Ion Măldărescu. Urmașii lui Roller despre ideea națională

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Urmașii lui Roller despre ideea națională

Publicat în 17 septembrie 2011 de  Ion Măldărescu

„Undeva, cândva”, ca să folosesc titlul uni film de răsunet, a avut loc lansarea unor volume nou-apărute, după care au urmat dezbateri pe diverse teme. Aici vreau să mă opresc, să insist asupra unui aspect: moderatorul întâlnirii, nu tocmai inspirat – după părerea mea -, rostise în cuvântul domniei sale, citez: „… în contextul intrării României în Uniunea Europeană, problema naţională este caducă…” apoi, deschiderea „dezbaterilor” i-a fost oferită unui profesor de istorie, jinduitor al dorinţei de a fi acceptat în sânul autoproclamatei „caste” de elitişti locali. Profesorul, făcător de manuale alternative (sursă sigură de venituri, en vogue astăzi în România), preluând expresia antevorbitorului neinspirat, a marşat sfidător, declarând cu mult aplomb şi cu convingerea deţinerii adevărului absolut, „sentinţa definitivă”: „IDEEA NAŢIONALĂ ESTE DEPĂŞITĂ!”, …am făcut cercetări în acest domeniu”. Să fie oare singurul „cercetător” din ţara asta care este preocupat de aşa ceva?. Ei, păi până aici am răbdat, dar atât. Mi-a „scăpat” un „ce vorbeşti, domnule?”, spus cam nepoliticos, ce-i drept, însă nu foarte tare, doar atât cât să mă fac auzit de „eruditul înţelept”, după care m-am ridicat şi am părăsit bunătate de conferinţă, unde se dezbăteau „probleme arzătoare la ordinea zilei”.
Ca român, mă simt lezat de afirmaţiile fără acoperire ale căutătorilor de oportunităţi, care-şi umplu buzunarele cu „arginţi” asemenea hulitului personaj biblic, vânzător de oameni. M-am simţit lezat şi de simulacrele numite pretenţios „documentare”, prezentate la televizor în ciclul „Mari Români”, unde alţi „killeri culturali” şi „Rolleri” contemporani, fabricanţi de istorie falsificată, au insultat contribuabilul român, pe banii lui. Se cunoaşte faptul că, fiind singura televiziune beneficiară a unei taxe impuse populaţiei României, programele televiziunii naţionale sunt finanţate din banii fiecăruia dintre noi. Dar nu despre asta vreau să scriu aici. Revenind la „Rollerul” local, l-aş întreba dece nu-şi lansează „inteligenta” sa revelaţie pe alte meleaguri? Să spună „domn’ profesor” aşa ceva românilor din Valea Timocului, celor de la Cernăuţi sau de la Chişinău, românilor din Ungaria… sau, de ce nu?, chiar ungurilor, la ei acasă, la Budapesta. Aş vrea să-l văd spunând, în public: „Ideea naţională este depăşită!” la Tel Aviv sau la Beirut, în Kosovo sau la Dublin, în Franţa ori în Ţara Bascilor, că de, ultimii sunt şi ei europeni, nu? L-aş ruga pe „dom’ profesor” să le explice „marele adevăr” ce-l deţine şi pe care ei, înapoiaţi fiind – chiar dacă unii dintre cei enumeraţi sunt deja încorporaţi în marea familie a Uniunii Europene – nu-l cunosc, sau îl ignoră. Dacă mai apucă s-o facă după o astfel de afirmaţie, acolo, la ei acasă. În urmă cu câteva luni, pe parcursul unei discuţii cu un alt dascăl, de altă specialitate, a venit vorba despre Educaţie. Cineva i-a spus atunci, că ar fi necesară o implicare mai profundă a cadrelor didactice în procesul educaţional. Ce credeţi că a răspuns? Redau textual: „Io!? Să-i facă educaţie mă-sa şi tac-su! Io mă ocup doar de specialitatea mea!” Ce le-or fi predând elevilor asemenea „domni profesori”? – desigur, nu doresc să generalizez. Cum sunt oare educaţi şi instruiţi cei ce ne vor conduce mâine? Dacă stau bine să mă gândesc, cine trece prin şcoală ca gâsca prin apă, riscă să plătească toată viaţa penalizări la fel de mari cum sunt cele rezultate din parafarea pripită a unui contract pe care nu l-a lecturat cu atenţia cuvenită – ca să nu mai vorbesc de paragrafele scrise cu caractere greu vizibile chiar cu ochelari.
Conştientizarea şi capacitatea individului de a-şi construi intimitatea printr-o educaţie de calitate, în accepţiunea universalităţii conduce la exprimarea opiniilor proprii, absolut necesare evoluţiei normale a societăţii. Din nefericire, accesul la oportunităţi nu este nici egal, nici simplu, iar în faţa unei oferte cu informaţie gratuită – cum este şi cazul acestei afirmaţii neghioabe: „Ideea naţională este depăşită!” – trebuie să fii la fel de circumspect ca şi în faţa unei tarabe pe care se joaca alba-neagra. Oportunismul tinde să înlocuiască sentimentele profunde, rezultante ale interacţiunilor dintre indivizi. Societatea de azi ne pseudoeducă, cu unicul scop de a consuma, iar beneficiarii educaţiei de tip universal sunt constructorii mecanismului ce distruge astăzi capacitatea omenirii de a perpetua marile descoperiri care au propulsat umanitatea. Aş vrea să-i amintesc „ilustrului” personaj care a emis cuvintele menţionate, că „Unitate în diversitate” este sintagmă europeană, deci să nu ne amăgim cu teorii false, ci să învăţăm să preţuim specificul nostru naţional, gândirea proprie, să facem mai multe exerciţii de memorie sau, dacă doriţi, să împrumutăm de la alţii doar ce-i folositor şi ni se potriveşte. Este imperios necesar să învăţăm din experienţa Istoriei, şi chiar dacă sunt incomode, din adevărurile şi erorile comise, pentru a ţine cont şi pentru a evita repetarea lor. Este valabil şi pentru un anume fost ofiţer, devenit istoric „la comandă” doar pentru că a avut acces la arhive, dar, despre el, ceva mai târziu. Aş dori să amintesc în treacăt şi de faptul că în România, în acelaşi spirit servil de care am amintit, multe instituţii, printre care şi biserica, au arborat drapelul albastru-înstelat, cu mult timp înainte ca România să fie primită în Imperiul Uniunii Europene. Mă întreb şi vă întreb: oare aveam dreptul să alăturăm, oficial, drapelului ţării un simbol care nu ne aparţine? Recent, este la modă exprimarea referitoare la încă neoficializată şi deocamdată ipotetica împărţire administrativă a teritoriului ţării, în regiuni. Grav, chiar reprezentanţii structurilor guvenamentale utilizează noii termeni. Poate pentru a ne obişnui cu ideea, cine ştie?
Poporului i se cere să se adapteze noilor condiţii, să înveţe, dar conducătorii şi intelectualii noştri când vor începe să înveţe?. Când îşi vor înlocui actuala coloană vertebrală cu măduvă din cauciuc sintetic, cu una naturală, verticală? Când vor renunţa să mai lustruiască încălţările slujbaşilor „Înaltelor Porţi” ale contemporaneităţii, pentru a se arăta oamenilor cu fruntea sus? Din păcate, interpretarea realităţilor din trecut sau din actualitate ne este prezentată, de cele mai multe ori, fie prin intermediul unor oportunităţi meschine, cu sunet de „arginţi”, fie prin sinuozităţi persuasiv concepute şi filosofii politice, multe dintre acestea de-a dreptul dăunătoare şi mioape în ceea ce priveşte viitorul