REPORTAJ DE LA OLTCHIM, GIGANTUL CHIMIC ADORMIT
Îţi imaginezi că este un morman de fiare vechi, o uzină prăfuită. Fals. Instalaţii moderne, echipamente noi, procese de producţie automatizate
astăzi, 00:09
Peste 3.000 de angajaţi ai Oltchim vin zilnic la muncă, chiar dacă de jumătate de an combinatul nu produce nimic. Chiar şi acum după ce combinatul a intrat în insolvenţă, iar 90% din instalaţiile de pe platforma de la Râmnicu Vâlcea nu mai produc, toţi angajaţii sunt la lucru pentru a ţine echipamentele în cea mai bună stare de funcţionare în speranţa că noua conducere va reuşi să atragă destule finanţări pentru a putea redeschide şi celelalte secţii de producţie.
După ce intri pe poarta combinatului, cât vezi cu ochii sunt zeci de hectare de clădiri şi instalaţii. Ca să ajungem de la o secţie la alta, conducerea combinatului ne-a pus la dispoziţie o maşină. Altfel am fi pierdut probabil o zi întreagă ca să vedem combinatul de la un capăt la altul.
În afară de instalaţiile de producţie, la Oltchim există un adevărat comandament de urgenţă cu autospeciale de pompieri şi ambulanţă şi oameni gata să intervină în caz de accident.
„Toată lumea care a trecut prin combinat şi înainte şi acum rămâne surprinsă de cum arată combinatul. În primul rând, în afară de o tehnologie mai veche, dar care pe partea de întreţinere arată excelent, respectiv electroliza cu catozi de mercur, restul instalaţiilor sunt noi“, spune Mihail Tălpăşeanu, director general adjunct al Oltchim Râmnicu Vâlcea, care lucrează de 36 de ani în combinat.
Deşi este una dintre ultimele companii rămase în proprietatea statului, Oltchim arată la prima vedere mai bine decât multe uzine deţinute acum de investitori privaţi. Instalaţiile arată ca noi, iar procesele de producţie sunt automatizate.
La una dintre secţiile oprite din combinat (oxoalcooli) un angajat ne explică cum sunt urmăriţi de la tabloul de comandă parametrii instalaţiilor.
„Un operator DCS (distribution control system - n.red.) care manevrează o instalaţie urmăreşte toţi parametrii de funcţionare. Tot ce înseamnă parametri se înregistrează, se monitorizează toate manevrele care se fac, calitatea produsului, calitatea materiei prime, totul este controlat. Iar în fabrică, în colaborare cu operatorul de pe DCS, operatorul de câmp face manevrele necesare“, spune unul din angajaţii Oltchim.
Secţia producea diverşi plastifianţi şi solvenţi pentru lacuri şi vopsele, dar acum este oprită din lipsă de materie primă.
Din anul 2000 pentru platforma de la Râmnicu Vâlcea şi piroliza de la Piteşti, achiziţionată de Oltchim în 2010 de la Petrom, au fost investite circa 1,6 mld. lei (aproximativ 455 mil. euro). Administratorii judiciari îl acuză acum pe Constantin Roibu, care a condus timp de 20 de ani combinatul, că a cheltuit sume uriaşe pentru investiţii nerentabile, cum ar fi piroliza de pe platforma Arpechim de la Ploieşti pe care Oltchim nu a mai apucat să o repornească. Totuşi, fără aceste investiţii este greu de crezut că aceiaşi administratori ar mai avea acum ce salva la Oltchim. Planul lor este să facă un Oltchim 2 care să preia activele productive şi să lase activele care nu sunt necesare şi datoriile actualului Oltchim. În felul acesta, statul ar putea să mai obţină ceva din privatizarea companiei, spre deosebire de alte fabrici precum Tractorul Braşov, care au fost vândute la fier vechi.
Oltchim, un mamut faţă de combinatul PCC
Oltchim pare un mamut pe lângă combinatul nemţilor de la PCC din Polonia, Rokita, unul dintre investitorii care se luptă din 2007 să preia combinatul românesc.
