Statul român, stat național poliglot

Dan Culcer

15 martie 2013

«Națiunea care separă întelepții de războinici va avea lași care să cugete și proști care să lupte.»

Trebuie combătută cu statornicie și vehemență teza unei Românii ca stat multinațional. În primul rând pentru că este o teză kominternistă, comunistă, leninistă, adoptată de Partidul Comunist din România, care a fost o agentură străină constituită ca avangardă a politicii de export al colonialismului rus spre vest, sub masca exportului de revoluție. 

PC din România nu a fost avangarda clasei muncitoare, cum se zicea. Toată evoluția acestei formațiuni de activiști, de funcționari politici, de la deproletarizare și de la desțărănizare la îmburghezire, este încununată acum de Restaurația capitalistă din România, proces similar cu acela din toate statele est-europene foste «socialiste».

Nu există în România alte națiuni decât națiunea română. Grupurile etnice minoritare sunt fragmente de comunități etnice disperse mai mult sau mai puțin apropiate de blocurile etnice sursă, care au tradiții culturale și limbi materne diferite, între ele și față de română. Neromânii sunt minoritari. 

Statul român unitar poate accepta să se definească ca un stat în care poliglosia există și e protejată legal: atât. Zonarea poliglosică poate fi precizată, pe baze procentuale, și nu este neapărat coincidentă cu delimitările administrative. Grupurile minoritare pot fi compuse din etnicii neromâni dar și din etnicii români scufundați în zone dominate lingivistic de maghiarofoni, adică și de neromâni sau de români maghiarizați, cum se întâmplă în două județe din centrul României. Se acordă dreptul manifestării diversității poliglosice și se susține poliglosia ca o cale spre menținerea identității etnice declarate și asumate. 

Nu se poate accepta definirea statului român ca un stat multinațional. Demografia oferă toate argumentele în acest sens, inclusiv recenzămintele în care s-a precizat ce limbă vorbesc declaranții, alta uneori decât ne-am putea aștepta după autodefinirea lor etnică. Există țigani care vorbesc țigăneasca -limbă maternă, sau maghiara, sau româna. Există ucrainieni etnici care nu vorbesc ucraineana așa cum există nemți (nu germani, fiindcă nu sunt cetățeni ai Germaniei!) care vorbesc un grai pe Valea Waserului în Nordul României.

În ce mă privește, aș dori încurajarea poliglosiei cetățenilor români ai României mai ales în direcția cunoașterii limbilor vecinătăților interioare sau exterioare, adică încurajarea românilor să învețe bulgara, maghiara, ucraineana, rusa, germana, sârbo-croata. Din mai multe motive : ca să dea exemplu, ca să nu poată fi vânduți, ca să poată dialoga cu vecinii în limba lor. Superioritatea morală astfel obținută este mai însemnată decât stupiditatea opiniilor cu privire la inutilitatea cunoașterii acestor limbi care nu sunt limbi internaționale. 

Limbile internaționale sunt vehicule ale colonialismului marilor puteri. Ele nu trebuiesc respinse dar nu trebuie nici a fi fetișizate ca scopuri în sine. A vorbi spaniola sau italiana, o varianta clasică a arabei sau chineza vor reprezenta calități de care românii vor avea nevoie în paralel cu vorbirea rusei sau maghiarei în zonele de contact.

Orbirea maghiarofonilor mi se pare teribilă. Se uită diferențele de clasă în numele unor ipotetice interese de rasă, definite vag. Se îndreaptă spre ghetoizarea comunitară și obsedați de agresivitatea istorică față de români, considerați principalii dușmani și principalii benefeciari ai dislocării imperiului dualist, orice altă temă geopolitică este subordonată scopului iredentist final. 

Când grupul etnic țigănesc, al cărui potențial economic și deci de putere la vârf a crescut nemăsurat, actualmente dispersat, va solicita, prin liderii săi, autonomia teritorială în Ungaria, unde densitatea și agresivitate unei părți a acestei comunități este semnificativă, eventual în nordul sau de ce nu chiar în sudul României, riscul acesta fiind mare, ungurii se vor trezi din acest vis recuperator și-și vor recâștiga vigilența spirituală și socială în favoarea intereselor reale, colaborarea cu vecinii, temperarea conflictului acum ațâțat. 

Cu trei fronturi deschise politica actuală a Ungariei este sinucigașă.

Puțină istorie. Citesc un articol din 1883, scris I. G. Barițiu, fiul lui George Barițiu, semnat Camil, în «Observatoriul» din Sibiu :

 «Precum în numele libertății și al civilizațiunii s-au comis multe crime, precum în numele dreptății s-au comis și se mai comit multe ilegașități, asemenea s-au comis și se mai comit până în momentul de față multe păcate și nenumărate nedreptăți pe contul naționalităților nemaghiare, în numele ideii de stat maghiar și a unității politice a națiunii maghiare. Aceste două noțiuni sînt invențiuni proaspete ale guvernului și ale politicilor maghiari.»

« Cu toate că baza [...] istorică a vechiului stat austriac este federalismul, cu toate că regatul Sf. Ștefan este un stat federal, cu toate că dualismul însuși nu este decât o federațiune bilaterală între două state poliglote (s.n. d.c.), totuși vedem și simțim destul de amar că teoria modernă a dreptului de stat ungar nu voește să recunoască natura de stat poliglot al aceluia și susține și voește a decreta unitatea statului maghiar și a națiunii maghiare politice.»

«Pactul dualistic încheiat între Austria și Ungaria, după catastrofa de la Sadova, nu a desființat unitatea statului vechi austriac, pentru că atunci ar fi trebuit să desființeze și unitatea dinastiei și a armatei, și, prin urmare, cei ce au încheiat acel pact nefericit, adică baronul Beust și Francis Deak [...], nu l-au încheiat în numele națiunii politice austriace sau maghiare, ci în numele Austriei șu Ungariei ca state poliglote.»

Conceptul de stat poliglot mi se par interesant și nu l-am întâlnit până acum în acest context.

Stat poliglot nu înseamnă stat multinațional. Asta mi se pare clar. Putem accepta, ca soluție de detensionare, stabilă, pentru a evita, de pildă, efectele crizei de identitate a maghiarilor, speriați de absorbție, aplicarea concretă a unei definiții organizatorice pentru România, pe baza noțiunii de stat poliglot, ca o deziderata a unor minorități, din vecinătățile interioare. Dar nu poate fi acceptată trecerea forțată, cu efecte destabilizatoare grave, de la stat poliglot la stat multinațional, cu perspectiva modificării granițelor și deci a statalității, fie pe calea constructivă integratoare dar inegalitară-Uniunea European, fie pe cale distructivă, de dezmembrare în stătulețe provinciale, acțiunea violentă, din exterior dirijată, care a distrus Iugoslavia, e pe cale să distrugă Belgia, Spania. Tendința aceasta a produs depresiuni de forță și deci viduri geopolitice pe care marile puteri se grăbesc să le umple, să le cucerească economic și strategic.

Am să le explic unor parteneri de discuție maghiari că dezmembrarea e aducătoare de nenorociri, că o soluție poate veni  prin ridicare la alt nivel a discuției proiective, prin abandonarea modelelor retrograde și imaginarea negociată a unor soluții proiective superioare. Dar proiecția este valabilă și pentru România în raport cu Transilvania, Bucovina și Basarabia. Chiar cu Moldova întregită sau cu Bucovina, România nu va devenit un stat care să poată rezista presiunilor imperiale singur, știind că presiuni imperiale au suferit și suferă toate fostele state din lagărul socialist. 

Egotismul naiv, al căutării unor soluții pe cont propriu, trebuie depășit, contextul nu mai este același ca în 1920. Ducerea până la capăt a construcției naționale nu mai este posibilă cu aceleași mijloace. Construcția identitară, pentru toate statele pomenite, nu se poate realiza decât dacă conflictualitatea inerțială, remanentă va fi eliminată. Dacă nu suntem în stare să negociem ca între parteneri egali, fiecare în parte și toți laoaltă vom fi fagocitați de purtătorii politicilor imperiale, ajutați de «cominterniștii capitaliști», despre care știm cu toții că nu ne vor binele, că ne cer doar supunerea, execuția oarbă, disoluția de consumatori acefali integrați, prin entropie globalizantă, în marea piață de desfacere a produselor fără identitate. Disoluția entropică a identății nu este singura soluție. Ne putem împotrivi prin unire.

Dan Culcer

«Națiunea care separă întelepții de războinici va avea lași care să cugete și proști care să lupte.»