri de minciuni: minciuni, minciuni sfruntate, respectiv statistici” – întrucât raţionamentul  rămâne sever viciat de cel puţin trei probleme majore interrelaţionate:
    •    fiabilitate (i.e. reliability) redusă - dincolo chiar de identitatea minoritară a însuşi comunicatorului cifrelor, Gheorghe Pintilie, născut Timofei “Pantiuşa” Bodnarenko (idee, e adevărat, susceptibilă la eroarea de logică argumentum ad hominem circumstantiae), multe voci ale unor foşti angajaţi din sistem afirmă în mod răspicat existenţa unor recomandări oficiale adresate în anii de după război evreilor din partid, presă sau aparatul represiv de a-şi româniza numele, în scopul menţinerii măcar a aparenţei de românitate a instituţiilor statului, aceasta dincolo de cazurile numeroase în care “românizarea” numelor era făcută voluntar. În plus, comunicarea internă în discuţie a avut loc cu 4-5 luni înainte de decizia suplimentării personalului D.G.S.P. de la 4641 la 7252 persoane. Ba mai mult, şi incomparabil mai grav, “statistica” în discuţie este frecvent citată eronat şi omisiv; cercetări mai recente (şi totodată mai temeinice) indică drept corecte cifrele de
    •    10% evrei în totalul personalului D.G.S.P. în febr. 1949, după criteriul originii etnice declarate;
    •    15, adică 25% evrei, din totalul celor 60 ofiţeri superiori ai D.G.S.P. – i.e. o suprareprezentare la vârful Securităţii de 900% (!) faţă de ponderea în totalul populaţiei României (vezi, pentru detalii, Oprea 2002: 65-7, Troncotă 2006: 59-60, respectiv Catalan şi Stănescu 2004: 42 şi n. 23, deşi – vezi infra – chiar şi aceste cifre sunt probabil subestimări). În aceste context, perpetuarea cu obstinaţie de către “minimalişti” a cifrelor indicate în premieră în urmă cu 15 ani de către Denis Deletant este pe cât de regretabilă, pe atât de suprinzătoare în cazul în care se doreşte asumarea bunei-credinţe a cercetărilor lor;
    •    inadecvare metodologică - cifrele avansate sunt, oricum, parte a unei comunicări interne instituţiei, bazate în totalitate pe naţionalitatea declarată (mai exact “originea etnică”) a respondenţilor, în contextul în care, aşa cum prefaţam introductiv, de-a lungul timpului s-au consemnat multiple exemple, atât în PC(d)R, cât şi în securitate, ale unor evrei care se declarau din punct de vedere etnic ruşi, maghiari, români, etc. în ciuda tuturor evidenţelor (vezi bunăoară aceeaşi problemă în cazul statisticilor referitoare la membrii P.C.d.R. în perioada ilegalităţii, cu mulţi evrei declarându-se maghiari, de la Alexandru Moghioroş la Ghizela Vass sau de la Nicolae (Miklos) Goldberger la Alexandru Sencovici – o problemă de altfel caracteristică nu doar comuniştilor, ci în genere evreilor maghiarofoni din Ardeal. Or, cu multipli ofiţeri de Securitate evrei, dar autodeclaraţi ca de alte naţionalităţi, pentru atingerea unui grad minimal de rigurozitate metodologică şi acurateţe a concluziilor, o cercetare a relaţiei evrei-Securitate în perioada post-război ar reclama completarea informaţiilor obţinute pe baza autoidentificării etnice a subiecţilor analizei, una prin definiţie relativ-subiectivă, cu alte date şi informaţii, dezirabil obiective (ex. “religia părinţilor”, “religia mamei”, “religia respondentului”, “limba maternă”, “V-aţi convertit?”, “familie mixtă?”, etc.), care să aproximeze concluziile cercetării cât mai aproape de realitatea obiectivă supusă cercetării;
    •    relevanţa redusă pentru înţelegere şi cunoaştere – cifrele în discuţie, chiar şi considerându-le, arguendo, corecte, sunt menite a oferi doar o imagine holistă a structurii etnice declarate a personalului militar superior al D.R.S.P, fără a
    •    supune analizei cei 4 ani şi jumătate de după 23 august 1944 şi până la 11 februarie 1949, nu mai puţin marcată de represiuni decât cea de după înfiinţarea formală a D.G.S.P.;
    •    include în analiză funcţionarii civili ai Securităţii, între care zeci de evrei (de la cadre didactice la profesori ai şcolii de ofiţeri de Securitate de la Băneasa, etc.);
    •    lua în calcul celelalte componente ale aparatului represiv funcţionale la acea dată (S.S.I. miliţie, jandarmerie, forţele armate, etc.);
    •    cunoaşte numărul şi identitatea tuturor informatorilor, respectiv ofiţerilor acoperiţi/conspiraţi (incl. “rezidenţii”);
    •    diferenţia după nivel şi natura de conducere a posturilor sau funcţiilor deţinute de evrei în cadrul Securităţii.
Bunăoară, o coroborare a etnicităţii cu nivelul ierarhic al funcţiei oferă o imagine de ansamblu radical diferită de cea  propusă de “minimalişti”, ilustrând o suprareprezentare descriptibilă eufemistic ca “majoră” la nivelurile ierarhice superioare ale Securităţii în etapa ei incipientă. Concret, în M.A.I.-D.G.S.P., la momentul de referinţă ianuarie 1949, evreii ocupau următoarele posturi, respectiv conduceau:

    •    ministrul Afacerilor Interne -  Teohari Georgescu – cu probabilitate confortabilă, evreu (n. Burăh Tescovici, v. supra);
    •    secretarul general al ministerului – George Silviu (n. Silviu Iancu Guliger);
    •    unul din cei doi directori generali adjuncţi ai D.G.S.P. (celălalt fiind rus) – Alexandru Nicolschi (n. Boris Grünberg, v. infra);
    •    6 din cele 10 Direcţii Naţionale ale Securităţii (altfel spus, 60%!): I Informaţii Interne (condusă de col. Gavrilă Birtaş, cu adjuncţii săi lt.-col. Andrei Gluvacov şi col. Gheorghe Adorian), V Cercetări Penale (col. Mişu Dulgheru (Dulberger)), VII Tehnică (col. Szacsko Şandor), VIII Cadre (col. Alexandru Demeter), X Administraţie (col. Ervin Holţier (Holzer)), IV Contraspionaj în Forţele Armate (col Mihai Eugen Breban);
    •    cel puţin 8 din cele 13 Direcţii Regionale ale D.G.S.P. (adică 61%!): Bucureşti – lt.-col. T. Sepeanu (avându-l ca adjunct pe maiorul Moise Senater); Braşov – col. Kalausek Iosif (Koloman) (avându-l ca adjunct pe col. Adalbert Izsak); Cluj – col. Mihai Patriciu (Weiss); Craiova – lt.-col. Eugen Vistig (Wisting); Galaţi – col. Mauriciu Ştrul (cu adjunctul lt. C. Grimberg); Oradea – col. Ludovic Czeller (Zeller); Suceava – lt.-col. Ioan Popicu (Adalbert Poppig, secondat de adjunctul Dumitru Bacal); Timişoara – Koloman Ambruş;
    •    cel puţin 12 din cele 44 Servicii Judeţene ale Securităţii Poporului: Turda, Ialomiţa, Râmnicu Sărat, Bacău, Satu Mare, Alba, Baia, Botoşani, Rădăuţi, Severin, Caraş, Mureş
    •    directorul Secretariatului D.G.S.P. – mr. Wilhelm Einhorn (avându-l ca adjunct pe Sharit I. Bogdan);
    •    unul din cele două birouri din cadrul Secretariatului D.G.S.P., era condus de cpt. Emanoil Schmerler (biroul Cifru);
    •    comandantul Şcolii de ofiţeri de Securitate de la Băneasa – col. Ervin Voiculescu (n. Weinberg), plus 5 din cei 7 şefi de catedră ai Instituţiei (Zissu S. Cohn, Raoul David Demetrescu, List, Rigman, Leon Tokatlian, cel din urmă declarat armean, însă de origine evreiască, venit în România via Bulgaria);
În cadrul întregului minister de Interne, ofiţerilor D.G.S.P. amintiţi li se adăgau, pe poziţii omoloage:.
    •    şeful Direcţiei Generale a Miliţiei – Pavel Cristescu (Kleinman);
    •    locţiitorul politic al ministrului – Mihai (Michal) Boico;
    •    şeful Direcţiei Generale Politice a M.A.I. – Mihai Burcă (Michal Bursch);
    •    locţiitorul politic al Comandamentului Trupelor de Securitate – Iacob Bulan;
    •    şeful spitatului militar M.A.I. – Ernö Kahána (1945-1954, succedat de col. dr. Iancu Herşcovici);
    •    directorul Casei de Cultură a M.A.I. – col. Beria Fuchs, etc.
Subsecvent unei asemenea stratificări etnice a personalului în particular al Securităţii şi în ansamblu al M.A.I., cu evreii spectaculos suprareprezentaţi la nivelurile de conducere, opozant poziţiei minimaliştilor, par a descrie mult mai fidel realitatea urmărită aprecierile unor foşti ofiţeri (români) de Securitate. Între aceştia se numără între cele mai sonor figuri fostul general Mihai Caraman, a cărui percepţie este reprodusă textual de jurnalistul (evreu) Teşu Solomovici:

„[…] Mihai Caraman, unul din şefii serviciilor secrete în anii lui Ceausescu şi, apoi, în anii post-revoluţionari... m-a întrebat daca voi scrie adevărul, adică despre năvala comuniştilor evrei, imediat dupa 23 August 1944, în structurile Partidului şi în organigramele serviciilor represive” (Solomovici 2005b, subl. n, nota I.A.).

Din aceeaşi direcţie, fostul şef al Direcţiei I, colonelul Gheorghe Raţiu, evoca modul în care după război “Securitatea a fost dată pe mâna evreilor, ungurilor şi ruşilor, care, în aparatul central şi la principalele unităţi teritoriale, ocupau funcţii de comandă” (Gh. Raţiu 1996: 280), în timp ce fostul general Nicolae Pleşiţă exemplifică pentru Cluj: “Eu, când am fost numit comandant al Regionalei Cluj [anii ’60, n.n.], am putut vedea că în Securitate nu erau decât unguri şi evrei. Ici-colo mai apărea şi câte un român chior. Foarte greu mi-a fost să românizez aparatul din Cluj” (apud Troncotă 2003b: 52).
În fundamentarea empirică a unei asemenea retrospective aparent pur perceptuale se poate elabora o enumerare fără pretenţii de exhaustivitate a unor evrei activi în mod relevant în aparatul represiv (în mod primar Securitate şi Poliţie/Miliţie, secundar Jandarmerie şi Forţele Armate, imediat după 23 august 1944) (cu numerotare curentă în continuarea celei precedente):

    •    ABRAM, Herşcu – fost tinichigiu, locotenent de Securitate, emigrat în Israel în 1959 (Caţavencu 2007: 2; Solomovici 2004: 566);
    •    ABRAMOVICI, Emilia – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 62, vol. I, u.a. 3/1952, vol. I);
    •    ABRAMOVICI, H. Moritz, zis “Mişa” (fiul lui Herşcu) – căpitan, iniţial inspector responsabil cu propaganda în cadrul M.A.I., ulterior şef la Şcoala de Miliţie din Şoseaua Olteniţei până în anii ’60; 
    •    ABRAMOVICI, Marcu – la sfârşitul anului 1947 – începutul anului 1948 comisar la Serviciul Judeţean de Siguranţă Roman, apoi încadrat cu grad de sublocotenent la Biroul de Securitate din bacău (A.N.I.C., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, ff. 220-319; A.C.N.S.A.S, fond Documentar, dosar nr. 4080 (cota S.R.I.), f. 258);
    •    ABRAMOVICI, Marcu - locotenent de Securitate, anchetator al lotului Vasile Luca în 1952-1954, apoi anchetator la penitenciarul Uranus din Bucureşti (Caţavencu 2007: 2; Solomovici 2004: 566; Jela 2001); 
    •    ADAM, Mauriciu (n. WEISZ/WEISS Mauriţiu) - membru de partid şi căpitan de Securitate, şeful Serviciului de Poştă Specială din M.A.I. (1946-1952), ulterior cercetat disciplinar pentru că în timpul ilegalităţii, la arestare, a avut o purtare laşă, recunoscând legăturile sale în mişcarea muncitorească şi divulgând pe un tovarăş (dosar disciplinar sub numele parţial eronat “Adrian Mauriciu” la C.C.P. (nr. 51/111 din 27.I.1953), vezi pentru coroborare şi nume corect şi A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R., secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 3/1951, f.10; Caţavencu 2007: 3; Solomovici 2001II: 43; Banu 2005; Deletant 1995b: 57; Cosma 1994: 68).
    •    ADAM ADLER, Iosif – maior la Securitatea Bucureşti, în 1960 prezent ca şef al cabinetului de marxism-leninism din M.A.I. (Caţavencu 2007: 3; probabil aceeaşi persoană cu locotenentul M.A.I. Iosif Adam, n. 1926, menţionat în Berindei, Dobrincu şi Goşu, 2009: 315);
    •    ADORIAN, Gheorghe – în mod eronat considerat român în multiple studii şi cercetări despre Securitate; în fapt evreu maghiarofon originar din Arad, recunoscut ca evreu fost voluntar în Spania (şi apoi chiar internat în lagărul de muncă de la Buchenwald în perioada 20 nov. 1943 - 11 apr. 1945) inclusiv de autorii evrei David Diamant (1979: 370) şi Martin Sugarman (f.a. p. 108); ilegalist în Cluj la începutul anilor ‘30, după război revenit în România, iniţial în S.S.I., apoi colonel (în 1949) D.G.S.P. şi şef al Direcţiei I Informaţii Interne, uneori menţionat şi ca şef al Direcţiei Politice a M.A.I. (v. Solomovici 2003: 88), probabil începând cu 1950; ulterior cadru didactic şi autor la Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R., decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. III-a; căsătorit cu Judith, fiica liderului comunist din Ardealul de Nord Hillel Kohn, profesoară cu grad de conferenţiar la I.P.B. în anii ‘70; stabilit în anii ’80 în Elveţia (via Israel), acolo unde locuia fiica sa, Ana [Cathy? n.n., I.A.] (v. şi I.R.I.R. şi Caţavencu 2004; Solomovici 2003: 88 şi Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 506 n. 15, lucrări care îl menţionează în mod corect ca evreu);
    •    AHAILOVICI, Aron - din aprilie 1945 comisar-ajutor în cadrul Biroului de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 4048 [cota S.R.I.], ff. 63-65);
    •    ALBERTI, D. Iosif – ofiţer M.A.I., ulterior profesor la Şcoala de Miliţie până în 1962, când va fi trecut în rezervă;
    •    ALBINI, Iancu (n. 1898 Bucureşti) – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (62 vol. I, u.a. 3/1952, vol. I);
    •    ALBU, ? (n. Gyuszi WEISS) - şeful biroului Siguranţei Arad după 1944 (menţionat în Solomovici 2001II: 56);
    •    ALTKOPF, Mendel – locotenent-major M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 62 vol III, v. şi u.a. nr. 3/1952, vol. II);
    •    AMBRUŞ, B. Coloman (Francisc) (n. 24.II.1907 Livada de Câmpie, Hunedoara – d. 1987, Braşov) (fiul lui Balint şi Ludovica) – colonel de Securitate, membru de partid, şeful D.R.S.P/D.R.S.S. Banat-Timişoara (1948-1951, cu grad de lt.-col.-), şeful D.R.S.S. Sibiu (1951-1952, cu grad de colonel), respectiv şeful D.R.S.S. Braşov (1952-1954-?); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, în 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a, iar în 1978 cu ordinul “23 August” cls. II-a (I.R.I.R. & Caţavencu 2004, Ioniţiu 2008:88 şi 2006: 27, 34, 43; Deletant 1995b: 62; Cosma 1994: 76vezi şi dosarul de la C.C.P. nr. 412/1059 din 20.II.1952);
    •    ANCEL, Ioil – şeful serviciului economic de la Miliţia Rădăuţi, ulterior de la Miliţia Suceava, destituit în 1954 sub acuzaţia de sionism (dosar la C.C.P. nr. 475/745, întocmit la data de 16.XI.1954); 
    •    ANDREESCU, S. Matusei (n. MATHUSEEVICI la 2.IX.1910 (Panciu, Vrancea), fiul lui Nathan şi Clara - d. 1986, Bucureşti) (uneori ortografiat Andriescu) – comisar-şef la Brigada Mobilă a Siguranţei (1947-1948), apoi căpitan la Direcţia V Cercetări Penale a D.G.S.P. (1949-1951), apoi maior şi respectiv locotenent-colonel, cu funcţia de şef de serviciu, apoi de birou la Direcţia VIII Cercetări Penale  a D.G.S.S/D.S.S. (1951-1960-?); în 1971 funcţionar la ICECHIM Bucureşti, decorat ca pensionar în 1971 cu ordinul “23 August” cls. a IV-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971); (Troncotă 2006: 63; I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Ioniţoiu 2006: 34; Goma 2007: 118; Solomovici 2004: 566; Niculae 2004: 32; Cosma 1994: 48);
    •    ANTONIU, Samuel (n. AIZICOVICI, după alte surse ARITONOVICI) (n. 12.IV.1910 Piatra Neamţ, fiul lui Mateiaş şi Betty; căs. cu Ella) - maior, şef de serviciu şi locţiitor al lui Dulgheru la cabinetul ministrului de Interne (1948-1952), ulterior director adjunct la Direcţia VIII Cercetări Penale a D.G.S.S. până în 1957, când a fost destituit şi exclus din partid, urmare a descoperirii fostei sale apartenenţe la Partidului Radical Ţărănist în perioada interbelică; deţinut 3 ani pentru neglijenţă faţă de securitatea statului; (Neştian 2010: 88; Caţavencu 2007: 12, Niculae 2004: 32; Deletant 1995b: 58; Goma 2007: 118; Cosma 1994: 48; v. şi dosarul său de la C.C.P. nr. 925/467 din 27.IV.1957); 
    •    APOSTOLESCU, Otto – directorul casei de Cultură a M.A.I. (în cadrul Direcţiei Generale Politice) timp de câteva luni în 1951;
    •    (?) ARANICI, Pavel (n. ARANYCS) – colonel la D.R.S.S. Braşov în a doua jumătate a anilor ‘50, ajuns chiar secretar de stat în M.A.I. (1961-1963); cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (2/1956) (I.R.I.R. şi Caţavencu 2004; Cosma 1994: 46, 75; C.P.A.D.C.R. 2006: 182);
    •    (?) ARONESCU, ? – anchetator şi locţiiitor al comandantului Securităţii din Oradea în 1948 (Solomovici 2004: 566); posibilă identitate cu colonelul Constantin Aronescu, menţionat de multiple surse ca prezent la serviciul judeţean Bihor în 1981;
    •    AUBERT, Henry - medic M.A.I. Timişoara, ulterior şeful catedrei de cardiologie UMF Timişoara, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (68/1955);
    •    AUER, I. E. Geza – colonel, profesor la Şcoala de miliţie din Bucureşti până în 1965, ulterior şef de serviciu în Inspectoratul General al Miliţiei (Cosma 1994: 44-83);  
    •    AVERBUCH, Iţic (fratele Vandei Nicolschi) – colonel, comandantul Securităţii locale Ploieşti în anii ‘50, avându-i ca adjuncţi pe Mauriciu Ştrul şi pe Şmilovici (Jela 2001; Solomovici 2004: 567);
    •    AVERBUCH, Izu A. - ajutor de comandant la Raionul M.A.I. Codlea, apoi la raionul Făgăraş,  participant la reprimarea partizanilor din Făgăraş (cu dosar la C.C.P., nr. 1298/715 din 17.III.1960);
    •    AVRAM, Şloim – sublocotenent la biroul V Anchete la Securitatea Dorohoi în 1949, ulterior locotenent la Securitatea din Piatra Neamţ, emigrat în Israel în anii ‘80 (v. şi Caţavencu 2007: 15; Solomovici 2004: 567, 600 – în fapt este vorba de aceeaşi persoană, n.n). 
    •    BACAL, Dumitru – locotenent-major (în 1950), locţiitor director adjunct la D.R.S.P. Suceava în 1949-1950-? (I.R.I.R. şi Caţavencu 2004; Solomovici 2004: 567; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 277);
    •    BACALU, Marcu – locotenent M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (62 vol. I, u.a. 3/1952, vol. I);
    •    BANK, Iosif – în 1953 locotenent la Securitatea din Târgu Lăpuş, iar în anii ’60-’70 era menţionat ca maior la Securitatea din Sighet (v. Vischi şi Ivanciuc 2003);
    •    BANTEA, Eugen (n. Iosub BEER) (1921 Bârlad – 1987 Bucureşti) – în anii ’60 şeful Editurii Militare, colonel, detaşat de la M.A.I. la M.Ap.N. în anii ‘70 (cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (9/1969), promovează treptat până la gradul de general-maior; director al Institutului de Studii de Istorie Militară, în anii ’60-’70 autor al unor lucrări de istoria mişcării muncitoreşti şi istorie militară română (v. şi Kuller 2008: 51); căs. cu Marcela, profesoară de limba engleză;
    •    BARBU, Daniel (n. Lenobel) – anchetator (1945-1950) în Brigada Mobilă a Direcţiei Cercetări Penale, în 1953 locotenent la Direcţia VIII (fostă V) de Cercetări Penale a D.G.S.S., emigrat ulterior în Israel (I.R.I.R. & Caţavencu 2004, Solomovici 2004: 586; Niculae 2004: 32; Jela 2001);
    •    BĂDESCU, Marcel (n. Marcel BLECHER, fiul lui Lazăr, fratele scriitorului Max Blecher) – originar din Botoşani, intrat în mişcarea comunistă în 1943, după 23 august 1944 iniţial activist de partid, apoi elev la Şcoala pentru ofiţeri M.A.I. (coleg cu Victor Ranga, Iulian Sorin, Pavel Sterescu ş.a.), după absolvire ofiţer la Direcţia Contrainformaţii a Armatei, trecut în rezervă în 1960, ulterior student la Facultatea de Istorie, apoi funcţionar la O.N.T., apoi angajat al comunităţii evreieşti, emigrat în Israel, întors în România după 1989 (M. Blecher-Bădescu în Solomovici 2003: 119-122);
    •    BĂDĂU (? BĂDAN), Alexandru (n. Alexander BRAUNSTEIN) – după august 1944 şeful Comisiei de Control al Străinilor din cadrul M.A.I., originar din Târgovişte;
    •    BĂLTEANU, M. Mihail (n. COLCHER) (n. la Lublin, U.R.S.S.) – locotenent-colonel, profesor de ştiinţe sociale la Şcoala de Miliţie, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. 32/1955), trecut în rezervă în 1962; ulterior autor al unor lucrări social-politice; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a; soţia Ritta decedată în sept. 2005 (91 ani) (Cosma 1994, I.R.I.R. & Caţavencu 2004, la intrarea “Boico Mihail”);
    •    BĂRĂNESCU, E. (n. BARANY, Elemer) – evreu maghiarofon, sublocotenent (în 1949), ulterior locotenent, şef de birou în cadrul D.R.S.P. / Raionala de Securitate Cluj (1948-1960) (I.R.I.R. şi Caţavencu 2004; Jela 2001; Vischi et al. 2005; Gavrilă-Ogoranu şi Baki Nicoară 1999: 180);
    •    BECHER, Mielu – maior de Securitate, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (2/1979) – incertă activitatea sa în perioada urmărită (1945-1965);
    •    BEINER, Gheorghe (n. Sigismund, zis “Szighi”) (rar menţionat şi ca Breiner) – originar din Cernăuţi (n. 1921), implicat în atacurile asupra Armatei Române din 28-29 iunie 1940, după iulie 1941 evacuat de sovietici în Asia Centrală, revenit în ţară în 1944, locotenent-major, locţiitor al şefului serviciului Cercetări Penale la serviciul judeţean Cluj al D.G.S.P. (1948-1959), ulterior şeful secţiei I de securitate regiunea Hunedoara-Deva, emigrat în 1970 în Israel (I.R.I.R. & Caţavencu 2004, Duţu et al. 2002: 12, Goma 2007: 178-9, Cosma 1994: 83menţionat pentru brutalitatea sa şi în memoriile lui Raoul Şorban, Raul Volcinschi şi Ovidiu Vasilescu, fost deţinut la Gherla);
    •    BENEDEK, Ştefan (n. 13.VIII.1910) – căpitan M.A.I. (1952), de profesie lăcătuş, membru P.C.d.R. din 1935, propus pentru decorare în 1961 într-un raport al Cancelariei P.M.R.;
    •    BERCIU, Ştefan (13.VII.1928 Bucureşti - 13.I.2000 Bucureşti) – ofiţer la Miliţia Judiciară Bucureşti, secţia Moravuri, între 1947 şi 1967 iar “în civil” autor de piese şi romane poliţiste (Kuller 2008: 63); incinerat la crematoriul “Cenuşa” din Bucureşti;
    •    BERCOVICI, Samuil – comisar la Chestura Poliţiei municipiului Iaşi (august 1944 – aprilie 1945, ulterior disponibilizat urmare a restructurării) (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 99);
    •    BICHEL, Ion (n. Ivan) (uneori ortografiat Bikel) – din grupul lui Serghei Niconov, încadrat ofiţer în S.S.I. după 1945, în anii ’60 colonel în cadrul D.I.E., apoi “acoperit” în cadrul agenţiei economice a României din Frankfurt am Main (I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Solomovici 2003: 449-50, 453; Ozon 2001; Cosma 1994: 44);
    •    BIRTAŞ, Gavrilă (n. Janoş BIRTAS) (n. 1905 Baia Mare) – evreu maghiarofon, fost luptător în Spania, probabil agent N.K.V.D. (Cosma 1994: 34, Troncotă 2006: 63) în M.A.I. din 1946, ca şef al Siguranţei Oradea, apoi colonel, şeful Direcţiei I Informaţii Interne a D.G.S.P. din 1948, destituit în 1952 în cadrul valului de “epurări”;
    •    BIRTAŞ, M. Eva (n. Eva ROTSCHILD) (n. 4.IV.1916, Şimleul Silvaniei) – soţia lui Gavrilă Birtaş; membru P.C.d.R. din 1933, referent şef la Serviciul Operativ Securitatea Închisorilor (adjuncta lui Iosif Nemeş) (1949), referentă şi apoi şefă a Serviciului de Cadre din Direcţia Generală a Penitenciarelor (1949-1950, 1950-1952) cu grad de lt.-maj., inspector-prim în Grupa Inspecţii a Direcţiei Lagăre şi Colonii de Muncă din Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă, cu gradul de căpitan (1954-1955), pensionată pe caz de invaliditate în 1955; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a;
    •    BLANDER, Iosif (Herciu?) – în 1948 plutonier-major la D.R.S.P. Bucureşti, fost lăcătuş (Solomovici 2004: 567);
    •    BLAUSTEIN, Laurenţiu – în anii ’50 locotenent de Securitate participant la reprimarea rezistenţei anticomuniste din munţi; menţionat în memoriile lui Ioan Gavrilă Ogoranu, care reproduce o dare de seamă a Miliţiei Raionale Făgăraş din 14 august 1952, respectiv, sub numele neplauzibil “Blaunstein”, de Solomovici, 2004: 567;
    •    (?) BLEHAN, Octavian (după unele surse n. Osias BLECHER) – angajat comisar la Inspectoratul Regional de Siguranţă Iaşi după război (Arhiva C.N.S.A.S., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, f. 219), ulterior cu grad de locotent, iar în 1953-1954 maior, anchetator la Suceava, menţionat ca torţionar în multiple mărturii ale unor foşti deţinuţi politici şi în Raportul C.P.A.D.C.R. 82006: 182); în jurul anului 2004 identificat încă în viaţă la Craiova, pensionar;
    •    (?) BOCSE, Iosif – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (23/1953);
    •    BODNAR, Ervin (uneori cu nume de serviciu BONDA) – fost voluntar în Brigăzile Internaţionale din Spania, apoi în maquis, după război încadrat în Securitate, cf. I.R.R. şi Caţavencu (2004) “utilizat în exercitarea de presiuni asupra liderului sionist A.L. Zissu pentru deschiderea de negocieri economice pentru liberalizarea emigrărilor în Palestina”, ulterior (din 1958?) director general al IPROCHIM în anii ’50-’60, decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, alături de alţi “spanioli” (inclus şi în lista lui Solomovici 2004: 136);
    •    BOGDAN, I. Sharit – în 1950 maior, director adjunct al Secretariatului D.G.S.P. la înfiinţare (1948) (I.R.I.R. & Caţavencu 2004); probabilă identitate (v. şi Oprea 2002: 157) cu BOGDAN, Har(r)y (uneori menţionat Horia) – în 1957 colonel; şeful Direcţiei Aprovizionare şi Gospodărie a M.A.I. (1955-1960), ulterior şeful direcţiei tehnic-administrative, direcţia Spate din M.A.I., decorat în 1971 sub numele dactilografiat eronat “Corneliu Hari Eogdan”, în calitate de şef de serviciu la M.A.I., cu ordinul  “Tudor Vladimirescu” clasa a IV-a (I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Arachelian 2010; Goma 2007: 118; Pelin 2005; Cosma 1994: 50; Solomovici 2003: 198; Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 157 din 4 mai 1957); tatăl lui Corneliu Bogdan?!;
    •    BOICO, R. Mihail (n. MICHAL, zis Bibi) (26.III.1912 Frasin, Suceava – 10.IV.1972 Bucureşti) (fiul lui Roman şi Elena, de origine evreiască, emigraţi din Imperiul Ţarist) – ilegalist (membru de partid din 1931), voluntar în Spania (1936-1939), apoi înrolat ca ofiţer al Armatei Roşii (1941-1944), după august 1944 maior, apoi în Brigada Mobilă a Siguranţei Statului cu grad de lt.-col. (1946-1947), apoi transferat ca locţiitor politic la Minister (dec. 1947 - 1950), avansat la gradul de general-maior în 1949, comandant al Comandamentului Trupelor de Grăniceri (1950-1952), destituit şi trecut în rezervă în 1952, anchetat, disculpat, apoi transferat secretar al “Agenţiei Economie Române” de la Moscova, ulterior pentru scurt timp director adjunct al Uzinelor “23 August din Bucureşti; unchiul prin alianţă al lui Vladimir Tismăneanu (I.R.I.R. & Caţavencu 2004 ş.a.); decorat în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
    •    BOKOR, Ludovic (30.VII.1930 Braşov – 2000 Cluj, fiul lui Alexandru şi Berta) – evreu maghiarofon, maior (la trecerea în rezervă) la Direcţia Regională / Inspectoratul Judeţean Cluj al Securităţii între 1951 şi 1969;
    •    BRAND, Bernard – în august 1945 sergent major la Legiunea de Jandarmi din Trei Scaune (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 175);
    •    BRAVERMAN, Rebeca - şefă de birou (1945-1947), apoi comisar în cadrul Biroului de Siguranţă Iaşi (1945-1948),  (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 4048 [cota S.R.I.], ff. 63-65 şi fond Neoperativ, dosar nr. 2417, f. 219);
    •    BREBAN, Iosif (n. Jozsef) (6.IV.1920 Balc, Bihor – 2003 Bucureşti) – evreu maghiarofon, cf. fişei de la Securitate; ilegalist (membru U:T.C. din 1935); muncitor necalificat, apoi zeţar la Tipografia Oradea (1933-1937), apoi diverse alte munci până în 1941); deportat în batalioanele de muncă obligatorie maghiare (1943-1944); activist la Sindicatele Unite şi la Comitetul P.C.R. Marghita (1944-1946); secretar al Comitetului P.C.R. Sălard (1946), instructor al Comitetului judeţean P.M.R. Oradea (ian. 1947 – sept. 1948); director al Direcţiei Judeţene Agricole Oradea (sept. 1948-apr. 1949); studii de scurtă durată la Şcoala centrală de lectori de partid “A.A. Jdanov” (apr.-nov.1949); şef al Sectorului Sfaturi Populare al C.C. al P.M.R. (dec. 1949 – mai 1959); adjunct al şefului Secţiei Agrare a C.C. al P.M.R. şi deputat ăn Sfatul Popular Regional Oradea (mai 1950 – mai 1952); apoi încadrat cu grad de maior în Securitate, locţiitor al şefului Direcţiei a IV-a Contrasabotaj a Securităţii (1952-1957) unde, în 1953, este avansat la gradul de lt.-col.; şef al Direcţiei Regionale a Securităţii Cluj (iul. 1957 – mart. 1961); trecut în rezervă la 17 martie 1961 cu grad de colonel (Pleşa 2010: 124-5; I.R.I.R. & Caţavencu 2004, Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 363-71, n. 1; Levy 2002: 84, 204, 243 n. 54; Cosma 1994: 83);
    •    BREBAN, Mihai Eugen – fratele lui Iosif Breban; colonel, iniţial şeful direcţiei a IV-a Contraspionaj în Forţele Armate a D.G.S.P., ulterior locţiitor al comandantului Şcolii de ofiţeri de Securitate din Băneasa, trecut în rezervă în 1961 (Pleşa 2010: 124-5; Cosma 1994: 46);
    •    BRILL, M. Iosef Şulam (zis “Şuli”) – ilegalist cunoscut, fost voluntar în Brigăzile Internaţionale din Spania, colonel dr., decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a , exclus din M.A.I. şi din partid în cadrul epurărilor din 1952, ulterior reabilitat (1954?) a locuit împreună cu soţia Janeta şi copii Rodica şi Vlad în Bucureşti, pe Aleea Alexandru nr. 9, la etajul clădirii ale cărei nivele inferioare erau ocupate de Walter, Hortensia, Petre şi Carmen Roman; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a;
    •    BROITMAN, ? – locotenent major la Securitatea din Oradea în anii ’50 (Kovacs 2006; I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Ioniţoiu 2006: 43);
    •    BUCICOV, Maria (n. Mira) – ofiţer la Direcţia B Contraspionaj a Securităţii în 1951, soţia colonelului de securitate Valeriu/Valerian Bucicov (Bucikov) (Jela 2001, Solomovici 2001II: 44; Catalan 2001/4; Cosma 1994: 45, 70);
    •    BULAN, Şt. Iacob (n. Iakov), - gen. mr. M.A.I., fost ofiţer sovietic, avansat la 23 august 1949 general, locţiitor politic al Comandamentului trupelor de Securitate (1945-1952), apoi comandant al aviaţiei militare şi rector al Academiei Militare din Bucureşti; cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a CC al PCR (14/1955, 4/1956); decorat în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
    •    BURCĂ, Mihai (n. Michal BURSCH) (25.IV.1914 Paşcani – 1994 Bucureşti) - de formaţie tâmplar, membru P.C.d.R. din 1932, voluntar în războiul civil din Spania, avansat căpitan al Armatei Roşii în 1936, locţiitor politic al comandantului Regimentului I Infanterie şi ulterior al Diviziei I Infanterie “Tudor Vladimirescu” (1943-1944), avansat succesiv până la gradul de colonel (1947), şef al Direcţiei Generale Politice a M.A.I. (1947-1950), comandant al trupelor M.A.I. (1950-1952), numit în sept 1952 ministru adjunct al Afacerilor Interne (Decret nr. 327 din 19 sept. 1952); anchetat alături de alţi “spanioli” şi “francezi” în 1953, apoi comandant al Comandamentului Forţelor Aeriene Militare (1953-1956), şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei (1956-1964), ministru adjunct al forţelor armate (1956-1972), comandant al Comandamentului Serviciilor Armatei (1972-1973), avansat gen.-col. în 1965, preşedinte al Consiliului Central al Crucii Roşii (1972-1975), trecut în rezervă în 1977 (Adorian et al. 1971: 210; Diamant 1979: 371; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 317));
    •    BUTYKA, A. Francisc (n. Ferenc Butyka la 13.07.1920, Cluj-Napoca (fiul lui Andrei şi Sara) – d. 1997, Bucureşti) – evreu maghiarofon, colonel de Securitate, fost activist C.C. al P.M.R. şi ulterior membru al Comitetului de Partid din centrala Ministerului Securităţii Statului, şeful sectorului de anchete şi cercetări de la Comisia Controlului de Partid (până în  1952), ulterior i-a succedat lui Dulgheru la şefia Direcţiei Cercetări Penale a Securităţii, renumerotată Direcţia a VIII-a în 1953 (1952 – locţiitor, 1953-1963 – şeful Direcţiei), trecut în rezervă în 1963 cu grad de colonel; cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a CC al PCR (1955) (menţionat şi în C.P.A.D.C.R. 2006: 183; Troncotă 2006: 123, 165; Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 24; Ioniţiu 2008:88; Goma 2007: 118; Wexler & Popov 2002 II: 825; Cosma 1994: 49, 75; v. şi fişa de la C.N.S.A.S., “Cadrele Securităţii”);
    •    CAPLAN, Teea (ortografiat şi Thea Kaplan) – ilegalist, plutonier major şef (în 1949), după război ocupând diverse funcţii, inclusiv şef de serviciu la Ministerul Turismului (la începutul anilor ’70); decorat cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a în 1949 (Decretul prezidiului M.A.N. nr. 873 din 20 august 1949) şi respectiv cu ordinul “23 August” cls. a III-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
    •    CÂMPEANU, Mircea (n. FELDMAN) – fost lăcătuş, în 1948 plutonier major la D.R.S.P. Bucureşti (Solomovici 2004: 567);
    •    CEASLAVSKI (cu varianta Ciaslavski) - şef de serviciu D.G.S.P./D.G.S.S. (1947-1953), fost frizer al Anei Pauker (Goma 2007: 118, Jela 2001; Cosma 1994: 48);
    •    CERLINCĂ, Eugen (n. Cerlinca, fiul lui Maxim şi Michalina) (1.I.1933 – 1985; Suceava) – ofiţer la Direcţia Regională, ulterior Inspectoratul Judeţean Suceava al Securităţii între 1956 şi 1983, când este trecut în rezervă cu gradul de locotenent-colonel;
    •    CHELER, Paul (n. KELLER) – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (4/1968);
    •    “CHIPER, Ion” (n. Lary LEFERMAN; a folosit şi varianta “Sava Leferman”) – după război comisar-ajutor al Inspectoratului Regional de Siguranţă iaşi, apoi încadrat ofiţer la D.R.S.P. Iaşi (la un moment dat cu gradul de locotenent-major), pensionat, trăia încă în Iaşi în anii ’90 (Arhiva C.N.S.A.S., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, f. 219; Ioniţoiu 2000: 204; Ioniţiu 2008:88; Neştian 2010: 88);
    •    CHUSID, Dora (fiica lui Aizic) – cadru didactic civil la Şcoala de ofiţeri de securitate din Băneasa până în 1959, când este trecută în rezervă;
    •    CIMPOIEŞU, George (cu variantele Ciompoieşu George şi Cimpoişu George) (n. 8.V.1937 la Josenii Bârgăului, jud. BN (fiul lui Ioan şi Ghizela Vilhelmina) – d. 1997, Botoşani) – angajat în 1957 la Direcţia Regională Suceava, unde până în 1989 avansează până la gradul de lt.-col. în cadrul Inspectoratului judeţean Suceava al Securităţii (funcţie de şef de colectiv), trecut în rezervă la 17.I.1990);
    •    COHN, M. Harry – fost tinichigiu, în 1948 plutonier-major în D.R.S.P. Bucureşti (Solomovici 2004: 569);
    •    COHN, Zissu (fiul lui Şmil) – şef de catedră la Şcoala de ofiţeri de Securitate din Băneasa, trecut în rezervă în 1958;
    •    COJOCARU, F. Sandu (n. Ştrul) – căpitan M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (dosar 12/1954);
    •    CONSTANTIN, Simion (n. COHN) – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a CC al PCR (61/1955);
    •    CONSTANTINESCU, Ionel (alias) (n. 20.XII.1928, Brăila (fiul lui Samoil şi Tita) – d. 1993, Suceava) – angajat în 1949 la D.R.S.P. Suceava, avansează în cadrul direcţiei regionale, ulterior inspectoratului judeţean Suceava, până la gradul de colonel, cu care este trecut în rezervă la 21.IX.1981;
    •    CORNĂŢEANU, Eugen (n. COHN) (1905 Brezoi, Vâlcea - 1953) - colonel de Securitate (în 1953); iniţial ofiţer la D.R.S.P. Oradea (1948-1950), implicat în reprimarea rezistenţei anti-comuniste din Maramureş, apoi prezent în Direcţia Penitenciare, iniţial la penitenciarul Aiud, iar apoi comandant al lagărului de muncă Galeş, sinucis în 1953;
    •    COSTEA, Haim Max – colonel M.A.I. (farmacist), cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (1955), trecut în rezervă în 1982 (în dosarul 3/1982;
    •    COSTIN, Valeriu (n. AIZICOVICI, Nuţă) - comisar de miliţie până în 1950 (cu dosar disciplinar la C.C.P. nr. inv. 120/132 din 25.III.1951);
    •    CRISTESCU, Pavel (n. Fifca KLEINMAN) – general, şeful Direcţiei Generale a Miliţiei din M.A.I. (1949-1952); apoi vreme de două decenii Director general la Ministerul Industriei Chimice, decorat în 1963 (printr-un decret individualizat) cu Ordinul Muncii cls. I iar în 1971 cu ordinul “23 August” cls. a II.-a; (Jela 2001, Duţu et al. 2002: 52-3, Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 299; Levy 2002: 104; menţionat şi în C.P.A.D.C.R. 2006: 662/637, 803; Diamant 1979: 371; Sugarman f.a.: 108).
    •    CSEN, Pavel (n. Pavel JÖSZEF) – medic la Securitatea din Cluj între 1948 şi 1958;
    •    CZELLER, Ludovic (n. Lajos, cu nume de familie ortografiat ocazional Zeller, respectiv Cseller) (n. 1924 Ciocaia, BH – d. 1953) – evreu maghiarofon; şeful Siguranţei Oradea (1945-1948), apoi colonel, director al D.R.S.P. Oradea din 1948, participant la reprimarea rezistenţei din Maramureş, ulterior încadrat inspector general la Direcţia Penitenciare a D.G.S.P., sinucis după epurarea Anei Pauker (Ioniţiu 2008:88 şi 2006: 34, 43; Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 25; Solomovici 2004: 569; Kovacs 2006; Budea 2005; Jela 2001; Cosma 1994: 76);
    •    (?) CSIZER, Zoltan – medic M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (31/1953);
    •    DANER, Rudolf Iosif – locotenent-colonel de Miliţie (în 1979), cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (2/1979);
    •    DASCĂLU / DASZKEL, Eugen (n. DAVIDOVICI la 01.08.1910, Turda, fiul lui Ignaţ şi Pepi) - şeful Siguranţei Satu Mare (1944-1948), posibil agent sovietic, apoi şeful Serviciului Judeţean Mureş al D.R.S.P. Cluj, ulterior şef de serviciu la Regionala Cluj a D.G.S.S. (Jela 2001, Goma 2007: 118; Cosma 1994: 52, 76, 83);
    •    DAVID, Isidor – în anii ’50 locotenent de Securitate la Iaşi (unul din anchetatorii lui Octav Bjoza, preşedintele A.F.D.P.R.), emigrat în Israel (Solomovici 2004: 570);
    •    DAVIDENKO, ? – în 1949 maior N.K.V.D., şeful trupelor de securitate din Maramureş (Vischi şi Ivanciuc 2003);
    •    DAVIDOVICI, Iosif  - la sfârşitul anului 1947 comisar la Serviciul Judeţean de Siguranţă Roman (A.N.I.C., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, ff. 220-319); după înfiinţarea D.G.S.P., sublocotenent (în 1949), apoi locotenent, şeful biroului 1 Informaţii la Securitatea din Roman, în cadrul D.R.S.P. Iaşi  (A.N.I.C., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, ff. 220-319; la Biroul municipal de Securitate Iaşi (A.C.N.S.A.S, fond Documentar, dosar nr. 4080 (cota S.R.I.), f. 258; I.R.I.R. & Caţavencu 2004, Jela 2001, Ioniţoiu 2006: 44);
    •    DAVIDSOHN, Avram (fiul lui Şaim) – şeful biroului Planificare Învăţământ la Şcoala de ofiţeri de Miliţie, trecut în rezervă în 1960;
    •    DĂIANU, Pavel (fiul lui Avram) – locotenent-colonel MAI, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (8/1961 şi 12/1965);
    •    DEBELKA, Emeric (fiul lui Carol) – colonel M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (14/1955);
    •    DEITEL, Ernest (n. 30.IV.1927 Usgorod, U.R.S.S.) (fiul lui Eugen Iacov şi Ella) – a avansat treptat de la gradul de căpitan la cel de locotenent-colonel (în 1958), şeful serviciului 2 la Direcţia Regională Braşov a Securităţii în anii ’50, implicat în reprimarea partizanilor anticomunişti din Munţii Făgăraş (deconspirat de către C.N.S.A.S. – v. Monitorul Oficial nr. 548 din 16 octombrie 2003, partea III, v. şi Banu 2005);
    •    DEMETER, C. Adalbert – maior M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (32/1955);
    •    DEMETER, Alexandru (Şandor) (n. 22.VIII.1920 Budapesta) - evreu maghiarofon, de profesie lăcătuş, ilegalist (membru de partid din 1938, deţinut în penitenciarele Jilava, Lugoj şi Caransebeş); activist de partid (1945-1947); responsabil de partid cu munca de cadre la Odorhei şi Ciuc (1947-1950); şef adjunct al secţiei Administrativ-Politice a C.C. al P.M.R. (1950-1952);  numit şef al Direcţiei cadre a D.G.S.P. cu grad de colonel în 1952, funcţie din care va fi demis în 1957; curs de perfecţionare în U.R.S.S. (1957-1958); şef al Serviciului Inspecţii al M.A.I. (1958-1968), apoi, pentru câteva luni, inspector în Corpul de Consilieri şi inspectori ai preşedintelui Consiliului Securităţii Statului; trecut în rezervă la 6.V.1968 cu grad de general-maior; dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (1954); decorat în 1964 cu ordinul “Pentru servicii deosebite în apărarea orânduirii sociale şi de stat” cls. II.-a (v. şi N. Ioniţă 2010: 29 n.16; Troncotă 2006: 64; Cosma 1994: 49);
    •    DEMETRESCU, Raoul (fiul lui David) – maior, şef de catedră la Şcoala de ofiţeri de Securitate din Băneasa până în 1961 (Cosma 1994: 65, 66, 70);
    •    DERFLER, ? – locotenent de Securitate la Iaşi, emigrat ulterior în Israel (Jela 2001; Solomovici 2004: 570);
    •    DEUTSCHI, Alexandru – în 1952 funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu dosar la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    DINHOFER, Friedrich – fost funcţionar, încadrat în D.R.S.P. Bucureşti cu grad de locotenent, ocupând funcţia de şef probleme (Jela 2001; Solomovici 570);
    •    DINU, Lomy – şeful arestului M.A.I. în anii ’50, anchetator brutal, inter alios, al lui Emil Calmanovici (Solomovici 2003: 228, 2004: 570; Jela 2001; Wexler & Popov 2002 II: 825);
    •    DOBROTĂ, Frenchel – locotenent de Securitate la Rădăuţi în 1949-1950-?, la un moment dat concediat pentru escrocherie;
    •    DRU(C)KER, Samoilă – şeful serviciul 2 Contrainformaţii la Direcţia Regională Banat a Securităţii la sfârşitul anilor ’50;
    •    DULGHERU, Mihai(l) (n. Mişu DULBERG(H)ER, şi-a românizat numele în 1948, alături de alte sute de evrei din aparatul M.A.I.) (6/16.I.1909 Tecuci – 2002 Canada) (fiul lui Sache şi Olga) – colonel de Securitate; fost funcţionar bancar şi contabil în perioada interbelică; ilegalist, deţinut la Târgu Jiu (1941-1944); după august 1944 în Siguranţă, membru al Direcţiei Organizatorice a C.C. (1949-1952), iar în paralel şeful Direcţiei V (Cercetări Penale) a D.G.S.P. şi şeful cabinetului ministrului de Interne Teohari Georgescu între 1948 şi octombrie 1952 (avansat la gradul de general în 1951), când va fi destituit împreună cu şeful său şi arestat; ulterior reabilitat; a emigrat la începutul anilor ’80 mai întâi în Israel, unde locuia una din fiice, iar ulterior, la jumătatea anilor ’90,  în Canada, la cealaltă fiică (C.P.A.D.C.R. 2006: 122, 256, 268; Banu 2008: 325; Deletant 1995b: 57; Ioniţiu 2008:88 şi 2006: 34; Troncotă 2006: 63, 123, 127; Kuller 2008: 127; Goma 2007: 118; Jela 2001: 106, 108; Deletant 1999:190; Solomovici 2004: 574 ş.u., 2001II: 43, 2004: 603 ş.u. şi 2003: 211; Cosma 1994: 48);
    •    EBNER, Silvia (după alte surse Elemer) – emigrată în perioada interbelică în Palestina, în timpul războiului înrolată într-un detaşament local al armatei britanice, ulterior membru Irgun luptând împotriva britanicilor în Palestina preisraeliană, revenită în România în 1949, ocupând funcţia de şef de birou/serviciu la Direcţia a II-a Contrasabotaj în D.G.S.P. (1948-?) (Cosma 1994: 25, 44, 45, 69, 271; Goma 2007: 118); 
    •    EINHORN, Wilhelm (după unele surse cu prenumele Vilmos) (n. 2.III.1911 Cojocna, Cluj - ?, Israel) (fiul lui Victor şi Rozalia) – evreu maghiarofon, ilegalist (membru de partid din 1933), de formaţie tâmplar (meserie pe care a practicat-o între 1929 şi 1933 la Budapesta şi Paris); serviciu militar (1933-1934); combatant în Spania (1936-1938), unde obţine şi calitatea de membru al Partidului Comunist Spaniol; prezent în Franţa, membru al Partidului Comunist Francez (1939-1941), internat într-un detaşament de muncă obligatorie în Baia-Mare (1941-1944); comisar şef la Chestura Poliţiei Cluj, apoi şeful serviciului cadre la Inspectoratul Regional Cluj al Siguranţei (1945-1948); cu grad de maior, locţiitor al şefului Direcţiei Secretariat a D.G.S.P. (1948-1950); locţiitor al şefului Direcţiei a IV-a a Securităţii (1950-1953); ales membru al comitetului de partid al M.A.I. (1952); avansat la gradul de lt.-colonel, şeful Serviciului Dislocări şi Domicilii Obligatorii (S.D.D.O.) al M.A.I. (1953-1956) (participant la anchetarea membrilor guvernului maghiar în dosarul “revoluţiei” de la Budapesta din 1956); şeful Serviciului “c” al M.A.I. (1956-1957); transferat la Direcţia I Informaţii Externe a Securităţii şi detaşat secretar I la Ambasada României la Budapesta (1957-1959); şeful Serviciului Inspecţii al Direcţiei Generale a Miliţiei (1959-1960); trecut în rezervă cu grad de colonel la 31 mai 1960; controlor de calitate la Oficiul de Control al Mărfurilor din Cluj (1960-1967), apoi pensionat; emigrat la 21 oct. 1974 în Israel, unde lucrează în domeniul tâmplăriei până în 1976, când se pensionează definitiv; decorat de-a lungul timpului cu Ordinul Apărarea Patriei, cl. III-a;  Ordinul Steaua RSR cl. V-a, Ordinul Meritul Militar cl. III-a, Medalia 10 ani de la înfiinţarea primelor unităţi române, Medalia Meritul Militar, cl. II-a, Medalia Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orânduirii sociale şi de stat (v. fişa întocmită de U719/004 din M.A.I. în 1974 urmare a cererii sale de a emigra în Israel în Ionescu-Gură 2010: 97-98 şi 100-102; v. şi I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 486, n. 1; C.P.A.D.C.R. 2006: 280, 290, 297, 632, 647; Troncotă 2006: 53, 165, 256; Catalan 2001/4; Solomovici 2004: 27 şi 2003: 208-9; Deletant 1995b: 57; Adorian et al. 1971: 210; Sugarman f.a.: 108);
    •    ELEKEŞ, Toma – căpitan, şef de sector la D.R.S.P. Oradea în 1948 (Kovacs 2006; Budea 2005);
    •    ELGER, Aliodor – locotenent, apoi maior la Securitatea din Braşov în anii ’50 (Bjoza 2006);
    •    (?) ELIAN, Gheorghe – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (60/1955);
    •    ELIAS, Iţic – locotenent (în 1948) la Securitatea din Focşani (1948, 1949, când întocmeşte rapoarte despre organizaţia sionistă locală)
    •    EÖTVÖS, Ladislau (fiul lui Adalbert) – căpitan M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a CC al PCR (1/1953);
    •    EPEL, Elena – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (3/1952 vol. I)
    •    EPSTEIN, ? – şeful securităţii Caransebeş după război, implicat în reprimarea rezistenţei anticomuniste în zona Caraş (Solomovici 2001II: 43; Ioniţoiu 2006: 27);
    •    ERDELYI, Elemer (n. 23.VII.1928, Ghelniţa, jud. CV (fiul lui Ladislau şi Ida) – d. 2007, Oradea) – evreu maghiar, locotenent(-major) la Regionala Braşov a Securităţii (1952-1956), maior şi apoi lt.-col., şef de serviciu în cadrul Direcţiilor II şi III (1964-1967), respectiv şeful Inspectoratului Judeţean Harghita al Securităţii (1970-1981), trecut în rezervă în 1981 cu gradul de general-maior;
    •    ERSEC, Adalbert (fiul lui Martin) – locotenent-major, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (1/1954);
    •    FAIBIŞ, Beniamin – fost funcţionar, apoi plutonier major la D.R.S.P. Bucureşti (din 1948), anchetator, avansat sublocotenent în 1950, ulterior vânzător de stofe într-un magazin din Bucureşti (Jela 2001; Solomovici 2004: 576);
    •    FARAGO, Anton (n. 26.II.1922, Ploieşti (fiul lui Calman şi Marta) – d. 2000, Ploieşti) – evreu maghiarofon, sublocotenent (1948-1950), respectiv locotenent (1950-1952) la Direcţia Regională Prahova/Ploieşti, locotenent la Direcţia Regonală Dobrogea (1952-1953), căpitan (din 1963 maior) şi în diverse perioade şef de birou la Direcţia Regională Prahova (1953-1968), iar între 1968 şi 1970 la Direcţia IV, viroul de contrainformaţii, trecut în rezervă în 1970 cu gradul de locotenent-colonel;
    •    FARKAŞ, Nandor (alte surse Şandor) - şef de serviciu în cadrul D.G.S.P. cu atribuţii în contraspionaj, ulterior emigrat în Israel (Cosma 1994: 45, 68, 70, 259; Şinca 2006, cap.I, n. 162, pp. 142-4);
    •    FELDSTEIN, F. Manase – în 1952 funcţionar civil în cadrul M.A.I.,. cu fişă de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. 62, vol. I şi III, v. şi u.a. 3/1952, vol. I şi respectiv II);
    •    FELLER, Aizic-Moriţ (n. 30.I.1925, Botoşani (fiul lui Aron şi Haia) – d. 2009, Botoşani) – angajat în 1948 la D.R.S.P. Suceava (în 1958 junsese căpitan), din 1958 locţiitor de şef de secţie în cadrul secţiei VIII Cercetări Penale a Regionalei de Securitate Suceava, până în 1960, când este trecut în rezervă cu gradul de maior (menţionat şi în C.P.A.D.C.R. 2006: 184);
    •    FEICHENBAUM, Solo(mon) – plutonier la Securitatea din Focşani în anii ’50 (Jela 2001; Solomovici 2004: 577);
    •    FEIGEL, Vlad – căpitan de Securitate la Cluj în anii ’50 (Jela 2001; Solomovici 2004: 577);
    •    FERARU, Ionel (n. Izi FINKELSTEIN) (n. Galaţi)  – angajat în M.A.I. în 1950, promovat şef al serviciului de control economic la Miliţia raională Galaţi, un fanatic al sistemului (Solomovici 2004: 578Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 497-8);
    •    FEYER, Andrei – în 1952 funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu fişă de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    FILIP, Aurel – general M.A.I., originar din Iaşi, cumnatul lui Emil Bodnăraş, în anii ’50 comandantul Miliţiei Capitalei (Solomovici2001II: 17, 42 şi 112; 2005a);
    •    FINKELSTEIN, Uşer – fost voluntar în Spania, împreună cu fratele său Albert, care a murit în luptă (Sugarman f.a.: 109), căpitan (în 1949), decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cl. III-a (intervievat şi de Levy 2002: 314);
    •    FISCHEL, Simion (cu varianta eronată FISCHER) (n. 1903, Botoşani) - fost frizer şi ilegalist, după 1944 maior, şef de birou în cadrul Siguranţei, apoi subaltern al lui Dulgheru la Direcţia V Cercetări Penale a D.G.S.P. (1948-1952) (Jela 2001, Solomovici 2004: 578 şi 2001II: 43, Ioniţoiu 2006: 34; Goma 2007: 118; Cosma 1994: 48);
    •    FLORIAN, Ioan (fiul lui Iancu) – locotenent-major, profesor de Filaj şi Investigaţii la Şcoala de ofiţeri de Securitate din Băneasa până în 1958;
    •    FRANCO, Sandu (n. Samuel) – supravieţuitor al Holocaustului cf. registrului Benjamin and Vladka Meed Registry of Jewish Holocaust Survivors (United States Holocaust Memorial Museum (2000 III: 57), după război anchetator în Direcţia V/VIII Cercetări Penale a D.G.S.P./D.G.S.S. (1947-1956), ulterior emigrat în Israel (Niculae 2004: 32; Cosma 1994: 48);
    •    FRIDMAN, Harry (fiul lui Marcu) – profesor civil de limba ebraică la Şcoala de ofiţeri de securitate din Băneasa până în 1959; 
    •    FRIDMAN, Naty – secretarul Poliţiei Huşi (1945-1946) (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 130);
    •    FRIDMAN, Vladimir – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (1/1975);
    •    FRIEDLANDER, Erwin-Max (fiul lui Eugen, v. infra) – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (4/1976);
    •    FRIEDLÄNDER, Eugen (între amici “Fritzi”) – fost deportat în lagărul de muncă pentru evreii comunişti de la Vapniarka, după război intră în Securitate, unde avansează până la gradul de maior; conform unei surse evreieşti, “s-a numărat printre personajele pline de cruzime ale acestei organizaţii” şi “i-a bătut şi torturat  cu mult mai rău decât ‘securiştii’ români  [pe doi evrei implicaţi în procesul de spionaj din Comerţul Exterior, 1961, n.n.]” (Kornis 2009: 237-8; v. şi Solomovici 2003: 198, care îl citează pe generalul Neagu Cosma); emigrează în Israel după 1989;
    •    FRINDT, Iuliu (uneori ortografiat Frind) (n. 12.V.1935 în U.R.S.S., fiul lui Iosif şi Maria) – între 1955 şi 1980 (trecut în rezervă) ofiţer în cadrul Direcţiei Regionale Maramureş, unde avansează până la gradul de maior (Vischi şi Ivanciuc 2003; I.R.I.R. & Caţavencu 2004) – încă în viaţă în 2009 în Baia Mare;
    •    FRISCH, Iancsi – anchetator brutal al Securităţii Satu Mare, emigrat în Israel în anii ’60 (Ioniţiu 2008:88; Sdolomovici 2004: 578-9);
    •    FRONESCU, Edgar – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (70/1955);
    •    FROST, ? – căpitan în 1945, ulterior şef de catedră la Şcoala de Ofiţeri de Securitate de la Băneasa;
    •    FROST, ? – căpitan la Securitatea Iaşi, ulterior demis şi angajat la Combinatul de Utilaj Greu Iaşi, de unde s-a şi pensionat (I.R.I.R. & Caţavencu 004; Troncotă 2006: 70; Solomovici 2004: 579);
    •    FRUNZĂ, Sali – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a CC al PCR (1955);
    •    FUCHS, Benjamin - responsabil în cadrul Direcţiei Personal a D.G.S.P. (1948-1951);
    •    FUX (FUCHS?), Beria (Behr) – directorul Casei de Cultură a Ministerului de Interne (1949-1951) (Solomovici 2004: 579; Şinca 2006, cap.I, n. 162, pp. 142-4; Goma 2007: 118; Cosma 1994: 50);
    •    FUCHS, Iani (uneori menţionat ca Iacob) - (după alte surse FUX) – comandantul biroului Fălticeni la serviciul judeţean Baia al D.R.S.P. Suceava în 1948, după unele surse transferat la Bucureşti în 1948 (I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Solomovici 2004: 579 şi 2001II: 43; Ioniţiu 2008:88 şi 2006: 44; menţionat şi în C.P.A.D.C.R. 2006: 184);
    •    FUCHS, ?  - fost cârciumar în Gherla, ulterior maior la colonia de muncă de la Cernavodă în perioada Canalului (1950-1953) (Solomovici 2004: 579; Jela 2001);
    •    FÜLLOP, Elemer (fiul lui Dionisie) – locotenent-major M.A.I. (la trecerea în rezervă în 1982), cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (6/1982);
    •    FÜLLOP, Martin – gardian la penitenciarul Gherla în perioada reeducării;
    •    FÜRSZT, Samuilă – în august 1945 comisar ajutor la Chestura Poliţiei din Dej (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 156-7);
    •    GEDO, Andrei (n. 9.III.1913, Ungaria (fiul lui Viliam Marcu şi Şarlota) – d. 1997, Bucureşti) – lt.-mj. şi apoi căpitan la Direcţia Regională Banat/Timişoara (1950-1954-?), în 1960 trecut în rezervă cu gradul de maior de la Direcţia Cadre a D.S.S.;
    •    GEORGESCU, ? – fratele lui Teohari Georgescu; şeful secţiei 31 Poliţie Bucureşti în 1947 (Deletant 2001: 34-5, n. 22 şi 1999: 23, n.2; Buzatu 2008: 407);
    •    GERSHON, Clara - anchetator la Direcţia V/VIII Cercetări Penale a Securităţii (Niculae 2004: 32, Cosma 1994);
    •    GHERŞIN, M. Gherşin – ajutor de primar în oraşul Bârlad din 26 august 1944 până în iunie 1948, ulterior funcţionar în M.A.I. (v. arhiva secţiei Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. dosar 3/1952 vol. I), respectiv Zahariuc 2009: 210, 216, 27, 31, 233, 237 şi Ion N. Oprea 2007: 96);
    •    GHERŞIN, Reghina – în 1952 sergent-major în cadrul M.A.I., cu fişă la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol III, v. şi u.a. nr. 3/1952, vol. II);
    •    GHIPS, Marcel  - la sfârşitul anilor ’40 coleg la Şcoala de Ofiţeri M.A.I. cu Marcel Blecher-Bădescu, Iulian Sorin, Paul Sterescu-Sternshein ş.a. (Solomovici 2003: 121);
    •    GLIECK (GLÜCK), ? – ofiţer de securitate la Baia Mare în anii ’50;
    •    GLUVACOV, T. Andrei (n. 1914, Arad) – fost funcţionar C.F.R., ilegalist, arestat şi eliberat în august 1944, după război comisar la Siguranţa Braşov, apoi Târgu Mureş, locotenent-colonel la înfiinţarea D.G.S.P., adjunct al directorului Direcţiei I Informaţii Interne a D.G.S.P., apoi şef adjunct al Direcţiei V Cercetări Penale a D.G.S.P./D.G.S.S. în anii ’50 (Cosma 1994: 47); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a;
    •    GOLDBERGER, Simion Eugen – căpitan medic M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (30/1954);
    •    GOLDENTHAL, Francisc - ofiţer la biroul din Aleşd al Securităţii la începutul anilor ’50;
    •    GOLDSTEIN, Ana – la sfârşitul anului 1947 dactilografă principală la Inspectoratul Regional de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, f. 219);
    •    GOLDSTEIN, Ladislau (n. 4.IV.1924, Căpâlna, Bihor (fiul lui Carol şi Malvina) – d. 2009, Bucureşti) – între 1954 şi 1961 (trecut în rezervă) lt.-maj. şi respectiv căpitan în cadrul Direcţiei a II-a, serviciile 3 şi 2;
    •    GOLSTEIN, Samuel – funcţionar civil în cadrul MAI, cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    GOTVALD, Nicolae (n. 21.II.1928, Turnu Măgurele (fiul lui Carol şi Anica) – d. 1987, Piteşti) – între 1949 şi 1968 locotenent-major la Direcţia Regională Argeş/Piteşti, apoi căpitan la Inspecotratul Judeţean Olt al Securităţii (1968-1972), respectiv maior la Inspectoratul Judeţean Argeş până la trecerea în rezervă la 31.I.1973;
    •    GRAD, Tiberiu (n. Tibor) – căpitan, şef de sector la D.R.S.P. Oradea (Kovacs 2006);
    •    (?) GRAMA, Ioan (fiul lui Moise) – căpitan M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (13/1953);
    •    GRANK, S. Reiza – locotenent major, originar din Rusia, iniţial translator pentru personalul militar sovietic prezent în România după război, iar între 1956 şi 1958 ofiţer la secretariatul Şcolii de Ofiţeri de Miliţie (Cosma 1994);
    •    GRIMBERG, C. – locotenent de Securitate, din noiembrie 1948 adjunctul lt.-col. Mauriciu Ştrul la conducerea D.R.S.P. Galaţi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar Timişoara, dosar nr. 25 (cota S.R.I.), vol. 6, f. 35);
    •    GROSMAN, Şmil – în 1952 căpitan M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 62 vol. I, respectiv III, v. u.a. 3/1952 vol. I, respectiv II);
    •    GROSSFELD, Moshe (nume actual ebraizat, cel iniţial necunoscut) – fost şef la miliţia judiciară regională, adjunctul colonelului Alexandru Ioanid [v. supra] (Solomovici 2005, Goma 2005: 6);
    •    GRUIA, Manea (n. Marcel GRIMBERG, în unele documente GRÜNBERG) (fiul lui Ilie şi Luiza, n. 26.10.1924, Dorohoi) – iniţial comisar-ajutor de Siguranţă, apoi ofiţer de Securitate (iniţial sublocotenent) la Serviciul Judeţean Bacău (1.IX.1947-1951), ulterior căpitan şi şef al biroului Cercetări Penale la Regionala Cluj a Securităţii (1951-1961, după alte surse 1952-1962), exclus din Securitate, anchetat pentru deturnare de fonduri (A.N.I.C., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, ff. 220-231; I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Jela 2001; Solomovici 2004: 581; C.N.S.A.S. 2009; Goma 2007: 118; Cosma 1994: 82);
    •    GRÜNBERG, Titu – anchetator la Baia Mare în anii ’50 (Jela 2001; Solomovici 2004: 581;
    •    (?) GUTMAN, Heinz/Haim - şef al Serviciului Secret Civil al R.P.R. (puţin plauzibil, singura menţiune în sursele antisemită Pinay 1962 şi Niculae 2004: 33);
    •    GUTMAN, ? – în 1950 locotenent, angajat la Securitatea din Oradea, menţionat pentru scurt timp şi ca adjunct al comandantului închisorii Jilava (Kovacs 2006; Solomovici 2004: 581);
    •    GURCSANYI, Ervin – comandant de penitenciar la Cluj la începutul anilor ‘50;
    •    GUROVICI, Sofia – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (3/1952 vol. I);
    •    GYORGY, Ludovic (n. 2.I.1937, Cluj (fiul lui Ludovic şi Vilhelmina) – d. 1996, Cluj-Napoca) – între 1956 şi 1968 la Direcţia Regonală Cluj, serviciul raional Dej (cu grad de lt.-maj., apoi căpitan), iar din 1968 până la trecerea în rezervă în 1988 maior şi respectiv lt.-col. la Inspectoratul Judeţean al securităţii Bistriţa-Năsăud;
    •    HABER, F. Estera (n. 2.II.1897 jud. Botoşani) - şefă de birou la Direcţia V Cercetări Penale a D.G.S.P. (1948-1952), apoi arestată şi condamnată pentru trădare, graţiată în 1955, emigrată în Israel (Cosma 1994: 48; Solomovici 2004: 581);
    •    HABOT, Marin (fiul lui Mendel) (n. 1.II.1923) – maior de Interne în 1966, încadrat în M.A.I. în 1950, funcţionar la serviciul cadre din “Sovromnavigaţie” Constanţa a M.A.I (1950), şeful secţiei de cadre la întreprindereas ministerului “Munca exterioară” (1950-1951), apoi diverse funcţii de conducere la coloniile de muncă Poarta Albă, Culmea, Năvodari şi Peninsula (1952-1955), ulterior locţiitor de comandant şi chiar comandant deplin al Penitenciarului Constanţa (1961-1963), trecut în rezervă în 1966;
    •    HAHAMU, Iosif (uneori ortografiat “Hahanu”, alteori, eronat, “Hahone”) – fost student la Drept la Universitatea din Iaşi, din 1945 comisar la Biroul de Siguranţă Iaşi; din sept. 1948, cu grad de locotenent, şeful Biroului de Securitate Oraviţa din cadrul Serviciului Judeţean Caraş al D.R.S.P. Timişoara (cu grad de căpitan în martie 1950); (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 4048 [cota S.R.I.], ff. 63-65; idem, fond Documentar Timişoara, dosar nr. 22 (cota S.R.I., vol. 6, f. 268; I.R.I.R. & Caţavencu 2004, Solomovici 2001II: 43; Deletant 1995b: 62);
    •    HAIMOVICI, Haim – (d. IV.2005, Bucureşti) – iniţial prezent cu gradul de căpitan la şcoala de ofiţeri de securitate de la Băneasa, apoi secretar al Direcţiei Administrative şi Gospodărie a M.S.S./M.A.I. în prima jumătate a anilor ’50, cu grad de maior;
    •    HAIMOVICI, Surica – în 1947-1948 dactilografă în cadrul Serviciului Judeţean de Siguranţă Roman (A.N.I.C., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, ff. 220-231);
    •    HALTENWAGNER, Lenin (n. 1926?) – căpitan la Serviciul Judeţean Maramureş al D.G.S.P. (1948-1952), ulterior colonel, transferat şef al inspectoratului judeţean de pompieri Maramureş (1954-1955), în anii ‘2000 încă în viaţă în Bucureşti;
    •    HAMEL, T. Ioan – comandantul Legiunii de Jandarmi Râmnicu Sărat în 1947 (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 355);
    •    HARMAN, Felix – comisar la Birul de Siguranţă Iaşi din 1945 (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 4048 [cota S.R.I.], ff. 63-65);
    •    HARTZ, P. Petre – fost strungar, angajat al D.R.S.P. Bucureşti în 1948 (Jela 2001), decorat în 1964 cu “Ordinul Pentru servicii deosebite aduse in apararea orinduirii sociale si de stat” clasa a III-a;
    •    HAUPT, Otto Mircea (n. Moises, fiul lui Frideric) (7.IV.1899-7.XI.1981) - gen.-mr. (TC), locţiitor al comandantului infamei divizii “Tudor Vladimirescu” după capturarea sa în URSS; după război comandant militar al capitalei şi subinspector general al Armatei pentru Educaţie Cultural-Politică (1947-1948), apoi şef al Spatelui Armatei (1949), decorat cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a în 1949, iar în 1979 (la pensionare, Cluj) cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I; comandant al Corpului 38 Armată (1953-1955) şi al Regiunii II Militare (1955-1959), trecut în rezervă 1959 cu gradul general-colonel, deputat M.A.N. (1957-1961) (fişă de cadre în dosarul 13/1953 la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R.) (v. şi Niculae 2004: 33); 
    •    HÂNCU, ? (alias) – din 1948 în conducerea D.R.S.P. Bucureşti (Cosma 1994: 51);
    •    HEBERT, Estera - anchetator la Direcţia VIII Cercetări Penale a Securităţii la începutul anilor ‘50;
    •    HERESCU, Leibu (n. HERŞCU) – fost frizer, plutonier la D.R.S.P. Bucureşti (1948-1952) (Jela 2001; Solomovici 2004: 582);
    •    HERESCU, Mihai (n. HERŞCU) – funcţionar civil al M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (1952);
    •    HERMAN, Florian – după august 1944 şeful serviciului economic al Miliţiei din Oradea, ulterior secretar de partid la Inspectoratul de Miliţie Bihor (Kovacs 2006);
    •    HERŞCOVICI, Iancu – colonel doctor, directorul Spitalului Militar al Ministerului de Interne (din 1954), tatăl scriitorului Alain Paruit (Şinca 2006, cap.I, n. 162, p. 142-4; Cosma 1994: 50); cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (dosare anexe, nr. 60/1955);
    •    HIDA, Tibor/Tiberiu (n. Mayer HIRSCH, a folosit ulterior numele de serviciu “Haiducu”) – fost ilegalist, coleg de rezistenţă cu Egon Balaş-Blatt, în 1948 maior, apoi avansat colonel, locţiitor al şefului Direcţiei VII Tehnică a D.G.S.P. din 1948, devenit şef deplin la începutul anilor ’50, ulterior eliberat din Securitate şi angajat economist la Uzinele “Autobuzul din Bucureşti”; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a IV-a; (Balaş 2008: 252-3; Goma 2007: 118; Cosma 1994: 45, 50, 68, 70);
    •    HIRSCH, ? (alias Matei Pavel Haiducu) – fiul colonelului Hirsch de la Direcţia VII Tehnică D.G.S.P., mr., şeful Serviciului tehnic al DGSP (Şinca 2006, cap.I, n. 162, pp. 142-4; Catalan 2001/4; Cosma 1994: 50, citat şi de Solomovici 2004: 582);
    •    HOFMAN, Marcel – în perioada 1949-1950-? ofiţer în centrala Serviciului Operativ la Direcţia Penitenciare a D.G.S.P. (M. Stănescu 2008: 189 n. 10, 191 şu.);
    •    HOLBAN, Boris (n. Baruh BRUCHMAN (după alte surse, neplauzibile, Moscovici) (1908-2004 Paris) – evreu basarabean, ofiţer în cadrul Rezistenţei Franceze (şeful reţelei FPT-MOI, calitate în care a organizat peste 100 de atentate împotrica administraţiei germane), după război colonel, şeful Regionalei Bucureşti a Siguranţei (sept.1944-1948); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls.III-a, apoi şeful serviciului de cadre al M.Ap.N. (1949-1950); decorat în 1979 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. II-a (Rozei 2007, M.Ap.N. 2009); stabilit în 1984 în Franţa, unde, în 1989, publică Testament (Paris: Calmann-Levy);
    •    HOLBAN, Octav (n. MOSCOVICI) – maior, director adjunct la Direcţia de Control al Străinilor şi Paşapoartelor din M.A.I. în anii ’50 (Levy 2002: 67);
    •    HOLBAN, Eufrosina – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (u.a.3/1952, vol. I);
    •    HOLLINGER, Isidor (cu varianta HOLINGHER) (n. 1.XII.1920 Suceava – d. 1985, Bucureşti) – fiul unui fost industriaş din domeniul petrolului; maior la Direcţia I a Securităţii (1952-1953), până la trecerea în rezervă din 1960 avansează în grad de la maior la colonel în cadrul Direcţiei a II-a Contraspionaj a D.G.S.S.(D.S.S. (pe care o şi conduce între 1957 şi 1960), ulterior  şef de catedră la Şcoala de Ofiţeri de Securitate de la Băneasa până în 1968 (Jela 2001 şi Troncotă 2006: 134; Goma 2007: 118; Cosma 1994: 45, 69, 74); 
    •    HOLTZMAN, Sender - din aprilie 1945 agent în cadrul Biroului de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 4048 [cota S.R.I.], ff. 63-65; fond Neoperativ, dosar nr. 2417, f. 219);
    •    HOLŢIER Ervin (n. HOLZER) – colonel (la trecerea în rezervă la sfârşitul anilor ’60), şeful Direcţiei a X-a  Administraţie a D.G.S.P. (1948-1952), ulterior artist plastic;
    •    HOLICI, Adelina (n. HORN) - şefă de serviciu la Direcţia II Contrasabotaj în cadrul D.G.S.P., ulterior emigrată în Israel (Şinca 2006, cap.I, n. 162, pp. 142-4; Cosma 1994: 45, 70, 84);
    •    HOROVITZ, Sacher – funcţionar civil în cadrul MAI, cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    HOSU, Estera - anchetator la Direcţia V Cercetări Penale a D.G.S.P. (Niculae 2004: 32);
    •    HUDESCU, C. (n. Karl/Carol SEGAL) – locotenent la Securitatea din Rădăuţi în anii 1948-‘50, participant la reprimarea violentă a revoltelor ţărăneşti împotriva colectivizării (Ioniţiu 2008: 88 şi 2006: 43, 44; Solomovici 2004: 598; Jela 2001);
    •    HUTIRA, Iosif (n. 29.III.1915) – colonel (în 1960); de profesie strungar, ilegalist (din 1933), numit în 1946 secretar al comitetului local Baia Mare al P.C.d.R., în anii ’50 director adjunct la Direcţia Economică din cadrul Direcţiei Generale a Miliţiei, ulterior şeful Direcţiei Regionale de Miliţie Cluj (până la sfârşitul anilor ’60) (Andreescu, Nastasă, Varga 2003a: 363, 371, 662);
    •    IACOB, Ion – căpitan, şeful Serviciului Judeţean Ialomiţa al D.R.S.P. Constanţa;
    •    IACOB, V. Auraş – locotenent-colonel - cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (3/1954);
    •    IACOB, Martin – în 1956 cu grad de marior, şeful serviciului III al Direcţiei Regionale de Securitate Cluj (1956-1958); avansat în 1957 la gradul de lt.-col.;
    •    IACOB, S. Tudor – în 1954 locotenent major M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (12/1954);
    •    IACOBESCU, Simion – funcţionar civil în cadrul MAI, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (60/1955);
    •    IACOVICI, Alexandru (fiul lui Mercurie) – căpitan de Miliţie, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (2/1979);
    •    IAKAB, Arpad Andrei – colonel de Securitate, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (1979), trecut în rezervă în 1982 (5/1982);
    •    IANCHELEVICI, Silviu – în 1952 sublocotenent M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a CC al PCR (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    IANCOVICI, I. – şeful Biroului pentru Străini în cadrul Siguranţei Huşi după august 1944 (Zahariuc 2009: 193, 198);
    •    IANŢO, Petru (după unele surse IAŢKO) (n. 15.IX.1931, com. Balint, jud. TM (fiul lui Petru şi Estera) – d. 1991 Orţişora, TM) – angajat al Direcţiei Regonale Banat/Timişoara, ulterior Inpectoratul Judeţean Timiş al Securităţii între 1950 şi 1987, când este trecut în rezervă cu gradul de locotenent-colonel;
    •    ILIE, Natan – poliţist în Cetatea Moldovei, Maramureş, implicat în lichidarea rezistenţei anticomuniste (Ioniţoiu 2006: 48);
    •    IOANID, Alexandru (f. Herman LEIBOVICI,fiul lui Iosif şi Paulina) (17.XI.1920-18.II.1960) – coordonatorului celebrului jaf armat asupra unei maşini a Băncii de Stat a R.P.R. în 28 iulie 1959; fost ilegalist, după război membru de partid, lt.-col. de Interne şi şeful Direcţiei Miliţiei Judiciare la nivel naţional (căsătorit un timp cu sora soţiei lui Alexandru Drăghici), la momentul arestării funcţionar la Ministerul Comerţului, executat la 18 febr. 1960 (v. şi Solomovici 2001II: 111);
    •    (?) IORDANOV, Ştefan - maior, ofiţer politic al Diviziei “Tudor Vladimirescu”, formată în 1943 prin recrutări din rândurile soldaţilor români prizonieri în URSS, a fost apoi avansat colonel şi a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne;
    •    IOSUB, David - din aprilie 1945 agent în cadrul Biroului de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 4048 [cota S.R.I.], ff. 63-65);
    •    IŢESCU, Max – fost vânzător, sublocotent la D.R.S.P. Bucureşti în anii ’50; în 1955 menţionat în documentele interne ale M.A.I. ca şef al comandaturii comunei de deportaţi Olaru din Bărăgan (Jela 2001; Solomovici 2004: 582; Ionescu-Gură 2010: 88);
    •    IZRAIL, Zoltan – căpitan, apoi ofiţer superior la Securitatea, respectiv penitenciarul din Sighet în anii ’60-’70 (Solomovici 2004: 609; Vischi şi Ivanciuc 2003);
    •    IZSAK, Adalbert (cu variantele Ijak, Iszaek) – colonel, director al D.R.S.P. Braşov, apoi al doilea adjunct al şefului Direcţiei I Informaţii Externe (D.I.E.) a Securităţii şi ulterior şeful Direcţiei Regionale de Securitate Galaţi, unde i-a succedat în funcţie lui Wisting (Troncotă 2006: 54; Goma 2007: 118; Solomovici 2004: 582 şi 2001II: 43; Deletant 1995b: 58; Cosma 1994: 45);
    •    JUCLEA, I. Avram (n. 16.I.1917 Dărăbani, Botoşani) (fiul lui Iţic şi Malca) (în unele documente “Iuclea”) – după război comisar-ajutor la Serviciul Judeţean de Siguranţă Neamţ, la înfiinţarea D.G.S.P. şeful biroului Anchete Penale cu grad de locotenent la Biroul de Securitate din Huşi, până în 1950, când este descoperit, judecat şi condamnata pentru crime împotriva umanităţii comise în Transnistria împotriva coreligionarilor săi evrei (Arhiva C.N.S.A.S., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, ff. 220-31; menţionat şi în Neştian 2010: 87 şi 2008: 7);
    •    JUCLEA, Iancu – la sfârşitul anului 1947 agent în cadrul Inpectoratului Regional de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, f. 219);
    •    JURĂU, Moise – funcţionar civil în cadrul  M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a CC al PCR (24/1954; 60/1955);
    •    KAHÁNA, Ernö (Ernest; uneori cu numele ortografiat Kahane) (2.XII.1890 Cheile Bicazului, Neamţ – 28.IV.1972 Bucureşti) – medic cardiolog, ilegalist (din perioada 1920-1922 petrecută la Viena), profesând medicina la mBraşov (1925-1940), apoi stabilit în Bucureşti, membru activ de partid, director al Spitalului Militar M.A.I. (1945-1954), ulterior medic la Spitalul Elias (1954-1972, pensionat); decorat în 1952 cu Ordinul Muncii cls. III-a; autor al cărţilor de propagandă A szociáldemokrácia és a dialektika (Oradea, 1932), aparută în română sub titlul Socialdemocraţia în lumina materialismului dialectic (Cluj, 1932) şi Democraţia (Bucureşti, 1945); incinerat la crematoriul “Cenuşa”; 
    •    KAHANE, Moise – fost ilegalist, maior şi medic legist M.A.I. la Penitenciarul Jilava în anii ’50, a asistat la 17 aprilie 1954 la execuţia lui Pătrăşcanu, constantându-i decesul; a nu se confunda cu publicistul Mózes Kahána (v. infra), fratele doctorului Ernö Kahána (v. supra);
    •    KALAUSEK, Iosif (n. Karoly Kalausek, după alte surse n. Koloman) – colonel de Securitate, şeful D.R.S.P, apoi D.R.S.S.  Braşov, apoi la regionala de Securitate Craiova, demis în anii ‘60 după descoperirea colaboraţionismului său cu fosta Siguranţă (Ioniţiu 2008:88; I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 24; Deletant 1995b: 58; Cosma 1994: 51, 76);
    •    KAPPEL, Zoltan (n. 9.III.1924 Cluj (fiul lui Mauriţiu şi Doris) – 2008 Cluj-Napoca) – ofiţer la Securitatea din Cluj între 1948 şi 1959, cu grad de sublocotenent în 1953, respectiv locotenent-major la trecerea în rezervă în 1959;
    •    KAUFMAN, Lică (n. Adalbert KAUFMAN) – iniţial comisar-ajutor în cadrul Biroului de Siguranţă Bivolari (1947), după înfiinţarea D.G.S.P. cu grad de locotenent la biroul de securitate Caransebeş (în nov. 1949), apoi detaşat cu grad de locotenent de Securitate la Regionala Baia Mare în anii ’50 (şeful Biroului de Securitate din Sighetu Marmaţiei), ulterior emigrat în Israel (Arhiva C.N.S.A.S., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, ff. 220-31; Fl. Banu 2008: 327; Ioniţiu 2008:88; Jela 2001; Solomovici 2004: 582; Neştian 2010: 88; Vischi şi Ivanciuc 2003);
    •    KATZ, ? (zis Pubi) – angajat al Direcţiei Regionale Banat a Securităţii la jumătatea anilor ’50, ulterior transferat secretar III la Ambasada României de la Viena;
    •    KENDLER, S. – lt.-maj., comandantul Miliţiei Huşi în 1949 (Neştian 2010: 87);
    •    KERTESZ, Andrei-Francisc – locotenent major, şef de birou Filaj-Investigaţii la Şcoala de ofiţeri de Securitate din Băneasa, trecut în rezervă în 1956 (Cosma 1994: 44-83); 
    •    KESERU, Carol – maior la Securitatea din Braşov (1969-1973) (Bjoza 2006);
    •    KESSLER, ? – agent în cadrul serviciului de Control Economic la Miliţia Raională Galaţi în anii ’50 (coleg cu Izi Finkelstein, alias Ionel Feraru) (Solomovici 2004: 578; Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 578);
    •    KINTZBRUNER, Michel (fiul lui Moise) - locotenent-colonel, profesor la Şcoala de ofiţeri de Miliţie, trecut în rezervă în 1960;
    •    KISS, Ernest – medic M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (30/1954);
    •    KLEIN, ? – locotenent la D.R.S.P. Timişoara, implicat în reprimarea revoltelor ţărăneşti împotriva colectivizării (Jela 2001, Solomovici 2004: 583) – probabil una şi aceeaşi peroană cu colonelul Clain (trupele de grăniceri) menţionată în Ioniţoiu 2006: 43;
    •    KLEIN, M. Iosif (fiul lui Mauriţiu) – profesor la Şcoala de ofiţeri de Miliţie până în 1962, apoi şef de cadre la Comandamentul Servicii şi Înzestrări din cadrul M.A.I.; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a IV-a;
    •    KLEINERMANN [sic], Lazăr (1911 Iaşi – 1988 Israel)– cu studii la Moscova (1953), medic M.A.I. în anii ’50-‘70, ulterior trecut în rezervă, şeful clinicii de cardiologie “C.C. Iliescu” din Bucureşti şi predând la I.M.F. (la sfârşitul anilor ’70 cu grad de conf. univ.), cu dosar la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (30/1954); a locuit în cartierul Primăverii; emigrat după pensionare în Israel; 
    •    KLING, Zoltan – în octombrie 1947 şeful Serviciului municipal de Siguranţă Lugoj, din 1948 maior, şeful Serviciului Judeţean Severin al D.R.S.P. Timişoara, ulterior revine în funcţia de comandant al biroului municipal Lugoj, participant la reprimarea rezistenţei anti-comuniste din Banat (Ioniţiu 2008:88 şi 2006: 27; Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 25; Deletant 1995b: 62; Solomovici 2001II: 43, care îl ortografiază Klink, menţionat pe baza Arhivei C.N.S.A.S. şi în Caietele CNSAS nr. 2/2008, pp. 87 şi 146);
    •    KOHN, Arcadie – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (60/1955);
    •    KOHN, Elvira - din aprilie 1945 impiegată în cadrul Biroului de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 4048 [cota S.R.I.], ff. 63-65);
    •    KOHN, Bernard – din 1948 ofiţer şi şef de birou la D.R.S.P. Bucureşti (Şinca 2006, cap.I, n. 162, pp. 142-4; Cosma 1994: 51); ortografiat de către Solomovici (2004: 569) “Cohn”;
    •    KOHNER, Adolf - şef de serviciu în cadrul D.G.S.P., ulterior emigrat în Israel (Cosma 1994: 45, Şinca 2006, cap.I, n. 162; Goma 2007: 118);
    •    KOLLAR, ? – inginer, şeful serviciului tehnic la Direcţia Regională Banat a Securităţii la jumătatea anilor ’50;
    •    KOLLER, I. Ştefan (n. István Koller, la 2.VIII.1916, Huedin; fiul lui Iosif) – de formaţie tinichigiu, fost luptător în Spania; după război şeful Circumscripţiei Suburbane “Tudor Vladimirescu” a Apărării Patriotice (1944); membru P.C.R. din 1944; secretar al organizaţiei Frontului Plugarilor din plasa Cehul Silvaniei şi secretar F.N.D. Sălaj (1945); responsabil de cadre în Biroul Judeţenei PCR Sălaj (1945-1949); angajat din 1952 în M.A.I. (la Direcţia Generală a Lagărelor), locotenent-colonel de Securitate (în 1955), comandantul închisorii Aiud (1953-1958) şi apoi al închisorii Văcăreşti; cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (32/1955) (v. şi I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Ioniţiu 2008:88, Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 25, 256-7);
    •    KOLER, Adolf – ofiţer la Direcţia a II-a Contrasabotaj a D.G.S.P. (1948-?);
    •    KOVACS, Mihail (Pius) – şeful Serviciului Judeţean Turda al D.R.S.P. Cluj după 1948 (Deletant 1995b, Duţu et al. 2002: 12 I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Cosma 1994: 48, 74); 
    •    KRAUSZ, ? – în 1948 lt. la Securitatea din Tg. Mureş;
    •    KUN, Andrei – ofiţer de securitate la Baia Mare (1948-1950) (Ioniţiu 2008:88);
    •    LAITNER, Alexandru – comandant-adjunct al biroului Securităţii din Carei în perioada 1948-1949, ulterior emigrat în Israel (Jela 2001; Solomovici 2004: 583);
    •    LAZAROVICI, Fănel - maior de Securitate în Bucureşti în anii ’50, ulterior avansat colonel (Jela 2001, respectiv Solomovici 2004: 583 şi 2001II: 43); posibilă identitate cu:
    •    LAZAROVICI, Frederich (1.IX.1925 Botoşani (fiul lui Solomon şi Sabina) – 1998 Bucureşti) – din 1951 căpitan la Direcţia a II-a a Securităţii, în 1959 la Direcţia a IV-a, trecut în rezervă în 1960 cu grad de locotenent-colonel;
    •    LAZĂR, Iosif – fost vopsitor, angajat cu grad de căpitan ca şef de birou la D.R.S.P. Bucureşti în 1948 (Solomovici 2004: 583);
    •    LAZĂR, Tiberiu (Tibor) – comandantul penitenciarului Făgăraş la începutul anilor ’50; părinţii săi fuseseră deportaţi  din Ardealul de Nord în timpul ocupaţiei maghiare în lagăre de muncă;
    •    LEFERMAN, S. – în 1948 sublocotenent la D.R.S.P. Galaţi (I.R.I.R. & Caţavencu 2004);
    •    LEIBOVICI, ? – colonel, şeful Serviciului Filaj Investigaţii în D.G.S.P. (Troncotă 1999, Şinca 2006, cap.I, n. 162, pp. 142-4);
    •    LEIBOVICI, Iancu-Avram (20.8.1926-2000 Iaşi, fiul lui Herşcu şi Roza) – încadrat ca sublocotenent la Direcţia Regională a Securităţii Iaşi în 1953, de unde va fi trecut în rezervă în 1959 cu gradul de căpitan, după ce ocupase funcţia de locţiitor de şef de secţie;
    •    LEIBOVICI, Marcu - din aprilie 1945 comisar-ajutor în cadrul Biroului de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 4048 [cota S.R.I.], ff. 63-65), la sfârşitul lui 1947 încă prezent pe aceeaşi funcţie (Arhiva C.N.S.A.S., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, f. 219), probabil încadrat în D.R.S.P. Iaşi cu grad de ofiţer;
    •    LEIZER, David – fost fotograf, plutonier major la D.R.S.P. Bucureşti la începutul anilor ’50 (Jela 2001; Solomovici 2004: 586);
    •    LERESCU, ? (n. SOMER) - medic M.A.I. încadrat la Direcţia Penitenciare, evocat de fostul deţinut Belu Zilber (v. Solomovici 2004: 208-9); 
    •    LEVENSON, Claude (fiul lui Cazimir) – evreu născut în Franţa, profesor civil de limba franceză la Şcoala de Securitate de la Băneasa până în 1958;
    •    LICHT, ? – implicat în reprimarea partizanilor anticomunişti de pe versantul nordic al masivului Făgăraş (vezi memoriile lui Ion Gavrilă Ogoranu);
    •    LIST, ? - şef de catedră la Şcoala de Ofiţeri de Securitate de la Băneasa (Troncotă 2006: 70);
    •    LITMAN, Roza – la sfârşitul anului 1947 impiegat arhivă în cadrul Serviciului Judeţean de Siguranaţă Roman (A.N.I.C., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, ff. 220-231);
    •    LITVIN, Florian – membru al comitetului judeţean Bihor al P.C.R./P.M.R. (membru de partid din 1946), colonel de securitate în Oradea, implicat în reprimarea revoltelor împotriva colectivizării; fişă de cadre la cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1951) (v. şi A.N.-D.J.B.H., fond Comitetul jud. Bihor al P.C.R., dosar nr. 242/1948-1949, f. 48, apud Ţârău 2002: 182; menţionat şi în Ioniţoiu 2006: 43 şi Kovacs 2006);
    •    LIVEZEANU, Nicolae (fiul lui Nat(h)an şi Beti, 31.X.1919 Iaşi – 2000 Ploieşti) – între 1948 şi 1951 ofiţer în cadrul D.R.S.P. Iaşi, din 1951 şi până la trecerea în rezervă în 1960 la Direcţia Regională Ploieşti/Prahova, unde avansează până la gradul de maior şi ocupă inclusiv funcţia de şef de serviciu; un oarecare Livezeanu (n. Levensohn) este menţionat şi în memorialistica foştilor deţinuţi politici anticomunişti din penitenciarul Bacău la începutul anilor ’50;
    •    LOBEL, Edgar(d) (n. 1927) (n. Löbel?) – activist de partid şi ofiţer M.A.I., în 1963 menţionat ca locţiitor politic la D.P.C.I. Bucureşti, încă activ în 1970 (Solomovici 2004: 586, 587);
    •    LOBL, Mor – iniţial şef de secţie în cadrul C.C. al U.T.M. Târgu Mureş, ulterior încadrat local în Securitate (Fl. Banu 2008: 324);
    •    LOTE, Andrei (cf altor surse LOTHE) – locotenent, şef adjunct al Serviciului Judeţean Năsăud al D.R.S.P. Cluj (1948-1952) (Deletant 1995b: 59, Cosma 1994);
    •    LÖWINGER, Adalbert – în martie 1946 comisar ajutor la Chestura Poliţiei municipiului Cluj (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 210);
    •    LÖWY, Francisc – originar din Năsăud, şeful Siguranţei Bistriţa între 1945 şi 1946 (Cosma 1994: 81; Goma 2007: 118);
    •    LUDESCU, I. Carol – şeful Serviciului Judeţean Rădăuţi al D.R.S.P. Suceava;
    •    LUNGU, Iosif (n. LUDESCHER) (n. 4.XII.1910 Iaşi, după lte surse 1919) – medic M.A.I., secretar al organizaţiei de bază P.C.R. la spitalul din Sighet, din 1950 medic la penitenciarul din oraş, trecut în rezervă în 1955 (Fürtös 2007: 413-414 şi n. 60; Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 510-511, n. 3; C.P.A.D.C.R. 2006: 237, n. 19);
    •    LUPU, David – subofiţer la Serviciul Judeţean Someş al D.G.S.P. (1948-?) (Cosma 1994: 83);
    •    MAHLER, William, anchetator la Direcţia VIII Cercetări Penale a Securităţii  (1953-1956), emigrat în Israel (Niculae 2004: 32);
    •    MAIER, Lazăr (11.III.1919 Arad – 1967 Bucureşti) -  lt.-maj. la Direcţia Regională Timişoara (1948-1952), apoi D.R.S.S. Arad (1952-1955), cu un intermezzo ca director al M.S.S. Piteşti în 1953, iar apoi, până la trecerea în rezervă în 1965 cu gradul de colonel, la Direcţia Regională Stalin/Braşov (arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 97, fila 19; Bjoza 2006; Solomovici 2004: 588);
    •    MANDEL, Paula – în 1952 funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    MARCOVICI, Carol – în 1952 locotenent M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, respectiv III, v. u.a. 3/1952 vol. I, respectiv II);
    •    MARCOVICI, Matei – maior de Miliţie, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a CC al PCR (1979);
    •    MARCU, Haim – în 1952 funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    MARCU, Max - din aprilie 1945 agent în cadrul Biroului de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 4048 [cota S.R.I.], ff. 63-65);
    •    MARCUS, Iţic - din aprilie 1945 agent în cadrul Biroului de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 4048 [cota S.R.I.], ff. 63-65);
    •    MARCUS, S. – angajat al Securităţii din Huşi la sfârşitul anilor ’40 (Neştian 2010: 87);
    •    MARINA, Ion (IŢICOVICI) – ofiţer politic la penitenciarul Piteşti în timpul “reeducării”, ulterior transferat la penitenciarul Braşov, cu dosar de cadre la secţia Economică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 539, dosare anexe, u.a. 411/1952) (v. şi Solomovici 2004: 588);
    •    MARKOSI, Ion Carolu – locotenent-colonel de Securitate, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (1979);
    •    MARTIN, Iacob (Ioniţiu 2008:88);
    •    MASSLER, Iuliu (n. 30.VII.1913) – fost comerciant de stofe, şeful Regionalei Bistriţa Năsăud a Siguranţei (1946-1947); emigrat în Israel; fiica sa, Aviva Enav, a solicitat şi reobţinut cetăţeania română (M.Of. nr. 710/20.10.2008) (Jela 2001, Cosma 1994: 81; Solomovici 2004: 588; Goma 2007: 118);
    •    MATEESCU, Ella – anchetator la Direcţia V Cercetări Penale a D.G.S.P. (Niculae 2004: 32);
    •    MĂNESCU, ? (alias) – în subordinea colonelului Grigore Naum la Direcţia IV Contrainformaţii Militare a D.G.S.P. în 1948 (Cosma 1994: 47);
    •    MATHIAS, Jack – comisar-ajutor la Serviciul de Siguranţă Bârlad/Vaslui după august 1944 (Zahariuc 2009: 185 şi 2010 II);
    •    MEDVEDOVICI, Titu Laurian – colonel, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (1953);
    •    MESINGER, ? – medic, şef-adjunct al dispensarului medical al Securităţii din Timişoara în anii ’50;
    •    MICHELZON, Albert – locotenent M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    MICLE, Theodor Ioan (n. MARCOVICI, nume românizat prin Decizia nr. 92780 a Ministerului Justiţiei din 8 oct. 1947) (n. 18.VII.1923 Bucureşti – XII.2006) – activist la comisia de presă a Comitetului judeţean Ilfov al PCR (1944-1945), activist în secţia de cadre a sectorului M.A.I. şi în secţia de cadre a comitetului orăşenesc Bucureşti al P.C.R. (1946-1947); şef al serviciului de anchete şi cercetări în sectorul ministerial al P.C.R. şi şef al serviciului de cadre în centrala Ministerului Industriei Hârtiei (1948); director de cadre la Editura Partidului Comunist Român (1949); încadrat în 1950 în S.S.I., în 1951 transferat la Direcţia V Cercetări Penale, locotenent major în 1952, decorat cu ordinul Steaua R.P.R. clasa IV-a, trecut în rezervă la 5 oct. 1967, cu toate distincţiile retrase în 1968 (fusese implicat în torturarea unor persoane din “lotul Pătrăscanu”) (Pelin 2008; Levy 2002: 123; Wexler & Popov 2002 II: 825; Solomovici 2004: 217, 223, 589);
    •    MICU, Andrei (n. Adolf KLEIN, la 24 iulie 1912, fiul lui Avram Ludovic şi al Margaretei (n. Isac)) – ilegalist (membru de partid din 1927), voluntar în Spania (Sugarman f.a.: 109; Zbăganu 2001), după război şeful Direcţiei Cadre a Ministerului de Interne între 1949 şi 1954 cu grad de maior, trecut în rezervă şi transferat la Ministerul Chimiei, de unde se va pensiona în 1972 ca director adjunct ICECHIM;
    •    (?) MICU, Iacob (n. KLEIN?) – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    MIHAIL, David (n. VEISBUCH) – fost voluntar în Brigăzile Internaţionale din Spania, după război ofiţer în S.S.I., apoi D.G.S.P., până în 1950 (Levy 2002: 207; Sugarman f.a.: 110);
    •    MIRESCU, Leon (n. Leon DAVIDOVICI) – şef de birou la Direcţia V Cercetări Penale a D.G.S.P. (începând cu 1948) (Jela 2001; Cosma 1994: 48; Solomovici 2004: 570);
    •    MIRONESCU, Mircea (în alte documente Moldovanu) (n. Moritz MEEROVICI) – subinspector regional Poliţia Iaşi la sfârşitul anilor ’40 (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 248);
    •    MOISESCU, I. , colonel, şeful direcţiei Secretariat din cadrul M.Ap.N. la începutul anilor ‘50 (redactor al unor documente oficiale reproduse în Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a şi Duţu et al. 2002);
    •    (?) MOISESCU, Petre Ilie – colonel M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a CC al PCR (1953);
    •    MUREŞAN, L. (n. Leon DAVIDOVICI) - anchetator al Securităţii între 1948 şi 1958, emigrat în SUA (Niculae 2004: 32);
    •    MOSKOVICS, Artur-Karoly (n. 18.VIII.1927) – în anii ’50 torţionar al Securităţii Târgu-Mureş, implicat în anchetele din 1956, succesive evenimentelor din Ungaria; după 1989 încadrat, în ciuda protestelor fostelor sale victime  ca avocat al baroului local (Bottoni 2010: 170; Solomovici 2004: 589, respectiv Ioniţiu 2008:88, ortografiat Moscovici Artur-Karol);
    •    NATANSOHN, Adela – funcţionară la Direcţia VIII Cadre a D.G.S.P.
    •    NAUM, M. Grigore (zis “Grişa”, n. Naum ROTSTEIN, fiul lui Menaşe) (n. 1911, Bălţi) – în 1941 în atenţia Siguranţei pentru activităţi comuniste (v. lista în Mâţă 2007, poziţia 353), refugiat în U.R.S.S., paraşutat în România în 1944, din 1948 general-maior de Securitate, şeful Direcţiei IV Contrainformaţii Militare, ulterior al Direcţiei a V-a Cercetări Penale a D.G.S.P., iar la un moment dat director al Editurii P.M.R., decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. I-a iar în 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a; cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (1954); emigrat în anii ’70 (după fiicele sale) în israel, stabilit iniţial în Tel Aviv; cf. Berindei, Dobrincu şi Goşu (2009: 160, n. 8), în anii ’90 trăia în Statele Unite, la San Francisco (v. şi Troncotă 2006: 63, 201; Banu 2008: 325; Goma 2007: 118; C.P.A.D.C.R. 2006: 44, 633, 662; Solomovici 2003: 120-1; Cosma 1994: 47, 75);
    •    NĂVODARU, Luiza (n. Amalia Luiza FISCHER, căs. ELMAN, fiica lui Avram) – ofiţer la Direcţia a II-a Contrasabotaj a D.G.S.P. până în 1952, când este destituită şi anchetată alături, inter alia, de fratele ei, Petre Năvodaru, în dosarul “dosarul Pătrăşcanu”, ulterior exonerată, devine şef de catedră (limbi străine) la Şcoala de ofiţeri de Securitate din Băneasa (1953-1958), apoi transferată la Direcţia “F” a Ministerului de Interne, calitate în care este decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” clasa a IV-a; după trecerea în rezervă traducătoare la diverse edituri, în anii ‘90 pensionară M.A.I.; soacra lui Paul Goma (Balaş 2008: 413; Rosek 2006: 101; Cosma 1994: 45; 70; Deletant 1999: 332; Goma 2007: 118);
    •    NEDELCU, Iordan (25.I.1935 Alexandria – 1995 Slobozia, fiul lui Florian şi Eliza) – între 1956 şi 1967 avansează până la gradul de căpitan în cadrul Direcţiei Regionale Bucureşti, secţia raională Urziceni; din 1969 până la trecerea în rezervă în 1981 până la gradul de lt.-col. în cadrul Inspectoratului Judeţean Teleorman;
    •    NERIŞANU, Alexandru (n. GALL (fiul lui Iosif şi Iulişca) 29.VIII.1928 Otopeni – 2001 Cluj-Napoca) – angajat în 1958 la Direcţia a V-a a Securităţii Statului, iar din 1967 până la trecerea în rezervă în 1985 (cu grad de colonel) ofiţer şi şef de serviciu în cadrul Direcţiei a IV-a (în Cluj-Napoca şi, intermitent, Oradea);
    •    NEGREA, Pavel (alias) (n. 13.I.1933 Coteşti, Vrancea (fiul lui Ignaţ şi Aneta) – d. 1993, Bacău) – angajat al Direcţiei Regionale, ulterior Inpectoratului Judeţean Bacău între 1962 şi 1988, când este trecut în rezervă cu gradul de maior;
    •    NEGRU, Nicu (n. SCHWARTZ) - anchetator la Direcţia VIII Cercetări Penale a Securităţii în anii ’50 (Niculae 2004: 32);
    •    NEGRU, (Litman) Nelu – maior, profesor la catedra de drept a Şcolii de ofiţeri de Securitate din Băneasa până în 1961;
    •    NEIDMAN Gheorghe (n. Gingol) - consilier în M.A.I.-D.G.S.P. (1947-1953), căpitan la D.R.S.P. Suceava (v. Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 215-6), ulterior profesor la Şcoala de Securitate din Băneasa, emigrat ulterior în SUA (Niculae 2004: 32; Ioniţiu 2008: 88-93);
    •    (?) NICOLAU, Sergiu (n. Serghei NIKONOV) (1905, Basarabia – 1999, Bucureşti) – general-locotenent; condamnat pentru spionaj în favoarea U.R.S.S. în perioada interbelică, după război infiltrat de sovietici în funcţia de director al S.S.I. (1947-1951), directorul Direcţiei A/I Informaţii Externe a D.G.S.S./M.S.S. (1951-1954), ulterior, până la trecerea în rezervă în 1960, şeful biroului II (Contrainformaţii) din cadrul Marelui Stat Major al Armatei; incinerat la crematoriul “Cenuşa”; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a ; – de regulă considerat etnic rus, singura sursă care îl include unei liste de ofiţeri de securitate “cu toţii evrei basarabeni” fiind Troncotă (2006: 63);
    •    NICOLAU, Victor (n. Iacob (Iakov) Calica, zis “Saşa”) – evreu basarabean, ofiţer N.K.V.D., infiltrat în D.G.S.P. (Buzatu & Cîrstea 2010: 286 n. 158; Troncotă 2006: 63; Goma 2007: 118; Cosma 1994: 25, 30, 68), ulterior activist al secţiei Organizatorice a C.C.; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (dosarele 173/1952, 111/1955 şi 57/1956);
    •    NICOLSCHI, Alexandru (n. Boris GRÜNBERG, în alte documente oficiale GRINBERG, fiul lui Alexandru şi Rozalia) (2.VI.1915 Chişinău – 16.IV.1992 Bucureşti) – general-locotenent (la momentul trecerii în rezervă); originar din Tiraspol, vorbitor de limbă rusă: ajutor al şefului Corpului detectivilor în cadrul D.G.P. (1945-1946);  inspector general în cadrul Siguranţei (1947-1948); subdirector (locţiitor al directorului general) al D.G.S.P./D.G.S.S. (1948-1953); adjunctul lui Drăghici şi secretar general al M.A.I. (1953-1961); trecut în rezervă în 1961 cu gradul de gen.-lt.; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a; incinerat la crematoriul “Cenuşa” (I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Solomovici 2001 II: 43, 47-8; Ioniţoiu 2006: 26, 34; Troncotă 2006: 23, 41-2, 47-9, 52-3; Goma 2007: 118; Catalan 2001/4; Cosma 1994: 30, 44, Marius Oprea f.a.);
    •    NICOLSCHI, Iozefina (n. MARCOVICI) – ilegalistă, a doua soţie a lui Nicolschi, angajată în direcţia generală a Poliţiei cu grad de maior (în anii ’50) şi funcţia de şef de birou, încă în viaţă în 1992 (Arachelian 2010; Solomovici 2004: 217; Jela 2001);
    •    NUŞEM, Avram – la sfârşitul anului 1947 comisar în cadrul Inspectoratului Regional de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, f. 219), apoi locotenent în cadrul D.R.S.P. Iaşi (Lista lui Secu 2007, poziţia 110);
    •    OPREA, R. Eugen (n. 14.II.1927 Bucureşti) (fiul lui Rudolf şi Elena) – membru de partid din 1945, angajat funcţionar în administrarea societăţii Astra Română, recrutat ca activist de partid în 1946, ocupă diverse funcţii până în 1948, când urmează Şcoala de ofiţeri politici M.A.I. (abslovită în 1949), înaintat la grad de locotenent şi ofiţer activ al M.A.I. până în 1964 (Solomovici 2004: 586-7);
    •    OPRESCU, Dorel (n. EDELSTEIN) (d. 25.IX.1990) – ofiţer în conducerea D.R.S.P. Bucureşti începând cu 1948, ulterior profesor de economie internaţională la ASE (Şinca 2006, cap.I, n. 162; Goma 2007: 118; Cosma 1994: 44 corob. 51); fiica sa, Franca Oprescu-Aronovici, este membru al C.E. Bucureşti, căsătorită cu ing. Nilu Aronovici; interesant, în aceeaşi perioadă de început al anilor ’50, tatăl primarului Sorin Opescu, Mircea (pensionat general), era lt.-col. în cadrul Brigăzii Mobile de anchetă, sub conducerea lui Al. Nicolschi; în plus, un Ilie Oprescu, fiul lui Nusem-David, era decorat în 1964 cu Ordinul Muncii cls. III.a.
    •    OPRESCU, Rita – soţia lui Dorel Oprescu, angajată la rândul ei în D.G.S.P. din 1948 (Cosma 1994: 44);
    •    ORENSTEIN, Barel - locotenent, din 1948 director adjunct al Serviciului Judeţean Râmnicu Sărat al D.R.S.P. Galaţi (Deletant 1995b: 60);
    •    ORNESCU, Alexandru (n. Beri ORNSTEIN) (1921 – III.2008, Cluj) – în 1947 propagandist la grupul întreprinderilor de gospodărie comunală şi locativă a judeţului Cluj, apoi maior, din 1952 (după ce fusese angajat la Siguranţa Bistriţa) subdirector al regionalei de Securitate Cluj (formal locţiitor al şefului D.R.S.), demis la 3 ian. 1961 pentru sionism, pensionat ca şef al consiliului administrativ judeţean Cluj (Jela 2001, Cosma 1994: 81 şi 1996: 78; Pleşca 2010: );
    •    OSIAS, Marcel Iţic – la sfârşitul anului 1947 agent al Biroului de Siguranţă din Târgu Neamţ (A.N.I.C., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, ff. 220-319);
    •    PACHER, Francisc (n. 29.VI.1921 la Năsăud, fiul lui Mor şi Regina) - de profesie ceaprazar, şeful Serviciul judeţean Năsăud al Siguranţei (1945-1947) (Jela 2001, Cosma 1994: 80; Solomovici 2004: 590; Goma 2007: 118);
    •    PANĂ, Alexandru, zis “Saşa” (n. Alexandru BINDER, fiul lui David N. şi Stela (n. Iancovici) (8.VIII.1902 Bucureşti – 22.VIII.1981 Bucureşti) – general medic M.A.I., iar în viaţa “publică” scriitor; redactor la Orizont (1944-1948) şi Educaţia artistică (1948-1952), decorat în 1978 cu ordinul “23 August” cls.III-a;
    •    PATRICIU, N. Mihail (n. Mihály GRÜNSPERGER (după altă surse WEISS), fiul lui Nathan) (19.IX.1909 – 1996 Cluj) – de profesie muncitor matriţer, fost ilegalist (membru P.C.d.R. din 1938), luptător în Spania, apoi în Rezistenţa Franceză; apropiat al lui Teohari Georgescu; şeful Inspectoratului Regional de Poliţie Alba Iulia (15-24 aug. 1945); şeful Inspectoratului Regional de Poliţie Cluj (aug. 1945 – aug. 1948); şeful D.R.S.P. Cluj (aug. 1948 – ian. 1951); şeful D.R.S.S. Braşov (ian. 1951 – iul. 1952); epurat în 1952 în “lotul Teohari Georgescu”; directorul Combinatului Metalurgic Reşiţa (1955-1961); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a şi în 1961 cu medalia “a 40-a aniversare a PCR” (Pleşca 2010: 120-1; I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 24; Ioniţiu 2008:88; Goma 2007: 118; Jela 2001: 213; Deletant 1995b: 58; Cosma 1994: 51, 80-1);
    •    PAVLOVICI, Iosif – angajat al Securităţii Satu Mare după război;
    •    PAVLOVSCHI, Boris – funcţionar civil în cadrul MAI, cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (3/1952 vol. I);
    •    PERLMUTTER, Eugen – fost funcţionar, angajat la D.R.S.P. Bucureşti în 1948, cu grad de sublocotenent (Jela 2001; Solomovici 2004: 590);
    •    PLATMAN, Arnold (n. 26.X.1902, Bucureşti, fiul lui Marcu) -  instructor şi responsabil cadre în comitetul de Partid al Circumscripţiei 18 Bucureşti (1945-1946); instructor şi şef al Secţiei Cartiere din Comitetul U.T.C. al Sectorului II Negru (1946-1947); comisar-ajutor şi responsabil agitprop în biroul organizatoric P.C.R. din Serviciul controlul străinilor - Direcţia Poliţiei de Siguranţă (1947-1948); secretar al organizaţiei de partid şi membru (responsabil agitprop) în biroul organizatoric de partid din Şcoala MAI nr. 1 Băneasa (1948-1951), unde îndeplineşte şi diverse funcţii didactice (1948-1955); profesor-şef la Şcoala militară de ofiţeri MAI nr. 4 din Bucureşti (1955-1956); în 1956 trecut în rezervă cu grad de căpitan; reîncadrat ca funcţionar civil M.A.I - lucrător principal evidenţă deţinuţi în Serviciul evidenţă deţinuţi, contabil revizor în Secţia control spate (1956-1957), şef al Secţiei AGT - Auto din Serviciul aprovizionare gospodărire/ Serviciul spate din DGPCM (1957-1966); şeful biroului organizarea muncii la Periş (196-1967), apoi  responsabil de popotă, şef evidenţă bază la Sectorul AFV, contabil principal şi şef al Sectorului AFV la Penitenciarul Jilava (1 aug. 1967 - 1977); decorat cu medalia “Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orînduirii sociale şi de stat” (1954), medalia “Meritul Militar”, clasa a II-a (1954), medalia “A 50-a aniversare a înfiinţării PCR” (1971), medalia “30 de ani de la eliberarea României de sub dominaţia fascist” (1974) (A.S.R.I. d.p. nr. 4149);
    •    POLINGHER, Ilie – după august 1944 secretar al celulei de partid de la Chestura Poliţiei municipiului Iaşi (Andreescu, Nastasă, Varga, 2003a: 247-8), în 1945 încadrat comisar-ajutor în cadrul Biroului de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 4048 [cota S.R.I.], ff. 63-65);
    •    POPA, Iacob (alias) – căpitan, şeful Serviciului Judeţean Alba al D.R.S.P. Sibiu;
    •    POPICU, Ioan (n. Adalbert POPPIG) – locotenent-colonel, şeful D.R.S.P. Suceava (1948-1950), ulterior deconspirat ca fost colaborator al Siguranţei şi condamnat la închisoare (I.R.I.R. & Caţavencu 2004, Solomovici 2004: 590; Ioniţiu 2008:88 şi 2006: 34; Goma 2007: 118; Cosma 1994: 52);
    •    PREISZLER, Simion (n. 03.08.1922, Gălăuţaş; fiul lui Samuilă şi Rozalia) – anchetator la Serviciul Judeţean Someş al D.G.S.P. Cluj, ulterior ofiţer la Securitatea din Arad, emigrat în Israel în 1970; fiul său Jacob (n. 3 iunie 1956) a obţinut cetăţenia română în 2008 (ordinul nr. 2573/2008 al Ministerului Justiţiei) (Goma 2007: 118; Solomovici 2004: 591; Cosma 1994: 83);
    •    (?) PROTOPOPOV, Mihai (a.k.a. “Mişa”) – evreu rusofon infiltrat după august 1944 în conducerea S.S.I. de către N.K.V.D. (Cosma 1994: 30, 44); decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a
    •    RANGA, Victor (n. Avram RABINOVICI, rudă cu Ana Pauker) - ar fi plecat la 17 ani în U.R.S.S., fiind recrutat de N.K.V.D., revenit în România în 1944, ofiţer (ajuns via S.S.I.) la Direcţia IV Contrainformaţii Militare în D.G.S.P./D.G.S.S. (adjunct al lui Grigore Naum), ulterior director comercial la I.C.R.A. Bucureşti, iar din 1967 director coordonator al Agenţiei de Import Bucureşti (Cosma 1994: 47, respectiv Gheorghe-Ilie Florescu, în cartea sa de memorialistică Confesiunile unui cafegiu, Bucureşti: Humanitas, 2008, vezi şi Mihăilescu 2008:8);
    •    RĂZVAN, Sergiu (alias) - locţiitor de şef de serviciu la Direcţia V Cercetări Penale a D.G.S.P. la începutul anilor ‘50, ulterior emigrat în Israel (Niculae 2004: 32; Goma 2007: 118; Cosma 1994: 48);
    •    RECK, Ştefan (n. Ludovic) – membru al echipei de reeducatori a lui Ţurcanu la Piteşti, apoi la penitenciarul Gherla în anii ’50;
    •    REY, Valentin – în 1950 membru în Comandamentul trupelor M.A.I. (Duţu et al. 2002: 52-3);
    •    RIGLER, Corneliu – în 1952 funcţionar M.A.I., cu fişă la secţia Administrativ-Politică a C.c. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    RIGMAN, ? - şef de catedră la Şcoala de Ofiţeri de Securitate de la Băneasa (Troncotă 2006: 70);
    •    ROMAN, A. Mihail (n. Mihel REISMAN, fiul lui Avram) (n. 1.III.1913, Roman) – de formaţie contabil, membru al Uniunii Patriotice (1944-1945), membru de partid din 1945, încadrat în D.G.S.P. în 1948, cursant al Universităţii Serale de Marxism-Leninism (1949-1951), ajuns colonel la sfârşitul anilor ’50 (d.p. nr. 1322);
    •    RODELSTEIN, ? - angajat al Securităţii Bucureşti în anii ’50 (Şinca 2006, cap.I, n. 162, pp. 142-4; Goma 2007: 118; Cosma 1994: 5);
    •    RONAY, Ladislau – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (1962);
    •    ROSENFELD, Tereza – în 1952 funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    ROSENSVEIG, Estera – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (1952);
    •    ROSMAN, Liviu (n. Adalbert Rosman) (d. 1.II.2001) – locotenent la Securitatea din Bihor la începutul anilor ’50 (Kovacs 2006);
    •    ROŞCU, Edgard – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (1952);
    •    ROT, Francisc (n. ROTH, la 03.06.1904, Oradea, fiul lui Sigismund şi Maria) - anchetator al Securităţii activ la Oradea, Suceava, Turda şi Cluj între 1945 şi 1954 (Ioniţiu 2008:88; Kovacs 2006, Solomovici 2004: 594; Cosma 1994: 82);
    •    ROTENSTEIN, Avram – în 1952 căpitan, director adjunct operativ al Direcţiei Regionale Galaţi a Miliţiei (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 372)
    •    ROTENŞTEIN, David (d. 30.IV.2010 Iaşi) – în 1947 comisar-ajutor în cadrul Inspectoratului Regional de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, f. 219), ulterior cu grad de ofiţer în D.R.S.P. Iaşi; după terecerea în rezervă membru activ şi salariat al Comunităţii evreieşti Iaşi;
    •    ROTENSTEIN, Moly – după război comisar, şefă de birou în cadrul Serviciului Judeţean de Siguranţă Bacău (A.N.I.C., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, ff. 220-231);
    •    ROTENSTEIN, Natan – după război comisar-ajutor în cadrul Serviciului Judeţean de Siguranţă Roman, apoi ofiţer (în 1954 lt.-maj., în 1955 căpitan) la Serviciul Raional de Securitate “I.V. Stalin” din cadrul D.R.S.S. Bucureşti (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 1701 (cota S.R.I.), ff. 99, 122 şi A.N.I.C., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, ff. 220-231);
    •    ROTMAN, Aron – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    ROZENSWEIG, Stela – în 1952 funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I, pare în acelaşi dosar şi sub numele Estera Rosensveig);
    •    RUCKERSTEIN, Israil  (uneori ortografiat RUKENSTEIN) - căpitan, şeful Serviciului Judeţean Botoşani al Securităţii Suceava în perioada ’40-’50 (I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Deletant 1995b: 62; Solomovici 2004: 594 şi 2001II: 43; deductibil în Ioniţoiu 2006: 44));
    •    RUSU Mircea  anchetator al Securităţii (1947-1956), emigrat în SUA via Israel;
    •    SAMOILOV (/Samuel), ? – în timpul războiului colonel în Direcţia Politică a Armatei Roşii, colaborator apropiat al Anei Pauker şi al lui Vasile Luca, (l-ar fi recrutat pe Luca în 1940), epurat în 1952 sub acuzaţia de spionaj (Solomovici 2004: 31-2);
    •    SAMSON, Şerban – colonel de Miliţie, subdirector al Miliţiei Judiciare la nivel naţional la începutul anilor ’50 (adjunctul lui Al. Ioanid), ulterior jurist;
    •    SAMSON, Valentina – funcţionar civil în cadrul MAI, cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (1952);
    •    SAMUEL, Francisc (zis Öcsi) – ilegalist, trimis în misiune în Israel de către Securitate sub acoperirea de imigrant (împreună cu familia), demascat, repatriat şi continuându-şi activitate în Securitate (Solomovici 2004: 594-5); 
    •    SAMUELI, Ana – agent al M.A.I în străinătate (Solomovici 2004: 61);
    •    SANDBERG, Goldi(a)na – absolventă a Facultăţii de Drept din Iaşi, ulterior angajată comisar-ajutor în cadrul Inspectoratului Regional de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, f. 219);
    •    SANDOVICI, Mihail (Mişa) – originar din Basarabia, desantat de sovietici în zona Galaţi înainte de august 1944, şeful corpului de translatori din direcţia Contraspionaj a D.G.S.P., în 1951 maior la Direcţia a II-a Contraspionaj a D.G.S.P./M.S.S. (Troncotă 2006: 54-5; Cosma 1994: 38, 45, 70; Goma 2007: 118 – cei din urmă ortografiindu-l în mod eronat Sadovici);
    •    SCHAFFER, Zissu – la sfârşitul anilor ’40 gradat la Securitatea din Huşi (Neştian 2010: 87);
    •    SCHILLER, ? – şeful Securităţii Târgu Neamţ în 1949 -  anii’50 (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 255-6; Duţu et al. 2002: 342-3);
    •    SCHILLER (Matiaş) Mina – locotenent-major, profesoară la Şcoala de ofiţeri de Securitate din Băneasa până în 1959 (Cosma 1994);
    •    SCHECHTER, Otto – ofiţer M.A.I., directorul penitenciarului Iaşi, ulterior profesor universitar la Iaşi (Ursache f.a. b);
    •    SCHLESINGER, Erwin – propus pentru încadrare în Direcţia VIII a M.S.S. într-un referat din 5 august 1953 (Datcu 2009; Goma 2007: 118);
    •    SCHLESINGER, Paul – ofiţer încadrat în D.G.S.P. la înfiinţare (1948) (Cosma 1994: 44);
    •    SCHMERLER, Emanoil - căpitan, unul din cei doi şefi de birou ai secretariatului D.G.S.P., şeful Serviciului Cifru; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (u.a. 198/1951) (Solomovici 2004: 595 şi 2001II: 43; Deletant 1995b: 57; Jela 2001; Cosma 1994: 50, 75);
    •    SCHNEIDER, Anuţa – încadrată la D.G.S.P. în 1948 cu grad de plutonier, funcţie operativă 8Jela 2001; Solomovici 2004: 595);
    •    SCHOR, Iosif (n. 1923 Iaşi) – după 23 august 1944 ziarist în cadrul Armatei, apoi angajat căpitan de Miliţie la Direcţia Paşapoarte în 1946-1947, detaşat cu misiuni în Germania şi URSS, avansat maior de Securitate în 1960, pensionat pe caz de boală în acelaşi an (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 63, 81, 651-2, 678; Solomovici 2004: 595);
    •    SCHÖNBERGER, Francisc (fiul lui Alexandru) – locotenent-major, profesor la Şcoala de ofiţeri de Miliţie, trecut în rezervă în 1956 (Cosma 1994);
    •    SCHRAFT, Simion – fost muncitor, plutonier major la D.R.S.P. Bucureşti (Jela 2001; Solomovici 2004: 597);
    •    SCHULMAN, ? – locotenent, anchetator al Securităţii din Focşani în anii ’50 (Jela 2001; Solomovici 2004: 597;
    •    SCHWARTZ, Mauriciu - fost croitor, plutonier major al D.R.S.P. Bucureşti (Jela 2001; Solomovici 2004: 597);
    •    SEGAL, Bubi – anchetator al Securităţii din Dorohoi (Jela 2001; Solomovici 2004: 598);
    •    SEGAL, Luiza, şefă de birou în D.G.S.P. de la înfiinţare (1948) şi anchetator la Direcţia V Cercetări Penale a D.G.S.P. (1948-1952) (Jela 2001; Solomovici 2004: 599; Niculae 2004: 32; Cosma 1994: 48);
    •    SEGAL, Marcel – din aprilie 1945 comisar-ajutor în cadrul Biroului de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 4048 [cota S.R.I.], ff. 63-65), prezent şi în iulie 1946 la Chestura Poliţiei municipiului Iaşi (Solomovici 2003: 31);
    •    SENATER, Moise  - maior, director adjunct al D.R.S.P. Bucureşti (1948-1952) (Banu 2008: 325; Deletant 1995b: 58; I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Solomovici 2004: 599);
    •    SEPEANU, Tudor (în alte documente oficiale, inclusiv rechizitoiul procesului său, ortografiat şi T(h)eodor) (n. 23.10.1914 la Bucureşti, fiul lui Bazil şi Frida) – locotenent-colonel de Armată, ofiţer de carieră (demis în 1941, după ce s-a descoperit ajutorul pe care îl acordase unor evrei), după război iniţial ofiţer în S.S.I. (1944-1948), apoi director al D.R.S.P. Bucureşti (1948-1950), şeful serviciului Inspecţii în Direcţia Generală a Penitenciarelor din M.A.I. pentru câteva luni în 1950, apoi exclus din partid, demis şi chiar degradat, angajat ulterior la Ministerul Energiei Electrice, condamnat în 1953 în cadrul proceselor unor torţionari din pentitenciarele epocii staliniste, eliberat în 1957, semnatar în 1971 al unei cereri de reabilitare, ulterior cu evoluţie necunoscută (ASRI, fond P, dosar nr. 26979, vol. 23, ff. 242-248; vol. 24, f. 119; ACNSAS, fond D, dosar 19, vol. 1, f. 127; vol. 2, f. 44-49, 62, apud C.P.A.D.C.R. 2006: 268 (n.33); Banu 2008: 325; Deletant 1995b: 58; Solomovici 2004: 138-9, 597);
    •    SEVIANU, Igor (n. Igor HERŞCOVICI, fiul lui Mihai şi Pierette, zis Gugu) (31.X.1924-18.II.1960) - membru al grupului de evrei care au jefuit maşina Băncii de Stat a R.P.R. la 28 iulie 1959; membru P.C.R./P.M.R., locotenent de miliţie (1948-1951, exclus pe motive disciplinare), la momentul arestării inginer la o întreprindere de stat, condamnat,  executat la 18.II. 1960 (Solomovici 2005 şi 2001II: 111; Goma 2005: 4, 5);
    •    SFAB, Vasile – fost şofer, plutonier operativ la DRSP Bucureşti;
    •    SICHERMAN, Iosif (n. 20.II.1914, Slatina, U.R.S.S.) – locotenent, activist al comitetului judeţean P.M.R. Maramureş (din 1949) comandant al penitenciarului Sighet (febr. 1949 – mai 1950), apoi locţiitor al comandantului penitenciarului Gherla între  august 1952 şi 30 noiembrie 1958 (Fürtös 2007: 404 n. 14; Jela 2001; Solomovici 2004: 599);
    •    SIEGLER, Simon (uneori ortografiat Zigler) - locotenent-major, fost avocat, şef de birou şi referent la secţia Probleme Speciale a D.G.S.P. din 1948; anchetator a D.G.S.P. în procesul “grupului Pătrăşcanu” din 1954 (Jela 2001; Solomovici 2004: 599; Ioniţoiu 2006: 34; Goma 2007: 118; Cosma 1994: 48);
    •    SIMION, Ionel (n. ISAC) – în 1952 funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (1952);
    •    SIMON, Titu (n. 2.IV.1927) – membru de partid din 1945, încadrat ca ofiţer al Direcţiei de Informaţii a Marelui Stat Major în 1949, detaşat la Agenţia Economică a României de la Frankfurt am Main (1955-1960), trecut în rezervă în 1975 cu grad de colonel (după suspiciunea că ar fi dorit să emigreze în Israel) (Solomovici 2004: 281 şi 599-600, respectiv 2001II: 43, unde îl ortografiază eronat ca Simion Titu, respectiv Dan C. Mihăilescu 2008: 10), în anii ’60 prezent în misiune la Frankfurt am Main; autor în 1992 al cărţii Pacepa, quo vadis; evreu autodeclarat în interviul acordat cotidianului Ziua sub titlul articolului “Faţa Nevăzută a lui Pacepa” din 23 noiembrie 2005;
    •    SIMOVICI, ? – comandantul lagărului Salcia în anii ’60 (Jela 2001);
    •    SINGER, ? – medic, şeful dispensarului medical al Securităţii din Timişoara în anii ’50;
    •    SMIRNOV, Leon Constantin – general-maior M.A.I., evreu originar din U.R.S.S., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (1954);
    •    SOLOMON, Andrei Ioan – maior M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a CC al PCR (1953);
    •    SOLOMON, Avram - fost contabil, ulterior maior, şef de serviciu în cadrul D.R.S.P. Bucureşti (30 august 1948 - ?) (Deletant 1995b: 58; Solomovici 2004: 600);
    •    SOLOMON, Ionel (n. Isac) – în 1952 funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a CC al PCR (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    SOLOMON, ? – căpitan, comandantul Inspectoratului de Miliţie din Roman;
    •    SOLOMON, ? – fost plutonier de jandarmi, brigadier la lagărele Peninsula şi Coasta Galeş în 1950-1953;
    •    SONCA, Ervin – în 1954 locotenent major de Securitate, co-autor al referatului din 1954 privindu-l pe Gheorghe Rădulescu (Arhivele Statului, fd. 95, Dosar 12402, apud Tănase 2010);
    •    SORIN, H. Iulian – (n. 13.III.1926, Galaţi) – autodeclarat supravieţuitor al “rebeliunii legionare” din ian. 1941, după 23 august 1944 membru al Foreţlor de Luptă Patriotice, la sfârşitul anilor ’40 elev la Şcoala de Ofiţeri M.A.I., în 1958 maior, apoi avansat colonel; încadrat iniţial la Direcţia I a Securităţii, şeful serviciului Învăţământ din direcţia Cadre a M.A.I., ulterior infiltrat inspector general la Departamentul Cultelor timp de 25 ani (Solomovici 2005b, 2003: 121, 122-4; vezi şi Mihăilescu 2008:10, respectiv Niculae 2004: 33), pensionat în 1986, ulterior “plasat” lângă fostul rabin-şef Moses Rosen, iar din 1997 până în 2006, secretar general al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, ba chiar şi preşedinte interimar F.C.E.R. în vara lui 2005; decorat în 2009 de către preşedintele Băsescu cu Ordinul “Meritul Cultural” in grad de Mare Ofiter (!);
    •    SORIN, Sira - Sara (soţia lui Iulian Sorin) (d. 2003) – secretara organizaţiei de partid la Securitatea Bucureşti în anii ’50 (neplauzibil, “cafegiul” Gheorghe Florescu (în Mihăilescu 2008: 10) menţionează numele Gisela Iulian ca soţie a lui Iulian Sorin, discordant faţă de surse evreieşti precum necrologul din Realitatea Evreiască);
    •    STAERMAN, N. – în 1949 locotenent la Biroul municipal de Securitate Iaşi (A.C.N.S.A.S, fond Documentar, dosar nr. 4080 (cota S.R.I.), f. 258);
    •    (?) STARK, Desideriu – în nov. 1949 sublocotenent la biroul de Securitate din Caransebeş (Fl. Banu 2008: 327);
    •    STĂNESCU, Heintz (n. Heintz ROTTENBERG) (19.IX.1921, Viena – 13.V.1994, Franţa) – simpatizant al sioniştilor în perioada interbelică, în timpul războiului deţinut în mai multe pennitenciare şi lagăre de muncă, după 23 august 1944 angajat comisar la Chestura Brăila, biroul Siguranţă; şeful birourilor locale Speculă şi Sabotaj (1945-1947); transferat la Bucureşti, avansat comisar-şef şi încadrat la Direcţia Generală a Poliţiei – Corpul Detectivilor (1947-1948); căpitan (iar din 1950 maior), şef al serviciului Culte din Direcţia I Informaţii externe a D.G.S.P. (1948-1952); demis disciplinar pentru hărţuire homosexuală în 1952 şi trimis pentru 12 luni normator la colonia de muncă Bicaz, eliberat în 1953 şi menţinut ca informator, angajat asistent la catedra de limbă şi literatură germană a Facultăţii de Filologie din Bucureşti (1953-1976), unde promovează succesiv şi obţine titlul de doctor în 1969; în aceeaşi perioadă critic literar la Neuer Weg; refugiat în Germania în 1976;
    •    STEIER, Iosif (cu variantele Ştaer, Stayer) – iniţial brigadier la torţionar la Piteşti în timpul reeducării (Jela 2001; Solomovici 2004: 600);
    •    STEIN, Ladislau (1925-2009) – ofiţer al Securităţii Oradea în anii ’50 (Kovacs 2006; Jela 2001; Solomovici 2004: 600);
    •    STEINBERG, Solomon – în 1952 maior M.A.I., la un moment dat chiar şef-adjunct al Direcţiei a X-a Administraţie şi Contabilitate, cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 62 vol. I, respectiv III, v. u.a. 3/1952 vol. I, respectiv II, unde apare sub numele “Steimberg”, v. şi Solomovici 2004: 600);
    •    STEINER, ? – anchetator al Securităţii din Satu-Mare în 1948-1950 (Jela 2001);
    •    STERN, Adalbert, subdirector al Biroului de Securitate Baia Mare în anii ’50 (Ioniţiu 2008:88, Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 509, n.4, Solomovici 2004: 600 şi Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 24, probabil aceeaşi persoană cu căpitanul Stern de la Securitatea din Sighet, menţionat de Vischi şi Ivanciuc 2003); 
    •    STERN, Eugen – locotenent (în anii ’50), apoi maior (1953), locţiitor al şefului Serviciului judeţean Someş al D.R.S.P, ulterior transferat la Regionala Maramureş a Securităţii (Ioniţiu 2008:88, Solomovici 2004: 601; Duţu et al. 2002: 12; Kovacs 2006; Cosma 1994: 83, 180, 185);
    •    STERESCU, Pavel (n. Paul STERNSTEIN, după alte surse Stwernshein) – originar din Timişoara, după război elev la şcoala de ofiţeri a M.A.I. (coleg cu Iulian Sorin, Victor Ranga ş.a.), după absolvire locotenent major (1950), şeful serviciului 1 Contrainformaţii Interne la Direcţia Regională Banat a Securităţii;  propus la 30 ian. 1951 în funcţia de locţiitor politic al D.R.S.S. Timişoara; trecut în rezervă în anii ’60 cu grad de colonel; (A.N.I.C., fd. C.C al P.C.R., secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 3/1951, f. 10; Solomovici 2003: 121);
    •    STOIANOVICI, Sofia Alexandra – profesoară civilă la Şcoala de ofiţeri de Securitate de la Băneasa până în 1960;
    •    STOKKER, Andrei – în 1955 locotenent-major la D.P.L.C. (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 510-511, 514);
    •    STRAUBER Malca (fiica lui Bernard) – locotenent, profesoară la Şcoala de ofiţeri de Securitate din Băneasa până în 1959 (Cosma 1994);
    •    STRAUSS, Francisc – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a CC al PCR (1955, 1962);
    •    STREITMAN, ? – directorul Direcţiei Poliţiei Administrative M.A.I. (1945-?);
    •    STROESCU, Ion (n. Isidor SELINGER) (uneori cu numele de serviciu Mircea Zelea) (1913-1995) – venit din serviciul de informaţii al partidului în conducerea S.S.I. în 1945, apoi în D.G.S.P. (Ioniţoiu 2006: 44; Banu 2007: 18 ed. electronică; Şinca 2006);
    •    (?) STUPINEANU, Lucian (n. STAPPNAU, după alte surse Stapman(n); ocazional cu nume de serviciu “Stănescu”) (fiul lui Teodor şi Maria) (n. 19.II.1914) – fost avocat originar din Olteniţa, colonel, organizator al Forţelor de Luptă Patriotice după 1944, director general al Serviciului Special de Informaţii (instituţia precursoare a viitoarei D.I.E.) (1945-1947); secretar general la Preşedinţia Consiliului de Miniştri (sfârşit 1946 - ianuarie 1947); arestat în martie 1948 suspect de spionaj în favoarea Occidentului, decedat în penitenciar în 1953 (Banu 2007: n. 59; Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 341 şi 342 n.1);
    •    SULARIU, Vasile Simion – locotenent-colonel M.A.I., cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (1954);
    •    SUMER, Ştrul - din aprilie 1945 agent în cadrul Biroului de Siguranţă Iaşi (Arhiva C.N.S.A.S., fond Documentar, dosar nr. 4048 [cota S.R.I.], ff. 63-65);
    •    SZABO, Eugen (n. SALZBERGER) – evreu maghiarofon, în 1945 (când încă nu-şi schimbase numele) înregistrat ca membru al U.T.C. Oradea, ulterior locotenent-colonel de contrainformaţii în cadrul Securităţii (iniţial şef al serviciului Inspecţii după 1946, apoi şef al Direcţiei I la începutul anilor ‘50), ulterior membru în Colegiul M.A.I., apoi director la Ministerul Agriculturii, la un moment dat detaşat sub acoperire la Ambasada României la Paris; emigrat la sfârşitul anilor ’60 şi decedat în 2009 în Israel (C. Crăciun 2009: 305; I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Solomovici 2003: 210; Goma 2007: 118; Levy 2002: 124, 209; Cosma 1994: 49, 75); în 1992, în revista Minimum din Israel (nr. 60 din martie 1992), acelaşi “Eugen Szabo” clama un caracter antisemit al acţiunii organelor de anchetă în dosarul “bandei lui Ioanid”;
    •    SZACSKO, Alexandru (n. Şandor) – locotenent-colonel, şeful Direcţiei VII Tehnică a DGSP (1948-1951), ulterior cu funcţie necunoscută în cadrul Securităţii (v. fişa sa de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (dosar 2/1956);
    •    (?) SZEKELY, Iuliu – locotenent M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    SZEKELY, Sara – plutonier, translatoare de limbă rusă la Securitatea din Cluj între 1953 şi 1960;
    •    ŞEHTER, Emil (n. SECHTER) – în 1952 funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    ŞILING, ? – locotenent la Securitatea din Târgu Lăpuş în 1958 (Vischi şi Ivanciuc 2003);
    •    ŞIPOŞ, Emeric – şeful Inspectoratului de Miliţie Bihor (1950-1951) (Kovacs 2006);
    •    ŞIŞMAN, Afanasie – ilegalist, coleg de detenţie cu Al. Nicolschi, aflat pe lista transmistă de către sovietici lui Emil Bodnăraş în 1945-1946, a “cetăţenilor sovietici reţinuţi pentru muncă în diferite organizaţii, care trebuie să rămână în România”; în anii ’50 ofiţer de Securitate la Galaţi (A.M.R., fond 333, dosar 9, ff. 141-2, apud Buzatu & Cîrstea 2010: 286, n. 158; Burcea & Stan f.a., p.8);
    •    ŞMILOVICI, Herman (1919-2005) – funcţionar civil în cadrul MAI, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.M.R. (1955), a locuit până la sfârşitul vieţii pe Şos. Olteniţei nr. 55, înmormântat în sept. 2005 într-un cimitir evreiesc din Bucureşti;
    •    ŞMILOVICI, L. – în 1949 sublocotenent la Biroul de Securitate din Piatra Neamţ (la Biroul municipal de Securitate Iaşi (A.C.N.S.A.S, fond Documentar, dosar nr. 4080 (cota S.R.I.), f. 258);
    •    ŞMILOVICI, ? – ofiţer D.R.S.P. Oradea, participant la eradicarea rezistenţei anticomuniste din Munţii Bihorului (I.R.I.R. & Caţavencu 2004; un anchetator Şmilovici este menţionat şi în Ioniţoiu 2006: 43; Solomovici 2004: 601);
    •    (?) ŞTEŢCOVICI, Grigore – căpitan, şeful serviciului Contrasabotaj la Direcţia V Cercetări Penale a D.R.S.P. (1948-1952)
    •    ŞTRUL, Mauriciu (n. Mór Ştrul) (1911, Sărmaş - ?) – şeful Siguranţei Târgu Mureş după august 1944, apoi comandantul Direcţiilor Regionale de Securitate Galaţi (1948-1950), apoi, cu grad de locotenent-colonel şeful securităţii Ploieşti şi ulterior al raionalei Vrancea, unul din cei mai notorii torţionari securişti din perioada stalinistă (I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Ioniţiu 2008:88 şi 2006: 32, 34; Jela 2001: 275; Goma 2007: 118; Solomovici 2004: 601 şi 2001II: 43 şi 2003: 207, 208 ş.u.; (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 505; Deletant 1995b: 59; Cosma 1994: 51; menţionat şi în C.P.A.D.C.R. 2006: 186);
    •    ŞTRULOVICI, Arthur – funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la Secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    TAILLER, Dan (Teiler?) – în 1955 căpitan la D.P.L.C. (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 510-511);
    •    TEIŞANU, Eugen (n. Tais, uneori ortografiat şi Theis) - şef de birou D.G.S.P. (1948-) - medic ORL-ist încadrat în D.G.S.P. (tatăl fusese proprietarul fabricii de produse chimice “Carniol” din Bucureşti), la un moment dat menţionat şi la Şcoala de ofiţeri de Securitate de la Băneasa, apoi ca medic la Policlinica Vitan, Bucureşti, iar în anii ’70 angajat la Staţia de Verificare şi Întreţinere a Aparaturii Medicale din Bucureşti (Jela 2001, Solomovici 2004: 602; Wexler & Popov 2002II: 825; Cosma 1994: 45, 67, 70, 122);
    •    TESLER, Ladislau (uneori ortografiat TESSLER) (fiul lui Simion) (n. 4.X.1919 Făgăraş) – alt evreu maghiarofon care în acetele oficiale se declara “de origine etnică maghiară”, deşi în adolescenţă fusese sionist şi chiar cursant horticultor la ferma “Hercules” a comunităţii evreieşti din Timişoara (1935-1937); după război ofiţer de securitate cu grad de locotenent-colonel în 1956, apoi colonel în 1967; membru al comitetului orăşenesc de partid Făgăraş (1946-1949) şi activist al secţiei organizatorice a comitetului judeţean de partid Făgăraş (1948-1949), secretar şi respectiv preşedinte al comisiei de verificare a membrilor de partid la judeţeana Dorohoi (1949-1950), membru al comitetului regional de partid Hunedoara (1956-1958) şi al comitetului raional Brad (1959-1960), şeful biroului cadre la D.R.S.P./D.R.S.S. Timişoara cu grad de lt.-maj. (1950-1952), locţiitor al şefului Direcţiei XI Administrativă a D.G.S.S. (apr.-sept. 1952), şefrul serviciului Construcţii şi locţiitorul şefului Direcţiei Administrative şi Gospodărie a M.S.S., ulterior a M.A.I. (1952-1953, 1953-1955), ulterior director al Trustului Aurului Gura Barza / Brad (1955-1960), anchetat disciplinar în 1960, apoi locţiitor de şef de serviciu în Direcţia Economică a D.G.P.C.M. (apr.-nov. 1960); locţiitor al comandantului pentru probleme de spate la Penitenciarul Văcăreşti (1960-1968). (A.S.R.I. d.p. nr. 1862; Arachelian 2010; Banu & Banu 2008: 207, n. 44; Solomovici 2004: 602-3; Pelin 2005, menţionat şi ca Tessler în Jela 2001)
    •    TOKATLIAN, Leon (fiul lui Garabet) – evreu armean născut în Bulgaria, şeful catedrei de limbi străine la Şcoala de ofiţeri de Securitate din Băneasa în anii ’50 (Cosma 1994: 45); 
    •    TURKIS(C)HER, Marcel - şef de birou la Direcţia V Cercetări Penale a D.G.S.P. (1948-) (Goma 2007: 109, 118; Solomovici 2004: 603; Cosma 1994: 48); fiul său, Vladimir (n. 1952, Bucureşti), a solicitat şi reobţinut cetăţenia română în 2009 (ordinul M.J. nr. 907 din 16 martie 2009, publicat în M.Of. nr. 192 din 27 martie 2009);
    •    ŢANDĂRĂ, Franţ (n. 1930) - fost infractor de drept comun, ulterior brigadier la Canal, apoi torţionar la M.I. în anii ’50 (menţionat şi în C.P.A.D.C.R. 2006: 186);
    •    LUNGU, Mihai(l) (n. Micha VECHTER, uneori ortografiat şi WEHTER) – voluntar în Brigăzile Internaţionale din Spania (1936-1939), apoi în U.R.S.S., revenit în ţară în august 1944 ca maior al Armatei Roşii (Adorian et al. 1971: 210; Diamant 1979: 371; Sugarman f.a.: 109, care îi indică şi numele nativ); decorat în 1949 (când încă nu îşi schimbase numele) cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. A III-a; în 1949 cu grad de locotenent-colonel; 
    •    VISTIG, Eugen (Wisting) – locotenent-colonel de Securitate, director al D.R.S.P. Craiova din 1948 şi apoi şeful Regionalei Galaţi a Securităţii până la sfârşitul anilor ’50, unde i-a succedat în funcţie lui Mauriciu Ştrul; cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (32/1955) (v. şi I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Ioniţiu 2008:88; Goma 2007: 118; Deletant 1995b: 59; Cosma 1994: 51);
    •    VOICULESCU, Ervin (n. Erwin WEINBERG(ER), fiul lui Franz) – colonel (în anii ’50), după 1944 chestor în cadrul Poliţiei, apoi şeful Direcţiei Controlului Străinilor şi Paşapoartelor în cadrul Comandamentului General al Miliţiei (până în 1952), comandant al Şcolii de ofiţeri de Securitate de la Băneasa (1948-1960), apoi critic cinematografic, ulterior emigrat în SUA via Israel (I.R.I.R. & Caţavencu 2004; Goma 2007: 118; Troncotă 2006: 70; Banu 2007: 13 în versiunea online; Niculae 2004: 34; Solomovici 2003: 120, 196; Oprea 2002: 178, n. 233; Levy 2002: 147; Cosma 1994: 50, 76);
    •    WAISS, Gabriela (WEISS) – în 1952 sergent M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, respectiv III, v. u.a. 3/1952 vol. I, respectiv II);
    •    WALTER, Alexandru – şef de serviciu la D.R.S.P / raionala de Securitate Cluj (1949-1961);
    •    WALTER, Paul (fiul lui Ichil) - (Cosma 1994: 44-83)
    •    WEBER, Emeric – maior de Miliţie, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (1979);
    •    WEBER, ? – şeful Securităţii din localitatea Făget (jud. Timiş) în anii ’50; 
    •    WEIGNER, Jacob  - locotenent, director adjunct al Serviciului Judeţean Turda al D.R.S.P. Cluj începând cu 1948;
    •    WEIHEIM, Ioan – în 1952 funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I, apare în aceklaşi dosar şi sub numele “Weinhein”);
    •    WEISS, Iacob – comisar la judeţeana Bârlad a Siguranţei (1945-1948), apoi locotenent în cadrul aceluiaşi serviciului judeţean al D.G.S.P. (Zahariuc 2009: 158, 164, 167); 
    •    WEISS, Isidor (în unele documente oficiale ortografiat şi VAIS, repsectiv VEISS) (n. 16.III.1910 Moineşti, jud. Bacău, fiul lui Iţic-Haim şi Estera) – între 1948 şi 1951 în cadrul Serviciului Judeţean Vaslui al D.R.S.P. Iaşi, între 1951 şi 1953 căpitan în cadrul secţiei raionale Călăraşi, D.R.S.S. Ialomiţa, între 1953 şi 1957 maior în cadrul D.R.S. Bucureşti, apoi transferat la direcţia regională Bacău (secţia tehnic-operativă), unde este trecut în rezervă în 1959 cu grad de lt.-col ofiţer (Banu 2009: 419, n.5; Cosma 1994: 51);
    •    WEISS, Ludovic Andrei (fiul lui Mauriciu) (în alte documente ortografiat WEISZ) (n. 1912) – locotenent-colonel, membru PCR din 1945; directorul Regionalei / Serviciului Judeţean Satu Mare a(l) Siguranţei/Securităţii (1946-1953); anchetator al lotului Pătrăşcanu în 1954 (când era încă maior); ulterior funcţionar în cadrul Ministerului Comerţului Exterior; decorat în 1964 cu “Steaua R.P.R.” cls. IV-a; după reabilitarea post mortem a lui Părăşcanu în 1968, ar fi emigrat în Israel, după alte surse ar fi trăit până în anii ’80 la Cluj (Jela 2001: 306-7; Solomovici 2004: 52, 217, 606-8 şi 2001II: 43; Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 24; Budea 2005; Ioniţiu 2008:88; Kovacs 2006);
    •    WEISS, Vintilă – originar din Bacău, după august 1944 chestor de poliţie la serviciul Control Paşapoarte, arestat în 1950 într-un scandal de spionaj (Pelin 2008, 2006b; Solomovici 2004: 603-6; Rădulescu 2010, Troncotă 2006: 174);
    •    WELTMAN(N), ? – evreu originar din Caransebeş, după război ajunge ofiţer de miliţie la Bucureşti (I. Lungu 2009: 252);
    •    WIDONI, Alfred – locotenent-colonel de Securitate în anii ’60-’70, cunoscut pentru rolul său în dosarul Paul Goma (Jela 2001);
    •    WILHELM, Iulius (n. Julius) – fost voluntar în Spania (Sugarman f.a.: 111), după război plutonier major la Serviciul judeţean Someş al D.R.S.P. Cluj, menţionat de alte surse şi la Serviciul judeţean Someş al D.G.S.P. (Cosma 1994: 83; Solomovici 2004: 582);
    •    WINKLER, Avram (fiul lui Elias) – profesor la Şcoala de ofiţeri de Securitate de la Băneasa până în 1959 (Cosma 1994);
    •    WITZMAN, Mendel – fost frizer, angajat al D.R.S.P. Bucureşti încă de la înfiinţare (Jela 2001; Solomovici 2004: 608);
    •    WINCLER, Viorica - anchetator la Direcţia Cercetări Penale a Securităţii (Niculae 2004: 32);
    •    WOHL, Kain – funcţionar în cadrul Inpectoratului de Poliţie Bistriţa în 1948 (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 399);
    •    ZAHARIA, Mihai (fiul lui Mendel) – căpitan, admis în D.G.S.P. în 1949, ulterior profesor la Şcoala de ofiţeri de Securitate din Băneasa până la trecerea în rezervă în 1960; 
    •    ZALMAN, Marcu (după alte surse ZELMAN) – căpitan, şef de birou la Direcţia a II-a Contrasabotaj a D.G.S.P., co-autor al referatului Securităţii din 1954 privindu-l pe Gheorghe Rădulescu, ulterior emigrat în Israel (Tănase 2010: 91, 94; Cosma 1994: 45, 68; Goma 2007: 118)
    •    ZAMFIR, Laurian (n. Laurian RECHLER) – promovat succesic până la gradul de general-colonel, originar din Brăila, numit în 1952 şeful Direcţiei de Control al Străinilor şi Paşapoartelor (D.C.S.P.) din cadrul Comandamentului General al Miliţiei (Levy 2002: 147, 149, 151-4, 283n77; Niculae 2004: 34; Solomovici 2004: 54, 55);
    •    ZAMŞA, Boris – evreu originar din Basarabia, ofiţer al Securităţii din Oradeala sfârşitul anilor ’50 – anii ‘60, după unele surse ofiţer KGB infiltrat, ulterior profesor de matematică la Liceul Mihai Eminescu” din Oradea (Jela 2001; Kovacs 2006);
    •    (?) ZDRAVCOVICI, (I.Gh.) Marcel – funcţionar civil în cadrul MAI, cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    ZELNESCU, Silvia – fostă funcţionară, plutonier-major la D.R.S.P. Bucureşti (Jela 2001);
    •    ZELŢER, Paul – originar din Dorohoi, după război comisar-şef al Serviciului Judeţean de Siguranţă Bacău, din 1948 locotenent şi şeful Serviciului Judeţean Bacău al D.R.S.P. Iaşi, din 1949 cu grad de căpitan, transferat la Biroul din Iaşi (A.N.I.C., fond Neoperativ, dosar nr. 2417, ff. 220-231; A.C.N.S.A.S, fond Documentar, dosar nr. 4080 (cota S.R.I.), f. 258, Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 366, I.R.I.R. & Caţavencu 2004, Solomovici 2004: 608 şi 2001II: 43);
    •    ZIGLER, Ştefan Alexandru – căpitan de Securitate, cu dosar de cadre la secţia Administrativ-Politică a CC al PCR (1979);
    •    ZLOCZOVER, ? – originar din Cernăuţi, după război comisar şef la Prefectura Poliţiei municipiului Bucureşti, emigrat la sfârşitul anilor ’50 în israel (Trebici 2011);
    •    ZOMER, Hedviga – în 1952 funcţionar civil în cadrul M.A.I., cu referat de cadre la secţia Administrativ-Politică a C.C. al P.C.R. (nr. inv. 62 vol. I, v. u.a. 3/1952 vol. I);
    •    ?, Aaron sin – anchetator la Securitatea Suceava, emigrat în Israel în 1964 (Caţavencu 2007; Solomovici 2004: 566);







MASS MEDIA & SISTEMUL EDITORIAL-TIPOGRAFIC


    •    ABEL, Nathan (1930-2010) – director general adjunct la sectorul Radio din cadrul Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor în anii ’50, ulterior şef de direcţie în cadrul Comitetului pentru Radiodifuziune şi Televiziune (anii ’60);
    •    ALBALA, Radu (fiul lui Iacob şi Ana-Erna (n. Teodoru) (20.II.1924 Bucureşti – 10.V.1994 Bucureşti ) – publicist, scriitor, traducător; avocat (1947-1949), redactor la Ed. Tineretului (1949-1951), redactor şi traducător la E.S.P.L.A. şi C.L.D.C. (1951-1959, exclus), redactor la Ed. Litera (1963 – anii ’80);
    •    ALBULESCU, Horia (n. Alfred HOFFMAN) (1929-1995) –redactor muzical la Radiodifuziune (1950-1960), ulterior cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române (1960-1975) şi la Opera Română (1975-1984) (Kuller 2008: 200);
    •    ALMULY, Nora – redactor şef al ziarului Muncitoarea după 1944, decorată în 1949 cu ordinul “Steaua R.P.R. 1949” cls. IV-a;
    •    ALPERIN, Samuel (n. HALPERN) – şeful secţiei crainici la Societatea Română de Radiodifuziune după război;
    •    ANDRONIC, H. Iosif (n. BERCOVICI) (1897-1991) – publicist, redactor la Flacăra, Viaţa Românească şi alte reviste în anii ’50-’70;
    •    ANTIP, Felicia (n. SOLOMON, 28.I.1927 la Focşani, fiica lui Moise şi Clara) - soţia generalului (ziarist militar) Constantin Antip; redactor la Agerpres (1950-1963), la revista Lumea (1963-1971) şi la Radio (“Tribuna României”) (1971-1984); decorată în 1964 cu Medalia Muncii;
    •    APOSTOL, Melita (în documentele P.C.R. frecvent ortografiat şi Melitta) (n. SCHARF, soţia lui Gheorghe Apostol până la începutul anilor ’60, când au divorţat) - fostă ilegalistă, iar apoi director general al Direcţiei Generale a Radiodifuziunii din cadrul Consiliului de Miniştri (1954-1958), ulterior ziaristă, decorată cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. II-a în 1949 (decretul nr. 873 al M.A.N. din 20 august 1949), respectiv cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a în 1971 (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971); fiica sa şi a lui Gheorghe, Sanda (n. 30.VII.1952, Bucureşti), a emigrat în timpul comunismuluiu şi trăieşte în oraşul Holon, în Israel;
    •    ARBORE, Hantz (n. STERNSCHUSS) – în tinereţe sionist, apoi ilegalist comunist, voluntar în războiul civil din Spania şi membru al P.C.S. (exclus în 1939 pentru necinste), după război angajat la Editura P.C.R., exclus din partid în 1947 pe motive disciplinare, reprimit în 1957 (dosar C.C.P. nr. 1013/1068 din 27.V.1947) (Sugarman f.a.: 108); în 2004 încă în viaţă în Bucureşti, locuind pe str. Anghel Saligny;
    •    ARDELEANU, Ştefan (n. SALZBERGER) (n. 1925) – ziarist comunist la Dobrogea Nouă (Constanţa, 1949-1953), apoi la Înainte şi Cuvântul Libertăţii (Craiova), cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1954), începând cu 1996 vicepreşedintele Comunităţii Evreilor din Craiova;
    •    ARNO, Ed (n. 1916, Cernăuţi) – grafician, fost deportat în Transnistria (1942-1944), autor de caricaturi politice la Scânteia (1945-1948), redactor-şef al revistei pentru copii Licurici (1948-1951); colaborator al publicaţiilor Scânteia Tineretului, România Liberă, Magazin, Urzica, Scânteia pionierului, ş.a. (D. Niţă & Al. Ciubotariu, Istoria benzii desenate româneşti, cap. „Socialism şi BD (1948-1989)”  (Bucureşti: Vellant, 2010); v. şi H. Kuller 2008: 39-40, unde apare ca “B. Arno”);
    •    ARSENE MARIA, Artur (n. Arthur LEIBOVICI, pseudonimul fiind preluat de la soţia sa, Maria Arsene) (18.X.1907-1975) - publicist, ilegalist, în perioada interbelică funcţionar comercial şi apoi lucrător în portul Constanţa, după război redactor la România Liberă (1944-1947), Frontul Plugarilor (1947-1952) şi Flacăra (1952-1967) (v. dosarul său de la C.C.P., nr. 1181/862 din 5.IX.1957);
    •    ASZODY, Ion (n. László ASZÓDY) (16.X.1908 Arad – 24.XI.1976) – scriitor şi publicist, membru de partid, între “evreii maghiari” din “prim-planul vieţii culturale şi intelectuale comuniste” (Vágó 1981: 123, n.26), în perioada 1950-1951 director adjunct în cadrul Editurii pentru Literatură (viitoarea E.S.P.L.A.) (Pienescu 2008: 156), redactor la Flacăra (1952-1969) şi Korunk (1957-1969) şi autor la Editurile Ştiinţifică şi Politică; incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    BACIU, Camillo (n. KAUFMAN) (1926 Galaţi – 2005 Paris) – de profesie inginer; a activat ca scriitor şi redactor la Flacăra în anii ’50-’60; emigrat în Franţa în 1967, un timp prezent în Israel, publicist;
    •    BANTEA, Marcela (soţia generalului Eugen Bantea) – profesoară de limba engleză şi redactor la Editura Ştiinţifică în anii ’60;
    •    BARBIERI, G. Lucian – redactor la ziarul Munca, decorat cu ordinul Medalia Muncii prin decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 757 din 7 dec. 1964;
    •    BART, Raul – după august 1944 crainic la secţia sportivă a Radiodifuziunii, rămas în Australia în 1956, după Olimpiada de la Melbourne (Solomovici 2001I: 391, 207);
    •    BARUCH, Jules Morel (alias “Barbu” – la sfârşitul anilor ’40 “lector” (i.e. cenzor) în cadrul comisiei de cenzură instituite în cadrul Ministerului Propagandei / Informaţiilor / Artelor şi Informaţiilor (Carol Neumann apud Solomovici 2003: 379)
    •    BERNSTEIN, Elvin (pseudonim publicistic “B. Elvin”; fiul lui Herman (proprietarul unei rafinării de ţiţei) şi Rela (n. Braunstein)) (n. 24.VIII.1927, Moineşti – IX.2011) – debutează în presă la Ecoul în sept. 1944, în anii ’50 redactor la E.S.P.L.A. şi colaborator al revistei Teatrul; ulterior, până în 1989, redactor la Editura Tineretului, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, secretar literar al Teatrului de Comedie din Bucureşti, respectiv editor al revistei Caietul Teatrului Naţional (1969-1989); după 1989 co-editor al revistelor Arc şi Litere şi redactor-şef al ediţiei de limbă română a Lettre internationale;
    •    BINES, Carol (n. 9.VI.1931, Ştefăneşti, Botoşani) – sociolog, redactor la Contemporanul între 1955 şi 1971, când emigrează în Israel; fiica sa (şi a Reizlei Bines), Miriam Aharonov (n. 5.XII.1958, Bucureşti), a reobţinut cetăţeania română în 2009 (ordinul M.J.  nr. 2457/11.09.2009; M.Of. nr. 642 din 30.09.2009);
    •    BRATIN, Titu (n. BRAUNSTEIN) – director de programe al Societăţii Române de Radiodifuziune în 1945;
    •    BĂLEANU, Avram Andrei (n. 13.I.1931 Bucureşti) (fiul lui Ion (român) şi Ileana) – redactor-şef la Tânărul leninist (1951-1954), doctorat în Filosofie la Leningrad (1956), şef de secţie la Scânteia (1956-1969), unde, în ediţia din 24 mai 1964 vitupera de pildă “Cine sut rinocerii? Fasciştii şi Garda de Fier!”, ulterior director adjunct la Teatrul de Comedie din Bucureşti (1969-1984), respectiv director adjunct al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti (1984-1985), autor ocazional la Ed. pentru Literatură Universală şi la revistele Gazeta literară şi  Teatrul, emigrat în Germania via Israel (Solomovici 2004: 565);
    •    BĂLUŞ, Laurian (n. 1924, zis “Luci”) – după război cu atribuţii în domeniul cenzurii (Carol Neumann apud Solomovici 2003: 379), după absolvirea facultăţii medic dermatolog în Bucureşti, emigrat la sfârşitul anilor ’60 în Israel, apoi stabilit la Roma, consacrat ca medic dermatolog; sora sa, Angela, a fost căsătorită cu inginerul Theodore Yaron (n. 1924 Sibiu), stabilit în S.U.A.;
    •    BÂRLĂDEANU, Daniel (1926 –XI.2009, Bucureşti, cimitirul sefard) – în anii ’50 colaborator la mai multe cotidiane, apoi consacrat la Flacăra, unde a fost inclusiv secretar de redacţie (‘60’-’80), după Revoluţie autor al mai multor cărţi; posibilă relaţie de rudenie cu Victor Bârlădeanu;
    •    BÂRLĂDEANU, Victor (17.XII.1928, Bucureşti – 5.I.2007, Bucureşti) – corector la Graiul nou (ziarul de limbă română al trupelor sovietice din Bucureşti) (1946-1947), redactor la secţia culturală a ziarului Scânteia (1947-1949), corespondent al ziarului la Moscova (1949-1955), începând cu anii ’60 activ mai ales ca criitor (membru U.S.R. din 1949), după 1989 membru fondator  şi secretar general al Asociaţiei Culturale de Prietenie România-Israel; fii săi au emigrat în Israel în anii ’80;
    •    BERNSTEIN, Paul (1928 Cernăuţi - 2003) – absolvent de medicină, stabilit în Bucureşti în 1946, a lucrat “mai bine de 50 de ani” în cadrul “oficiului de relaţii internaţionale” al Radiodifuziunii (Kuller 2008: 68) (N.B. Nu figurează în Dicţionarul Editurii Casa Radio din 2009);
    •    BIANU, Gheorghe (n. BERGMAN) – fost membru P.S.D., după 1945 funcţionar în sistemul editorial-tipografic, în anii ’60-’70 traducător, al diverse edituri (Ed. Ştiinţifică, Dacia, Minerva, etc.), alături de soţia sa Rozalia; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (dosar 137/1955);
    •    BLAZIAN, Henri (15.III.1902 Bucureşti – 20.X.1962 Bucureşti) (n. Herşcu ISRĂILOVICI, fiul lui Martin şi Clara) – în perioada interbelică redactor la România literară, Rampa, Curierul artelor, Dreptatea, Năzuinţa, Progresul literar, etc., membru al primei redacţii la Societatea Română de Radiodifuziune în anii ’30, după război publicist la E.S.P.L.A., colaborator aprape zilnic la Era nouă (1944-1947), funcţionar la Ministerul Artelor (şi Informaţiilor) (1947-1952); cu fişă sub numele “Henry Blejan” la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (ff. 11-12, dosar 64/1954);
    •    BOZ, Lucian (9.IX.1908 Hârlău, Iaşi – 14.III.2003 Sydney, Australia) (fiul lui Mendel şi Clara (n. Sapina)) – critic literar şi publicist, activ mai ales în perioada interbelică (redactor şi colaborator, inter alia, la Ulise, Facla, Contemporanul, Zodiac, Discobolul, Jurnalul, Viaţa românească, Adevărul, Dimineaţa); membru al Rezistenţei Franceze (arestat şi deţinut la Drancy între 1939 şi 1944), revenit în ţară, redactor şi traducător la A.R.L.U.S. (1945) (L. Constantin 2009: 17), apoi corespondent al Jurnalului de dimineaţă la Paris, unde va fi şi române în 1947; continuă să activeze ca ziarist, membru al diasporei anticomunist, stabilit definitiv în Australia;
    •    BRATEŞ, Teodor (n. FÄRBER?) – redactor la Radiodifuziune (1949-1958), realizator TVR (1960-1990), redactor adjunct al departamentului de ştiri, rămas în memoria colectivă prin intoxicările şi diversiunile propagate în timpul “Revoluţiei” din decembrie 1989, o “trompetă-mitralieră a Revoluţiei”; în prezent redactor cu rubrică permanentă pe teme economice la revista Realitatea Evreiască;
    •    BRĂNIŞTEANU, Bucur (n. BRAUNSTEIN) – fiul mai celebrului ziarist interbelic Beno Brănişteanu-Braunstein (1874-1947); după 1944 redactor la Cotidianul (suplimentul de prânz al României Libere), în anii ’50-‘60 redactor şef la Steagul Roşu, ulterior emigrat în Israel şi stabilit definitiv în S.U.A., la New York;
    •    BRĂTESCU, I. Florin – primul crainic al Televiziunii Române (începând cu 1957), ulterior realizator în cadrul aceleiaşi instituţii (1960-1992), iar apoi, ca gest de recunoştinţă pentru adăpostirea lui Dan Voiculescu în timpul evenimentelor din decembrie 1989, numit primul director al postului TV Antena 1; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 27 din 26 ian. 1967;
    •    BRUCĂR, O. Milu – redactor la Scânteia Tineretului, decorat prin Decretul nr. 696 din 6 noiembrie 1964 cu Medalia Muncii clasa a III-a;
    •    BRUMARU, Zamfir (n. BRUMMER, fiul lui Samoilă) – unul din principalii cenzori în literatura românească de după război, cadru didactic la catedra de marxism-leninism a Facultăţii de Litere din Bucureşti în anii ’40-’50, ulterior director general adjunct al Agerpres în anii ’60; decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a;
    •    “BRUNEA-Fox, F.” (n. Filip BRAUNER, zis “Fifi”) (18.I.1898 Roman, Neamţ – 12.VI.1977 Bucureşti) - în perioada interbelică, folosind pseudonimele “Filip Brunea”, “Fox”, “Felix”, “Mac”, “Polomac”, “Pan”, etc., redactor la Dimineaţa (1925-1937), Adevărul (1932-1937) şi colaborator la Clopotul, Adam, Zodiac, Cuvântul Liber, Jurnalul, Reporter, Curierul Israelit şi Torţa; după 1944 traducător şi colaborator la: România liberă, Scânteia, Viaţa Românească, Flacăra, Magazinul, Viaţa militară, Contemporanul, Unirea / Revista cultului mozaic;
    •    BURLACU, Emil (n. 18.VII.1934, Osoi, Iaşi) – absolvent al Institutului “Maxim Gorki” din Bucureşti (1959), ziarist la Agerpres (1959-1965), respectiv redactor la Radiodifuziune (1965-1991); ulterior traducător de limba rusă şi participant la reuniuni literare organizate sub egida Realităţii Evreieşti;
    •    CASSVAN, Lazăr (Eliezer) (fiul Sarinei-Sara) – în anii ’50 redactor la E.S.P.L.A., ulterior publicist, critic literar şi cinematografic (e.g. Mituri şi legende din lumea filmului (Ed. Eminescu, 1976), O lume de celuloid (1979), Unora le place filmul (Ed. Eminescu, 1981), etc.); 
    •    CELARU, Anton (n. Iosif FAIERSTEIN) (1919 Huşi – 29.VII.2010 Israel) – cunoscut ca scriitor şi traducător idiş, dar şi fost redactor şi chiar redactor şef la cotidianul C.D.E. Unirea (ulterior Viaţa nouă);
    •    COJOCARU, Iacob – redactor la România Liberă în anii ’50-’60, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 61 din 25 febr. 1963;
    •    COLIN, Vladimir (n. Jean, fiul lui Lazăr, care îşi schimbase numele COHN în Colin şi al Ellei (n. Pauker)) (1.V.1921 Bucureşti - 6.XII.1991 Bucureşti) – activist al C.C. al U.T.C. şi editor al publicaţiilor comitetului la Editura C.C. al U.T.C. (1945-1946), redactor la Radiodifuziune (1946-1947), apoi la Revista Literară (1947-1948), secretar general de redacţie la Flacăra (1948-1950), autor de poezie proletcultistă, câţiva ani autor de literatură SF, pentru a reveni în presă în 1958 ca simplu redactor (1958-1990), iar apoi secretar general de redacţie (1970-1990) la Viaţa Românească; menţionat de Raportul Final al C.P.A.D.C.R. ca făcând parte din activiştii de partid responsabili cu cenzura în presă” (p. 491);
    •    CORNESCU, N. Alexandru (n. Alfred HIRSCHFELD, ulterior ebraizat COREN, publicând după 1990 cu numele Cornescu-Coren) (d. 2009) – după august 1944 redactor la Veac Nou (ziarul A.R.L.U.S.), apoi redactor şi chiar secretar general de redacţie la România Liberă timp de aproape două decenii (împreună cu soţia sa, Gina), după 1990 profesor la Universitatea “Valahia” din Târgovişte, cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1955); decorat cu ordinul “Steaua R.S.R.” clasa a IV-a (Decretul nr. 33 din 27 ian. 1973)
    •    COSAŞU, Radu (n. Oscar RÖHRLICH, fiul lui Isac şi al Melaniei (n. Wasserman)) (n. 29.X.1930, Bacău) – redactor la Scânteia Tineretului (1948-1950), militar în termen (1950-1952), dar continuând să publice atât la cotidianul menţionat (v. articolul din 3 ian. 1952 “Noi, ostaşii, iubim cartea”, în care declamă: “De când am început citi ‘Aşa s-a călit oţelul’ nu mă mai pot despărţi de cărţile sovietice. Ele mă învaţă cum să trăiesc.”), cât şi la Ziarul de Armă al unităţii sale militare, revenit la Scânteia Tineretului şi totodată membru al C.C. al U.T.M. între 1953 şi 1958, când va fi simultan demis de la redacţie şi exclus din C.C. urmare a susţinerii tezei sale privind “adevărul integral”, ulterior redactor la revista Cinema (1968-1988) şi colaborator al revistei Teatrul; debut literar în 1952 cu volumul “Servim Republica Populară Română”; după 1989 co-fondator şi redactor la Dilema (1993-2004);
    •    CROITORU, Avram (n. 23.VII.1930) – ziarist la Scânteia (1949-1956), iar din 1956 până la pensionare la revista Albina (ed. de Ministerul Culturii); ulterior redactor la Realitatea Evreiască (2002-009);
    •    CUNEA, Sorin (n. Paul COHN) (1927 Bacău – 27.VII.2007 München, Germania) – redactor TVR (1956-1964), emigrat în Israel în 1965, secretar de redacţie la revista de limbă română Lumea Magazin din israel (1966-1968), apoi stabilit în Germania, unde îşi dobândeşte notorietatea prin emisiunea sa “Radio Magazin” de la postul de radio Europa Liberă (1968-1992);
    •    DAMIAN, Liviu – în 1959 lector de carte [i.e. cenzor] la Ed. Ştiinţifică; ulterior emigrat în Israel (M. Stănesu 2011);
    •    DAVID, Naftuli (alias N. David) – începând cu 1949 cadru didactic (ajunge conferenţiar) la Facultatea de Filologie din Bucureşti (din grupul impus de comunişti care a înlocuit toată echipa lui George Călinescu) şi respectiv şeful secţiei/redacţiei culturale a Radiodifuziunii în anii ’50 (coordonator al teatrului radiofonic);
    •    DOLGU, Gabriela – în anii ’60 redactor la secţia Externe de la Contemporanul, ulterior emigrată în Israel (menţionată ca evreică de Kuller 2010: 191 şi Solomovici 2003: 329);
    •    DONA, Henri (n. NATANSOHN, fiul lui Nathan) – redactor-şef adjunct la România Liberă începând cu 1946, şeful catedrei de Ziaristică de la Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, la jumătatea anilor ’50 director general adjunct al Radiodifuziunii, apoi redactor-şef la Flacăra din anii ’60 până în 1973 (când va fi înlocuit de Adrian Păunescu), apoi la Arhiva Naţională de Filme (ultima menţiune în 1977); în 1953 menţionat în documentele partidului ca director general adjunct al Radiodifuziunii; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1955); decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. V-a;
    •    DORIAN, Emil (n. Isidor LUSTIG, fiul lui Herman şi Ernestina) (16.II.1892-1957), medic şi poet – după război membru fondator (are cuvântul de deschidere al congresului de constituire al organizaţiei naţionale) şi secretar general al C.D.E. Bucureşti, redactor la Unirea (1945-1947, responsabil al secţiei culturale); autor al poeziei omagiale “Închinare lui Stalin” (v. textul reprodus integral în Negrici 1996: 28-9) (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 93-34);
    •    DUMBRĂVEANU, Aurel (n. Avram BERMAN) (n. 24.VI.1902, Burdujeni) – colaborator al mai multor publicaţii în perioada interbelică (Adevărul literar şi artistic, Lupta, Dreptatea, Timpul, Capitala, Cuvântul, etc.), după august 1944 angajat pentru câţiva ani la cotidianul România Liberă;
    •    DUMITRESCU, Beno (n. DOLLINGER) – în anii ’50 activist U.T.M. şi redactor la Scânteia Tineretului (coleg de redacţie cu Teşu Solomovici, Mihail Lupu, etc.), ulterior emigrat în Israel;
    •    EŞCHINAZI, Z. Ilie (n. Iţic ESCHENAZY, la 23 ian. 1907, Craiova) – ilegalist (membru P.C.d.R. din 1926), după război redactor la ziarul Amicii URSS, apoi angajat la institutul de istorie a partidului până la pensionare, în 1961; decorat în 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.”, iar în 1978 cu ordinul “23 August” cls.II-a;
    •    ESCHENAZY, Victor (1928, Craiova – IV.2010, Bucureşti) – ziarist la Scânteia pentru câteva luni (1949-1950);
    •    EŞANU, Vl. Eugen – angajat al Televiziunii, decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 27 din 26 ian. 1967;
    •    FAUR, Dan (n. Avram Alfred FECHNER, fiul lui Iacob şi Ernestina (n. IACOBSOHN) (8.I.1911 Calafat – 20.V.1961 Bucureşti) – publicist şi traducător, după august 1944 membru de partid, redator la Editura Tineretului (din subordinea C.C. al U.T.C.) (1945-1946), ulterior redactor/colaborator la Viaţa românească, România liberă, Tribuna poporului, Victoria, Înainte, Frontul Plugarilor, etc., , autor al unor poezii vădit proletcultiste şi elogioase la adresa sovieticilor precum “Tatar Bunar”, “Povestea unui bob de lacrimă”, sau “Turbina vie”, ulterior consacrat ca autor de literatură pentru copii;
    •    FAUR, Sanda (n. FAERŞTEIN, orig. din Huşi) (sora scriitorului Anton Celaru) – după război membru P.C.R. şi C.D.R., redactor şi şefa secţiei culturale la ziarul Unirea, din anii ’60 redactor la Flacăra, publicistă la diverse edituri, după 1989 redactor la revista Realitatea Evreiască;
    •    FAERSTEIN, B. Iosif – menţionat la începutul anilor ’60 ca redactor la cotidianul Informaţia Bucureştiului, decorat cu ordinul Muncii clasa III-a prin Decretul nr. 478 din 12 aug. 1963;
    •    FĂRCĂŞAN, Sergiu (n. S. FINKELSTEIN) (n. 23.X.1924 Bucureşti, fiul lui Meyer şi Elisa (n. Schapp) – după august 1944 se înscrie în partid şi debutează în presa timişoreană, colaborator la Studentul Român (1945-1947), apoi, timp de două decenii, redactor la Scânteia, unde se consacră ca un veritabil “cerber” al dogmaticii staliniste în literatură, un “ideolog comunist intratabil” (Ştefănescu 2005); ulterior se consacră în suplimentul cotidianului Scânteia ca scriitor de gen SF; emigrat la începutul anilor ’70 în Israel, stabilit din 1973 în Saskatoon, Canada (v. şi C.P.A.D.C.R. 2006: 491, 664);
    •    FÂNTÂNARU, Ion (n. Jacques GOLDENBERG, fiul lui Moritz) – originar din Brezoi, ziarist la Graiul nou (oficiosul de limbă română al trupelor sovietice din România la acea vreme) (1946-1958) şi apoi la Scânteia, decorat în 1964 cu ordinul “23 August” cls. V-a; ulterior ziarist local la Craiova;
    •    FELEA, Iosif (n. Iancu FELLER, fiul lui Leon) (n. 27 ian. 1900, Paşcani)  – fost ziarist interbelic la Lupta, după august 1944 la Libertatea, membru P.S.D. până în 1948 (în facţiunea “unionistă”, procomunistă), apoi P.M.R., redactor la Contemporanul, deputat în Marea Adunare Naţională (1948-1952), ulterior angajat la Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă CC al P.M.R şi redactor la revista Presa noastră în anii ’50; decorat în 1964 cu Ordinul Muncii cls. III-a, iar în 1971 cu ordinul Tudor Vladimirescu cls. I-a;
    •    FINŢEANU, Iuliu (n. Iulius FICHMAN) (1876-1979!) – cunoscut librar interbelic din Bucureşti, după război la librăria Cioflec, după august 1944 director tehnic al librăriei Editurii “Cartea Rusă”, apoi responsabil al Librăriei Ştiinţifico-Medicale, emigrat în anii ’60 în Israel;
    •    FIŞMAN, A. Solly – redactor la Televiziune încă de la înfiinţare, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 27 din 26 ian. 1967;
    •    FLOREA, Z. (n. Zanel FRÜHMAN) – redactor al secţiei culturale la România Liberă după război, apoi funcţionar la Ed. pentru Literatură Universală, emigrat în Israel şi stabilit definitiv în Germania (Solomovici 2004: 399; Marinescu 2010);
    •    FLORESCU, Titu (n. BLUMENFELD) – secretar general la ziarul Universul (1948-1953);
    •    FRIEDBERG VĂLUREANU, Ulrich (fiul lui Moritz) (zis “Uli”) – redactor la România Liberă începând cu anii ’50 şi până după 1989, apoi stabilit în Israel, redactor-şef al ISRO-Press; decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 61 din 25 febr. 1963;
    •    FRIMU, ? – ziarist la România Liberă în cadrul secţiei culturale la începutul anilor ’50, ulterior emigrat în israwel (Solomovici 2004: 399);
    •    FRUNZĂ, Mihail (n. FRUCHTMAN) – din 1948 şeful sectorului Ştiinţă în secţia Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., detaşat pentru studii la Moscova, apoi redactor şef adjunct la Lupta de Clasă în anii ‘50, ulterior director în cadrul Editurii Politice, la începutul anilor ’70 consilier juridic la Ministerul Justiţiei; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a;
    •    GALL, Matei (n. Mátiás GÁL, la 8.I.1920, Deva) – evreu maghiarofon, ilegalist, deportat la Vapniarka şi Râbniţa în timpul războiului, redactor la Agerpres (anii ’50-’60), emigrat în 1969 în Israel (părinţii lui încă din 1949), apoi stabilit în Germania, la Frankfurt am Main (Vago 1981: 123);
    •    GELLES, Emil – de formaţie inginer, director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (martie – iulie 1945), apoi redactor la Ed. Cartea Românească (e.g. autorul cărţii Energetica Atomică, din 1946); emigrat în Israel la o dată necunoscută, ulterior stabilit în S.U.A., unde în anii ’60-’70 a activat ca traducător;
    •    GEORGESCU, Victor (n. Sandu VAISMAN, 1919, fiul lui Haim şi Raşela) – redactor la Frontul Plugarilor (1946-1953), ulterior reporter 1, redactor, şef de secţie, secretar general de redacţie şi chiar redactor-şef la revista Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor, în prezent internat la căminul comunităţii evreieşti din Bucureşti şi blogger amator sub pseudonimul “Pompiliu Sterian”;
    •    GOLDSTEIN, Ţicu (n. 7.X.1929 Bucureşti, fiul lui Lazăr şi Surica (n. Tobias)) – redactor la Radiodifuziune (1955-1973), apoi, până în 1989, sociolog la Institutul de Igienă din Bucureşti, iar ulterior redactor la Realitatea Evreiască, traducător şi publicist; căs. cu Velea (n. König), cercetător la Institutul de Geriatrie “Ana Aslan”;
    •    HALMOŞ, Ştefan – în anii ’50 redactor la Scânteia Tineretului (menţionat între pubnliciştii evrei în Kuoller 2010: 191);
    •    HERA, Florin (fiul lui Saul) (n. 22.VI.1925, Roman) – în anii ’50 încadrat în aparatul diplomatic, apoi transferat la Radio ca redactor-şef adjunct al redacţiei emisiunilor pentru străinătate (’60-’70), autor ocazional la Lumea, Magazin istoric şi Contemporanul în anii ’70-’80, decorat în 1964 cu Ordinul Muncii cls. III-a;
    •    HERVIAN, Dinu (n. Duţu HERŞCOVICI) (1913 Moineşti - 1974) – editor la ziarul local Cuvântul roşu din Moineşti, apoi membru în conducerea C.D.E., redactor şef la Frontul Plugarilor (1944-1948), director general adjunct la Agerpres (1948-1956), corespondent Agerpres în China (1956-1958), secretar general al Asociaţiei Ziariştilor Români (1958-1964);
    •    HIRSCH, Suzi – redactor la E.S.P.L.A. la sfârşitul anilor ’50, ulterior traducătoare la diverse edituri de stat (Ştiinţifică – 1961, pentru Literatură Universală – 1965, 1966, 1969, Minerva  - 1977, Univers – 1978, Eminescu – 1981, 1983, etc.);
    •    HOLBAN, Sorin (fiul lui David şi Lia) (n. 6.II.1933 Iaşi – 11.I.2004) – din 1950 redactor la Informaţia Bucureştiului, apoi redactor-şef la Jurnalul de umor şi divertisment, iar din 1966 director la Jurnalul de Bucureşti (D.G.L.R., Kuller 2010: 191); consacrat mai ales ca publicist;
    •    HOROVITZ, Alice - membru al Comisiei mixte de Cenzură din cadrul Ministerului Propagandei Naţionale instituite prin Decretul-Lege nr. 364 din 2 mai 1945 (A.N.I.C., fd. Ministerul Propagandei Naţionale, dos. 1027, Corobca 2008: 15, n.6);
    •    IACOBOVICI, Rozalia – membru de partid, în anii ’50 şefa redacţiei de limbă maghiară a Ed. Didactice şi Pedagogice (v. Nastasă, Varga şi Andreescu 2003b: 436, 439 şi 440);
    •    IAROVICI, Eugen – în 1945 membru al subsecţiei Foto a secţiei Propagandă şi Artă a A.R.L.U.S., ulterior, până în anii ’70, fotograf la mai multe periodice centrale (Catalan 2009: 87-8; Solomovici 2003: 329);
    •    IONESCU, I. Mia-Blanche – redactor TVR, decorată cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 27 din 26 ian. 1967;
    •    IONESCU-FAVIER, Suzanne – traducător şi redactor la diverse edituri în anii ’60-’80 (Meridiane, Sport-Turism ş.a.);
    •    IOSEFOVICI, Isidor (fiul lui Isac) – redactor la România Liberă în anii ’50-‘60, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 61 din 25 febr. 1963;
    •    IOSUB, L. David – redactor la ziarul Munca, decorat cu ordinul Medalia Muncii prin decretul Consiliului de Stat al R.P.R. nr. 757 din 7 dec. 1964;
    •    IOSUB, Gică (d. 2005 Israel) – după august 1944 redactor la cotidianul local din Iaşi, Opinia, apoi transferat la România Liberă, unde devine şef al secţiei de probleme externe (Solomovici 2004: 398-9; Kuller 2010: 191);
    •    IRŞAI, Emeric C. – angajat al Televiziunii, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 27 din 26 ian. 1967;
    •    IRŞAI, Elvira – soţia lui Emeric, redactor la Televiziune în anii ’60;
    •    IUREŞ, Ştefan (fiul lui Ichil Juster şi Netta (n. Lupu), n. 7.V.1931 Iaşi) – poet reprezentant al realismului socialist şi publicist, corespondent special al Scânteii Tineretului (1949-1966), apoi redactor la varii alte publicaţii, din 2002 în redacţia Ed. Hasefer iar din 2006 chiar director al editurii;
    •    IUSTER, I. Herman – redactor la Scânteia Tineretului, decorat prin Decretul nr. 696 din 6 noiembrie 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a IV-a;
    •    JUSTER, Solo (Solomon) (n. 1922) – redactor la Narodnaia Rumania (redacţia publicaţiilor pentru străinătate) între 1952 şi 1957, când demisionează (inclusiv din partid); emigrat în Israel împreună cu soţia sa, Mariana, în 1960, activând ca publicist;
    •    KAMERLING, Paul (n. Pinkas) – director de personal la Societatea Română de Radiodifuziune după război (menţionat şi de Nicolae Steinhardt);
    •    KATZ, Iosif – directorul adjunct al E.S.P.L.A. în prima jumătate a anilor ’50 (v. Pienescu 2008: 156, 158), ulterior publicist şi traducător la diverse edituri;
    •    KIRSCHEN, Leonard (n. 5.IX.1908, Brăila, fiul lui Petre Eduard şi Mina, d. 1983) – ziarist, după 1944 corespondent la Bucureşti al Associated Press, arestat şi condamnat în 1950 pentru înaltă trădare, apoi în mod suprinzător eliberat şi emigrat în Anglia în 1960, într-un probabil schimb de spioni, ulterior reangajat corespondent al Associated Press la Geneva (v. pentru detalii legate de legăturile sale cu lumea activităţii de informaţii Pelin 2006; Andreescu, Nastasă şi Varga, 2003a: 592-3; Cosma 1994: 104; Adrian Niculescu, f.a.);
    •    LAZAROV, Valeriu (n. LESNER) (20.XII.1935 Bârlad – 11.VIII.2009 Madrid) – angajat încă din 1956, ca operator, la Televiziune, unde promovează treptat până la funcţia de director de film, emigrează în 1970, apoi producător TV în Spania;
    •    LEIBOVICI, L. Samoil – angajat al Televiziunii, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 27 din 26 ian. 1967;
    •    LEMNARU, Oscar (n. Oscar HOLTZMAN, fiul lui Solomon, orig. din Brăila) (1.II.1907 Bucureşti  - 17.V.1968 Bucureşti) – ziarist încă din perioada interbelică la Curierul şi apoi la Dreptatea, unde deţinea rubrica “Perna cu ace” (1944-1947), lansat imediat după 23 august 1944 într-o violentă campanie de “demascări” ale unor “duşmani ai poporului” precum: Mircea Eliade, Emil Cioran, Paul Sterian, sau Horia Stamatu; căs cu Rozita (“Zita”) Filderman, originară din Focşani;
    •    LEWIN, ? - maior, fost ofiţer în Armata Roşie, şef cenzură pentru presă în 1944-1945 (comanda de facto comisia instituită pe lângă Ministerul Propagandei);
    •    LIMAN, Horia (n. LEHMAN) (1912 Brăila – 22.VII.2002 Elveţia) – în perioada interbelică redactor la Zodiac, Discobolul, Vremea şi Lumea Românească, după august 1944 redactor şef adjunct la Scânteia (1945-1946) şi apoi redactor şef la Contemporanul (1946-1957), apoi din nou redactor la Scânteia, iar ulterior corespondent Agerpres la Geneva, unde “defectează”, solicitând şi obţinând azil politic (1965/1970), ulterior activând ca publicist; fiul său, jurnalistul şi publicistul Adrian Mac Liman (n. 12.VIII.1944), stabilit la Madrid, este Marele Maestru al Marii Loji Confederale a Spaniei şi preşedinte al Centrului Iberic pentru Studii Masonice (C.I.E.M.) din Madrid; 
    •    LIVIANU, Dorel (10.X.1907 Bucureşti – 2.IV.1997 S.U.A.) – cântăreţ de muzică uşoară, deportat pentru scurt timp în timpul războiului într-un lagăr de muncă din Transnistria, angajat al teatrului Baraşeum din Bucureşti (1939-1945), emigrează în Israel în 1945, se întoarce în România în 1947, este angajat în cadrul Radiodifuziunii, emigrează definitiv în 1967, ulterior stabilit în SUA; după unele surse ar fi fost spion al Securităţii în perioada petrecută în Israel (v. Solomovici 2004: 64-66 şi Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a:581);
    •    LUPAŞCU, Paul – ziarist la Scânteia (coleg de redacţie cu Alexandru Ioanid) în anii ’50, ulterior emigrat în Israel, colaborator la Viaţa noastră, în prezent se pare încă în viaţă în 2001 (Solomovici 2001II: 116);
    •    LUPU, Mihail – menţionat de Solomovici ca fost U.T.M.-ist şi redactor la Scânteia Tineretului în anii ’50; în prezent încă în viaţă, în Minneapolis, S.U.A.;
    •    LUSTIG, N. Lucreţia – ziaristă la Scânteia Tineretului în anii ’50-’70; decorată prin Decretul nr. 696 din 6 noiembrie 1964 cu ordinul Muncii clasa a III-a;
    •    MARCOVICI, Aron (zis “Relu”) – redactor la România Liberă până în anii ’60, decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul nr. 61 din 25 febr. 1963; eigrat ulterior în Israel, unde şi-a ebraizat numele în forma Doron Midroni;
    •    MARCUSON, Gavril (1913 – IV.2008, Bucureşti) – absolvent al liceului “Spiru Haret” din capitală (1931), simpatizant comunist, după război activist de partid, în 1949 instructor în cadrul sectorului Ştiinţă al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (A.N.I.C., fd. C.C. al P.C.R – secţia Propagandă şi Agitaţie, dosar 51/1949, ff. 118-121), apoi activist în cadrul secţiei Istorie; ulterior angajat în învăţământ, respectiv, timp de decenii, redactor succesiv la editurile Pentru Literatură, Univers şi Ştiinţifică şi Enciclopedică până la sfârşitul regimului comunist; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a (v. şi Goldstein 2008: 18);
    •    MARIAN, B. Eugen (n. 21.VI.1921) (fiul ziaristului interbelic Barbu Marian şi al Charlottei, n. LÖBEL) – redactor la Tribuna Poporului (1944-1946), apoi la Timpul şi Rampa, o scurtă perioadă redactor la studiourile “Alexandru Sahia”, iar ulterior redactor la redacţia emisiunilor pentru străinătate a Radiodifuziunii (1954-1989) (v. şi Solomovici 2001II: 6);
    •    MAXIM, Mihail (n. Mauriciu STAHL; în alte documente ale partidului Mihaiu Maxim) (1923 Bucureşti - 1981) – din 1946 director al Editurii Tineretului (a C.C. al U.T.C. / U.T.M.) până la sfârşitul anilor ’50, ulterior director în cadrul Ministerului Culturii, respectiv al Fondului de Stat al Cărţii; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (89, respectiv 83/1956) (v. şi Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 110; Kuller 2008: 257);
    •    MAXY, Liana (11.II.1923 Charlottenburg, Germania – 25.II.2002 Tel Aviv, Israel) – fiica lui M.H. Maxy (v. infra) şi a Mellei; absolventă a Facultăţii de Teatrologie a I.A.T.C., colaborator la România Liberă (1945-1971), secretar de redacţie la Secolul 20, şef de rubrică la Cultura Poporului, redactor la E.S.P.L.A., emigrată în Israel în 1971, unde continuă să colaboreze cu multiple publicaţii de limbă română;
    •    MIHAILOVICI, Emanuel (1928 Suceava – 2000) – “după război a lucrat la Radio aproape trei decenii” (Kuller 2008: 265), din 1983 angajat al T.E.S. din Bucureşti;
    •    MIHĂILEANU, Ion (n. Mordechai BUCHMAN) (n. 1.VII.1921) – membru U.T.C. din 1945 şi P.C.R din 1946; după august 1944  redactor responsabil la Tânărul muncitor, la începutul anilor ’50 redactor responsabil adjunct la Scânteia Tineretului, ulterior redactor şef adjunct la Contemporanul timp de două deceni (’50-’70), ocazional scenarist şi traducător; tatăl regizorului Radu Mihăileanu, stabilit în 1980 în Franţa (via Israel);
    •    MIHĂILEANU, Veronica – soţia lui Ion Mihăileanu [v. supra] – în conducerea Editurii Tineretului în anii ’50-’60, ulterior publicistă şi traducătoare alături de soţul ei, împreună cu care emigrează în Franţa via Israel;
    •    MIRCU, Marius (n. Israil MARCUS; fiul lui Alter Gherşin Marcus (croitor) şi Simelia (n. Herşcovici, după alte surse Herşcu); fratele lui Solomon şi Moritz Marcus, alias Marcel Marcian) (9.VI.1909 Bacău – 4.IX.2008 Israel) – publicist, în perioada interbelică ziarist şi membru P.C.d.R., după 23 august 1944 angajat în biroul lui Dej de la partid, apoi în redacţia revistei Licurici (1947-1949), redactor la Viaţa capitalei (1949-1951), marginalizat, ulterior angajat la Şcoala Tehnică de Librari (1952-1956), redactor la revista Filatelia (1956-1969), respectiv director al Muzeului de Istorie a Evreilor din Bucureşti (1982-1987); emigrat în 1987 în Israel, unde a activat ca publicist (în 1989 a publicat la Bat Yam cartea Ana Pauker şi alţii);
    •    MIRODAN, Alexandru (n. Alexandru Zissu SALŢMAN, fiul lui Herman şi Netty (n. Thierer)) (5.V.1927 Budeasa, Argeş – 10.III.2010 Tel Aviv, Israel) – absolvent al cursurilor în regim seral ale Universităţii de marxism-leninism din Bucureşti (1946), cu diverse articole publicate la Tinereţea, Tânărul Muncitor, Scânteia Tineretului, România Liberă, Scânteia, Contemporanul, secretar de redacţie la Gazeta literară (1954-1956), redactor la Scânteia (1956-1957) şi la Teatrul (1957-1959), secretar literar al Teatrului de Comedie Bucureşti din 1961; “un alintat al regimului comunist” cf. Solomovici 2004: 440; emigrat în 1977 în Israel, unde a activat ca muzeograf şi publicist (directorul revistei Minimum);
    •    MLADOVEANU, Sorin (n. REMY, fiul lui Şimon) – critic literar, co-autor al Problemele literaturii noi din R.P.R. (1952), redactor şi chiar secretar general de redacţie la Scânteia în anii ’50-’60, decorat în 1964 cu ordinul “23 August” cls. V-a, emigrat în anii ’70 şi stabilit la Paris;
    •    MOGLESCU, V. (Willy) (1924-1998) – publicist, critic teatral; inspector al Direcţiei Teatrelor din cadrul Ministerului Artelor şi Informaţiilor (1948-1952), apoi transferat ca redactor la E.S.P.L.A. (1952-1957), ulterior dedicându-se publicisticii (Kuller 2008: 269-70);
    •    MOLHO, Eva – soţia cenzorului D.G.P.T. Morico Molho, ziaristă la România Liberă după război (Solomovici 2004: 400);
    •    MONTAUREANU, Virgil – înainte şi inclusiv după război directoul Editurii Cultura Poporului (Solomovici 2001 I: 239, menţiune şi în Sebastian 1996: 33, n. 22); emigrat în anii ’60 în Israel;
    •    NĂMOLARU, Victor (n. Aron ZALMAN) (d. 2009) – redactor la Flacăra – Piatra Neamţ, apoi la Scânteia în anii ’60 şi respectiv, timp de 27 de ani, redactor şef adjunct la Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate (în subordinea Ministerului Culturii) (1972-1989); în 1984 menţionat într-o notă internă a Securităţii ca informator (ceea ce ar putea explica emigrarea sa pripită din 1990, imediat după schimbarea regimului în România); redactor şef al ziarului local israelian Ecoul Nahariei (1993-1998), apoi corespondent la Bună dimineaţa, Israel;
    •    NĂVODARU, Petre (n. Peter FISCHER, la 21.III.1913) (socrul lui Paul Goma) – ilegalist (membru de partid din 1933), după august 1944 redactor la cotidianul pro-comunist Era Nouă şi la Scânteia, în 1946-1947 redactor la ziarul Universul, respectiv director adjunct al editurii omonime, apoi exclus din partid urmare a implicării sale în “dosarul Pătrăşcanu”, după 1957 director adjunct la Direcţia Centrală de Statistică (şeful departamentului Studii Demografice) şi ulterior publicist la diverse edituri; în 1961 propus pentru decorare într-un raport al Direcţiei Treburilor Cancelariei P.M.R. (Goma 2007; Balaş 2008: 413, 424; Solomovici 2004: 184; Tismăneanu 1991: 141);
    •    NEGREA, Henriette (1922-2005, Bucureşti) – funcţionară la E.S.P.L.A. la începutul anilor ’50;
    •    NEUMAN(N), Carol – ilegalist, luptăror în reţeaua FTP-MOI în Franţa ocupată, după război directorul Editurii Tehnice până în 1952, când este epurat; arestat în 1952, eliberat în 1953; continuă să profeseze ca inginer, la începutul anilor ’70 inginer principal la Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice, decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a;
    •    NEUMANN, Carol [a nu se confunda cu “spaniolul” omonim, v. supra] – conform propriilor memorii, în 1945 angajat la Agerpres, ulterior la comisia de cenzură instituită în cadrul Ministerului Propagandei; în anii ’50 se reînscrie la Facultatea de Medicină, profesând ulterior ca medic (apud Solomovici 2003: 379, 380-1);
    •    NIŢESCU, Lionel – ziarist începând cu anii ’50, timp de două decenii în redacţia Flacăra, unde contribuie la dezvoltarea cultului personalităţii lui Ceauşescu prin articole precum “Patria, cabinet de lucru al preşedintelui” (1981);  inclus între divrşi publicişti evrei de H. Kuller (2010: 191);
    •    OBREA, Eugen(iu) (n. Edgar OBERST) (d. 2002 Tel Aviv, Israel)  – ziarist, membru de partid, după război redactor la organul de presă a C.D.E., Unirea, unde înfiera zelos sionismul, în anii ’60 publicist la diverse edituri comuniste şi la revista Lumea, emigrat (probabil în anii ’80) în Israel, unde, sub pseudonimul Eugeniu Obrea,  a scris la periodicele Ultima oră, respectiv Orient Expres şi Tribuna Magazin din Tel Aviv (Kuller 2010: 191; Solomovici, 2004: 135, 139; Ioniţoiu 2006);
    •    OLARU, Tudor (n. Iosif GERBER, fiul lui Adolf) - fost ilegalist, un timp ceolg de celulă cu Nicolae Ceauşeşscu, concomitent însă informator al Siguranţei (motiv de excludere din partid în timpul detenţiei, ulterior reprimit), membru al secţiei Propagandă-Agitaţie a C.C. al U.T.C. şi şef al secţiei Propagandă la ziarul Scânteia (1945-1948), în anii ’50 adjunctul lui Al. Drăghici la D.G.S.S., în anii ’70 reangajat ca şef de secţie la Scânteia, decorat cu Ordinul Muncii cls. III-a şi ordinul “Steaua R.P.R.” cls. V-a în 1964, respectiv cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a în 1971;
    •    OLLERER, I. Iosif – angajat al Televizunii în anii ’60, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 27 din 26 ian. 1967;
    •    OPREA, I. Armand – la începutul anilor ’60 redactor la Lupta de clasă, decorat cu ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a V-a prin Decretul 550 din 9 sept. 1963;
    •    ORNEA, Zigu (n. Zigu ORENSTEIN, fiul lui Marcu şi Şeila (n. Mendelovici)) (27.VIII.1930 Frumuşica, Botoşani 14.XI.2001 Bucureşti) – funcţionar administrativ la Botoşani (1949-1951), redactor la E.S.P.L.A. (1955-1959), îndrumător la Centrul de Librării şi Difuzarea Cărţii (1959-1962), secretar şi bibliograf principal la Institutul de Ştiinte Economice (1963-1966), în anul 1960 menţionat ca redactor la redacţia de critică a E.S.P.L.A., apoi redactor la Editura Meridiane (1966-1969) si redactor-şef la Editura Minerva (1969-1989); după 1990 director al Editurii Meridiane, director al Ed. Hasefer, consilier la Fundaţia Culturală Română, membru fondator şi redactor la Dilema;
    •    PALTY, Sonia (n. FOLLENDER, căs. PARASCHIV, nume ulterior ebraizat în Israel; fiica lui Alfred (cineast) şi Czika (n. Schulman)) (n. 11.VI.1928, Bucureşti) – fostă deportată în Transnistria, după 1947 ziaristă la România Liberă (sub pseudonimul “Stela Gheorghiu”)şi Universul (sub pseudonimul “Adina Bontaş”), în anii ’50 în conducerea Federaţiei Naţionale a Tineretului Democrat din România (F.N.T.D.R.) şi activistă a C.C. al U.T.M., exclusă în 1951, apoi încadrată la Ministerul Industriei Chimice şi şefă planificare la şantierul Popeşti-Leordeni; emigrată în Israel în 1961, ulterior publicistă;
    •    PANCU-IAŞI, Octav (14.IV.1929 Iaşi – 16.IV.1975 Bucureşti) (fiul lui Vasile Pancu şi Raşela (n. Marcu)) – imediat după absolvirea liceului redactor la Radiodifuziune (1947-1958), redactor în domeniul cinematografic (1952-1962), apoi autor de literatură pentru copii, iar ulterior redactor la revista Cutezătorii (1967-1969) (D.G.L.R.; Kuller 2008: 288; O. Sava 2009: 14; Casa Radio 2009: 232); incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    PELTZ, Isac (12.II.1899 Bucureşti – 19.VIII.1980 Bucureşti) (fiul lui Natan şi Estera (n. Rotenberg)) – în perioada interbelică scriitor şi ziarist, după război (în afara intervalului 1951-1954, când a fost deţinut pe colaboraţionism şi crime împotriva umanităţii) redactor la Drapelul (1944-1948) şi la Era nouă (1946-1948), respectiv colaborator la România literară (1957-1963), Steagul roşu, Informaţia Bucureştiului, Munca, Gazeta literară, Flacăra, Revista cultului mozaic ş.a.; politicianul postdecembrist Radu F. (Feldman) Alexandru afirmă că ar fi nepotul (dinspre tată) al lui I. Peltz (v. Solomovici 2003: 97); 
    •    PETRUŞA, V. Erika – regizor TVR în anii ’50-’70, decorată cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 27 din 26 ian. 1967;
    •    PHOEBUS, Al. Eugen – după război redactor al secţiei culturale la România Liberă, apoi la Editura Politică, autor al unor lucări pe teme de politică internaţională; decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul nr. 61 din 25 febr. 1963;
    •    POPPER, Armand (d. 1976) – fost ilegalist, de profesie medic, după august 1944 asistentul lui L. Pătrăşcanu la Ministerul Justiţiei [perioada românizării a mii de nume alogene prin ordin ministerial, n.n.], membru fondator al C.D.E. în iunie 1945, apoi directorul editurii “Cartea Rusă” în anii ’50, ulterior autor la Editura Didactică şi Pedagogică;
    •    PREDA, Eugen (“Mister Radio”, n. E. GLOTTER) (29.XI.1929 Bacău – 27.VII.2000 Bucureşti) - redactor (1950-1953), redactor-şef adjunct la redacţia de actualităţi politice (1953-1957), şeful secţiei emisiuni pentru străinătate (1958-1965), redactor-şef adjunct la redacţia emisiunilor politice interne a Radioului (1965-1969), redactor-şef al redacţiei de actualităţi a TVR (1969-1973), după 1989 Director General al Radiodifuziunii (1990-1994), ulterior, până la deces, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din Romania (CSIER); înmormântat la cimitiru evreiesc “Filantropia” din Bucureşti;
    •    RADIAN, S. Mînzu – publicist şi jurnalist, autor al lucrării Itinerar coreean (1958), în anii ’60 redactor la revista Magazin, în anii ’70 publicist comentator pentru România Liberă, decorat cu ordinul “Steaua R.S.R.” (Decretul nr. 33 din 27 ian. 1973) (Kuller 2010: 191);
    •    RADNEV, Manase (1931 – 2009, Bucureşti, Cimitirul Giurgiului) – regizor; în anii ’50 redactor la Contemporanul şi Informaţia Bucureştiului, din 1958 redactor de emisiuni de teatru la TVR, iar din 1968 realizator al unor emisiuni publicistice; colaborator al revistei Magazin Istoric; după 1990 realizator al unor emisiuni şi filme documentare despre Holocaust;
    •    RATEŞ, Nestor (n. Nathan STESSEL, ulterior Rothenstein, 7.IV.1933, Moineşti) – redactor Constructorul (câteva luni în 1958), apoi la Agerpres (1958-1971), angajat al F.C.E.R. (1971-1973), apoi emigrat în Israel, ajuns în SUA în 1976, unde se angajează corespondent al postului de radio Europa Liberă, ulterior unul din cei mai cunoscuţi crainici ai postului, ajuns chiar director al Serviciului românesc la München şi Praga (1989; 1994-2002);
    •    RAŢIU, B. Ludovic (n. ROTH) (n. 14.IX.1915), de profesie medic, membru P.C.d.R. din 1937, după august 1944 angajat la Radio, unde ocupă inclusiv postul de director al studioului Regie al Radiodifuziunii (1952 – anii ’60);
    •    RAUSER, M. Mircea (frecvent ortografiat şi RAUSSER) – absolvent al liceului “Laurian”, fost deportat la Moghilev (unde i-au murit ambii părinţi); director tehnic în TVR încă de la înfiinţare (1956); decorat cu Medalia Muncii în 1964, respectiv cu cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 27 din 26 ian. 1967;
    •    RĂDUCANU, Corneliu (n. Cornel ROSENSTEIN, fiul lui Isidor şi Flora) (n. 27.VIII.1923 Brăila) – de la sfârşitul anilor ’40 activist al  secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (fişă în dosarul 103/1953), redactor la mai multe publicaţii comuniste (1947-1957), redactor la Agerpres (1957-1963), apoi la Lumea (1963 - anii ‘80), unde ocupă un timp chiar postul de redactor-şef); decorat în 1964 cu ordinul “23 August” cls. V-a; soţul regizoarei şi coregrafei Miriam Răducanu (n. Tausinger, şefa primei şcoli de coreografie din România, în 1949-1950);
    •    REDLINGHER, Ladislau (soţul artistei Alma Redlingher, n. Polak; fiul lui Oscar Redlingher; pentru scurt timp, se pare, socrul lui Dinu Patriciu) – ilegalist, în anii ’50 lector la Şcoala Superioară de Ştiinţe Sociale “A.A. Jdanov”, iar până în anii ’70, redactor la Ed. Enciclopedică; decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” clasa a IV-a;
    •    REICH, ? – inginer, directorul tehnic al Societăţii Române de Radiodifuziune în 1945;
    •    ROBOTOS, Imre (Emeric) (18.X.1911 Nyirmártonfalva, Austro-Ungaria – 13.X.2001 Budapesta, Ungaria) – în perioada interbelică jurnalist la Oradea, în timpul războiului internat într-un lagăr de muncă obligatorie, după 1945 membru de partid, între “evreii maghiari” din “prim-planul vieţii culturale şi intelectuale comuniste” (Vágó 1981: 123 n.26); absolvent al Academiei “Ştefan Gheorghiu” (1953), redactor responsabil 81947-1951) şi apoi redactor-şef  (1951-1956) al principalului cotidian de limbă maghiară din România, Romániai Magyar Szó [trad. “Cuvântul maghiar din România”, redenumit Elöre (trad. “Înainte”) din 1953], profesor de marxism-leninism la Universitatea “Bolyai” din Vluj (1948-1953), responsabil cu publicaţiile de limbă maghiară în cadrul E.S.P.L.A. (1956-1958), apoi revenit în Oradea ca funcţionar şi scriitor, pensionat în 1968, emigrat şi stabilit în Ungaria în 1996 (Györffi 2010; Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 51, 56, 71, 83, 126-128, 171);
    •    ROMAN, Carol (n. ROSENTHAL) (n. 23.II.1932 Bucureşti) – din 1950 angajat la Scânteia Tineretului şi în paralel student al Facultăţii de Ziaristică la Ascademia “Ştefan Gheorghiu”, apoi redactor la acelaşi ziar, ulterior redactor la Revista femeilor şi Informaţia (în anii ’80), publicist, încă în viaţă în 2011 şi considera cel mai longeviv ziarist în viaţă din România;
    •    ROSMAN, Marcel – angajat al Radiodifuziunii (critic muzical) până în 1952, ulterior arestat (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 591-2);
    •    RUNCAN, “Julieta” Agneta (n. Agneta ROSENBERG, căs. Szekely) – fostă ilegalistă şi secretară particulară a lui Ştefan Foriş, după război responsabila secţiei Reţeaua Locală la Scânteia, din sept. 1944 până în 1958, când este demisă, cf. referatului orgnizaţiei de bază de partid a ziarului, pentru “comportament antipartinic atunci când din însărcinarea partidului însoţea un element revizionist din strănătate” (v. Levant, 2006);
    •    RUSSU, E. Gheorghe (d. nov. 2008, Israel) – ziarist la România Liberă timp de decenii începând cu sfârşitul anilor ’40, un timp şeful secţiei Sport, apoi secretar general adjunct al redacţiei, ulterior emigrat în Israel (v. şi Solomovici 2004: 399); decorat cu ordinul “Steaua R.S.R.” clasa a V-a (Decretul nr. 33 din 27 ian. 1973); fiul său, Victor, a lucrat mult timp la o televiziune din Tel Aviv;
    •    RUSU, Victor (n. 30.VI.1922 Botoşani – 17.VIII.2011 Bat Yam, Israel) – redactor la ziarul local Clopotul din Botoşani (1944-1946), apoi la Scânteia şi respectiv Veac Nou (ziarul A.R.L.U.S) în anii ’50, redactor-şef la Revista Cultului Mozaic (1964-1978), emigrat în 1978 în Israel, unde colaborează cu revista Minimum, dar şi cu revista din România a F.C.E.R., Realitatea Evreiască;
    •    SAMOILĂ, ? (n. Samuel RUBENSTEIN ? ) – fratele Elenei şi cumnatul lui Teohari Georgescu; director administrativ la Scânteia (1944-1945), respectiv purtător de cuvânt la Tribunalul Poporului în timpul proceselor de război (Buzatu 2008: 407; Deletant, 2001: 34-5, n. 22; 1999:23, n. 2);
    •    SAMSON, P. (n. Samson P. ABRAMOVICI) (n. Tecuci, sept.1907) fost ziarist interbelic la Lumea, Lupta, Jurnalul; membru fondator al Uniunii Ziariştilor Profesionişti în 1919; după război secretar general de redacţie la Momentul şi respectiv Cotidianul (1944-1947);
    •    SANIELEVICI, S. – din 1945 unul din traducătorii de la Ed. Cartea Rusă-A.R.L.U.S. (L. Constantin 2009: 18 n. 27), în 2003 încă în viaţă, traducător la diverse alte edituri;
    •    SANDU, R.M. August - menţionat la începutul anilor ’60 ca redactor la cotidianul Informaţia Bucureştiului, decorat cu Medalia Muncii prin Decretul nr. 478 din 12 aug. 1963;
    •    SAVIN, Tudor – originar din Brăila, debutează în presă în 1940, remarcat prin diatribele împotriva lui Iuliu Maniu din Scânteia (1945-1948), cotidian la care conduce secţia economică; membru U.T.M., autor al mai multor publicaţii la editura “Cartea Rusă”; arestat şi condamnat pentru spionaj, ulterior emigrat în Israel, unde va publica Bezna, apărută la ed. Minimum în 1990 (Rădulescu-Zoner et al. 1995: 117, 129, 247; Kuller 2010: 191; Solomovici 2003: 202, 329 şi 2004: 560; Leibovici-Laiş 2003: 10); fratele ziaristului şi scriitorului S. Semilian (n. Solomon Savin, 1902-1978);
    •    SAVIN, V. (n. Willi AUCHBERG) – membru U.T.C. în ilegalitate, după război secretar responsabil de redacţie la ziarul Unirea / [din 1951] Viaţa nouă al C.C. al C.D.E. (Solomovici 2003: 178), apoi redactor la mai multe publicaţii comuniste (Kuller 2010: 191); conform dosarului său de la C.C.P., “întrucât a avut purtare proastă la cădere, C.C.P. i-a recomandat să muncească serios pentru a putea fi primit în partid. Întrucât avea  şi slăbiciuni burgheze (mahalagisme, preocupări  materiale exagerate), în 1951 hotărârea a fost reconfirmată” (dos. Nr. 1274, deschis 18 iunie 1948);
    •    SĂVEANU, I. Roza – corector-şef la România Liberă, decorată în 1973 cu ordinul Muncii clasa a III-a (Decretul nr. 33 din 27 ian. 1973); soţia publicistului Simion Săveanu?;
    •    SĂRĂŢEANU, Leon (zis Leonaş, n. ZELŢĂR) (1919 - 2001) – membru fondator al C.D.E. în iunie 1945, director la Momentul şi Cotidianul (1944-1947), apoi timp de câţiva ani redactor la România Liberă, ulterior şef de secţie şi redactor şef adjunct al redacţiei emisiunilor pentru străinătate (R.E.P.S.) în cadrul Radiodifuziunii, corespondent special la Geneva, Paris, Londra (1953-1978);
    •    SCHARFSTEIN, Jacob – fost secretar contabil la C.E. Bucureşti, după război funcţionar la Editura “Cartea Rusă” la sfârşitul anilor ’40;
    •    SCHÄFFER, Flaviu - funcţionar al Direcţiunii Presei (organul de cenzură) din cadrul Ministerului Artelor şi Informaţiilor, apoi al D.G.P.T. (1948-1950-?), responsabil de controlul pe teren al cărţilor (fond D.G.P.T., dosar 7/1948 Arhivele Naţionale, apud Corobca 2008b);
    •    SCHINDERMAN, Lazăr – fotograf al AGERPRES în anii ‘50, ulterior redactor în presa craioveană (Duţu et al. 2002: 337);
    •    SCHNAPP, Saul (fiul lui Oliem) – inginer, după august 1944 director guvernator (i.e. administrator) al ziarului România Liberă şi membru în conducerea Uniunii Evreilor Români din Vechiul Regat, la sfârşitul anilor ’40 directorul Societăţii “Slova” (care se ocupa de topirea tipăriturilor cenzurate în Bucureşti); decorat în 1964 cu ordinul “23 August” cls. V-a; emigrat la sfârşitul anilor ’70 în Israel; 
    •    SCHWARTZ, Ida - membru în prima echipă de cenzori împuterniciţi de comisia de cenzură din cadrul Ministerului Propagandei Naţionale în 1945, subordonată direct Comisiei Aliate de Control (1944-1946) (Corobca 2008: 15, n.7; 2008b, n. 6), ulterior menţionată cu prenumele “Irina” şi în calitate de director al şcolii în care erau instruiţi “lectorii” cenzori (Lupu Mindirigiu 1999, apud Solomovici 2003: 379, 381);
    •    SERAFIN, George  - din anii ’50 ziarist, membru al Uniunii Ziariştilor, din 1966 până în anii ’80 redactor-şef adjunct la revista Lumea (v. şi Solomovici 2003: 329, pentru menţiunea identităţii);
    •    SEVER, Alexandru (n. Solomon ZILBERMAN, fiul lui Natan şi Maria (n. Leibu)) (22.I.1921 Moineşti, Bacău – 13.V.2010 Beer Sheva, Israel) – redactor la Editura P.M.R. (1949-1950), apoi la E.S.P.L.A. (1950-1958), concediat, ulterior publicist, dramaturg, emigrat în Israel în 1990; triplu distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie (1976, 1982 şi 1986);
    •    SEVIANU, Monica (n. ALFANDARI, numită ABRAHAM după primul soţ) (1923-1977) - fostă ilegalistă, soţia lui Igor Sevianu [v. infra], aflată în Palestina între 1946 şi 1948 (după unele surse militar în Irgun), apoi revenită în România, ziaristă în presa comunistă, membră a celebrului grup de evrei care la 28 iulie 1959 a jefuit o maşină a Băncii de Stat a R.P.R., iniţial condamnată la muncă silnică pe viaţă, ulterior cu pedeapsa comutată la 25 ani muncă silnică, graţiată în cadrul amnistiei generale din 1964, apoi emigrată în Israel, unde a murit în 1977; bunica maternă a regizoarei Irene Lusztig (Solomovici 2005 şi 2001II: 111, Goma 2005: 4);
    •    SLOCEVER, Mayer - membru în prima echipă de cenzori împuterniciţi de comisia de cenzură din cadrul Ministerului Propagandei Naţionale în 1945, subordonată direct Comisiei Aliate de Control (1944-1946) (Corobca 2008: 15, n.7; 2008b, n. 6), ulterior menţionată cu prenumele “Irina” şi în calitate de director al şcolii în care erau instruiţi “lectorii” cenzori (Lupu Mindirigiu 1999, apud Solomovici 2003: 379, 381);
    •    SOCOR, G. Emanoil (1881 Iaşi – 1951 Bucureşti, zis Emil) - agent Komintern, în tinereţe ziarist local din Iaşi, tatăl lui Matei Socor (v. infra), după unele surse implicat în celebrul atentat de la Senat din perioada interbelică, în anii ’30 director la cotidianul stângist Dimineaţa, după august 1944 director la Curierul şi preşedinte al comisiei de epurare din cadrul Sindicatului Unic al Ziariştilor, viitor U.S.A.S.Z., într-o campanie care a prefigurat “procesul ziariştilor” iniţiat în mai 1945; incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    SOCOR, E. Matei (15.IX.1908 Iaşi – 30.V.1980 Bucureşti) – unul din cele mai grăitoare exemplificări ale aserţiunii fostului profesor muzicolog Petre Brâncuşi: “Cominterniştii […] pătrunseseră în mai toate posturile de conducere din instituţiile muzicale, inclusiv din Radiodifuziunea Română, precum şi în serviciile de cadre, unde tăiau şi spânzurau” (2006: 142); numit dirijor permanent al orchestrei Radiodifuziuni în sept. 1944, secretarul subsecţiei Radiofonie la înfiinţarea A.R.L.U.S. (1946), ilegalist, director general al Societăţii Române de Radiodifuziune (1946-1949) şi respectiv preşedinte al Comitetului pentru Radioficare şi Radiodifuziune (1949-1952), preşedinte al Uniunii Compozitorilor (1952), semnatar al unor materiale pro-comuniste în revista Muzica; autor al celor două imnuri naţionale ale R.P.R. “Zdrobite Cătuşe” (1948-1953) şi “Te slăvim, Românie” (1953-1977) şi al unor multiple piese omagiale dedicate lui Stalin, partidului comunist şi liderilor săi, ca de ex. “Viers pentru Stalin”, “Salut Moscovei!”, “Cântarea României”, “Îţi mulţumim, partid iubit”, sau „Steagul partidului” (P. Brâncuşi 2006: 122, 150, 166-7 şi 2005: 105, 111; O.L. Cosma 2006; S.D. Pop 2007: 7); fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R.  (1955); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a (decret nr. 873 din 20.VIII.1949), în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971), iar în 1979 cu ordinul “23 August” cls. I-a (Decret nr. 38 din 27.I.1979); tatăl analistului politic Vladimir Socor (Jamestown Foundation);
    •    SOLOMON, Petre (15.II.1923 Bucureşti – 15/28.X.1991, Bucureşti) (fiul lui Alexandru şi Zoe (n. Grill)) – emigrat în Palestina în 1944, revenit în ţară în august 1946, redactor la ziarul C.D.E., Unirea (1946-1948), redactor şi traducător la Editura “Cartea Rusă” (1946-1948), apoi la Agerpres (1948-1952), marginalizat în 1952, se dedică activităţii de poet şi traducător şi autor ocazional la revista Teatrul; căs. cu artista plastică Yvonne Hasan; tatăl regizorului Alexandru Solomon;
    •    SOLOMOVICI, Teşu (n. 1.I.1934, Focşani, fiul lui Iancu (zis “Bucureşteanu”) şi Fina) – activist U.T.M. şi redactor (sub pseudonimul Teşu Milcoveanu, ocazional şi Al. Nichita) la Scânteia Tineretului (1953-1954), ulterior (cu o scurtă marginalizare după evenimentele din 1956 din Ungaria) la Gazeta Literară (din 1957), Munca (şeful secţiei cultură, numit în funcţie de Ecaterina Abraham-Borilă) şi Flacăra; emigrat în Israel în 1964; după decembrie 1989 redactor şi corespondent al mai multor ziare din România;
    •    SPIEGEL, Eduard – redactor la Contemporanul, decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 549 din 6 iunie 1967;
    •    SPINA, G.  (n. SCHNEIDER) – după august 1944 ziarist la Libertatea, autor de versuri proletcultiste la Veac Nou, membru al facţiunii procomuniste din P.S.D., apoi director general adjunct al director general al Direcţiei Generale a Editurilor, Industriei Poligrafice şi Difuzării Cărţii de pe lângă Consiliul de Miniştri (1950-1952), ulterior arestat (Carol Neumann apud Solomovici 2003: 380; L. Constantin 2009b: 20);
    •    STEINBERG, Ada – după război, timp de două decenii, traducător al Ed. Cartea Rusă, “între cei mai activi” (L. Constantin 2009: 17), cu titluri precum Muzica sovietică în plin avânt (1951), Torentul de fier (1951), etc.
    •    STELEA, C. Beatrice - la începutul anilor ’60 redactor la Lupta de clasă, decorată cu ordinul Muncii clasa a II-a prin Decretul 550 din 9 sept. 1963;
    •    STIEBER, Cleo – iniţial crainică a Radiodifuziunii, începând cu 1958 crainica Televiziunii Române alături de Florin Brătescu (i-a succedat la TVR Marianei Zaharescu, tot evreică);    
    •    STARK, N. Alexandru (1931-1992) – reporter al Radiodifuziunii (1949-1959), transferat la TVR (1958-1960), în anii ’60 corespondent la Moscova, colaborator la Flacăra, Scânteia, Scânteia Tineretului, România Liberă, în anii ’70-’80 realizator de emisiuni la TVR, după 1989 angajat la MAE şi ulterior corespondent guvernamental la Paris; decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 27 din 26 ian. 1967;
    •    STILLER, A. Aristina (1915 – II.2009, cimitirul evreiesc Giurgiului Bucureşti) – redactor la Contemporanul, decorată cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 549 din 6 iunie 1967;
    •    STRUJAN, Sorin Paul (n. WEINSTEIN, fiul Reginei) (n. 1923 Piatra Neamţ) – jurnalist; redactor Agerpres până la sfârşitul anilor ’60, apoi la Lupta de clasă (articole în 1971), ulterior redactor la Ed. Politică; soţul activistei Fani Strujan;
    •    SZABO, Eva (soţia colonelului de Securitate Eugen Szabo) – redactor la Scânteia în anii ’50-’60;
    •    SZEKELY, Şari (n. Charlotta, la 3.XI.1910, în alte documente oficiale ortografiat Szekeili) – membru de partid din 1935, decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a; instructor în cadrul sectorului Evidenţa Carnetelor şi Documentare al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., apoi inspector de cadre la Radiodifuziune în anii ’60; fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (11/1954);
    •    ŞELMARU, Florica (d. 1982) – soţia lui Traian Şelmaru, după august 1944 membru în conducerea U.F.A.R. (1945-1948), ziaristă la România Liberă (în echipa condusă de N. Bellu, ocupând funcţia de redactor şef-adjunct) până în anii ’50, cu dosar de cadre la secţia Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (1955), apoi corespondentul ziarului Scânteia la Moscova, ulterior membru al Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale şi traducătoare la diverse edituri din ţară, în anii ’70 redactor la ziarul Munca; decorată în 1949 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. a IV-a iar în 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a; incinerată la crematoriul Cenuşa;
    •    ŞTEFAN, I.M. (n. Alexandru Sergiu ŞRAGHER, fiul lui Henri şi Iulia (n. Mandel)) (1.II.1922 Bucureşti – 22.X.1992 Bucureşti) – scriitor şi jurnalist; redactor la Jurnalul de dimineaţă (1946-1947), secretar de redacţie la Studentul român (1947-1948), redactor la Agerpres (1948-1950), la Editura Tehnică (1950-1951), şeful Serviciului Presă din Ministerul Construcţiilor (1951-1961), funcţionar la Centrul de Documentare pentru Construcţii şi Arhitectură (1961-1969), redactor la Magazin istoric (1969-1973);

    •    TOMA, Sidy (1891-1976 Bucureşti) – soţia lui Alexandru şi mama lui Sorin Toma, redactor la Scânteia în anii ’40-’50, membru în C.C. al U.F.D.R. (1948-?), cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (1951), incinerată la crematoriul Cenuşa”;
    •    VASERMAN, N. Henrieta - la începutul anilor ’60 redactor la Lupta de clasă, decorată cu ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a V-a prin Decretul 550 din 9 sept. 1963;
    •    VERONA, Sergiu – în peroada războiului deportat în Transnistria, după război activ în domeniul cenzurii presei (cf. fostului său coleg de birou, Carol Neumann, apud Solomovici 2003: 379), în anii ’50-‘60 redactor la Agerpres, cu facultatea absolvită la Moscova şi doctorat la Academia “Ştefan Gheorghiu”, autor al unor articole şi cărţi pe probleme de politică internaţională, în anii ’70 cadru didactic şi cercetător la Institutul de Ştiinţe Politice şi de Studiere a Problemei Naţionale din cadrul Academiei “Ştefan Gheorghiu” şi redactor la revista Lumea, stabilit în 1986 în circumstanţe incomplet elucidate în S.U.A., unde a activat ca analist de politică internaţională, specializat în spaţiul ex-sovietic;
    •    VITNER, Carol - funcţionar al Direcţiunii Presei (organul de cenzură) din cadrul Ministerului Artelor şi Informaţiilor (1948-1949), responsabil de controlul pe teren al cărţilor (fond D.G.P.T., dosar 7/1948 Arhivele Naţionale, apud Corobca 2008b);
    •    UŞER, Mandi - membru în prima echipă de cenzori împuterniciţi de comisia de cenzură din cadrul Ministerului Propagandei Naţionale în 1945 (Corobca 2008: 15, n.7);
    •    WALD, Elena I. – responsabilă montaj în TVR începând cu 1956, decorată cu Medalia Muncii prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 27 din 26 ian. 1967;
    •    WEISER, Mircea – regizor al Televiziunii încă de la înfiinţare (1956);
    •    WEISSGLAS, I. James Immanuel (14.III.1920 Cernăuţi – 28.V.1979 Bucureşti; fiul lui Isak) – traducător şi poet germanofon, deportat în Transnistria (1942-1944), stabilit în Bucureşti în 1945, secretar tehnic şi corector la editura Europolis (1945-1948), documentarist, apoi translator principal la România Liberă, traducător de limbă germană la diverse edituri sub pseudonimul “Ion Iordan”  şi publicând poezii la revista de limbă germană Neue Literatur; decorat cu ordinul Muncii clasa a III-a (Decretul nr. 33 din 27 ian. 1973);
    •    WEISSMAN, Iancu – avocat, la sfârşitul anilor ’40-începutul anilor ‘50 la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (în autobiografia de la Securitate a lui Isac Peltz);       
    •    ZALIS, Henri (n. 25.V.1932, Bucureşti) (fiul lui Iancu şi Sally (n. Rosman) - cunoscut mai degrabă ca istoric şi critic literar; fost redactor la ziarul sindicatelor, Munca (1949-1953), Viaţa Militară (1953-1955, sub pseudonimul Horia Zamfir), redactor şi apoi corector la Gazeta literară (1955-1958, 1959-1962), colaborator frecvent la revista Teatrul, unde semna articole precum “Despre dogmatism în critica dramatică”, “Cerinţele epocii şi eroul revoluţionar” sau “Valori realist-socialiste în dramă”, apoi angajat al Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, ca bibliotear (1963-1967), documentarist (1967-1972), redactor (1973-1979), cercetător (1979-1987); semnatar al unor articole în Săptămâna, Tribuna, Cronica, suplimentul literar-artistic al Scânteii Tineretului şi Ateneu (sub pseudonimele “Horia Zamfir, Radu Zamfir şi Radu Rotaru); delatorul lui Paul Goma în scandalul pe marginea revistei Viaţa Românească a U.S.R.;
    •    ZINCĂ, Haralamb (n. Harry Isac ZILBERMAN, fiul lui Iosif şi Carolina (n. Sielberman)) (4.VII.1923 Roman – 28.XII.2008 Bucureşti) – cunoscut publicului mai degrabă ca autor de romane poliţiste şi de spionaj, în perioada sa publicistică de început în rândurile proletcultiştilor; bibliotecar al A.R.L.U.S. (1945-1946), activist de partid responsabil în secţia Cultură şi Arte (1946-1948), apoi activist sindical (1948-1950), apoi redactor-şef adjunct la Tânărul scriitor şi Luceafărul, respectiv redactor la Viaţa Românească în anii ’50, secretar responsabil de redacţie la Gazeta literară (1962-1967), ulterior directorul Casei Scriitorilor (din 1967);
Operate în profunzime şi în anvergură, asemenea contabilizări confirmă factual şi verificabil percepţii prima facie subiective precum cea exprimată de Leonte Răutu (el însuşi evreu, de altfel) într-o şedinţă din 1960 a B.P. al P.M.R.: “în sistemul editorial erau peste 40% evrei” (apud Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 644).
În fapt, aprecierea lui Răutu pare chiar o subestimare; în anii ‘50, în arhitectonica instituţională a primilor ani de comunism în România, sectorul presă-tipărituri a fost unul din cele mai aglomerate în evrei. Practic, toate editurile de acoperire naţională erau conduse de evrei: Ed. P.M.R. (viitoare “pentru Literatură Politică) – Barbu Zaharescu, apoi Jack Podoleanu, din 1952 avându-l ca director adjunct pe Leonte Tismăneanu, iar din 1964 condusă de Valter Roman; Cartea Rusă - Ilca Melinescu (ulterior directoare şi la Ed. pentru Literatură Universală), iar apoi Armand Popper; E.S.P.L.A. (fosta Fundaţie Regală pentru Literatură şi Artă) – Al. Toma (secondat de Iosif Katz); Ed. Cultura Poporului – Virgil Montaureanu; Editura Tineretului Mihail Maxim (Stahl); Editura în limbi străine – Paul Luchian (plus ambii directori adjuncţi Gh. Wolf(f) şi Gh. Fodor); Ed. Tehnică – Carol Neuman(n); Ed. pentru Literatură – Radu Lupan (Leibovici); iar la nivelurile ierarhice imediat inferioare, se regăseau în diverse funcţii: S. Iosifescu şi Vera Călin (Ed. pentru Literatură), Veronica Mihăileanu (Ed. Tineretului), R. Albala, B. Elvin, L. Cassvan, D. Hîncu, M. Aderca, Al. Sever, H. Negrea, R. Joil, I. Weissman, Z. Ornea (E.S.P.L.A.), L. Redlinger (Ed. Enciclopedică), Ana Pauker (după 1956 la Ed. Politică), Beti Caragiale (Ed. Ion Creangă); Fl. Mugur (Cartea Românească), P. Solomon (Cartea Rusă), etc.
Cvasiidentic, majoritatea covârşitoare a serviciilor/direcţiilor de presă din ministere era condusă de evrei: R. Hillard (M.A.E.), L. Almosino (Poştă şi Telecomunicaţii), E. Boldan (Învăţământ), Al. Buican (Arnoldi) (M.A.E.), C. Baltazar (Industrie Alimentară), L. Demetrius (Informaţiilor), I.M. Ştefan (Şragher) la Ministerul Construcţiilor, etc.
Chiar şi la jumătatea anilor ’50, aşadar după “epurările” din 1952, conducerea centrală a organelor de cenzură era în continuare dominată autoritar de evrei: şeful D.G.P.T., directorul Iosif Ardeleanu (Adler), ambii adjuncţi ai săi, Raia Vidraşcu şi Horia Panaitescu (Witzling), plus cel puţin 2 din cei 5 directori – Moise Rosenzweig şi Florentina Molho Moraru. Lor li se adaugă în primii zece ani postbelici: Siegfried Alperin, Gherghina Ardeleanu (Adler), Paul Cornişteanu, (?) Gh. Gonda (Zsille), Nicolae Hodoş, Alice Horovitz, Joseta Stănescu, Eugen Schileru şi Al. I. Ştefănescu – membri ai Comisiei de Cenzură instituite la 2 mai 1945 în cadrul Ministerului Propgandei; Radu Mănescu (Mintzer, şeful Direcţiei Generale a Editurilor, Industriei Poligrafice şi Difuzării Cărţii, 1950-1952) şi adjunctul său, G. Spina (Schneider); Ana Naum (şefă adjunctă a E.P.D.); M. Slocever, Ida Schwartz, L. Mindirigiu, Mandi Uşer, F. Schäffer, C. Vitner, M. Cohn, Salvador Molho, Matei Wolf, Dolores Bancic, Carol Neumann, mr. Lewin, S. Schnapp, Vl. Colin (Cohn), E. Stănescu (Fischel), I. Bercu, S. Verona, J.M. Baruch, L. Băluş, etc. – între zecile de cenzori din Ministerul Propagandei, apoi Ministerul Artelor (şi Informaţiilor), iar în final D.G.P.T.;

În aceeaşi primă decadă postbelică, Agerpres era condusă de facto de directoarea adjunctă Stela Moghioroş, secondată de D. Hervian şi avea estimativ în redacţie de 2 ori mai mulţi evrei decât români: P. Solomon, Y.N. Goldenberg, F. Antip, Z. Brumaru, S. Strujan, H. Liman, S. Verona, N. Rateş, I.M. Ştefan, L. Schinderman, etc.
În sectorul de presă propriu-zisă (domeniu predilect de suprareprezentare a evreilor indiferent de ţară şi regim), în toate redacţiile principalelor ziare de tiraj naţional de profil social-politic, majoritatea evreiască era covârşitoare. Astfel, în decada 1945-1954 activau de pildă (aproape toţi semnând sub nume românizate, după cum se poate constata):
    •    la Scânteia (estimativ 90% evrei între redactori şi colaboratorii cvasipermanenţi pe perioada analizată) – Miron Constantinescu (M. Kohn, director 1945-1949), Sorin Toma (Moscovici, redactor şef 1947-1960), S. Brucan (Bruckner), Şt. Voicu (Rotenberg) şi H. Liman (Lehman) (redactori-şef adjuncţi), I. Ardeleanu (Adler), P. Cornea, S. Moghioroş (Radosoveţkaia), H. Obedeanu (Lazarovici), L. Răutu (Oigenstein), H. Obedeanu (Lazarovici), T. Savin, V. Roman (Neuländer) (1946), Tr. Şelmaru (Terner), V. Bârlădeanu, Al. Buican (Arnoldi), Avram Croitoru, V. Eschenazy, P. Lupaşcu, S. Mladoveanu (Remy), Tudor Olaru (Gerber), S. Fărcăşan (Finkelstein), V. Russu, Sidy Toma, etc.;
    •    la Contemporanul (într-o proporţie identică celei de la Scânteia) – I.N. Bălănescu (Rosenzweig), S. Alterescu (Ierusalim), S.R. Bratu (Barasch), I. Călugăru (Croitoru), M. Cremene, D. Hîncu, R. Lupan (Leibovici), T.G. Maiorescu (Mayer), M. Marcian (Marcus), J. Popper, E. Suter şi Ion Vitner, I. Ardeleanu (Adler) (după perioada de la Scânteia), N. Moraru (Şafran), V. Silvestru (Moscovici), E. Spiegel, A. Stiller, Al. Buican (E. Arnoldi), O. Crohmălniceanu (Cahn), I. Felea (Feller), M. Breazu (Mendelovici, v. infra), H. Liman (Lehman) (din 1946), I. Mihăileanu (Buchman), etc.;
    •    la Scânteia Tineretului – practic întreaga redacţie – Milu Brucăr, I. Sava-Segal, B. Titrea, Herman Juster, L. Lustig, T. Solomovici, H. Zalis, R. Cosaşu (Röhrlich), B. Dumitrescu (Dollinger), Şt. Iureş (Juster), C. Roman (Rosenthal), M. Breazu (Mendelovici), M. Lupu, Şt. Halmoş, soţii Mihăileanu (Bruchman), Al. Mirodan (Salţman), etc.;
    •    la România Liberă (probabil peste 85%) – N. Bellu (Schor), S. Alterescu (Ierusalim), J. Popper, E. Schileru, N. Moraru (Şafran), A. Arsene Maria (Leibovici), Al. Cornescu (Hirschfeld), H. Dona (Natansohn), F. Şelmaru, Ani Stanciu, Frimu, Z. Florea (Frühman), S. Săveanu, V. Silvestru (Moscovici), Gh. Rus(s)u, S. Palty, L. Sărăţeanu (Zeltzer), S. Schnapp, Tr. şi F. Şelmaru (Terner), A. Dumbrăveanu (Berman), I. Weissglas, E. Molho, E. Phoebus, A. Marcovici, I. Cojocaru, U. Friedberg, I. Iosefovici, etc.
    •    în rest, deşi poate în proporţii poate nu atât de spectaculoase, evreii ocupau poziţii-cheie în redacţiile Flacăra, Lupta de clasă, Frontul Plugarilor, Muncitoarea, Graiul Nou, Presa Noastră, Era Nouă, Universul, Veac Nou, Munca, etc., ducând proporţia cumulată de evrei în toate publicaţiile centrale de profil generalist ale statului comunist undeva în jurul a cel puţin 50%, adică fiecare al doilea redactor, aceasta în contextul – se cuvine repetat – al unei ponderi a minorităţii evreieşti de doar 1% în populaţia României în prima jumătate a anilor ’50!
Cât priveşte radioul şi televiziunea, nivelul ierarhic al poziţiilor ocupate şi ponderea evreilor în cele două instituţii în primii 10-15 ani postbelici doboară probabil orice record:
    •    toţi şefii sucesivi ai Radioului din primii zece ani postbelici – E. Gelles (1945), N. Moraru (de facto între 1945 şi 1946), Matei Socor (1946-1952) respectiv Melita Apostol (ca director general al direcţiei de resort din cadrul Consiliului de Miniştri în perioada 1954-1958);
    •    directorii generali adjuncţi Iosif Petre (1945-1946), Al. Graur (1949-1952) şi Laurenţiu Profeta (1949-1953, v. infra),
    •    T. Bratin – director de programe, P. Kamerling – şeful direcţiei personal, Reich – directorul tehnic, L. Raţiu – directorul studioului Regie, L. Sărăţeanu – redactorul-şef adjunct al R.E.P.S., N. David – şeful secţiei culturale (din 1949, succedându-i lui Al. Graur),
    •    între redactori, crainici, consilieri şi reporteri ai radioului şi/sau televiziunii: Siegfried şi Samuel Alperin, H. Aramă, V. Lazarov, T. Brateş, Vl. Colin, R. Bart, D. Livianu, A. Giroveanu (Engelberg, v. infra), Marcel Rosman, R. Bart, Israil Bercovici, Paul Bernstein, Eugen Preda (în acea perioadă un simplu redactor), Cleo Stieber, Al. Stark, S. Cunea (Cohn), S. Alterescu, M. Florea (Forschmidt), Boris Marcu, O. Pancu, H. Albulescu (Hoffman), Ada Brumaru, Dusi Mura (v. infra), V. Porumbacu, Fl. (Legrel) Mugur, M. Petroveanu, Ţ. Goldstein, E. Mihailovici, H. Negrin, Mircea Rauser, Andrei Brădeanu, Solly Fişman, Emeric Irsai, Mia-Blanche Ionescu, Samoil Leibovici, Iosif Ollere, Carol Petala, Elena Wald, Erika Petruşa, etc., etc., etc.
În sfârşit, situaţia din presa centrală nu era nicidecum discordantă faţă de cea din presa locală. La Iaşi spre exemplu, în 1948, angajaţii ziarului “democrat” Opinia erau în integralitate evrei: Janeta Benditer (viitoarea profesoară universitară), A. Mircea (Meerovici), Sandu Zonenreich, Leonte Zilberman, Jean Leibovici, Coca Orenstein, Sama Manas şi David Schwartz (v. Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale, fond Camera de Comerţ şi Industrie, 1879-1950, dosar 628/1948, ff. 30-31); în acelaşi an, al deplinei instaurări a comunismului în România, redacţia ziarului local Lupta Moldovei, deţinut până atuncia, alături de tipografia aceluiaşi trust, de viitorii “culturnici” Mihail Novicov şi Ihil Benditer, se compunea din  Leonard Zăicescu (Zilberman), Levensohn, Iosif Nathansohn, Leon Kleinstein, Leo Klep, Max Damscher, Bercu Croitoru şi Sache Braunstein (idem, ff. 34-35), plus Jacob Popper (v. infra); iar din cele 7 tipografii care fiinţau în oraşul Iaşi la sfârşitului anului 1945, cel puţin 6 din ele erau conduse/deţinute de evrei: “Progresul” (Milca A. Grimberg), “Lucrătorii asociaţi” (Pincu Herş, Simon Lmilovici, Michel Israel şi Leila Beila Schwartz), “Victoriei” (Segal Nisem, Iancu Braer şi Marcu Solomon), “Moldova Liberă” (Mihail Novicov (Neuman) şi Ihil Benditer), “Manolos” (Isac Weisbuch) şi “Munca grafică” (Leib Marcu), singura incertitudine remanentă fiind cea referitoare la identitatea lui Alexandru Terek, proprietarul tipografiei de pe strada Mârzescu nr. 8 (Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale, fond Camera de Comerţ şi Industrie, 1879-1950, dosar 470/1945, ff. 85, 139, 160 şi 173);
Concluziv şi oarceum redundant ca precizare, ponderea şi poziţia ierarhică a evreilor în sistemul editorial-tipografic şi în mass media primilor ani de comunism, cei ai cruntei terori staliniste, rivalizează şi, în mod posibil mai ales din perspectiva poziţiilor decizionale ocupate, pare chiar să depăşească ponderea şi influenţa evreilor din aparatul administrativ-politic al aceleiaşi perioade.





EDUCAŢIE ŞI CERCETARE (sectoarele ideologizate)



    •    AGAGIAN, Hermina (1915-XI.2009, Bucureşti, cimitirul sefard) – asistentă la catedra de economie politică a I.P.B. (?-1953-1954-?);
    •    ALTERESCU, Sara (n. FAINBOIM) – fostă spioană în favoarea U.R.S.S. în perioada interbelică (condamnată de instanţă), deţinută împreună cu Ana Pauker, după război membru P.C.R./P.M.R. şi în anii ’50 şefă de lucrări (cumul) la catedra de marxism-leninism, Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic Bucureşti; decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a; în viaţă în 1994, intervievată fiind de Robert Levy (v. I.P.B. f.a., p. 45; Levy 2002: 51, 59, 203, 223, ş.a.; dosarul de la C.C.P. nr. 380/1062 din 9.IV.1947);
    •    AUSCHI, Arthur – şef de lucrări la cabinetul de marxism-leninism al Institutului Politehnic Bucureşti (1950-1951) (I.P.B. f.a. p. 41);
    •    AVRAM, L. (n. Leibu) – cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Juridico-Administrative din Bucureşti, menţionat în memoriile lui Aurel Sergiu Marinescu (2010);
    •    BANU, Ion [alias] (16.VI.1913 Bucureşti – 12.V.1993 Bucureşti); profesor de istoria filosofiei la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti şi autor la Revista de filosofie; cf. Breviarului Bibliografic consacrat evreilor din România, “[î]n ultimii ani de viaţă s-a apropiat de comunitatea evreiască, susţinând interesante prelegeri cu teme iudaice” (Kuller 2010: 190, 2008: 51-2 şi 2005: 10; FEDROM 2008: 86, poziţia 24);
    •    BĂLĂNESCU, N. Ion (n. Marcu ROSENZWEIG) – cf. unor surse nepot de unchi al lui Mihail Roller (v. Slama Cazacu 2005-2006: 23), după război membru de partid, profesor la Universitatea Bucureşti (C.I. Parhon), implicat în epurările din 1948-1949, şi publicist la Contemporanul; în anii ’50 – ’60 profesor cercetător la Institutul de Psihologie al Academiei R.P.R. şi autor al unor articole în Revista de psihologie; emigrat în Israel în 1969, ulterior în Marea Britanie, împreună cu fiul său, violonistul Alexander Bălănescu;
    •    BENARI, Lenormanda (zisă “Alice”; uneori cu numele de familie ortografiat şi “Benary”) – în timpul războiului profesoară la liceul patricular pentru fete (evreice; înfiinţat alături de soţia savantului Kreindler) şi la Şcoala de Arte pentru evrei din Bucureşti (1942-1944), după război membru în conducerea Uniunii Patrioţilor şi a U.F.A.R., membru al C.C. al U.F.D.R. (din febr. 1948), activistă P.C.R./P.M.R., în anii ’50 şef de Direcţie în cadrul Ministerului Învăţământului Public şi profesor universitar  (Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 151, 154, 157, 166, 477; Solomovici 2003: 55; Miliţia Spirituală 2011; Ioniţoiu 2006:141; Goma 2008:162; Şt. Mihăilescu 2006: 380; Slama-Cazacu 2005-2006: 23; Hasan 2010: 1);
    •    BENDITER, Ichil – fost ilegalist, internat în lagărul de muncă de la Vapniarka, după august 1944 co-proprietar (alături de Mihail Novicov) al tipografiei “Moldova liberă” din Iaşi şi funcţionar al Comisiei Interimare din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, ulterior profesor de marxism-leninism la Facultatea de Filosofie a Universităţii Iaşi (actuala U.A.I.C. Iaşi) (1948-1949), apoi profesor (inclusiv decan) la Facultatea de Ştiinţe Juridice (ulterior de Drept) (1955-1982); emigrat în 1983 în Israel; autor, sub nume ebraizat Yehiel Benditer, al cărţii Vapniarca, memorială a deportării din timpul războiului;
    •    BENDITER, Janeta (n. ORNSTEIN) (1917-1980) – soţia lui Ichil Benditer [v. supra], fostă deportată în Transnistria, după august 1944 redactor la ziarul “democrat” Opinia din Iaşi; profesoară la catedra de marxism-leninism a Facultăţii de Ştiinţe Juridice a Universităţii Iaşi (actuala U.A.I.C. Iaşi) (1948-1951), apoi obţinând titlul docotoral la şcoala de partid de la Bucureşti, ulterior profesor de istorie (cu grad de prof. univ. în 1978) la Facultatea de Istorie-Geografie a Universităţii Iaşi (1954-1979) şi redactor la revista filialei Iaşi a Academiei, Studii şi cercetări ştiinţifice; decorată în 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. a III-a;
    •    BENJAMIN, Lya (n. 16.V.1931, Târnăveni) (fiica lui Alexandru; căs. cu Harry KULLER) – cunoscută publicului larg doar ca figură venerabilă a comunităţii evreieşti din România după 1990 (implicată în proiecte comunitare precum C.S.I.E.R., editura Hasefer, “comisia” Wiesel”, etc.), partea din viaţă de dinainte de 1989 cvasideplin obscurată: absolventă a facultăţii de istorie a Universităţii de Stat a Uralului “A.M. Gorky” din Sverdlovsk (în prezent Ekaterinburg) în anii ’50, ulterior istoric marxist la, inter alia, “Academia ‘Ştefan Gheorghiu’”, (co-)autoare a unor lucrări precum “Biblioteci muncitoreşti în perioada interbelică” (în Revista bibliotecilor, 1971) sau Imagini ale unui trecut glorios. Din istoria mişcării muncitoreşti a P.C.R. (Ed. Didactică şi Pedagogică, 1974), decorată chiar în 1964 cu Ordinul Muncii” cls. III-a.
    •    (?) BERCEANU, Vera (n. 1925) – soţia inginerului specialist în aeronautică Lucian Berceanu şi mama lui Radu Berceanu – asistentă la cabinetul/catedra de bazele marxism-leninismului, Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic Bucureşti (1950-1954), ulterior cu câteva traduceri la diverse edituri;
    •    BEREANU, Bernard – oficial simplu profesor universitar de matematică, dar prezent cu dosar de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1947), tatăl lui Vladimir Bereanu, realizator TV la Sofia;
    •    BICHMAN, A. Eliza – cercetător la Institutul de Ştiinţe Pedagogice Bucureşti, calitate în care publica articole precum “Educarea dragostei şi a devotamentului faţă de claaa muncitoare şi faţă de partid în cadrul predării istoriei” (coautor C-tin Dinu, Revista de Pedagogie X:4:63-76, 1961) sau “Educaţia ateist-ştiinfifică în cadrul predării istoriei in şcoală” (Studii. Revista de Istorie, sub egida Institutului de Istorie li Filozofie al Academiei R.P.R. (1961); din anii ’70 până după 1990 autoare a unor lucrări în domeniul istoriei; decorată în 1967 (Decretul 604 din 26 iunie) cu Medalia Muncii;
    •    BIER, H. – menţionat într-un grup de cadre didactice şi studenţi ai Şcolii Superioare de Ştiinţe Sociale “A.A. Jdanov” în 1949 de către istoricul G. Catalan (2007);
    •    BORGEANU, Constantin (n. Isac LÖWENSOHN, fiul lui Ştrul) (1922-2006) - profesor de filosofie (conferenţiar în 1953) şi chiar prorector al Academiei “Ştefan Gheorghiu” în anii ’60-‘80; fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (103/1953); decorat în 1964 cu “Ordinul Pentru servicii deosebite aduse în apărarea orînduirii sociale şi de stat” clasa a III-a;
    •    BERCOVICI, Levin (var. Lewin Bercovich) - profesor, venit, ca atâţia alţii, din URSS în 1944, şef de cadre la Universitatea Bucureşti;
    •    BERCOVICI, Martin (1902-1971), inginer, director al Institutului de Studii şi Proiectări Energetice (1949-1952), director general în cadrul Ministerului Energiei Electrice (1952-1957) şi respectiv director al Institutului de Studii şi Proiectări Energetice în anii ‘50; decorat în 1952 cu Ordinul Muncii cls. III-a;
    •    BOLDAN, V. Emil (n. BERNSTEIN, fiul lui Vili şi Paulina (n. Lebeanu)) (15.I.1909, Focşani – 1997) – preşedintele Casei de Credit a profesorilor, scriitorilor şi artiştilor evrei din România (1945-1948), redactor-şef al revistei Gazeta Învăţământului (1948-1953), decanul Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti (1953-1954), rectorul Institutului de Limbi Străine din Bucureşti (1954-1955), secretar general al Societăţii de Ştiinţe Istorice şi Filologice (1960-1968); decorat cu ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a V-a prin Decretul nr. 635 din 13 oct. 1964
    •    BRILL, Janeta (soţia lui Şuli Brill) - fostă ilegalistă, cercetător la Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă C.C. al P.M.R./P.C.R., profesor de istoria mişcării muncitoreşti la “Academia Ştefan Gheorghiu” şi autoare de studii social-politice apărute la Ed. Politică în anii ’50-’70 (pensionată cu grad de conferenţiar); emigrată în anii ’80 în Israel; intervievată de Robert Levy în 1991;
    •    BURSTEIN, I. (Israel) – membru de partid, în anii ’50-’70 şef de departament în cadrul Institutului de Cercetări Economice al Academiei R.P.R./R.S.R., profesor la Academia de Ştiinţe Economice, respectiv autor al unor articole în revista Probleme Economice;
    •    BYCK, F. Jacques (19.X.1897 – 10.X.1964 Bucureşti; cimitirul “Filantropia”) – filolog şi lingvist, membru de partid, din 1945 profesor la catedra de limbă română la Universitatea Bucureşti / C.I. Parhon, decorat cu ordinul Muncii Clasa a III-a prin Decretul nr. 635 din 13 oct. 1964;
    •    CAMPUS, Eliza (n. Elsa EŞCHENAZI) (1908-2004) – evreică sefardă, fosă studentă a lui Nicolae Iorga, încadrată în 1949 ca şef de lucrări, predând istorie contemporană universală, la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, din 1951 cu grad de conferenţiar; din 1959 până la pensionare, la sfârşitul anilor ’70, cercetător la Institutul de istorie “Nicolae Iorga” al Academiei R.P.R.;
    •    CÂMPEANU, Pavel (n. Benjamin KATZ) (29.II.1920 Bucureşti – 18.XI.2003 Bucureşti) – fost ilegalist (membru U.T.C. din 1935), fost coleg de celulă cu N. Ceauşescu (în 1941 la Jilava, din 1942 la Caransebeş), amic al lui Silviu Brucan; după război activist al secţiei Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. şi conferenţiar la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic Bucureşti (1950-1955), doctor în ştiinţe sociale (titlul obţinut la “A.A. Jdanov”), coordonator al teatrului radiofonic (1960-1967), apoi şef al Oficiului de studii şi sondaje al Radioteleviziunii (1967-1980), până când cade în dizgraţia regimului urmare a emigrării fiului său, Gheorghe Florescu (stabilit la New York, apoi la Washington, via Israel), şi este pensionat; consecutiv, în anii ’80 îşi dezvoltă o reputaţie de critic al regimului; se deplasează în S.U.A. pentru o intervenţie chirurgicală, dar revine în ţară; după 1989 profesor de jurnalism şi ştiinţe politice, analist şi publicist şi, fireşte, membru G.D.S.; decorat, inter alia, prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a; fişă de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. (dosare anexe nr. 11/1954, nr. inv. 43); după Revoluţie publicist (în special memorialistică) şi membru fondator al G.D.S.; fiul său, Gheorghe, s-a căsătorit cu Olga Bogdan (fostă Bănulescu-Bogdan, fiica ambasadorului Corneliu Bogdan şi a Emiliei, n. Milco), ambii locuind în S.U.A.; unul din cei care în 2010 i-au acuzat prompt de antisemitism pe Ion Cristoiu şi Eugenia Vodă; fiica, Vera Câmpeanu (căs. cu artistul plastic şi profesorul Nicolae Şaptefrati de la Universitatea Naţională de Arte, împreună cu care are o fiică, Nadia, căs. Mekina), este membru în conducerea Fundaţiei Accept şi militantă a drepturilor homosexualilor;
    •    CÂMPINA, T. Barbu (n. FRI(E)DMAN) (1923-1959 Bucureşti) – ilegalist, absolvent al “Colegiului pentru studenţii evrei” din Bucureşti, în 1946 membru fondator A.R.L.U.S. (subsecţia Învăţământ Superior), apoi istoric medievist care spre exemplu îl ipostazia pe Vlad Ţepeş în conflictul său cu boierii ca pe un precursor al marxismului, cu grad de conferenţiar din 1950, şef de secţie (1952-1955) şi director adjunct (1956-1959) la Institutul de Istorie al Academiei Române şi redactor responsabil al revistei Studii şi materiale de istorie medie (1956-1959), articolul său “Cercetări cu privire la baza socială a puterii lui Ştefan cel Mare (în vol. Studii cu privire la Ştefan cel Mare, 1956, pp. 11-111) obţinând Premiul de Stat al R.P.R. (Kuller 2008: 100; Solomovici 2004: 567, Pleşa 2006: 165-6, n.5, etc.);
    •    CLARIAN, Marc (n. 28.I.1913 jud. Neamţ) – absolvent de medicină şi drept, angajat în anii ’50-’80 la Editura Academiei R.P.R./R.S.R., unde publică diverse materiale în domeniul ştiinţelor juridice;
    •    COTER, Carol – asistent la catedra de marxism-leninism a I.P.B. (1950-?) (I.P.B. f.a., p. 45);
    •    CRIŞAN, Ion [alias] – fost şofer al Anei Pauker (cf. memoriilor fostului activist P. Ţugui (2004: 272)), instalat de Mihail Roller director adjunct al Bibliotecii Academiei R.P.R.; adjunctul lui Barbu Lăzăreanu, împreună cu care editează  Glose şi comentarii de istoriografie literară (Bucureşti, Ed. Academiei R.P.R., 1958); co-autor (alături de Ion Barbosa) al lucrării Marx şi Engels in limba romînă: 1871 – 1944 (idem, 1956); emigrat în Israel, ulterior stabilit în Brazilia; recunoscut ca evreu în Kuller 2010: 190;
    •    CUŞNIR MIHAILOVICI, Clara-Claudia (15.V.1903 - ?) – membru P.C.d.R. din 1923, originară din Basarabia, decorată în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a şi în 1953 cu Ordinul Muncii cls. I; director (1951-1953) şi apoi director adjunct (1953-1955) pentru muncă ştiinţifică la Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice al C.C. al P.C.R., ulterior director al Muzeului de Istorie al Partidului până la pensionare în 1965; decorată ordinul 2Steaua R.P.R.” clasa a II-a prin decret individual (nr. 385 din 26 iun. 1963), cu ordinul “Steaua R.S.R.” (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971), iar în 1979 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. I-a (Decret nr. 38/27.I.1979);
    •    DAVID, Ludovic – activist de partid, conferenţiar la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic Bucureşti în prima jumătate a anilor ’50;
    •    DEUTSCH, Robert (n. 1934) – fiul activistei Olga Deutsch de la secţia Relaţii Externe a C.C. al PCR (’50), reprezentant al valului de istorici marxişti din deceniile consecutive războiului, student la Moscova (coleg cu Ion Iliescu), unde absolvă în 1957 Universitatea Lomonosov (1957), cercetător la Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R., consilier la Ministerul Învăţământului în anii ’60 (consilierul lui Mircea Maliţa), după 1967 redactor la Magazin Istoric şi profesor la Universitatea din Craiova, în 1972 rămas în RFG unde fusese trimis ca bursier, după 1989 implicat în celebrul scandal “Megapower”;
    •    DUNĂREANU, Isabela (uneori ortografiat Izabella) – activistă de partid, cadru didactic la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic Bucureşti în anii ’50; în anii ’60 funcţionară la secretariatul general al Consiliului de Miniştri; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a CC al PCR (1952); decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” cls. a III-a;
    •    EŞANU, Leon (30.VI.1935 - 21.XII.2009; Iaşi), istoric cercetător la Institutul de Studii Istorice şi Social Politice (sub tutela C.C. al P.M.R./P.C.R.) (1956-1990), soţul jurnalistei Martha Eşanu (n. Faibiş);
    •    FEUERŞTEIN, Iosif – ilegalist, lector la catedra de bazele marxism-leninismului, Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic Bucureşti (1950-1954);
    •    FALCON, Herman (zis “Hempi”) (fiul lui Ianoş) (d. 22.VIII.1995) – activist de partid şi lector la Şcoala Superioară de Partid “Ştefan Gheorghiu” în anii ’50-’70 (promovează până la gradul de prof. dr.); decorat în 1964 cu Ordinul Muncii cls. III-a, iar în 1971 prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Apărarea Patriei” clasa a III-a;
    •    FERENBAC, I. (Iosif) – membru de partid din 1945, în anii ’50-’60 funcţionar la Direcţia centrală de Statistică de pe lângă Consiliul de Miniştri, cadru didactiv (din 1952) la Institutul de Ştiinţe Statistice şi redactor şef al revistei Revista de statistică, autor al mai multor publicaţii în domeniu;
    •    FISCHBEIN, Efraim (20.I.1920 Bucureşti – 22.VII.1998 Tel Aviv, Israel) – din 1949 lector la catdera de psihologie educaţională în cadrul Universităţii Bucureşti (şef de catedră între 1959 şi 1975), în paralel şef de departament în cadrul Institutului de Psihologie al Academiei (echipa lui R. Floru), emigrat în israel, unde a continuat să predea la Universitatea din Tel Aviv;
    •    FLODA, Liviu (n. Adolf LEIBOVICI) (16.VIII.1913 Brăila – 1997 Bucureşti) – conferenţiar suplinitor la Academia Comercială din Bucureşti şi profesor de istoria formelor sociale la Şcoala Superioară de Muzeografie din Bucureşti (1947-1948), ulterior pe diverse posturi administrative al mai multe întreprinderi din Bucureşti, semnatar al unor articole la Jurnalul de dimineaţă şi Libertatea; doctor în economie (1946) cu teza “Bugetul de stat în economia socialistă a Uniunii Sovietice); emigrat în Israel, apoi stabilit în S.U.A. în 1963, din 1964 colaborator şi corespondent al postului de radio Europa Liberă, cu pseudonimul “Andrei Brânduş” (Kuller 2008: 148);
    •    FLOREA, Z. (n. Zanel FRÜHMAN) - cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Juridico-Administrative din Bucureşti, menţionat în memoriile lui Aurel Sergiu Marinescu (2010);
    •    FLORIAN, Radu-Henri (1927-1997) – conform propiilor declaraţii supravieţuitor al pogromului din Iaşi, după război membru de partid şi comunist convins, din 1949 până în 1990 cadru didactic de marxism-leninism şi apoi socialism ştiinţific la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, autor la Lupta de clasă (ulterior Era socialistă, unde îl înfiera de pildă pe C. Noica) şi Revista de filozofie, autor al mai multor cărţi de teorie politică marxistă, după schimbarea de regim director al Institutului de Teorie Socială al Academiei Române, redactor-şef la Societate şi cultură şi holocaustolog; până şi un biograf evreu admite, că “[a] plătit totuşi, în unele probleme, tribut dogmatismului” (Kuller 2008: 149); potrivit altui autor evreu, V. Tismăneanu, Florian nu l-ar fi acceptat ca doctorand, ba mai mult, “nu ştiu ce l-a apucat, […] a devenit subit agitat, a început să se răstească furios, să-mi reproşeze că în bibliografie aveam nume de gânditori burghezi, toţi aceşti Aroni, Berlini şi alţii ca ei…”;
    •    FLORU, Robert (n. 27.V.1923 Bucureşti) – de la sfârşitul anilor ’50 director al Institutului de Psihologie al Academiei R.P.R.; emigrat în anii ’70, stabilit în Franţa, continuând să activeze în domeniul psihologiei; menţionat ca evreu de Kuller (2010: 190) şi Solomovici (2003: 88));
    •    FUCHS, Simon (1907 Tg. Mureş – 1972) – evreu maghiarofon, de profesie mecanic, membru al comitetului judeţean Mureş al P.C.R. în 1945, absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii “Bolyai” din Cluj şi în paralel ziarist în presa comunistă locală din Târgu Mureş, ulterior istoric de partid scriind în limba maghiară, specializat în mişcarea muncitorească din perioada interbelică (v. cărţile Dobrogeanu-Gherea, a marxi eszmék hazai úttörője (1970), A kommunista párthoz vezető úton (1957), Lenin művei Erdélyben a két világháború között (1970), Marx művei Erdélyben (1968), etc.) (v. şi Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 811; Kuller 2008: 158);
    •     (?) GERARD, Adina – cadru didactic la catedra de economie politică a I.P.B. între 1950 şi 1955, ulterior traducătoare la diverse edituri;
    •    GLASER, G. Edwin (fiul lui Karol)  – jurist (drept internaţional), în anii ’50-’60 redactor la revista Studii şi Cercetări Juridice, apoi conmsilier în cadrul M.A.E., ulterior cadru didactic la Facultatea de Drept până în anii ‘80, cu fişă de cadre la secţia Relaţii Externe a C.C. al P.M.R. (29/1957); decorat în 1964 cu Ordinul Muncii cls. III-a şi în 1971 cu ordinul “Steaua R.S.R.” clasa a IV-a;
    •    GOLDBERGER, Max – asistent la catedra de economie politică a I.P.B. condusă de Valter Roman (1950-?) (I.P.B. f.a. p. 45);
    •    GORUN, Jeana (n. Ida GOLDENBERG) (1914-V.2007 Bucureşti) - cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Juridico-Administrative din Bucureşti, menţionată în memoriile lui Aurel Sergiu Marinescu (2010);
    •    GRAUR, Alexandru (n. Alter BRAUER-ROSENFELD) (9.VII.1900-1988) – ilegalist, membru de partid din 1938, membru fondator al A.R.L.U.S. în 1944 (şi totodată secretarul subsecţiei istorie-filologie), şeful secţiei culturale (1947-1949) şi apoi director general adjunct în cadrul Comitetului pentru Radioficare şi Radiodifuziune (adjunctul lui Matei Socor) (1949-1952), profesor la Universitatea Bucureşti (1946-1970), decan al Facultăţii de Filologie (1954-1956), şeful catedrei de filologie clasică a Facultăţii de Filosofie şi Litere (1952-1964), apoi al catedrei de Lingvistică Generală (1964-1970), director al Editurii Academiei R.S.R. (1955-1974, apoi pensionat); cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (din 1955); tatăl jurnalistului sportiv Dumitru Graur, respectiv soţul Neagăi Graur (soţia activistului Mihai-Bujor Sion, decedat într-un accident de avion); decorat în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971);
    •    GRINDEA, Dan (n. Daniel GRÜNBERG, fiul lui Sami şi Liza (n. Kaufman)) (23.II.1924 Galaţi – 27.XII.2004 New York) – debut în presă în Tribuna poporului cu articolul-interviu “Be vorbeşte o artistă a Uniunii Patrioţilor – Dina Cocea” (nr. 53, 6 nov. 1946), ulterior economist, profesor de economie politică la Academia “Ştefan Gheorghiu în anii ’50-’60, cercetător la Institutul de Finanţe, apoi la Institutul Agronomic “N. Bălcescu”, remarcat prin studiul Venitul naţional în Republica Socialistă România (1967), stabilit în 1975 în S.U.A. (probabil via Israel), în 1990 numit de M. Isărescu consilier al guvernatorului B.N.R.;
    •    GROSU, Mitu (n. M. GROSMAN) – de profesie tehnician dentar, impus în 1949 la catedra de istoria literaturii române a Facultăţii de Filologie (în echipa lui Ion Vitner, care îi înlocuieşte pe toţi colaboratorii lui George Călinescu), avansează până la gradul de lector în 1956, când este transferat ca director în cadrul E.S.P.L.A.; emigrat în Israel în anii ’70, încă în viaţă, la Ierusalim, eseist;
    •    GROSU, Petre (n. Salman GRÜMBERG, 18.II.1900-1.III.1980) - ilegalist, apoi activist al secţiei de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., din 1953 director adjunct la Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice al C.C. al P.C.R, responsabil pentru problemele muzeului “Lenin-Stalin” şi lector nesalarizat al C.C. al P.M.R (Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 422, 427, v. şi fd. I.S.I.S.P., inventar 1889-1956, nr. inv. 3231);
    •    GRÜN, Ana – asistentă la catedra de marxism-leninism a I.P.B. (1953-?);
    •    GRÜNBERG, Ludwig (12.XI.1933 Buzău – 8.I.1995 Bucureşti) – profesor, timp de câteva decenii, de marxism, ulterior filosofie, la A.S.E. Bucureşti (I.I.C.C.M.E.R. 2011);
    •    GRÜNWALD GRANCEA, Petre – asistent la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic Bucureşti (1950-1953);
    •    HAIMOVICI, D. Mendel (1906-1973) - în viaţa publică profesor universitar de matematică la Iaşi şi membru titular al Academiei Române; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a CC al PCR (1955); decorat în 1964 cu ordinul “23 August” cls. III-a;
    •    HARTSTEIN, Dan  - în anii ’50 lector cumul la catedra de Economie Politică din cadrul I.P.B. (I.P.B., f.a., p. 57);
    •    HAUPT, Gheorghe Carol (cu prenumele nativ “Georges”; fiul lui Mathe) (n. 1928) – absolvent al Facultăţii de Istorie de la Leningrad la începutul anilor ’50, apoi cooptat cercetător în echipa lui M. Roller la Institutul de Istorie a Partidului, responsabil cu începuturile mişcării muncitoreşti-socialiste (1880-1920); rămâne în Franţa în 1958 şi ulterior emigrează în Israel; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (dosarele 30/1947 şi 137/1955) (v. şi Kuller 2008: 195);
    •    HERŞCOVICI, Bradu – funcţionar în Ministerul Învăţământului şi/sau în învăţământul superior în anii ’50 (v. Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 477);
    •    HESCHER, Sorana – asistentă la catedra de economie politică a I.P.B.(1950-1954-?, posibilă schimbare de nume consecutivă căsătoriei) (I.P.B. f.a. pp. 41, 52);
    •    HUTIRA, Ervin (fiul lui Eugen) – jurist (drept comercial), redactor la Lupta de Clasă în anii ’60, prorector al Academiei Ştefan Gheorghiu în anii ’70, cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1954); decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a;
    •    IOANID, Virgil (1927-2002) – membru U.T.C. din 1942 şi P.C.R. din 1945; în 1948 secretar al C.C. al Uniunii Naţionale a Studenţilor din România; în 1951 şef adjunct al Secţiei Învăţământ Superior a C.C. al U.T.M.; şef de lucrări la catedra de marxism-leninism (ulterior socialism ştiinţific) a Institutului Politehnic Bucureşti (1950-1957); redactor-şef la revista Ştiinţă şi Tehnică în anii ’50-’60; funcţionar superior la Ministerul Învăţământului şi Culturii (1957-1962); ulterior cadru didactic la Institutul de Construcţii Bucureşti; după decembrie 1989 secretar de stat la Ministerul Protecţiei Mediului în guvernul Petre Roman; ulterior şef al unui departament de studii sociale al administraţiei prezidenţiale în primul mandat prezidenţial al lui Ion Iliescu, iar între 2001 şi 2002 preşedinte al Fondului Român de Dezvoltare Socială (numit tot de către Iliescu); tatăl lui Radu Ioanid, muzeolog la Muzeul Holocaustului din Washington D.C. (1990-2000) şi autor al multiple lucrări despre Holocaust, emigrat în SUA în 1987 împreună cu soţia sa Anca Manuela;
    •    IONESCU-GULIAN, Constantin Henri (22.IV.1914 Bucureşti – 21.VIII.2011) – numit, elocvent, “un Roller al filosofiei” de către V. Tismăneanu; profesor universitar (la Universitatea Bucureşti) de filosofie marxistă începând cu 1948 (şeful catedrei de Istoria Filosofiei între 1953 şi 1975), director al Institutului de Filosofie al Academiei R.P.R./R.S.R. (1954-1967), preşedintele secţiei Filozofie – Psihologie – Drept a Academiei Române (1967-1992), membru titular al Academiei Române din 1955, decorat (individual, prin Decretul nr. 320/25 iulie 1964) în 1964 cu Ordinul Muncii cls. II-a, autor al unor lucrări precum Introducere în etica nouă (1946), Marxism şi structuralism (1976), etc.;
    •    GULIAN, Edith (n. 7.IX.1922 Bucureşti) – soţia filosofului marxist Ionescu-Gulian; psiholog, angajată în acelaşi institut al Academiei R.P.R. cu soţul său şi redactor la revista Probleme de Psihologie, rămasă în Occident (Marea Britanie) în 1977;
    •    IONIŢĂ, Cecilia (n. WOLFSOHN) – soţia fostului general Ion Ioniţă (1924-1987), ministru al forţelor armate şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri; ilegalistă la Iaşi, arestată în 1940, după august 1944 activist în cadrul judeţenei de partid Ilfov, apoi redactor la Editura Ştiinţifică timp, iar ulterior, în anii ’70-’80, istoric la Institutul “Nicolae Iorga” şi respectiv; decorată prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a III-a;
    •    (?) IORDAN, Iorgu (după unele surse, părinţi creştinaţi) – lingvist, ambasadorul României la Moscova (1946-1949) şi membru al Academiei R.P.R. (din 1948);
    •    IOSIFESCU, P. Silvian (n. Samson JOSIFOVICI, în actul de identitate schimbat “Sylvain Iosifescu”; fiul lui Pincu şi Tonia) (21.I.1917 – V.2006, Cimitirul Sefard Bucureşti) – fost ilegalist, după război critic literar, redactor la Scânteia (până în 1949), E.S.P.L.A şi profesor la Facultatea de Litere (ulterior Filologie) a Universităţii Bucureşti (iniţial conferenţiar la catedra de istoria literaturii române, apoi profesor şi şeful catedrei de Teoria Literaturii) în anii ‘50, cel care i-a cenzurat pe Eminescu, Alecsandri, Cârlova şi Vlahuţă de toate pasajele care nu concordau cu doctrina comunistă;  decorat cu ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a IV-a prin Decretul nr. 635 din 13 oct. 1964;
    •    JÄGER, Leon – originar din Rădăuţi, în anii ’50 redactor la revista Probleme Economice (condusă de Mircea Oprişan) (Trebici 2011); menţionat cu numele “Iegher” şi de Solomovici (2001II: 17) într-un “grup de tovarăşe şi tovarăşi evrei” precum Simion şi Ina [de fapt Ana, n.n.] Bughici, Nicolae şi Fanny Goldberger, Ida Felix, etc.; probabil aceeaşi persoană cu “Yager”, menţionat de Moses Rosen (1990: 87) ca membru în conducerea F.C.E.R la începutul anilor ’50;
    •    KALLÓS, Nicolae (n. 11.XI.1926 Oradea) – fost internat în lagărele de la Auschwitz şi Buchenwald în timpul războiului, după revenirea în ţară profesor de materialism istoric şi şeful catedrei de Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, autor al unor cărţi precum Sociologie, politică, ideologie (1975), Mică enciclopedie de politologie (coautor Ovidiu Trăsnea, 1977), sau Măiestria politică a Partidului Muncitoresc Român (1964, coautor Trofin T. Hăgaz); după 1989 a ocupat inclusiv funcţia de preşedinte al comunităţii evreieşti din Cluj;
    •    KATZ, Ana – cadru didactic la I.P.B. în anii ’60-’70, predând materialism dialectic, apoi Filozofie, cu grad de lector în 1962, respectiv conferenţiar în 1974 (I.P.B., f.a., pp. 70, 96);
    •    KATZ, Sim(i)on – în anii ’50 funcţionar în cadrul C.S.P., respectiv conferenţiar la catedra de organizarea şi planificarea întreprinderilor din cadrul I.P.B.;
    •    KRAFT, Vladimir – încadrat în 1950 cu grad de asistent la catedra de organizarea şi planificarea întreprinderilor din cadrul I.P.B., iniţial cu normă de bază, ulterior pentru scurte perioade cu normă cumul, partajată cu activitatea de funcţionar în cadrul C.S.P, promovează în cadrul catedrei la grad de şef de lucrări în 1958 şi de conferenţiar în 1972;
    •    LAUFER, Matias – în 1950 şef de lucrări la catedra de marxism-leninism din cadrul I.P.B. (I.P.B. f.a. p. 45);
    •    LÁNYI, Gabriel – evreu maghiarofon, membru de partid, în anii ’50 redactor-şef adjunct al revistei Probleme economice, emigrat în Israel la începutul anilor ’60, unde activează ca redactor la Revista Familiei, periodic de limbă română din Tel Aviv (Trebici 2011; Tandet-Ron 2002:7);
    •    LĂZĂREANU, Barbu (n. Baruch LEIZEROVICI, după alte surse Bernard Leizerovici; zis “Bubi”; fiul lui Herşcu şi Ita) (5.X.1881 Botoşani - 19.I.1957 Bucureşti) - istoric literar şi publicist, în perioada interbelică şi a războiului redactor la principalele periodice comuniste (România Muncitoare, Socialismul) sau de orientare nedisimulat stângistă (Adevărul şi Dimineaţa), salvat de la internarea într-un lagăr de muncă (în calitate de comunist) de către regina-mamă Elena, după război co-fondator (alături de I.C. Frimu) şi prim rector al Universităţii P.C.R. (viitoarea “Academie”) “Ştefan Gheorghiu” (1946-), membru în prezidiul şi director al Bibliotecii Academiei R.P.R. (1948-1957); înmormântat în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism” din actualul Parc Carol din Bucureşti;
    •    LEB, E. - menţionat într-un grup de cadre didactice şi studenţi ai Şcolii Superioare de Ştiinţe Sociale “A.A. Jdanov” în 1949 de către istoricul G. Catalan (2007);
    •    LERU, Ghizela – profesor la Academia de învăţământ social-politic “Ştefan Gheorghiu”, decorată prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “23 August” cls. a IV-a;
    •    LIVADĂ, Marcela (fiica lui Beni şi Estera) – membru P.M.R. Bucureşti, absolventă I.S.E.P., în septembrie 1949 menţionată într-un referat al Ministerului Învăţământului într-o listă de studenţi şi aspiranţi (i.e. doctoranzi) care urmau să plece la studii în U.R.S.S. (Berindei, Dobrincu şi Goşu, 2009: 200), ulterior profesoară de economie, timp de decenii, la A.S.E. Bucureşti;
    •    LIVEANU, Vasile (n. Izidor OLIVENBAUM) (1928-1987) – originar din Iaşi, istoric marxist specializat în istoria mişcării muncitoreşti, angajat la Institutul de Istorie al P.M.R., ulterior la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” (v. şi Kuller 2008: 240), pensionat în anii ‘80; între lucrări: “Din lupta Partidului Comunist Romîn pentru unitatea clasei muncitoare” (Studii. Revista de Istorie 12(4), 1959), Din Istoria Luptelor Revoluţionare din Romînia (1960), Relaţii agrare şi mişcările ţărăneşti în România, 1908-1921 (1967);
    •    LUPU, Z. Nathan (1921-1983, Bucureşti) – istoric, din grupul de istorici marxişti impuşi după război la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, pensionat în anii ’70 cu grad de conferenţiar;
    •    MANHEIM, Gheorghe (n. 9.IX.1924, Poeni, Cluj) (fiul lui Anton şi Malvina) – şef de lucrări la catedra de marxism-leninism la începutul anilor ’50, ulterior funcţionar la Întreprinderea “Romîno-Export”, în 1959 exclus din partid, arestat, condamnat pentru subminarea economiei naţionale (în 1965 încă deţinut la penitenciarul Jilava);
    •    MANU, Cornel (n. Herman KATZ) – activist de partid, lector la catedra de marxism-leninism a Facultăţii de Electrotehnică a Institutului Politehnic Bucureşti în anii ‘50, cu fişă de cadre la secţiile Organizatorică şi Propagandă-Agitaţie ale C.C. al P.C.R. (1954);
    •    MARCOVICI, Alfred – în anii ’50-’60 activist de partid în cadrul Expoziţiei Permanente (dedicate iniţial lui Stalin) sub egida Institutului de Istorie a Partidului, ulterior I.S.I.S.P.;
    •    MARCU, Iancu – în perioada 1953-1955 conferenţiar la catedra de economie politică a I.P.B. (I.P.B. f.a., pp. 53, 55);
    •    MEZINCESCU, Florica (soţia lui Eduard Mezincescu, apoi a lui Matei Socor) (d. 1999) – ilegalistă, de profesie chimist; după război membru în conducerea U.F.A.R. (1945-1948), deputat supleant al M.A.N. (1946-1948) şi apoi cu drepturi depline (1948-1957, de Mehedinţi, respectiv Timişoara), membru al C.C. şi al Comitetului Executiv şi secretar U.F.D.R. (1948-?), colaboratoare a revistei Femeia a F.D.F.R. (1946-1948), şefa Frontului Democrat Universitar, ministru adjunct al Învăţământului Public (1949-1951, şefa Departamentului Învăţământ Superior), vicepreşedinte al Comitetului pentru Învăţământ Superior (1951-1953), vicepreşedinte al Comitetului Permanent pentru Apărarea Păcii (1952), ministru adjunct al Învăţământului (din 1955-1957), directoare  adjunctă la Editura Politică (1957-1963), în anii ’60 redactor-şef al Editurii Politice; fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.M.R. (1951, 1955);
    •    MINEI, Nicolae (n. Norbert Nori GLÜCKLICH, uneori cu prenumele Marbert, cf. fişei de cadre, cu varianta Aurel GLÜCKNER cf. jewish.ro) (1922-2000) – istoric-activist la I.S.I.S.P. şi redactor şef al revistei Magazin Istoric (1969 – anii ’80) cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (întocmită 1956, unde i se ortografiază eronat numele);
    •    MORGENSTERN, Ernest (zis Titi) - cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Juridico-Administrative din Bucureşti, menţionat în memoriile lui Aurel Sergiu Marinescu (2010);
    •    MUNTEANU, Nora Zizi – redactor la Viaţa Românească în anii ’50, co-autoare a studiului Imagini ale unui trecut glorios. Din istoria mişcării muncitoreşti a PCR (1974) şi a unor articole de istorie marxistă în revista Magazin istoric, decorată în 1964 cu ordinul “23 August” cls. V-a; ulterior emigrată în Irael; cf. unor surse, aflată lângă Nicolae Labiş la momentul accidentului fatal al acestuia;
    •    MUŞAT, Saşa (n. Abraşa-Saşa GLANZSTEIN, fiul lui Iosif şi Florica) (26.VIII.1928-18.II.1960) - membru P.C.R./P.M.R., văr primar cu Florica, soţia lui Bodnăraş, activist al comitetului orăşenesc Bucureşti al partidului, asistent la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (la momentul arestării), membru al grupului de evrei care au jefuit o maşină a Băncii de Stat a R.P.R. la 28 iulie 1959, condamnat şi executat în 1960 (Solomovici 2005 şi 2001II: 111, Goma 2005: 4, Tismăneanu 2003: 92, n. 11);
    •    NATANSOHN, Iosif – fost ilegalist, arestat în anii ’30 (Solomovici 2001 I: 194-5), după război profesor de marxism-leninism, respectiv materialism didactic la Facultatea de (Istorie şi) Filosofie a Universităţii din Iaşi;
    •    NEMENS, Beatrice - asistentă la catedra de marxism-leninism al Institutului Politehnic Bucureşti (1953-1955?);
    •    NEUMAN, Charlotte – asistentă la cabinetul de marxism-leninism al Institutului Politehnic Bucureşti (1950-1951) (I.P.B. f.a. p. 41);
    •    ONESCU, Marcu (n. ORNSTEIN (cf. rabinului Al. Şafran, “Oxenberg”)) (n. 1903) – în timpul războiului (1941-1944) unul din conducătorii Colegiului pentru studenţii evrei din Bucureşti (informal, liceul se numea chiar “Colegiul Onescu”), la sfârşitul anilor ’40 adjunct al lui Mihai Roller la secţia Istorie a C.C. al P.M.R, iar între 1948 şi 1960 profesor la Facultatea de Ştiinţe Juridice din Bucureşti (a locuit pe str. Plevnei nr. 1);
    •    ÖSTREICHER, Clara - asistentă la catedra de marxism-leninism al Institutului Politehnic Bucureşti (1950-1955, apoi transferată la “altă unitate socialistă” cf. broşurii istorice a Institutului);
    •    PAUKER, Vlad (n. 1926), fiul Anei Pauker – decorat în 1949 cu ordinul Apărarea Patriei cls. III-a; începând cu 1950 cadru didactic (ajunsese şef de lucrări în 1958) la Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic Bucureşti, exclus din partid şi de la catedră în 1958, reabilitat împreună cu mama sa 10 ani  mai târziu, emigrat într-un anonimat desăvârşit în anii ’70, ajuns în anii ’80 în SUA, unde a activat ca inventator şi cercetător;
    •    PUNI, Simion – din anii ’50 activist al secţiei Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (dosar 11/1954), profesor de filosofie marxistă, respectiv autor de cărţi şi articole în materie în anii ’60-’70;
    •    RACHMUTH, “Ion” (n. Israel Rachmuth, fiul lui Leiser) (9.I.1911 Bazane, Suceava – 30.IX.1990 Bucureşti) - economist, traducătorul primei ediţii în Limba română a Capitalului (lui Marx), membru corespondent al Academiei Române (1955), profesor la Academia Ştefan Gheorghiu, apoi director prim-adjunct la Institutul de Cercetări Economice al Academiei R.P.R. (din 1958) şi redactor-şef al revistei Revue roumanine des sciences sociales. Série sciences économiques; incinerat la crematoriul “Cenuşa”; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1954, 1955); decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. IV-a, iar în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a;
    •    RADIAN, Mircea – activist de partid şi lector la Şcoala Superioară de Ştiinţe Sociale “A.A. Jdanov” în anii ’50;
    •    RADIAN, Sanda (n. Rica BRALOWER) – filolog, critic şi istoric literar, în anii ’50 lector la catedra de istoria literaturii române a Facultăţii de Filologie din Bucureşti şi autor ocazional la revista Teatrul, în anii ’60-’70 redactor la editurile Tineretului şi Albatros;
    •    RAUSSER, Vasile Luş (6.VI.1924 – 16.IX.1989; Bucureşti) – în anii ’50-’70 profesor de economie marxistă la A.S.E. şi redactor, iar apoi chiar redactor-şef al revistei Probleme economice;
    •    RAUSSER, Ira – soţia lui Vasile, la rândul ei redactor la revista Probleme economice în anii ’50 (Trebici 2011);
    •    ROLLER, Mihail (6.V.1908 Buhuşi – 1958 Bucureşti) – ilegalist (membru de partid din 1936), relativ necunoscut înainte de întoarcerea sa în România din Uniunea Sovietică, unde se refugiase în anii ‘40, după război vicepreşedinte al Academiei Române devenite în 1948 Academia R.P.R., şef-adjunct al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. (1945-1955), director în cadrul Institutului de Studii Româno-Sovietice (1948-21.VI.1955), profesor şi şef al catedrei de Istoria României la Academia Militară (1948-1955), director-adjunct al Intitutului de Istorie a Patridului (viitorul I.S.I.S.P.) (1955-1958), deputat M.A.N. (1948-1952-1957); în calitate de preşedinte al Comisiei de Învăţământ din cadrul secţiei Propagandă şi Agitaţie, însărciantă cu redactarea manualelor unice, a coordonat elaborarea  infamului “Manual unic de istorie  R.P.R.”, o istorie grosolan falsificată a românilor în 1948, repudiată oficial după doar câţiva ani; a murit, în circumstanţe incomplet accidentate (unele voci susţin teoria sinuciderii, altele pe cea a unui atac cerebral); iniţial înmormântat în fostul complex “Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism” din actualul Parc Carol din Bucureşti, apoi deshumat şi incinerat la crematoriul “Cenuşa”; decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a;
    •    ROMAN, Aurel  (n. ROSMAN) – profesor de istorie la şcoala de partid “A.A. Jdanov”, ulterior director adjunct şi apoi director (cu grad de conferenţiar) al Institutului de Istorie din Bucureşti afiliat Academiei R.P.R., unde predă istorie contemporană (1949-1956, 1956-1957), redactor responsabil al revistei Studii a Institutului până în 1956, când, în contextul demascării abuzurilor lui M. Roller, îşi pierde funcţia urmare a denunţării sale ca plagiator (v. L. Pleşa 2006: 174); consacrat prin lucrări precum Din istoria luptelor revoluţionare ale muncitorilor textilişti de la fabrica de postav “Buhuşi” (1917-1944) (Ed. Ştiinţifică, 1959) (menţionat ca evreu în Kuller 2010: 190);
    •    ROSENZWEIG, D. (Didi) - istoric, specializat în Revoluţia Franceză şi perioda napoleonică, respectiv istoria Angliei, parte a grupului de istorici marxişti impuşi după război în învăţământul universitare de specialitate din Bucureşti; asistent (1949-1955) şi apoi letor la Facultatea de Filologie din Bucureşti; emigrat în Israel împreună cu soţia sa, Elise;
    •    RUSSU, Valter – în 1950 conferenţiar la catedra de economie politică a I.P.B. (I.P.B. f.a. p. 41);
    •    SABĂU, Oliver – conferenţiar la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic Bucureşti (1950-1953), apoi şeful Direcţiei Propagandă din Ministerul Agriculturii, cu fişă de cadre la secţiile Relaţii Externe (1954), respectiv Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1955);
    •    SALZBERGER, Ocar – şef de lucrări la catedra de economie politică a I.P.B. (1950-?);
    •    SĂVULESCU, Alice (n. ARONEANU) (1905, Olteniţa - 1970) – directoare adjunctă şi apoi directoare a Institului de Biologie Bucureşti, soţia fitopatologului Traian Săvulescu; comunistă convinsă (la sfârşitul anilor ’30 i se refuzase postul de ministru al Sănătăţii din cauza originii etnice), membru în conducerea U.F.A.R. (1944-1948), decorată cu “Ordinul Muncii” cls. III-a în 1951; fişă de cadre la secţiile Propagandă-Agitaţie (1955), respectiv Relaţii Externe ale C.C. al P.C.R. (4/1952);
    •    SCHATTELES, Tiberiu (n. Tibor) – evreu maghiarofon din Timişoara, absolvent al Liceului Izraelit din localitate, de la sfârşitul anilor ’40 funcţionar superior în cadrul Camerei de Comerţ Exterior, unde ocupă inclusiv funcţia de şef de sector (agricultură), apoi transferat la Institutul de Cercetări Economice din Bucureşti; rămas în Occident în 1973, trece prin Italia şi Marea Britanie şi se stabileşte definitiv în Canada, continuând să publice în domeniul teoriei economice;
    •    SCHECHTER, Felix – profesor la catedra de economie politică a I.P.B. (1953-?) (I.P.B. f.a., p. 52);
    •    SCHLESINGER, Ernest – în a doua jumătate a anilor ’50 lector cumul la catedra de organizarea şi planificarea întreprinderilor din cadrul I.P.B., probabil cu jumătate de normă la C.S.P. (I.P.B. f.a., p. 57, 62);
    •    SCHWEFELBERG, W. Anatol (uneori redactat Anton) – cadru didactic la Institutul Politehnic Bucureşti în anii ’50, ulterior director în cadrul Ministerului Energiei Electrice (’50-’70), cu dosar la secţia Economică a C.C. al P.M.R. (întocmit 1955); decorat în 1972 cu ordinul “Steaua R.S.R.” cls. II-a;
    •    SILVESTRU, Alice – soţia lui Valentin Silvestru; asistentă la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic Bucureşti la începutul anilor ’50 (I.P.B. f.a. p. 41);
    •    STANCIU, Ilie (n. Ilie ŞAPIRA) – din 1948 instructor al sectorului Învăţământ Public din cadrul secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R., în anii ’50 conferenţiar la catedra de istoria literaturii române (condusă de Ion Vitner) a Facultăţii de Filologie Bucureşti;
    •    ŞERBĂNESCU, Ion (uneori ortografiat Ioan) (n. Iosif C. BERCU, zis “Şeri”; şi-a românizat numele abia spre sfârşitul anilor ‘50) (29.X.1923 – mai 2010, Bucureşti) – după război cenzor al presei scrise (v. memoriile colegului său de birou, apud Solomovici 2003: 379), membru în conducerea redacţiei bisăptămânalului Unirea, în anii ’50 redactor-şef la Lupta de clasă şi profesor de marxism-leninism, ulterior de socialism ştiinţific la Institutul Politehnic Bucureşti (1956-1978), după 1989 colaborator al C.S.I.E.R şi autor al unor studii pe tema everilor din România şi a Holocaustului; decorat cu ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a IV-a prin Decretul 550 din 9 sept. 1963;
    •    ŞTEFANIU, Alfred (uneori ortografiat şi Sztefaniu) – şef de lucrări / lector (cumul) la catedra de economie politică a I.P.B. începând cu 1950 (I.P.B. f.a. p. 41, 52);
    •    ŞTIRBU, Solomon – fost comerciant de produse agricole, după 1946 profesor şi şeful catedrei de istorie la Institutul de Ştiinţe Sociale “A.A. Jdanov” în anii ’50; se remarcă printr-un studiu care susţine “uneltirile agentilor burgheziei engleze impotriva rascoalei conduse de Tudor Vladimirescu”;
    •    ŞUGAR-Kovacs, Elisabeta – activist de partid şi lector la Şcoala Superioară de Ştiinţe Sociale “A.A. Jdanov” în anii ’50 (Opriş 2004, corob. cu Catalan 2007);
    •    THALER, Iacob (n. 1909, Rădăuţi – 1955 Bucureşti) – fost ilegalist (pe lista Siguranţei în 1941), asistent la catedra de marxism-leninism a Institutului Politehnic Bucureşti (1950-1953); decorat în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a; incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    TERTULIAN, Nicolae (n. Nathan VEINSTEIN) (n. 12.III.1929, Iaşi) – eseist şi critic literar; cf. C.P.A.D.C.R. (care, precum în mai toate cazurile, nu-i menţionează nici lui numele real), unul din “intelectualii desemnaţi de partid să supravegheze ‘frontul ideologic’” (p. 75), cel care îl ataca drept “reacţionar” pe profesorul Vianu în chiar timpul cursului (Vianu avea să fie eliminat de la catedra de Estetică a Facultăţii de Litere în 1947, fiind reintegrat în mediul universitar în 1955, iar Tertulian avea să predea la aceeaşi catedră); stabilit din 1982 în Franţa, via Israel;
    •    TRUTZER, Tiberius (27.VIII.1921-18.IX.2009) – în anii ’50 profesor la Facultatea de Pedagogie a Universităţii Bucureşti, din anii ’60 şef de secţie la Institutul de Ştiinţe Pedagogice al Ministerului Învăţământului; soţia sa, Paraschiva (n. Rosner) fusese ziaristă în Cluj până în 1949, ulterior transferată la Bucureşti;
    •    USCHERSOHN, Heinrich (în actul de identitate de fapt Hainerich, zis si “Henri” şi respectiv “Puiu”, fiul lui Isidor) (6.II.1912, Buzău – 27.II.2009, Bucureşti, Cimitirul Evreiesc Giurgiului) – imediat după război profesor de marxism, apoi materialism didactic, mai întâi la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti / “C.I. Parhon” până în 1966, apoi la Institutul Politehnic Bucureşti, până la pensionare (1975); soţia sa, Sabina (n. Calman, 17.VI.1912, Craiova) (zisă şi Suzana”) a  decedat la Bucureşti, la 14.XII.2006;
    •    VAIDA, Aurel (n. Avram GOLDEMBERG, a.k.a. sub pseudonimul literar Goldemberg-Vaida) (30.I.1910 Iaşi – 17.XII.1965 Bucureşti), ilegalist şi atentator în perioada interbelică, decorat  de M.A.N. în 1949 cu ordinul “Apărarea Patriei” cls. III-a, după război secretar economic al Ministerului Industriei şi Comerţului (din febr. 1948), ulterior director de muzeu la Institutul de Istorie al Partidului, semnatar al unor articole la Flacăra, Contemporanul, Scânteia, Steaua, Viaţa românească, Veac nou, etc., scriitor proletcultist incurabil  (ca membru al U.S.R. a participat activ la excluderea unor scriitori în 1955) şi ocupând diverse funcţii de conducere la mai multe edituri comuniste;
    •    VAIMBERG, Solomon (20.X.1930, Galaţi - 5.X.2000, Bucureşti) – din anii ’50 până în anii ’90 profesor de limba rusă la catedra/facultatea de profil a Universităţii Bucureşti (actuala Catedră de Filologie Rusă); tatăl Liviei, soţia actualului şef-rabin Shlomo Sorin Rosen;
    •    VEINER, Pascu – activist de partid, implicat în denunţarea şi recunoaşterea manifestanţilor anti-comunişti din 8 noiembrie 1945 (v. memorialistica unor multipli participanţi), în 1948 numit de căre Ministerul Comerţului director al întreprinderii naţionalizate “Industria Fierului”, apoi şef de lucrări la catedra de economie politică a I.P.B. (1950-1953), ulterior angajat al Institutului de Cercetări Economice al Academiei R.P.R./R.S.R, coautor, alături de Ion Iliescu şi Petre Rotaru, al volumului Eficienţa economică a investiţiilor şi a tehnicii noi din 1972;
    •    WALD, Henri (31.X.1920 – 10.VII.2002) - ilegalist, redactor la Tribuna Poporului (1944), licenţiat în Filosofie la Universitatea Bucureşti cu dizertaţia “Mentalitatea mic burgheză”, după 1947 funcţionar la serviciul de studii al Direcţiei Evidenţă din cadrul Direcţiei Generale a Controlului Economic de pe lângă Consiliul de Miniştri, profesor de gândire politică marxistă la Universitatea Bucureşti (1948-1962), redactor şef la Analele Româno-Sovietice (1948-1952), şeful secţiei de economie la Tânărul Leninist (1952-1954), şeful catedrei de logică  Institutului de Filosofie al Academiei (1954-1972), înmormântat la cimitirul evreiesc “Filantropia” din Bucureşti; 
    •    WALD, B. Lucia (n. 1.X.1923, Iaşi) – lingvistă, cadru didactic la Universitatea Bucureşti, decorată în 1964 cu Medalia Muncii;
    •    WEIGEL, Egon (uneori ortografiat eronat şi ca Weigl) (n. 8.IV.1901, Hamburg) - neurolog, refugiat în 1933 în România din Germania, cabinetul său fiind una din casele conspirative ale comuniştilor; după război, instalat profesor, coordona direct operaţiunea de epurare a studenţilor anticomunişti din Universitatea Bucureşti; martor al acuzării în procesul lui Belu Zilber; sora sa, Helena, fusese soţia scriitorului Bertold Brecht; soţia, Lili (n. de fapt Eleonora Revesz în 1903, la Braşov), profesoară de pian, de asemenea ilegalistă, fusese “tehnica” lui Ştefan Foriş în timpul războiului; a avut doi copii, Sanda şi Vladimir; emigrat/repatriat împreună cu familia în Berlinul de Est în 1961;
    •    ZAHARESCU, Vladimir (fiul lui Barbu şi Betty Zaharescu) – istoric la I.S.P.S.P. (de pe lângă C.C. al P.C.R.), publicist la Editurile Politică şi respectiv Militară în anii ’60-’70, ulterior emigrat în Israel împreună cu soţia şi fiica sa Zoya, în prezent research fellow la Universitatea Ebraică din Ierusalim;   


Similar celorlalte inventarieri, nici cea de mai sus nu îşi propune, fireşte, un caracter exhaustiv. Scopul ei rămâne unul pur orientativ pentru suprareprezentarea majoră a evreilor în domeniul educaţional al României de după război, în special în sectorul ştiinţelor social-umaniste, considerat vector-cheie de acţiune în modificarea mentalităţilor colective prin îndoctrinare asiduă, într-un efect concertat cu cel al propagandei din palierele mediatic şi social-cultural. Trei cazuri, altele decât notoriile instituţii “Ştefan Gheorghiu şi A.A. Jdanov”, a căror menţiune pare superfluă, se conturează ca reprezentative din această perspectivă, constituindu-se în posibile puncte de pornire ale unor studii de caz:
    •    catedra de istorie a literaturii române din cadrul Facultăţii de Filologie (fostă Litere) a Universităţii Bucureşti: în 1949, după eliminarea profesorului George Călinescu, noua echipă didactică impusă de comunişti conţinea, dintr-un total de 14 cadre didactice, cel puţin 9 (adică 64%) erau evrei - I. Vitner (şeful catedrei), Ov. S. Crohmălniceanu, Paul Cornea, S. Iosifescu, Vera Călin, Savin Bratu, E. Boldan, Naftuli David şi Vicu Mândra; la 6 ani distanţă, în anul universitar 1955-1956, ponderea se păstrase aproape intactă, cu cel puţin 8 din cele 14 cadre didactice de grad superior (i.e. profesori, conferenţiari şi lectori) evrei: prof. I. Vitner, conferenţiarii Ov. S. Crohmălniceanu, Paul Cornea, S. Iosifescu, Ilie Stanciu (Ilie Şapira), respectiv lectorii Mitu Grosu (Grossman), Vicu Mândra (Mendelovici) şi Sanda Radian (Bralover);
    •    la catedra de marxism-leninism din cadrul Institututului Politehnic Bucureşti (institut în cadrul căruia examenul de admitere consta în acei ani din trei probe – limba rusă; marxism-leninism; proba de specialitate), în anii 1950-1955, peste 85% din cadrele didactice erau evrei: profesorul Paul Luchian (şeful catedrei între 1953 şi 1954), conferenţiarii Alexandra Sidorovici-Brucan (şefă adjunctă a catedrei), fostul croitor Bercu Feldman, Pavel Câmpeanu (B. Katz), Paul Cornea, Ludovic David, Oliver Sabău şi Ion Şerbănescu (Iosif Bercu), lectorii / şefii de lucrări Sara Alterescu, Arthur Auschi, Iosif Feuerstein, Virgil Ioanid, Cornel Manu (Katz) şi Gh. Manheim, asistenţii Septimiu Ijacu, Vera Berceanu, Carol Coter, Isabela Dunăreanu, Ana Grün, Petre Grancea (Grünwald), Beeatrice Nemens, Charlotte Neuman, Clara Östreicher, Alice Silvestru, Iacob Thaler, etc.;
    •    la simpla lectură a principalelor nume implicate în materie şi a tezelor susţinute de acestea, ansamblul multiplelor instituţii de educaţie şi cercetare istorică (cu istoria componentă crucială în definirea şi modelarea identităţii colective a unei naţiuni) risca să fie considerat din greşeală ca aparţinând altei ţări decât România; scrierea istoriei în acei ani, în fapt rescrierea şi mutilarea ei în cheie marxist-leninistă, devenise monopolul unor persoane şi personaje precum Barbu Zaharescu (Zuckerman, director I.S.I.S.P. 1954-1955), N. Goldberger (director I.S.I.S.P. 1958-1970), Mihai Roller (cu al său Manual de Istorie pe cât de fantasmagoric în falsificări, pe atât de grobian în manipulare), Ivan Rab, I. Rachmuth, S. Muşat (Glanzstein), M. Oişteanu (Oigenstein), Clara Cuşnir-Mihailovici, Gh. Haupt, A. Rosen, M. Constantinescu (Kohn), Aurel Roman, Leon Eşanu, S. Fuchs, N. Minei (Gluecklich), Solomon Ştirbu, D. Rosenzweig, Zizi Munteanu, Nathan Z. Lupu, Janeta Brill, B. Câmpina (Friedman), E. Stănescu (A. Fischel), Vlad Zaharescu (Zuckerman), Lya Benjamin, I. Felea (Feller), E. Campus, etc.
Spicuind aleator printr-o multitudine de organigrame, state de plată şi diverse alte liste oficiale subsumate ca domeniu de activitate sau referinţă sferei educaţiei-cercetare în “epoca Gheorghiu-Dej”, concluziile generalizează cifrele menţionate în cele 3 exemple sus-expuse; exemplu posibil al diferenţierii etnice a înclinaţiei spre a studia în U.R.S.S., într-un referat al Ministerului Învăţământ din septembrie 1949, cuprinzând datele unor studenşi şi aspiranţi (i.e. doctoranzi) care urmau să plece la studii în U.R.S.S., din cele 27 persoane înscrise, cel puţin 13 (adică aproape jumătate) erau evrei (pentru detalii, v. Berindei, Dobrincu şi Goşu, 2009:199-201), iar exemplele, şa cum menţionam, pot fi extinse asupra întregului sector educaţie-cercetare în primele două decenii de comunism.
În acelaşi sens, în 1953 de pildă, aşadar la un an după valul de epurări pe care unii autori evrei se încăpăţânează să-l eticheteze ca antisemit şi respectiv la un moment la care minoritatea evreiască din România compunea sub 0,8% din totalul populaţiei ţării, lista lectorilor nepermanenţi (nesalarizaţi) ai C.C. al P.M.R., întocmită la secţia Propagandă şi Agitaţie a C.C., cuprindea 72 nume, din care cel puţin 35 (adică 48,6%), adică aproape jumătate din total (!), erau ale unor evrei: 1. Melitta Apostol (Scharf); 2. Iosif Ardeleanu (Adler); 3. Zina Brâncu (Grinberg); 4. Tatiana Bulan (Leapis); 5. Nicolae Belu (Schor); 6. Iosif Bogdan (Solomon); 7. Silviu Brucan; 8. C-tin Borgeanu (Löwensohn); 9. Ecaterina Chivu (Klein); 10. Radu Cernea (Zwieback); 11. Paul Cornea; 12. Mihai Frunză (Fruchtman); 13. Nicolae Goldberger; 14. Gh. Gaston Marin; 15. Gr. Cotovschi; 16. Petre Lupu (Pressman); 17. C. Loncear; 18. Florica Mezincescu; 19. Radu Mănescu (Mintzer); 20. Stela Moghioroş (Radoşoveţkaia); 21. Ilca Melinescu (Wasserman); 22. Mihail Novicov (Neuman); 23. M. Oprişan; 24. Antoaneta Pană (Burah); 25. Mihai Roller; 26. I. Rachmuth; 27. Anghel Schor; 28. Ana Şoimu; 29. Traian Şelmaru (Terner); 30. Solomon Ştirbu; 31. Leonte Tismăneanu; 32. Emanoil Vinea (Vainstein); 33. Şt. Voicu (Rotenberg); 34. B. Zaharescu (Zukerman), 35. Petre Grosu (S. Grümberg) (v. lista completă a lectorilor în Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 420-426).
În esenţă, asemenea potenţiale studii de caz confirmă empiric multiple opinii aparent subiective care de-a lungul timpului au reclamat suprapo(pu)luarea sistemului  educaţional la vârf cu evrei, precum un raport oficial din arhiva Cancelariei P.C.R “privind acţiunea antireligioasă a membrilor corpului didactic din Ministerul Învăţământului Public, datat 1950, care menţionează de pildă  “mulţimea directorilor şi directoarelor de la şcolile primare şi secundare, de naţionalitate evreiască, cât şi mulţimea funcţionarilor, copleşitoare, de la Ministerul Învăţământului, cu atitudini provocatoare la adresa corpului didactic de naţionalitate română […]” (apud Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 477). Mai grav însă, şi regretabil totodată, reflexe bine deprinse şi fixate în acea perioadă neagră, concertate cu acelaşi gen proxim de presiune politică, fie el şi de o anumită diferenţă specifică, par să se manifeste până şi în istoriografia timpului prezent, mai ales când obiectul cercetării acoperă, exclusiv sau marginal, istoria comunităţii evreieşti din România.










CULTURĂ



Vectorul cel mai insidios şi totodată eficace prin profunzimea şi durabilitatea efectelor scontate în modelarea acceptanţei civice a noului sistem social-politic, cultura a reprezentat o sferă predilectă de preocupare a autorităţilor staliniste şi, conex, de suprareprezentare spectaculoasă a evreilor. În anii ’50, între aceştia, ocupând poziţii privilegiate de autoritate şi influenţă şi constituindu-se în vectori ai proletcultismului – realismului socialist, se idientifică:
    •    în zona instituţională decizională în materie (Ministerul Artelor (şi Informaţiilor), apoi Comitetul pentru Artă, Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă, iar ulterior Direcţia Generală a Artelor din Ministerul Culturii) - Ion Pas (Schritter, ministru), E. Mezincescu (n. Mesinger, preşedintele Comitetului pentru Artă 1950-1952), Paul Cornea (şeful direcţiei generale Arte din Ministerul Culturii, 1953-1965), E. Luca (Birman), Şt. Gruia (Goldberger), I. Ianoşi (Steinberger), P. Pojar (Glauber), E. Rodan (Rosenblatt), V. Silvestru (Moscovici), etc.;
    •    în teatre, la conducere – A. Baranga, Al. Finţi, B. Fredanov, I. Massoff, H. Deleanu, L. Demetrius, B. Lebli, R. Negreanu, W. Siegfried, Eugen Luca (Leibovici) etc.;
    •    în cinematografie, sectorul producţiei a sute de filme propagandistice, de la conducerea O.N.C., apoi Direcţiei Generale, iar ulterior Comitetului de Stat pentru Cinematografie (N. Bellu (Schor) – preşedinte (1950-1953), E. Luca (Birman) – în conducere (1950-1952), M. Novicov (Neuman) – vicepreşedinte (1953-1954)) la cele câteva zeci de directori, diverşi funcţionari şi regizori de filme în favoarea regimului (V. Silvestru (Moscovici) – T. Posmantir (Cohn) – directorul adjunct al O.N.C. (1945-1949), regizorii Jean Mihail (Mihailovici), Mirel Ilieşiu, M. Săucan, Doru Segal, Gabriel Barta, Nina Behar, A. Blaier, Al. Boiangiu, L. Bratu (Bergman), Dinu Negreanu şi funcţionarii şi criticii E. Suter (Witner), E. Voiculescu (Weinberger), L. Cassvan, Dolores Bancic, Lia Carabăţ, Marcu Simionovici, Miki Oprescu, etc.);
    •    în artele plastice – M. Breazu, I. Iser, M.H.Maxy, J. Perahim, R. Bogdan, etc.
    •    în muzică, în contextul în care “[d]ogmatismul comunist nu s-a mulţumit […] numai cu formulele realismului socialist [, ci a solicitat] aplicarea marxismului şi lingvisticii staliniste la creaţia muzicală” (Brâncuşi 2006: 134), între zeci de rapsozi neobosiţi care preaslăveau comunismul, pe Stalin şi pe Gheorghiu-Dej – M. Socor, M. Florea (Forschmidt), Th. Fuchs, L. Profeta, Anatol Vieru, Mauriciu Vescan (Wechsler), D. Bughici, Boris Marcu, Sergiu Natra, Adalbert Winkler, Alfred Mendelsohn, Hilda Jerea, E. Teger, Elly Roman (Goldberg), etc.;
    •    în învăţământul cultural-artistic – M. Novicov (Neuman), E. Schileru, M. Breazu, M. Breslaşu (Breslau), I. Ianoşi (Steinberger), T.G. Maiorescu (Mayer), etc.
    •    în literatură - de la activiştii de prim rang ai Uniunii Scriitorilor (Al. Toma (Moscovici), M. Breslaşu (Breslau), I. Călugăru (Croitoru), M. Davidoglu (Davidsohn), M. Marcian (Marcus), la proletcultişti exaltaţi şi apologeţi fanatici ai stalinismului (Maria Banuş, N. Cassian, Al. Jar, S. Bratu, I. Ludo, S. Fărcăşan, etc.) – aceasta în condiţiile în care în rândurile majorităţii române, cu greu pot fi identificate câteva nume (e.g. Mihai Beniuc) care să rivalizeze această pleiadă în osanalele închinate regimului.
Pilduitor, din cele 24 de nume avansate [extrem de selectiv de altfel, n.n., I.A.] de C.P.A.D.C.R. ca “armată de experţi în subtilităţi dogmatice [care] pândea orice şovăire ideologică” (C.P.A.D.C.R. 2006: 491), nu mai puţin de 16 (adică 62,5%) sunt cu certitudine evrei: 1.) Horia Bratu, 2.) J. Popper, 3.) Al. I. Ştefănescu, 4.) S. Damian, 5.) Savin Bratu, 6.) Sergiu Fărcăşan, 7.) Traian Şelmaru, 8.) Mihai Novicov, 9.) Eugen Campus, 10.) Ov. S. Crohmălniceanu, 11.). Ion Vitner, 12.) Sorin Toma, 13.) Vicu Mândra, 14.) Vladimir Colin, respectiv 15.) Eugen Luca [v. toţi listaţi supra sau infra]. Ca observaţie primară se cuvine precizat că raportul omite să precizeze identitatea acestora sau numele lor nativ şi, în plus, ignoră alţi câţiva “cerberi” ideologici de notorietate şi importanţă egale cu numele inventariate în documentul comisiei, cum ar fi de pildă V. Silvestru (Moscovici, ale cărui funcţii de-a lungul timpului îl fac mai important în domeniu decât oricare din numele menţinate de Tismăneanu et co.), Paul Cornea, Simion Alterescu, Eduard Mezincescu, Ion Ianoşi (Steinberger), Beate Fredanov-Ghelerter, etc. 
O enumerare selectivă, dar mai extinsă şi riguroasă a celor mai notorii nume de astfel de evrei îi cuprinde pe:

    •    ALTERESCU, A. Simion (n. Simon IERUSALIM, fiul lui Aron şi Clara) (3.V.1921 Constanţa – 1995 Israel) – teatrolog; redactor la România Liberă (1944-1946), secretar de redacţie la revista Lumea (1945-1946) şi la Radiodifuziune (1946-1947), redactor responsabil la Rampa (1946-1948), inspector general în Ministerul Artelor şi Informaţiilor, la Direcţia Generală a Teatrelor (1948-1951); prim-redactor la Contemporanul (1948-1952); apoi la revista Teatrul în anii ‘50, responsabil ca reprezentant al partidului cu impunerea liniei dogmatice la revistă, profesor şi şef de catedră la Institutul de Teatru „I.L. Caragiale" (1949-1964), critic (cercetător ştiinţific) la Institutul de Istoria Artei, secţia de teatru-cinematografie (din 1951), exclus din partid în 1962 urmare a decoperirii legăturilor sale cu grupului implicat în jaful asupra maşinii Băncii de Stat a R.P.R. din 1959 (v. dosarul de la C.C.P. nr. 381/671 din 9.XI.1962); emigrat în Israel în 1987;
    •    ARAMĂ, Horia (4.XI.1930 Iaşi – 22.X.2007 Bucureşti) (fiul lui Iancu şi Roxana (n. Goldu), funcţionari) – absolvent al Şcolii de Literatură “Mihai Eminescu” din Bucureşti (1954), redactor la Radiodifuziunea Română (1950-1952) şi revistele Luminiţa şi Cutezătorii (1954-1967), colaborator la Viaţa românească, România literară, Contemporanul, Echinox, Luminiţa, Cutezătorii, etc., “convertit” treptat în scriitor de genul science fiction şi de literatură pentru copii;
    •    ARGHIR, Sorin (n. Iancu ARONSOHN, Iaşi) (d. 2006 Israel) – publicist şi critic literar, după unele surse fost sionist; redactor la Viaţa Românească în anii ’50, apoi cenzor la E.S.P.L.A., emigrat în Israel;
    •    AUERBACH, Franz Iosif (n. 5.III.1915-2002) – scenarist, regizor dramaturg; după august 1944 membru de partid, director succesiv al Teatrului de Operetă, Teatrul Poporului şi Teatrului din Ploieşti, ulterior al Teatrului Evreiesc de Stat (1955-1987), în anii ’50 cercetat disciplinar de C.C.P. (dosar nr. 1275/788 din 10.VIII.1954); decorat în 1967 cu ordinul “Meritul Cultural” cls. IV-a;
    •    BANCIC, Dolores (n. 1939, Franţa) – fiica lui Alexandru Jar şi Olga (Golda) Bancic, crescută practic în familia lui Ghoerghiu-Dej, în anii ’50 cenzor al D.G.P.T., în anii ’60-’70 funcţionar în industria cinematografică, emigrată în Israel la începutul anilor ’80 (Solomovici 2003: 376, 379; Lustiger 1994: 466);
    •    BANUŞ, Maria Edel (28.III./10.IV.1914 Bucureşti – 14.VII.1999) (fiica lui Max Banuş (fost director la Banca Marmorosch-Blank, d. 1923) şi Anetta (n. Marcus)) – ilegalistă, consacrată ca poetă vector al realismului socialist de sorginte jdanoviană, membru al Uniunii Scriitorilor şi al Uniunii Femeilor Democrate din România, decorată inter alia cu Premiul de Stat (1951) şi  Ordinul Muncii cls. I (1964), colaboratoare a revistei Drumul femeii (1945-1946), autoare a volumelor proletcultiste Despre pământ (1954), Se-arată lumea (1956), Torentul (1957), Poezii (1957), a versurilor “Cantatei lui Stalin” (versuri Mihail Andricu), precum şi a piesei de teatru Ziua cea mare (1951), un elogiu al colectivizării satelor din România; pilduitor pentru oportunismul ei camuflat în patos proletar, la începutul anilor ’50 Maria Banuş avea să schimbe replica “Trăiască Regele!” din primele acte din Hamlet cu... “Trăiască Republica!” (Paraschivescu 1994: 396);
    •    BARTA, Gabriel (n. BARTEL) (22.X.1923 Cluj – 28.IV.1972 Petroşani) – regizor de filme (mai ales) documentare puse în slujba regimului comunist, între care Pământ, oameni şi apă (1954), Ceferiştii (1954), Gara (1965), Pâinea noastră (1968), etc. (indicat ca evreu în Kuller 2010: 191);
    •    BENIUC, Emma (n. Emma-Silvia FRIEDMAN) (24.IV.1917 – 1979 Bucureşti) – soţia originară din Basarabia a poetului proletcultist Mihai Beniuc (după precedentul mariaj cu Marcel Breslaşu [v. supra]), după unele surse agent G.R.U. încă din timpul războiului, după 1944 traducătoare de limba rusă la diverse instituţii şi publicaţii (iniţial la Ed. Cartea Rusă – A.R.L.U.S.), lector universitar la Iaşi (1946-1948), ulterior profesoară de literatură rusă la facultatea de filologie din Bucureşti; sinucisă, incinerată;
    •    BERCOVICI, Israil (1921 Botoşani – 1988 Bucureşti) – în aprilie 1944, în Botoşaniul sub ocupaţie sovietică (cu primarul Carol Artbergher, alias Emil Ardeleanu, proclamând întregul judeţ “Republica Socialistă Sovietică Botoşani”, v. infra), angajat în administraţia locală, din 1945 prezent în Bucureşti, comunist convins, membru C.D.E.şi în conducerea organizaţiei Yidischer Kulturferband (IKUF), de limbă idiş şi orientare procomunistă, antisionistă (v. Kuller, 2008: 64), redactor (1946-1949) şi apoi redactor-şef al oficiosului organiuaţiei amintite, IKUF-Bleter (1949-1953), redactor-şef al redacţiei de limbă idiş la Radiodifuziune (1953-1956), treptat distanţându-se de orientarea comunistă, secretar literar al Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti (1955-1982), respectiv redactor la Revista cultului mozaic (1969-1972);
    •    BLAIER, Andrei (n. 1933) – regizor şi scenarist, cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (întocmită în 1980!);
    •    BOGDAN, Radu (1920-2011) – critic şi istoric de artă marxist, originar din Galaţi, inspector şef în Ministerul Artelor (1948-1950), conferenţiar la Catedra de Istoria Artei - Institutul de Arte Plastice "N. Grigorescu", şef de secţie la Muzeul Naţional de Artă, iar în anii ’60 cercetător principal şi şeful sectorului artă modernă şi contemporană la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române;
    •    BOIANGIU, Alexandru (soţul Magdalenei Boiangiu) (10.8.1932 – 2008 Bucureşti) – regizor de filme la studiul cinematografic Sahia, autorul unor filme precum “Cetăţi ale industriei socialiste” (1960) sau “Puterea pâinii” (1961), după 1989 traducător al unor cărţi la Ed. Hasefer; incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    BRATU, Lucian (n. Lucian-Fred BERGMAN) (n. 14.VII.1924) – regizor de film, absolvent al  Institutului Unional de Artă Cinematografică din Moscova (1955); autor de multiple producţii cinematografice propagandistice; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1980);
    •    BRATU, Savin (n. Raul BARAŞ, fiul lui Filip şi Perla) (15.V.1925 Roman, Neamţ – 4.III.1977 Bucureşti) - scriitor şi teoretician literar apologet al stalinismului, identificat de C.P.A.D.C.R. ca reprezentant al cenzurii spaţiului publicistic, profesor la Facultatea de Filologie din Bucureşti, impus în 1950, în echipa lui Ion Vitner, colaborator succesiv la revistele Moldova Liberă (din Iaşi, 1945) Naţiunea, Revista literară, Gazeta literară, Tânărul scriitor, Viaţa românească, Contemporanul, debutant editorial cu broşura “Cum participă tineretul la întrecerile socialiste” (1949); între lucrările sale, volumul Eroul timpurilor noastre în proza din ultimii ani (1955) „îşi propune să discute, în lumina experienţei adânci, dezvăluite în dezbaterile Congresului Scriitorilor Sovietici, unele probleme ale creării eroilor pozitivi" şi postulează: “pentru scriitor, reflectarea forţelor organizatorice transformatoare ale partidului nu e numai firească, ci şi obligatorie”;
    •    BRAUNER, Harry (1908 Piatra Neamţ – 1988 Bucureşti) – recunoscut ca folclorist marcant; după august 1944, până la arestarea sa din 1950 în cadrul “lotului Pătrăşcanu”, secretarul organizaţiei de partid de la Ministerul Artelor (şi Informaţiilor), directorul Institutului de Folclor (Decretul nr. 136 din 5/6 aprilie 1949) şi şef de catedră la Conservator (Kuller 2008: 79; Solomovici 2004: 256);
    •    BREAZU, Marcel (n. MENDELOVICI) (25.V.1912 Bucureşti – 3.VII.1994 Bucureşti) – membru de partid din 1942, redactor-şef la Tânărul Muncitor după august 1944, menţionat şi în conducerea publicaţiilor Naţiunea, Scânteia Tineretului şi Contemporanul (Kuller 2008: 82), responsabil cu cenzura în literatură şi alte arte, din 1948, cadru didactic la catedra de materialism dialectic şi istoric a Facultăţii de Filosofie din Bucureşti; cercetător şi apoi director adjunct al Institutului de Filozofie al Academiei R.P.R. (1955-1966), ulterior profesor de estetică în cadrul Institutului de Arte Plastice, publicist la Contemporanul (v. art. “Impasul artei dezumanizate” din 14 iunie 1957); fratele lui Vicu Mândra (v. infra);
    •    BRESLAŞU, Marcel (n. Mark BRESLISKA, după alte surse BRESLAU) (6/20.IX.1903 Bucureşti - 20.IX.1966 Bucureşti) – membru de partid din 1942, după război şef al Departamentului Pedagogic (1948-1949) şi respectiv director general al Departamentului Învăţământ Artistic (1949-1950) din cadrul Ministerului Artelor şi Informaţiilor, membru în colegiul de redacţie la Gazeta literară, revista Uniunii Scriitorilor (din 1954), secretar al organizaţiei de partid a Uniunii Scriitorilor (1953-anii ’60), profesor al Institutului de Artă (viitorul IATC) (1949-1960), apoi rectorul aceleiaşi instituţii (1961-1966), redactor-şef al revistei Secolul 20 (1961-1966), decorat cu Premiul de Stat în 1957 şi 1962 şi cu “Ordinul Muncii” cls. I în 1963 (cu prilejul împlinirii a 50 ani); incinerat la crematoriul “Cenuşa”;
    •    BRUCKSTEIN, Ludovic (Arie Joseph-Leib) (27.VII.1920 Lucăceni, Satu Mare – 4.VIII.1988 Tel Aviv) – publicist şi scriitor; în anii ’50 în Sighetu-Marmaţiei, profesor de liceu, în anii ’60 secretar literar în cadrul secţiei de dramaturgie “de pe lângă Ministerul Culturii” (Laczko 2010:4), semnatar de articole la Viaţa Românească, Tribuna şi alte reviste, emigrat în 1972 în Israel;
    •    BUGHICI, Dumitru (14.XI.1921 Iaşi – 12.VI.2008 Tel Aviv, Israel; fiul lui Avram) – fratele violonistului Avram Bughici, membri ai unei cunoscute formaţii de familie de muzică “Klezmer”; studii la Conservatorul “Rimski-Korsakov” din Leningrad (1950-1955), apoi profesor la U.N.M.B., în anii ’70 angajat al T.E.S. din Bucureşti; emigrat în 1985 în Israel; inclus de muzicologul P. Brâncuşi între autorii de cântec de masă “compus în ritm de marş” în perioada stalinistă, autor, inter alia, al compoziţiilor proletcultiste “Poem eroic în memoria lui Filmon Sârbu”, “În noaptea de august” (versuri Vladimir Colin) şi “Evocare – Donca Simo” (P. Brâncuşi 2006: 166-7 şi 2005: 105, 105-6, 111; Strom 2002: 104 ş.u.);
    •    CAMPUS, Iosif-Eugen (n. 5.II.1915 - încă în viaţă în 2008, la Haifa), redactor la Viaţa Românească şi alte reviste, unul din criticii de partid din presă şi literatură identificaţi de raportul final al C.P.A.D.C.R., la un moment dat director al Şcolii Spaniole din Bucureşti; fiul său, Emanuel, a reobţinut cetăţenia română în 2008 (ordinul M.J. nr. 1731/2008);
    •    CARABĂŢ, Lia – soţia scenaristului şi profesorului Dumitru Carabăţ; în anii ’60-’80 redactoare la studioul cinematografic Animafilm;
    •    CASSIAN, Nina (n. Renée-Annie CASSIAN-MĂTĂSARU, fiica lui Iosif şi Jana (n. Şmilovici)) (n. 27.IX.1924, Galaţi) - înscrisă în P.C.d.R. la 16 ani (1940), debutează în presă la Ecoul (oct. 1944, sub pseudonomul “Maria Venjamin”), scrie la România Liberă (1945-1947) şi la Rampa (1947-1948, sub multiple pseudonime), redactor-şef adjunct la Urzica şi laboratoare a Radiodifuziunii; exponentă emblematică a servilismului voluntar şi zelos faţă de regimul de teroare stalinistă, poetă proletcultistă notabilă a primei jumătăţi a anilor ’50; căsătorită până în 1948 cu Vladimir Colin, ulterior cu ideologul cultural Al. I. Ştefănescu [v. infra]; rămasă în 1985 în SUA;
    •    CĂLIN, Vera (n. CLEJAN, căs. RUSSO, fiica lui Herman) (n. 17.II.1921) – fostă ilegalistă (legătura de partid a lui L. Pătrăşcanu între 1943 şi 1944), impusă la Facultatea de Filologie (fostă Litere) în 1949, alături de Ion Vitner, Ovid. S. Crohmălniceanu, N. Tertulian ş.a. în locul colegilor lui G. Călinescu, într-un efort imbecilizant de ideologizare în cheie marxistă a întregii literaturii române, promovată până la gradul de profesor (1970); în paralel, redactor la Editura pentru Literatură şi colaboratoare ocazională la revista Teatrul; decorată în 1951 cu Medalia Muncii, emigrată în Israel în 1976, ulterior stabilită în S.U.A.;
    •    CĂLUGĂRU, Ion (n. Buium sin Ştrul Leiba CROITORU, fiul lui Ştrul sin Leiba Croitoru şi Ţipa) (14.II.1902 Dorohoi – 22.V.1956 Bucureşti) - ziarist asumat marxist în perioada interbelică (publicând, inter alia, la Vremea şi Cuvântul), după război membru fondator al sindicatului scriitorilor evrei (alături de Emil Dorian şi Ury Benador), redactor la diverse ziare controlate de comunişti (Scânteia, Contemporanul, Viaţa Românească), în iunie 1948, membru în comitetul director al nou înfiinţatei reviste Viaţa Românească; considerat autoritate ideologică în domeniu, ales autor de prefeţe la cărţile Editurii “Cartea Rusă”, autorul nuvelei Oţel şi Pâine – o apologie a industrializării comuniste, considerat de istoricul literar Ana Stelejan ca fiind unul din primii agitatori propagandişti din Români şi pilon al “noii ordini din literatură”;
    •    CĂLUGĂRU-CĂPITĂNEANU, Titina (fiica lui Ştrul sin Leiba CROITORU şi Ţipa, sora lui Ion Călugăru; căs. Căpităneanu) (1911 Dorohoi - 1973 Bucureşti) – nume sonor în seria exponenţilor realismului socialist în artele plastice; pictor, după august 1944 colaboratoare la Scânteia (cvasipermanent), Contemporanul, Gazeta literară, Informaţia, Arta plastică, din 1949 conferenţiar la Institutul de Arte Plastice “N. Grigorescu din Bucureşti”, din 1950 membru în conducerea Uniunii Artelor Plastice, co-autoare a cărţii Grafica sovietică (1950), un veritabil ghid normativ-prescriptiv al realismului socialist pentru graficienii şi pictorii români, în care artista decretează: “trebuie să ştim a învăţa de la artiştii sovietici cum să facem din arta noastră o artă activă, de luptă, cum să fim fermi pe poziţia luptei împotriva cosmopolitismului şi formalismului în artă”; decorată de autorităţile comuniste cu premiul “Ion Andreescu” al Academiei R.P.R. în 1949, ordinul Muncii clasa a II-a în 1949, medialia “Cinci ani de la eliberarea de sub jugul fascist” în 1952 şi ordinul “23 August”; incinerată la crematoriul “Cenuşa” (Kuller 2008: 100; S. Ştefănescu 2009; Mândrescu 2004: 20-21; J.G.S.I.G.R. 1993: 11);  
    •    CORBU, Colette  - în anii ’50-’70 regizor teatral şi redactor la Contemporanul; ulterior emigrată în Israel (Solomovici 2003: 329 ş.a.);
    •    CREMENE, Mioara (n. 6.IX.1923 Bucureşti) (n. Maria Elena Gorea, tatăl fiind român, iar mama, Erna, fiica ziaristului interbelic B. Brănişteanu-Braunstein) – publicistă, scenaristă, redactor la Contemporanul (1947-1950), publicând şi la Ecoul (ulterior Tribuna Poporului) şi Rampa, ulterior redactor-şef adjunct la redacţia revistelor pentru preşcolari (ţinând de Ministerul Învăţământului), semnând ocazional articole şi la revista Teatrul, rămasă în timpul unor filmări de film în Germania în 1969, redactor la Gazeta literară (din 1964); ulterior rezidentă în Franţa şi respectiv Israel (1978), revenită în ţară după 1989, încă în viaţă în 2009 (Croitoru 2005:6; Muşat & Un 2009);
    •    CROHMĂLNICEANU, Ovid S. (n. Moise CAHN, fiul lui Lazăr şi Esthera (n. Leibovici)) (16.VIII.1921 Galaţi – 30.IV.2000 Berlin) – exponent al realismului socialist impus în literatura română postbelică, menţionat de raportul final al C.P.A.D.C.R. ca făcând parte din “adevărata armată de experţi în subtilităţi dogmatice [care] pândea orice şovăire ideologică” în literatură (2006: 491); de formaţie inginer; redactor la Ecoul şi la Revista Literară (1944-1946), Contemporanul (1947-1951), redactor-şef adjunct la Editura Didactică şi Pedagogică (1951-1953), apoi redactor (1953-1956) şi respectiv redactor-şef (1956-1962) la Viaţa Românească, perioadă în care publică şi volumul său Pentru realismul socialist; ulterior, ca redactor-şef adjunct la Gazeta Literară (1963-1966); profesor universitar de limba şi literatura română la Facultatea (astăzi) de Litere din Bucureşti (1948-1991, pensionat); sesizează şi urmează oportunist schimbarea „liniei de partid” şi devine un treptat critic al formalismului dogmatic în literatură; emigrat în Germania în 1992, stabilit la Berlin;
    •    DAMIAN, S. (n. Sami Druckmann, fiul lui Carol (etnic german) şi Pessia (n. Abraham)) (n. 18.VII.1930, Alba Iulia) – critic şi istoric literar, identificat de Raportul Final al C.P.A.D.C.R. între paznicii dogmei în literatură, redator la Contemporanul (1951-1954), Gazeta literară (1954-1968), România literară (1968-1973), redactor-şef la Luceafărul (1973-1974), emigrat în Germania (1976) via Israel, unde va conduce catedra de limba şi literatura română a Seminarului de Romanistică de la Universitatea Heidelberg (1976-1995), în prezent pensionar publicist;
    •    DAN, Tudor (n. Paul LEIBOVICI) – ilegalist, soţul Ecaterinei Dan (n. Finca Davidovici); din 1945 şeful subsecţiei Cinema a secţiei Propagandă a A.R.L.U.S.;
    •    DAVIDOGLU, Mihail (n. Moise DAVIDSOHN, fiul lui Mihail şi Clara (n. Kochen)) (11.XI.1910 Hârlău, Iaşi – 17.VIII.1987 Bucureşti) – promotor notabil al realismului socialist în dramaturgie, membru în conducerea Uniunii Scriitorilor în mandatul lui M. Beniuc, director la Ministerul Artelor (şi Informaţilor) (1945-1948), apoi preşedinte al comitetului pentru cultură din cadrul comitetului de partid al sectorului 1 Bucureşti; în anii ’50 prezent şi în colegiul de redacţie al revistei Teatrul;
    •    DELEANU, Harry-Horia (25.XII.1919-1998) (fiul lui Arnold şi Malvina (n. Feller)) – teatrolog, membru de partid, profesor la I.A.T.C. (’50-’70), redactor la revista A.R.L.U.S. Veac Nou (1945-1953), redactor şef al revistei Teatru (1956-1958); autor în anii ’50 al unor varii lucrări de sorginte proletcultistă; a continuat să publice şi după 1990, la Ed. Hasefer; fiul său, Radu (n. 26 ian. 1952 Bucureşti), care şi-a ebraizat numele în Israel în forma Delano, a solicitat şi reobţinut cetăeania română în 1009 (ordinul MJ nr. 407/30.01.2009; M.Of. nr. 70 din 5 febr. 2009);
    •    DEMETRIUS, Lucia (16.II.1910, Bucureşti - 29.VII.1992 Bucureşti) (fiica lui Demetrius Vasile (n. Ogea) şi Antigona (n. Rabinovici)) – fostă funcţionară la Uzinele Malaxa (1936-1938), după august 1944 traducător al Editurii Cartea Rusă, profesoară la Conservatorul Muncitoresc (1944-1949), apoi membru în noua conducere a Societăţii Scriitorilor din România, prim-secretar de presă la Ministerul Informaţiilor / Artelor şi Informaţiilor (1946-1950), profesoară de artă dramatică la Conservatorul de artă dramatică (1944-1949), regizor de teatru exponent al realismului socialist la teatre din Sibiu, Braşov şi Bacău (1950-1952), colaboratoare la Scânteia, Cuvântul femeilor şi Contemporanul, respectiv la revista Teatrul în anii ’50-’60, etc.;
    •    DORIAN, Dorel (n. IANCOVICI, fiul lui Mendel şi Tonia Margareta) (n. 6.V.1930, Piatra Neamţ) – dramaturg şi publicist; stabilit în 1945 (în timpul liceului) la Bucureşti; redactor al mai multor articole la presa comunistă centrală (Tinereţea – cu red. şef Paul Cornea, Revista elevilor, Tânărul muncitor, Scânteia tineretului) (1945-19489; student la Institutul Politehnic din Kiev, în U.R.S.S. (1948-1953); inginer pe şantierul termocentralei Paroşeni şi la Trustul Electromontaj Bucureşti (1953-1956); dramaturg proletcultist în faza de declin a curentului (v. criticii şi istoricii literari Ion Simuţ, Alexandra Andrei, Cornel Robu, Cosmin Ciotloş, etc.); redactor la Viaţa Studenţească (1956-1959, în perioada incriminării evenimentelor de la Budapesta); redactor la Ştiinţă şi Tehnică, apoi la Tehnium (1959-1974), iar ulterior la Magazin (1974-1990); după 1989 membru marcant al comunităţii evreieşti din România, redactor şef al revistei Realitatea Evreiască (1995-1996), respectiv deputat rprezentant al comunităţii în parlament (1996-2000, 2000-2004), respectiv;
    •    EISIKOVITS, Max (Mihály) (8.X.1908 Blaj – 12.I.1983 Cluj) – evreu maghiarofon, în perioada interbelică co-fondator (alături de Zeno Vancea) al “Conservatorului Muncitoresc” la Timişoara, apoi profesor la cel municipal, postbelic membru de partid şi comunist zelos, “dintre cei mai duri muzicieni stalinişti” (D. Popovici), director al Operei maghiare din Cluj (1948-1952), profesor de compoziţie (din 1946) şi rector al Academiei de Muzică din Cluj (1950-1953; l-a exmatriculat pe studentul anticomunist Mircea Istrate); autor al pieselor “Noi şi pâmântul”, “Balada tractorului”, “Salut Revoluţiei”, “Ne conduce partidul” (D. Popovici 2010: 262; Kuller 2008: 131; P. Brâncuşi 2006: 122, 147, 150; O.L. Cosma 2006; L.G. Bratu 2008: 433 n. 12);
    •    ELIAD, Sandu – ziarist în presa sub control evreiesc în perioada interbelică, în 1944 membru fondator A.R.L.U.S. şi bibliotecar al secţiei Propagandă şi Artă, numit în 1948 director al Teatrului Confederaţiei Generale a Muncii, ulterior director şi regizor al teatrului Evreiesc de Stat din Iaşi şi colaborator ocazional la revista Teatrul din Bucureşti; tatăl poetului şi scriitorului Tudor Eliad, stabilit la Paris; 
    •    FELDMAN, Ludovic (25.V.1893 Galaţi – 11.IX.1987 Bucureşti) – violonist şi compozitor; în perioada războiului în cadrul orchestrei simfonice a teatrului evreiesc din Bucureşti, ulterior concert-maestru în orchestra Filarmonicii “G. Enescu” din Bucureşti (1945-1953, pensionat); inclus între cei “care preluau cu zel indicaţiile culturnicilor Iosif Kişinevski, Leonte Răutu, Edouard Mezincescu” (S.D. Pop 2007: 3), apologet al “deceniului glorios” (1944-1954) în revista Muzica (nr.7-8(iul.-aug)/1954), autor al pieselor “Cântec pentru Stalin”, “Mi-e gândul la Stalin” şi al altor cântece de masă “compuse în ritm de marş”; unul din compozitorii favoriţi ai autorităţilor în perioada stalinistă, decorat cu Menţiunea I-a (1945), Premiul III de compoziţie “George Enescu” (1946), Premiul de Stat (1952), ordinul Muncii clasa a III-a (1954), etc. (P. Brâncuşi 2006: 147, 166-7; O.L. Cosma 2006; Kuller 2008: 139-40; Oprea, Petrulia şi Hîncu 1973: 103-4); 
    •    FINŢI, Alexandru (1910 – 8.IX.1972; Bucureşti) – actor, regizor; între 1942 şi 1944 cadru didactic la Şcoala de Arte pentru Evrei şi regizor la teatrul “Baraşeum” din Bucureşti, apoi membru de partid, director al Teatrului Armatei (1948-1950, detaşat practic de la Teatrul Naţional), ulterior profesor la I.A.T.C. până la sfârşitul anilor ‘60; decorat în 1967 cu ordinul Meritul Cultural cls. II-a;  (Kuller 2008: 146; Solomovici 2001II: 51, 105, Miliţia Spirituală 2011; Solomovici 2001II: 105; Yad Vashem f.a.:12; YIVO f.a. “Romanian Theater”);
    •    FLOREA, Marcel (n. FORSCHMIDT) (d. 4.II.2002, Israel) – muzicolog, angajat al Radiodifuziunii, autor, inter alia, al omagialelor de la începutul anilor ’50 “Stalin” şi “Cântecul de copii pentru tovarăşul Stalin); emigrat în Israel, redactor la cotidianul de limbă română Viaţa Noastră din Tel Aviv;
    •    FÖLDES, László (n. FISCHER) (26.VI.1922 Arad – 10.I.1973 Cluj) – publicist şi scriitor, fost deportat sub ocupaţia maghiară din Ardealul de Nord, după război membru de partid în Cluj, cu articole procomuniste la Korunk, profesor de estetică la Academia de Muzică din Cluj şi la Insititutul de Arte Plastice “Ion Andreescu”, membru al filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, se debareasează pe parcursul anilor ’60 de dogmatismul care l-a caracterizat în anii ’50 (Kuller 2008: 150; Balas 2008: 149; Andreescu, Nastasă şi Varga 2003b: 171, 173);
    •    FREDANOV-GHELERTER, B. Beate (11.V.1913-13.III.1997) – actriţă de teatru, în timoul războiului profesoară la Şcoala de Arte pentru Evrei din Bucureşti (1942-1944), căsătorită cu doctorul Iuliu Ghelerter, împreună cu care forma, potrivit memoriilor fostului lor cumnat, criticul literar Matei Călinescu, “un cuplu de comunişti convinşi, rigid dogmatici chiar şi în intimitate” (Călinescu 2005); secretară a subsecţiei Teatru (secţia Artă) a A.R.L.U.S. încă de la înfiinţare (1944), membru al C.C. al U.F.D.R. (din febr. 1948), membru al Secţiei de Producţie Artistică (i.e. organul cenzurii în domeniu) din cadrul Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori şi Ziarişti la sfârşitul anilor ’40; co-director al Teatrului Naţional, ulterior profesor de artă dramatică la Conservator şi la I.A.T.C. până în anii ’70; între 1957 şi 1959 profesoară la studioul T.E.S. Bucureşti (menţionată şi în Kuller 2008: 153; Sebastian 1996: 448; Solomovici 2001 I: 210; Catalan 2009: 188, 191; Şt. Mihăilescu 2006: 429-30); decorată în 1967 cu ordinul Meritul Cultural cls. III-a, iar în 1971 cu ordinul “23 August” clasa a II-a;
    •    FUCHS, Theodor (1878-1953) – pianist şi compozitor, autor, la sfârşitul anilor ’40, al compoziţiei omagiale “Scrisoare pentru Stalin” (O.L. Cosma 2006; Kuller 2008: 158);
    •    GIROVEANU, Aurel (n. Aurel ENGELBERG, fiul lui Luţă) (24.IX.1916 Girov, Neamţ – 31.III.2001 Bucureşti) – pianist şi compozitor, redactor al Radiodifuziunii în perioada 1949-1950; autor inter alia al compoziţiilor “Slavă lui Stalin” şi “Stalin e lumina” la sfârşitul anilor ’40; ulterior compozitor de muzică uşoară şi coloană sonoră (Kuller 2008: 169; Storin 2006: 23; P. Brâncuşi 2006: 122; O.L. Cosma 2006);
    •    GLAUBER, Gheorghe (n. Gyuri, la 6.I.1921) - alt pictor reprezentant al realismului socialist promovat de partid în anii ’50-’60, rezident în Baia Mare, cu destin ulterior necunoscut;
    •    GRUIA, Ştefan (n. GOLDBERGHER) – soţul Charlottei Gruia (de la Comisia de Control a Partidului), funcţionar de rang superior la Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă în anii ’50-’60, cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.M.R. (1955);
    •    HASAN, Yvonne (n. 12.I.1925 Bucureşti) – artist plastic aservit regimului în perioada stalinistă, doctor în filosofie, lector universitar de Istoria Artei la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti între 1956 şi 1982;
    •    HETTE, Elisabeta (zisă “Elly”) (n. 9.VII.1905, Chişinău) – soţia sculptorului Richard Hette, originar din Piatra Neamţ; sculptoriţă proletcultistă între favoriţii regimului stalinist, profesoară la Institutul de Arte Plastice în anii ’50, cu expoziţie la Moscova (1949), autoare a unor sculpturi precum “În faţa tribunei, la 23 august” sau macheta momumentului “Suhorov”;
    •    HÎNCU, Dumitru (n. 5.V.1922, Botoşani, fiul lui Avram şi Perla) – translator şi critic literar; după război activist al U.T.M. Botoşani, debutează în presă la Apărarea (1946), ulterior redactor la Contemporanul (sfârşitul anilor ’40 – începutul anilor ‘50) şi numeroase alte reviste, în anii ’50 redactor la E.S.P.L.A., după Revoluţie inclusiv director adjunct al C.S.I.E.R., decorat în 1964 cu Ordinul Muncii cls. III-a;
    •    IACOB, Eugen (1940-1921) – în anii ’60 corector la Editura Politică, apoi angajat al Serviciului de Expoziţii al Ministerului Culturii, ulterior transferat la Muzeul Satului; emigrat în 1987 în Israel (Kuller 2008: 202);
    •    IANOŞI, Ion (n. Janos Maximilian STEINBERGER, zis şi “Jancsi”, fiul lui Iuliu Steinberger şi Ana Lato (n. Leitner)) (n. 1 mai 1928, Braşov) – scriitor, eseist, traducător; membru U.T.C. din 1945, student la filosofie la Universitatea Jdanov din (pe atunci) Leningrad (1949-1954), unde obţine şi titlul de doctor (1955); după revenirea în ţară ziarist la Elore (1955-1956), activist şi instructor al C.C. la sectorul de Artă al secţiei Ştiinţă şi Cultură a C.C. al P.M.R. (1956-1965), profesor la I.A.T.C. (1955-1958), ulterior scriitor şi profesor timp de decenii (din 1976 şeful catedrei de estetică) la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti; membru de onoare al Academiei Române (2001);
    •    ILIEŞIU, Mirel (n. Marcu IOSIPOVICI, fiul lui Haim şi Zina) (18.X.1923 Bucureşti – 23.III.1985 Târgu Mureş) – membru de partid din 1945, ziarist (1945-1951), apoi regizor responsabil al filmărilor lui Gheorghiu-Dej şi al altor multiple materiale de propagandă în anii ‘50, angajat regizor al studioului cinematografic “Alexandru Sahia” până în 1985 şi colaborator al F.C.E.R.; regizor inter alia al documentarelor O zi pe lacul Razelm (1956), Furnalul (1968), Bicaz: cota 563 (1959), Tăbăcarii (1963), Sub steagul partidului (1971), Un măreţ program de propăşire economică (1969), etc. – “dispărute” din mai toate biografiile oficiale; soţia sa Lidia (n. Zilberman, d. 2000) şi fiica, Doina Ilieşiu Denes [căs. cu fiul lui Ivan Alexandru Denes?], s-au stabilit în statul Delaware (S.U.A.), fiica recăsătorindu-se cu Horia Vais;
    •    IOSIF, Mira – soţia diplomatului Petre Iosif (n. Leon Brauchfeld), critic literar şi teatral, redactor la revista Teatrul din 1956 până la începutul anilor ‘80, la pensionare (buni prieteni de familie cu Alexandru şi Neaga Graur);
    •    ISER, Iosif (21.V.1881 Bucureşti - 25.IV.1958 Bucureşti) – pictor, fost ilegalist, după război vicepreşedinte al subsecţiei Arte Plastice (secţia Artă) în cadrul A.R.L.U.S., reprezentant al realismului socialist în pictură, abordând în special portrete de muncitori, cu tablouri precum “Portretul muncitorului Lăzărescu”, “Maica Bucurea toarce”, sau “Ţărănci torcând”;
    •    JAR, Alexandru (n. Solomon AVRAM, după alte surse (care îl citează pe Gheorghiu-Dej) Abraham PAŞCHELA) (fiul lui Iacob şi Sura Bella) (21.IX.1911, Iaşi - 10.XI.1988, Bucureşti) – de profesie tapiţer, fost voluntar în Spania şi apoi în Rezistenţa Franceză (soţul Olgăi Bancic), după război colaborator la Şantier, Cuvântul liber, Tinereţea, Flacăra, Vremea, în colegiul de redacţie la Gazeta literară (din 1954), “unul din campionii proletcultismului”, transformat în 1956 în critic al stalinismului; decorat în 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a (Decretul nr. 157 din 4 mai 1971); şi-a vizitat fiica Dolores în Israel, în anii ’80, dar s-a întors în România;
    •    JEREA, Hilda (17.III.1916 Iaşi – 14.V.1980 Bucureşti) – pianistă şi compozitoare, inclusă în memoria unor muzicologi din perioada respectivă între “cei mai duri muzicieni stalinişti” (D. Popovici 2010: 262); în timpul războiului cadru didactic la Şcoala de Arte pentru Evrei din Bucureşti, apoi membru de partid, cadru didactic la Conservatorul Bucureşti (1948-1949, 1969-1972), secretară a Uniunii Compozitorilor (1949-1952), între cei care în revista Muzica a anilor ’50 “critica fără cruţare formalismul”, “calea preferată de pătrundere a cosmopolitismului şi mai ales a impresionismului”, autoare a compoziţiilor “Slavă lui Stalin”, “Sub soarele deşteptării” (1951), “Sub soarele păcii” (1952, versuri Dan Deşliu), “Odă legii staliniene”, “Patria, culorile”, “Salutul cravatelor roşii”, “Cântec pentru prietenia româno-sovietică” (1954) şi coautoare a culegerii Cântăm Partidul: Cântece de masă (1961); bună prietentă (suprinzător?!) a Ninei Cassian; recompensată pentru servilismul ei cu Premiul de Stat şi Ordinul Muncii (D. Popovici 2010: 262; P. Brâncuşi 2006: 122, 134, 166-7; O.L. Cosma 2006; S.D. Pop 2007: 4, 7; respectiv FEDROM 2008: 92 şi Kuller (2008: 216), care însă escamotează complet din biografia Hildei Jerea - ca în multiple alte cazuri, de altfel - partea de militantism procomunist);
    •    KATZ, Mîndru (n. Mandy Katz) (1925-1978) – membru de partid, pianist, care, cf. Solomovici (2004: 51), “când a împlinit 27 de ani a fost făcut artist emerit al R.P.R. şi a primit o casă splendidă”, adaugându-se în nuanţare că “[e]ra însă straşnic supravegheat de agenţii Securităţii” (Solomovici 2004: 51); emigrat în Israel în 1958; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (136/1955) (v. şi Kuller 2008: 222); 
    •    KAHÁNA, Mózes (26.XI.1897 Cheile Bicazului, Neamţ – 11.IV.1974 Budapesta) – fratele lui Ernö, diretorul spitalului M.A.I. (1945-1954); poet avangardist; participant la Revoluţia bolşevică din Ungaria (1919), apoi stabilit în Târgu Mureş, publicist (pseudonime literare: “Gyergyai Zoltán”, “Joel Béla”, “Köves Miklós”) şi agitator comunist (nume conspirativ “Mozi”); pleacă în U.R.S.S., unde în 1936 devine preşedintele Uniunii Scriitorilor din R.A.S.S. Moldovenească; revenit în ţară după război, autor al câtorva romane, se stabileşte în 1972 la Budapesta, unde se sinucide în 1974;
    •    KITTNER, Alfred (24.XI.1906 Cernăuţi – 14.VIII.1991 Düsseldorf, Germania) – poet evreu germanofon, în perioada interbelică funcţionar bancar şi publicist la ziarul de limbă germană Der Tag din Cernăuţi, deportat în mai multe lagăre din Transnistria (1942-1944), în 1945 stabilit la Bucureşti, bibliotecar-şef la A.R.L.U.S. (1945-1950), în anii ’50 director adjunct al bibliotecii Institutului pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (1950-1958) şi colaborator al emisiunii de limbă germană a Radiodifuziunii, iar din 1958 până în 1979 informator al Securităţii sub numele conspirative “Leopold Ludwig”, “Lalu”, “Karol” şi “Karol Andrei”; emigrat în anii ’80 şi stabilit definitiv în Germania (Totok 2011; Totok şi Binder 2010b; Tartler 2009; Kuller 2008: 224);
    •    KOFFLER, Eugen (1908 Galaţi – 1989 Israel) – muzicolog, în timpul războiului angajat al Teatrului “Baraşeum” din Bucureşti, ulterior (co-)autor al compoziţiilor omagiale “Cântec pentru Stalin” şi “Scrisoare pentru tovarăşul Stalin” la sfârşitul anilor ’40 – începutul anilor ’50 (Kuller 2008: 225; O.L. Cosma 2006);
    •    KRAUSZ, Tiberiu (1919-2010) – pictor reprezentant al realismului socialist, profesor la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti în anii ’60;
    •    LANGFELDER, Paul (pseud.; Peter Redleff (31.V.1910 Hlohovec (atunci Austro-Ungaria) – 26.IV.1974 Bucureşti)) – evreu originar din Germania, fost membru al Partidului Comunist German, stabilit în 1946 în România, subaltern al lui Răutu la C.C. al P.C.R., ulterior consacrat ca germanist şi critic literar, în anii ’50 semnatar al unor articole în revista Teatrul;
    •    LAZĂR, Dorio (20.IV.1922 San Remo, Italia – 2004, Germania) (fiul lui Ghelman Lazăr) – sculptor proletcultist aservit regimului stalinist, autorul unor sculpturi precum “Griviţa Roşie” (1947) sau statuia lui Stalin din oraşul Braşov (dezvelită la 6 nov. 1951); în anii ’50 redactor şef al revistei Arta Plastică;
    •    LEBLI, Bernard (d. 1966) – fost ilegalist comunist, arestat chiar în anii ’30 (cf. Solomovici 2001I: 194-5), după război membru în conducerea C.D.E. şi director al T.E.S. (1948-1954);
    •    LITANI, Dora (n. LITTMAN) – cadru didactic la Facultatea de Litere/Filologie din Bucureşti după război (cf. Mioara Cremene în Croitoru 2005:6), în anii ’60 autoare a unor lucrări publicate la Editura Cultura, ulterior stabilită în Israel, unde şi-a continuat activitatea publicistica (posibil aceeaşi persoană cu cea din Andreescu, Nastasă şi Varga 2003a: 175) (v. şi Solomovici 2001 II: 105);
    •    LUCA, Eugen (n. Jean (cf. altor surse Israel) LEIBOVICI) (21.VI.1923 Iaşi – 13.VII.1997 Haifa, Israel) – critic şi istoric literar marxist, publicând după război la Opinia şi Lupta Moldovei în Iaşi, apoi la Contemporanul, Luceafărul şi Viaţa românească, în anii ’50 semnatar al unor articole precum “Umanism şi patos revoluţionar” în revista Teatrul sau “Lirism şi prejudecăţi poetice” în Tânărul scriitor (nr. din aprilie 1957), în care deplânge faptul că unii poeţi şi-au pierdut încrederea în posibilităţile oferite de poezia militantă social; emigrat în anii ’70 în Israel, unde colaborează la diverse publicaţii de limbă română;
    •    LUDO, I. (n. Isac IACOVITZ) (4.IX.1894 Iaşi – 23.V.1973 Bucureşti) – scriitor şi publicist procomunist, activ mai ales în perioada interbelică; după război se alătură zelos atacurilor din anii ’40 împotriva lui George Călinescu, acuzându-l că nu ar fi eliminat din a sa Istorie a Literaturii Române scriitorii cu convingeri de dreapta, cel despre care fostul şef rabin Alexandru Şafran, dezavuându-i apologia regimului stalinist, avea să afirme în anii ’60: “A ajuns Ludo un antisemit al propriului sau neam, mai ordinar decat un A. C. Cuza”;
    •    LUPAN, Radu (n. Raymond LEIBOVICI, fiul lui Josef şi Estera (n. Vigder)) (n. 23.III.1920, Galaţi) - redactor-şef la Editura pentru Literatură şi şef al departamentului extern al săptămânalului Contemporanul (1948-1952), şef de secţie la Uniunea Scriitorilor (1959-1983, pensionat), redactor la E.S.P.L.A. pe parcursul anilor ’50, lector la catedra de limbă şi literatură engleză a Universităţii Bucureşti, autor ocazional la Gazeta literară (unde spre exemplu denunţa tendinţele morbide din poezia baudeleriană şi acuza că subiectivismul lui Proust, care ar împiedica omul în înţelegerea problemelor esenţiale ale realităţii) şi la Teatrul, ulterior traducător la diverse edituri; decorat în 1964, sub numele Raimond Lupan, cu Medalia Muncii;
    •    MAHLER, Fred (1928-1989) – sociolog, activist de partid, membru supleant al C.C. al U.T.M. în anii ’50, prieten cu Ion Iliescu (potrivit mărturisirii acestuia), scriitor şi critic literar, funcţionar în cadrul Centrului de Cercetări pentru Probleme Tineretului în anii ‘80; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a CC al PCR (5/1955);
    •    MAHLER-BEILIS, Rola – traducătoare la diverse edituri şi redactoare la revista Teatrul în anii ’50-’80, după 1989 traducătoare la Ed. Hasefer, încă în viaţă în  febr. 2011 (parte civilă într-un proces);
    •    MAIORESCU, Toma George (n. Gyuri MAYER, fiul lui Ştefan şi Borişka (n. Marosy)) (n. 8.XII.1928, Reşiţa) – absolvent al Liceului Israelit din Timişoara în 1947, apoi tânăr membru C.D.E.; după studii universitare la Cluj (1947-1948) şi Bucureşti (1948-1949) studiază la Institutul de Literatură “Maxim Gorki” din Moscova (1949-1954); ulterior întoarcerii în ţară profesor la Institutul de literatură şi critică literară “Mihai Eminescu” (unul din profesorii cu care Paul Goma intră în conflict deschis, fiind exmatriculat), redactor la Contemporanul (1954-1971) şi redactor-şef adjunct la România pitorească (1971-1982); după dec. 1989, ecologist, publicist şi membru onorabil al Comunităţii Evreilor Bucureşti;
    •    MANDY, Alexandru (n. Armand Abram PENCHAS) (9.VIII.1914 Craiova – 10.X.2005 Jimbolia) – compozitor, director de studii al Institutului de Teatru şi Film “I.L. Caragiale” din Bucureşti (1950-1952);
    •    MANEA-MANOLIU, Ion (după căsătorie şi-a completat alias-ul cu “Manoliu”, după soţie) (1925 Galaţi – 1995 New York) – ziarist la Scânteia în anii ’60, iar apoi secretar general şi redactor adjunct al Agerpres în anii ’70, rămas în SUA printr-o stratagemă şi transformat în anii ’80 în critic al regimului la postul de radio Europa Liberă (Kuller 2010: 191);
    •    MARCIAN, Marcel (n. Moritz MARCUS, fratele acad. Solomon Marcus; fiul lui Alter Gherşin şi Simelia (n. Herşcovici)) (25.IX.1914 Bacău – 9.V.2007 Bucureşti) – publicist; între 1930 şi 1945 contabil la o moară din Bacău, apoi bibliotecar al comunităţii evreilor din Bucureşti şi colaborator la Contemporanul (1946-1949), ulterior funcţionar şi respectiv secretar literar la Uniunea Scriitorilor (1949-1973, 1950-1970); colaborator la Flacăra, Viaţa românească, Gazeta literară, Luceafărul, Steaua, Tribuna, Literatorul ş.a.;
    •    MARCU, Boris – muzicolog, redactor al Radiodifuziunii după război şi compozitor al unor piese omagiale precum “Spune doină lui Stalin” sau “Cântec pentru Stalin”;
    •    MARIAN, B. Paul (3.V.1906 Bucureşti – 8.II.1997) ((fiul ziaristului interbelic Barbu Marian şi al Charlottei, n. LÖBEL) – fratele lui Eugen B. Marian (v. supra); debutează în presă în perioada interbelică (când foloseşte mai ales pseudonimul Ion Albotă); după război traducător şi redactor, timp de decenii, la Amfiteatru, Ateneu, Colocvii, Cronica, Lumea, Magazin istoric, Gazeta literară, Viaţa românească, etc.;
    •    MASSOFF, Ioan (4/17.VI.1904 Bucureşti – 27.IV.1985 Bucureşti) (nume complet: Henry Ionel Ioseph MASSOF; fiul lui Henry şi Raşela (n. Adania); probabil botezat romano-catolic) – în perioada interbelică ziarist, secretar literar al Teatrului Naţional (demis în 1938 urmare a aplicării legislaţiei rasiale, v. şi Sebastian 1996: 146); după război inspector general al Teatrelor în calitate de consilier la Ministerul Artelor (1946-48), respectiv secretar literar al Teatrului Naţional Bucureşti (1934 până în 1964); decorat în 1967 cu ordinul Meritul Cultural cls. III-a;
    •    MAXY, M. H. (n. Maximilian Herman MAXY) (26.X.1895 Brăila – 19.VII.1971 Bucureşti, cimitirul “Filantropia”) - pictor, după război membru fondator şi în conducerea C.D.E., secretar general al Sindicatului Artelor Frumoase (1945-1946),  membru al delegaţiei române la Conferinţa de Opace de la Paris (1946-1947), director al Galeriilor Naţionale / Muzeului Naţional de Artă al R.P.R. (numit în 1949), profesor la Facultatea de Arte Frumoase Bucureşti şi preşedintele sindicatului acestei instituţii (până în 1951), membru în Comisia Superioară de Epuraţie de pe lângă Federaţia Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România; decorat în 1964 cu Medalia Muncii cls. II-a;
    •    MĂLINEANU, Henry (n. 25.III.1920 – 2000) (ocazional cu pseudonimul “M. Ciru”) – alt dirijor şi compozitor (de muzică uşoară) semnatar al “pactului cu diavolul”; membru de partid, membru în Biroul Uniunii Compozitorilor în anii ’50, director muzical şi dirijor la Teatrul de Revistă Bucureşti (1950-1953), colaborator la Muzica, Scânteia, Informaţia Bucureştiului, România liberă; compozitor, inter alia, al compoziţiei filosovietice “Prietenul Vanicica” şi al mai celebrului şlagăr “Cincinal în patru ani şi jumătate” (pe versuri de Harry Negrin), multiplu decorat de autorităţile comuniste (Kuller 2008: 259-60; P. Brâncuşi 2006: 150; O.L. Cosma 2006);
    •    MÂNDRA, Vicu (cf. fişei de cadre de la P.M.R. n. MENDELOVICI, după alte surse (evreieşti) n. Natansohn) (5.V.1927 – febr. 2010), ziarist şi scriitor – activist de partid instrumentalizat în impunerea noii linii doctrinare în literatura română, unul din “judecătorii” publici ai lui George Călinescu la sfârşitul anilor ‘40, redactor succesiv la revistele Tinereţea, Revista Literară şi Gazeta Literară, cadru didactic în anii ’50 la Facultatea de Filologie din Bucureşti (catedra de istoria literaturii române, condusă de Ion Vitner) şi redactor ocazional la revista Teatrul; cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.M.R. (1954);
    •    MENDELSOHN, Alfred (fiul lui Leon; 4/17.II.1910 Bucureşti – 9.V.1966 Bucureşti, cimitirul “Filantropia”) – în cvasitotalitatea biografiilor întocmite de autori evrei i se menţionează exclusiv opera muzicală; compozitor; membru de partid din 1945; redactor muzical la Scânteia (1945-1946); secretarul subsecţiei (1946-50), respectiv preşedintele secţiei Muzică a A.R.L.U.S. (1950-?); responsabil muzical la postul de radio România liberă (1946-1947); membru al Comitetului pentru Arte din cadrul Direcţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. (1946-1948); profesor la Conservator (din 1948); inspector general în cadrul Direcţiei Muzică a Ministerului Artelor (1947-1948); deputat în Sfatul Popular Bucureşti (1948-1952); secretar al celulei de partid (1946-1948), secretar (1947-1948), membru al Biroului (1946-1956) şi secretar al Societăţii/Uniunii Compozitorilor (1956-1966), calitate în care în 1956 de pildă declama: “Uniunea Compozitorilor […] desfiinţează din rădăcini caracterul mercanil al vechii Societăţi […] şi orientează eforturile creatorilor şi ale muzicologilor spre o concepţie nouă spre crearea unor opere importante, legate de viaţa şi aspiraţiile poporului nostru, creatorul socialismului” (revista Muzica, nr. 3/1956, apud P. Brâncuşi 2006: 163-4); redactor la revista Muzica, unde opinează că “în artă se duce o bătălie aprigă între nou şi vechi”, acuză “tendinţele retrograde, reacţionare, care vor să izoleze arta de popor” şi preaslăveşte “marea lumină care a răsărit în octombrie 1917” (idem);  autor prolific de compoziţii omagiale la adresa liderilor, partidului şi ideologiei comuniste, între care “Simfonia a III-a, Reconstrucţia” (1949), simfonia cu cor “Sub cerul de vară” (versuri Maria Banuş), “Simfonia a IV-a, Apelul Păcii”, oda “Cântec pentru Stalin” (1950), poemul simfonic “Prăbuşirea Doftanei” (1950), piesele “Zorii secerătorilor”, “Cântec pentru marea prietenie [româno-sovietică, n.n., I.A.]”, cantata “Glasul lui Lenin” (1957) ş.a. (Kuller 2008: 261-2; P. Brâncuşi 2006: 122, 147, 162, 163-4, 166-7 şi 2005: 104-5, 111; S.D. Pop 2007: 3, 9; O.L. Cosma 2006: Miliţia Spirituală 2011; Catalan 2009: 188);
    •    MIHAIL, Jean (n. Jean MIHAILOVICI) (5.VII.1896 Hălăuceşti, Roman – 12.III.1963 Bucureşti) – regizor încă din perioada interbelică, după august 1944 şeful de facto al industriei cinematografice române după naţionalizarea din 2 nov. 1948; profesor la viitorul I.A.T.C. din Bucureşti (1950-1952); regizorul a câteva zeci de filme de propagandă în prima decadă postbelică, între care Un an de activitate ARLUS (1945), Reforma agrară (1945), De vorbă cu fraţii plugari (1945), Cântecul brazdei (1945),  Ţara la datorie (1946), Poporul român în lupta pentru democraţie (1946), Copiii noştri (1946), Republica Populară Română în preajma alegerilor (1948), Naţionalizarea (1948), Al dolea Congres al Confederaţiei Generale a Muncii (1948) Cupa tineretului muncitor (1949), Aniversarea lui Puşkin (1950), Brigada lui Ionuţ (1954), etc. (eronat menţionat ca “Michael Jakob”, alias “Mihai Jehan” în multiple lucrări antisemite, toate plagiind de fapt din M. Pinay 1962: 21 / 1967: 76) (v. şi Kuller 2008: 265; Cajal şi Kuller 2004: 554; Solomovici 2003: 328-9);
    •    MILORIAN, Sergiu (n. Sigismund-Sergiu ZWIEBEL, în alte surse Schwiebel) (6/19.IX.1901 – 16.XII.1969, Bucureşti) – în perioada interbelică ziarist publicând în Socialismul, Mişcarea, Facla, Zorile, Gazeta, după 1944 colaborator la Fapta şi L’Independence Roumaine, consilier în Ministerul Artelor (1947-1948), ulterior cu articole publicate în Revista română, concentrându-se asupra activităţii de regizor şi traducător;
    •    MUGUR, Florin (n. Legrel MUGUR, fiul lui Leon şi Roza (n. Thau)) (7.II.1934 Bucureşti – 9.II.1991 Bucureşti) – membru U.T.M. din timpul liceului (apoi U.T.C., exclus în 1956), întrerupt doi ani pentru a  lucra la Radio şi în presa scrisă; debut în 1948 cu versuri dedicate muncitorimii în Brigadierul (suplimentul ziarului Tânărul muncitor); redactor la Ed. Tineretului (1950-1960), paralel cu studiile; profesor de liceu în jud. Argeş (1960-1966) apoi în Bucureşti (1966-1969); redactor-şef adjunct la revista Argeş (1969-1973); lector-cenzor la Ed. Cartea Românească (1973 –1989);
    •    NASTOVICI, N. Petre (n. 1926) – după august 1944 responsabil organizatoric al F.N.D.R., apoi activist U.T.M. şi P.M.R., în anii ’60 director al Baletului Folcloric, apoi, cu grad de colonel, director al casei de Cultură a M.A.I. (1971-1972);
    •    NATRA, Sergiu (n. S. NADLER, fiul lui Benjamin şi Nora) (n. 12.IV.1924 Braşov,) – compozitor şi muzicolog, membru de partid şi menestrel al regimului în anii postbelici, în conducerea Uniunii Compozitorilor în anii ’50, unul din “cei mai duri muzicieni stalinişti”, compozitor prolific de muzică omagială “în ritm de marş” – v. piesele “Ogoare noi în lunca Prutului”; căsătorit cu Sonya-Coralia (n. Rosen, sculptoriţă), împreună cu care (alături de fiul Daniel) a emigrat în 1961 în Israel, unde a continuat să activeze şi să predea la Tel Aviv, abandonând, fireşte, orientarea sa comunistă de odionioară; (D. Popovici 2010: 247, 262; Al. George 2010: 10; P. Brâncuşi 2006: 116, 166-167); în 2004 a solicitat redobândirea cetăţeaniei române (v. M.O.R. nr. 1050 din 12 nov. 2004);
    •    NEGREANU, Dinu (1916-?) – regizor, scenarist şi profesor I.A.T.C.; în perioda războiului regizor la Teatrul Evreiesc “Baraşeum” din Bucureşti şi profesor la Şcoala de Arte pentru evrei (1942-1944); întors de la Moscova în 1948, este numit vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Cinematografiei, post pe care îl părăseşte în 1952 pentru a deveni unul din principalii vectori ai propagandei mediate cinematografic, prin filme precum Nepoţii gornistului (1953), Pasărea furtunii (1954) sau Răsare soarele (1954); emigrat în Israel la sfârşitul anilor ’70, ulterior stabilit în SUA, unde a şi decedat;
    •    NOVICOV, Mihail (n. NEUMAN, fiul lui Maximilian şi Varvara (n. Dox)) (27.VIII.1914 Odessa – 9.IX.1992 Bucureşti) – alt propagandist de prim rang al sistemului comunist; imediat după august 1944 director şi proprietar al ziarului şi tipografiei “Moldova liberă” din Iaşi (1944-1947), apoi redactor-şef la România Liberă, şeful secţiei Propagandă şi Agitaţie a comitetului judeţean de partid Iaşi (1945-1946), din 1945 membru al Secţiei cenzoriale de Producţie Artistică a U.S.A.S.Z., critic literar promotor al realismului socialist, director al Direcţiei Literară în cadrul Ministerului Artelor şi Informaţiilor (1948-1949), secretar al Uniunii Scriitorilor (1949-1953), redactor-şef al revistei Flacăra şi director al Şcolii de Literatură Mihai Eminescu” din Bucureşti (1950-1951), vicepreşedinte al Comitetului de Stat al Cinematografiei (1953-1954), profesor la Institutul de literatură şi critică literară „Mihai Eminescu” (unul din cei cu care studentul Paul Goma intrase într-un conflict deschis), iniţial la catedra de Teoria Literaturii (1952-1953), apoi şeful catedrei de literatură rusă şi sovietică (1954-19788), rector al Institutului “Maxim Gorki” (1949-1962, rector între 1958 şi 1962), preşedintele Asociaţiei Slaviştilor din România (1976-1990);  decorat prin Decretul nr. 157 din 4 mai 1971 cu ordinul “Tudor Vladimirescu” clasa a II-a;
    •    PERAHIM, Jules (n. Iuliş BLUMENFELD) (24.V.1914 Bucureşti – 2.III.2008 Paris) – pictor, refugiat după anexarea B.B.N.H. în U.R.S.S., revenit în România în 1944 pe poziţia de “comisar artistic”, iniţial redactor la Veac Nou (ziarul de limbă română al Armatei Roşii), devine unul din exponenţi marcanţi ai realismului socialist în pictură (v. de pildă tabloul “Luptăm pentru pace”, centrat pe chipul lui Stalin), profesor la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti, şeful Uniunii Artiştilor Plastici şi director al revistei Arta Plastică (1956-1964), emigrat în Israel în 1968 împreună cu soţia sa, actriţa Agnia Bogoslava, ulterior stabilit la Paris;
    •    PETROVEANU, Mihail (28.X.1923 Bucureşti – 4.III.1977) (fiul lui Jean şi Maria (n. Algazi, sefardă)) (între amici “Milo”) – jurnalist, critic şi istoric literar aservit regimului comunist; absolvent al Facultăţii de Litere din Bucureşti (1947), redactor la Studentul român (1946-1947), apoi redactor la Contemporanul (1947-1948) şi Radiodifuziune (1948-1952), apoi redactor-şef adjunct E.S.P.L.A. (1952-1955), redactor la Viaţa românească (1955-1956), redactor-şef adjunct la Gazeta literară (1956-1961), respectiv redactor principal al publicaţiei Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate (1962-1977); căs. cu Veronica Porumbacu, ambii decedaţi la cutremurul din 1977 (Zalis 2011: 20, D.G.L.R., Kuller 2010: 191 şi 2008: 295-6; G. Şerban 2005: 12; YIVO f.a. “Romanian Literature”);
    •    POJAR, Paraschiva (n. GLAUBER, nume în acte POZSAR, fiica lui Andrei) – directoare în Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă, în anii ’70 funcţionar superior în cadrul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.M.R. (1954); decorată în 1964 cu Odinul Muncii cls. III-a;
    •    POPPER, Jacob (31.V.1921 Bucureşti – 5.II.1996 Roma, Italia) – absolvent de Litere la Iaşi în 1946 (când se înscrie şi în P.C.R.), redactor la ziarele locale din Iaşi Moldova şi Lupta Moldovei (1945-1947), apoi critic literar instrumentalizat în impunerea dogmatismului realismului socialist în literatură în anii ’40-’50, unul din “acuzatorii” lui G. Călinescu, redactor la Flacăra, România Liberă, Contemporanul (1948-1951), apoi la E.S.P.L.A., emigrat în 1964, stabilit la München, unde ajunge chiar responsabil de o emisiune culturală la postul de radio Europa Liberă (1965-1980); căs. cu Any (n. Magder), alias “Anişoara Negulescu” la Europa Liberă;
    •    POSMANTIR, Tudor (4.VII.1893 – 1982 Bucureşti) (fiul lui Josef, n. Cohn (fiul Berthei), procurist la începutul secolului la banca Marmorosch Blank & Co.) – în perioada interbelică operator şi regizor de film, figură relativ controversată (potrivit lui C. Argetoianu şi altor surse, ar fi intermediat relaţia dintre Carol al II-lea şi Elena Lupescu), după august 1944 instalat de comunişti director adjunct al Oficiului Naţional Cinematografic (1945-1949), apoi responsabil cu proiectarea complexului cinematografic Buftea (1949-1956), ulterior operator la Institutul de Mecanică Aplicată al Academiei R.P.R. (Kuller 2008: 302-3; Domenico 2005: 51-2);
    •    PORUMBACU, Veronica (n. SCHWEFELBERG, fiica lui Arnold (avocat) şi Betty (n. Grünbaum)) (24.X.1921 Bucureşti - 4.III.1977 Bucureşti) - poetă proletcultistă, ilegalistă (membru U.T.C. din 1941), redactor la emisiunea pentru străinătate a Radiodifuziunii (1945-1949), redactor la Contemporanul (1946-1949), redactor, apoi redactor-şef adjunct la Viaţa Românească (1949-1953), iar apoi redactor-şef adjunct la Gazeta literară (1953-1956), şef de secţie la Uniunea Scriitorilor (1956-1963) şi continuând să publice la Gazeta literară; profesor la cercul literar al Palatului Pionierilor din Bucureşti (1970-1977); distinsă cu Medalia Muncii (1949), Premiul de Stat (1953), Ordinul Muncii (1954), Premiul Ministerului Artelor (1957), Premiul Învăţământului şi Culturii (1958), ordinul Meritul Cultural (1969), premiul Uniunii Scriitorilor (1971); căsătorită cu criticul literar Mihail Petroveanu (v. supra);
    •    PROFETA, Laurenţiu (12.I.1925 Bucureşti – 20.VIII.2006) – membru şi compozitor devotat partidului, enumerat de muzicologul P. Brâncuşi între autorii de “cântec de masă conceput în ritm de marş”, director adjunct al Societăţii Române de Radiodifuziune (1949-1953), şeful Direcţiei Muzică din cadrul Ministerului Culturii (1953-1955, 1959-1961), cu studii de perfecţionare la Conservatorul din Moscova (1945-1959), secretar general al U.C.M.R. (1968-1989); după 1989 compozitor pentru Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti; autor, inter alia, al compoziţiilor muzicale “Pentru August 23”, “Luminile roşului Octombrie”, “Cantata patriei”; decorat de statul comunist cu ordinul Muncii clasa a III-a (1959), ordinul “Meritul Cultural” (1969), cu Premiul U.C.M.R. (1968, 1969, 1977, 1984), etc. (Kuller 2008: 304; O.L. Cosma 2006; S.D. Pop 2007: 7; P. Brâncuşi 2006: 166-7 şi 2005: 104; A. Brumaru 2006: 17, 21; YIVO Institute..., f.a.);
    •    RODAN, Eugen (n. E. ROSENBLATT) - redactor la revista Lupta de clasă până în 1950, apoi vicepreşedinte al Comitetului de Stat pentru Artă (1950-1952) şi secretar al Consiliului general al A.R.L.U.S., ulterior director în cadrul Ministerului Culturii, respectiv director adjunct al Institutului de Filozofie al Academiei (v. Kuller 2010: 190); fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.C.R. (1954, 1955);
    •    ROMAN, Elly (n. Elias GOLDBERG) (7.V.1905-1996)  – muzicolog, instrumentalizat în impunerea dogmatismului marxist şi în muzică, responsabil pentru modificarea brutală a textelor unor melodii populare, romanţe şi alte cântece din perioada pre-comunistă şi includerea între partiturile aprobate de materiale dedicate “fabricilor”, “tractoarelor”, “cooperativeor agricole”, etc.; autor al piesei “Mulţumim din inimă partidului” şi co-autor al odei “Cântec pentru Stalin” (P. Brâncuşi 2006: 140, 149; O.L. Cosma 2006);
    •    RUDAŞCU, Lelia (d. 1955?) – artist plastic, scenarist (ex. filmul “Căminele de zi ale Apărării Patriotice”, 1945), redactoare la E.S.P.L.A., incinerată la crematoriul “Cenuşa” (v. şi Solomovici 2001 II: 42).
    •    SAVA, Iosif (n. SEGAL, fiul lui Bernard) (15.II.1933, Iaşi – 18.VIII.1998, Bucureşti) – cunoscut publicului larg ca muzicolog, fost redactor la ziarul local din Iaşi, Opinia (1949-1951), apoi la secţia cultură şi ştiinţă a Scânteii Tineretului (1951-1969), calitate în care este chiar decorat prin Decretul nr. 696 din 6 noiembrie 1964 cu Medalia Muncii clasa a III-a; apoi redactor-realizator pe teme muzicale la Radiodifuziune (1969-1990), iar ulterior la TVR;
    •    SĂUCAN, Mircea (fiul lui Alexandru şi Tereza (n. Solomon)) (5.IV.1928 Paris, Franţa – 13.IV.2003 Ierusalim, Israel) – ajuns cu păinţii în România în 1934, student la Institutul Unional de Cinematografie din Moscova (1948-1952), apoi regizor instrumentalizat propagandistic de regimul comunist în primii săi ani de carieră (v. producţia Pe drumul libertăţii din 1954); emigrat în 1987 în Israel; 
    •    SCHILERU, Eugen (13.IX.1916 Brăila - 10.VIII.1968 Bucureşti) (fiul lui Henri şi Maria (n. Demetrescu)) – membru U.T.C. de la sfârşitul anilor ’30, redactor la România Liberă şi membru al Comisiei mixte de Cenzură din cadrul Ministerului Propagandei Naţionale instituite prin Decretul-Lege nr. 364 din 2 mai 1945 (A.N.I.C., fd. Ministerul Propagandei Naţionale, dos. 1027, Corobca 2008: 15, n.6); ulterior director în cadrul Bibliotecii Academiei R.P.R. (1948-1951), profesor de Istoria Esteticii la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti (1949-1968), membru în conducerea Artiştilor Plastici din R.P.R. până în 1952, când va fi demis, spre sfârşitul anilor ’50 cooptat redactor la Contemporanul;
    •    SEBASTIAN, LASCĂR (n. Sebastian SALMEN, fiul lui Leonard şi Sofia) (14.X.1908 Bucureşti – 9.X.1976 Bucureşti) – ziarist (încă din perioada interbelică), traducător, publicist /debut în revista Cultura proletară, în 1927); refugiat în U.R.S.S., alături de alte câteva mii de evrei, în timpul războiului, revenit în ţară în 1946; responsabil al secţiei culturale la Tribuna Româneasă (1946-1947), redactor la teatrele din Arad, Braşov, Brăila, Reşiţa (1947-1955); redactor şi şef de secţie la Flacăra şi colaborator la Tribuna, Contemporanul şi Gazeta literară (1955-1968); redactor la România literară (1968-1972);
    •    SEGAL, Doru (n. 20.VI.1930) – operator şi regizor de film documentar (v., inter alia, filmele documentare Pretutindeni oamenii muncesc (1963), Un măreţ program de propăşire economică (1969), sau Sub steagul partidului (1971) – coregizor Mirel Ilieşiu);
    •    SIEGFRIED, W. (n. Vladimir VOLFINGHER) – originar din Bârlad, regizor, membru de partid, director de scenă la Teatrul Naţional şi membru al redacţiei revistei Teatrul în anii ’50;  potrivit lui Solomovici (2003: 37), ar fi lucrat şi în industria cinematografică; cu prilejul unei deplasări la Paris, cere cu succes azil politic la 20 mai 1958; decorat în 1952 cu ordinul Muncii clasa I-a (Decret nr. 74 din 19 apr. 1952);
    •    SIMIONOVICI, Marcu (pseudonm literar Marc Simion) (n. 1935, Bucureşti) – din 1959 şi până în 1980, când emigrează în Israel (stbilit în Rosh Haayin), angajat al studioului cinematografic Sahia, unde ocupă funcţia de director de film, secţia Creaţie Film Documentar;
    •    SILVESTRU, I. Valentin  (n. Marcel MOSCOVICI, fiul lui Isac şi Sura) (20.X.1924, Rebricea, Vaslui – 27.XI.1996, Bucureşti) – scriitor, istoric şi critic teatral şi cinematografic; reporter la Victoria (sept. 1944-1946), România liberă (1946-1947), colaborator la Contemporanul şi Lumea (1946-1947), reporter la Rampa (1947-1948) şi Flacăra (1948-1950), director al Studioului Cinematografic Bucureşti (1950-1951), redactor-şef al revistei Probleme de cinematografie (1951-1953), profesor de estetică la Institutul de Teatru Bucureşti (1953-1959), şeful secţiei Artă la Contemporanul (1954-1969), şeful secţiei cornică dramatică la România literară (1969-1992, unde, cf. colegului de redacţie Şt. Agopian, “îşi ascundea cu mare grijă originea”) (ambele funcţii ocupate ca demnitar în Ministerul Culturii), colaborator la Radiodofuziune şi la Gazeta literară, Teatrul, Tribuna României., după dec. 1989 preşedintele Asociaţiei Criticilor Teatrali şi al Asociaţiei Umoriştilor; decorat cu ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 549 din 6 iunie 1967;
    •    SIMION, Alexandru – fost ilegalist, evreu originar din Bacău cf. Andrei Strihan (apud Solomovici 2004: 403), instructor în cadrul secţiei Literatură a C.C. al P.M.R. în anii ’50;
    •    SOLOMON, Dumitru (n. Adolf Solomon, 14.XII.1932 Galaţi – 10.II.2003 Bucureşti) (fiul lui Iacob şi Estera) – redactor la Gazeta Literară (1955-1962), apoi şef de secţie la Luceafărul (1962-1964), redactor al publicaţiei Teatrul (devenită apoi Teatrul azi), profesor la ATF şi director artistic al unui studio cinematografic (1964-1972), ulterior lector de scenarii (1972-1989), din 1990 redactor-şef al revistei Teatrul azi, conferenţiar la Academia Naţională de Teatru şi Film şi publicist la Gazeta Literară, Viaţa românească, Contemporanul, Dilema, etc.;
    •    SOLOMON-CALLIMACHI, Dida (soţia “prinţului roşu” Scarlat Callimachi) (15.II.1898 Bucureşti – 1978(?) Bucureşti) – actriţă de teatru şi ilegalistă în perioada interbelică, în dec. 1944 membru fondator şi vicepreşedinte al subsecţiei Teatru (secţia Artă) a A.R.L.U.S., membru în conducerea U.F.A.R. (1945-1948);
    •    STOIAN, Mihai (n. Mişu FREIBERG, fiul lui Heinrich şi Paula (n. Schwarzwald)) (25.XII.1927 Galaţi – 13.IX.2005 Bucureşti) – debutează în presă, în ziarul Victoria, în 1946, cu o satiră la adresa lui Iuliu Maniu (articolul “Scenariu pentru un film care nu va fi turnat niciodata”); redactor, încă din timpul studenţiei la Facultatea de Pishologie şi Pedagogie a Universităţii Bucureşti (1948-1951), la reviste pentru copii, apoi redactor şi colaborator la publicaţiile Luceafărul, Gazeta Literară, Tribuna, România Literară; după 1989, autor al unor materiale la Ed. Hasefer;
    •    STRIHAN, Andrei (n. Osias ŞTRIH, fiul lui Isac şi Neta) (n. 13.V.1924, Roman) – critic de teatru; absolvent al şcolii “Jdanov” în 1949, iniţial cadru didactic cu jumătate de normă la catedra de estetică a I.A.T.C., paralel cu funcţia de instructor în cadrul sectorului Literatură şi Artă al secţiei Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R. (1950-1968), apoi încadrat cu funcţia de bază la catedra de Estetică (până în 1976); cronicar teatral la Contemporanul (1964-1976), colaborator al Radioteleviziunii Române (1964-1977); cu fişă de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.M.R. (12/1954); decorat în 1964 cu ordinul “Steaua R.P.R.” cls. V-a; emigrat în 1977 în Israel, unde predă Teoria Teatrului la Facultatea de Arte a Universităţii din Tel Aviv;
    •    SUTER, Emil (n. Witner, fratele lui Ion Vitner) – critic literar şi cinematografic, funcţionar în cadrul Direcţiei Generale a Cinematografiei de pe lângă Consiliul de Miniştri (ulterior Comitetul de Stat al Cinematografiei), publicând în anii ’40-’50 în Viaţa Sindicală, Contemporanul şi Gazeta literară; emigrat în Israel (Solomovici 2001 II: 243);
    •    SZEKLER, Erwin – regizor de filme documentare la studioul Sahia în anii ’50-’70;
    •    ŞARAGA, Lascăr (1892 Iaşi – 5.VII.1968 Israel) (cunoscut mai ales sub pseudonimul literar “Samson Lazăr”) - de formaţie avocat, în perioada interbelică ziarist la săptămânalul stângist Egalitatea, în 1941 aflat în atenţia Siguranţei ca activist comunist categoria A (în 1940 urma să fie internat în lagărul de muncă obligatorie de la Miercurea Ciuc), după război secretar general simultan al Uniunii Comunităţilor Evreieşti din Vechiul Regat (U.C.E.R.V.) şi al Federaţiei Uniunii de Comunităţi Evreieşti din România (F.U.C.E.), din 1945 membru în C.C. al organizaţiei procomuniste IKUF (a evreilor vorbitori de idiş) şi membru în conducerea C.D.E.; menţionat drept comunist radical în multiple memorii ale unor autori evrei; poet, nuvelist şi publicist până în 1957, când a emigrat în Israel, unde a activat ca publicist sub pseudonimul amintit;
    •    ŞARAGA-MAXY, Hermina Nina (zisă “Mimi”) (29.XII.1923 – II.2011 Paris) – pictoriţă şi sculptoriţă raliată realismului socialist (v. compoziţia “Mama prizonierului” sau statuia minerului din parcul Carol Schretter din Petroşani); fiica lui Lascăr Şaraga, eleva şi mai apoi soţia lui M.H. Maxy; emigrează în Israel în 1982, iar în 1995 se stabileşte la Paris (menţionată şi în Hasan 2010: 10);
    •    ŞELMARU, Traian (n. Selmar TERNER) (n. 12.01.1914 Bucureşti – 15.XI.1999 Bucureşti) – critic literar reprezentant al realismului socialist, redactor (iniţial scria şi pentru România Liberă) şi secretar general de redacţie la Scânteia (sept. 1944 - 1946), redactor-şef adjunct la Scânteia (1946-1950, 1956-1957), secretar general al Uniunii Scriitorilor (1951-1956), consilier cultural la Ambasada României la Moscova (1957-1959), redactor şi respectiv redactor-şef la revista Teatrul (1959-1969), respectiv redactor principal şi cronicar teatral la Informaţia Bucureştiului (1969-1979, pensionat); instrument de încredere al lui Leonte Răutu, fiind cel care de pildă declama: “lozinca e un lucru sfânt, ordinul de luptă al Partidului nostru, iar scriitorii sunt propagandişti şi trebuie să înveţe a utiliza cu mândrie şi cu măiestrie lozincile”; decorat în 1971 cu ordinul “23 August” clasa a II-a;
    •    ŞTEFĂNESCU, Al. I. (Alexandru Iancu) (fiul lui Iancu Z. Ştefănescu şi Iosefina (n. Katz)) (21.VI.1915 Bucureşti – 20.VII.1984 Bucureşti) – “kulturnik” de prim rang al regimului comunist, membru al Comisiei Mixte de Cenzură de pe lângă Ministerul Propagandei în 1945 (numit prin Decretul Lege nr. 364 din 2 mai 1945), apoi redactor la Contemporanul (1947-1949), director adjunct al E.S.P.L.A.  (1951-1957), director al Editurii Tineretului (1957-1960), redactor-şef adjunct la Luceafărul (1961-1962), redactor la Gazeta literară (1962-1964), redactor-şef adjunct al periodicelor pentru străinătate (1967-1979, pensionat);
    •    TAIŞLER, Saul (n. 2.I.1925) – din 1950, timp de patru decenii decenii actor şi regizor la Teatrul Naţional Iaşi, caracterizat într-un referat din 1953 al secţiei Propagandă şi Agitaţie a comitetului regional de partid Iaşi ca “tovarăş bun, cu nivel ideologic ridicat” ((Berindei, Dobrincu şi Goşu 2009: 415); decorat în 1967 cu ordinul “Meriul Cultural” (Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 1015 din 6 noiembrie 1967);
    •    TEGER, Eugen – compozitor şi membru al Uniunii Compozitorilor din R.P.R., autorul, inter alia, al compoziţiei Inima lui Stalin, decorat pentru meritele sale în apologia pe cale muzicală a regimului atât în 1953 cu Ordinul Muncii cls. II-a, cât şi în 1967 cu ordinul “Meritul Cultural” cls. IV-a;
    •    TITA, Ştefan (14.VIII.1905 Bucureşti – 1.IX.1977 Bucureşti) – scriitor şi jurnalist; redactor-şef la Aurora, secretar de redacţie la Adevărul literar şi artistic şi secretar general al Ministerului Artelor (1946-1948); colaborator la Urzica, Contemporanul, Teatrul, Almanahul literar, România literară, etc.; reprezentant al realismului socialist, v. volumele de versuri Cântece de suferinţă şi biruinţă (1946), Mai multă omenie (1947), Ale noastre, ale voastre (1948), etc., sau piesa de teatru Intr-o seară de toamnă (1963), elogiu adus unei tinere ilegaliste; indicat ca evreu de Harry Kuller (2010: 191) şi de The Jewish Quarterly, vol. XXV-XXVI (Jewish Literary Trust, London, 1977), p.17;
    •    (?) TITREA, I. Boris – redactor la Scânteia Tineretului, decorat prin Decretul nr. 696 din 6 noiembrie 1964 cu Medalia Muncii clasa a III-a;
    •    TOMA, Alexandru (n. Solomon Leibu MOSCOVICI, fiul lui Leibu şi Zalia) (11.II.1875 Urziceni – 15.VIII.1954 Bucureşti) (tatăl lui Sorin Toma), în perioada interbelică semnând articole în Adevărul şi Dimineaţa cu numele Alexandru S. Toma, după război editor la Scânteia, apoi preşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar ulterior, până la deces, director general al Editurii de Stat Pentru Literatură şi Artă, membru titular al Academiei Române; procalamat de comunişti “poet naţional”, autor al unui număr impresionant de poezii eligioase la adresa lui Stalin şi a altor demnitari comunişti şi a sistemului în ansamblu, a beneficiat de funeralii naţionale; multiplu decorat de statul comunist cu ordinul Steaua R.P.R., ordinul Muncii, medalia “Eliberarea de sub jugul fascist”, etc.;
    •    TUDOR, Andrei (n. Isac ROSENZWEIG, fiul lui Moise (cf. Dicţionarului General al Literaturii Române), după alte surse Andrei Heinrich Raiber, fiul lui Heinrich şi Roza (Kuller 2008: 23) (31.VIII.1907 Brăila – 18.VI.1959 Bucureşti) – după august 1944 membru de partid şi publicist procomunist la Unirea (cotidianul C.D.E.), Victoria, Veac nou (A.R.L.U.S.), Tribuna poporului, Viaţa capitalei, etc., redactor-şef la Muzica (1951-1952), apoi simplu redactor şi semnatar al unor multiple articole propagandistice procoomuniste, profesor la Conservator (1950-1959), la Institutul de Teatru (1951-1956) şi şef de sector la Institutul de Istoria Artei al Academiei R.P.R. (1951-1959); între cărţile pubicate se numără şi Moscova (Reportaj despre metropola lumii noi) (1948);
    •    VESCAN, Mauriciu (n. WECHSLER) (n. 4.III.1916, Bucureşti, fiul lui Isuhar şi Sofia) – compozitor şi muzicolog rapsod al stalinismului, între “cei mai duri muzicieni stalinişti” (D. Popovici 2010: 262), fost voluntar în Spania, după război membru al Secţiei de Producţie Artistică (i.e. organul de cenzură în domeniu în perioada 1945-1947) al U.S.A.S.Z., compozitor proletcultist (autor, inter alia, al celebrului imn devenit sintagmă-clişeu “Hei-rup!”, compus chiar pe şantierul Bumbeşti-Livezeni, şi al compoziţiilor omagiale “Cântec despre Stalin”, “Dar lui Stalin”, “Ţara noastră-n sărbătoare” şi “Lenin e cu noi”), în anii ’50 director muzical în cadrul Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă de pe lângă Ministerul Culturii, membru în conducerea Uniunii Compozitorilor, ulterior director şi dirijor al Teatrului Muzical din Braşov (în acea perioadă “oraşul Stalin); în 1992 încă în viaţă, domiciliat în Austria, Bad Schallerbach, Grieskirchen (D. Popovici 2010: 262; P. Brâncuşi 2006: 166-7; O.L. Cosma 2006; Adorian et al. 1971: 210; Mihăilescu 2005; Sugarman f.a.: V. Cosma 2006: 205 ş.u.);
    •    VIANU, Tudor (27.XII.1897 Giurgiu – 21.V.1964 Bucureşti) (fiul lui Adolf M. Weinberg (medic, n. 1856) şi Roza Leibovici, ambii convertiţi la creştinism în 1880, devenind Alexandru şi Florica Vianu) – poet, critic şi istoric literar, după război ambasador la Belgrad (1945-1946), apoi director al teatrului Naţional, profesor la catedra de Estetică a Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, “epurat” la sfârşitul anilor ’40, cercetător la Institutul de Lingvistică, reîncadrat în mediul universitar în 1955 (anul întocmirii fişei sale de cadre la secţia Propagandă-Agitaţie a C.C. al P.M.R.);
    •    VIERU, Anatol (“Tolea”) (8.VI.1926 Iaşi – 8/9.X.1998 Bucureşti, cimitirul “Filantropia”) – alt exemplu în care autorii evrei tind să omită părţi întregi din biografie, în speţă cele de activism procomunist; membru al Societăţii, ulterior Uniunii Compozitorilor (din 1948, respectiv 1954), cu studii la Conservatorul de Stat “Ceaikovski” din Moscova (1951-1954), profesor la Academia de Muzică (din 1959); enumerat de muzicologul P. Brâncuşi între cei care compuneau cântece de masă “în ritm de marş”, autor al unor scrieri elogioase la adresa regimului şi compozitor, inter alia, al lucrărilor “Cântecpentru Stalin” (Premiul de Stat în 1951), “Cântec despre Stalin” (1954), “Solii păcii” şi “Moscova, tu, luminoasă!”, din anii ’60 desprinzându-se de compoziţiile cu iz politic  (H. Kuller 2008: 407-8; P. Brâncuşi 2006: 121, 122, 141, 147, 166-7; O.L. Cosma 2006);
    •    VIDA, Gheza (28.II.1913-11.V.1980, Baia Mare, fiul lui Iosif şi Rozalia) – evreu maghiarofon cunoscut publicului larg mai degrabă în calitate de sculptor; voluntar în războiul civil din Spania (1937-1939), concentrat în lagăre din Franţa, apoi Germania, de unde evadează (1940-1941), stabilit la Budapesta în 1942, redeportat într-un lagăr la Seini, apoi la Köbánya, repatriat în 1945, autor, în paralel cu sculpturile, al unor articole apologete ale orânduirii comuniste timp de decenii (Marinescu & Brezezovski 2003: 6 ş.u.; Sugarman f.a.: 25; Adorian et al. 1971: 210; Zbăganu 2001);
    •    VITNER, Ion (n. Jakob WINTER, fiul lui Leon şi Gisella (n. Zoller)) (19.VIII.1914 Bucureşti - 12.IV.1991 Bucureşti) – fost deportat în Transnistria, apoi redactor la Scânteia (1944-1946) şi Orizont (1944-1947), redactor-şef la Contemporanul (1947-1949), apoi redactor-şef adjunct la Flacăra (1949-1950), colaborator la Gazeta Literară, Contemporanul, Tribuna şi Viaţa Românească, unde publică seria de articole intitulată “Pe drumul realismului socialist”; consacrat ca al doilea critic literar marxist al României şi scriitor proletcultist rebarbativ, numit în 1948 (deşi stomatolog de profesie) şef adjunct al catedrei de literatură română modernă la Facultatea de Litere/Filologie din Bucureşti, parte a înlocuirii tuturor apropiaţilor lui George Călinescu (căruia îi ia de altfel locul în 1950) la catedră cu oameni aserviţi regimului; va conduce caterda până în 1970, când se pensionează; membru în conducerea Societăţii, apoi Uniunii Scriitorilor (1948-1960), decorat cu Premiul de Stat (1949 şi 1955) şi Premiul Academiei R.P.R. (1954);
    •    VRANCEA, H. Ileana (n. Heda KATZ, căs. POPPER, cu nume românizat în 1958) (n. 19.IV.1929, Bârlad, fiica lui Matei şi Hanca (n. Liebman)) – critic literar, membru de partid in 1950, în anii ’60 o “înflăcărată UTC-istă” (Schafir 2000:38), şefa secţiei culturale la Scânteia (1950-1955), şefa secţiei de literatură şi artă la Lupta de clasă / Era socialistă (1955-1971), calitate în care este decorată cu ordinul “Steaua R.P.R.” clasa a IV-a prin Decretul 550 din 9 sept. 1963;  emigrată în Israel în 1983;
    •    WEXLER, Etta (Etela) – ilegalistă (soţia lui Paul Wexler), după război activist de partid, traducător, critic literar, fosta soţie (a 3-a) a scriitorului Marin Preda, ulterior emigrată în Franţa; martor al acuzării în procesul lui Belu Zilber din 1954; cu fişă de cadre la secţia Organizatorică a C.C. al P.C.R. (101/1955).
(continuare partea a II-a)