Iar faptul că Vladimir Tismăneanu susține inițiativa această, îmi dă argumente să am mari rezerve față de ea. Ele se precizează atunci când citesc comentariul lui Ion Varlam, care cunoaște din interior situația creștin-democraților și are, mai ales darul de a fi precis. Nu cred că rămășițele formației politice reînviate de Corneliu Coposu dpă 1990, infestată de securiști și informatori, mai reprezintă o forță politică, dar nici recuperarea conceptului prin această Fundație nu este garanția învierii.
Se folosește pseudo-argumentul de «virginitate» a inițiatorilor, sublinindu-se faptul că și-au terminat studiile după 1989. Dacă știm că aceste studii, mai ales în străinătate, au fost folosite de către serviciile secrete străine pentru recrutarea unor agenți de influență printre tinerii români, argumentul este și mai puțin probant pentru așa-zisă curățenie morală a inițiatorilor. Desigur, vom trăi și vom vedea.
Cu prietenie, Dan Culcer
“Un proiect de societate la care sunt invitaţi să adere toţi cei care au acest gen de sensibilitate civică” (Radu Carp)
Publicat de Adrian Papahagi
TIMPOLIS: Aţi participat, recent, în calitate de membru fondator, la lansarea Fundaţiei Creştin-Democrate, un think-tank care anunţă promovarea valorilor fundamentale ce au construit Europa. Unde se poziţionează creştin-democraţia într-o construcţie politică în care nu mai există o delimitare clară între dreapta şi stânga?
Radu Carp: Aş începe prin a spune câte ceva despre această iniţiativă. Este vorba despre un demers aşteptat o perioadă foarte îndelungată de timp. Practic, de 20 de ani se fac seminarii, conferinţe, dezbateri pe această temă : Este, oare, posibilă creştin-democraţia în România? Sub ce formă?, Cum ar trebui ambalată politic? [interesantă expresie, nu? Ambalajul ascunde marfa, adesea. Nota d.c.] Eu cred că, după 20 de ani, am ajuns acum la un moment de maturitate ca societate, astfel încât persoane dintr-o altă generaţie, care au avut un contact nemijlocit cu Occidentul, să poată face un asemenea proiect. Reunirea acestor persoane care au această preocupare ca element comun nu a fost posibilă mai devreme pentru că întotdeauna apăreau suspiciuni în legătură cu anumiţi indivizi, suspiciuni legate de trecutul lor. Or, iniţiativa Fundaţiei Creştin-Democrate aparţine în exclusivitate unor persoane care şi-au finalizat studiile şi au activat după Decembrie ’89. Acesta ar fi elementul de noutate al acestei Fundaţii. Cred că e momentul cel mai potrivit acum : mai devreme nu s-ar fi putut, mai târziu ar fi fost problematic pentru că întrebarea devine recurentă : de ce nu se poate coagula acest segment în România?
De ce credeţi că ar avea, acum, succes în România o doctrină care îşi propune să rezolve problemele societăţii pe baza umanismului creştin? Dacă sunt sau nu doctrinele relevante pentru societatea românească este o discuţie foarte lungă. Ne-am putea întreba dacă sunt sau nu relevante doctrinele pentru orice societate democratică, astăzi. Pentru că, într-adevăr, azi, diferenţele dintre stânga şi dreapta nu se mai află într-o opoziţie totală. Există chestiuni care ţin de o anumită filosofie în principal bugetară, iar discuţia, din punct de vedere foarte superficial, se opreşte undeva aici. Dar, totuşi, aceste diferenţe există. Poate, ele nu pot fi observate atât de clar atunci când analizezi funcţionarea unui regim politic, însă este evident că un partid politic, o fundaţie, un think-tank, orice asociere de persoane nu poate funcţiona decât dacă acele persoane au valori comune, cred în ceva. Orice asociere legată de un proiect care are în centru un lider este sortit eşecului. Proiectele care au, însă, în vedere chestiuni de convingeri comune, şi care pot fi legate şi de doctrină politică de altfel, au mai mult succes, întrucât coeziunea grupului fondator este dată de apartenenţa la un spaţiu de valori comune în care aceşti fondatori cred.
„Solidaritatea fondatorilor este legată de credinţa în valori”
Printre valorile pe care Fundaţia Creştin-Democrată afirmă că le promovează se află patriotismul constituţional. Cum explicaţi această sintagmă? Solidaritatea fondatorilor este legată de credinţa în valori – a solidarităţii, a demnităţii umane, a subsidiarităţii – împărtăşite de orice mişcare creştin-democrată în Europa de azi. Revenind la această chestiune, este o sintagmă care îi aparţine lui Jürgen Habermas şi care descrie ataşamentul faţă de anumite valori trecute în Constituţie şi mai puţin faţă de o naţiune. Nu e vorba despre patriotismul care îşi găseşte reflectarea exclusiv în abandonarea proiectului naţional. Înseamnă habitarea lui prin raportare la un set de valori din Constituţie. Şi aici nu e vorba despre Constituţia României neapărat, ci de valorile constituţionalismului mai degrabă decât ale Constituţiei actuale – destul de criticată din punct de vedere al enumerării valorilor care stau la baza societăţii româneşti. Această referinţă are în vedere mai degrabă ceea ce am menţionat, ataşamentul comun la anumite valori, fără de care niciun proiect intelectual sau de orice altă natură nu poate avea succes.
„Creştinii nu se pot regăsi într-un singur partid politic”
Care va fi relaţia între creştinism şi democraţie pe care intenţionează să o promoveze Fundaţia Creştin-Democrată? Fundaţia Creştin-Democrată nu are un obiectiv pur politic, nu doreşte să se transforme într-o mişcare de masă. Ceea ce îşi propune este să infuzeze într-un fel valorile creştin-democraţiei moderne europene în societatea românească. Între aceste valori şi societatea în care trăim există o legătură mult mai profundă decât s-ar părea la o primă vedere. Totul este ca limbajul în care sunt explicate valorile creştin-democrate să fie transpus, pliat pe realităţile deja existente în România. Eu am şi declarat în urmă cu mai multă vreme în mass-media, şi îmi menţin declaraţia, creştinii nu se pot regăsi într-un singur partid politic. De regulă, în orice ţară, ei se regăsesc în mai multe partide politice. Tocmai de aceea vorbim despre o fundaţie, şi nu despre un partid, o fundaţie fiind o structură mai largă care poate reuni oameni de orientări extrem de diverse şi care are această ambiţie de a-i reuni pe toţi cei care au ceva de spus şi care aderă la valorile acestui curent.
Fundaţia Creştin-Democrată declară că are în vedere cristalizarea polului creştin-democrat. Doar cu oameni din interiorul P.D.-L.? Sau aveţi în vedere şi oameni din P.N.Ţ.-C.D., din P.N.G. care susţine că face parte din aceeaşi familie politică? Aş răspunde prin a afirma încă o dată că, la lansarea oficială a Fundaţiei – primul eveniment dintr-o serie de evenimente pe care le-am conceput pentru perioada imediat următoare – a fost reprezentată întreaga elită românească. Nu au fost prezenţi doar oameni politici, ci şi oameni din mediul de afaceri, artişti, sportivi, medici, deci o reprezentare foarte diversă. Sigur că datorită poziţiei domnului Baconschi în structura Executivului a existat o prezenţă foarte numeroasă din partea P.D.-L. Asta, însă, nu înseamnă că este vorba despre un proiect închis, în care doar anumiţi membri de partid pot intra şi se pot converti brusc la valorile creştin-democrate. Este un proiect de societate la care sunt invitaţi să adere toţi cei care au acest gen de sensibilitate, nu neapărat politică, ci o sensibilitate civică. E vorba despre modul în care noi reuşim să ne raportăm la valorile care fac posibilă existenţa în comun în societate. Nici nu poate fi gândit altfel un asemenea proiect, nimeni nu şi-a propus ca el să ia locul unui partid politic ori să fie o anexă la un partid politic. Cei care doresc să se alăture sunt bineveniţi.
Germenii acestei gândiri politice se regăsesc în platforma P.N.Ţ.-C.D., iar P.N.G. susţine că face parte din aceeaşi familie politică. Deci, ce aduce nou această construcţie politică? Încă o dată, nu este vorba despre o construcţie politică decât dacă privim politica într-un sens foarte general, în sensul de treburi ale cetăţii, de treburi existente în spaţiul public şi care nu pot fi altfel discutate decât în spaţiul public. Aţi dat exemplul celor două partide. P.N.G. nu mai există. În cazul P.N.Ţ.-C.D., lucrurile sunt puţin mai complicate, pentru că acest partid a avut întreaga legitimitate de a merge pe această variantă mult timp, iar după dezintegrarea sa, nu a mai reuşit să revină la obiectivul inţial. Şi în cazul P.N.Ţ.-C.D., raportarea la religie, la creştin-democraţie este oarecum forţată. De ce? Pentru că, în perioada interbelică, P.N.Ţ. a fost prototipul partidului de masă. În 1987, regretatul Corneliu Coposu a afiliat P.N.Ţ. la Internaţionala Creştin-Democrată, cu toate că partidul nu avea în programul său, până la dizolvarea partidelor parlamentare în România, un asemenea deziderat.
Există nevoia de a găsi un vehicul prin care anumite identităţi să fie afirmate
Înţeleg că mizaţi mult pe civismul populaţiei. Cum credeţi că veţi reuşi să mobilizaţi masele de oameni scârbiţi, deprimaţi, sceptici până la cinism, să le stârniţi entuziasmul civic şi să-i determinaţi să se implice în proiecte pentru mai binele lor de mâine? Depinde la ce ne raportăm. Dacă ne raportăm la marea masă a populaţiei, sigur că există un scepticism mai adânc decât era în urmă cu câţiva ani. Sperăm ca situaţia aceasta să fie trecătoare. Dacă ne referim, însă, la modalitatea de reflecţie a celor care doresc să facă o carieră politică sau în domeniul civic, aici lucrurile nu stau aşa. Există nevoia de a găsi un vehicul prin care anumite identităţi să fie afirmate. Există şi în momentul de faţă, au existat şi în trecut, numeroase apeluri venite din partea unor persoane care se află pe poziţii destul de confortabile în cadrul aparatului de stat, dar care doresc ceva mai mult, să aibă o reprezentare a felului în care va evolua un proiect românesc în următorii ani şi nu se rezumă doar la a-şi exercita funcţia. După cum există şi persoane venite din mediul privat, care nu au interese pur politice, ci vor doar ca în România lucrurile să fie mai aşezate inclusiv din acest punct de vedere, pentru ca mediul de afaceri să nu aibă de suferit.
“Orice proiect de societate porneşte din iniţiativa elitelor”
Domnul Ioan Stanomir declara recent că “pedagogia demo-creştină nu are nimic din spectaculosul programelor de televiziune, ci posedă adâncimea sobră a lecturii sau meditaţiei solitare”. Deci, va fi o mişcare a elitelor intelectuale într-o societate în care mediocritatea pare să fie apanajul unor mase semnificative de populaţie? Nu faceţi un pariu riscant? Orice proiect de societate porneşte din iniţiativa elitelor. Nu există vreun proiect care să fi pornit de la nivelul de bază. Dată fiind formaţia, calificarea persoanelor care sunt fondatorii acestei Fundaţii pare mai degrabă a fi un proiect elitist, dar cred că este o interpretare extrem de superficială. Intenţionăm, însă, în următoarele luni, să organizăm dezbateri pe domenii foarte sensibile ale guvernării, ale oricărei guvernări, fie ea de stânga sau de dreapta, în aşa fel încât, la un moment dat, să se poată alcătui un program care să corespundă tuturor problemelor şi frământărilor românilor. Intenţionăm, de altfel, să organizăm astfel de evenimente şi în alte oraşe, în afara Bucureştiului. Credem că e foarte important să existe un contact direct între oamenii politici, oamenii care se ocupă de social în general şi cei care încearcă să teoretizeze politicul, socialul.
Un inamic, să-l numesc aşa, împotriva căruia Fundaţia Creştin-Democrată a anunţat că va lupta este asistenţialismul. În “Misiunea democraţiei creştine” aţi afirmat : “Cu cât creşte nedreptatea şi inegalitatea socială, cu atât establishment-ul de stânga-dreapta extinde la nivelul întregii societăţi un asistenţialism nesănătos”. Care este riscul major şi pe termen lung al dependenţei populaţiei de mila statului? Într-adevăr, aici vom avea de luptat. Orice doctrină, orice încercare de a clarifica lucrurile se confruntă inevitabil – şi, din păcate, şi în România –, cu această mentalitate asistenţială, însă nu cred că este vorba despre o mentalitate atât de veche încât să nu poată fi schimbată. Sigur, nu de pe azi pe mâine, poate nu într-un an, poate nu în zece, dar cu siguranţă ea poate fi schimbată, deoarece raportarea faţă de munca proprie se face, inevitabil, tot dintr-o perspectivă ideologică. O persoană poate să creadă mai mult în liberalism şi să aibă rezultate foarte bune în disciplina sa de muncă, după cum o alta poate fi de stânga şi să aibă şi ea rezultate excepţionale, să fie foarte mulţumită de munca pe care o face. Aici orientările ideologice nu mai contează. Contează, în schimb, definirea foarte clară a obiectivului din punct de vedere doctrinar.
Interviu publicat în revista Timpolis, 4-7 noiembrie
Comentariu
Ion VARLAM
November 10, 2010 - 3:08 pm
Clarificarea câtorva confuzii majore:
1/ Prin definiție și în esență, toleranța nu este o valoare, ci doar o modalitate: toleranță înseamnă derogare de la principiu și excepție de la regulă. Deci opusul valorii care este normă.
2/ Elita nu este ceea ce au scris despre ea sociologii burghezi (deci materialiști). Sensul noțiunii este cel pe care de la originile omenirii îl are pretutindeni, în toate culturile și toate civilizatiile. Elita este grupul care încarnează aspiratiile cele mai înalte ale grupului uman respectiv. Ea este formată, la nivelul paroxistic, din profeții decapitați de tirani si din martirii lapidați de gloate; mai aproape de noi, din cei care, prin pilduire dusă până la jertfa de sine devin eroii din care facem modele. Reușita și excelența sunt criterii plate ale alergării dupà interese și ambiții. Or, acestea sunt, prin natura lor, conflictuale și actionează ca forțe centrifuge și disolvante. Dimpotrivă, elita operează prin transcenderea intereselor și depăsirea de sine, ca factor de sinteză și ca agregant social.
3/ Ce este dreapta în raport cu creștin-democratia? De la Revoluția franceză încoace, stânga și dreapta s’au afirmat și se manifestà ca fiind cele două fețe ale aceleiași medalii: aversul, așa zisul liberalism, are ca motivație reală lăcomia, pe care o justifică prin lozinca “Libertate!”; reversul, socialismul, nu este altceva decât invidia care se drapează cu ipocrizie în mantia “Justiției”. Creștin-democrația, de la nașterea sa în anii ’30 ai sec. XIX (cu Lammenais si Lacordaire) se afirmă ca opus al materialismului si cale de rezolvare a problemelor umane (economice, sociale si politice) prin depàsirea intereselor – care nu sunt altceva decât forma rationalizată a instinctelor animale. De aceea, creștin democrația nu este, nici de dreapta, nici de stânga: este “altceva”. Ea depășește această dihotomie.
3/ Credeți în mod serios cà toatà șleahta de copii de nomenclaturiști, de securiști si alti beneficiari notorii ai sistemului de natură criminală si de obârșie străinà care a dăinuit între 1945 si 1990 – și se prelungește sub aparențe noi de atunci încoace – care alcătuieste nucleul activ al pretinsei democrații creștine lansate de D-l Bankonski – este credibilà? Mai întâi în ochii creștin-democraților avizati din Europa și apoi în ochii opiniei publice și a electoratului român, blazat de atâtea diversiuni si imunizat la noi imposturi?
http://fc-d.ro/2010/11/andrei-ple%C8%99u-despre-teodor-baconschi/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu