Dragos Paul Aligica. Standardul aur: de la Banca Mondiala la Rosia Montana

Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer

Standardul aur: de la Banca Mondiala la Rosia Montana

noiembrie 8, 2010 Dragos Paul Aligica Dezbatere, Economie, Macro, Reactie rapida 15 comentarii
2,336 Vizualizari

O scurta si rapida reactie la interventia publica recenta a Presedintelui Bancii Mondiale, Robert Zoellick. Acesta, este de acum stiut, tocmai a dat o lovitura surprinzatoare  si bulversanta unui tabu de mult inradacinat in elita economistilor si marilor actori din lumea bancar-financiara. Sa vorbesti despre rolul aurului ca « stabilizator » al sistemului financiar international, era pana nu de mult o erezie. Cei ce o faceau, erau imediat catalogati drept paseisti, naivi sau mai rau, rudimentari in intelegerea complexitatilor sistemului monetar-financiar international. Aurul era considerat o relicva a unui sistem de mult depasit. Un barbarism.
Iata insa ca vine o vreme cand complexitatea sistemului ajunge atat de complexa ca pana si creierele complexe care se laudau mai ieri ca pot  intelege si calibra sistemul monetar-financiar la milimetru, trebuie sa ia o pauza complexa de gandire. Aurul se pare ca totusi are un rol in sistem. Vrei nu vrei, ca si in chestia datoriei publice, realitatea economica te obliga sa iei act de ea: Nu poti consuma la infinit mai mult decat produci. Dai aurul afara pe usa, reintra pe geam. samd
Interventia lui Zoellick este probabil una istorica. Comentariile si reactiile la ea vor curge in zilele si saptamanile urmatoare. Vom avea timp sa ne ocupam pe indelete de presupozitiile, fundalul istoric, implicatiile si semnificatiile problemei. Acum, la cald, sa ne concentram pe ceva mai urgent.
Vedem in jurul nostru ca sistemul financiar-monetar a intrat intr-o faza de turbulenta. Nu stim incotro merg lucrurile. Stim doar ca stabilitatea actualului aranjament institutional global este sub semnul intrebarii. Ideea de razboi valutar – de neimaginat doar cu putina vreme in urma – pluteste in aer. Multe etaloanele de valoare par daca nu bulversate, atunci erodate. Nu e o chestiune conjuncturala. E una structurala.
Ce se intampla pe acest fundal? Aurul se intărește. Aurul devine un refugiu ultim. Functiile sale de etalon de valoare si de instrument de conservare de valoare strălucesc mai puternic si mai vizibil ca niciodata. Ce inseamna asta? Inseamnă ca pretul aurului creste.
Va continua sa creasca? Nu stim. Dar ce stim este ca atat timp cat conditiile de turbulenta si incertitudine se mentin, conditiile care fac ca valoarea aurului sa se mentina sau sa creasca, vor fi si ele acolo.
Cele de mai sus inseamna, evident, ceva foarte important pentru cei ce se intampla sa aiba un zăcământ de aur in fundul gradinii. Inseamna ca averea lor a crescut in ultima perioada substantial. Turbulentele prezente si viitoare fac ca groapa cu minereu din fundul curtii sa devina chiar mai importanta decat credeau.  Mai ales daca este cea mai mare groapa din comuna sau chiar din zona. Pare un moment bun ca sa negociezi in jurul aurului pe care il ai, daca il ai.
Acestea fiind spuse, cineva, precum autorul de fata, un om simplu, care nu pretinde o mare expertiza in privinta pietei metalelor pretioase, sau a negocierilor internationale legate de investii straine directe si care nici macar nu pretinde ca ar avea cine stie ce stiinta a complexitatilor sistemelor finaciare globale, nu poate sa nu se intrebe naiv: Iata ca Dumnezeu da Romaniei o carte mare. Stiu guvernantii Romaniei sa o joace?
In naivitatea sa, el recunoaste ca statul a intrat cu multa vreme in urma in aceasta afacere. Dar observa in acelasi timp cum conditiile s-au schimbat intre timp. Poate, isi zice el, si negocierile trebuie sa se ajusteze un pic la noile conditii. De aia sunt negocieri, sa evolueze conform parametrilor in schimbare.
Sigur, poate ca nu pragmatismul ci naivitatea ne sugereaza ca ar fi intelept sa ne tragem un pic sufletul si sa reevaluam ce se intampla in jurul nostru. Ca poate ca ar fi bine sa ridicam piciorul de pe accelaratie si sa punem o delicata si amiabila frana pe acest proiect. O scurta pauza de reflectie -si pentru partea romana si pentru partenerul ei – nu poate fi asa de rea. Poate ca nu e bine pentru niciuna dintre cele doua parti sa mearga inainte fara a intelege mai bine care sunt directiile pricipalelor forte ce afecteaza valoarea de piata a proiectului in discutie. Etalonul aur de care vorbea implicit Zoellick poate ca nu inseamna nimic. Sau poate ca inseamna multe. Foarte multe.
In plus, ar merita sa putem vedea si noi, public larg, in mod transparent, pe unde mai sunt aceste discutii intre statul roman si diligentul si investitor strain. Poate ca in naivitatea noastra, noi publicul, am putea ajuta un pic partea romana. Poate i-am da sansa  sa aiba o pozitie mai buna in negociere, fie si daca spunem prostii cum sunt cele de mai sus. Negociatorul roman, ar putea folosi pretextul acestor prostii pentru a obtine un contract mai bun pentru Romania.
Pragmatism sau naivitate, e de reflectat daca merita sa ne gandim la aceste lucruri. Oricum, la sfasit, cand se va trage linia, cineva trebuie sa iasa in fata Romaniei si sa-si asume responsabilitatea. Sa ne raporteze ca a negociat inteligent si sa ne demonstreze ca a obtinut cel mai bun contractposibil pentru tara.
Ca sa fie credibil, acest cineva, oricine ar fi el, trebuie sa ne dea sansa si noua, celor naivi si neinformati, sa intelegem din cand in cand, cum si in ce directie evolueaza aceste negocieri. Si mai ales sa ne ajute sa intelegem daca negociatorul roman vede vreo legatura intre evolutiile recente din sistemul monetar-financiar international si maruntele noastre preocupari din fundul gradinii, de pe langa groapa cu minereu.