„PCC fabrică la Rokita circa trei tipuri de polioli faţă de Oltchim, care la ora actuală fabrică 44 de tipuri de polioli. Fiecare tip de polioli dă caracteristica fibrei poliuretanice care se obţine prin prelucrarea lui. La Oltchim a existat o preocupare foarte intensă din anul 1977, când am început fabricaţia de polioli la Râmnicu Vâlcea, când la acea oră s-a plecat tot cu producţia a trei tipuri de polioli, s-a diversificat gama de polieteri alături de mărirea capacităţii de producţie a polieterilor concomitent cu mărirea capacităţii de producţie a propenoxidului care este materia primă în obţinerea poliolilor. S-a ajuns astfel de la o capacitate de producţie a propenoxidului de 15.000 de tone pe an la o capacitate de 110.000 de tone în momentul de faţă, iar la polioli s-a ajuns de la 3.000 de tone/an la 120.000 de tone la ora actuală. Acest lucru a permis să ocupăm un segment foarte important din piaţa poliolilor atât în Europa, cât şi în zona Turciei, nordul Africii şi Asia Mică“, explică Mihail Tălpăşeanu.
Poliolii sunt produşi intermediari din care se fabrică spumele poliuretanice de toate felurile, precum cele flexibile sau rigide. În construcţii spumele poliuretanice au luat o amploare foarte mare datorită calităţilor deosebite pe care le au, fiind folosite mai ales pentru izolaţii termice.
„Din ele se fac nişte panouri cu care se închid halele. Sunt două table zincate între care se toarnă spumă termoizolantă. Spumele poliuretanice au luat o amploare importantă de 10 ani şi încep să acopere domeniul PVC-ului şi polietilenei. Canalizările nu se mai fac din metal sau beton, se fac din ţeavă de polipropilenă, care ferită de soare durează sute de ani, nu are probleme cu coroziunea sau cu atacul altor substanţe. Încălzirea blocurilor noi nu se mai face prin conduce din ţeavă de metal, se utilizează spumele poliuretanice care sunt mai uşor de prelucrat şi de sudat. Se utilizează şi la masele plastice care devin foarte rezistente şi au o fiabilitate extraordinar de mare în comparaţie cu polietilena şi PVC-ul“, spune Tălpăşeanu.
Produsele pe care Oltchim le realizează sunt folosite şi la producţia de saltele, uşilor, scaunelor, volanului la automobile, termopanele la geamuri sau ornamentelor pentru mobilă.
De la investiţii de zeci de milioane de euro pe an, acum abia are cu ce-şi plăti angajaţii
Chiar dacă Roibu, care s-a retras de la conducere anul trecut, a lăsat în urmă un combinat foarte modern şi bine conservat, vina fostei conduceri este modul cum a gestionat contractele. Conform raportului publicat de administratorul judiciar, în perioada 2009-2012, Oltchim a pierdut circa 100 mil. euro din vânzarea de produse sub preţul pieţei, în timp ce atât pe lanţul de furnizori, cât şi pe partea de clienţi se găsesc numeroase companii controlate de Roibu şi de oameni din fosta conducere a combinatului. Astfel, valoarea creată prin investiţii s-a pierdut pe lanţul furnizori-clienţi, iar Oltchim a acumulat pierderi şi datorii tot mai mari, ajungând chiar în imposibilitatea de a-şi plăti salariaţii.
„Chiar dacă au fost puse în funcţiune între 1999 şi 2007, instalaţiile sunt considerate noi pentru că au o durată de viaţa foarte lungă şi se bazează pe tehnologii noi. Cei de la Alvarez and Marsal, care au realizat un audit comandat de bănci la Oltchim, au rămas şi ei plăcut impresionaţi. Au adus doi experţi care au inspectat instalaţiile şi în raportul lor se specifică faptul că Oltchim este într-o stare foarte bună de funcţionare“, spune Armand Spiru Ciobescu, directorul comercial al Oltchim. El este unul dintre tinerii manageri recrutaţi în octombrie în noua echipă de management a combinatului care se luptă să ţină în viaţă gigantul chimic.
„Când am venit aici combinatul era complet oprit. Situaţia era destul de tensionată pentru că erau salarii restante de două luni şi nu se producea nimic.
Am reuşit să dăm drumul la o capacitate minimală, am reuşit să revenim cu salariile restante de la două luni la o lună, după care a urmat insolvenţa. La 10% din capacitate combinatul este în continuare pe pierdere. Atât ne-au ajuns banii pentru capital de lucru şi se urmăresc în continuare diverse modalităţi de finanţare. Fie ajutorul de la Bruxelles, fie finanţări bancare astfel încât să ne ajute să mărim capacitatea combinatului şi să acoperim plata salariilor, materiilor prime, utilităţilor şi altor costuri“, spune Ciobescu.
Cu vânzări lunare de câteva milioane de euro, Oltchim trebuie să plătească salarii lunare de 3,2 milioane de euro la 3.300 de salariaţi, iar dacă nu sunt plătiţi, aceştia ies în stradă pentru a-şi cere drepturile.
Pentru moment protestele s-au oprit, însă ar putea fi doar liniştea dinaintea furtunii în condiţiile în care la finele acestei săptămâni administratorii judiciari încep negocierile cu sindicatele pentru programul de restructurare impus de bănci, de al cărui rezultat depinde repornirea combinatului.
Propunerile administratorilor care vor cere cel mai probabil disponibilizarea unei părţi din angajaţi şi reduceri de salarii nu vor fi pe placul sindicatelor.
„Este impropriu spus că în Oltchim lucrează acum 300 de oameni (într-un schimb - n.red.). Aceştia sunt muncitorii direct implicaţi în producţie, însă ca să asiguri logistica pentru aceste instalaţii este nevoie de o grămădă de oameni pe probleme de aprovizionare, desfacere, mentenanţă. În total sunt 700 – 800 de oameni care muncesc în Oltchim. Instalaţiile funcţionează 24 din 24 şi personalul lucrează în trei schimburi. Au treabă mai puţină, în sensul că nu mai fac poate tot atâtea achiziţii sau contracte, dar tot trebuie să asiguri un transport şi alte servicii“, spune conducerea Oltchim.
Oltchim arată bine, dar unii spun că investiţiile nu au fost gândite bine
Deşi este oprită din anul 2008, nici secţia de petrochimie a Oltchim de la Piteşti nu a fost părăsită. Fosta conducere a investit în această secţie peste 70 de milioane de euro, iar de cinci ani angajaţii vin cu sfinţenie în fiecare zi la serviciu pentru a ţine instalaţiile în stare de funcţionare în speranţa că într-un final activitatea va fi repornită.
Administratorii judiciari dau vina pe fosta echipă de conducere în frunte cu Constantin Roibu pentru că a investit peste 100 mil. euro în secţia de petrochimie de la Piteşti care nu a funcţionat nicio zi şi n-a adus venituri societăţii.
Lucrările de la Piteşti s-au făcut de firme conduse de familia Roibu şi alţi foşti angajaţi ai Oltchim care acum sunt în insolvenţă şi au lăsat combinatul cu creanţe pe care probabil nu le va mai recupera niciodată. Ei mai spun că fosta conducere a vândut produse sub preţul pieţei, care în perioada 2009 – 2012 au generat o pagubă de 101,5 mil. euro.
Oltchim a investit puternic în producţia de PVC chiar înainte ca Petrom să decidă în 2007 închiderea secţiei de petrochimie a Arpechim care furniza materie primă societăţii.
O parte din investiţii s-au făcut şi disproporţionat, combinatul ajungând să deţină o capacitate nouă de 450.000 de tone de PVC/an, dar fără să investească în lanţul de obţinere a produselor intermediare, spun directorii din cadrul Oltchim.
„S-a mărit capacitatea de producţie a PVC-ului fără o majorare în paralel a capacităţii de policlorură de vinil necesară producţiei de PVC. La ora actuală avem o capacitate de 450.000 de tone de PVC şi niciun gram de materie primă. Instalaţia noastră de policlorură de vinil acoperă o capacitate de circa 125.000 de tone de PVC/an, care poate genera 25% din afacerile Oltchim, însă dacă luăm în calcul întreaga capacitate de producţie a PVC-ului de la Oltchim, ajunge la 40% din afaceri“, spune directorul tehnic al Oltchim.
Problemele au început când ţevile cu materie primă de la Arpechim au secat
După ce Petrom a sistat furnizarea de materie primă către Oltchim în 2008 în secţia legată „ombilical“ de combinatul românesc prin două ţevi care transporta materia primă, Oltchim a intrat în declin.
Fosta conducere a importat policlorura de vinil din Ucraina, însă în 2010 ucrainenii şi-au făcut propria instalaţie de PVC şi Oltchim n-a mai găsit de unde să cumpere materie primă. Şefii combinatului spun că importurile sunt însă foarte costisitoare, iar dacă s-ar importa în continuare materie primă combinatul ar rămâne pe pierdere şi că o opţiune mai bună ar fi redeschiderea întregii rafinării Arpechim Piteşti închisă de OMV în 2008.
„Aceste instalaţii de la Piteşti nu putem spune că nu pot fi puse în funcţiune, dar este nevoie de o logistică extraordinar de bine pusă la punct şi o amploare aşa de mare încât să asiguri toate materiile prime necesare pentru pornirea acestui colos. Aceste materii prime erau furnizate toate în trecut de rafinăria Arpechim. Una este să iei materiile prime de peste gard prin pompare şi alta este să le imporţi din Finlanda şi Suedia, cu cheltuieli de transport şi accize, probabil la un preţ cu 30% mai ridicat. Dacă s-ar lega rafinăria de petrochimia de la Piteşti, activitatea integrată cu Oltchim eu cred că ar fi rentabilă. Arpechim poate să devină rentabilă numai prin prelucrarea tuturor produselor derivate care rezultă din rafinare până la polietilenă şi polioli“, este de părere Tălpăşeanu.
20.000 de locuri de muncă şi un oraş întreg depind de Oltchim
Închiderea Oltchim ar fi o catastrofă pentru zona Vâlcea şi Gorj pentru că de existenţa acestuia depind zeci de mii de locuri de muncă din cauza dimensiunii economice pe care o generează Oltchim pe orizontală şi verticală şi interconexiunii cu activitatea din zonă.
Combinatul este principalul client al multor companii care ar rămâne astfel fără piaţă de desfacere şi ar intra de asemenea în faliment.
„Oltchim înseamnă foarte mult pentru zonă, în primul rând salariile celor 3.200 de angajaţi care mulţi dintre ei sunt cap de familie, plus industria pe orizontală. Oltchim susţine toată platforma aceasta, cu CET Govora, care ne furnizează energia şi aburii, Uzinele Sodice Govora, care depinde şi ea de Oltchim, carierele de sare“, spune Armand Ciobescu, directorul comercial al Oltchim.
În lipsa Oltchim, CET Govora şi Salrom, care alimentează de asemenea Uzinele Sodice Govora, ar avea costuri mult mai mari pe vânzări, şi pentru a-şi acoperi costurile ar trebui să majoreze preţurile pentru combinatul chimic USG şi ceilalţi clienţi.
„Prin funcţionarea Oltchim există o stabilitate foarte mare a tuturor industriilor din zona Vâlcea şi Gorjului vis a vis de locurile de muncă care există în momentul de faţă. Datorită faptului că CET utilizează cărbune pentru obţinerea energiei, de existenţa Oltchim depind şi exploatările miniere de la Berbeşti. Dacă CET nu mai furnizează energie către Oltchim atunci s-ar redimensiona şi preţul. Toate activităţile sunt interconectate. Dacă pică Oltchim costurile exploatării în saramură preţurile ar urma să crească şi patronii de la USG chiar au spus că în situaţia în care se majorează preţul la saramură ei închid şi pleacă“, explică Mihail Tălpăşeanu.
El mai spune că de Oltchim depind şi locurile de muncă de la Ape Olt, care ar rămâne fără unul dintre principalii clienţi.
„Sunt firme de la care nu te-ai aştepta să fie afectate de pe urma închiderii Oltchim, cum ar fi Alum Tulcea, cu care avem nişte contracte de livrare a leşiei (sodă caustică lichidă n.red.). Dacă Oltchim nu le-ar mai furniza materia primă ei ar trebui să se ducă să achiziţioneze din alte ţări şi cu alte costuri şi aţi văzut că Alro a rapotat şi aşa pierderi“, spune Armand Ciobescu.
Rata şomajului din Râmnicu-Vâlcea care se învârte undeva în jurul nivelului de 7%, s-ar dubla în urma închiderii Oltchim, impactul social fiind unul semnificativ asupra întregii zone.
„Per total, efectul pe orizontată pe care l-ar produce închiderea Oltchim ar fi dispariţia în jur de 20.000 de locuri de muncă. Plus efectele pe verticală care nici nu le poţi estima şi asta în condiţiile în care un colos precum CET-ul ar rezista în urma închiderii Oltchim. Să spunem că se micşorează foarte mult şi rezistă, pentru că tot municipiul Râmnicu-Vâlcea este încălzit de CET apare un alt aspect. Vara aproape că se exclude ca CET-ul să furnizeze oraşului apă caldă din cauză reducerii consumului fără Oltchim, iar iarna în varianta în care să zicem ar funcţiona cu un cazan preţul la gigacalorie s-ar majora de la 800.000 de lei vechi la 2 milioane de lei vechi. În aceste condiţii nu ştiu dacă consumatorii casnici îşi vor permite să rămână branşaţi, mai ales în condiţiile în care-şi vor pierde şi locurile de muncă. Complicaţia este enormă dacă Oltchim se întâmplă să clacheze“, spune Tălpăşeanu.
PCC şi Ştefan Vuza – prea mici pentru Oltchim
Principalii investitori care au participat la ultima tentativă de privatizare a combinatului chimic din toamna anului trecut, sunt văzuţi de angajaţii combinatului ca fiind investitori prea mici pentru un gigant ca Oltchim care are nevoie de investiţii majore, de circa 500 milioane de euro pentru a funcţiona aşa cum a fost conceput, integrat cu rafinăria Arpechim.
În plus noul investitor de la Oltchim ar trebui să dispună şi de o reţea de benzinării prin care să vândă cantităţi importante de benzină şi motorină care ar rezulta de la Arpechim, adică în jur de 1,7 milioane de tone de motorină şi 980.000 de tone de benzină. Restul produselor ar intra în lanţul de petrochimie de la Oltchim.
„PCC şi Ştefan Vuza nu ştiu ce este aceea motorină şi benzină, iar Petrom nu ştie ce sunt spumele poliuretanice“ - aşa explică un reprezentant al Oltchim faptul că nemţii de la PCC şi omul de afaceri Ştefan Vuza nu şi-au exprimat intenţia de a redeschide Arpechim şi secţia de petrochimie de la Piteşti, iar Petrom nu este interesată să investească în Oltchim deşi deţine deja rafinăria de la Piteşti.
Un lucru este cert însă. Oltchim are nevoie de un investitor serios, cu mulţi bani, experienţă şi o activitate importantă în sectorul chimic şi petrochimic.
„Orice plan se poate face la Oltchim atât timp cât ştii pe ce sumă de bani te bazezi. Desfacerea pe piaţă a produselor Oltchim nu cred că ar fi o problemă“, spune Armand Ciobescu.
Vă rog să citiți acest text selectat de mine, în speranța că vă poate interesa. Cu prietenie, Dan Culcer
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu