Către Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia de urmărire penală şi criminalistică (şi către procurorul general, pentru a fi adusă la cunoştinţă tuturor celor cărora le revin responsabilitaţi în dosar)
Plîngere
Subsemnatul Ioan Roşca, reclamant-iniţiator în dosarele 430/P/1990 şi 35/P/2006 (preluate în 1304/P/2008), cetăţean român cu domiciliul permanent în Canada şi domiciliul temporar (adresa de corespondenţă) [..], purtător de cuvînt al Comitetului pentru Reprezentarea Victimelor Comunismului, contest prin prezenta decizia de neîncepere a urmăririi penale, dată de procurorul Iuliu Molcuţ prin ordonaţa din 29.09.2010, comunicată mie poştal la 22 oct. 2010. Consider că decizia este mai mult decît nejustificată, că ea e dovada slujirii interereselor celor pe care i-am reclamat, de către un sistem juridic degradat.
In fapt, nu adaug aici nimic, pentru că decizia contestată nu neagă crimele descrise de martori. Fără însă să rezulte că procurorii şi-ar fi făcut datoria, efectuînd cercetările necesare, pentru a stabili responsabilităţile pentru crima reclamată în plîngerea mea, crimă continuată din 1944 şi pînă astăzi :
A. Pînă în 1989: aservirea ţării către URSS; uzurparea statului şi dictatură; deturnarea justiţiei şi întemniţare nejustificată; terorizarea, explotarea şi jefuirea populaţiei; exterminare în masă
B. După 1989: protejarea celor care au comis crimele de la capătul A; complicitate în acapararea prăzii acumulate de la victime; reprimarea celor care au cerut deblocarea justiţiei.
In drept, contest argumentele şi concluziile conţinute în ordonanţă :
a. Că nu se aplică imprescriptibilitatea - şi pentru acest genocid. Sau că trebuie aplicată mecanic prescripţia, făcînd jocul celor care au confiscat statul, pentru a scăpa de justiţie.
b. Că nu ar opera întreruperile şi suspendările, pentru a se ţine cont de împrejuarea- de neînlăturat- că aceste crime nu au putut fi penalizate pînă acum, din cauza complicităţii justiţiei, în ciuda atîtor plîngeri - făcute după 1990, tratate cu NUP-uri arbitrare. Închiderea la 08.10.1993, a dosarului 430/P/1990, deschis în urma demersurilor CDR Neamţ - condus de mine (vezi declaraţia domnului Popa Neculai, anexată la contestaţie) - fiind doar un exemplu).
c. Că între 1965 şi 1989 distrugerea naţiunii ar fi încetat şi că, după 1990, ea nu ar fost fost finalizată (continuată) prin jefuirea avuţiilor acumulate de la victime, sub protecţia conducerii FSN.
Chiar dacă crima reclamată de mine ar fi prescriptibilă, prescrierea ar trebui întreruptă/supendată, pînă cînd justiţia ar fi eliberată de complicii vinovaţilor. Cei ce protejează criminalii iniţiali sau protectorii lor ulteriori, sînt la rîndul lor culpabili, în lanţ recursiv. Procurorii, judecatorii şi legiuitorii post-decembrişti, care au făcut astfel încît să nu poată fi judecaţi la timp călăii securicomunişti, ar trebui deci pedepsiţi şi ei.
Deşi am luat notă de reaua credinţă a celor care uzurpă încă justiţia şi compromit legalitatea, voi continua demersurile posibile, întru reabilitatea ideii de dreptate, urcînd scara care duce la ce…DO. In acest scop, solicit să se pună la dispoziţia reclamanţilor (dintre care mulţi, atenţie, nu au primit decizia din 19.10.2010 !) documentele strînse în acest dosar, pentru consultare şi copiere.
Explicaţii re-explicate
Ca să nu mă repet, vă semnalez (în ordine cronologică) consideraţiile din plîngerile, declaraţile, memoriile si publicaţiile mele anterioare, pe care vă rog să le reanalizaţi, în conexiune cu prezenta contestaţie :
- declaraţiile şi procesele verbale făcute cu ocazia descoperirilor din 1990 de la Dealul Mărului, de către FDAR Neamţ (condus de mine), depuse în dosarul 430/P/1990
(vezi şi http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/dealulmarpitesti.asp.htm)
- articolele publicate în 1990, declaraţiile şi apelul pentru Procesul Comunismului, lansat de mine atunci :
http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1989-1990/docs/dmaruluiviitorul11oct90.asp.htm
- declaraţia mea citită la congresul AFDPR din 1991, privind motivul exilării din România - nedeclanşarea procesului pentru crimele comunismului: http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/scrisoaredeschisaafdp.asp.htm
- mărturii ale victimelor comunismului şi propuneri de rezolvare, publicate de mine la www.procesulcomunismului.com
- plîngerea mea din 26.04.2005, faţă de feseniada antijustiţiară, inclusă în 75/P/1997
(vezi şi http://www.piatauniversitatii.com/ico/p2005/docs/declaratie.asp.htm)
- explicaţiile adăugate la dosarul meu, inclusiv completarea din 6 mai 2006, care descrie represiunea suferită la Piatra Neamţ pentru că am încercat deblocarea justiţiei
(vezi şi http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2006&month=5.htm)
- constituirea Comitetului pentru Reprezentarea Victimelor comunismului, al cărui purtător de cuvînt sînt:
http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm
şi în numele căruia am lansat plîngerea colectivă din dosarul 35/P/2006
(vezi şi http://www.procesulcomunismului.com/plingere_parchet.htm)
- plîngerea personală depusă la 31 iulie 2006 în dosarul 35/P/2006, care se referă şi la evenimentele din Piatra Neamţ, de la 16 decembrie 1990
- analiza situaţiei anchetei, prezentată personal procurorului general la 2 mai 2007
(vezi şi http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=1&year=2007&month=5.htm)
- sinteza cercetărilor mele civice, depusă la 21 decembrie 2007
(vezi şi http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2007&month=12.htm)
- protest faţă de întreruperea anchetei procuraturii militare, din 16 sept 2008
(redat şi la http://www.procesulcomunismului.com/activitate_procuratura.htm)
- analize ale infracţiunilor împotriva justiţiei, comise în acest dosar
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=7&year=2009&month=12.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=9.htm
http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=3&year=2010&month=9.htm)
- memoriul depus pe 6 august 2010
(vezi şi http://www.piatauniversitatii.com/news/news.asp-id=2&year=2010&month=8.htm)
Prezint aici doar o explicaţie sintetică a două decenii de argumentare.
Presupun că decizia de închidere a unui dosar "uitat" (evitat) atîta timp, s-a dat în grabă, ca urmare a sesizarii mele din data de 6 august 2010. Dar asta nu justifică faptul că nu s-a răspuns direct memoriului meu, aşa cum cere legea (de respectarea căreia răspunde tocmai instituţia dv.). Derobarea aceasta a permis procurorului Molcuţ să neglijeze toate observaţiile mele privind modul vicios în care este intepretată legea (şi raportul ei cu societatea) de către complicii juridici ai criminalilor comunişti, să comită toate "erorile" pe care le semnalasem- pentru a le asigura vinovaţilor impunitate.
După 20 de ani de luptă cu (in)justiţia din România, nu-mi fac mari iluzii privind efectul prezentei contestaţii, pe care o depun totuşi, pentru a respecta procedurile şi a sili sistemul juridic, uzurpat de apărătorii intereselor securicomuniste, să-şi mai trădeze o dată conivenţele. Aşa cum a făcut-o în antologica decizie a domnului Molcuţ - o dovadă elocventă a faptului că în România procuratura operează întru apararea răufăcătorilor de nivel înalt şi nu întru protejarea societăţii de paraziţi. Deşi mă voi referi la argumentaţia din ordonanţa contestată, sînt perfect conştient că în spatele domnului Molcuţ se află sistemul juridic din România (deturnat de uzurpatorii statului de la funcţiile sale normale) - care a luptat două decenii pentru evitarea pedepsirii criminalilor zişi "comunişti".
Stratagemele de paralizare a justiţiei, tacticile de tergiversare acoperite cu speculaţii "tehnice", nu fac decît să prelungească nedefinit vinovăţia pentru o unică infracţiune, proces de extindere a răspunderii care va continua pînă în ziua în care o schimbare reală de putere, eliberînd satul român, va permite pedepsirea ultimei verigi implicate în acest complot anti-justiţiar. Chiar dacă am admite (ceea ce nu e cazul) argumentaţia procurorului Molcuţ, am deduce că o crimă de amploare (şi nocivitate) inegalabilă nu mai poate fi tratată juridic, numai din cauza modului în care procurorii, judecătorii, legislatorii post-decembrişti au forţat împlinirea prescripţiei. Această infracţiune majoră împotriva justiţiei, dovedibilă fără nici o dificultate, …nu s-a prescris. Disculparea vinovaţilor iniţiali produce deci automat inculparea celor care i-au protejat pe perioada necesară, aşa cum am arătat în cererea mea, care a stat la baza acestui dosar. Cei ce vor continua lanţul acoperirii crimelor prin validarea NUP-ului în acest dosar, vor deveni la rîndul lor condamnabili.
Vă cer deci să întrerupeţi farsa continuată pînă acum, inculpînd criminalii securicomunişti pentru fapte la care nu trebuie aplicată prescripţia, pentru că tergiversarea a fost realizată dolosiv. Şi apoi, să cercetaţi pe cei care i-au protejat juridic după 1990. Dacă veţi menţine poziţia procuraturii privind aplicarea prescripţiei în acest dosar, să cercetaţi măcar şi să incriminaţi pe cei care au produs amînarea, deturnînd justiţia de la menirea ei, nerespectindu-şi obligaţiile profesionale. În fine, dacă veţi respinge şi acest nivel al cererii mele, să luaţi notă că voi denunţa, publicului si organelor implicabile, noua infracţiune împotriva justiţiei- care s-ar comite prin închiderea acestui dosar.
Istoria demersurilor mele
Nu am suferit, înainte de 1989, decît condamnarea de a trăi în lagărul comunist. Dar şi aşa mă consider legitim ca reclamant al capătului A, mai ales avînd în vedere continuarea.
În 1990, mi-am dedicat timpul si energia semnalării crimelor regimului comunist şi pericolului pe care îl reprezenta rămînerea la putere a celor interesaţi în acoperirea lor. Activităţile mele de "instigare justiţiară" (fondarea şi conducerea asociaţiei Dialog Piatra Neamţ, a FDAR Neamţ şi Alianţei Civice Neamţ, articole în presă, demonstraţii, greva foamei, cercetările din judeţul Neamţ, etc.) au stîrnit ura sprijinitorilor intereselor securicomuniste. Am fost supus unei continui presiuni, bombardat cu injurii şi ameninţări, care au culminat cu încercarea de linşaj cu care a fost oprită manifestaţia noastră legală din Piatra Neamţ, de pe 1- 5 Mai 1990. Aceste evenimente încadrîndu-se în conflictul dintre susţinătorii intereselor securicomuniste şi contestatarii lor, plîngerea depusă de mine pe 26 aprilie 2006 a fost integrată de generalul Voinea în dosarul 75/P/1997. Deşi am depus un vast material probator şi au avut loc cercetări la Piatra Neamţ în acest dosar , aşa cum v-am mai semnalat în memoriul din 6 august 2010, nu am primit nici o decizie privind cazul meu. Pot doar presupune că, încălcînd flagrant legea, dosarul Piatra Neamţ, cuprins în 75/P/1997, a fost deturnat spre procuratura civilă (deşi nu ştiu să se fi stabilit cine erau responsabilii pentru agresarea noastră ) şi apoi închis cu NUP- fără a se trata de loc partea care se referea la evenimentele de la Piatra Neamţ. Aştept deci în continuare explicaţii şi decizii respectabile în dosarul 75/P/1997- unde se află prima mea plîngere.
Sesizînd artificiala separare dintre dosarele "iunie 1990" şi "decembrie 1990", am semnalat (şi în scris) generalului Voinea că ele fac parte dintr-o infracţiune unitară şi ar trebui conexate. La baza evenimentelor din 1989-1990 s-a aflat încercarea noastră de a aduce criminalii securicomunişti în faţa justiţiei şi a îndepărta de la putere pe cei care îi protejau. Pentru evitarea pedepisrii celor responsabili a organizat FSN-ul, în toată ţara, instigarea populaţiei întru reprimarea noastră, folosind toate instituţiile încă ocupate de profitorii vechiului regim totalitar. În acest sens, situaţia creată la Piatra Neamţ de demersurile pentru judecarea crimelor comunismului este tipică şi expresivă. După cercetările de la Dealul Mărului, pe care le-am coordonat (ca preşedinte a Alianţei Opoziţiei din Neamţ, devenită FDR, devenită CDR) am lansat in presă un Apel pentru judecarea crimelor comunismului. Alăturarea noastră la FDR şi Alianţa Civică, noile descoperiri făcute de AFDPR Neamţ la Dealul Balaurului- au încordat şi mai tare atmosfera. Forţele interesate de intimidarea noastră au organizat reprimarea mitingului comemorativ din 16 decembrie 1990 (foşii deţinuţi politici recunoscînd figuri de securişti sau gardieni între "oamenii de bine", care îndemnau la linşarea noastră şi care ne-au blocat intrarea în cimitir, hăituit cîţiva km, silind poliţia să ne "salveze", într-o maşină, în ultima instanţă).
În octombrie 1990, după insistenţe de cîteva zile (în care am rămas singur cu osemintele descoperite, în pădurea de la Dealul Mărului) procuratura militară din Roman a sosit la faţa locului. Au ridicat oasele, dovezile materiale (gloanţe, ban RPR etc), declaraţiile unor martori ai execuţiei- şi au deschis dosarul 430/P/1990, care a ajuns la procuratura militară Bacău. Au urmat cîţiva ani de cercetări , stabilindu-se că probabil a fost vorba de executarea, în 1949, a unui grup de deţinuţi (închişi la Miliţia din Roman), aflaţi în faza de anchetă, într-un proces care avea loc la Tribunalul militar din Iaşi. După care, la 08.10.1993 , dosarul "Dealul Mărului" a fost închis cu NUP de procurorul Aurel Cute, cu motivarea prescripţiei, care ar fi curs de la execuţia criminală (anul 1949). Dar chiar miniştrii justiţiei din perioada respectivă admiseseră ca judecarea acestor crime (împotriva umanităţii- de altfel) nu s-a putut face în regimul comunist, deci prescripţia nu putea începe decît din 1990. NUP-ul ilegal din 1994 din dosarul nostru a fost o împrejurare de neînlăturat, care dovedeşte neiertător faptul că în continuare, şi după 1990, judecarea acestor crime nu a fost posibilă - menţinîndu-se întreruperea prescripţiei. De prelungierea termenului ar putea profita solidar toate victimele, chiar dacă dosarul nostru ar fi unic. Realitatea este alta. După 1990, au fost depuse o sumedenie de plîngeri smilare, la procuratură şi judecătorie, toate blocate cu "nu se poate"- nejustificat. Ca să se poată bucura -aşa cum o face- de expirarea termenelor, domnul Molcuţ închide ochii asupra tuturor dosarelor de acest gen, respinse de justiţia post-decembristă. Dar nu îi închidem noi , ci cerem reperarea şi redeschiderea lor.
Sesizând poziţia complice a justiţiei post-decembriste, m-am exilat în 1992 în Canada, în semn de protest, şi mi-am indreptat atenţia spre demascarea ei. Dupa ce am lansat în anul 2004 spaţiul www.procesulcomunismului.com, m-am străduit să conving ultimii supravieţuitori ai îndelungatei trădări a dreptului comise prin uzurpata justiţie romănă, că are rost să mai mai ceară o dată dreptate, folosind în plîngere o parte comună şi adăugînd eventual aspecte particulare. Măcar să se ştie că fărădelegea cu ifose judiciare nu ne amăgeşte. Am fost numit purtătorul de cuvînt al Comitetului pentru Reprezentarea Victimelor Comunismului, calitate în care m-am străduit să impulsionez cercetările. Ca victimă a regimului post-decembrist de protecţie a securicomuniştilor, am depus la 31 iulie 2006 cererea care a deschis dosarul 35/P/2006, provocînd cercetări soldate cu o decizie… care nu face nici o referire la consideraţiile din plîngerea mea! Capătul A de cerere, referitor la crimele comunismului era pentru mine un preambul logic (dacă nu ar fi existat aceste crime, nu aş fi avut legitimitate ca reclamant al capătului B, ca justiţiar civic reprimat pentru că a încercat să se opună protejarii criminalilor rămaşi la putere).
Mi-am petrecut anii 2005-2010 în România, întrerupîndu-mi cariera şi părăsindu-mi domiciliul, pentru a sprijini ancheta. Întîlnirile cu tinerii procurori militari din Bucureşti sau Iaşi m-au făcut să-i simt şi pe ei victime ale deturnării justiţiei, intimidate de riscul de a supăra sistemul, penetrînd prea adînc prin adevăr şi arhive. Nu cred că s-au simţit bine faţă de victimile îmbătrînite la uşa justiţiei, atunci cînd s-a decis stoparea cercetărilor procuraturii militare, pe motive puerile de competenţă (securiştii, procurorii şi judecătorii genocidari s-ar fi "civilat"… prin pensionare). Şi nici că se vor bucura, cănd mărturiile de importaţă istorică prelevate de la victime vor fi date la topit.
Sesizînd strategiile de înfundare a anchetei (subdimensionarea resurselor alocate, descompunerea sensului unitar al dosarului, jocul declinărilor de competenţă etc) am reacţionat prin memorii la care nu am primit răspuns. Am prezentat personal procurorului general observaţiile mele privind farsa îndemnurilor la celeritate, la 2 mai 2007. Am reacţionat la blocarea anchetei prin declinarea competenţei către procuratura civilă , în septembrie 2007. Am depus pe 21 decembrie 2007 o sinteză a cercetărilor mele, aşteptînd să fiu contactat, pentru a prezenta şi alte dovezi colectate de mine… dar nimeni nu m-a căutat. Exasperat, după ce am publicat cîteva analize şi proteste, am trimis la 6 august 2006 un memoriu, în care semnalam că aştept ştiri despre acest dosar.
Aparent, decizia din 19.10 2010 răspunde tuturor plîngerilor adunate în dosarul 1304/P/2008. În realitate, această tratare "la gramadă" (în care a fost integrat şi dosarul 35/P/2006 iniţiat de mine) a condus la neglijarea multor capete de cerere, motiv suficent de nulitate. Trebuia ca fiecărui reclamant să i se răspundă la plîngerea sa, menţionîndu-se cum s-a ajuns la concluzia că nu sînt elemente care să justifice urmărirea penală. Nu ştiu cum vor reacţiona reclamanţi ca Bugan, Paraschiv, Vatamaniuc etc (sau IICC, de unde a fost îndepărtat Marius Oprea) aflînd că după 1964 agresiunea comunistă nu ar fi continuat. În ce priveşte plîngerile tipice, depuse de victimele "instigate" de mine, ele cuprind puncte la care nu s-a raspuns nimic, sau nu s-a dat o justificare acceptabila a neînceperii urmăririi penale. De exemplu, capatul B al plîngerii noastre, dedicat denunţării celor care au protejat criminalii după 1989 (continuînd astfel infracţiunea), este eludat sec, fără a se mai recurge la artificii justificative. Argumentele juridice sînt evident formale, dar merită şi ele combătute.
Consideraţii juridice pe marginea ordonanţei
1. Procurorii nu ar trebui să fie avocaţii vinovaţilor. Ordonanţa trădează, în spatele stilului "tehnic", dezinteresul faţă de dreptate, eludarea răspunderilor, preocuparea pentru ascunderea adevarului- o prestaţie tipică protecţiei activităţilor criminale desfăşurate într-un stat uzurpat. In timp ce tovarăşul Apostol dispare (după decenii de răsplata pentru cumplitele sale servicii) , colegii lui rămaşi în barca justiţiei impiedica ultimele victime în viaţă să sfîrşească calvarul cu satisfacţia unei reparaţii. Cei ce "nu au precupeţit nici un efort" pentru a umple puşcăriile cu duşmanii conducătorilor comunişti- procurorii educaţi la miliţie şi reciclaţi prin "tranziţie"- se arată mai concesivi faţă de crimele vechilor lor stăpîni decît judecătorii pentru care ar trebui să pregătescă dosare. Inţeleg de ce nişte părtaşi nu se comporta ca avocaţi ai victimelor, ci ai infractorilor. Dar cînd anticorpii legii se transformă în viruşii ei, se ajunge la patologia dreptului.
2. Delăsarea merge pînă la parazitism. In ordonanţă, se reproşeaza repetat victimelor reclamante ca nu au adus suficente dovezi, că nu au pus pe masă suficente probe ale elementelor constitutive ale infracţiunilor etc. Nu e adevărat. Mărturiile acumulate sînt zdrobitoare (Sper că nu vor fi distruse, pentru a se ascunde acest fapt ?) Dar pe de altă parte, nu procuratura e cea obligată să cerceteze adevărul pînă la capăt? Să caute elementele clarificatoare, să se asigure că infracţiunile nocive nu ramîn nepedepsite? Nu ea trebuia să se autosesizeze, în aceşti 20 de ani? Nu ea trebuia să cucerească buncărul arhivistic, ocupat în continuare de slugile reclamaţilor? O procuratură care nu a reuşit să aducă în faţa instanţei pe cei care au compromis fatal legalitatea , care a întors spatele la fărădelegile sistemului şi a închis toate anchetele cu NUP- se face vinovată , pe lîngă complicitate, şi de o delăsare cu grave urmări. Parazitismul "profesionist" nu e o circumstanţă atenuantă.
3. Nu se răspunde tuturor capetelor de acuzare. Dupa atîţia ani dedicaţi dezrobirii justiţiei, meritam răspunsuri concrete la numeroasele aspecte concrete semnalate. Ce s-a întîmplat de exemplu cu dosarul 430/P/1990 lansat de CDR Neamţ în 1990, după descoperirea gropii comune de la Dealul Mărului, închis cu NUP în 1993 (pentru o pretinsă prescriere), recuperat de generalul Voinea si integrat în 35/P/2006? Cum de mi se spune acum că nu ne-am plîns la timp, deşi NUP-ul decis de procurorul Aurel Cute la 8.10.1993 demonstrează că procuratura a blocat justiţia? Dar cu declaraţiile martorilor agresiunilor de la Piatra Neamţ din 1990, ce s-a făcut (pe lîngă hărţuirea tenebroasă a celor ce le-au dat)? Dar cu dovezile ascunse în arhive ce se aude? Ordonanţa nu părăseşte însă nivelul generalităţilor… Nu aflăm din ea nimic despre ce cercetări s-au întreprins, cum de s-a ajuns la concluzia că delictele reclamate nu au continuat după 1964, că nu s-ar fi produs infracţiuni împotriva justiţiei şi după 1989. Adevărata motivare a dezertării de la dreptate… rămîne secretă.
4. Primitivism juridic întors împotriva justiţiei. Nepedepsirea crimelor regimului comunist nu se datorează numai intereselor clanului în "tranzitie" ci şi înţelegerii rudimentare a esenţei dreptului, de către experţii juridici formaţi de sistem. Formalismul simplist, bont şi tendenţios este adoptat cu sîrg, şi nu o normativitate rezonabilă, deschisă, vizînd însănătoşirea vieţii sociale. Legi criminale, absurde sau stupide pretind dogmatic legitimitate. La noi se poate norma sau susţine că "2+2 =5", "nu va mai fi noapte", "nu se poate pedepsi genocidul". Dar prezumţiile si normele de drept sînt bazate pe temeiuri, care trebuie verificate. De exemplu, ideea (invocată repetat şi în ordonanta contestată) de a nu pedepsi pe cineva mai aspru decit era condamnată fapta cînd a fost comisă, îşi pierde legitimitatea cind criminalul ia/păstreaza puterea -pentru a se acoperi cu legi favorabile. Criminalii denunţaţi şi de mine nu ar trebui recompensaţi pentru că şi-au auto-decriminalizat actele sau au paralizat inculparea pînă la expirarea termenelor de prescripţie, scurtate premeditat. Aplicăm, chiar şi în privinţa termenelor de prescriere, legea mai favorabilă, dată de vinovaţi- împotriva justiţiei? Complicii juridici se pot exonera singuri, dacă deturnează justiţia suficent de mult?
5. Imprescriptibilitatea respinsă prin artificii penibile. Aflam din pledoaria domnului Molcuţ, adept al deculpabilizării genocidului, că, deşi acesta este considerat un flagel extrem în lumea civilizată, el nu mai poate fi tratat corespunzător la noi, pentru că autorii crimelor anilor '50 au întîrziat trecerea lor în codul penal, sau au amînat semnarea tratatelor internaţionale privind imprescriptibilitatea. Te miri că mai continuă vînătoarea de nazişti, deşi nici regimul lui Hitler nu validase imprescriptibilitatea genocidului… La noi se aplica însă dreptul la paralizarea premeditată a justitiei, recurgindu-se mecanic la un "principiu al non-retroactivităţii", extras dintr-o constituţie aplicată retroactiv…. pentru a se respecta voinţa juridică a criminalului legiuitor. Pentru a-şi valorifica speculaţiile, procurorul Molcuţ pretinde (în ciuda evidenţei şi a probelor) că infracţiunea complexă semnalată în plîngere nu ar fi fost continuată, după 1964. E o insultă adusă victimelor şi bunului simţ, contrazisă şi de sentinţa procesului care a dus la execuţia Ceuşeştilor. Despre regimul la care a fost supusă în continuare populaţia, despre hărţuirea "bandiţilor" ca Gavril Vatamaniuc, sau despre anii de detenţie post-64 a unor "recidivişti" ca Grigore Caraza sau Ion Bugan- argumentaţia ordonanţei nu suflă o vorbă. E mare rîvna pentru "iertarea" celor ce au pedepsit nevinovaţii, te simţi în faţa unei predici strîmbe. Rostul normal al procuraturii, intr-un stat care s-a declarat adept al dreptului la justiţie, este însă apărarea societăţii de infracţiunile la care nepedepsirea ar fi periculoasă.
6. Recurgerea vicioasa la prescriere. Dupa ce trece ilicit de imprescriptibilitate, procurorul Molcuţ atacă problema prescriptiei, exact pe drumul incorect criticat în memoriile şi analizele mele (pe care nu pretind însă că le-a citit). Nu recunoaşte continuitatea crimei, pînă în 2010 (pentru că dacă ar face-o , ar descoperi vinovăţia "justiţiei" post-decembriste). Nu recunoaşte că procuratura avea sarcina să reabiliteze legalitatea. Nu recunoaşte că nenumaratele plîngeri depuse în instanţe şi la procuratură după 1990 (dar pe care ancheta le trece sub tăcere) - au întrerupt prescripţia. Nici că sentinţele negative şi deciziile de NUP au suspendat-o, ca obstacol de neînlaturat. Consideră de exemplu că am depus cererea din 2006 prea tirziu, că nu am folosit bine cei 15 ani trecuţi de la "eliberarea" din 1990. Dar (pe lîngă numeroasele mele articole care trebuiau să producă autosesizarea) cum de nu a observat măcar dosarul Dealul Mărului, deschis de noi în 1990, închis cu NUP in 1993- pe motiv de prescriere fata de 1949- şi adăugat, la cererea mea, actualului dosar? Ar urma ca in viitor să ni se spună că actuala decizie de NUP nu a fost o împrejurare care a împiedicat judecarea? O tăinuire continuată, sub protecţia "oamenilor legii"… se prescrie? Cît timp procurorii vor argumenta ca avocaţi ai infractorilor, timpul prescrierii nu începe sa curgă.
7. Declinarea de competenţă în sprijinul impunităţii. Cauzele unitare, ample şi complexe pot fi dezamorsate şi prin tehnica defalcării "competenţelor". Constatăm şi în acest dosar modul în care păinjenişul supect al declinărilor de competenţă produce împotmolirea dreptăţii într-un labirint, greu de supravegheat civic. Această paralizare trădează o criză de operaţionalitate judiciară, de care factorii reponsabili s-ar fi arătat preocupaţi, dacă ar fi fost împătimiţi de drept. Banii captaţi de stat sînt sifonaţi de peseudo-justiţiari care iau salarii sau pensii "neruşinate", pentru ca şantajează vinovaţii cu posibilitatea judecării. Intreruperea cercetărilor făcute la procuratura militară, pe motiv că în cauză sînt implicaţi şi civili, nu a avut alt scop decit deturnarea anchetei. Obiectiv atins şi prin descompunerea nefirească a dosarului, cu dirijarea fragmentelor spre diverse instituţii. Pentru ca în final, domnul Molcuţ să admită că nu se putea şti înainte de finalizarea cercetarii dacă vinovaţii au fost/mai sînt, sau nu, militari. Repetind şi el aberaţia (emisă de domnul Levanovici ca să se descotorosescă de dosar, în baza interpretării discutabile a unei decizii supectabile a Curţii Constituţionale) că miliţienii, procurorii, securiştii torţionari, care au apucat să se pensioneze, trebuie consideraţi "civili". Cît priveşte marii responsabili, activiştii PCR instalaţi de URSS, care au uzurpat puterea în stat şi nu o lasă încă din gheare, pot fi ei judecaţi pentru înaltă trădare, dacă sînt consideraţi nişte banali civili? Nici trimiterea unei părţi a dosarului către parchetul anticorupţie, nu corespunde nevoii de justiţie reală. Dar pentru cercetarea procurorilor care nu au cercetat, judecarea judecătorilor care nu au judecat, legiferarea delictului celor care nu au legiferat- unde ne putem adresa?
Ioan Roşca 10 noiembrie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu