PROPUNERI PRIVIND REFORMA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ROMÂNESCLA NIVELUL CLASELOR LICEALE

Prof. univ. dr. Dan I. Papuc

Conţinut:

I. La începutul mileniului III, societatea românească, încotro?

II. Necesitatea reformării după 1989 a învăţământului românesc.

III. Pregătirea reformei.

IV. Etapele reformei; propuneri privind învăţământul liceal.

Etapa I. Structura şi organizarea teritorială a învăţământului preuniversitar; organizarea pe filiere şi profile a învăţământului liceal.

Etapa a II-a. Elaborarea planurilor de învăţământ.

Etapa a III-a. Elaborarea programelor analitice.

Etapa a IV-a. Elaborarea manualelor alternative.

Ca încheiere, unele propuneri generale.

Imediat după 1989, de când libertatea obţinută cu atâtea jertfe ne dă dreptul fiecăruia dintre noi, ba chiar ne obligă, să ne gândim la viitorul societăţii în care trăim şi în care vor trăi cei ce vin după noi, s-a pus mereu problema reformării învăţământului românesc. În anul 2001 problema încă este actuală. Textul ce urmează conţine unele propuneri privitoare la reformarea învăţământului preuniversitar (nivelul claselor IX-XII). Propunerile au fost înaintate, de câteva ori de-a lungul anilor de după 1989, sub diverse forme, Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Dorind a contribui cât se poate la rezolvarea acestei probleme, obsedantă pentru cineva care a lucrat 49 de ani în învăţământ, prezentăm pe Internet o sinteză a propunerilor făcute anterior. Nu avem naivitatea să credem că textul nostru ar mai putea fi util cuiva.

* * *

I. La începutul mileniului III, societatea românească, încotro?

În rezolvarea problemei reformării învăţământului românesc, primordial este să se răspundă la două întrebări:

1. Către ce fel de societate dorim a se îndrepta societatea românească la începutul mileniului III?

2. Care este rolul sistemului de învăţământ în edificarea viitoarei societăţi româneşti?

La prima întrebare răspunsul este uşor de dat. Dorim ca societatea românească să devină o societate modernă, prosperă economic. Se pare că ţările din Vest (USA, Canada, Anglia, Franţa, Germania, …) ar putea constitui, în mare măsură, prototipuri ale societăţii visate. Exodul spre aceste ţări a multor români, mai ales a tinerilor talentaţi, pare a confirma, aserţiunea noastră.

Dar să analizăm mai atent această opţiune.

Din punct de vedere politic democraţiile apusene sunt modele bune. Ele se conduc după constituţii stabile, bine gândite (constituţiile din Anglia şi USA sunt vechi de secole). Sunt conduse de către partide politice alese prin alegeri corecte (pierd alegerile de obicei partidele aflate la putere). Justiţia şi forţele de ordine sunt independente (în Anglia poliţia a amendat şi ridicat carnetul de conducere unui ministru pentru depăşirea vitezei legale, în Franţa au fost judecaţi şi condamnaţi pentru corupţie miniştri, să ne amintim de scandalul Clinton din USA, etc). Presa este efectiv o mare putere în stat, un paznic vigilent al legalităţii (preşedintele Nixon şi-a dat demisia din cauza unor jurnalişti) etc.

Din punct de vedere economic iarăşi democraţiile apusene sunt modele bune. Economia lor este prosperă, asigurând un trai de invidiat majorităţii cetăţenilor ţării şi asistenţă socială de calitate celor în nevoie. Economia acestor ţări este o economie de piaţă liberă, ea bazându-se pe proprietatea privată, pe libera iniţiativă, pe o tehnologie modernă mereu perfecţionată, domeniul economiei fiind locul de desfăşurare al unei concurenţe fără milă (cel ce nu face faţă concurenţii este eliminat de pe piaţă).

Din punct de vedere social democraţiile apusene (prototipuri USA, Canada şi, într-o măsură din ce în ce mai mare, ţările din Vestul Europei) sunt “societăţi de consum”. Totul este marfă, totul se poate cumpăra, se poate vinde. Criteriul valorii este banul, criteriul uşor de mânuit. Câştigul tău măsoară valoarea ta. Muncitor, inginer, artist, medic, profesor, eşti valoros dacă eşti bine plătit. Statistic vorbind, idealul omului acestor societăţi este câştigul pecuniar. Consecinţe? O bună stare materială generală, la cele mai înalte standarde posibile în Lumea de la începutul mileniului III, o prosperitate de invidiat, un progres tehnic şi ştiinţific uluitor.

Da, … dar imediat sau cel mult pe termen mediu, viitorul nu se arată a fi lipsit de nori negri. Fuga necontrolată după câştigul pecuniar face imposibilă rezolvarea unor probleme sociale acute. Şomajul (şomer = om inutil!) este la cote din ce în ce mai importante (în general datorită dezvoltării tehnicii). Rezolvarea unor probleme ecologice presante este mereu amânată (nu pot fi luate măsuri globale împotriva poluării Pământului). Există o debusolare morală evidentă a unei bune părţi a tineretului sub presiunea drogurilor, a pornografiei, a violenţei (datorită fugii după câştig nu poate fi ţinută sub control pornografia şi violenţa de pe ecranele cinematografiei şi televiziunii). Din acelaşi motiv, în USA şi Canada nu poate fi interzisă vânzarea armelor către populaţie, etc.

Concluzia este evidentă. Dacă din punct de vedere politic şi economic ţările din Vest sunt modele bune de urmat pentru societatea românească, din punct de vedere social, ţările dinVest, ţări care au la bază “societăţi de consum” (este om de valoare cel ce are bani!), nu sunt modele prea actrăgătoare.

Există oare, în domeniul socialului, o alternativă mai bună decât aceea a “societăţilor pe consum"? Da, o societate bazată pe cultură. Ideal ar fi să încercăm a construi în România o societate care politic să fie o democraţie perfectă, care economic să se bazeze pe economia de piaţă, dar care din punct de vedere social să fie o societate bazată pe cultură.

Ce înseamnă o societate bazată pe cultură? O societate, ai cărei cetăţeni doresc să ajungă a fi posesorii unei culturi elevate, profunde şi complete: umanistă, ştiinţifică, civică, morală (religioasă), ecologică etc. O astfel de cultură s-ar putea obţine doar printr-o educaţie de calitate, la realizarea căreia ar trebui să concureze trei componente fundamentale ale societăţii, familia, şcoala şi biserica.


Răspunsul la cea de a doua întrebare va fi obţinut precizându-se rolul şcolii româneşti în crearea în România a unei societăţii care politic să fie o democraţie, care să aibă o economie structurată ca “economie de piaţă” dar care din punct de vedere social să tindă să fie o societate bazată pe cultură. Realizarea acestor deziderate determină şi conţinutul reformei şcolii româneşti, care rămâne, în anul 2001, încă a fi esenţial completată.





II. Necesitatea reformării după 1989 a învăţământului românesc.

Învăţământul românesc de dinainte de 1989 avea multe părţi bune ce trebuiesc păstrate. Părţile bune sunt acelea care au asigurat şi asigură tineretului român reuşite indiscutabile, chiar pe plan mondial, în diverse concursuri profesionale (nu numai la olimpiade!) din domeniul pregătirii ştiinţifice şi culturii umaniste. Existau evident şi carenţe importante ce se cer a fi remediate, printr-o reformă serioasă. Câteva din aceste carenţe:

-- Învăţământul era prioritar tehnologic. În zilele noastre, tehnologia se schimbă într-un ritm rapid, ţinerea pasului cu aceste schimbări presupunând un mare grad de adaptabilitatea a planurilor de învăţământ şi a programelor analitice. Această adaptabilitate la nou, strict necesară pentru un învăţământ tehnologic, era inexistentă înainte de 1989. Practica tehnologică de atunci şi de acum era şi este încă, atât din punct de vedere ştiinţific cât şi educativ, de calitate proastă.

-- Învăţământul era excesiv informativ. Această carenţă era datorată unei supraîncărcări teribile a programelor analitice cu lucruri neesenţiale, adesea inutile. Rezulta pentru elevi orare de lucru inadmisibile: 6-7 ore de lucru la şcoală, în afara necesarelor ore de lucru de acasă.

-- Lipsea, în mare măsură, o educaţie sistematică a lucrului bine făcut, a ordinii şi disciplinei în muncă şi mai ales a cinstei. Cauza esenţială a acestei stări de lucruri o constituia supraîncărcarea elevilor cu sarcini şcolare împosibil de realizat. Din diverse motive multe cadre didactice erau dezinteresate de calitatea educativă şi ştiinţifică a muncii pe care o făceau. Corupţia în rândurile cadrelor didactice şi copiatul la examene erau maladii teribile ce subminau serios calitatea învăţământului….

-- Se dădeau diplome tuturor, cel mai adesea fără acoperire în cunoştinţe. Aceasta poziţie, semioficială, era rezultatul punerii în practică, după 1971, a unui principiu maoist care, urmărea perseverent discreditarea valorii sociale a cunoştinţelor intelectuale. (“Pe ce se bazează intelectualii? Pe diplome? Vom da diplome la tot poporul.”, citat din “Mao şi intelectualii").

Toate aceste carenţe, precum şi altele pe care nu le mai relevăm, făceau necesară, după 1989, o reformă a învăţământului românesc. Schimbări mari sunt necesare. Realizarea acestor schimbări, deci o reformă serioasă, implică un studiu atent şi competent al măsurilor de luat. Schimbările de la o zi la alta (făcute din motive politice, sau sub presiunea străzii, sau din alte motive) presupun neseriozitate, amatorism, domnia provizoratului. Discreditarea reformei în domeniul învăţământului poate avea consecinţe neaşteptat de grave, pe plan social şi chiar economic.



III. Pregătirea reformei.

În pregătirea reformei învăţământului românesc, este necesar a se ţine seama de tradiţiile acestui învăţământ, de legarea lui de specificul poporului român, precum şi de experienţa în domeniul didacticului a trei tipuri de şcoli. Ne referim la


învăţământul românesc organizat de Spiru Haret, învăţământ ce a funcţionat până la reforma învăţământului, făcută de comunişti în 1948;




învăţământul românesc din perioada lui Ceauşescu, deci din ultimii 20 de ani ai comunismului;




învăţământul public al ţărilor apusene.



Autorul acestor propuneri cunoaşte suficient de bine toate cele trei tipuri de învăţământ. Pentru o reformă serioasă a învăţământului liceal românesc, experienţa didactică a primelor două tipuri de şcoli (şcoala Spiru Haret şi şcoala comunistă) este extrem de utilă. În ceea ce priveşte utilizarea experienţei învăţământului preuniversitar public din ţările apusene, afirmaţia pe care o vom face aici este poate şocantă. Cunoscând oarecum bine situaţia acestor şcoli, o imitare a acestui învăţământ (ca fiind un învăţământ al unor ţări hiperdezvoltate politic, economic şi social) este de-a dreptul periculoasă. Este bine de ştiut de toată lumea că unele dintre ţările occidentale (de exemplu USA, Canada) au probleme mari în domeniul învăţământului preuniversitar public, probleme pe care nu le putem prezenta aici, dar … pe care nu este deloc de dorit să le importăm. Luarea în considerare experienţa acestui învăţământ este utilă, în măsura în care ea ne poate feri de a face greşeli grave. Lucruri noi, pozitive, de la acest învăţământ, nu prea avem de preluat.

Trebuie să subliniem că la baza propunerilor noastre se află şi “planul cadru pentru învăţământul preuniversitar” întocmit de către Comisia naţională de Reformă a Planurilor de Învăţământ din cadrul MEC. În “planul cadru” citat sunt multe idei bune, care au fost traduse şi care merită a fi traduse în viaţă prin reformarea învăţământului românesc.



IV. Etapele reformei; propuneri privind învăţământul liceal.



Etapa I. Structura şi organizarea teritorială a învăţământului preuniversitar; organizarea pe filiere şi profile a învăţământului liceal.

a). Structura învăţământului preuniversitar. Propunem păstrarea structurii existente: 4 ani şcoala primară + 4 ani învăţământ gimnazial + 4 ani învăţământ liceal. Această structură a învăţământului a fost verificată multe decenii de-a rândul în practică, atât de “Şcoala Spiru Haret” cât şi de “Şcoala comunistă”. Este o structură ce este echilibrată în ceea ce priveşte educaţia, în toate domeniile: umanist, ştiinţific, civic, moral etc.

Propunem ca şi şcoala primară să se termine cu un exaamen de evaluare a pregătirii elevilor (scris şi citit la limba română, scris şi oral la aritmetica elementară).

b). Organizarea teritorială a învăţământului preuniversitar are o mare importanţă. Plasarea teritorială a diverselor tipuri de şcoli (primare, gimnaziale, liceale) implică o atentă studiere a evoluţiei demografice şi economice a colectivităţilor umane respective. Şcolile sunt centre de atracţie, contribuind la stabilitatea şi dezvoltarea centrelor comunale şi orăşeneşti. Este de dorit ca schimbări în plasarea teritorială a şcolilor să fie făcute cât mai rar şi doar în situaţii bine motivate.

c). Diversificarea pe filiere a liceelor. Diversificarea liceelor se face pe filiere. Organizarea internă a claselor unui liceu se face pe profile. Elementul fundamental în organizarea învăţământului liceal este clasa. Planul cadru elaborat de comisia pentru reformarea învăţământului preuniversitar a Ministerului Educaţiei şi Cercetării a propus următoarele trei tipuri de filiere:

Filiera teoretică. Propunem ca fiecare liceu teoretic să includă clase având două profile: clase cu profil umanist şi clase cu profil real (ambele fără alte specializări). Studiile la aceste două profile se termină cu un examen de bacalaureat, singurul ce permite prezentarea la admitere în învăţământul universitar.

Filiera tehnologică. Liceele aparţinând filierii tehnologice vor avea majoritar clase cu profil tehnic, profilurile putând fi extrem de diversificate şi în continuă diversificare, după necesităţile economiei şi vieţii sociale. Când există o majoritate a claselor de un anumit profil, titulatura liceului poate avea o anumită specificaţie (de exemplu: Liceu Auto, Liceu de Marină, Liceu de Informatică, Liceu Agricol, Liceu Sanitar etc).

Studiile la clasele cu profil tehnic se termină cu un examen de cultură generală, un examen de specialitate si o lucrare de diplomă, obţinându-se titlul de tehnician. Acest tip de clase permit intrarea la o calificare superioară post liceală de doi ani sau trei ani pe acelaşi profil, obţinându-se titulaturi speciale: subingineri, maiştri, etc.

Filiera vocaţională. Propunem ca studiile la liceele de pe filiera vocaţională, având majoritar clase cu profiluri vocaţionale (sportiv, militar, teologic, artişti plastici, teatru, muzică etc) să se termine cu un examen de bacalaureat care să permită intrarea numai în învâţământul superior vocaţional cu acelaşi profil.

d). Propuneri privind organizarea internă a liceelor. Elementul de bază în organizarea unui liceu este clasa, ea având obligatoriu un profil determinat.

Trecerea de la o clasă cu un profil la o clasă cu un alt profil se face printr-un examen de diferenţă la materiile care nu sunt comune. Insuccesul la învăţătură a unui elev, într-o clasă de un anumit profil, implică trecerea obligatorie la o clasă cu un profil mai apropiat aptitudinilor elevului respectiv, aptitudini determinate printr-o cercetare psiho-pedagogică serioasă.

Pentru a se asigura posibilitatea de acces a tuturor elevilor mai dotaţi intelectual la învăţământul superior, propunem ca în toate liceele aparţinând filierii tehnologice (mai ales în cazul liceelor tehnice din centrele rurale sau urbane, unde există doar un singur liceu), să existe obligatoriu cel puţin două clase, una cu profil umanist, alta cu profil real, numărul elevilor unei astfel de clase putând scădea până la 10. Va conta doar calitatea intelectuală a acestor elevi.

Profilul claselor unui liceu trebuie să depindă de hotărârile consiliului profesoral al liceului repectiv.



Etapa a II-a. Elaborarea planurilor de învăţământ (curriculum).

a). Propunem ca planurile de învăţământ să fie elaborate pentru fiecare profil în parte: pentru filiera teoretică la profilele umanist şi real, pentru filierele tehnologică şi vocaţională la toate profilele aferente acestor filiere.

Propunem ca planurile de învăţământ la profilele umanist şi real să fie elaborate la nivel naţional. Pentru toate celelalte profile (aparţinând filierelor tehnologice şi vocaţionale) planurile de învăţământ pot fi elaborate fie pe plan local, fie pe plan naţional

b). În elaborarea planurilor de învăţământ propunem a fi respectate următoarele condiţii:


numărul de ore petrecute într-o zi de un elev în şcoală să nu poată fi mai mare de 5.




Propunem să existe un nucleu comun, obligatoriu, de obiecte de cultură generală (Limba română, Istorie, Geografie, o limbă străină, muzica (incluzând istoria muzicii), desen (incluzând istoria artelor plastice), un obiect de educaţie civică şi ecologică etc, la toate profilele de clase, aparţinând oricăreia dintre cele trei filiere. Va rezulta evident schimbarea centrului de greutate a pregătirii elevilor din domeniul ştiinţific şi tehnologic în domeniul culturii umaniste.




Propunem ca ziua de sâmbătă să fie implicată în planurile de învăţământ cu activităţi facultative pentru elevi, obligatorii pentru profesori (deci normate): cercuri ştiinţifice de toate tipurile, cercuri literare, cercuri muzicale, activităţi sportive, etc. Organizarea şi funcţionarea tuturor acestor cercuri va trebui să cadă în sarcina consiliului profesoral. Atragerea adolescenţilor la activităţi interesante, în cadrul şcolilor, în ziua de sâmbăta este necesară. Pentru adolescenţii din blocurile oraşelor noastre lipsa de activitate de sâmbătă şi duminică este un teribil de rău sfetnic.




Pentru toate clasele, planurile de învăţământ vor conţine evident materii şi activităţi specifice tipului de profil al clasei. Precizarea acestor materii şi activităţi vor fi făcute la nivel naţional pentru profilele umanist şi real aparţinând filierii teoretice şi cel mai adesea la nivel local, pentru clasele ale căror profila aparţin filierelortehnologice şi vocaţionale.





Etapa a III-a. Elaborarea programelor analitice (syllabus).

a). Pentru fiecare obiect inclus în planul de învăţământ trebuie să existe o programă analitică ce precizează cunştinţele minimale ce trebuiesc predate la clasă şi care trebuiesc ştiute de elevi.

Programele analitice elaborate pe plan naţional sunt aprobate de comisii ale MEC. Programele analitice elaborate pe plan local vor fi aprobate de către comisii ad-hoc organizate de Inspectoratele Şcolare Judeţene.

Subiectele la lucrările scrise semestriale şi la diversele examene şcolare vor fi luate doar din cunoştinţele incluse în programele analitice.

b). Programele analitice pentru materiile ce constituie nucleul comun, obligatoriu, de materii de cultură generală umanistă precum şi pentru toate materiile obligatorii ce se predau la clasele de profil umanist şi de profil real, vor fi elaborate pe plan naţional. Pentru celelalte materii programele analitice pot fi întocmite şi pe plan local.

Pentru materiile ce s-au predat şi înainte de 1989, pot fi folosite vechile programe analitice în direcţionarea dar şi la elaborarea noilor programe analitice. Reducerea drastică (cel puţin cu o treime) a cantitătii de materie predată este obligatorie.

c). În elaborarea programelor analitice, la toate obiectele de învăţământ, se va ţine seama de noile planuri de învăţământ şi de numărul mai redus de ore repartizate diverselor materii. În consecinţă, programele analitice trebuie să fie aerisite, vizând doar esenţialul, parcurgerea la clasă a materiilor lăsând timp liber suficient discuţiilor şi exerciţiilor de gândire independentă a elevilor.



Etapa a IV-a. Elaborarea manualelor alternative.

a). Materia inclusă în manual trebuie să acopere programa analitică a obiectului respectiv. Pentru fiecare tip de manual este necesar a fi fixat numărul maxim de pagini pe care manualul poate să-l aibă.

b). Vor fi organizate de către Minister concursuri naţionale de acceptare a manualelor. Datele concursurilor vor fi anunţate din timp prin presă, radio şi TV. În vederea acestor concursuri Ministerul va constitui comisii oficiale de concurs. Componenţa acestor comisii va fi făcută publică, membrii comisiilor prezentând în presă un curriculum vitae amănunţit care să justifice includerea loe în astfel de comisii.

c). Alegerea manualelor de către profesori trebuie să fie operată înainte de 1 martie a fiecărui an, pentru a exista timpul necesar tipăririi manualelor înainte de 1 septembrie.



Ca încheiere, unele propuneri generale.

a) În organizarea învăţământului preuniversitar se cere o anumită stabilitate. Divizarea procesului de învăţământ pe cicluri, organizarea teritorială a reţelei şcolare, tipurile de licee (filieră şi profilele unor clase), denumirile liceelor etc trebuiesc păstrate neschimbate timp cât mai îndelungat posibil. Această stabilitate duce la formarea unor tradiţii, deosebit de importante, ce leagă cetăţenii ţării de şcoala la care au învăţat.

b) Esenţială şi absolut necesară în obţinerea unui învăţământ liceal de calitate este (1) reducere drastică a numărului orelor de clasă zilnice ale unui elev la cel mult 5 ore, (2) reducerea cu cel puţin o treime a conţinutului programelor analitice actuale. Această reducere, efectuată mai ales în dauna obiectelor aparţinând “ştiinţificului”, va avea importante consecinţe benefice:

— elevii vor avea posibilitatea să-şi facă bine datoria la toate obiectele, fără a apela la meditaţii suplimentare, fără a fi siliţi să aleagă obiectele la care vor învăţa şi la care sunt siliţi să copieze pentru a trece clasa. Va dispărea acea extenuare zilnică, provocată de 6-7 ore de clasă, care face aproape imposibilă munca independentă a elevului.

— Va rezulta o mai mare grijă la întocmirea programelor analitice pentru a se asigura predarea cunoştinţelor esenţiale şi eliminarea balastului informaţional nesemnificativ. Eliminarea lucrurilor neimportante are reale consecinţe benefice asupra pregătirii informaţionale a elevilor.

—Va rezulta o trecere a centrului de greutate a învăţământului liceeal din domeniul culturii ştiinţifice şi tehnice, mereu în schimbare, în domeniul unei culturi umaniste mai profunde şi, din toate punctele de vedere, mai educativă.

c) Nu este recomandabilă o prelungire a duratei învăţământului preuniversitar obligatoriu dincolo de ciclul gimnazial. (clasa a VIII-a). Un rezultat mai bun privind pregătirea şcolară a tineretului se poate obţine pe două căi:

— mărind (conform cu cerinţele economice şi sociale) numărul claselor din liceele existente şi diversificând profilele acestor noi clase cu noi profile (aparţinând evident filierei tehnologice). Tineretul, apt unei pregătiri teoretice de nivel mai înalt aceluia obţinut în ciclul gimnazial, trebuie să găsească cu uşurinţă posibilitatea de a-şi însuşi o astfel de pregătire, completată cu o solidă pregătire practică.

— Situaţia adolescenţilor, care la 14 ani rămân în afara pregătirii şcolare liceale, comportă două soluţii diferite. Adolescenţii din mediul rural vor participa la muncile agricole, pregătindu-se astfel pentru a deveni buni agricultori. Pentru adolescenţii din mediul urban este necesar a fi organizate şcoli profesionale de 4 ani, rezultatul absolvirii unei astfel de şcoli fiind obţinerea unui tilu de muncitor calificat.

d). Traducerea în viaţă a propunerilor de mai sus, nu implică eforturi bugetare suplimentare speciale. Prelungirea, cel puţin pentru tineretul din oraşe, prin licee şi prin şcoli profesionale, a învăţământului până la 18 ani, poate fi susţinută financiar şi prin existenţa masivă a unor clase, cu profile moderne, aparţinând filierei tehnologice şi şcolilor profesionale. Aceste clase, în cadrul unei pregătiri profesionale de înaltă calitate a elevilor, pot să obţină rezultate pecuniare substanţiale (cum obţineau altădată şcolile şi liceele de ”arte şi meserii”). Prin această politică a învăţământului preuniversitar, ar dispărea de pe piaţa muncii tinerii dezorientaţi, nepregătiţi profesional, care oricum astăzi trebuiesc ajutaţi material de societate, pentru a nu cădea pradă drogurilor şi delicvenţei juvenile.

e) Traducerea în viaţă a propunerilor de mai sus nu implică obligatoriu disponibilizări de cadre didactice. Disponibilizările de cadre didactice, datorită micşorării numărului de ore din planurile de învăţământ, pot fi evitate, spre beneficiul calităţii învăţământului preuniversitar, în mai multe moduri: (1) o micşorare a normelor didactice (de altfel, strict necesară), (2) prin normarea activităţilor (facultative pentru elevi) din ziua de sâmbătă, (3) prin normarea operaţiilor de verificare a muncii independente a elevilor, (4) prin plafonarea numărului elevilor dintr-o clasă (cel mult 25) creându-se astfel clase noi etc.

Timişoara,

3-11-2001
http://users.math.uvt.ro/~danpapuc/texte/reforma.htm
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer