Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Mineriada sub preș-17 iun 2011
«Ion Iliescu o să moară în patul său şi va fi omagiat ca un mare politician.A devenit o tradiţie ca în fiecare an, la mijlocul lunii iunie, presa să pomenească ceva despre Mineriada care a „curăţat" Piaţa Universităţii de „golani". Unii îşi amintesc, alţii o ignoră, mulţi o trec la fapt divers. Nimic nou. Aceleaşi amintiri apăsătoare şi imagini de o violenţă feroce, aceleaşi victime, niciun vinovat.
La 21 de ani de la Mineriadă, cuvintele de mulţumire ale lui Ion Iliescu adresate minerilor strânşi la Romexpo sună înspăimântător: „Cu ajutorul dumneavoastră au fost descoperite în subsolul clădirii PNŢ-ului depozite de sticle incendiare, de droguri, de seringi cu care au injectat droguri unora dintre cei care stăteau în Piaţa Universităţii". Înspăimântătoare minciuni, odioasă manipulare. Tot Ion Iliescu, cu alte minciuni: „În subsolul clădirii Universităţii s-au descoperit arme, 22 de puşti Jeco şi saci cu prafuri euforizante pe care probabil că le-au tot folosit în această perioadă".
La 21 de ani de la aceste minciuni ordinare, Ion Iliescu n-a păţit nimic din ceea ce merita. Justiţia i-a îngropat dosarul Mineriadei, românii nu ştiu ce s-a întâmplat în 13-15 iunie, totul este ţinut în ceaţă. În toţi aceşti ani, Ion Iliescu n-a avut vreun moment de iluminare de genul: m-am înşelat, am fost greşit informat, îmi cer scuze! Dimpotrivă, o ţine pe-a lui, cu „actele rebele şi agresive împotriva instituţiilor statului", până la moarte.
Ion Iliescu o să moară în patul său şi va fi plâns şi omagiat ca un mare politician, poate cel mai mare din ultimii 20 de ani, jelit la ore de maximă audienţă ca un bun creştin. (Televiziunile noastre îşi vor face treaba.) Îl vor omagia „tovarăşii de drum", foştii securişti, foştii activişti de partid (mai ales activiştii) şi progeniturile lor. Pentru că fără „contribuţia" sa, toţi aceşti profitori n-ar fi reuşit să preia puterea politică şi economică, să-şi împartă noile funcţii, banii, fabricile şi resursele ţării, să facă averi. România li se cuvenea lor împărţită. Îl vor omagia pe Ion Iliescu şi cei care au crezut că viaţa lor a fost împlinită numai pentru că au avut parte de o butelie, de un concediu la Mamaia, pe banii sindicatului, şi de un loc de muncă înainte de 1989. Toţi îl vor boci. Cei tineri, dezorientaţi de şcoală şi stresaţi de criză, vor fi o bună masă de manipulare. Pe masa asta, vor fi destui care îi vor confecţiona lui Iliescu o nouă biografie, ambalându-l într-o hârtie de mătase. (Am văzut cum a fost împachetat Adrian Păunescu drept „cel mai mare poet".) Şi mulţi vor avea grijă să-i şteargă minciunile din memoria românilor. (Poate că aceste cuvinte de mulţumire către mineri vor fi puse în cârca altcuiva: Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Mihai Chiţac? Sau chiar au fost scornelile intelectualilor vânduţi PNŢ-ului! Nu cumva Băsescu le-a mulţumit ortacilor?)
Mineriada din iunie 1990 nu va rămâne în testamentul lui Ion Iliescu, ci sub preşul Justiţiei complice la crime. Anul viitor, în iunie, ne vom aminti din nou despre 13-15 iunie. Viaţa merge înainte, crimele rămân sub preş.»
Extrag din revista 22 acest editorial fără rost. Comentariul meu, publicat de revistă, invită presa la acțiune. Dar se pare că presa «civică» a obosit, nu se simte motivată. Poate are alte prirități. Sau tace de frică?
«2011-IUNIE 14
„Forţele nenorocite“ ale mineriadei din iunie 1990
Rodica Palade Manifestaţia anticomunistă din Piaţa Universităţii care, în 1990, timp de 52 de zile a pus la încercare nervii lui Ion Iliescu, preocupat doar de preluarea puterii smulse prin lovitură de stat de la Ceauşescu, a fost curmată sângeros de cei peste zece mii de mineri conduşi de Miron Cozma şi veniţi în dimineaţa zilei de 14 iunie cu 4 garnituri de tren la Bucureşti. Lor li s-au alăturat securişti în civil, poliţia, alte forţe ce ar fi trebuit să păstreze ordinea, bucureşteni de rând incitaţi de propaganda TVR, condusă la acea vreme de Răzvan Theodorescu.
Ce a urmat - devastarea sediilor partidelor istorice, a Universităţii, a redacţiilor incomode, bătăile sălbatice aplicate civililor socotiţi „suspecţi“, arestările arbitrare, uciderile – a aruncat România într-un hău istoric. Oficial, s-au înregistrat 6 morţi. Neoficial, s-a vorbit de 100. În absenţa dreptăţii făcute în justiţie, traumele produse în acele zile nu s-au vindecat nici azi. Dosarele mineriadei au fost învârtite ani de zile de procurorul Dan Voinea (prezent în procesul-farsă al Ceauşeştilor). În iunie 2007, Parchetul General începea urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu şi a altor câţiva oficiali; peste doar câteva luni, în decembrie, procurorul general Kövesi descoperă erori de procedură şi sistează acţiunea judiciară. În martie 2009, DIICOT îl scoate de sub urmărirea penală pe Ion Iliescu, dar continuă cercetările...
Astfel încât, în 2009, Ion Iliescu îşi putea permite să spună că, în afacerea mineriadei din iunie ‘90, el nu are nicio vină; singurii vinovaţi sunt cei care „au provocat acte rebele şi acţiuni agresive împotriva instituţiilor statului“, „inclusiv minerii, la incitarea acestor forţe nenorocite“. Ion Iliescu are tot interesul să afirme că nu are nicio vină, dar există încă mulţi martori ai evenimentelor de atunci care îşi amintesc bine de primul său discurs adresat minerilor, din dimineaţa lui 14 iunie, când i-a îndemnat pe aceştia să meargă în Piaţa Universităţii, s-o ocupe şi să planteze flori; ca şi de al doilea, când le mulţumea pentru „înalta lor conştiinţă civică“ de a zdrobi oasele unor nevinovaţi.»
Adaugă comentariu
Dan Culcer 2011-06-17
Stimată Doamnă, ceea ce scrieți aici știe toată lumea de 21 de ani. Nici măcar nu e un bun rezumat. Ce rost au astfel de articole fără miză? Care este acum atitudinea revistei pe care o conduceți, care este idea dv? De ce nu publicați probele din dosarul Iliescu, doar nu e un dosar secret, a fost probabil transmis în copie lui Mărieș. De ce nu organizați o campanie de presă pentru redeschiderea dosarului, crima lui Iliescu fiind, prin natura sa, o crimă impresciptibilă. Ca să nu mai vorbim de îndemnul la război civil. Cordial, Dan Culcer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu